TARI PROPRIETATE STRAINA. Cum a colonizat CAPITALUL OCCIDENTAL România si alte state estice / IMPOZITAREA MULTINATIONALELOR: INTERZISA NOUA, PROPUSA IN TARILE EUROPENE/ Margelele comisarului Junker. CE INSEAMNA PROIECTUL GAZDUIRII UNUI SUMMIT EUROPEAN?/ Achizitionarea armamentului – INCA UN JAF NATIONAL/ Cum a distrus un supermarket un oras

• ActiveNews: Bloomberg nici nu se mai ascunde și clamează că națiunile din Est nu mai au niciun control politic asupra propriilor state: Capitalul occidental a COLONIZAT Europa de Est. Țările din Est au proprietari străini

Capitalul Occidental este singurul impediment în calea expansiunii naționaliștilor din Est, scrie Leonid Berșidski, într-un articol din Bloomberg, confirmând practic, ceea ce adepții suveranității statelor naționale afirmă de ani de zile.

Acesta notează că Republica Cehă este următoarea țară care se pregătește să instaleze un guvern „populist, anti-imigrație și eurosceptic”, alăturându-se grupului format din Polonia, Ungaria și Slovacia.

„Într-adevăr, investițiile străine joacă un rol așa de important în economiile acestor țări, încât politicienii naționaliști își prezintă statele ca pe niște colonii sălbatice, mai degrabă decât parteneri într-un proiect internațional major. Într-un studiu recent, Filip Novokmet, Thomas Piketty și Gabriel Zucman numesc fără perdea națiunile din Est drept ‘țări cu proprietari străini’ ”, scrie Berșidski.

„Proprietarii tind să fie din țări membre ale Uniunii Europene (în special din Germania). Din acest punct de vedere, situația nu diferă prea mult de cea a regiunilor de periferie deținute de zone centrale, într-un stat federal”, afirmau ei. Din punctul de vedere al lui Piketty și al colaboratorilor săi, situația este problematică, deoarece distorsionează formulele de măsurare a inegalității; cea mai mare parte a avuției și veniturilor unui astfel de stat sunt sub controlul unor acționari străini care nu fac parte din cei mai bogați oameni de afaceri locali, astfel că națiunea respectivă pare a fi mai egalitară decât este în realitate. În plus, există și implicații mai largi. În raport cu producția economică, națiunile est-europene au cei mai mari coeficienți negativi de investiții din UE, cu excepția Irlandei, Greciei, Republicii Cipru, Portugaliei și Spaniei, care au beneficiat de asistență financiară externă în timpul crizei financiare”, notează agenția Bloomberg.

Poziția netă a investițiilor internaționale (net international investment position – NIIP) reprezintă diferența dintre activele financiare ale unei țări și datoria externă. Un coeficient NIIP pozitiv indică faptul că un stat este creditor, în timp ce o valoare negativă arată o națiune îndatorată.

Citând datele Eurostat din anul 2015, agenția Bloomberg prezintă situația națiunilor est-europene care au coeficienți negativi de investiții, numindu-le “țări proprietăți străine” – Cehia (-31,0%), România (-50,2%), Polonia (-61,1%), Ungaria (-64,1%), Slovacia (-69,6%).

Bloomberg prezintă și un grafic al nivelului capitalului străin din sistemul bancar. Aici, România este creditată cu 50,2% dintre bănci dominate de capital străin, în timp ce Polonia are 61,1%, Ungaria are 64,1%, iar Slovacia 69,6%.

Odată cu criza financiară, companiile locale au aflat că băncile străine au fost primele care au micșorat nivelul creditelor. În alte sectoare, masiva prezență străină ar însemna un șomaj uriaș dacă țara nu ar mai fi primitoare pentru venetici. În Polonia și Cehia, o treime din forța de muncă este angajată de străini.

Germania, Olanda și Franța sunt cei mai mari investitori în economiile Estului. Avantajele sunt clare: scăderea costurilor cu salariile, fără a muta producția prea departe de piețele tradițonale și fără a compromite măsurile protecționiste luate acasă.

„Guvernele populiste pot impune taxe speciale băncilor și supermarketurilor străine, așa cum a procedat Guvernul Viktor Orban și Guvernul Poloniei, și așa cum probabil va face Andrej Babis dacă va ajunge la putere, dar până la un punct; dacă merg prea departe, investitorii străini ar putea să plece, abandonând aceste economii relativ mici. Guvernele din Ungaria, Polonia și Cehia pot opune rezistență directivelor UE privind distribuirea refugiaților și pot avea poziții de sfidare când le sunt contestate eforturile. «Noi nu vom fi colonii», le-au transmis de mai multe ori liderilor UE premierul ungar, Viktor Orban, și Jaroslaw Kaczynski, președintele partidului de guvernământ din Polonia. Însă aceste poziții nu vor schimba statutul națiunilor pe care le conduc de colonii economice ale Occidentului mai bogat, dacă nu cumva guvernele populiste nu vor începe să exproprieze companii străine – o evoluție de neconceput“, subliniază editorialistul Bloomberg.

„Retorica de tip naționalist ar putea să prostească unii alegători să creadă că liderii lor sunt într-adevăr independenți. Însă opțiunile alternative ale politicienilor din Europa de Est sunt dure: fie se mulțumesc cu rebeliuni de fațadă, fie ridică miza, cu riscul pierderii investițiilor de care economiile lor sunt dependente. Nu prea au o alternativă reală. Europa de Est va ajunge la un moment dat să pledeze pentru aprofundarea integrării așa cum a pledat la început pentru aderarea la UE. Opinia mea este că la un moment dat nu va mai conta unde este sediul unei companii europene, deoarece o Europă unită va avea un buget comun, iar coeziunea economică va deveni inevitabilă. Poate că naționalismul are momentul lui, dar este prea târziu: țările est-europene au fost deschise prea mult timp investițiilor străine, astfel că au pierdut prea mult controlul asupra viitorului economic pentru a mai putea exercita control politic”, concluzionează editorialistul Leonid Berșidski.

• Ziarul Financiar: Multinaţionalele nu scapă de impozitul de cifra de afaceri. Doar că de această dată nu PSD este ”călăul”, ci miniştrii de Finanţe ai Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei. Exportăm idei

Franţa, Germania, Italia şi Spania vor ca multinaţionalele din IT, precum Amazon şi Google, să plătească impozit pe cifra de afaceri în loc de impozit pe profit, cum plătesc acum, au anunţat miniştri de finanţe într-o scrisoare comună, potrivit Reuters.

Franţa insistă pe taxarea acestor companii pe cifra de afaceri, iar între timp a găsit susţinere şi din partea altor state nemulţimite la rândul lor de taxele mici pe care le plătesc multinaţionalele în conformitate cu reglementările internaţionale.

În prezent, astfel de companii sunt adesea taxate pe profiturile înregistrate de subsidiare din ţări cu taxe scăzute precum Irlanda, chiar dacă veniturile provin din ţări ale Uniunii Europene.„Nu ar trebui să continuăm să acceptăm ca aceste companii să facă business în Europa în timp ce plătesc taxe minime trezoreriilor noastre”, au scris cei patru miniştri în scrisoarea văzută de Reuters.

În România, o măsură similiară din programul de guvernare al PSD a stârnit revolta multinaţionalelor şi a mediului de afaceri, care spuneau că impunerea unei astfel de măsuri ar scoate România din normele internaţionale de taxare şi ar crea un mediu fiscal ostil. Multinaţionalele susţineau că o astfel de măsură ar genera probleme fiscale şi logistice majore pentru companii.

PSD a renunţat ulterior la impozitul pe cifra de afaceri şi a rămas la forma tradiţională de impozit pe profit.

Scrisoarea, semnată de Ministrul de Finanţe al Franţei –  Bruno Le Maire, al Germaniei –  Wolfgang Schaeuble, al Italiei – Pier-Carlo Padoan şi al Spaniei – Luis de Guindos, este adresată preşedinţiei Uniunii Europene din Estonia.

Aceştia au cerut Comisiei să vină cu o soluţie care să creeze o “taxă de egalizare” a cifrei de afaceri care ar aduce impozitarea la nivelul impozitului pe profit din ţara în care s-au obţinut veniturile.

„Sumele colectate ar avea ca scop să reflecte ceea ce ar trebui să plătească aceste societăţi în privinţa impozitului pe profit”, au anunţat miniştrii în scrisoare.

Le Maire, Schaeuble, Padoan şi de Guindos spun că vor să ridice problema şi altor omologi ai statelor membre, în cadrul unei întâlniri în Tallinn ce se va desfăşura în perioada 15-16 septembrie.

Actuala preşedinţie estonă a UE a programat o discuţie în cadrul întâlnirii cu privire la conceptul de “sediu permanent”, în scopul de a face posibilă impozitarea firmelor acolo unde creează valoare, nu numai acolo unde îşi au reşedinţa fiscală.

• Cotidianul: Reacții la „scenariul de groază“ al Europei unite. Verdictul Vestului: UE are și va avea mai multe viteze

Președintele Comisiei Europene a fost făcut una cu pământul în marile publicații occidentale după discursul său privind Starea Uniunii, în care a respins ideea Europei cu mai multe viteze și a promovat o viziune federalistă, cu aderarea esticilor la spațiul Schengen și zona euro. În schimb, discursul a fost salutat de liderii statelor din Europa Centrală și de Est. Liderii vestici, unii prinși în campanii electorale, nu au apreciat avântul lui Juncker, care îi pune în situația dificilă de a da explicații propriului electorat.

Problema extinderii zonei euro și a spațiului Schengen îi preocupă pe ziariștii de la Suddeutsche Zeitung. „Cu această inițiativă, Juncker contracarează planurile președintelui Franței, care susține o Uniune cu mai multe viteze. Și cancelarul Angela Merkel a vorbit despre acest plan. În schimb, Juncker vine cu viziunea unei uniuni care face noi pași către integrare.“

Căpitanul Juncker și nava sa cosmică UE

„Planurile lui Juncker sună mai degrabă a scenariu de groază“, scrie Die Welt, care observă că moneda euro a sporit decalajele dintre statele care au adoptat-o. „În această situație, euro trebuie să se extindă, a spus președintele Juncker, inclusiv în țări membre ca Bulgaria și România. Este atât de absurd, încât ne putem întreba pe ce navă cosmică și-au petrecut ultimii ani UE și căpitanul Juncker“, scrie Die Welt. Ziariștii germani nu sunt de acord nici cu aderarea României și Bulgariei la Schengen. „Oare trebuie extins spațiul Schengen pe fondul situației nerezolvate a refugiaților? Pe fondul împrumuturilor de miliarde de dolari ale Băncii Centrale Europene, trebuie oare extinsă zona euro? Dacă Europa este în cea mai profundă criză, chiar e nevoie de euro în și mai multe țări? Din nefericire, aceasta ar fi calea cea mai bună de a transforma un vis al Europei unite într-un coșmar nesfârșit.“

Estul va aduce probleme în zona euro

Cancelarul social-democrat al Austriei, Christian Kern, nu susține ideea lărgirii zonei euro și a spațiului Schengen, atât timp cât țările estice sunt marcate de evaziune fiscală și fac „dumping social“ în Vest. În plus, el nu îmbrățisează nici ideea ajutorului acordat esticilor pentru aderarea la euro, în special în formă financiară. „Dacă vreți, aceasta este o extindere a problemelor, nu un plus pentru cooperarea europeană. Cred că acest concept nu a fost studiat atent.“

Nici cotidianul britanic The Guardian, proeuropean cât o permite spiritul britanic, nu împărtășește „viziunea federalistă“ a lui Juncker, despre care spune că este „departe de realitate“. Viitorul zonei euro va fi decis de Germania și Franța, nu de Comisie, scrie The Guardian, iar pozițiile celor două țări rămân opuse. Apoi, „cel mai mare obstacol pentru planul lui Juncker vine din Europa Centrală, iar Juncker a evitat să vorbească despre situația statului de drept în Polonia și Ungaria. Autoritarismul este cea mai mare amenințare la adresa unității“, scrie The Guardian.

Președintele CE, trimis la psihiatru

Frankfurter Allkgemeine Zeitung este îngrijorat că Juncker își dorește ca funcția sa în fruntea Comisiei să fie atotputernică. „Care este consecința faptului că euro produce diferențe tot mai mari? Toate țările trebuie să intre în zona euro, că le place sau nu. (…) Care este consecința faptului că între statele membre au apărut conflicte în timpul crizei euro? Atunci, Comisia va avea un cuvânt de spus. Nu e de mirare că Juncker vrea un președinte al UE atotputernic.“

Nici liderii politici europeni nu l-au menajat pe Juncker. Abia ce și-a încheiat discursul, că premierul danez Lars Lokke Rasmussen a respins ideea unui superpreședinte al UE. „Să nu amestecăm rolurile și competențele“, a spus el. Premierul olandez Mark Rutte a fost și mai dur – el a spus că Juncker are o viziune „romantică“ și a adăugat că „oamenii care au viziuni trebuie să meargă la medic“, citându-l pe fostul cancelar Hemut Schmidt.

„Slavă Domnului că plecăm din UE“

În Marea Britanie, cotidianul conservator pro-Brexit The Telegraph scrie că discursul lui Juncker nu trebuie luat ca un proiect negociabil și că Martin Selmayr, șeful de cabinet al președintelui CE, le-a transmis diplomaților europeni că țările care își doresc să facă parte din „nucleul“ UE vor trebui să adopte moneda euro.

„Slavă Domnului că plecăm din UE“, titrează Daily Express, citându-l pe eurodeputatul eurosceptic Nigel Farage. „A fost cel mai deschis, onest și îngrijorător discurs pe care l-am auzit.“ „Nu ați înțeles nimic din Brexit“, este citat, mai departe, Farage, nemulțumit că președintele Comisiei își dorește să numească oameni nealeși de cetățeni în funcții puternice (un ministru de Finanțe al UE) și are planuri pentru o „Armată Europeană și o politică externă mai agresivă“. „Adevăratele partide democratice nu vor mai putea concura cu șanse egale“, a spus Farage.

Replica pentru Farage vine din Belgia, acolo unde De Standard scrie: „Nu mai dați banii UE extremiștilor antieuropeni“.

Estul, încântat de planurile lui Juncker

Desființat în Occident, președintele Jean-Claude Juncker este lăudat de liderii țărilor estice. Președintele României „salută ideea unui summit UE special la Sibiu, în martie 2019“. Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, care se apropie de alegeri, a lăudat poziția lui Juncker împotriva diferenței calitative dintre alimentele comercializate în UE. „Sunt încântat că Juncker a susținut coeziunea membrilor din Est și Vest, precum și convergența în UE“, a spus Sobotka. Secretarul de stat slovac pentru afaceri europene a spus că „sprijină inițiativele pentru menținerea unității UE și promovarea proiectului european“. În contrast cu partenerii din Grupul de la Visegrad, ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a spus pentru Reuters: „Nu împărtășesc abordarea că UE va fi mai puternică pe măsură ce va fi mai puțină suveranitate națională. E o fundătură“. Ungaria sprijină doar Armata Europeană, un proiect criticat de multe voci din NATO.

• Gandul.info/ Lelia Munteanu: Timeo Junckerum et dona ferentes

S-a trezit (vorba vine) sturlubaticul Jean-Claude Juncker şi aruncă europenilor de mâna a doua mărgele colorate.
Preşedintele Comisiei Europene a dat-o-n patetisme: nu ne mai tratează ca pe rudele sărace, nu ne mai hrăneşte cu alimente expirate, ne bagă iute-n Schengen (nu mai ţine vrăjeala cu MCV-ul, brusc nu mai suntem corupţi). Europeni din toate ţările, uniţi-vă! (La greu, fiindcă la bine trebuie să ne mişcăm cu mai multe viteze).

Demnitarii noştri s-au grăbit să salute elucubraţiile şi să înhaţe mărgelele colorate, neavând interesul să observe că Juncker şi-a schimbat doar discursul.

“Într-o Uniune cu membri egali, nu pot exista cetăţeni de categoria a doua”, “Nu-mi place ideea că ar exista un fel de categoria a doua în Europa” – se lamentează bătrânul birocrat nărăvit în funcţii, când acelaşi Juncker, pe 23 februarie, nu dorea să “deranjeze” europenii de categoria a doua:  “Vrem ca UE să avanseze? Şi n-ar trebui ca aceia care vor să avanseze mai rapid să o poată face, fără a-i deranja pe ceilalţi, instituind o construcţie mai structurată, deschisă întregii lumi?”. Caterincă ieftină, ar zice europenii din Strada Zăbrăuţului.

“Europa are din nou vânt în pupa!”, a exclamat Juncker, trăgând cu ochiul să vadă dacă l-a dat gata pe Trump.

Asta era pe vremea corsarilor, astăzi – cu noile propulsii – nu mai contează de unde bate vântul, ci de unde va lovi criza economică, despre care şeful Comisiei Europene nu scoate un cuvinţel, ca să nu-şi compromită retorica.
După agitaţia psihomotorie a lui Jean-Claude Juncker (când să dea nişte lămuriri a amuţit, anunţând prin semne că l-a îndoit sciatica), pare că esticilor li se mai pregătesc încă nişte daruri în plus. Cum ar fi, de pildă, intrarea în zona euro, moneda comună nemaitrebuind să fie, spune Juncker, opţională.

E clar: a venit timpul să împărţim frăţeşte eşecurile!

• Cotidianul/

Ilie Serbanescu: De ce la Varșovia și Budapesta, iar la București nu?!

Fără mirare, Ungaria și Polonia, dar și Bulgaria, Cehia și Slovacia nu pactizează cu politica UE, adică a Germaniei, în materie de refugiați. Aceste țări nu înțeleg, pe drept cuvânt, de ce ar trebui să fie solidare cu politica Berlinului de repartizare obligatorie a refugiaților, când nu ele au generat problema, când nu ele beneficiază, precum marii corifei vestici, de pe urma conflictelor din zonele de origine ale refugiaților, când oricum nu ele constituie destinația declarată și faptică a acestora și când conaționali de-ai lor hălăduiesc și ei, cu milioanele, ca și refugiații cu pricina, pe aceleași trasee dinspre colonii spre metropole, în cadrul sistemului centru-periferie pe care îl reprezintă mereu mai pronunțat UE.

Că la Berlin se conștientizează că împotrivirea față de colonialismul UE, care este de fapt mereu mai clar politica unui nou imperiu german, a luat o turnură palpabilă și serioasă este poate ilustrat în modul cel mai expresiv de inițiativa Austriei de a căuta să solidarizeze Cehia și Slovacia la lupta împotriva „iliberalismului” ungaro-polon, prin constituirea așa-numitului Triunghi de la Slavkov (Austerlitz), încercare străvezie de spargere a Grupului de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), mai ales că se vizează și cooptarea Sloveniei și Croației. Lucrurile sunt prea cusute cu ață albă ca să mai aibă nevoie de comentarii!

Absența României din orice formule alternative central-europene (cele legate de Marea Neagră fac parte din altă discuție) arată că la Berlin/Viena ori se mizează pe înregimentarea necondiționată a României, ori aceasta este scoasă din orice calcul. Privind lucrurile din România, tot ceea ce se întâmplă în Polonia, în Ungaria și prin alte țări foste surate comuniste contrastează violent cu atitudinile și acțiunile Bucureștiului, care, pentru a le sumariza, se identifică cu pupatul în fund de zor al Bruxelles-ului, după preceptul simplu, nu au ei pe la Bruxelles atâtea funduri pe câte suntem noi gata să pupăm!

Anatema naționalistă pe care stăpânii de la Bruxelles și vasalii lor de la București o aruncă asupra țărilor estice care își apără economia și identitatea națională împotriva agresiunii colonialiste vestice este o idioțenie fără margini. Apărarea națională nu poate fi confundată cu „naționalismul“, iar dacă tocmai apărarea națională este taxată drept naționalism, atunci nu există nimic mai frumos și mai onorant, decât să fii naționalist, cu atît mai mult cu cât te aperi împotriva celui mai abject colonialism din istorie, pentru că acesta nu-și asumă condiția, coafându-se cu cele mai scârboase ipocrizii și demagogii, precum „europenismul“ sau „corectitudinea politică“. Când Bruxelles-ul vorbește de „Europa cu două viteze“, cade însă tot vălul!

„Țara noastră – spune premierul Orban – nu va fi o colonie… Nu vom fi cetățeni europeni de mâna a doua.“ De ce la Budapesta și Varșovia se aud deslușit asemenea lucruri, iar la București nu?! Este colonialism vestic față de Ungaria și Polonia și mântuire vestică pentru București?! Răspunsul îl avem probabil în istorie: nici ungurii, nici polonezii nu prea au colaborat cu puterile străine împotriva propriului popor; Ungaria, pentru a fi preluată în stăpânire, a trebuit să fie transformată de otomani în pașalâc, adică supusă administrației turcești directe, iar Polonia a fost desființată de trei ori în istorie, pentru a fi luată în stăpânire de vrăjmașii de la Est și de la Vest. Și în timpul comunismului, atât ungurii, cât și polonezii s-au răsculat. Replica față de colonialismul UE nu este o reacție izolată în istoria popoarelor respective. În fond, nici colonialismul UE nu este nou; este aceeași oprimare germană cu altă pălărie. Să fie clar, românii și România nu prea se pot lăuda cu așa ceva în istoria lor.

Realitatea este că implantul occidental de colonialism este mai avansat – devastator și terminator – în România, față de Ungaria și Polonia, unde există un spațiu de manevră mai mare, în timp ce în România nu se mai poate mișca! Comportamentul din relațiile Est-Vest din cadrul UE reproduce exact situația: nucleul vestic se comportă cu România precum cu o colonie, dar și România se comportă ca o colonie în fața stăpânului vestic. Central-europenii au o anume demnitate, aceasta lipsește cu desăvârșire la București!

Ilie Serbanescu: Sătui de colonialismul UE, central-europenii joacă cu Rusia și America

Aproape la unison – iarăși cu excepția României (vezi Cotidianul, 28 august 2017) –, țările foste surate comuniste membre ale UE au adoptat măsuri pentru salvarea proprietății autohtone asupra pământurilor agricole. Ca o notă comună, este vorba despre condiționalități diverse care să îngreuneze sau să facă practic inoperabilă prevederea din tratatele de aderare referitoare la liberalizarea vânzării terenurilor agricole către cetățeni ai UE, modalitate mârșavă prin care vesticii urmăresc să pună mâna pe roadele pământurilor estice. Fapt ce se produce inevitabil și de la sine în condițiile în care cei din Vest sunt comparativ bogați și cei din Est sunt comparativ săraci. Cât privește argumentul că libertatea de dobândire ar aparține deopotrivă celor din Est pentru pământurile din Vest, este vorba despre o ticăloșie: degeaba ți se îngăduie să-ți cumperi Mercedes, când tu nu-ți poți permite decât closet în curte! În Ungaria, sloganul oficial este „pământurile ungurești aparțin maghiarilor și vor rămâne ale maghiarilor“, iar în Polonia, fără asemenea sloganuri, situația în practică se prezintă pe aceleași coordonate: pământurile polonezilor sunt ale polonezilor. Până și mai puțin vizata Bulgarie – unde asaltul UE este echilibrat de influențele puternice ale Rusiei –, reglementarea privind cumpărarea de pământ agricol de către străini doar cu condiția unei rezidențe prealabile de minimum 5 ani în Bulgaria a stârnit pur și simplu bube pe la Bruxelles.

Era de bănuit că lupta anticolonialistă din țările estice ale UE să se concentreze, cel puțin în aceeași măsură, în domeniul retailului, deosebit de sensibil pentru populație și extrem de vizibil pentru maniera în care multinaționalele vestice operează întru distrugerea capitalului autohton și a identității naționale locale. Peste tot, marile lanțuri vestice de retail au ocupat poziții de forță, peste tot au luat locul chioșcarilor autohtoni, folosindu-și aceste poziții. Nu este o simplă înlocuire, ci o eliminare a furnizorilor locali, o creștere nejustificată a importurilor, în dauna producătorilor naționali. Peste tot, ca atare, se duce o luptă tenace pentru limitarea expansiunii lanțurilor de retail vestice, prin interzicerea extinderii acestora în centrul orașelor, ori pentru încurajarea prezenței produselor locale în rafturi și a producției naționale în piață. Și să subliniem acțiunea susținută, nu doar mimată și deci rușinoasă ca aceea din România, împotriva dublului standard pe care multinaționalele occidentale îl aplică furnizărilor, îndeosebi alimentare, pe piețele estice și, respectiv, vestice.

În mod corelativ cu aceste mișcări și acțiuni pe plan intern, se constată deplasări semnificative pe plan extern. În unele țări estice are loc o încercare de reapariție a unei politici externe, după dispariția aproape totală a acesteia în perioada de „punere la dispoziția“ Bruxelles-ului. „Jocul“ cu Rusia este ilustrativ, dar nicidecum nu este unicul. Extinderea legăturilor economice cu Rusia, multiplicarea contractelor cu firme rusești și a contactelor politice cu Moscova par să fie instrumentul predilect al dlui Orban, deoarece probabil această abordare este mult mai tolerabilă pentru Berlin, nefiind decât o copie palidă a ceea ce face în practică Germania însăși. În Polonia, deviza este cu totul alta: „Mai puțin UE, mai mult SUA“. Varșovia manifestă o nemulțumire deschisă în ceea ce privește politica Berlinului față de Polonia, incriminând fără ocolișuri aranjamentele de livrări rusești de gaze în Germania, prin tranzitarea Mării Baltice și deci cu ocolirea Poloniei. Varșovia a sistat mari comenzi de arme de la parteneri din UE, în favoarea unor achiziții interne sau din SUA. Având în vedere problemele puse și mișcările făcute, Polonia a luat locul de frunte din ultimii ani al Ungariei printre „oile negre“ pentru Bruxelles-ul mereu mai odios și mai berlinizat.

Aceste „oi negre“ se arată fără perdea îngrijorate de câștigarea scaunului prezidențial în Franța de către E. Macron, interpretarea lor fiind aceea că o Franță urmărindu-și cu prioritate interesele naționale în UE le-ar lăsa un spațiu de manevră mai larg împotriva Bruxelles-ului, în timp ce o Franță condusă de la Berlin, precum se riscă a se întâmpla în vremea lui Macron, le poate închide și respirația.

• Dan Diaconu: 

În orice ţară din lumea asta, cheltuielile cu înarmarea – dacă nu se fac din industria proprie – trebuie obligatoriu urmate de investiţii de dimensiuni similare în economia locală.

În termeni de specialitate se numeşte offset, iar ideea este că, dacă tot se cheltuiesc nişte bani pe arme, o parte dintre ei ar trebui să se vadă în economia naţională. Astfel, banii daţi pe înarmare, mai fac obligatoriu „o tură” prin economia cumpărătorului, contribuind totuşi cu ceva la bunăstarea civililor. O chestie cât se poate de logică, dat fiind faptul că cheltuielile cu înarmarea sunt mari şi, în ultimă instanţă, nu reprezintă altceva decât bani aruncaţi.

În Austria offset-ul trebuie să fie de peste 100%, iar în cazul contractelor mari chiar de peste 200%. Similar stau lucrurile şi în Belgia. Ungurii, bulgarii, cehii, polonezii, toţi au reglementări clare în ceea ce priveşte offset-ul, procentele setate fiind supraunitare. Regula în Europa şi în ţările civilizate este ca offset-ul să fie de peste 100%. Există însă şi excepţii: SUA, Rusia şi Franţa. În niciuna dintre aceste ţări nu există legislaţie care să instituie obligaţii în ceea ce priveşte offset-ul. Aici este însă o şmecherie: aceste ţări se înarmează din producţia proprie, fiind exportatoare de armament.

România avea o lege a offset-ului care obliga întoarcerea în economia locală a cel puţin 80% din banii cheltuiţi pe înarmare. Privind în jurul nostru asta înseamna că aveam una dintre cele mai laxe reglementări din zonă. Chiar şi aşa se pare că s-a considerat prea mult!

Patrihoţii întronizaţi la putere prin lovitura de stat dată cu ocazia „fenomenului Colectiv”, conduşi de agentul Cioloş, au distrus legea care instituia obligativitatea offset-ului, permiţând cheltuieli cu înarmarea fără ca niciun ban să nu mai fie reinvestit în economia locală. O hoţie pe faţă care are ca efect direct sărăcirea accelerată a noastră prin intermediul cheltuielilor cu înarmarea.

Cu alte cuvinte, nu e destul că am ajuns să cumpărăm la preţuri piperate junk-uri tehnologice precum fierul vechi zburător F16, mai proaste chiar decât MIG-urile Lancer pe care le aveam în dotare. Nu! Mai şi dăm toţi banii vânzătorului, fără a-i mai impune nicio condiţie. Poate doar aia de a-i pupa picioarele pentru binefacerile pe care ni le aduce.

Avem de-a face cu unul dintre cele mai mari jafuri postrevoluționare. În nicio ţară din lume care nu se află în război nu există atâta dare de mână precum la noi. Acesta este motivul pentru care, pe repede înainte, România cumpără echipament militar american. Până la momentul actual există contracte de aproape 6 miliarde de dolari pentru care s-au parafat înţelegeri, urmând ca semnarea contractelor să se producă în cel mai scurt timp.

A cercetat cineva acest jaf? Mă rog, întrebarea e absolut greşită. Cine să cerceteze? DNA-ul care a acoperit frauda Microsoft, făcându-i scăpaţi pe cei de la capetele reţelei? Să ne înţelegem, cercetările în dosarul Microsoft ar fi trebuit să pornească de la oportunitatea achiziţiilor unor programe pentru care existau alternative gratuite. Dar cum naiba să te apuci să cercetezi aşa ceva, în condiţiile în care centrul infracţional se află fix în Ambasada SUA? La fel şi cu offset-ul. Cum să-l cercetezi pe Cioloş, în condiţiile în care acesta n-a făcut altceva decât să implementeze dorinţele stăpânilor lui externi: frânarea accesării fondurilor fals puse la dispoziţie de către stăpânii europeni şi transferul unor sume cât mai mari de bani către stăpânii de peste Ocean. Că aşa-i în colonie: suntem noi sclavi şi proşti, dar recunoscători celor care ne nenorocesc!

• Agrointeligenta: Cum a distrus un supermarket un oraș

A fost odată un oraș mic numit, să zicem, Zalău. În acest mic oraș, oamenii își făceau cumpărăturile la câteva mici magazine, își cumparau fructele și legumele din piață, hainele de la mici croitori sau fabricate local și își construiau casele cu mici constructori din zonă. Câțiva mici comercianți au început să prospere și au început să investească bani în construcții, în propriile magazine sau în noi afaceri generând noi afaceri. Alți mici întreprinzatori au acoperit nouă cerere cu firme mici de construcții, cu mici sere si evident au angajat parte din populația orasului. Încet-încet, orașul nostru se dezvolta și începuse să se formeze o micuță clasă de mijloc a cărei putere de cumpărare creștea de la an la an.

Într-o zi, în centrul orașului, un lanț internațional de supermarketuri a venit si a deschis un imens magazin. În acelasi timp, agresiv, pe toate televiziunile straine, locuitorilor micului oras li se inducea un stil de viata extravagant, stralucitor insinuandu-se in mentalul colectiv in cel mai pervers mod dupa lungi studii de psihiologie sociala. Practic un nou mod de viață.

Prima dată oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul si uriasul magazin. Era ceva ca în filme, ca în modul de viață văzut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperității și a unei vieti la care ei nu ajunsesera inca. Dupa aceea au observat ca produsele vandute aici erau mai ieftine decat la vechile bacanii de unde isi cumparau cele necesare. Incet-incet orbiti de multimea produselor si veselia culorilor de pe ambalaje au inceput sa cumpere mai mult si mai mult.

Disperați, micii comercianti au constatat că volumul vânzărilor le scădea pe zi ce trece. Au redus ințial preturile. Unii chiar au rezistat câîiva ani. După un timp, însă, supermarketul a început să scadă prețul și să facă promoții, în mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Micii comercianți au fost nevoiți să închidă magazinele. Mulți oameni au ramas șomeri. Bătălia pentru prețuri s-a ascutit si mai mult sustinuta de un mediu politic incompetent si corupt. Romania a adoptat celebrul “Codex Alimentarius” menit să susțină ieftinirea produselor din supermarket. Prețurile în supermarket au scăzut și mai mult. Mezelurile se puteau face acum din resturi si adaosuri chimice,carnea nu mai era perisabila injectata cu chimicale, legumele rezistau de acum o luna si erau perfecte, conservele nu mai erau conserve, hainele au inceput sa fie aduse din China, Bangladesh si alte tari la preturi mult mai bune ducand astfel la falimentul micilor fabricate locale. Sute de afaceri locale au dat faliment si mii de oameni au ramas pe drumuri. Țăranii și-au părăsite câmpurile și și-au abandonat serele. Banii încasați pe cumpărături au fost transferați în alte țări și nu s-au mai întors în economie. Miniștri importanți în guverne se lăudau cu noile investiții compensând în același timp cu împrumuturi lipsurile din bugete și neînțelegând ce se întâmplă, preocupați mai mult de propriile afaceri-căpușă sau de furtișaguri.

După câțiva ani…

Anii au trecut peste micul oraș Zalău. Tinerii, în lipsa de locurilor de muncă și în lipsa perspectivelor, au ales să plece în orase mai mari la studii și în cea mai mare parte în afara țării la munca de jos. Au fost numiți “scalvii Europei” și au învățat ce înseamnă umilința, chiar ei descendenți direcți ai dacilor de la Porolissum. Constructorii s-au împrăștiat în toate colțurile lumii, croitoresele pricepute au ajuns îngrijitoare în țările Europei.

Acum magazinul din centrul Zalăului arăta vechi și obosit. Si-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate și nimeni nu mai pune preț pe calitate. Marfa este din ce în ce mai proastă și mai puțin diversificată. Câțiva producători internaționali domină rafturile cu “mâncarea zombie”. Populația rămasă s-a îmbolnavit din cauza alimentației chimizate și lipsită de valoare nutritivă. Cei care au rămas sunt îmbătrâniți într-un oraș-umbră a ce a fost odată. Clădirile sunt în paragină, blocurile sunt pe jumătate nelocuite, grupuri mafiote de politicieni se mai bat pe ultimele firmituri ale unor bani împrumutați de la FMI. Sărăcia a cuprins întregul orășel numit odata Silvania de la frumoasele păduri care îl înconjurau. La țară, populația rămasă s-a refugiat în băutură și a abandonat munca câmpului pentru că nu mai existau beneficii. Societatea murea încet, lent și normalitatea, morala, cultul muncii și demnitatea deodată cu ea. România ca țară își trăgea greu ultima rasuflare, sufocată de involuție…

Și totuși, după ani de zile de sărăcie, îndobitocire și corupție, un grup de tineri a hotărât să schimbe lucrurile. În multe cazuri era prea tarziu dar merita încercat – o să vă povestesc altă dată despre acest grup.

Concluzii

Această poveste tristă este adevărată. Am putea să o extrapolăm la nivelul întregii Românii. Dragii mei, avem o putere incredibilă pe care nu o folosim. Puterea de a alege. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă de mâine nu am mai merge să cumpărăm nimic din supermarketuri. Imaginați-vă ce ar fi dacă de mâine am cumpăra atent doar produse și servicii românesti. Încet-încet, micile afaceri ar prinde viață, s-ar crea mai multe locuri de muncă, ar crește prosperitatea socială, nivelul impozitelor, masele de manevră electorală s-ar reduce și, în final, am trăi mai bine.

Ați observat cum supermarketurile se extind peste tot, în fiecare orășel, în fiecare cartier până la ultima mie de oameni? Adevarate malaxoare de mici afaceri, acestea sunt țevi prin care se scurg banii în afara României.

Majoritatea românilor îți fac cumpărăturile în weekend. De aceea am ales să postez acest articol azi. Credeți că aveți control asupra vieții voastre? Credeți că trăiți într-un sistem autonom? Vă înșelați – realitatea este că trăiți într-o societate deterministă. Ok. Puteți să o numiți, dacă vreți, colonie – mulți cred că exagerez când spun că România este o colonie. Într-o zi o să povestim și despre asta și o să facem o tetra-capilo-tomie despre acest subiect.

Realitatea este că sunt putine lucruri care le putem controla cu adevarat. Unul din aceste lucruri este alegerea felul in care ne cheltuim banii. Mai concret, alegerea felului în care cumpărăm. Se îndoiește cineva că între prosperitatea unui popor si felul in care isi produce cele necesare exista vreo corelatie? Se indoieste cineva ca un principiu economic sanatos spune ca este mai bine sa ai excedent de export decat deficit. Va mai indoiti dupa aceasta criza a datoriilor ca exista o stransa legatura intre prosperitatea unui popor si datorii?

În încheiere, vă lansez o ghicitoare.

Cum se numește un om care lucrează la o companie care este acționara la o bancă la care omul are un credit la un apartament pe 30 de ani și care este acționară printr-un fond de investiții la un lanț de la magazine de la care omul nostru își cumpăra alimentele necesare?