ROMÂNIA ÎN RUINE. ”Ne-am pustiit cu totul. Noi cu noi, noi între noi. Ruina este în noi”

12-09-2017 8 minute Sublinieri

AM PRESS

Eugen Blaga: Țară de ruine

Ruină: rămășiță, dărîmătură, ceea ce a mai rămas dintr-o construcție, surpătură, dar și ce a mai rămas din cultură, din tradiție, din port, din școală…
A ruina:a preface în ruină, a degrada, a dărăpăna, a distruge, a paragini, a(se)măcina, a(se)prădui, a nărui, a face să se ruineze…

România, ca niciodată în istoria ei, este marcată de acest verb și de acest substantiv: a ruina, ruină.
Țara întreagă a devenit în 23 de ani, parcă pe nesimțite, o țară de ruine. O țară ruinată, în care totul s-a ruinat. Nu doar economia, clădirile, orașele, satele, dar și cultura, educația, sănătatea, indicatorii demografici, drumurile, palatele, monumentele istorice, apoi teatrele, casele de cultură, cinematografele, edificiile din lumea sportului, care, cîndva, avea ambiția de a fi de masă, stadioanele, patinoarele, sălile de sport, bazinele de înot.

Printre primele s-au ruinat gările, liniile de cale ferată, trenurile, vagoanele, locomotivele craiovene, altădată fala țării. S-au ruinat drumurile, promițîndu-ni-se autostrăzi, s-au ruinat podurile. Unele au căzut singure. S-au ruinat tunelurile, viaductele, s-au ruinat autogările, stațiile de transport în comun, trenurile metroului, pasajele supraterane și subterane, vaporașele de agrement.
Vapoarele, în schimb, nu au avut acest nefericit destin, pentru că am avut grijă să fie date altora, care nu au avut niciun fel de resentiment față de locul și epoca în care au fost construite, drept pentru care le folosesc și azi. Evident, sub alte pavilioane și nu în folosul țării românești.

Vom vinde și porturile, vom mai vinde termocentralele și hidrocentralele, vom mai vinde aurul, uraniul, cuprul, gazele, zăcămintele de petrol, sarea, apa minerală.

Oriunde ai călători de-a lungul și de-a latul țării, ruinele te întîmpină peste tot. Acolo unde fierul și oțelul din uzinele și fabricile tăiate au fost deja topite în cuptoarele industriei celor bogați, nici pămîntul nu mai păstrează urme a ceea ce a fost cîndva. Au fost date, tot din amărîta vistierie a țării, milioane de euro pentru o așa-zisă ecologizare a mediului, fost cîndva industrial.

Ce au făcut, de fapt, aceste firme, evident, alese cu grijă?

Au tăiat cu sudură utilajele și instalațiile, le-au încărcat în vagoane și apoi în vapoare, preț de milioane și milioane de tone de fier pentru cuptoarele combinatelor siderurgice din lume. Pentru că ei nu le-au tăiat. Pe lîngă toate, au eliminat și concurența din branșă.

Ceea ce nu au terminat firmele, au terminat năpăstuiții soartei, foștii muncitori specialiști, care au scormonit cu unghiile pămîntul sau au spart, ca-n epoca de piatră, bucățile de beton, pentru a mai găsi o bucată de fier și a aduce o bucată de pîine copiilor, care nu știau că tatăl lor a fost cîndva maistru metalurg, sau oțelar, sau furnalist și își mai amintesc, vag, că, atunci cînd erau foarte mici, au văzut cu părinții, pentru prima dată, marea, sau muntele. Acum au uitat. Nu-și mai amintesc cum arată marea. Își mai amintesc doar vag cum arată o bucată rumenă de pîine și o bucată de carne, pe care și-ar dori să le aibă în fiecare zi.

Milioane de locuri de muncă au dispărut odată cu apariția ruinelor. Forța de muncă, bine școlită și foarte bine calificată, s-a ruinat pe măsura agresiunii verbului a ruina. Cei mai curajoși au luat drumul bejeniei, slujind necalificat pe cîmpurile bogaților/stăpînilor Europei, îndoiți de cele mai rușinoase și de neacceptat ocupații. Și cele mai prost plătite.

Tinerii cu potențial, cu minte și școală multă, abandonați de o țară care, deși a investit în educația lor, i-a uitat, au luat și ei drumul bejaniei. Au plecat care pe unde i-a îndrumat Dumnezeu să-și cîștige, cu trudă multă, o bucată de pîine, dar și să îmbogățească pe cei care i-au luat gratis. Dacă pentru un fotbalist, achiziționat de o echipă de afară, se plătesc bani grei, pentru un medic, pentru un informatician, pentru un cercetător, pentru un olimpic internațional, nu plătește nimeni nimic. Îi dăm gratis. Nici măcar nu am avut tentativa de a le cere bani pe costurile suportate de această nefericită țară pentru a-i pregăti. Sîntem generoși. Ne oferim singuri și gratis. Ne ruinăm, risipind, cu bună știință și cu lașă complicitate, tot.

Au devenit amintiri combinatele siderurgice de la Hunedoara, Călan, Reșița, Călărași, Tîrgoviște, s-au închis minele și preparațiile de cărbune și minereuri, s-au închis și tăiat țesătoriile de mătase și fabricile de confecții și tricotaje, unele ca Apaca, cele mai mari din Europa, care aduceau munți de bani în țară.

Nu cu mulți ani în urmă, cu 52 de euro, o mare companie a vîndut patru combinate siderurgice, foste cîndva ale poporului, unei firme de apartament cu 2-3 salariați: combinatele din Cîmpia Turzii, Tîrgoviște, Ductil Buzău și Laminorul Brăila. Ce s-a întîmplat cu cei peste 1000 de salariați nu am aflat pînă la această oră.

Au devenit ruine casele de cultură ale sindicatelor, ca și bazele de odihnă și tratament ale acelorași sindicate. Nimeni, pînă acum, nu a vrut sau nu a îndrăznit să dezgroape afacerile făcute de sindicate. Oare de ce?

S-au ruinat cinematografele. Toate. În care rulau și cele cîteva zeci de filme românești făcute la Buftea, și ea acum în proprietate privată. Gura lumii spune că doar costumele din depozitele de la Buftea ar fi costat mai mult decît prețul obținut pentru toată Buftea, cu studiouri, unde acum fac filme cei de la Hollywood, și cu toate terenurile din jur. Oare țara aceasta nu ar fi avut nevoie de dolarii americanilor?

Ruină am făcut și din băncile românești. Adică le-am vîndut. Pe bani puțini. În schimb le-am făcut tot noi mai multe infuzii de capital, din bani împumutați, evident, de la băncile-mamă, pentru a sprijini, chipurile, creșterea economică.
Așa cum am vîndut și Petrom-ul, care acum obține profituri istorice în România. Iată că ceea ce nu au reușit austriecii să obțină de la noi, în secole de imperiu, au reușit acum în doar cîțiva ani.

La fel ca și conaționalii noștri maghiari, care, paradoxal, contrar tradiției, s-au specializat în exploatera pădurilor și pămîntului românesc. Uneori, doar cînd au alegeri în țara lor, încearcă să ne convingă ai noștri politicieni, mai arborează steagul țării vecine și prietene, mai pun un steag al unei comunități de 100 de oameni pe clădirile administrației românești, ba mai fac cîte o spînzurătoare pentru eroi ai neamului nostru, mai închid accesul pentru copiii noștri în cîte o școală și altele asemenea. Iar cînd ne revoltăm ne acuză, pe bună dreptate, zic ei, că nu am tradus corect vorbele lor sau că, dintr-o regretabilă eroare de translație, am înțeles greșit.
De ceva vreme, însă, nu se mai prefac. Ne-o spun neaoș.

Dar și istoria noastră a devenit o ruină. După demolatorii istoriei naționale, Mihai Viteazu a fost un aventurier, cu oști de mercenari, fără idealuri naționale, Stefan cel Mare – un stricat, Decebal și Burebista – incerți pentru istorie, Mircea cel Bătrîn și luptele lui – doar legende, Carol I – un sărăntoc, intrat travestit în țară și apoi pripășit și îmbogățit pe-aici, Ferdinand – un afemeiat, Carol al II-lea – un aventurier căruia nu i-a păsat de țară, pe care a abandonat-o pentru farmecele Lupeascăi, iar Mihai – un rege prea bătrîn, fost colaboraționist, și care nu vrea să împartă cu nepotul de frate bogățiile recuperate, abuziv, de la noi.

Cultura a fost și ea ruinată. Filme nu se mai fac. Teatrele din provincie, cu cîteva excepții, agonizează, maeștrilor penelului li s-au luat casele și atelierele de creație, lumea muzicală bună a rămas neprotejată contra celor care le fraudează creația. Generația de aur a teatrului românesc se sfîrșește și nu se pune nimic în loc. Nu că nu am mai avea talente. Dar am ruinat teatrul de televiziune, am demolat teatrul radiofonic, am ruinat, cum spuneam, producția de filme românești, am distrus producția de divertisment autentic, care, toate la un loc ar fi promovat, ar fi adus în spațiul public nume noi ale tinerilor actori de astăzi. Dar și sistemul de salarizare și politica repertorială, paralizate și ele de un sistem cultural incert și lipsit de vocația valorii, au condus la apariția credinței că, la fel ca toate, și teatrul va fi, în scurtă vreme, ruinat. Și iată o secvență, un flash: nu cu mult timp în urmă, după ultimul act al unei minunate piese la Bulandra, copiii mei au zărit, zgribulit, prost îmbrăcat, pe actorul principal, care, cu cîteva zeci de minute în urmă, era aplaudat frenetic pe scenă, așteptînd în ploaie un fantomatic tramvai.

Literatura a fost invadată de mii, zeci de mii de scriitorași de duzină, fără știință de carte, fără cultură. Televiziunile, nici măcar cea publică, nu mai produc. Nu mai produc programe culturale adevărate, emisiuni decente, lipsite de vulgaritate, de derizoriu, lipsite de promiscuitate și manelism. Televiziunea națională continuă să trăiască din redifuzarea unor emisiuni din vremea lui Alexandru Bocăneț, Toma Caragiu sau Anda Călugăreanu. Altele, comerciale, cu tentative de decență, difuzează și redifuzează pînă la banalizare filmele românești, unele cu subiecte și regie de factură americană, ale regretatului Sergiu Nicolaescu, căruia, postum, orice amărît de figurant al filmelor sale îi spune acum, public, doar Sergiu.

Conacul Brătienilor, Casa Celibidache, Palatul Brîncovenesc de la Potlogi, Cazinoul de la Constanța, cel de la Sinaia, fascinantul și fantomaticul, prin așezare, Palat Ghica de la Căciulați, casa de la Hobița, unde s-a născut și a trăit Brâncuși, apoi, cum spuneam, toate cinematografele, unele luate cu japca, pe nimic și transformate de-a lungul timpului în săli de bingo sau studiouri de televiziune, apoi ruinele centrului vechi și istoric al Bucureștiului, ruina clădirii Continental din Cluj, biserica din Ocnele Mari, Sinagoga din Constanța, castelul de la Nalatzi, și multe, enorm de multe altele, s-au ruinat. Mai exact, au fost ruinate, sau s-a permis să fie ruinate, sau s-a așteptat să se ruineze singure pentru a se vinde pe bani mulți terenul pentru implantarea unor building-uri ce nu au nimic de-a face cu arhitectura românească.

Am remarcat, în ultimele luni, cu foarte mare îngrijorare, și tentativele conjugate, zilnice, pentru ruinarea chiar și a bisericii. Fapte nedemne ale slujitorilor bisericii lovesc, în mod nedrept, biserica. Ele trebuie să rămînă doar ale slujitorilor, iar imaginea și credința în biserică să rămînă intangibile. Cu siguranță, dintotdeauna, biserica a avut problemele ei interne. Le-a rezolvat însă în liniște, în interiorul ei, cu mijloacele ei specifice și cu pedepsele impuse de tradiție. Astăzi, în schimb, toate se petrec în spațiul public.
Cui prodest?

Armata nu se simte nici ea mai bine. Zeci, sau sute de cazarme, au devenit ruine. Terenurile imense ale fostelor unități sunt vînate acum de lacomii speculanți pentru a face averi. Depozite imense de echipamente, de muniție, de armament sunt acum abandonate. Unitățile care au mai rămas sunt acum păzite, uluitor, de firme private de pază și protecție. În schimb numărul generalilor a crescut pe măsura dispariției armatei. Odată cu intrarea în NATO am abandonat uniforme, armament, unitățile mecanizate, denumirea vechilor unități, ce acum au nume de animale de deșert, am feminizat uniforma militarului introducînd pălăriuțe. Am mai distrus industria de apărare care asigura înzestrarea armatei, ba mai aducea și valută țării.

Puțini mai sînt cei care se îngrijorează. Cei mai mulți au abandonat lupta. Au obosit sau au fost siliți să abandoneze. Toți am devenit conștienți că nu se mai poate face nimic. Țara întreagă este o ruină.

Lumea se îngrijorează doar pentru azi. Trecutul nu mai interesează. Doar prezentul. Cum ne plătim facturile, cum găsim sau păstrăm locul de muncă, cum reușim să ne creștem nefericiții, de pe acum, copii, cum plătim medicamentele și serviciile medicale dacă ne îmbolnăvim, cum găsim bani să îmbrăcăm copiii la școală altfel decît în uniforma ce salva copilul săracului de la diferențierea vestimentară? Cultură?, vai!, pentru ce? cu ce? De unde bani pentru cărți, pentru muzee, pentru muzică, pentru spectacole, pentru…?

Cei mai mulți, cei din ruinatele cartiere, foste muncitorești, ale orașelor, cei din satele ruinate și din gospodăriile ruinate, cei fără slujbe de ani și ani și care și-au acceptat pentru totdeauna statutul, cei ruinați de băncile nemiloase care, în lăcomia lor, au păcălit amărîții și au dat credite cu buletinul, dar cu dobînzi mai înrobitoare decît ale cămătarilor, cei care au abandonat școala, cei cotropiți de manelism și promiscuitate, cei care și-au găsit rostul în prostituție, în trafic de droguri sau de carne vie, în proxenetism, în furturi, hoție, crime și violență, sînt exemple vii de ruină. De ruină umană.

Ce ne mai rămîne?
Ne mai rămîn, deocamdată, aerul, sărăcia și, doar pentru puțini, speranța.

Adio, România, nu mai e nimic de făcut

Am citit un articol care m-a cutremurat. Nu are exaltările mele poeticești, ci o îndurerată analiză făcută de un profesor sociolog. Analiza ruinei, ca substantiv și verb, se mulează, crede universitarul Eugen Blaga, perfect pe starea României de azi. Îi dau dreptate și pentru că, nimerindu-mă într-o gară care era cândva, cu liniile întregi și, chiar dacă nu strălucea, era. Azi e o expoziție de rugină. Nu reiau articolul, publicat zilele trecute de AMPress și pe care nu apucasem să-l lecturez, cu toate că autorul mi-e amic și aveam obligația de suflet s-o fac. Sintetizez acum, în interpretarea mea: Adio, România, nu mai e nimic de făcut!

Cineva m-a întrebat dacă noi, scriitorii, ziariștii, dincolo de comentarii oțărâte, avem soluții. Eu n-am. O recunosc fără umilință și fără îngâmfare. N-am soluții nu pentru ruina industriei românești, bună, proastă cum era, dar era, fiindcă, după distrugerile comuniste, acest capitalism a distrus nu doar ce s-a făcut în socialism, ci și ce mai rămăsese din capitalismul regal. N-am soluții, nu să repun combinatele siderurgice, din starea de ruină, pe butonul de funcționare. N-am soluții nu pentru întoarcerea acasă a o treime din populația țării, primită cu brațele deschise de Canada, de pildă, care e o țară cât un continent nelocuit (am mers o mie de kilometri, îmi spune prietenul Paul Voicu, patron de editură și tipografie din Ploiești, întors de curând de acolo, și n-am găsit un popas pe șosea, o gheretă cu suflet), primită de toți sub aparența că fac nazuri, dar pun românașii la treabă și ei fac treabă, n-am soluții nu să refac învățământul care a dat valori universale. Toate astea-s isprăvite. N-am soluții să refac românul, să-l recompun moral, să-l rezidesc, ca femeie, în Mănăstirea – cu termopane! – a Curții de Argeș și ca bărbat, pe soclul Bucegilor, n-am soluții să refac omul de omenie, definiție intraductibilă a limbii române. El începe să nu mai fie. Lili Brătulescu s-a întors la Sângeru de curând, la 60 de ani, să-și vândă casa părintească, cu intenția de a se întoarce la fiica ei care trăiește în străinătare și copiii fiicei nu știu o boabă românește și trăiesc acolo fără amintiri. Ei n-au trecut și nu provin de nicăieri. Am convins-o să-și sape o fântână în curtea pustie a casei părintești și să mai mediteze asupra plecării și vânzării. Dar e prea puțin pentru dezastrul înstrăinării noastre morale aproape generalizate. Mi-a spus că a săpat-o, fântâna, să-mi facă mie plăcere, dar tot va pleca. De tot? De tot.

Nu cred că mai e ceva de făcut. Nu în privința industriei care nu mai e, nu în privința petrolului care nu mai e al nostru, nu în privința teritoriului national agricol vândut peste 50 la sută străinilor – măcar ei îl lucrează. Nu e vorba de golirea României de forță de muncă, ci de golirea României de suflet. Am văzut fotbaliștii Naționalei pierzând în fața Muntenegrului, fiindcă fotbaliștii acestei țări cu sub un milion de locuitori credeau în țara lor și ardeau pentru ea. Ai noștri se uitau la ceas să se termine întâlnirea care-i plictisea.

Da, profesore, ai dreptate. Dar nu pentru ruina fizică a țării mele, doborâtă în substanța ei minerală, ci pentru că oamenii nu mai sunt decât rar și întâmplător oameni și pentru că ne-am pustiit cu totul. Noi cu noi, noi între noi. Ruina despre care vorbești e în noi și, din păcate, eu cred că nu mai e nimic de făcut. Tu închei cu o speranță. Eu n-o mai am.


Categorii

Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “ROMÂNIA ÎN RUINE. ”Ne-am pustiit cu totul. Noi cu noi, noi între noi. Ruina este în noi”

  1. Mda,dpresiva expunere …..si reala .Si totusi…….
    “…..ingusta este calea si stramta este poarta……si putini sunt cei ce o afla pe ea.”
    Aparent, suntem depasiti de incecarile prin care trecem.Aparent.Dar harul lui Dumnezeu,pt. cei ce cred,depaseste intunericul acestei lumi ,luminand minti,mai ales tinere,dincolo de orice intelegere.GRELE SUNT VREMURILE PE CARE LE TRAIM,dar si ajutorul DUHULUI DUMNEZEU sunt pe msura greutatilor, chiar depasindu-le.Spun sf.parinti ca cei de la urma,neavand repere pt. o viata sfintita,traita in HAR,insusi DUHUL ADEVARULUI-DUMNEZEU le vafi FAR.Iar ce de la urma suntem noi.DOAMNE AJUTA!

  2. Sa nu ne descurajam, ca se poate si mai rau!
    Iată cum a ajuns să arate Cetatea Eternă: musulmanii fac rugăciuni în fața Arcului lui Constantin cel Mare, simbol al lumii creștine
    http://evz.ro/in-ce-hal-a-ajuns-roma-iata-cum-a-ajuns-sa-arate-cetatea-eterna.html

    “Sufletele celor mândri suferă de-a pururea din partea demonilor (cuvânt primit de la Hristos Însuși).”

    “Dacă încercările ni se par anevoioase, e semn că nu ne-am incredinţat pe deplin voii lui Dumnezeu.”

    – Sfântul Siluan Athonitul

  3. Poate că săracia în care ne zbatem ne-a pazit de păcate mai mari…
    Iar Carol al II-lea își merită criticile urmașilor…

  4. “Oriunde ai călători de-a lungul și de-a latul țării, ruinele te întîmpină peste tot.”

    “…oamenii nu mai sunt decât rar și întâmplător oameni și pentru că ne-am pustiit cu totul. Noi cu noi, noi între noi. Ruina … e în noi … din păcate…”

    “Puțini mai sînt cei care se îngrijorează. Cei mai mulți au abandonat lupta. Au obosit sau au fost siliți să abandoneze. Toți am devenit conștienți că nu se mai poate face nimic. Țara întreagă este o ruină.”

    Țara este o ruină – adevărat este! – pentru că noi suntem ruine de ortodocși. Aici e toată cauza și de la asta pornesc toate efectele. Și oricum și oricât ne-am plânge, ajutorul și refacerea vin doar de la Domnul și prin Domnul. De nu ne vom întoarce la El, să viețuim întru El, nu se va îndrepta nimic și nimeni. Începând cu mine.

  5. Citez aproximativ din spusele lui Arsenie Boca: …când va veni războiul al treilea,Romania va fi asa de distrusa încât nu vor fi interesați sa ne implice în razboi.Macar viețile oamenilor sa fie crutate,zic eu netrebnicul.

  6. Cam asta e adevarata fata a Romaniei. Cei care ar trebui sa fie «vigili» au cu totul alte preocupari. De exemplu, nu-i asa ca trebuie sa ne preocupam de cum se mantuiesc femeile cand sunt in perioada lunara, sau cum sa gasim o cale sa liturghisim in limba malgașă?… Inconjoara marea si uscatul in cautare de ucenici (de regula ucenice) pentru a-i face indoit fii ai gheenei decat ei. Tot ce poti sa vezi pe site-ul Bisericii sunt astfel de ucenice, care au facut cursul scurt de ortodoxeala, cum isi exhiba pshihozele pseudo-duhovnicesti, in timp ce adevaratele probleme ale cetatii sunt ignorate cu desavarsire.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/marturisitorul-virgil-maxim-de-12-ani-in-slava-cereasca-putini-vegheaza-si-dau-alarma-multi-se-fac-ca-nu-aud-si-inca-mai-putini-sunt-dispusi-sa-sara-pentru-a-salva-cetatea/

  7. “Daca vreti o schimbare grabnica in bine, scoateti televizorul din casa!”
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/asceti-in-lume-2-ieromonahul-serafim-dimopoulos-viata-harisme-sfaturi-televizor-criza/

    “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI.”
    “Parintele, printre altele spunea ca nu trebuie sa tanjim dupa iubirea celorlalti. Problema nu este sa atragem iubirea celorlalti. Asta nu ne va face fericiti. Avem atata iubire de la Hristos, incat nu ne trebuie alta. Ceea ce ne trebuie cu adevarat este sa-L iubim noi pe Hristos mai presus de toate. E o forma de egoism sa vrem ca ceilalti sa ne iubeasca.”
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-porfirie-vindecarea-sufletului-educarea-copiilor-parinti-cresc-criminali-iude-complex-inferioritate-melancolie-deznadejde-tanjirea-iubirii-altora-smerenie-acceptarea-necazurilor-fericire-laude/

  8. “Cam asta e adevarata fata a Romaniei. Cei care ar trebui sa fie «vigili» au cu totul alte preocupari. De exemplu, nu-i asa ca trebuie sa ne preocupam de cum se mantuiesc femeile cand sunt in perioada lunara, sau cum sa gasim o cale sa liturghisim in limba malgașă?… Inconjoara marea si uscatul in cautare de ucenici (de regula ucenice) pentru a-i face indoit fii ai gheenei decat ei. Tot ce poti sa vezi pe site-ul Bisericii sunt astfel de ucenice, care au facut cursul scurt de ortodoxeala, cum isi exhiba pshihozele pseudo-duhovnicesti, in timp ce adevaratele probleme ale cetatii sunt ignorate cu desavarsire.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/marturisitorul-virgil-maxim-de-12-ani-in-slava-cereasca-putini-vegheaza-si-dau-alarma-multi-se-fac-ca-nu-aud-si-inca-mai-putini-sunt-dispusi-sa-sara-pentru-a-salva-cetatea/

    Subscriu. (Eu fiind primul intre capre, dupa vorba Sfantului Spiridon…)

  9. https://www.youtube.com/watch?v=qku2WZ7aRYw

    Asta incearca sa impinga youtube ca trend acum, asta e momentul in care ne aflam….

  10. …Pentru că ni s-au furat idealurile;
    …Pentru că idealurile se construiesc pe temelia dată de identitate;
    …Pentru că ni se oferă de-a gata stereotipuri – identități false, facil de înțeles;
    …Pentru că identitățile false creează idealuri false, iar identitățile facile construiesc idealuri mici;
    …Pentru că am acceptat toate acestea puțin câte puțin în fiecare zi;
    De aceea astăzi am devenit ruine pustii.

  11. “Demonii sunt înspăimântători. Cei mai mici ar putea distruge pământul dacă pierderea harului nu i-ar fi făcut să-şi piardă şi puterea. Acum ei se străduiesc să distrugă creaţia dinlăuntrul ei, orientând libertatea omului spre rău.”
    – Sfântul Serafim de Sarov

  12. România avea cea mai mare rată a mortalității firmelor din Uniunea Europeană, în anul 2013
    În anul 2013, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, se închideau între 23% și 27% dintre firmele existente atunci, în sectoarele industriei, construcțiilor și serviciilor. România înregistra astfel cea mai mare mortalitate a firmelor din UE, mult peste media europeană, de 9%
    http://www.startupcafe.ro/afaceri/mortalitate-natalitate-firme-ue-romania.htm

  13. Pingback: TARI PROPRIETATE STRAINA. Cum a colonizat ROMÂNIA si alte state estice CAPITALUL OCCIDENTAL/ Impozitarea multinationalelor: INTERZISA NOUA, PROPUSA IN TARILE EUROPENE/ Margelele comisarului Junker. CE INSEAMNA PROIECTUL GAZDUIRII UNUI SUMMIT EUROPEAN?
  14. Pingback: DISCURSUL DE EXCEPȚIE AL UNUI PATRIOT GORJEAN, Nicolae Ivăniși, (VIDEO + transcriere) in fata reprezentantului un ONG ecologist finantat de GUVERNUL GERMAN pentru a INCHIDE CENTRALELE ROMÂNESTI PE BAZA DE CARBUNE, in timp ce Germania tocmai isi deschi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare