Termenii de “doamna” si “domn” – interzisi la Universitatea din New York din cauza “teoriei genului”

2-02-2015 1 minut Sublinieri

interzis

Conducerea Universității municipale din New York le-a cerut tuturor profesorilor și angajaților să nu se mai adreseze cu „Domnule” și „Doamnă”, deoarece sunt ofensatoare și discriminatoare.

Louise Lennihan, rector interimar al City University of New York, a adus la cunoștința personalului noua politică, explicând că „Domn” și „Doamnă” nu sunt „gender inclusive”.

Este din nou vorba de teoria genului, care face ravagii în Occident, și care presupune că nu are nici o importanță sexul anatomic cu care se naște Omul, ci mediul, educația și propria alegere a acestuia. Astfel, un copil de sex masculin poate, prin educația și mediul în care crește, să descopere că este atras de a deveni fetiță. El nu trebuie constrând în vreun fel nici măcar de părinți, ba chiar trebuie să i se ofere toată libertatea de a alege ce vrea să fie: băiat, fetiță, transsexual, bisexual etc.

Orice constrângere tinde să devină ilegală și se pedepsește de către noua legislație. Or, „gender inclusive” sau „neutru din punct de vedere al genului”, este o politică prin care nimeni nu trebuie să se simtă încadrat cu forța într-un sex sau gen.

Într-o circulară citată de Wall Street Journal, Louise Lennihan, informează asupra noilor politici:

„Începând cu primăvara lui 2015, politica (universității – n.r.) este de eliminare din salut și modul de adresare către studenți, candidați și terțe părți a oricăror referiri la genul acestora. În consecință, „Domnule” sau „Doamnă” trebuie omise din formulele de adresare.”

În schimb, personalul universității trebuie să se adreseze studenților cu numele mic, în așa fel încât să se creeze un „mediu mai tolerant și mai neutru”.

Conducerea Universității susține că prin noua politică față de studenți este făcută în spiriul și litera Titlului IX al Educational Amendments Act din 1972, care amendează Legea Educației din 1965 , și care prevede interzicerea discriminării pe baze sexuale a accesului la procesul educațional.


Categorii

1. DIVERSE, Corectitudine politica/ Marxism cultural, Ideologia genului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Termenii de “doamna” si “domn” – interzisi la Universitatea din New York din cauza “teoriei genului”

  1. da, problema este ca si numele mic reverbereaza cu genul…., motiv pentru care din primavara lui 2016 se va trece la utlizarea unei formule numerice pentru apelarea persoanelor in spatiul universitar new-yorkez….

  2. m-au distrat comentariile de pe evz :))

  3. Sau le putem sugera să-l folosească pe balcanicul „bre”. E nediscriminatoriu, tolerant și neutru.

  4. @Bogdan:

    :))) Cine mai poate zice ca romanii sunt conservatori? New-age-isti avant la lettre!

  5. As rade daca nu este de plans; doamna rector interimar e sigur de genul celalalt decat ii spune numele. Problema este ca hotararea a fost aprobata de senat cu ochii plecati si cine nu i se supune va fi dat afara.
    Cam asa a fost si cu dna primarita din Boston care a interzis predicile impotriva homosexualilor
    Cam asa este cu toti profesorii care ridica glasul in aceasta privinta si care isi pierd serviciul si sunt amenintati cu luarea copiilor de catre serviciile sociale pentru ca nu sunt capabili sa ii creasca corect (Cazul Diana Medley), etc
    SUA cea “democratica” e stat politienesc- ar trebui sa cititi mai mult, sa radeti mai putin si sa va ingrijorati. Asta e proiectat si pentru noi prin
    democratica” UE.

  6. Astea sunt teste pentru a studia “somnolenta” turmei.Daca aplicantii se simt ofensati de aceasta masura aberanta pot sa opteze pentru alte universitati si pe asta o baga in faliment.
    Am fost la un Job Fare intr-un oras mare al Canadei unde lumea statea la coada la parter, desi targul era la primul etaj.
    Cand m-am uitat mai bine sa vad ce le faceau cand ajungeau la ghiseu,am ramas cu gura cascata: fiecare persoana era stampilata cu cerneala pe partea exterioara a mainii drepte !
    Am ajuns si eu la stampilare insa cand mi-a zis sa intind mana, i-am replicat: “Nu vezi ca sunt un gentleman serios, cum vrei sa ma mazgalesti si apoi sa umblu asa prin oras?” Tipa efectiv s-a blocat pentru ca NIMENI pana la mine nu mai pusese problema asa, a bolborosit ceva in timp ce eu urcam scara la primul etaj. Acolo la intrare alte doua cerberoaice verificau stampila la fiecare, cand am ajuns la ele le-am spus acelasi lucru ca celeilalte. Au facut o mina surprinsa, insa m-au lasat sa intru. De aia zic, astea sunt teste preliminare pentru a lua pulsul gloatelor in vederea testului final..

  7. @madeleine:

    ne ingrijoram ne ingrijoram, stati linistita… Dar ne pastram si umorul (cine-l are). Is it a crime?

    @gelus:

    a comentat cineva, sec, pe evz: ‘test’.

    Pana la urma, daca nu exista reactie colectiva, inseamna ca acea colectivitate isi merita soarta.

  8. Nu ete ceva nou. Inca de acum vreo 3 ani, UE a recomndat (dar nu a obligat) sa se evite in cadru oficial folosirea unor termeni precum: doamna, domnule, domnisoara, stewardesa, sportiv, etc… – era pe undeva pe net o lista cu acest termeni, considerati fie discriminatorii, fie sexisti.

  9. @doroteea

    Corect. Nepasarea omului de astazi fata de raul, aberatiile si anormalitatile ce se tes si se desfasoara in jurul lui este un pacat greu,greu… Merge mana in mana cu necredinta si nepasarea fata de poruncile si legile Lui Dumnezeu.
    Cu alte cuvinte: NE MERITAM SOARTA, caci nici noi nu suntem mai breji. Daca am fi ,atunci ar fi lumina in jurul nostru…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare