TERORISM CU PASAPORT DE REFUGIAT? Comentarii pe marginea ATENTATELOR DE LA PARIS. Eludarea cauzelor reale si construirea “DEMOCRATIEI” TOTALITARE: Inutilitatea masurilor de tip “Big Brother” va duce la… si mai multa TEROARE A SUPRAVEGHERII?/ “Compasiunea” de Facebook si INDIFERENTA COMPLETA FATA DE MORTII DIN BEIRUT

14-11-2015 18 minute Sublinieri

2706

Vedeti si:

*

1084240_630x354

Cât cântăreşte pentru un puşti de 20 şi ceva de ani, îmbrăcat cu explozibil pe sub trening, ameninţarea cu justiţia şi închisoarea pe viaţă? Doar el e pregătit să termine cu viaţa pentru că are ceva de demonstrat….Şi ce are de demonstrat?

Aici discuţia devine serioasă. Teroriştii nu vin din grotele din Afganistan, ei sunt în marea majoritate a cazurilor crescuţi şi şcoliţi în Occident. Nu toţi sunt paria în ţările de adopţie, nu toţi sunt lipsiţi de resurse şi neintegraţi dar toţi se simt frustraţi de politica Occidentului în lumea arabă. Invaziile din Irak, intervenţia din Libia şi înarmarea insurgenţilor anti-Assad au creat haos într-o lume deja frustrată de tolerarea abuzurilor Israelului în Palestina. Iar suferinţă cunoscuţilor, frustrările personale şi incompatibilităţile culturale pot crea un amestec exploziv la propriu.

Sigur, poţi crede că proaspătul antentat de la Paris vine mănuşă celor care doreau un motiv beton pentru stoparea valului de refugiaţi cât şi serviciilor speciale mereu în căutare de atribuţii şi resurse suplimentare. Cu alegerile care bat la uşa în Franţa şi previzibila ascensiune a extremei drepte, era toleranţei ameninţă se se încheie în Europa. Dar violenţa nu va înceta cât timp terorismul nu se combate la el acasă.

Până când occidentalii nu vor pune umărul şi portofelul pentru reconstrucţia statelor devastate de intervenţia lor, până când nu vor trimite trupe pentru a termina cu ISIS la ei acasă în loc să se limiteze la bombardamente “chirurgicale”, până când nu vor condamna ferm politica şi atitudinea Israelului n-avem nici un motiv să credem că vor păli prin represiune motivele care alimentează terorismul.

Cel mult vom construi o societate de tip Big Brother iar forţele de ordine-represiune vor inventa periodic noi motive de panică pentru a-şi menţine privilegiile obţinute. Până la urmă teroriştii ne pot înspăimânta fără să ne controleze, dar serviciile speciale, tot mai dilatate, vor dori să ne controleze total la un moment dat insistând că asta n-ar trebui să ne sperie. Oricum, aştept noi alocări bugetare pentru serviciile domnilor Coldea &Co în lumina evenimentelor recente… dacă s-a putut în vremea tăierii de pensii şi salarii, cum să se refuze acum…?

Zilele trecute am scris acest articol și nici nu bănuiam actualitatea lui (și o spun cu amărăciune!).

Zilele astea trebuie să apară publicat pe SocialEast.

Puterea se teme doar de spațiile neorganizate, de sferele descentrate, care scapă controlului, iar hipertelia luptei, cum nuanțează Baudrillard (Jean Baudrillard, Strategiile fatale, Editura Polirom, Iaşi, 1996), e teroarea, terorismul, destructurarea, sabotajul (terorismul se globalizează, spune Baudrillard, singurele războaie sunt un fel de război civil, în care terorismul este singura luptă posibilă și statele sunt înarmate cu terorism; la asta aș adăuga și pespectiva lui Agamben: teroarea iacobină și lagărul de concentrare s-au globalizat).

Ce ne spune Baudrillard: “Prețul securității: un stat care ar dori să disuadeze terorismul ar trebui să se înarmeze el însuși cu un nivel al terorismului de așa natură încât ar generaliza teroarea la toate nivelurile. […] Violența este anomicã, teroarea este anomalică. Mai violent decât violența însăși este terorismul. […] Terorismul este executorul unui sistem care, și el, vizează anonimatul total și responsabilitatea totală a fiecãruia dintre noi. […] Monstruozitatea terorismului decurge din ideea de responsabilitate universală, monstruoasă și teroristă în esența ei. […] Problema securității s-a substituit demult celei a libertății.

Prima etapă a fost cea difuză, extensivă a sistemului, care a produs libertatea. Ulterior, un sistem mai dens a produs securitatea. În cele din urmă, un sistem de proliferare și saturare a produs panica și teroarea. […] Terorismul ar fi un act politic dacă ar fi doar opera oprimaților disperați. Dar în fapt a devenit comportamentul normal, generalizat al tuturor națiunilor și al tuturor grupurilor.” (Jean Baudrillard, op. cit.)”

1

A fost găsită veriga lipsă: lângă cadavrul unui terorist anchetatorii au găsit – intact – un pasaport sirian. Cum s-ar spune, teroristul, înainte de a se detona, a scos paşaportul din buzunar pentru a putea fi identificat. Acestea fiind faptele trag două concluzii: ori securiştii lor ne cred proşti, ori sunt atât de proşti încât cred că asemenea cioace de doi bani prind la public. Merg pe varianta a doua!

2.

Franţa – unul dintre cele mai totalitare regimuri democratice (ştiu, sună ca dracu’, dar n-am o formulare mai bună). În Franţa libertăţile reale sunt discrete şi, sub tirania „LIBERTĂŢII” în sine, e mai simplu să inventariezi ce ai voie să faci decât ce nu ai voie. E libertate religioasă, dar e interzisă burka. Ştiu, îmi veţi înşira argumente, dar aveţi puţintică răbdare. În unele instituţii, e interzisă şi crucea. Da, cruciuliţa aia, pe care unii şi-o pun la gât strict estetic, te poate trimite în faţa unei comisii de disciplină pe motiv de … prozelitism religios. Dar să nu divagăm!

Pentru cei care nu ştiu, serviciile de informaţii franceze sunt atotputernice. Au voie să asculte, au voie să-ţi intre în casă, au voie chiar şi să te percheziţioneze şi să te aresteze mascat (sub forma unei anchete care nu suportă amânare). Surprinşi? Mai avem: în Franţa a-ţi cripta datele e infracţiune! Vi se pare ciudat? Nu, nu e nicio fabulaţie, asta e realitatea.

Să revenim acum la burka (doar nu întâmplător am amintit-o). Interzicerea sa s-a făcut chipurile din cauză că aduce atingere sentimentelor religioase ale celorlalţi, că înjoseşte femeia s.a.m.d. Argumente puerile! În realitate s-a interzis deoarece – ţineţi-vă bine! – serviciile de securitate franceze nu puteau identifica pe camerele de supraveghere purtătoarele de burka (pentru recunoaşterea rapidă e nevoie de triunghiul format de ochi şi gura, incluzând – logic – nasul).

În aceste condiţii, cum de sunt luate din nou prin surprindere serviciile de informaţii? Cum de se ajunge la un carnagiu, culmea, chiar în apropierea preşedintelui statului?

Vă pot înşira dileme până mâine. Reţineţi însă un lucru în loc de concluzie: vine democraţia peste noi. Aia radicală!

3.

Nu vreau să par conspiraţionist, dar datele de 3 şi 5, 13 şi 15 sau 25 şi 23 noiembrie se vehiculează încă de la începutul anului ca date care urmează să genereze ceva major la nivel mondial. Nu-mi dau seama care este „simbolistica” acestor cifre, dar au tot fost „revelate” în anumite medii.

Ceea ce vreau să vă spun este că ne aflăm în regim de Breaking News, adică într-o isterie informaţională, la fel ca pe vremea evenimentelor 9/11. Respiraţi şi păstraţi-vă raţiunea, chiar dacă suntem într-un moment de (pseudo)accelerare a istoriei.

Sa te tii, iar isi schimba popu[latia] fb-ului pozele din avatare, de nu mai cunosti pe nimeni, ca asa intelege romanul sa faca, in loc sa incerce sa inteleaga ceva. Eu zic asa, aia care aveti deja negru si/sau candele, lasati negru si/sau candele, iar aia de aveti Schengen lasati tot negru si/sau candele, ca tocmai muri si asta.

Sa-i odihneasca Dumnezeu pe nevinovatii aia de la la Paris si pe toti nevinovatii lumii, care mor doar pentru ca emotia sa impinga omenirea in directii decise de niste jeguri demente, c`asa au ei chef si viziuni.

Începe circul sângeros: peste 25 de victime anunțate în urma unor atentate la Paris.

Nu vreau sa speculez prea mult, dar acum doua zile o comisie a stabilit faptul ca fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a primit 50 de milioane de euro de la fostul lider libian, “dictatorul” care a fost atacat și ucis Muammar Gaddafi (ei se numeau atunci “frați”) iar Libia, o țară stabilă, este acum complet distrusă și pradă luptelor intre triburi, inclusiv ISIS fiind implicată.

Sarkozy are prima șansă la alegerile viitoare, deci trebuie cumva “sprijinit”. Este dorit de Sistem. Asa că e posibil să fie nevoie de victime care să acopere acest scandal uriaș.

ISIS: „Am ales Parisul pentru că ține sus stindardul crucii în Europa!”

Biata Franță, de mult își ascunde crucea la spate, să nu îi ofenseze pe bieții musulmani, care au ajuns să se roage cu miile pe străzi…

Măcar acum, când a primit două palme zdravene pe obraji (una în ianuarie, alta acum), să aibă Franța mândria de a ridica din nou Crucea!

Nu de alta, dar să nu-i ofenseze pe ăia de la ISIS care au scris comunicatul!

[…] Am scris textul acesta la inceputul lui 2015, dupa atacul de la redactia publicatiei pariziene de satira Charlie Hebdo. Cu doar cateva zile inainte de nenorocirea de la Paris, Boko Haram – franciza Al-Qaeda pe atunci, intre timp s-a aliat cu Statul Islamic – comisese cel mai sangeros masacru din istoria Nigeriei. A ajuns in buletinele de stiri, undeva pe la mijloc, tocmai pentru ca era cel mai sangeros masacru din istoria Nigeriei. Dar nimeni n-a deschis jurnalul cu acel masacru si n-a plans victimele asa cum s-au solidarizat atunci cu Charlie Hebdo. In Liban, am fost si noi solidari, desi, dupa ani in sir de atentate, razboi si asasinate care n-au prea fost bagate in seama de Occident, simteam o oarecare amaraciune ca noua ne pasa de ei, dar lor nu prea le pasa de noi.

Cu toate acestea, oamenii din Orientul Mijlociu s-au solidarizat cu #JeSuisCharlie pentru, de fapt, ei tot fusesera Charlie timp de decenii. Oamenii mor in fiecare zi in atentate teroriste peste tot in lume, dar nimeni nu iese in strada sa faca marsuri de solidaritate decat daca nenorocirea se intampla in vest.  

Cateva zile mai tarziu, Frontul Nusra a trimis doi sinucigasi  la Tripoli, in Liban, si cei doi s-au detonat intr-o cafenea. Nu s-a solidarizat nimeni. Pana si liderul hezbollah Hassan Nasrallah a iesit sa se solidarizeze cu Charlie Hebdo, desi putin ii pasa de satira francezilor. Momentul atacurilor de la Paris ii serveau perfect intereselor politice: Hezbollahul lupta impotriva Statului Islamic in Siria, deci hezbolahul nu mai e organizatie terorista (dintr-o data bombele de la Buenos Aires si deturnarile de avioane prin Europa erau sterse cu buretele).

Au urmat multe atentate dupa chipul si asemanarea atacului de la Charlie Hebdo. Adepti ai jihadului de peste tot au incercat sa isi faca simtita prezenta organizand maceluri de tot felul =, doar ca sa dovedeasca faptul ca si ei pot, ca si ei au forta politica sa convinga niste tineri ca se sincid si ucid pentru o cauza sfanta. « Da, si noi putem duce la capat o astfel de operatiune ! » E o strategie de marketing, dincolo de toate. Tinerii nascuti si crescuti in Occident nu sunt atrasi de ideologia Statului Islamic sau Al Qaeda pentru le place ideea de a se sinucide si a-i ucide pe altii. Sunt atrasi de ideea de forta politica, de ideea ca au un cuvant greu de spus dupa ce o viata intreaga s-au dus la scoala intr-un ghetou si au fost marginalizati pentru ca sunt mai maronii si vorbesc Araba.

Ceea ce orice vanzator de toneta in Orietul Mijlociu stie si cei mai multi analisti, comentatori si politicieni din vest nu pricep deloc e ca terorismul nu are drept cauza religia. Nu vine din nevoia de a demonstra cat de diferit de Dumnezeul nostru fata de Dumnezeul lor, nu e vorba despre o pictura, o caricatura, un film, o carte sau un articol. Nu e nici macar o problema de libertate de exprimare. E o problema de asertivitate politica – la orice nivel.

Militantii Boko Haram nu au masacrat 2000 de oameni pentru ca au visat ca asta isi doreste Dumnezeu. Sigur ca pot sa foloseasca religia drept scuza, dar adevarul este ca in acest fel au transmis un mesaj politic si ca in felul acesta s-au simtit in control, ca au un cuvant de spus din punct de vedere politic. Cei 8 care s-au detonat la Paris aseara n-au facut-o din cauza religiei. Asta a fost pretextul poate; au  pus la cale atentatele pentru ca au un proiect politic si pentru au simtit ca astfel contribuie, sunt importanti din punct de vedere politic. Cum zice americanul, s-au simtit «empowered» .

****

Organizatiile teroriste islamice nu se formeaza la moschee. Nu apar de la sine din cauza unor doctrine religioase. Ele apar pe campul de lupta intr-un razboi sau altul, dintr-un conflict politic sau altul. Isi trag seva din nemultumiri sociale, din saracie, din marginalizare, din lipsa unor drepturi de baza in largi comunitati musulmane.

Al Qaeda, din care s-a nascut si Statul Islamic, n-a luat fiinta din cauza Coranului. Gruparea si, mai tarziu, reteaua, au aparut din cenusa luptei pentru putere dintre Statele Unite si Uniunea Sovietica. Daca URSSul nu invada Afganistanul si SUA nu ar fi intervenit sa ii tina pe rusi in frau, Operatiunea Ciclonul a CIA n-ar fi trimis fonduri Islamistilor afgani. Daca tarile in Golf nu ar fi sustinul politic si fiannciar initiativa, Bin Laden si Abdullah Azzam n-ar fi avut vreo sansa sa dezvolte Al Qaeda.

N-a fost niciodata porunca lui Dumnezeu care i-a trimis pe Islamisti la razboi. A fost dorinta de putere politica. Dorinta de putere politica a si propagat ideologia in lumea larga. Dupa razboiul cu sovieticii, Islamistii au cooptat alte organizatii Islamiste cu scopuri politice din alte zone ale lumii. Nu aveau aceleasi scopuri politice, lupta lor nu isi avea radacinile in aceeasi cauze sociale, dar la nivel politic toti voiau acelasi lucru: sa conduca in propriul teritoriu. Islamistii nu au inventat apa calda: asa s-a raspandit si comunismul din Rusia pana in America de Sud. Miscarile politice folosesc ideologii, dar in cele din urma au doar un scop: puterea politica.

Mujahedinii isi extind operatiunile cu scopul de a include cauze politice ale Islamistilor din toate colturile lumii. Organizatii rasar peste tot. Al-Qaeda n-a ramas aceeasi organizatie din Afganistan care lupta impotriva sovieticilor. A adaugat la scopuri si lupta impotriva globalizarii si-a militat impotriva globalizarii cu propriile arme ale globalizarii: s-a nascut din lupta impotriva marxismului si s-a trasformat intr-o organizatie care lupta impotriva oricarei forme de imperialism, mai ales cel vestic. Faptul ca foloseste religia drept unealta n-ar trebui sa surprinda pe nimeni; lucrul acesta s-a intamplat de prea multe ori in istoria omenirii. 

****

E prima lectie pe care o invata un tiran de la tatal sau: dezbina si cucereste. Cu totii stiu ca trebuie sa existe intotdeauna un  «noi» si un «ei» ca sa tii la putere o dictatura. Terorismul, in orice forma, e o idee perfecta de a tine tirani la putere. Nu e o greseala si nici o coincidenta ca orice miscare sociala, orice forma de opozitie in regimuri autocrate este acuzata de terorism.

Gruparile Al–Qaeda si, azi, Statul Islamic,  au reusit sa supravietuiasca pentru ca au fost incurajate.  Existenta lor a ajutat tirani si regimuri corupte sa supravietuiasca. Gruparile radicale au fost finantate pentru ca, la momentul potrivit, acestia sa poata spune: «Hei, stim ca noi nu suntem perfecti. Da, am ucis oameni. Dar noi suntem o alternativa mai buna. Noi asiguram ordinea, cu noi aveti Securitate in Orientul Mijlociu. Astia sunt niste teroristi.”

Cei defavorizati simt ca au un cuvant de spus ca au putere politica. Ideologii si revolutionarii vor ca toti cei defavorizati sa ii sustina. Tiranii au nevoie de teroristi pe care sa dea vina si care sa-i ajute sa para baieti buni. […]/ integral inorientulmijlociu.blogspot.com

Mortile altora ne sperie și ne preocupă. Îi numărăm pe cei de la Colectiv, transformând fiecare dramă într-un număr. Îi numărăm în cor, ca la trecerea dintre ani. E recolta dezastrului. Dezastrul altora, la care suntem spectatori, liberi sa compătimim sau să ne detașăm, atunci când nu mai putem duce.

Moartea altora ne sperie. Am început numărătoarea morților din Paris. Punem funde pe facebook, lumânări, drapelul Franței. Compasiunea afișată a devenit o noua rasă de pisică pe rețelele de socializare. O compasiune falsă, născută din frică și din necredință. Moartea altora ne sperie și ne preocupă. Dar e atâta moarte în noi…!

Suntem mai fără de viață decât cei care au plecat la Dumnezeu. Moartea altora ne preocupă, propria moarte ne lasă reci. Și încă nu s-a inventat funda de doliu pentru aceia care, în viață încă fiind, au intrat, în adâncul ființei lor, într-un tragic rigor mortis.

[…] Astazi, 128 de civili inocenti din Paris nu mai sunt cu noi. Ieri, 45 de civili inocenti din Beirut nu mai erau cu noi. In mijlocul haosului si al tragediei, un gand sacaitor nu ma lasa in pace. Este acelasi gand care apare de fiecare data cand are loc un astfel de eveniment: noi nu contam. 

Cand poporul meu era facut bucati pe strazile din Beirut, pe 12 noiembrie, titlurile erau: explozii in cartierul Hezbollah, de parca sublinierea fundalului politic al unei zone urbane ar plasa terorismul in context.

Cand poporul meu a murit pe strazile din Beirut, pe 12 noiembrie, liderii lumii nu au condamnat actul. Nu au fost afirmatii care sa exprime simpatie fata de poporul libanez. Nu a existat o revolta globala legata de faptul ca oameni inocenti, a caror singura vina a fost ca s-au aflat in locul gresit, la timpul nepotrivit, nu ar fi trebuit niciodata sa treaca prin asa ceva, sau ca apartenenta religioasa sau politica a cuiva nu ar trebui sa conteze atunci cand ne exprimam oroarea in fata trupurilor arse, carbonizate. Obama nu a emis nicio declaratie despre faptul ca mortile lor ar fi o crima impotriva umanitatii; pana la urma, nu este umanitatea un termen subiectiv care arata valoarea unei fiinte umane? 

In schimb, am auzit un senator american cum si-a exprimat fericirea ca poporul meu moare, ca Beirut a fost zguduit, ca inocenti si-au pierdut vietile si ca pierderile au atins oameni de toate felurile.

Cand oamenii mei au murit, nicio tara nu s-a obosit sa puna drapelele in berna. Nici facebook nu s-a obosit sa puna o aplicatie prin care cei din poporul meu sa poata sa arate ca sunt bine. 

Cand poporul meu a murit, nimeni nu a trimis lumea in doliu. Mortile lor au fost o pata neinsemnata in ciclul stirilor internationale, ceva ce se intampla in acele parti ale lumii. […]

Serviciile de informații franceze sunt ținta unor critici intense după ce s-au dovedit a fi incapabile să prevină recentele atentate sângeroase de la Paris, deși, după atentatul de la redacția Charlie Hebdo din ianuarie, au beneficiat de puteri semnificativ sporite în războiul lor contra terorismului, cum ar fi permisiunea legală de a intercepta convorbiri telefonice și corespondență electronică fără a obține în prealabil mandat de la instanțele de judecată.

În replică, susținătorii comunității de informații a Franței susțin că anvergura și complexitatea la care a ajuns amenințarea jihadistă a copleșit pur și simplu sistemul francez de apărare și securitate, scrie The Guardian.

De la atacul din ianuarie de la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morți, au fost luate mai multe măsuri de întărire a prerogativelor serviciilor de securitate ale Franței. Acestea au căpătat, de exemplu, permisiunea de a intercepta telefoane și e-mailuri fără mandat de la judecător, iar furnizorii de servicii de telefonie și internet au fost obligați să predea date-cheie autorităților la cererea acestora.

Statul nu are niciodată resurse suficiente

Mai mult, structurile antitero ale Franței au fost reorganizate în cadrul unui sediu comun, sub comanda unică a Ministerului de Interne. Au fost create 2.000 de posturi noi în cadrul acestor structuri, procesul de ocupare a lor fiind încă în desfășurare.

Toate aceste măsuri luate după atentatul de la Charlie Hebdo au fost menite să permită serviciilor secrete să supravegheze mai multe persoane suspecte de activități teroriste, sugerându-se că, până atunci, agențiile de securitate ale statului nu dispuneau de suficiente resurse pentru a face față amenințărilor. Astfel, supravegherea unor figuri-cheie implicate în atacul de la Charlie Hebdo a fost ridicată cu puțin timp înainte ca acestea să înceapă planificarea activă a atentatului și redirecționată către alți suspecți, bănuiți de legături cu rețele teroriste din Siria sau Irak.

Se estimează că peste 1.500 de cetățeni francezi au călătorit în cel puțin una dintre cele două state menționate și că circa 250 s-au întors. O bază de date a statului conține numele a peste 11.000 de persoane suspecte de terorism, iar Le Monde susține că serviciile de informații nu reușesc să proceseze imensul volum de date.

Noile măsuri antiteroriste din Franța au avut ca intenție creșterea capacității de supraveghere a instituțiilor de forță ale statului, însă Yves Trotignon, fost oficial cu atribuții antiterorism în serviciul de informații externe al Franței, DGS, pune la îndoială eficiența sporirii capacităților de supraveghere în absența unei reforme organizaționale a serviciilor secrete, astfel încât fluxul de informații să poată fi prelucrat cu acuratețe, în vederea identificării amenințărilor reale și a ierarhizării corecte a acestora în funcție de gradul de risc.

“Făptuitorii mai multor atacuri teroriste recente din Europa erau cunoscuți de către serviciile de intelligence, dar asta nu a fost suficient pentru prevenirea atentatelor”, spune Trotignon.

S-au delimitat de “războiul împotriva terorismului”

Unul dintre motivele pentru care Franța nu s-a confruntat cu atacuri teroriste după evenimentele din SUA din data de 11 septembrie 2001 a fost acela că serviciile de informații franceze au fost mai eficiente decât omoloagele lor anglo-saxone în a înțelege adevărată natură a amenințării reprezentate de fundamentalismul islamist.

Pe de altă parte, instituțiile de forță ale Franței dispuneau deja de mai multă vreme de prerogative de arestare și detenție mult mai largi decât cele ale altor țări europene.

Un alt motiv pentru care Franța a fost relativ protejată până nu demult de acte de violență teroristă, comparativ cu alte state occidentale, a fost preocuparea clasei politice de a delimita statul francez de războiul global împotriva terorismului condus de Statele Unite și cvasiunanimitatea cu care politicienii din Franța s-au opus războiului din Irak.

“Aceste avantaje defensive s-au evaporat. Nu ne mai putem ascunde după deget. Ne aflăm în mijlocul furtunii, iar ce e mai rău stă să vină”, conchide Marc Trevidic, magistrat francez specializat în spețe de terorism.

Noua legislație a permis, de asemenea, serviciilor secrete să plaseze camere de supraveghere și instalații de ascultare în locuințe private, precum și dispozitive care permit înregistrarea în timp real a oricărei apăsări de taste pe un computer. Autoritățile au dreptul de arhiva înregistrările și de a le păstra timp de o lună, iar metadatele aferente acestora – timp de 5 ani.

În plus, furnizorii de servicii de internet au fost obligați să instaleze așa-numite “cutii negre”, algoritmi meniți să identifice succesiuni de matrici de comportament online considerate suspecte, cum ar fi cuvintele-cheie utilizate pe motoare de căutare, site-uri vizitate și contacte online efectuate.

  • EvZ:

Ion Cristoiu: Președintele Franței a fugit de pe stadion ca un șobolan. Nu ca un șobolan oarecare, ci ca un șobolan cu gărzi de corp!

[…] O observație generală, de fost conducător al Realității Tv din timpul Războiului din Golf.
Toate transmisiile în direct ale televiziunilor noastre n-au ținut cont de o regulă de aur în astfel de împrejurări: Telespectatorul n-are nevoie de trăncăneli, ci de informații, de cît mai multe informații. La toate televiziunile noastre branșate la Eveniment lipseau informațiile. Au dominat părerile. Cele mai multe prostii cu ghiotura, de inși aduși de pe stradă să zică ceva despre Siria, despre Orientul Apropiat, despre politica Franței față de ISIS, chiar despre ISIS, fără să fi citit măcar pe Google despre aceste lucruri. Au lipsit informațiile, atît cele despre dinamica Evenimentului de la Paris, cît și cele despre locurile în care se petreceau momentele dramatice. Transmisiile au fost sufocat pur și simplu de păreri tembele, toate spuse pe un ton care nu admitea îndoiala.

Cîteva lucruri despre Atentate:

1.    Obiectivul principal al Operațiunii a fost umilirea Franței. Marea țară a lui Pește, cea cu ifose napoleoniene ale unei verze prost murate precum Francois Hollande, a fost lovită în inimă, la oră de maximă audiență. Nu întîmplător, exploziile din preajma stadionului în timpul meciului urmărit nu numai de francezi, dar și de mulți europeni (era doar Franța-Germania) au țintit scoaterea președintelui Franței în fugă, ca pe un sac de cartofi umblător, de pe stadion. Dacă aș fi fost în locul președintelui francez n-aș fi acceptat o asemenea umilire. Pe front, cînd începea un atac de artilerie în prezența unui general, subordonații se uitau la el cu ironie ca să vadă dacă pupă și el pămîntul. Președintele Franței n-ar fi trebuit să plece de pe stadion ca un șobolan. Dacă ar fi fost un atentat împotriva stadionului, ceilalți francezi ar fi murit, nu-i așa? Păi, ceilalți de pe stadion nu erau și ei oameni?!

Tot sub semnul umilirii cumplite rămîn și locurile atentatului. Teroriștii au vrut să lase impresia că lovesc acolo unde vor mușchii lor. Șapte lovituri în locuri diferite din Paris, unele centrale, sunt dovezi pentru simplul cetățean că e la discreția terorismului, în timp ce el cetățeanul se crede în siguranță.

2.    Dacă în cazul Tragediei de la Colectiv, responsabilitatea statului român nu poate fi stabilită decît în ultimă instanță și cu tendință, în cazul Atentatelor de la Paris, responsabilitatea aparține exclusiv statului francez.

După atacul de la Charlie Hebdo, Serviciile secrete franțuzești nu numai că n-au fost restructurate, nu numai că nici un ștab din Servicii nu și-a dat demisia, dar mai mult, banii de la buget au fost mai generoși ca niciodată și mai ales, s-au adoptat legi constrîngătoare ale libertăților individuale pentru ca Serviciile să poată preveni atentatele. Șapte lovituri în inima Parisului sunt dincolo de orice discuție un eșec de proporții al Serviciilor secrete, a căror misiune e tocmai cea de a preveni fie și un atentat individual. Un asemenea eșec e nu numai al Serviciilor. E și dacă nu mai ales al președintelui Franței. Dacă ar trebui să demisioneze cineva acela ar trebui să fie Francois Hollande!

3.    Un alt obiectiv al Atentatelor a fost acela de a provoca și întreține nesiguranța, cea care garantează viața occidentală. Dacă poți fi sfîrtecat de explozii nu în Siria, nu în Irak, nu în Afganistan, ci în inima Parisului, la un restaurant sau la un spectacol, nici măcar într-un avion, cum să nu te întrebi înainte de a ieși din casă dacă n-o să te întorci cumva în sicriu?

4.    Indiscutabil, mulți români s-au întrebat dacă noi suntem în siguranță. Răspunsul l-ar fi putut da un Comunicat de la Președinție, potrivit căruia Klaus Iohannis a convocat principalele instituții responsabile cu siguranța națională, în frunte cu SRI, pentru a le consulta în legătură cu măsurile de siguranță de la noi.

După cum era de așteptat, Rața mecanică n-a catadicsit să-și întrerupă weekendul, mulțumindu-se cu o însăilare protocolară pe Facebook.

O reuniune a unei așa zise celule de criză a convocat premierul interimar, un anume Câmpeanu, care vrea să se bage neapărat în seamă. Acesta ne-a spus că DIICOT i-a dat asigurări că România nu va fi ținta unui atentat. Ce spui, vere? Păi, doar SRI ne poate asigura de așa ceva. SRI n-a fost la reuniune. I-a dat cu flit premierului interimar, acestui anume Câmpeanu.

[…]

Ce au păzit serviciile secrete franceze? A TRĂDAT Hollande? CUM a fost posibilă BAIA de SÂNGE de la PARIS

Toți experții anti-tero se așteptau la un atac major în Franța. Unitățile de intervenție se pregăteau de multă vreme pentru un astfel de tip de atentat cu ținte multiple. Atunci cum de au dat greș, iar atacurile s-au produs, cu o amploare nemaivăzută?

Prefectul de poliție Bernard Squarcini, fost șef al contraspionajului francez, a declarat pentru Le Figaro:

„Ceea ce s-a întâmplat la Paris era scenariul cel mai negru, de care autoritățile se temeau cel mai mult. Dată fiind experiența altor țări, Franța se pregătea de mult.

Pe 30 septembrie, fostul judecător anti-terorist Marc Trévedic lansase și el un avertisment grav, după ce fusese înlocuit de la post:

„Am convingerea că militanții ISIS au ambiția și mijloacele de a ne lovi cu mult mai mare forță, organizând acțiuni de amploare, incomparabil mai mari decât cele de până acum. O afirm atât ca profesionist: zilele cele mai întunecate de-abia de acum încolo vor veni. Adevăratul război pe care ISIS vrea să-l dea pe teritoriul nostru nu a început încă.

Același judecător declara că se teme de „carnagii înfiorătoare”. El invoca elemente precise:

„Cei pe care îi arestăm și care acceptă să vorbească ne spun că ISIS are intenția de a ne lovi sistematic și puternic (…) Militanții ISIS au mijloacele, banii și posibilitățile de a procura câte arme au nevoie pentru a organiza atacuri în masă.”

Yves Trotignon, fost membru al serviciului anti-tero al DGSE, serviciul de informații externe francez, avertiza la rândul său:

„Pericolul vine de la o echipă mai mult sau mai puțin numeroasă de inși care vin din teatrele de operațiuni, unde au dobândit pregătire militară, poate în Siria, poate în Libia, poate în Yemen, care găsesc arme la fața locului (în Franța – n.r.) și trec la acțiune. Niște tipi hotărâți, gata să moară, care au studiat țintele și sunt puternici din punct de vedere operațional, pot face foarte mult rău.”

Unitățile de intervenție au realizat și ele o mulțime de planuri de intervenție și de exerciții. În iunie 2011, prefectura de poliție a organizat un exercițiu foarte apropiat de cazul de vineri seara de la Paris: acesta combina simularea a trei atentate și două luări de ostatici.

Serviciul de informații interbe GIGN avea stabilit un plan intitulat „Războiul timpului”. Pentru a câștiga minute prețioase în cazul unor atentate, serviciile au examinat cu minuțiozitate peste 200 de locuri publice care prezentau riscul de a fi atacate. Printre ele, și sălile de spectacole, cum este Bataclan.

Pentru fiecare dintre posibilele ținte, analiștii au întocmit „dosare de obiectiv”, inclusiv planuri animate, unde, cu un clic, sunt prezentate culoarele, subsolurile, instalațiile electrice, sensul de deschidere al ferestrelor sau înfățișarea ușilor.

În aceste condiții, cu atâtea avertismente și pregătiri minuțioase, cum de au fost posibile atacurile de vineri seara de la Paris? Cum de nu au reușit serviciile secrete franceze prevenirea atentatelor? Cu atât mai mult cu cât se aflau în alertă după atacurile din ianuarie, de la Charlie Hebdo!

Mai există și o altă ipoteză: serviciile secrete să-și fi făcut datoria, să furnizeze informațiile și avertismentele necesare, iar autoritățile să nu le fi luat în seamă.

Unul dintre motivele pentru care regimul Hollande putea refuza să întreprindă acțiuni directe și masive în comunitățile islamice este că, în mai puțin de o lună, în Franța vor avea loc alegeri regionale, în două tururi, pe 6 și 13 decembrie, iar socialiștii speră să compenseze cât de cât din avansul Frontului Național cu voturile musulmanilor.Dacă este așa, atunci Hollande se face vinovat de trădarea intereselor naționale și sacrificarea lor în favoarea intereselor mărunte, de putere. Aceasta ar putea explica figura lui speriată și declarația lui haotică: a declarat că a ordonat închiderea frontierelor, apoi a revenit. A anunțat „un război fără milă” împotriva teroriștilor. Dar acest război nu a fost declanșat după Charlie Hebdo?

Fără a mai vorbi de halucinanta afirmație: Avem toate motivele să ne temem! Vorbea de Franța sau de el însuși?

 ***

“Acesta este un capitol din cel de-al Treilea Război Mondial. Ceea ce s-a întâmplat nu poate avea nici o justificare religioasă şi nici una umană”, a declarat Papa Francisc I, potrivit RadioRomâniaCluj.

“Acesta nu este un lucru uman. Din acest motiv sunt aproape de întreaga Franță, pe care o iubesc atât de mult”, a adăugat Suveranul Pontif.

Totodată, monseniorul Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Suveranului Pontif, a declarat sâmbătă:

“Papa Francisc şi toţi iubitorii de pace condamnă atentatele în cel mai radical mod. Crimele de la Paris sunt violenţă teroristă nebunească; este necesar un răspuns decisiv pentru contracararea urii criminale”, a subliniat reprezentantul Vaticanului, potrivit Mediafax.

Toată presa internațională transmite un nou breaking news în urma atacului de vineri din Paris. 

Potrivit informației care circulă în toată presa internațională, unul dintre atacatorii de vineri face parte din noul val de imigranți.

Pașaportul unui sirian a fost găsit lângă trupul unuia dintre atacatorii de la Paris, care s-a detonat. Pașaportul teroristului sinucigaș a fost înregistrat în insula grecească Leros în 3 octombrie. Este informație oficială, transmisă de Guvernul Greciei. Leros este una dintre insulele grecești care “se scufundă” sub imigranții sirieni. 

Bilanțul provizoriu, în urma celor șapte atacuri teroriste simultane din inima Parisului, de vineri, arată că 128 de oameni au murit, 300 sunt răniți, în spitale. Doi dintre morți sunt români. ISIS și-a revendicat atacul și amenință că este doar începutul.

Polonia nu poate accepta migrantii relocati prin sistemul de cote al Uniunii Europene, a declarat viitorul ministru al afacerilor europene de la Varsovia, in contextul atacurilor din Paris.

Acesta este un semnal ca masacrul din Franta poate submina serios politica privind refugiatii a blocului comunitar, noteaza Reuters. Konrad Szymanski isi va prelua luni postul in guvernul format de castigatorii alegerilor de luna trecuta, partidul conservator si eurosceptic Lege si Justitie (PiS).  

“Atacurile inseamna ca este necesara o si mai aprofundata revizuire a politicii europene in privinta crizei migrantilor”, a spus acesta intr-o conferinta de presa.

Vom accepta refugiati doar daca avem garantii de securitate. Aceasta este o conditie cheie iar astazi s-a pus un semn de intrebare in aceasta privinta’, a declarat viitorul ministru, fara sa precizeze ce inseamna garantii de securitate. 

Potrivit planului european, acceptat de guvernul pro-european ce isi incheie mandatul duminica, Polonia trebuie sa preia 4.500 de refugiati, plus cei 2.000 cu a carei venire fusese de acord in schema de relocare anterioara. Szymanski a spus, intr-o interventie la un post de radio, ca “decizia Consiliului european este valida pentru toate tarile UE, dar implementarea este foarte greu de imaginat astazi”.

Slavă Domnului, Traian Băsescu nu mai e preşedintele României. Fostul preşedinte s-a repezit azi-noapte – cînd evenimentele erau în plină desfăşurare, când domneau încă teroarea şi confuzia – să posteze pe facebook.

Începuse bine: ”În Europa avem o singură soluţie: uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist”. Dacă s-ar fi oprit aici, defilând doar cu această idee, ar fi fost decent, lăudabil de-a dreptul. Dar, luat de val, Traian Băsescu a împărţit indicaţii preţioase: “Repatrierea imediată a celor care au invadat Europa în acest an, consolidarea şi închiderea frontierelor UE pentru migranţii musulmani printre care se strecoară grupări teroriste sunt o necesitate imediată”.

Cu alte cuvinte, pune din nou semnul egalităţii între refugiaţi şi terorişti. Fanteziile sale vindicative vărsate asupra unei realităţi în mişcare, sunt ca gazul pe foc. Un demers iresponsabil, menit să alimenteze violenţa şi să-i ascundă cauzele.

Cine se mai ia după Băsescu? O oaste de agitaţi, gugălari de Wikipedia, teleinflamaţi, taclagii de forumuri, extremişti de profesie, flegmatori de prefabricate xenofobe. Mai rău e când oameni cumsecade, îngrijoraţi de soarta lor şi a familiilor lor, intră în această nevroză a urii oarbe.

Tragedia de la Paris a şi fost revendicată de autointitulatul Stat Islamic. Refugiaţii fug şi de ororile Statului Islamic. Că printre ei s-ar putea să se fi infiltrat teororişti ai Daesh, dezaxaţi independenţi, criminali şi psihopaţi, dar şi agenţi ai tuturor serviciilor secrete – aşa se întâmplă mereu când avem de-a face cu o coloană în marş sau cu tabere de azilanţi. E problema autorităţilor din fiecare ţară să cearnă teroriştii.

Refugiaţii sunt la fel de inocenţi ca victimele tragediei de azi-noapte, cu deosebirea că au ei avut şansa să fugă.

Autointitulatul Stat Islamic jubilează. Şi-a atins scopul – a semănat teroare. Ameninţă Londra, Roma, Washingtonul.

Dacă nici acum, în faţa ororii, Rusia şi coaliţia coordonată de Statele Unite, în loc să se ciocnească în interese geostrategice pe cerul Siriei, nu se vor uni împotriva Daesh, stârpindu-l de pe faţa pământului, ne aşteaptă vremuri amare.

pasaport-terorist


Categorii

Al treilea razboi mondial, Articolele saptamanii, Era Big Brother, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Statul Islamic (ISIS), Teroarea "terorismului"

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

64 Commentarii la “TERORISM CU PASAPORT DE REFUGIAT? Comentarii pe marginea ATENTATELOR DE LA PARIS. Eludarea cauzelor reale si construirea “DEMOCRATIEI” TOTALITARE: Inutilitatea masurilor de tip “Big Brother” va duce la… si mai multa TEROARE A SUPRAVEGHERII?/ “Compasiunea” de Facebook si INDIFERENTA COMPLETA FATA DE MORTII DIN BEIRUT

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. http://www.lesinrocks.com/2015/11/14/actualite/pourquoi-la-salle-du-bataclan-etait-une-cible-pour-les-terroristes-11787941/

    De unde aflam ca:

    1. in septembrie 2015, deja circulau mesaje care sugerau ca jihadul se va muta in sali de concert

    https://twitter.com/_davidthomson/status/644793823365873664

    Spécialiste de l’Etat islamique et auteur de Les Français djihadistes, David Thomson a partagé sur Twitter une image de propagande de Daech. On y voit la photo d’une foule pendant un concert surmontée de la phrase “le jihad c’est pas qu’en Syrie”.

    2. Bataclan fusese deja vizat si, pe langa incidentele legate de frecventarea sa de evrei, era un loc foarte cunoscut si folosit pentru concerte.

    Comme l’explique très clairement l’Etat islamique dans son message de revendication, le Bataclan a également été ciblé en raison de son rôle d’acteur culturel. Avec sa capacité de 1500 personnes, cette salle de concerts dont le nom est une référence à Ba-ta-clan, une opérette d’Offenbach, est un pilier de la nuit parisienne, qui accueille des têtes d’affiche comme Prince, Snoop dogg, Eels, Oasis, The Kills, Stromae, Robbie Williams, IAM… L’établissement a été racheté en septembre dernier à hauteur de 70% par Lagardère, qui détient également le Casino de Paris et les Folies Bergère.

    3. trupa Eagles of Death Metal a refuzat sa boicoteze Israelul in contextul scandalurilor legate de tratamentul palestinenilor:

    Par ailleurs, malgré les appels au boycott, le groupe Eagles of Death Metal avait effectué une tournée en Israël cet été. Comme le rapportait alors le Jerusalem Post, le chanteur Jesse Hughes, avait commencé son live au Barby Club à Tel-Aviv en rappelant qu’il ne “boycotterait jamais un endroit comme celui-ci”. Peu de temps auparavant, il avait notamment reçu une lettre de Roger Waters, leader de Pink Floyd, défenseur de la cause palestinienne et du mouvement de boycott à l’encontre d’Israël, lui demandant de reconsidérer sa tournée. Réponse de Hughes : “Vous savez ce que je lui ai répondu ? Deux mots. Ne perdez jamais votre temps à vous inquiéter de ce qu’un connard pense de vous.”

  2. De acord cu ce susține Ana Maria Luca, în articolul sau. Nu religia ci politica, a creat terorismul actual. Este un instrument şi o armă. Împotriva tuturor. Ojustificare a supravegheirii totale şi a democrației totalitare.
    Europa, a facut gaşcă cu America precum fac intrerlopii lisiți de caracter, de identitate, de putere şi şanse. Promesc tot, impun tot, şi executa tot ce spune şeful absolut. Nu se vede nici o formă de personalitate proprie, de caracter, de nimic. Obediență absolută. Ne place tot ce-i american. De la strategii, la acțiuni, ideologii, cultură… tot. Ce vine de acolo e… sfânt, şi se aplică (nu se discută). E ordin.
    Aşa se vede.

  3. Chestiunea pașaportului sirian descoperit la fata locului și de ce e bine să nu sărim imediat la concluzii. Sau să credem că am înțeles rapid ce se petrece. Trăim într-un puzzle complex, în ziua de azi, și parcă preferăm mereu explicațiile simpliste în locul celor simple.

    De ce chestiunea pașaportului sirian găsit în zonă trebuie tratată cu precauție?

    http://www.theguardian.com/world/2015/nov/15/why-syrian-refugee-passport-found-at-paris-attack-scene-must-be-treated-with-caution

    Ca o notă suplimentară, al doilea pașaport găsit, cel egiptean, s-a dovedit a fi al unei victime, nu al unui asasin.

    —-

    In altă dezordine de idei, Debka (pentru cine nu știe, este un site israelian de analize, unde scriu experți din zona și cu conexiuni la serviciile secrete israeliene) face o analiză primară asupra atacurilor de la Paris (sigur, ei presează în sensul intereselor israeliene – vezi reproșurile privind lipsa de cooperare a serviciilor franceze, orgolii, șamd…plus sugerarea necesitații unei structuri comune, globale, de luptă comună împotriva terorismului).

    Dar, dincolo de orientare, analiza sumarizează bine o serie de fapte legate de eveniment precum și conexiuni, încadrând atacurile de la Paris într-un puzzle mai larg legat de ISIS.

    sursa: http://debka.com/article/25022/French-President-Hollande-was-top-target-in-multiple-terror-atrocity-in-Paris

    analiza preluată la noi, într-un stil oarecum tipic presei locale: http://www.prosport.ro/sport-life/special/tinta-reala-atentatelor-paris-presedintele-francois-hollande-trebuia-ucis-capturat-stade-france-timpul-partidei-franta-germania-informatia-dezvaluita-site-israelian-apropiat-serviciile-secrete-14886753

  4. Nu vi se pare că ceva se învârte în ultimul timp în jurul rockului?
    Mi se pare mie, sau asistam la o tembelizare forțată şi o radicalizare “culturală” şi nu numai, mai dihai ca în comunism?
    Eşti prostul proştilor, retardat, înapoiat, medieval, fundamentalist… ma rog, gunoiul şi scuipatul “deştepților”, dacă zici ceva de rock, de Valentin’s…, de bostănasca spritistă horor, de toată tembelia care vine din “state”.
    Tot ce-i tembel şi vine din “state”, e apogeul culturii, deştepaciunii, civilizației şi progresului.
    Lichelele despuiate ale americii sunt idolii şi icoanele “deşteptacioşilor” noştri, americanizați (gen Madona, Gaga, Cruise, etc, etc), toate tembelismele (fară pantaloni în metrou, cu țâțele despuiate, …etc) sunt apogeul deşteptaciunii iar tu esti de scuipatul lor, analfabet, spălat pe creier… în fine, un gunoi bun exterminat, fincă nu poți înțelege ce deşteptaciune ne mai vazută este sa mergi, fară pantoloni în mertou, nu mai pomenesc de extazul şi “înalțarea” participanților la concerte rock, susținute de indivizi stropiți cu sânge sau vopsele ce imita sângele, cu vânatai pictate, cu mesaje mai mult decât extremiste, blasfemiatoare şi radicalizante.
    Aşa zisa democrație pretinde, ca ar lupta împotriva extremismului şi radicalizarii, dar practica exact ce condamnă, şi asta cam în toate.
    Cultiva radicalizarea chiar cei spun ca o combat. Islamul, exact de dumnealor a fost radicalizat si determinat sa facă ce fac.Şi la noi. Ce vreți mai radical decât asaltul asupra BOR şi nu numai, a tuturor celor ce “combat şi lupă împotriva radicalizarii”.
    Toate tembelismele din “state” sunt sfinte, şi esti un nimic şi-un spalat pe creieri daca cumva te arați a nu aproba şi susține.
    Nu cumva e o reglare de conturi, între radicali, pâna la urmă, cele ce sa întâmplă, spre folosul şi încântarea sforarilor?

  5. Pro-ST:

    Nu vi se pare că ceva se învârte în ultimul timp în jurul rockului?

    Nu doar. Insa, daca vrei sa intelegi simbolic chestia, poate te uiti la ultima varianta a filmului Mad Max, Fury Road. Acolo rockul joaca un anumit rol, simulacru de traire religioasa, furnizor de adrenalina si “drog” infuzat pentru functionarea optima in trupa inregimentata.

  6. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1518934278399290&id=100008481965338

    In zilele in care am lipsit de pe fb s-au intimplat multe.
    1) Tragedia din Franta. Pentru Europa, viitorul nu suna deloc bine.
    Vom vedea in curind cui foloseste Isis si ce vrea. Eu cam banuiesc. In ce ma priveste, am inteles ca incepe refluxul universalismului occidental. Ce va urma, va urma.
    2) Avem un guvern euroatlantic legitimat direct de la sursele externe ale Puterii. Ramine de vazut cu ce costuri si cu ce beneficii interne pentru Romania. Eu, unul, sint foarte sceptic – dar mai bine sa ma insel.
    Cioran, ca om patit, s-ar fi vazut confirmat in pesimismele sale de senectute.
    E mai intelept sa ne asteptam la orice rau. Vin vremuri grele.
    In rest – noi sa fim sanatosi.

  7. “Voila du Budin” ou L’article 5 du traité de l’Otan?
    interventie unilaterala a Frantei sau Alianta Democratiilor?
    Alianta Democratiilor (nato) sau Coalitia Vointelor condusa de SUA?

  8. In an interview with NPR, Admiral James Stavridis, a former NATO allied supreme commander, pointed out the attacks in Paris were similar to the attacks of September 11.

    “I do [think that], and I think the French very much do. Any nation of the 28 in NATO has the authority to request an Article 4 consultation, which leads to an Article 5 declaration. I think France will do that. And I think they have pretty good – pretty good, valid grounds for that, particularly if you put the death level and the injury level on a population-adjusted basis – population of France about one-sixth that of the United States – this really starts to resemble a 9/11 level event. …

    I think a NATO response would be four or five things. It would start with an enhanced level of intelligence-sharing and special operations from the NATO nations going in and supporting the current campaign. Secondly, NATO would take over the bombing campaign. This would bring many more assets – aircraft ordinance, the airborne early warning aircraft – into the fight. Thirdly, I think NATO should take on the training mission, both for the Kurds in the north and the Iraqi security forces in the south. [T]his way the United States doesn’t have to pull the entire load. We need the alliance to step up and be there with us. And by the way, this ought to be not just NATO. There are many Arab states – and indeed Russia at least has articulated a desire to conduct operations as part of this – so I see this as NATO as the core of, effectively, a global response against the Islamic State.

    Separately, Stavridis predicted to the BBC NATO will put “boots on the ground” against the Islamic State. He said he expected 10,000 to 15,000 of the alliance’s troops would be required.
    http://www.theatlantic.com/international/archive/2015/11/nato-paris-attack-article-5/416097/

  9. http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2015/11/15/97001-20151115FILWWW00121-accord-obama-poutine-sur-la-politique-en-syrie.php

    Barack Obama et Vladimir Poutine se sont mis d’accord sur la nécessité d’une transition politique en Syrie menée par les Syriens eux-mêmes avec des discussions sous l’égide de Nations unies, lors de leur entretien au sommet du G20, a déclaré un responsable de la Maison blanche.

    Dans un entretien de 35 minutes en marge du sommet du Groupe des 20 (G20), les présidents russe et américain ont discuté des efforts pour trouver une solution au conflit syrien, efforts qui sont rendus d’autant plus nécessaires après les attentats de Paris de ce week end.

    “Le président Obama et le président Poutine se sont mis d’accord sur la nécessité d’une transition politique menée par les Syriens et qui se ferait par des négociations sous la médiation des Nations unies entre l’opposition syrienne et le régime, ainsi que sur un cessez-le-feu”, a dit ce responsable.

    Obama a salué les efforts de tous les pays qui affrontent l’Etat islamique et a noté l’importance de l’action militaire de la Russie en Syrie centrée sur ce groupe, a indiqué le responsable

  10. o stire mai veche trecuta neobservata:
    http://www.agerpres.ro/externe/2015/11/11/turcia-intentioneaza-sa-lanseze-o-operatiune-militara-terestra-in-siria-presa–15-46-09
    si stradania lui Erdogan de a bloca kurzii:
    http://www.agerpres.ro/externe/2015/11/11/erdogan-repune-in-discutie-inainte-de-summitul-g20-ideea-infiintarii-unei-zone-securizate-in-siria-15-54-42
    Tusk vrea fapte 🙂
    http://www.agerpres.ro/externe/2015/11/11/turcia-intentioneaza-sa-lanseze-o-operatiune-militara-terestra-in-siria-presa–15-46-09
    de ce Franta? aluatul exista demult:
    http://www.zf.ro/analiza/revoltele-din-franta-esecul-unui-model-social-si-neputinta-clasei-politice-3019276
    Pana mu se termina negocierile privind Siria vom asista inca la campanii aeriene si abia dupa se poate vorbi de boots on the ground. Daca intra NATO ar putea asista la o premiera: colaborarea pe un teatru de razboi intre NATO si Rusia, ceea ce ar fi foarte desirabil din punctul de vedere al americanilor.

  11. http://www.agerpres.ro/externe/2015/11/15/atentatele-de-la-paris-ar-putea-schimba-prioritatile-nato-viceministru-de-externe-rus–10-21-28
    anul trecut la summitul G20 de la Brisbane, Putin era bad-boy.
    Anul asta la Antalia e cot la cot cu restul.

  12. asta cu pasapoartele intacte gasite la locul faptei deja te face sa casti de plictiseala… Nu mai schimba si ei nitel scenariul?

  13. @Doroteea
    Exact asta vroiam sa spun.
    Suna cinic dar scenariul devine atit de repetitiv din 2001 si pina acuma …
    Si ceea ce este si mai repetitive sint reactiile aparent, complet lunatice ale factorilor de decizie.

    Junker vrea emigranti islamici in continuare
    Se vrea si mai multa politie si mai multe legi big brother – cu toate ca exact astea au dat gres de fiecare data. Se vine cuargumentul ca pina acum autoritatile au oprit zeci de atentate….o minciuna evidenta parerea mea! Daca ar fi fost asta ar fi trambitat pe toate tonurile la fiecare atac contracarat.

    Culmea obrazniciei musulmane, p-aici la o zi dupa atacul din Paris, au inceput sa protesteze apropo de Palestina. Si numai palestinieni nu sint aia care protesteaza prin centru. Dar asta este tactica musulmanilor pakistanezi si alte alea. La atrocitati evidente comise de ai lor in loc sa vina cu un elementar….bai, ne pare rau si scuze, ei vin si contraataca cu chestii de o obraznicie crunta de genul: Palestina sau cit de rasisti sint englezii pentru ca nu le permit muierilor acoperite cu burka sa intre in sectia de politie fara burka sau chestii d-astea….

    Da, da, stim, cunoastem….USA, ISraelul….dar si alde astia din Orientul Mijlociu/ Pakistan cu islamul lor cu tot nu sint mai prejos. Ca doar d-aia au prins teren tacticile de manipulare ale SUA- solul era fertil deja.

    Nu exista o comunitate cu gura mai mare si mai plina de judecati la adresa gazdelor britanice decit comunitatea musulmana si mai ales aia din Pakistan. Adica cei mai prapaditi, cei mai nenorociti, cei mai agresivi, cei mai animalici, comunitatea care inregistreaza cele mai multe cazuri de femei vindute ca animalele, batute sau omorite pentru ca nu se supun cererilor orbile ale familiilor lor, cei mai lenesi (mai toti sint taximetristi sau au companii de vinzare cumparare de case si terenuri), cei mai mari profitori ai sistemului de ajutor social (familii intregi care traiesc de pe urma ajutoarelor de stat in timp ce barbatii familiilor, trantori buni de munca, fac afaceri cu droguri, armament sau vinzare cumparare de femei – dar altfel ii vezi ca-si pun covorasul in mijlocul drumului si incep cu behaielile coranice).
    Exact astia isi judeca gazdele ca sint asa si pe dincolo….Si cu mentalitatea asta vin in Europa si in Anglia. Adica din gaura pesterii de unde bea lapte de capra s-a vazut prapaditul in buricul Europei si al Angliei si imediat incepe sa ridice nasul si sa strambe din el, ca vai, ce decazuti sint englezii si ce nemaipomeniti sint ei.

    Imi cer scuze, pentru tonul acestei postari, dar ma tot ciocnesc p-aici cu chestiile astea si obraznicia si nesimitirea crunta a astora a ajuns sa ma scarbeasca la max. Mai ales ca tot timpul dau cu nasul in ei! LOL!

  14. @Petra:

    da, si tu mi-ai dat mingea la fileu :). Pt ca si eu exact asta vroiam sa spun apropo de reprosurile care i se fac Frantei in legatura cu asa-zisul esec al politicilor de integrare a imigrantilor si cu revoltele din 2005 (la polul opus fiind dat ca exemplu „multiculturalismul” unor tari ca Anglia sau Olanda). Francezii au incercat un model de integrare care implica adeziunea la valorile laice ale Republicii si limitarea manifestarilor religioase in spatiul privat. Sigur, stim cu totii de affaire de foulard, dar femeile muslmane nici macar nu sunt atat de cenzurate cum se spune. Am vazut multe cu salul ala pe cap – chiar si pustoaice iesind de la liceu. Iar burka – daca burka este ala care acopera toata fata – mi se pare perfect normal sa fie interzisa intr-o societate de tip european unde a nu ti se vede fata este o adevarata impolitete.

    Poate ca revolte ca cea din 2005 nu au existat in Anglia, in schimb Anglia a devenit in timp,asa cum observi si tu si sum am vazut si eu in diverse documentare, o tara sufocata de tupeul musulmanilor care uita ca gazda e cea care face regulile. In Franta nu si-ar permite multe lucruri pe care le vezi tu in UK, desi isi permit si acolo multe.

    In rest, raman la parerea mea ca Franta este un model social f reusit, cum mai bine ca mine a observat si Al. Paleologu care stia f bine ce spune. Ei au un simt al libertatii personale combinat cu sensul acut al bunei convietuiri si al necesitatii solidaritatii grizav de bine dozate si sanatoase. Plus un simt al justitiei si o arta de a trai echilibrat pe care putine popoare o cunosc. Iar acest model social pur si simplu nu poate fi digerabil pt nww.

  15. Musulmanii, se vede treaba, pur si simplu nu prea pot fi integrati, timpul i-a dat dreptate lui de Gaulle. Desi si aici sunt diferente, de exemplu stiu ca intre magrebieni sunt mari diferente intre algerieni, marocani si tunisieni – unii dintre ei (nu mai tin minte care) fiind mult mai bine integrati si muncitori decat altii.

    Pe de alta parte, e clar ca s-a ajuns aici si ca urmare a politicilor occidentului care acum isi plateste politele, si mai ales a lacomiei si ticalosiei celor care profita direct de pe urma razboaielor si resurselor Orientului Mijlociu si ale Africii si ale lumii, in general..

  16. @Draga Doroteea,
    LOL!!!
    De fapt mie imi plac mai mult englezii decit francezii, asa, la modul f.f f. general.

    Modul de a fi britanic, ala clasic dar in reflux din pacate, mi-a stirnit de multe ori admiratia.

    Englezii au in natura lor (dar si in educatie) citeva principii care daca sint aplicate fara exagerare (f. important) ar putea duce orice natiune pe un drum bunicel as zice eu.
    1.Obiectivitate. Nu se arunca sa judece din prima! Nu se aventureaza sa dea verdicte la manie. Stau si judeca situatia pe cit mai multe parti. De exemplu daca cineva se comporta intr-un mod neplacut prima reactie a astora nu este de condamnare. Prima reactie este de a se gindi daca nu cumva persoana in cauza are motive extra sa se comporte asa: stres, oboseala, suparari din alte motive sau dificultati sistemice care nu tin de bunavointa sau reaua vointa personala. D-asta in engleza exista expresia : he/she is not himself/herself. Adica asta s-ar traduce la noi: nu e in firea ei/lui. Adica, spre deosebire de alte natii sudiste/italiste/balcanisto grecotiste (LOL!! -sint intr-o pasa f. critica), ei nu o iau personal, nu se ambaleaza impotriva persoanei.
    Asta vine din faptul ca englezul de felul lui este:
    2. Prudent. Prudenta britanica a luat o forma politica: conservatorismul -nascut in MB. Prudenta implica si calcul sau ratiune dar si echilibru. De aici si faptul ca englezii nu s-au grabit cu revolutia de tip francez, sa schimbe monarhia si toata structura, tot asa cum nici aristocratia britanica spre deosebire de cea franceza, nu -a grabit sa se inghesuie in saloanele insalubre de la Versailles pe timpul lu’ Ludovic paispe si sa-si neglijeze mosiile in pas de menuet. Aristocratia britanica n-a facut asa ceva si nici monarhii britanici nu au pleznit de vanitatea celor francezi. Dar ei mai au si un mare respect pentru:
    3. Traditie, istorie. Cred ca numai in Uk exista un adevarat cult pentru “trecutul locului”. Chiar si un boschet primeste cite o placuta cu istoria sa de la insamintare pina-n contemporaneitate. Tot englezii sint innebuniti dupa recrearea trecutului istoric. D-asta au obsesii cu imbracamintea de epoca, castele, lupte inscenate si puzderie de documentare. ma rog, si multimea de castele si conace bine pastrate ii ajuta(traiasca national Trust si banul contribuabilului middle class)
    3. Pragmatism. Englezul de felul lui este f. pragmatic. Daca ceva rau se intimpla sau e inevitabil, englezu’ nu pierde timpul cu zbierete si acuzatii inutile in stinga si in dreapta. Pur si simplu inceaca sa scoata ce e mai bun dintr-o situatie f. mizerabila. Adica sa faca din rahat bici.
    4. Toleranta. Englezul (mai ales cel din zilele astea) este o creatura f. toleranta comparat cu multe alte natii, inclusiv cu francezii. Probabil si din cauza trecutului imperial care i-a purtat pe unde nici dracu’ n-a intzarcat si din cauza ciocnirii de multe civilizatii si culturi care de care mai diferite, englezii sint f. intelegatori apropo de “diferentele culturale” si vin cu explicatii de multe ori f. credibile apropo de comportamentul ciudat al unora si altora. Dupa cum va puteti inchipui, explicatiilor astora le lipseste aroganta patriotico-nationalista pe care o intilnesti la alte popoare (ghici care Doroteea 🙂 )

    Acuma: asta-i partea buna.
    Partea nasoala este ca daca trasaturile astea ar fi fost tinute si aplicate moderat tara asta ar fi putut deveni o tara de ortodocsi de cea mai buna calitate. Apropo, pe tacute dar vizibil, ortodcsia face din ce in ce mai multi aderenti printre britanici ( o stiu de la prima mina). Nu inseamna ca vor deveni majoritari (nici pe de parte), dar numarul lor este in crestere.
    Deci partea proasta este cu exagerarea.
    Obiectivitatea este Ok daca nu ajunge sa fie complet lipsita de sentimente umane si de morala. La fel si cu toleranta. La fel si cu pragamatismul.
    Au un cult pentru toleranta! Doamne Fereste sa vorbesti ceva despre musulmani chiar daca astia ii scupa-n fata. Oricine este impotriva imigratiei pakistanezo-musulmana este categorisit ingust, rasist, needucat.
    Au un sentiment al vinovatiei, parerea mea, nejustificat de mare fata de natiile care le-au fost colonii si care acum le scuipa seminte-n cap de la inaltimea multiculturalismului si tolerantei. Sint atit de spalati pe creier cu “toleranta” si le este atit de teama sa nu carecumva sa fie categorisiti de “rasisti” incit atunci cind se izbesc de cazuri e femei maltratate crunt de propriile familii sa vina cu argumentul “cultural” (asta in tara in care feminismul s-a nascut).

    Toleranta combinata cu un anumit tip de rationalism opac a dat la nastere la relativism: totul e bun atita timp cit mi se potriveste mie. D-aici si o reactie adversa la adresa cultelor institutionalizate, d-aici si o repulsie fata de adevarurile finale: gen, calea corecta sau cea mai scurta spre Dumnezeu este doar UNA. Chestie f. greu acceptata/ingerata aici. Spre deosebire de francezi, englezii nu sint mari ateisti dar sint f. mari relativisti si “ecumenisti”

    Pragamatismul dus la extrem a dat nastere la o ancorare totala in material, in notiunea de profit. Ce-i drept nu ca la noi in Romania. Aici se mai respecta ceva reguli, legi, etc….dar spiritul de competitie este mai la rece. Chiar si furia englezeasca este asa, mai la “rece” (chestie care pe mine ma ingheata mai mult decit furia la “cald”).

    Respectul fata de lege si ordine ia o turnura exagerata de multe ori: nu mai sint in stare sa gindeasca in afara regulilor chiar atunci cind regulile creaza situatii absurde. Se lucreaza “by the book” si ramin paralizati cind sint scosi in afara regulilor.

  17. Si ca sa continui cu chestiile mai puti pozitive.
    Au f. multi ciudati, sau “excentrici”. Un fenomen cunoscut de multa vreme dar de care m-am izbit si eu. Probabil unde au si multi autisti…..ma rog, n-as putea sa spun care ar fi cauza fenomenului asta. Sigur, sigur cauzele sint spirituale dar…n-as putea spune care.

    Ok si cu asta am terminat!Am fost in pasa de bloggareala. LOL!!!!!!!!!!!!!

  18. Doroteea,
    dupa cum spuneam noi: reactii previzibile

    iata ce zice amicul Hollande: vrem refugiati! Multi, multi, cit mai multi! Din ce in ce mai multi!
    De ce? Pai tocmai d-aia!
    Sint excelenti: distrug populatia bastinasa si circotasa a batrinului continent!!
    Pai trebuie sa fie rasplatiti ca si-au facut datoria de a crea (pe linga morti) si haos si noi diviziuni dar si pentru ca intaresc vechea si rasuflata tirada oficial despre legile big brother

    Alde Hollande, Junker si alti trepadusi satanisti nu mai sint nici francezi, nici olandezi, nici belgieni,. nici germani… Ei sint satanistii globalisti care tzopaie peste cadavrele compatriotilor. De ce? Pentru ca pot!

  19. Petra:

    Foarte interesant si foarte de acord. Si mie imi plac englezii de altfel 🙂

    Cat despre francezi, impresia mea tot mai clara de la an la an (ducandu-ma ceva mai des pe acolo in ultima vreme) este ca, paradoxal, seamana mult mai mult cu englezii decat se crede. De exemplu, exact pct. 1 de pe lista ta l-am observat si eu la ei, frecvent si cu deosebita placere, chiar si la cei mai tineri. De pct. 3 ce sa mai vorbim! Nu cred ca francezii pot fi acuzati ca nu isi valorifica istoria, la fel sunt si ei, fiecare pietricica are semnificatia ei si Franta respira istorie peste tot pe unde te duci, de la „les petites villes de caracter” cum le zic ei, pana la marile orase. Pragmatici sunt si francezii cat cuprinde, iar sistemul lor de drept ma fascineaza tot mai mult desi initial eram si eu mai atrasa de ideea de common law. Sunt mai multe de spus si tocmai pt ca vreau sa nu spun tampenii (partea cu istoria, de exemplu, faza cu revolutiile si parlamentele samd, nu sunt f lamurita, acolo de regula intra in joc si propaganda proprie a fiecarei tari, dar motivele am impresia ca sunt mai adanci; de pilda nici Plantagenetii nici Stuartii nu cred ca au fost niste modele monarhice prea izbutite…) o sa astern ceva mai incolo un raspuns mai detaliat.

    In „rivalitatea” asta e greu de spus de care parte inclina balanta. Cred ca francezii sunt, cel putin aparent, mai orgoliosi si aici au poate mult de pierdut. Englezii sunt, clar, mult mai adaptabili, mai „cameleonici” ca sa zic asa, dar in sensul bun.

    Natiile astea doua mie mi se par, oricum, un fel de „inima” a civilizatiei moderne si, din pacate, nu stiu suficienta istorie ca sa inteleg de unde au ei atatea resurse(si nu ma refer la cele materiale).

    Oricum, pana una alta, ca idee, unde cred ca francezii clar detin intaietatea este in modul lor de viata. Ei au o adevarata arta de a trai echilibrat care nu conteneste sa ma uimeasca. La ei fenomene de-astea – homosexualitate, pedofilie, betii naprasnice in cluburi, droguri s.a. – nu prea le gasesti decat efectiv accidental. Englezii mi se par mai dezechilibrati aici, iar Franta o tara mult mai sigura si mai normala in zona asta „obscura” daca o pot numi asa… De asemenea, tare ma tem ca exista un soi de „elitism” britanic poate mai bine disimulat dar mult mai crancen si mai periculos decat fanfaronada mai degraba caraghioasa a francezilor. Bine, exista oricum diferenta intre oamenii obisnuiti si marile „elite” (astea din urma fiind, dupa mine, de regula efectiv dezgustatoare si odioase la adapostul stratului gros de rafinament exterior), dar asa, ca idee…

    Eu privesc mai degraba cu curiozitate aceste doua popoare, si nu atat prin prisma traditionalei rivalitati (pe care de altfel si ei o recunosc – apropo, am o carte excelenta, The English scrisa de un tip Jeremy Paxman, am primit-o de la o englezoaica minunata cu multi ani in urma, daca nu cumva deja ai citit-o ti-o recomand calduros, sigur o sa-ti placa!). Ceea ce insa, repet, apreciez ca fiind unic la francezi in lumea occidentala este UN SIMT AL ECHILIBRULUI (stiu, nu prea compatibil cu Revolutia, aici inca nu prea imi dau seama cum au stat lucrurile) aproape PALPABIL pe care il respira socieattea si stilul lor de viata. Cand ajungi acolo – daca nu te lasi enervat din prima de puseele (altfel mai degraba rare) de aroganta ale unor francezi mai simpluti – acest echilibru il simti in fiecare clipa, pt ca te aduce cumva la mediana aproape fara sa vrei atunci cand tu insati ai putea fi tentata sa „iesi din grafic”. Bine, nu cred ca e cazul tau :), dar uneori se poate intampla chiar si la firile mai temperate….

    Deci reflectez mai adanc si revin. Nu neaparat cu un „raspuns”, cat cu propriile impresii si intrebari.

  20. @Petra:

    acum am vazut ultimele tale postari.

    Deci Hollande, dupa toata harneala, tot vrea imigranti! Pai si cum ramane cu inchiderea granitelor s.a.?? Chiar ma miram!

  21. Foarte interesanta postarea ta, unele lucruri nu le-as fi banuit…

  22. @Doroteea
    Da, inteleg ce vrei sa spui si vederile noastre sint destul de asemanatoare. Diferentele vin probabil din experienta personala (eu traiesc intr-o tara, iar tu in alta) si mai ales din prisma cu care privim lucrurile. Fiecare vibreaza la anumite lucruri mai mult decit la altele.

    Dar, da stiu la ce te referi apropo de “echilibru”.

    Si stiu ca este f. ciudat si probabil dezolant sau de neacceptat pentru unii dar exact tarile cu majoritate ortodoxa se prezinta cu o mentalitate si manifestari de comportament, cum sa zic, pe sleau? Oribile! Vorbeam mai inainte de incredibila, parerea mea, doza de invidie care ne anima pe noi romanii la nivel individual. Si mai ales dorinta absolut patologica de a ne judeca unii pe altii dupa niste standarde incredibil de cretine. Si ce este mai rau este ca vezi asta in medii ortodoxe de multe ori. Vezi niste manifestari oribile chiar in biserici….bisericile noastre cele pline. Nu stiu ce experienta au altii, dar a mea este una dezastruoasa apropo de propria mea tara. Chestia asta n-as spune-o nici unui strain!!! Rufele murdare se spala in familie! Si asa ne vorbesc altii de rau. Dar sint niste lucruri f. jenante apropo de noi astia care sintem majoritari, botezati ortodox. F. f. jenante si demne de rusine!

    Si stau si ma intreb daca nu cumva Dumnezeu a permis sa cadem atit de jos, tocmai pentru ca ni s-au dat niste daruri (ortodxia) si ne-am batut joc de ele. Vorba aia, cu cit darurile sint mai mari si pretentiile sint mai mari, si responsabilitatile mai mari, dar si caderea este mult mai de sus!!!!!!

    Si apropo de asta. Niciodata (poate doar cu o exceptie) n-am intilnit in Romania sau in Grecia o comunitate atit de sanatoasa, de echilibrata cum este cea de imigranti ciprioti, stabiliti de 40-50 de ani. Si rar mi-a fost dat sa vad la noi acasa, comunitati ortodocse, in general, asa cum sint aici. Poate unde sint mici, poate unde sint multi converititi si astia sint de regula mult mai buni ortocsi decit cei gata botezati, pentru ca se combina echilibrat acele calitati britanice de care vorbeam cu mentalitatea de tip ortox…nu stiu, dar cu toata atmosfera uneori sumbra de aici, cu tot avansul “tolerantei” prost intelese pe de o parte si a intolerantei fanatice pe de alta, exista ceva luminos in toata afacerea asta dar care se petrece in tacere.

    Marea Britanie cunoaste o raspindire a vechii credinte ortodoxe dupa 1000 de ani!! Pentru prima oara in o mie de ani,. vechii sfinti uitati ai Britaniei de dinainte de marea schisma, si sint multi, sint pomeniti in slujbele Sf. Gura de Aur si ale Sf. Vasile cel Mare ca acum 1000 de ani. Memoria de mult pierduta a credintei crestine care a dominat aceasta insula a revenit. Prin imigranti… adevarat, dar ea se raspindeste si la gazde, la acei britanici care sint pregatiti s-o primeasca.

    ASa ca in tot noianul asta de vesti proaste, totusi aflam si ceva f. bun. Dumnezeu lucreaza cel mai bine in tacere si pe ascuns.

    AS fi curioasa sa stiu care este situatia ortodoxiei in Franta, dincolo de cercul imigrantilor care au adus-o acolo.

  23. Petra:

    subscriu in totalitate. Nu cred ca mai e nevoie sa adaug detalii. Nici eu nu vreau sa imi judec tara si ma feresc la randul meu sa ma lamentez in fata strainilor, dar cred ca nici nu realizam in ce hau ne-am scufundat.

    Din informatiile pe care le am, francezii devin ortodocsi de cele mai multe ori prin casatorie. Si chiar daca ei nu se convertesc (desi unii o fac) in imensa majoritate a cazurilor isi boteaza copiii ortodox. Unde am fost eu exista si o comunitate ortodoxa franceza, din pacate nu am reusit niciodata pana acum sa ajung la slujbele lor ci numai la cele ale romanilor sau grecilor, asa ca nu am nicio informatie in acest sens. Mi-am propus ca data viitoare cand, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi ajunge acolo, sa iau contact cu aceasta comunitate – si eu sunt f curioasa!

    Ce pot sa-ti spun fata de anii trecuti este ca in ultima vreme am intalnit tot mai multi francezi interesati de credinta. Daca in urma cu cativa ani vorbeai despre lucrurile astea erai intampinat cu o ridicare din sprancene si un zambet subtil. Acum nu mai e asa. Exista un tot mai pregnant sentiment de neliniste in tara – cel putin unde am fost eu, iar zona respectiva este una dintre cele mai prospere! – sunt tot mai nemultumiti, se simt tot mai nereprezentati si li se pare ca lumea lor se prabuseste incet (desi pt cineva din afara, ca mine, lucrul asta nu prea se observa 🙂 ). Si, in contextul asta au devenit mult mai seriosi fata de lucrurile legate de credinta. Am intalnit oameni care m-au rugat sa le aduc icoane din Romania, ceea ce nu e f obisnuit acolo!

    Oricum, comunitatile ortodoxe de romani cu care am intrat eu in contact nu mi se pare ca au de ce sa se planga, pt ca li se asigura spatii si ce au nevoie. Cineva care locuieste permanent acolo de mai multi ani de zile ar putea insa sa furnizeze un punct de vedere mai avizat.

    Despre renasterea treptata a Ortodoxiei in UK stiu si eu, poti sa-ti dai seama doar de pe internet! Am vazut ca anglicanii se tot problematizeaza, iar Ortodoxia este singura pe care o iau f serios in calcul ca alternativa…cel putin asta a fost impresia mea.

  24. Pingback: DUPA ATENTATE. Franta vrea sa instituie, prin revizuirea Constitutiei, REGIM CIVIL DE STARE CRIZA CU RESTRICTII ADUSE LIBERTATILOR/ Mai multe fonduri si mai mult personal pentru SERVICIILE SECRETE. META-PUTEREA OMINPREZENTA, DAR INEFICIENTA/ Acuzatiile lu
  25. De la terorişti, am ajuns sa vedem cât de super sun inglismenii sau franțujii fața de rumâni.
    Mi-ii lehamite sa tot întâlnesc asemenea… judecați.
    Dragele mele… aveți dreptate(a) d-voatră. Dar…
    De ce nu judecați drept, daca tot o faceți ?
    Sa fie calar!!!
    Înnoți în apele în care ți s-a dat.
    Românii n-au exportat politici… culturi… etc.
    Românii înoata în apele în care î-şi varsa dejecțiile, tocmai laudații americo-inglismenii şi franco-germanismenii şi… au înotat în dejecțiile sovietelor, a potii otomane, a impriului austro…
    A ramas ortodox. Aşa… cu pacatele lui.
    Acum e sclav la… inglismeni, la… si in propria țara la corporațiile…
    Dar… de, totdeauna e mai cool cineva decât soțul…
    Sa-mi fie iertată ieşirea aceasta, dar m-am saturat de…

  26. Pingback: DUPA ATENTATE. Franta vrea sa instituie, prin revizuirea Constitutiei, REGIM CIVIL DE STARE CRIZA CU RESTRICTII ADUSE LIBERTATILOR/ Mai multe fonduri si mai mult personal pentru SERVICIILE SECRETE. META-PUTEREA OMINPREZENTA, dar INEFICIENTA pentru obiecti
  27. Draga @cioby,

    martirizarea fara echivalent a romanilor de catre romani in inchisorile comuniste, avorturile, desfraul, vanzarea pe nimic a resurselor nationale sunt, mi se pare mie, propriile dejectii, nu ale altora (apropo de corporatii: o tara poate fi cumparata daca are cine sa o vanda 🙂 )

    Deci, dupa umila mea parere, hai sa incepem asanarea prin decantarea surselor de dejectie si eliminarea acelora pe care sta in puterea noastra sa le controlam.

  28. Sau, in traducere duhovniceasca: hai sa ne uitam mai intai la barna din propriul ochi si sa o scoatem pe ea prima.

    Daca insa atunci cand ne privim chipul in oglinda noi vedem doar o frumusete rapitoare pe care altii incearca sa o schimonoseasca, ma tem ca nu avem nicio sansa de indreptare.

  29. Da. Hai sa începem.
    Cu ce propui ? Cu…
    Servrerele porno?, cu sursele de finanțare a duşmanilor de orice fel care vin în piei de oaie… cu mizeria mediatică si jurnalistică… cu ce ?
    Ca era vorba de anglo-inglismani, de franco-germanismani şi de otrepele de… rumâni.
    Românii î-şi administrează deje… ?
    Sau ei şi-au administrat cele care le întorci ca să iasă de doi bani ce-am spus?
    Vezi numai câte nume (numai nume zic), româneşti sunt la vârful puterii, ca sa nu mai zic de cei ce şi-au românizat numele…

  30. @Mr. Cioby

    va inteleg reactia! Tocmai pentru ca daca e ceva ce devine din ce in ce mai greu e punctat este….responsabilitatea! Cine poarta responsabilitatea pentru ce se intimpla acum la noi si in lume?!

    De exemplu: terorismul. Pe de o parte avem actiunile americanilor et. comp care au fost principalul factor destabilizator in zona Orientului Mijlociu. Ei sint practic coagulatorii grupusculelor teroriste sau mai rau, ei sint cei care le-au creat pur si simplu. Ei au o mare responsabilitate apropo de halul in care israelul se comporta cu palestinienii. Au dreptate musulmanii din Orientul Mijlociu cind spun ca SUA e responsabila de destabilizarea Orientului Mijlociu?! Pai au!! Sigur ca au! E evident!

    DAR: este asta tot adevarul?! Nu! De ce? Pentru ca sint doua parti in afacerea asta. Politicile americane sau occidentale…da, sigur ca da, dar ele n-ar fi avut nici un succes daca n-ar fi existat terenul propice: un anumit tip de mentalitate creata exact de islam- mentalitate care este f. mult bazata pe “judecata celorlalti”. De aici restul catastrofei de care musulmanii insasi sufera, numai ca si ei si acum la ora asta continua sa dea vina pe americani in loc sa se uite in curtea proprie…

    Uitati-va la negrii. Ei au o adevarata mentalitate de victima. Pe principiul: occidentalii ne-au facut sclavi. Adevarat? Da. Dar partial!! Pentru ca sclavia exista pe continentul african cu mult inainte de aparitia samsarilor de sclavi din America de Nord. Se faceau ei sclavi intre ei. Institutia sclaviei si o mare dezbinare intre triburi acompaniate de ritualuri f. crude existau cu mult inainte de penetrarea teritoriului african de albi. O arata studiile istorice, antropologice si arheologice.

    Si ajung si la noi.
    Am fost tinta tuturor dusmanilor de la vest si est? Da, am fost! Am reusit sa tinem ortodoxia la noi acasa? Da! Am avut mari sfinti si mucenici? Da! Sintem noi responsabili de mizeria altora popoare, ne-am dus peste altii, am avut vise imperiale, gen rusii?! Nu!!

    Dar la ora actuala: Ne invidiem ca dracii intre noi?! Da! Ne judecam intre noi dupa criterii idioate numai ca sa ne simtim bine ca sintem “superiori” pe diverse motive celor de linga noi?! Da! Avem o cantitate de tradatori uriasa printre noi?! Da! Avem o cantitate uriasa de personaje care lucreaza la ora actuala pentru servicii si al caror scop este sa hartuiasca, sa provoace, si sa faca rau in general? Da! Cum ne comportam in biserici? Ne ajutam intre noi?! Asa cum se ajuta de exemplu, vecinii greci?! Nu! Nu! si iar NU!

    mai toti cunoscutii imi spun de atmosfera din ce in ce mai grea din tara. Si o simt si eu de cite ori ma duc acolo. la firul ierbii este imposibil sa nu constati diferenta izbitoare intre modul in care se comporta oamenii in Romania, pe strada, in magazine. in administratie fata de modul in care se comporta cei din Occident- adica occidentalul de rind!! Atentie!! Nu politicianul. Omul de rind! Chestia asta oricit ne-am suci si ne-am rasuci nu avem cum s-o eludam!! Este izbitoare!

    Si asa apare tensiunea interioara. O tendinta, mai ales printre unii care mai dau pe la biserica este sa reactioneze gen Mr. Cioby – nenorocitii astia de Occidentali care ne-au nenorocit si sclavizat iar noi in pupam in fund. Noi sintem ortodoxi si deci sintem superiori si cu asta s-a incheiat discutia! Care-i problema cu genul asta de abordare? Este evident, incompleta si deci incorecta pentru ca plaseaza responsabilitatea intr-o singura zona. Adica exact ce fac musulmanii (numai ca aia sint mult, mult mai uniti si mai agresivi decit noi). Este o abordare care insa il face pe cel care o emita sa se simta bine, cu el insusi.

    O alta tendinta, la care cred ca se referea si Mr. Cioby, este reactia opusa: sintem niste nenorociti, si deci TREBUIE sa ne inchinam la TOT ce vine din Occident, preluam tot, ne dam si sufletul astora. De ce? Pentru ca Occidnetalul este un zeu!
    Adica un urias complex de inferioritate care se termina cu o atitudine de auto-negare a proprieiilor radacini, cu o imbatzosare tzafnoasa, gaunoasa si care in final ajunge la tradarea concreta a interesului national pe principiul, “prostii astia de romani (din care face si autorul parte) nu merita sa traiasca, sa supravietuiasca, scuip pe ei”! Si cam ASTA este atitudinea pe care a impus-o mainstream -ul romanesc de la Basescu la Mircea Badea si incepind cu intelectualii lu’ peste, ca nici nu-i mai stiu pe nume.

    Si aici, da, Mr, Cioby, aveti dreptate sa va revoltati!
    Problema e……cum tii echilibrul intre cele doua extreme! Si ortodoxia este exact asta! Te invata sa tii echilibrul. Iar noi romanii, asa cum spunea si Doroteea, in viata de zi cu zi, in relatiile dintre noi ne-am pierdut un anumit tip de echilibru. D-asta sintem si in halul in care sintem ca natie.

    Nu stiu cum suna comentariile mele in urechile altora (poate adm. pot sa judece mai bine) dar comentariile Doroteeii nu cred ca sint in extrema ultima de care ne acuzati. Ea facea pur si simplu niste observatii sincere, realiste si care se vad cu ochiul liber! Adica niste observatii de bun-simt!

    Cred ca echilibrul este asa: sa vezi ce este rau la tine…dar fara sa cazi intr-o auto-flagelare morbida, lipsita de echilibru, prin care decizi sa te dai pe mina altora, pentru ca tu nu esti bun de nimic. ASTA n-are nimic de-a face cu Dumnezeu. DAR nici sa cazi in extrema cealalta- sa pui nasul pe sus si sa gasesti vina in toata lumea din jur cu exceptia ta.

    Apropo, Mr. Cioby stiti vorba romaneasca nu se refera la femeia care gaseste sotul alteia mai atractiv ci eeste vorba de vecinul caruia ii place mai mult capra celuilalt vecin. LOL! Pun pariu ca probabil sinteti dintre aceia care gindesc, pe aceeasi coordonate, ca femeile sint principalele vinovate iar barbatii niste amarite de victime LOL!!!!!!!

    imi cer scuze, nu m-am putut abtine. dar prea se potriveste

  31. Unde şi cine are serverele porno şi face pornografia accesibilă şi celor de 3 ani, şi apoi ne arata cu degetul ca avem mame la 10-12 ani şi ca avem nevoie de edicatie sexuală în scoli (adicatelea, sa se învete sa curvească protejat, “ştiințific”).
    Pot românii închide pornografia în Romania ? Sare Americo-UE in slavi, ca suntem…
    Magrebienii ne impun dejectiile sau…
    Asta ca sa nu mai pomenesc de media vânduta, de cele ce le ştiți prea bine…
    Nu românii î-şi administrază dejecțiile in care inoatăm cum putem.
    Mai are cineva respect macar fata de credinta acestui popor, ca sa nu mai zic de celelalte?
    A întrebat cineva pe ortodocşii români dacă vor pornografie şi… ?

    Avem refirnță pe sfinții ortodoxiei, pe valorile noastre naționale, nemuritoare. Că-i admirați pe… e dreptul d-voastră dar ai face referința pentru sarmanii români obligați sa plece în bejenie pentru o amarâtă de pâine?
    Când vor pleca eroii d-voastra în bejenie (pentru ce o fac rumânii), atunci d-nă Doroteea macar discutam de o egalitate de şanse. Nu?

  32. Petra,
    De ce Mr.cioby?
    explicați-vă.

  33. Ok. Am aprins focul.(smerniei).

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare