“SAPTAMANA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATEA CRESTINA” cu tema: “Oare s-a impartit Hristos?” continua sa propovaduiasca RATACIREA grava a TEORIEI RAMURILOR (a “BISERICILOR” CRESTINE DESPARTITE), talcuind eretic Scriptura

17-01-2014 4 minute Sublinieri

Patriarhia Română participa, din pacate, si in acest an…

saptamana-rugaciune

În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2014 este Oare s-a împărţit Hristos? inspirată din textul scripturistic de la I Corinteni 1, 1-17.

În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2014) se va desfăşura după următorul program:

– Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, orele 17.00, la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot 19 ;

– Duminică, 19 ianuarie 2014, orele 17.00, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale;

– Luni, 20 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica anglicană din strada Arthur Verona 3;

– Marţi, 21 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană 13 bis;

– Miercuri, 22 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica greco-catolică Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă 50;

– Joi, 23 ianuarie  2014, orele 17.00,  la biserica evanghelică din strada Luterană 2;

– Vineri, 24 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I, 43;

– Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, orele 16.00, la Catedrala patriarhală din Dealul Mitropoliei.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

***

Nota noastra:

Despre oprelistea clara pusa de canoanele Bisericii fata de rugaciunea impreuna cu ereticii, e de prisos sa mai vorbim, de vreme ce reprezentantii altor confesiuni, sarmanii, nici nu mai sunt socotiti cazuti din Adevar, ci chiar “Biserici”, deci “frati buni“, doar ca… “despartiti” de vitregiile istoriei, fara sa se mai ridice vreo problema legata de invatatura de credinta si de tot ceea ce, la modul radical ne desparte. De aceea, e de vorbit in primul rand despre eretica “teorie a ramurilor”, aparuta in protestantism, potrivit careia Biserica “una” a lui Hristos nici nu mai exista actualmente pe pamant, intreaga si vizibila ca atare, ea se prezinta ca “impartita” pe ramuri, pe “biserici” (culte, confesiuni, denominatiuni), nici macar neaparat ierarhizate in vreun fel, fiindca ar fi, nu-i asa, incorect politic, pentru ca ar introduce… discriminari jignitoare! In consecinta, “unitatea Bisericii” – dogma esentiala in Ortodoxie – ar exista doar in vesnicie, in ceruri, nevazuta, iar aici, acum, doar ca virtualitate, ca aspiratie, ca perspectiva care trebuie urmarita si implinita tocmai prin diligentele ecumeniste ale oamenilor “iluminati” ai “luminatului” secol al XXI-lea…

Nebunia unei asemenea viziuni – care nici nu se indrazneste a mai fi formulata expres, dar care este imbratisata, teoretizata si aplicata implicit – conduce la desfiintarea a insesi ideii evanghelice, apostolice si patristice de Biserica, pentru ca admite, practic, gandul blasfemator, diabolic, cum ca Biserica istorica, de la 1054 incoace, este una demult cazuta, sfasiata, rupta, nedeplina niciunde in lume, prin urmare Ortodoxia nu exista ca Una si Nedespartita Biserica intreg Apostolica si nestirbit Dreptslavitoare, ci doar ca o ramurica printre multe altele, aflata pe picior de egalitate inclusiv cu cei care hulesc pe Maica Domnului si pe sfinti, care au “hirotonit” femei si care au acceptat inclusiv normalizarea “Sodomiei”! Nu se poate o umilinta mai mare si o hula mai strigatoare la cer, pe care si conducerea BOR o gireaza, din pacate, an de an, smintind si ducand in confuzie milioane de suflete, pe care le lasa, astfel, sa consimta ideii ca Ortodoxia nu ar fi singura si adevarata Biserica, deci  ca mai trebuie sa astepte si/sau sa se roage si sa se lupte pentru ca acea Biserica Una sa apara candva… Asadar, ce facem altceva decat sa ii aruncam pe cei pentru care a murit Hristos direct in ghearele duhului Antihristului, ca sa fie insidios “reeducati” an de an prin aceasta neo-traditie perfida la care achieseaza mai-marii nostri si pregatiti foarte bine sa-l primeasca cu bratele deschise pe marele Inselator, care va sa vina tocmai ca infaptuitor “minunat” al “unitatii”! 🙁 Cu alte cuvinte, exact precum poporul ales, nu credem ca Hristos a venit o data pentru totdeauna si ca a intemeiat o Biserica pe care a fagaduit ca “portile iadului nu o vor birui” (!), ci stam in asteptarea unui alt “mesia” care sa aduca in lume si o alta “biserica” universala, nicidecum aceasta pe care o avem de 2000 de ani neintrerupt…

Perversiunea si mai mare din acest an consta in folosirea si talcuirea nu doar eretica, dar de-a dreptul rasturnata, satanica, a fragmentului apostolic de la de la I Corinteni:

10. Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.

11. Căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a venit ştire că la voi sunt certuri;

12. Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos!

13. Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?

Evident, Sfantul Apostol Pavel se adresa credinciosilor apartinand de una si aceeasi Biserica (in acel caz, si de una si aceeasi comunitate locala, cea din Corint), cerandu-le sa inceteze cu certurile si dezbinarile pe motive de intaietate in “ucenicie” fata de unul sau altul dintre Apostoli, si incheind pledoaria sa cu un cuvant care are exact sensul opus celui pe care il intrebuinteaza, in mod pervers, ecumenistii: OARE S-A IMPARTIT HRISTOS? Adica: Hristos este intreg, este UNUL, iar Trupul Sau, adica Biserica Sa este UNUL (vezi si Efeseni 4) si, mai ales, NU POATE FI DECAT UNUL! Hristos NU POATE FI IMPARTIT, deci cine iese din comuniunea frateasca a Bisericii iese, automat, si din comuniunea cu Hristos, se rupe de la Trup, de la de la Viță si devine madular mort sau bolnav, nelucrator sau mladita uscata – aceasta insemanand tocmai schisma sau erezia. Din care exista vindecare sau intoarcere intr-un singur fel: prin revenirea la Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, CEA ORTODOXA SI NEDESPARTITA, care nu avea cum sa moara vreodata ori sa zaca in virtualitate, sa nu mai existe pe pamant (pentru ca atunci nu ar mai fi fost posibila mantuirea si sfintirea oamenilor si s-ar fi aratat zadarnicita Intruparea, Moartea si Invierea lui Hristos), ci este vie dintotdeauna, PREZENTA si INTREAGA, intrupata concret, istoric, vizibil si nu doar atat, ci si lucratoare si sfintitoare prin Sfintele Taine.

Deci, chiar asa, “Oare S-a impartit Hristos” pe ramuri?!

Pentru “Teoria Ramurilor”, mai puteti citi:

1847259input_file1100213

Vezi si:

***

***

ARGUMENTELE:

***


Categorii

1. DIVERSE, Ecumenism, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Patriarhul Daniel

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la ““SAPTAMANA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATEA CRESTINA” cu tema: “Oare s-a impartit Hristos?” continua sa propovaduiasca RATACIREA grava a TEORIEI RAMURILOR (a “BISERICILOR” CRESTINE DESPARTITE), talcuind eretic Scriptura

  1. […]

    Iata cum Athosul il converteste pe un ungur la ortodoxie.

    Gânduri care m-au condus la Ortodoxie
    De ce cred că fiecare om ar trebui să fie creștin ortodox

    Prin ajutorul nevăzut al lui Dumnezeu și al Maicii Sale am fost condus spre Ortodoxie deși m-am născut într-o famile cu tradiție protestantă, într-un sat maghiar ardelean. De mic am fost crescut de părinți și bunici cu frică de Dumnezeu și am învățat să mă rog, să merg la biserică. Întotdeauna m-am străduit să fiu un bun creștin și eram bucuros când mergeam la biserică și îmi plăcea și gândul că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu. Nu mi-am pus întrebarea ce este cu celelalte religii.
    Eu credeam că fiecare trebuie să urmeze calea familiei în care s-a născut și că acest fapt nu se mai poate schimba și să facă tot ce poate ca să fie plăcut lui Dumnezeu. Citeam Sfânta Scriptură și mă străduiam să urmez cât puteam învățăturile din ea. Daca greșeam, fiind protestant, mă gândeam că mă va ierta Dumnezeu dacă de data viitoare nu mai greșesc. De aceea, din când în când mă încordam și încercam să fiu un om mai bun, să aflu mai multe. Credeam că pot exista minuni, dar că timpul marilor minuni ca cele din Biblie a trecut.
    Din întâmplare, odată, m-am uitat la câteva minute dintr-un film vechi care prezenta o întâmplare din viața oamenilor dintr-un sat. Am văzut în scena aceea că era o statuie a Maicii Domnului într-o scorbură și că personajul feminin principal, fiind la câmp, voia să ajungă acasă, pentru că începuse o ploaie torențială. Atunci s-a rugat Maicii Domnului, în fața statuii, ca ploaia să se oprească. Deși filmul nu era despre religie și minuni, ploaia s-a oprit și personajul bucuros a mulțumit Maicii Domnului și și-a văzut de drum. Scena aceasta mi-a rămas întipărită în minte exact ca o minune adevărată și eram convins că Maica Domnului ar fi făcut aceasta și în realitate. De atunci, mereu am avut un gând de bucurie și de încredere față de Maica Domnului, căci știam că ea poate întoarce lucrurile spre bine.
    Cu timpul am realizat că ceea ce citesc în Biblie nu este întotdeauna în concordanță cu ce aud în predici, la biserica protestantă unde mergeam, lucru care mă deranja, dar îmi închideam urechile la astfel de predici și încercam să ciugulesc numai ceea ce era confom cu ce citisem. Mai târziu, am început să citesc scrieri ale unor oameni cu viață îmbunătățită și sfințită (la început numai romano-catolici, pentru că prima dată de ei mi-a fost dat să aud). Pentru că eram închis în lumea protestantă, aveam impresia ca în curând nu o să mai am de la cine învăța și aceasta nu pentru că nu ar fi printre ei oameni mai buni ca mine, ci pentru că simțeam că teologia de acolo este șubredă.
    Știam că nu am reușit să fiu un bun creștin și că fără ajutor și exemple nici nu voi putea reuși, deși mă străduiam. Evanghelia îmi era de ajutor, dar nu înțelegeam toate cele scrise acolo, este adevărat că nici acum nu înțeleg tot, iar perfecțiunea de acolo era greu de urmat, deci simțeam că îmi trebuie o scară să urc până acolo. Atunci mi-am adus aminte că a fost un părinte care prevăzuse sfirșitul comunismului în Romania și speram că dacă citesc despre el, o să mai pot învăța ceva. Nu știam cine este, dar am căutat pe internet, așa am ajuns la numele părintelui Arsenie Boca. Începând de aici, a fost apoi o explozie de informații, am aflat de un loc numit Athos (Sfântul Munte), unde trăiesc numai călugări și am aflat că acolo au viețuit o mulțime de sfinți și că, prin tradiția vie de acolo, cu siguranță trăiesc și astăzi sfinți.
    Mi-am dat seama că în lume trăiesc trei feluri de oameni: ortodocșii, care erau cei ce au păstrat drumul drept dumnezeiesc și apostolic, dovada era aceea ca ei aveau sfinți în cel mai puternic sens al cuvântului. Sfinții fiind fructele Ortodoxiei, îmi aminteau că „pomul după fructe îl cunoști”. Nu m-a interesat că nu toți ortodocșii sunt oameni sfinți, era de ajuns să știu că nu demult au trăit oameni ca părintele Paisie Aghioritul și ca părintele Porfirie și că mulți oameni care trăiesc astăzi, i-au întâlnit și pot povesti experiențele lor personale cu ei.
    Urmau ceilați oameni credincioși, indiferent din care religie, între care eram și eu. Am căutat „fructe” asemănătoare și aici, dar balanța înclina greu spre Ortodoxie; mai auzisem la romano-catolici de câteva minuni, dar în rest nu știu să fii auzit. Fapt care îmi punea un mare semn de întrebare.
    Și mai erau și ateii, care pentru mine erau de neînțeles, nu pricepeam cum nu își pun întrebarea de unde sunt și încotro merg și dacă și-o pun, cum se poate, chiar dacă toată istoria omenirii este încărcată de religie, ei nici măcar nu încearcă să caute un om despre care alții spun că are viață sfințită și să încerce să discute cu el și să îl întrebe, până când își lămuresc punctul lor de vedere, care cu siguranță se va dovedi greșit.
    Oricum, știu că „credința este darul lui Dumnezeu” și că dacă un moment m-ar părăsi Dumnezeu, mi-aș pierde și eu credința aceasta puțină pe care o am. Deci, pe atei îi văd ca pe cei care au pierdut prima luptă spre sfințenie și o mână rea îi tot lovește în jos și îi ține departe de Adevar, dar cred și că războiul nu s-a terminat și că în orice moment se poate ivi o împrejurare, poate chiar banală, care să îi propulseze pe atei mult înainte pe drumul credinței în Dumnezeu, căci voia Lui este ca toți să se mântuiască și la cunoașterea Adevărului să vină.
    M-am gândit mult cum aș putea să îi atrag pe atei spre credință, măcar să îi preocupe gândul la ea. Și de câte ori am ocazia, le spun să se gândească la ceva, la vreo dorință bună, care dacă s-ar împlini, ar fi de ajuns pentru ei să creadă, că și ei au un suflet și sunt creația lui Dumnezeu. Eu sunt convins că dacă cineva are în mod sincer un astfel de gând, atunci Dumnezeu va avea grijă și îl va împlini. Cred, de asemenea, că fiecare om este la un pas de a fi sfânt, numai că nu știe unde și cum să pună pasul.
    Există și oameni care cred că există un Dumnezeu care veghează asupra lor, dar din diferite motive ei nu sunt ortodocși; ei depun un efort, după cum le este obiceiul și conform cu religia lor, am fost și sunt sigur că Dumnezeu îi iubește mult și pe ei. Deci m-am întrebat dacă Dumnezeu este mulțumit în totalitate de acest efort, pentru că, în acest caz, ei pot continua liniștiți să meargă pe drumul urmat de familie sau în cel care s-au născut.
    Dar imediat îmi apărea problema cu pomul care are fructe și pomul care nu are fructe. De ce în Biserica Ortodoxa au fost și sunt sfinți până astăzi, iar la alte confesiuni, în ciuda efortului depus de fiecare, nu prea se pot auzi astfel de cazuri. Întrebarea asta m-a frământat mult. Și așa am început să merg înapoi în timp, să văd ce s-a întâmplat. Și am aflat că după Înălțarea la cer a Mântuitorului, prin Sfinții Apostoli, care au primit pe Duhul Sfânt, s-a format o Biserică creștină sfințită de Hristos.
    Această Biserică este vița-de-vie plantată de Dumnezeu, care cu timpul s-a ramificat în așa fel că fiecare ramură nouă apărea prin lucrarea Duhului Sfânt. Deci nimic nu a fost la întâmplare, din deșteptăciune sau din iscusință omenească. Fiecare preot era sfințit, dacă era considerat apt pentru aceasta, prin punerea mâinilor unui Sfânt Apostol sau mai târziu ale unui episcop. Și așa se transmitea Duhul Sfant și așa a crescut Biserica. Dar au apărut oameni care, poate nu din rea voință, dar din lipsa harului dumnezeiesc, au venit cu păreri proprii și așa au început să apară grupuri de oameni cu păreri contradictorii în sânul Bisericii.
    Am aflat că pentru clarificarea părerilor apărute în Biserică au fost șapte sinoade ecumenice, la care au participat episcopi între care erau și sfinți în toată puterea cuvântului. Sfinți care și azi fac minuni, consemnate în cărți sau povestite de oameni obișnuiti, care au fost ajutați în diverse probleme. Deci sfinții acestia au fost cei care prin har au apărat și au curățat Biserica Ortodoxă de erezii și ne-au lăsat-o moștenire așa cum este ea azi, păstrând natura ei inițială de inspirație divină și nu amestecată cu păreri bazate pe logica omenească.
    La fiecare Sinod Ecumenic au fost îndepărtate ramurile care, de fapt, s-au tăiat singure de la tradiția apostolică de inspirație divină, din cauza reprezentanților lor care au încercat să introducă idei care s-au dovedit a fi false de către aceste sinoade. Unele ramuri, până să fie tăiate s-au dezvoltat foarte mult. Așa s-a întâmplat la un moment dat, în anul 1054, cu Biserica apuseană.
    Probabil că așa cum, dacă tăiem o ramură de vie, acesta poate fi verde și mai poate avea câțiva ciorchini sănătoși și mai poate părea că e o viță sănătoasă încă o zi, așa și biserica apuseană de acum poate da oamenilor obișnuiți impresia că este încă legată în mod direct de trunchiul inițial. O mie de ani înaintea lui Dumnezeu sunt ca o zi. Deci, probabil datorită faptului că ziua lui Dumnezeu este lungă, aceste ramuri nu s-au veștejit imediat, ci au rămas, ca și cum ar fi vii, și poate chiar mai pot fi văzute și fructe pe aceste ramuri. Dar acestea nu sunt datorită faptului că, uite, și așa tăiată, ramura este bună, ci datorită faptului că via a fost odată legată în mod direct de rădăcina care este Hristos și că tot ce este atins de mâna lui Dumnezeu, primește viață și putere divină care nu se pierde.
    Deci ramura aceasta trăiește din moștenirea ei inițială, dar ea e sortită veștejirii, dacă nu va fi realtoită. Așa cum Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu și, după căderea lui, omul a decăzut și poate ar fi fost de așteptat să fie din ce în ce rau … totuși după Adam au existat sfinți, ca Maica Domnului, care a făcut posibilă Întruparea lui Dumnezau. Aceasta nu se datorează căderii lui Adam, ci iubirii imense cu care Dumnezeu a atins omul când l-a creat, iubire care lucrează de atunci în fiecare om.
    Deci, așa văd eu și celelalte religii care dacă mai au ceva strălucire, se datorează faptului că ele odată au fost legate de Biserica apostolică și nu datorită îmbunătățirilor introduse prin inițiativa omenească și care sunt opuse voinței lui Dumnezeu. Mai știu și că Dumnezeu a ales deja o zi pentru judecată și că toți vom fi prezenți acolo. Deci, din această perspectivă, de ce ar mai trebui ca unii sî rămână înfipți în niște ramuri tăiate, care sunt sortite veștejirii? De ce să nu revină toți la trunchi? Motivele sunt superficialitatea, comfortul, rudele, anturajul, obișnuința, tradiția formată. Dar sunt temeinice aceste motive? Bineînțeles că nu sunt. Dar cine este legat de ele știe că acestea au o putere foarte mare.
    Ele pot lăsa omul să se depărteze puțin să se uite în jur, dar ca un lanț strânge tare și provoacă o durere foarte mare în momentul când noi am vrea să îl rupem. Deci trebuie să vină un moment când închidem ochii, întoarcem puțin capul, să nu ne sară vreo scânteie în ochi, și lovim lanțul cu toata puterea și numai după aceea ne uităm să vedem ce s-a întâmplat. Este posibil ca lovitura să ne fi rănit ușor și pe noi și pe ceilalti care se află la celălalt capăt al lanțului… Dar n-avem de ales. Dacă nu lovim atunci, rămânem unde am fost, pe același drum
    După aceea, poate ne întrebăm: Am făcut bine? Da, am făcut bine, dacă vrem să fim în aceeași barcă cu sfinții și cu Dumnezeu! Pentru că atunci când vechiul lanț se rupe, el este imediat înlocuit cu lanțul de aur al iubirii lui Dumnezeu, care nu face răni, ci vindecă și care este atât de plăcut, că omului îi vine să îl sărute în fiecare clipă și să tragă de el încontinu, ca să ajungă cât mai repede la celălalt capăt, unde este Dumnezeu.
    După aceasta, mereu să avem grijă să scuturăm acest nou lanț și prin aceasta să dăm semnal că avem nevoie de ajutor și vom primi răspuns de la celălalt capăt. Când alunecam și cădem, iarăși avem lanțul, ne ținem de el și știm că nu putem da greș, pentru că lanțul vine în mod direct de la bunul Dumnezeu și nu se interpune nimic între noi și El.
    Deci, după gândurile acestea Dumnezeu m-a pus și pe mine în fața alegerii și mi-a spus prin cineva: Ar trebui să te botezi, să fii ortodox! Am avut una-două secunde timp de gândire, că eram în mijlocul unei discuții. Și Dumnezeu mi-a dat putere și gând curat și am închis ochii și am lovit lanțul… și apoi am răspuns: Bine! Mă voi boteza! Atunci nu știam ce va urma și nici cum trebuie să fie un ortodox. Dar știam că vreau și atunci numai asta a contat. Poate m-ar întreaba cineva: Și ți-a părut rău? Aș raspunde că-mi pare rău numai de timpul pierdut până atunci și de timpul pe care îl pierd și acum cu tot felul de lucruri neimportante.
    Au fost totuși probleme după aceea cu familia mea, dar nu mari, cele mai multe poate le-am provocat eu din lipsa mea de experiență și din prea mult entuziasm. Știu însă că în felul acesta o să pot să ajut mult mai mult pe cei dragi mie, deși aparent m-am îndepărtat de ei. Dar acum, prin Dumnezeu, Maica Domnului, sfinți, preoți, monahi și simpli credincioși, adică prin Biserica Ortodoxă, eu pot fi mai aproape de oricine îmi doresc. Am fost primit și sunt primit cu multă dragoste de ortodocși, fie ei români, greci, sârbi, ruși și unguri, indiferent în ce loc m-am dus.
    Rămâne ultima problemă: am rezolvat tot, totul este gata? Nu … acum doar începe! Omul s-a născut de la Dumnezeu, care l-a creat cu voință liberă, dar ca să facă voia Lui cu ajutorul Lui. Omul a căzut, dar trebuie să găseasca drumul de intoarcere și să meargă pe el, ca să se împlinească dorința Mântuitorului: „Facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ!” și atunci Dumnezeu își va face loc de odihnă în creația Lui, adică în om.
    Să ne ajute bunul Dumnezeu și Maica Sa, împreună cu toți sfinții, să reusim și noi toți în aceasta!

    Pavel din Ungaria

    P.S. – Vă rog ca în rugăciunile voastre să vă aduceți aminte și de poporul maghiar, ca Dumnezeu să îl lumineze și să se întoarcă în număr cât mai mare la Biserica Ortodoxă. Cred, de asemenea, că Ortodoxia, calea rugăciunii, este cea care poate rezolva toate problemele, chiar dacă de multe ori ni se propun tot felul de alte soluții. Și cred că Biserica Ortodoxă este de fapt cea mai mare comoară pe care noi o avem.

  2. In acest context, sa ne folosim (si) de rugaciunile din Pomelnicul de la Psaltire:

    PENTRU SFÂNTA BISERICĂ
    (…)
    Mai întâi, adu-Ţi aminte de soborniceasca şi apostoleasca Ta Biserica, pe care ai câştigat-o cu scump sângele Tău; întemeiaz-o, întăreşte-o, lăţeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar întărâtările ce se pornesc asupra ei le potoleşte.

    Stinge năvala păgânilor, pornirile ereticilor degrab le sfărâmă, le dezrădăcinează şi întru nimic le întoarce, cu puterea Sfântului Tău Duh (O închinăciune).

    POMELNIC PENTRU CEI VII
    (…)
    Mântuieşte, Doamne, si miluieşte pe prea sfinţiţii patriarhi ai lumii şi Prea Sfinţitul şi îndreptătorul Sinod, pe arhiepiscopul (sau episcopul) nostru (numele), pe toţi prea sfinţiţii mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi ortodocşi, pe preoţi, diaconi şi pe tot clerul bisericesc, pe care i-ai pus să păstorească turma Ta cea cuvântătoare şi, pentru rugăciunile lor, miluieşte-mă şi mă mântuieşte şi pe mine păcătosul (O închinăciune).
    (…)
    Uneşte cu sfânta, apostolească şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care întunecându-se cu eresurile, se află întru pierzare, luminându-i cu strălucirea cunoştinţei Tale (O inchinăciune).”
    (…)

  3. Intrebarea: “Oare s-a impartit Hristos?” este pana la urma buna, mai ales daca suntem sinceri sa dam un raspuns corect: nu! Si atunci este foarte clar ca daca nu s-a impartit nici nu este impartit.

    Stim foarte bine ca Hristos este capul Bisericii si, tot asa cum un cap nu poate avea mai multe trupuri, tot asa nici Hristos nu are mai multe Biserici, ci doar Una.

    Ecumenistii insa vin si spun ca fiecare Biserica este o cale care duce pana la urma in acelasi loc (spre mantuire in Hristos). Asa ei mai incearca sa justifice si “unitatea in diversitate”. Prin aceasta teorie ei sustin ca sunt mai multe ramuri, sau biserici, si fiecare are o cale de mantuire. Dar Hristos a spus: “Eu sunt Calea, Adevarul, Viata”. Si de aici vedem foarte clar ca este doar o Cale si nu mai multe. Prin urmare daca exista numai o Cale de mantuire, intr-o singura Biserica si intru Hristos este o lipsa de sinceritate sa le spun celorlati ca si ei au calea lor de mantuire.

  4. Doamne ajuta fratilor Cu durere in suflet,constat ca vremea in care ecumenisti vor pune stapinire pe biserici este aproape.Din pacate,” mai mari” BISERICII ORTODOXE DIN ROMANIA(-SA FIE FOARTE CLAR PENTRU ORICE ERETIC: NUMAI BISERICA ORTODOXA ESTE BISERICA!!!),lucreaza cu o asa fervoare, in a grabi venirea acelor vremuri, incat ma intreb,oare cine este stapinul caruia i se inchina ” mai mari” biserici noastre? Dupa faptele lor, pare ca lui mamona (ADEVARAT GRAIA VREDNICUL DE POMENIRE PARINTELE IUSTIN PARVU:”pastorii” vostri va vor vinde si se vor uita la voi cum veti fi sfasiati de catre lupi-dusmanii lui Hristos ).ASADAR FRATILOR: SA IMBRACAM ARMURA SMERENIE,SA LUAM SCUTUL POCAINTEI,SABIA MARTURISIRI(CUVANTUL LUI DUMNEZEU)SI CU PUTEREA RUGACIUNII SA FIM NOI ACEI FII AI LUI AVRAAM NASCUTI DIN PIETRE , CARE ASA CUM ZICEA HRISTOS DUMNEZEU – CA DACA CEI CARE AR TREBUI SA II ADUCA SLAVA CE I SE CUVIE A FI ADUSA SI SA II MARTURISEASCA , NU O VOR FACE,DE VREA DUMNEZEU SI DIN PIETRE POATE RIDICA FII AI LUI AVRAAM CARE SA IL MARTURISESCA SI SA IL SLAVEASCA. AMIN Si ca o nota de incheiere-Sf Ioan Gura de Aur : “Asadar, fiecare sa se îngrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata [gresita] chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca învata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui.Amin

  5. “Drept aceea,fiii mei dragi,socotiti aceasta si va paziti in toata vremea pentru mantuirea voastra,ca sa nu va intoarca acel vrajmas dintru acest lucru bun ce ati inceput si l-ati dorit si sa maniati pe Stapanul cel bun si milostiv.Caci sluga care stie voia si pofta stapanului sau si nu o face,aceea va fi mai mult caznita si aruncata in temnita,iar sluga care nu stie,nu va fi batuta mult.Iar diavolul intotdeauna indeamna sa facem pacate.
    .Si sa nu vi se para ca veti putea birui pe spurcatul acela cu taria voastra sau cu nevointa ce ati facut,ci numai cu ajutorul Domnului Iisus Hristos.
    Drept aceea,fiii mei,sa va sculati noaptea,in vremea cand se odihnesc si pasarile cerului si pestii apelor,si sa va ridicati mainile spre cer cu rugaciune catre milostivul Dumnezeu si cu lacrimi si cu suspine sa strigati:”O,Doamne,Imparate Atottiitorule,noi suntem zidirea Ta,ci nu ne lasa pe noi,faptura Ta,sa fim batjocura satanei!”
    Si asa,Domnul Iisus fiind bun,nu va va lasa pe voi,zidirea Sa,sa fiti de rasul satanei,ci va va milui si va va ingradi cu cu mila Lui si veti calca acel sarpe cumplit sub picioarele voastre.”
    “Cati sunt purtati de Duhul lui Dumnezeu,aceia sunt fiii lui Dumnezeu si slujitorii Sfintei Treimi!”(“Maria Sa,Neagoe Basarab…”)

    Noi,crestinii garboviti de astazi,oare mai auzim “Invataturile lui Neagoe Basarab…”?Am subrezit de pacate,si avem nevoie de banci sa stam in biserica…Dar bancile amintesc de altceva….”Noi nu cunoastem din traire cum sunt aceste lucruri.”(Sf. Efrem cel Nou)Dar ne cuprinde o durere…la vederea lor…(si a bancilor…)
    Iertare!

  6. Pentru cei mai slabi de minte si care fac ascultare din “smerenie prosteasca” sau considera ca invataturile Sfintilor Parinti sunt invechite, cred ca ar fi bine sa urmeze pilda unui sfant contemporan cu vremurile noastre, parintele Arsenie Boca.

    A facut ascultare in tot ceea ce tinea de dreapta credinta. Chiar si atunci cand i s-a interzis sa mai tina slujbe. Nici macar nu a obiectat. S-a supus total deciziilor luate de mai marii sai. Pentru ca Dumnezeu este al pacii si al oranduirii. Deci si Biserica lui Dumnezeu este la fel. Exista o ierarhie si trebuie ca fiecare sa faca ascultatre de mai marele sau. Dar aceasta asculatare se face doar dupa Legea lui Dumnezeu, asa cum a facut si parintele Arsenie Boca.

    Cand vine vorba de erezie, sa ne aducem aminte ce a zis acest sfant si mare duhovnic al neamului nostru:

    “Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni. Inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu.”

  7. Potrivit programului anuntat (si mentionat mai sus) pentru ziua de maine, sunt curios ce rugaciuni “pentru unitatea crestina” se vor face in biserica parohiei de care apartin. Sper sa fie (DACA chiar vor fi) in tonul celor din pomelnicul de la Psaltire.
    Doamne ajuta!

  8. “Inca si in credinta era [Sf. Antonie cel Mare] statornic si dreptcredincios; caci nici cu schismaticii meletieni nu s-a impartasit vreodata, stiind din inceput viclenia si departare lor de credinta cea dreapta; nici cu maniheii sau cu ALTI ERETICI nu a vorbit candva prieteneste, decat numai cu gandul de intoarcere a lor catre buna credinta , PORUNCIND TUTUROR, SA NU SE AMAGEASCA CU PRIETENIA SI CU VORBIREA LOR; CACI VATAMARE SI PIERZARE PRICINUIESTE SUFLETULUI.”- pg 337 din Vietile Sfintilor pe Ianuarie – 17.

    Clericii fiind sfintiti, sigur ca sunt mai “aparati”, insa macar pentru noi mirenii tot trebuie sa fie “bun foarte” acest sfat “de paza” al sfantului Antonie cel Mare, redat din viata sa, scrisa de catre Sf Atanasie cel Mare, praznuit …astazi, 18 ianuarie.

  9. Pingback: Parintele Porfirie despre CREDINTA ADEVARATA, PAPALITATEA ERETICA, teoria “toate religiile sunt adevarate” si MINUNILE MINCINOASE ALE DIAVOLULUI -
  10. @Pr. dr. Ciprian Staicu:

    intotdeauna am considerat ca marturia convertitilor la Ortodoxie este foarte pretioasa. Si marturia dumneavoastra mi se pare la fel: minunata. Pentru convertiti, intoarcerea am observat ca e, pur si simplu, coplesitoare. Exemplele lor ne reamintesc si noua maretia darului pe care il avem si pe care adesea nu il pretuim asa cum s-ar cuveni. Nemaivorbind de rolul lor – de asemenea extraordinar, dupa mine – de ‘punte’ catre cei lipsiti inca de Darul Botezului Ortodox. Nimeni nu poate intelege mai bine decat cel care ‘a trecut pe-acolo’…

    Adineauri am urmarit pe blogul unui cititor RIC marturia unui fost protestant american convertit la Ortodoxe si hirotonit preot. Spunea cam asa: ‘The Orthodox Church is the best kept secret of America’. ‘Of the world’, as fi adaugat eu…

    Doamne, ajuta – poporului roman, poporului ungar si tuturor copiilor Domnului, frati ai nostri, rataciti si pelerini in aceasta lume, cautatori, cu stire sau fara stire, ai drumului spre Acasa!

  11. Pingback: “SFANTUL SI MARELE SINOD PANORTODOX” – fixat pentru 2016. Programul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cuvantul Patriarhului Daniel si cateva observatii care se impun. PERICOLUL REAL AL CENTRALISMULUI AUTORITARIST IN DIRECTIA ECUMENISTA, IN NUMELE &#
  12. Pingback: Parintele Savatie despre posibila AGENDA UNIFORMIZANTA A SINODULUI PANORTODOX/ Mesajul Sinaxei Intaistatatorilor Ortodocsi de la Fanar - Recomandari
  13. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu da
  14. DAR OARE CHIAR AU STAT TOATA SLUJBA , ERETICII ??? NU AU PLECAT CIND PREOTUL ZICE ,, CEI CHEMATI IESITI , CA NIMENI DIN CEI CHEMATI SA NU RAMANA ,,

  15. @ MIRELA:

    Nu au fost la Liturghie, ci la o vecernie.

  16. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu daca poate fi
  17. Pingback: “Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor” si PROPAGANDA IDEOLOGIEI ECUMENISTE: “Vor sa faca parte din aceeasi biserica” sau “VOR ELIMINAREA POLEMICILOR DINTRE BISERICI”? | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: BISERICA ORTODOXĂ ESTE SINGURA ADEVARATĂ BISERICĂ! Biserica Ortodoxă nu acceptă nici teoria ramurilor, nici pe cea a bisericii invizibile. Ce fel de UNITATE este posibilă cu CELELALTE CONFESIUNI CREȘTINE RUPTE DE BISERICA UNA? Jean-Claude Larchet:
  19. Pingback: Cuvant marturisitor al PS MACARIE la hramul Manastirii DOBRIC (audio + text): “VREMURILE SUNT FOARTE GRELE şi devin din ce în ce mai grele, însă în aceste vremuri trebuie să mărturisim. BISERICA ESTE UNA, NU POT FI MAI MULTE! În Biserica Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare