Unde am pierdut timpul pentru familia noastra?

12-02-2011 5 minute Sublinieri

Alexandra Bădiţă

A devenit o realitate faptul că astăzi petrecem puţin timp cu familia. Cei dragi ai noştri pentru care de fapt muncim şi ne obosim să îi facem mai mulţumiţi şi fericiţi sunt uitaţi acasă, în timp ce noi nu mai prididim cu treaba la serviciu. Specialiştii în domeniu numesc această “boală”, a dependenţei de muncă, care ne ameninţă tot mai serios, familia workaholism.

*

Deşi pare un concept recent, termenul de workaholism a fost utilizat de prin anii ’70 ai secolului trecut, însă interesul mai intens pentru acesta a apărut în ultimii 10 ani, când problema dependenţei de muncă a devenit tot mai acută. Poate unii se gândesc că munca nu are cum să devină un viciu, fiind un mijloc prin care îţi câştigi strictul necesar. Oare aşa este? Oare nu ne îmbătăm cu apă rece când după ce stăm peste program încă 4 sau 5 ore ne scuzăm că asigurăm prin asta un trai bun familiilor noastre? Oare de aceasta au nevoie familiile noastre? Copiii, de jucării care să ne înlocuiască, şi soţia, de un card de cumpărături? Nu credem că este prea mult spus viciu, pentru că aşa cum oricare altă adicţie macină şi oboseşte viaţa, aşa şi dependenţa de muncă ne macină familia şi pe noi înşine, transformând necesitatea firească de a munci într-un chin în care ne aruncăm singuri zi de zi.

Implicaţiile psihologice ale dependenţei de muncă

Desigur că nu intră în categoria workaholicilor oamenii care într-adevăr muncesc din zi în noapte pentru o bucată de pâine. Este vorba despre oamenii “învăţaţi”, spre exemplu cei care muncesc în multinaţionale, care şi-au mutat viaţa la birou şi îşi văd copiii mai mult în poza de lângă calculatorul firmei decât jucându-se sau făcându-şi temele. Care este diferenţa între cei care muncesc din greu şi cei care au devenit dependenţi de muncă? Cei din urmă se lasă acaparaţi de problemele de la serviciu în detrimentul relaţiilor personale, şi chiar putem spune că ajung să trăiască pentru a munci, nu ca aceia care muncesc pentru a trăi.

Un portret psihologic al workaholicului ni-l descrie ca pe o persoană a cărei sferă de interese gravitează doar în jurul muncii, neagă oboseala, se forţează peste limita disponibilităţilor lui fizice şi psihice. Acesta nu poate stabili un echilibru între modul de abordare a muncii, ritmul cu care munceşte şi sănătatea sau alte valori cu adevărat importante. Cu cât se afundă mai mult în muncă, cu atât se îndepărtează de familie. Odată ce se cantonează exclusiv în muncă, va rupe echilibrul în viaţa personală şi socială, acest lucru afectându-i atât familia, cât şi pe el. În acest sens, Laurenţiu Mitrofan, profesor la Facultatea de Psihologie din Bucureşti, spune că “workaholismul afectează în mod insiduos echilibrul emoţional al individului, aducând cu el elemente psihopatologice, cum ar fi depresia, anxietatea… astfel, aceasta devine principalul obiect de satisfacere a adicţiei, şi nu o sursă de a-şi câştiga existenţa. Munca devine prăpastia pe care întreaga lui existenţă alunecă, şi nu versantul care i-ar împlini viaţa”.

Probleme serioase în familiile workaholicilor

Cum se răsfrâng toate acestea asupra familiei? Câte probleme generează această adicţie de muncă? Pe lângă timpul foarte scurt care mai rămâne de petrecut cu familia, dependenţa de muncă creează un fel de “amorţeală emoţională”, persoana nu se mai implică activ în viaţa de familie, uită în mod constant data aniversărilor sau alte zile importante. Între soţi se instalează distanţa emoţională sau, mai bine zis, se creează două lumi emoţionale diferite, în care unul vrea să se apropie, iar celălalt fuge. Dacă în ceea ce priveşte problemele apărute între soţi ar putea exista soluţii şi înţelegere, când vine problema de copiii workaholicilor, situaţia este foarte dificilă. Aceştia cresc într-un vid emoţional, absenţa părintelui fiind pentru ei un gest de respingere şi de nonimplicare emoţională. Momentele nenumărate de absenteism psihologic ale părintelui dependent de muncă provoacă copilului nesiguranţă de sine, nu se va simţi valorizat şi iubit, va acumula multe frustrări pe care le va exprima prin acte de agresivitate, pot să apară probleme de adaptare la şcoală şi în relaţiile sociale.

“Nu vă daţi inima lucrurilor materiale”

În acest context, e bine să ţinem cont de sfatul înţelept al Cuviosului Paisie Aghioritul, care ne spune că

“nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea”.

De ce să nu ne dăm şi inima pentru cele materiale? Pentru ca să o păstrăm pentru familie, pentru ceea ce este cu adevărat important pentru sufletul nostru. Tocmai aici se află graniţa dintre un om care munceşte pentru strictul necesar familiei şi cel care a ajuns dependent de muncă. Cel workaholic s-a dedicat cu totul muncii şi nu i-a mai rămas nimic pentru familie, implicit pentru sufletul lui, nici pentru Dumnezeu. Nu îi mai rămâne timp pentru familie, prieteni, irosindu-l pe tot în viaţa sa de la birou. Să lăsăm timp în viaţa noastră atât pentru muncă, cât şi pentru familie şi mai ales pentru Dumnezeu.

Ne irosim timpul în zadar atunci când nu ştim să îl chivernisim. Dacă nu putem stabili un echilibru între familie şi viaţa profesională, timpul este duşmanul nostru. Locul de muncă poate fi schimbat, funcţia pe care o ocupi astăzi, mâine o poate avea altcineva, însă familia rămâne aceeaşi. Copiii supăraţi că părintele lor nu are ochi pentru ei, sunt zilnic în aşteptarea unei picături de timp, soţul sau soţia, în aşteptarea unui partener mereu absent. Când ne trezim din acest cerc vicios, există riscul să vedem că rezultatele noastre profesionale şi banii câştigaţi nu i-au ajutat cu nimic pe copii, ba chiar le-a dăunat, iar familia noastră este nefericită şi nicidecum împlinită. Atât pierderea timpului, cât şi folosirea lui fără rost ne sărăceşte viaţa, este adevărat că ne poate transforma în bogaţi, material, dar ajungem săraci spiritual (…).

Peste 90% din angajaţii români au un program de lucru rigid, arată un studiu pe 2010 al Institutului Naţional de Statistică. Femeile, în mai mare măsură decât bărbaţii, lucrează cu program fix. În lipsa unor servicii publice de susţinere, ele trebuie să facă faţă şi jobului şi treburilor gospodăreşti. Rigiditatea programului de lucru este caracteristica principală a organizării muncii pentru salariaţii din România, arată studiul “Reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională” al Institutului Naţional de Statistică.

Cercetarea efectuată anul trecut, relevă faptul că majoritatea covârşitoare a angajaţilor – 90,4% lucrează cu program fix, în timp ce numai 9,4% beneficiază de o formă sau alta de flexibilitate a programului de lucru. Potrivit aceleiaşi surse, femeile muncesc cu program fix în proporţie mai mare decât bărbaţii – 91,6% faţă de 89,4%. Raluca Popescu, sociolog, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare a Calităţii Vieţii, spune că posibilitatea angajatului de a-şi ajusta programul de lucru în funcţie de nevoile familiale este un factor important în reconcilierea vieţii de familie cu cea de muncă. “Având în vedere rolul tradițional al femeilor de îndeplinire a sarcinilor familiale, acestea sunt categoria de populaţie cea mai afectată de dificultatea de a impăca viaţa de familie cu locul de muncă în economia remunerată”, explică sociologul. Cercetarea arată că la români nu există o legătură directă între flexibilitatea programului de lucru şi responsabilităţile familiale. Astfel, din cele 4.990.000 de persoane cu responsabilităţi familiale, trei sferturi – 75,2% erau persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani, iar 56,1% stăteau la oraş. Puţin peste 60% din cei care aveau resposabilităţi familiale aveau un nivel mediu de educaţie, fiind absolvenţi de şcoli profesionale sau liceu. Persoanele cu nivel scăzut de educaţie au reprezentat 26,3% din totalul populaţiei cu responsabilităţi de îngrijire, iar cele cu studii universitare deţineau o pondere de 12,0%.
(…)

Performanţă mai slabă la muncă

Consecințele acestei inflexibilități la locul de muncă sunt numeroase: participare mai slabă sau neperformantă pe piața muncii sau dimpotrivă o implicare mai scăzută și disfuncțională în familie. Deși pare greu de crezut, o consecință indirectă o reprezintă chiar reducerea numărului de copii pe familie. În condițiile incompatibilității dintre solicitările de la locul muncă și aspirațiile din sfera vieții personale, multe cupluri amână momentul apariției copilului în speranța unor condiții mai bune sau își restrâng opțiunile la un singur copil”, a afirmat Raluca Popescu. La nivel macro, societatea românească înregistrează pierderi greu de cuantificat: mai multe familii cu probleme, vulnerabile, suprasolicitate, părinți mai puțin performanți la locul de muncă, mai stresați, copii mai slab îngrijiți poate chiar neglijați, și nu în ultimul rând copii mai puțini.

Dezechilibrul, acutizat de criză

Frustrări

Potrivit unu studiu privind echilibrul dintre viaţă şi muncă realizat în 2006, cei mai mulţi angajaţi muncesc adesea peste program întrucât e un indicator în evaluarea profesională şi un criteriu de promovare. Totodată, angajaţii au dificultăţi în a-şi lua ore libere pentru rezolvarea unor probleme personale sau de familie. Pe de altă parte, angajatorii se feresc să accepte flexibilizarea programului de lucru de teamă să nu creeze un precedent. “Chiar dacă studiul e de acum cinci ani, problemele sunt aceleaşi, ba chiar s-au acutizat. În perioade economice dificile, preocuparea pentru echilibrul între viaţa profesională şi cea personală a angajaţilor se diminuează sau chiar dispare ca prioritate de pe agenda companiilor, deşi necesitatea sa este foarte acută“, a explicat Livia Aninoşanu, director de programe la Centrul Perteneriat pentru Egalitate. Studiul citat mai sus relevă faptul că angajaţii acumulează frustrări atunci când li se cere să efectueze ore suplimentare neremunerate. De asemenea, atunci când sunt la muncă se gândesc la problemele de acasă, iar atunci când sunt cu familia nu se pot desprinde de problemele jobului.

Legaturi:


Categorii

Opinii, analize, Pagini Ortodoxe, Presa, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

4 Commentarii la “Unde am pierdut timpul pentru familia noastra?

  1. Fratilor, treaba este ca uneori (de multe ori) nu ai de ales in privinta muncitului in exces. Nu e vorba de cumparat nu stiu ce jucarii sofisticate sau de card de cumparaturi pt. nevasta. E vorba de supravietuire. Daca nu o faci esti dat afara. Si nu-i chiar asa de usor sa iti gasesti un loc de munca in zilele noastre, agree?

  2. @ Paula:

    Asta e o situatie (nefireasca, silita, dar obiectiva) descrisa si in articol. Nue valabila pentru toti. Dar cine a facut sa fie asa… nu a facut-o deloc cu gand bun si de la Dumnezeu. Oricum o dai, ramane ceva anti-uman.

  3. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/12/15/intre-teroare-si-torpoare-sau-taina-faradelegii-in-actualitate/

    Sfantul Chiril al Alexandriei despre scopul si consecintele muncilor egiptenesti:

    “Pe acestia [pe fiii lui Israil], fiind impinsi la inceput de foame, i-au luat in stapanire egiptenii, incat din oameni liberi si de origine de sus si din vita de sfinti, i-au facut supusi pe neasteptate si pe nepregatite, subjugati stapanirii lor si i-au asuprit salbatic, dand ca motiv al cruzimii impotriva lor, urmatoarele: < Veniti dar sa-i impilam, ca sa nu se mai inmulteasca si ca nu cumva la vreme de razboi sa se uneasca cu vrajmasii nostri si, batandu-ne, sa iasa din tara noastra!>> (Iesire 1, 8-10). Il intrista, cred, pe stapanitorul egiptenilor, chiar si numai gandul la libertate al celor subjugati printr-o supunere silnica si nu cu voia lor. < Atunci a zidit Israel cetati tari lui Faraon: Pitom si Ramses, care serveau lui Faraon ca hambare, si cetatea On sau Iliopolis>> (Iesire 1, 11).

    Caci acestea au fost roadele stapanirii de nesuportat: suferintele neintrerupte, lucrari la lut si la caramida, cetatile inconjurate de ziduri si de turnuri si movilele ridicate in camp, care se faceau fara plata si cu sudoarea multa a celor ce munceau la ele. Caci stapanitorii veacului aceestuia, punand stapanire pe nenorocitele suflete ale oamenilor, le dezvlaguiesc (le storc de vlaga – n.n.) in lucrari la lut si la caramizi si in cele ce se fac pe pamant si pentru pamant si legandu-le de niste munci rele si nefolositoare (caci asa sunt cele ale timpului si privitoare la timp), le silesc sa primeasca o viata amara si mult chinuita, care nu le va aduce niciun folos celor siliti sa o rabde. Caci cu ce pot folosi lucrurile si patimile trupului nefericitului nostru suflet? Dimpotriva, vom aduce castig diavolului si dracilor si bogatia si marirea va fi a imparatiei vrajmase, precum si Faraon nu putina slava socotea sa aduca cetatile pe care i le zideau lui fiii lui Israiul, siliti sa faca aceasta fara mancare si fara plata (…)

    Muncile israelitilor infatiseaza tipul si icoana muncilor noastre pamantesti desarte si profane, pe care le savarsim siliti si biciuiti de Satana si de puterile rele cele impreuna cu el, pe care Sfanta Scriptura i-a indicat prin numele supraveghetorilor. Acestea sunt imprastierea cea rea plina de sudoare si de osteneala si inecate in lutul necuratiei si al placerii mocirloase. Dar s-a milostivit Dumnezeu si atunci de cei impilati in modul cel mai dispretuitor si mai salbatic de stapanirea egiptenilor, de cei le slujeau acestora fara trebuinta. Si si-a facut indata din preabunul Moise un slujitor al bunavointei sale fata de ei. Dar oare nu-L vom afla pe Dumnezeu facand aceasta si cu noi insine? …”

  4. …E usor de vazut la colegii copiilor nostri, care avem copii la scoala, cum stau ca sarguinta ca elevi, ca si comportament, ce siguranta au, cei care au pe mama acasa si cum sunt cei care au ambii parinti la serviciu…

    Depinde ce glas am ascultat, ce ne-a fost mai la indemana, rezultatul e o suma de minusuri resimtite si la cei care trebuiau sa fie prioritatea noastra ca o datorie, in felul in care ei au crescut…printre obstacolele pe care le-am ridicat chiar noi, si la noi caci devine dureros sa nu te mai poti apropia de…puiul tau, care daca n-a crescut lanaga tine nu-ti mai seamana, puntea fiind greu de restabilit la un moment dat…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare