SA NU FIM CRESTINI DOAR DE DUMINICA!/ Vladica Teofan si un raspuns neasteptat la intrebarea: DE CE NU NE RASPUNDE DUMNEZEU LA RUGACIUNE?

25-03-2012 3 minute Sublinieri

  • Doxologia 

Inaltul Teofan: Rugăciunea – stare lăuntrică permanentă

Atunci când vei striga, Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă!”

Cuvântul de mai sus este cuprins în Sfânta Scriptură, cartea profetului Isaia (58, 9). Acest cuvânt exprimă dorul, năzuinţa omului după legătura cu Dumnezeu şi receptivitatea Cerului la glasul pământului. Această relaţie atât de apropiată, imediată şi concretă definea omul de altădată. Astăzi, parcă, zările Cerului s-au închis, glasul pământeanului răsună în zadar şi răspunsul se lasă îndelung aşteptat.

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”, zice Domnul în cartea Apocalipsei (3, 20).

De ce întârzie răspunsul? Pentru că Dumnezeu nu-Şi face simţită autoritar prezenţa din înaltul nepătruns al Cerului, ci doreşte să ne vorbească faţă către faţă, în casa proprie, la cina cea de fiecare clipăProblema cea mare rezidă în faptul că omul nu deschide uşa ca Domnul să intre, iar Domnul cel Atotputernic, paradoxal, nu poate intra decât acolo unde I se deschide uşa din interior.

Omul de azi nu permite intrarea Domnului deşi, declarativ şi inclusiv prin cuvintele rugăciunii, strigă, în genere, după intervenţia Celui de Sus.

N-o permite din cauza autoidolatriei, autoîndumnezeirii, adică grija exclusivă pentru sine. Preocuparea pentru propria persoană, pentru imaginea, demnitatea, succesul, cariera, interesul, viitorul propriu îi ocupă întreaga fiinţă.

Preadulcea otravă a autoîndumnezeirii luciferice” – după spusele Părintelui Sofronie Saharov – acest miraj al autoîndumnezeirii hrăneşte şi adapă omul contemporan.

Curgând năvalnic şi necontenit prin venele lăuntrice ale fiinţei umane, cântul de sirenă al îngenuncherii în faţa propriei imagini îl transformă pe om în idol. Iar Dumnezeul cel adevărat, după spusele Scripturii, este un „Dumnezeu gelos” aşteptând fidelitate totală de la făptura mâinilor Sale.

Ce este de făcut? Cum se poate raporta omul zilelor noastre la Dumnezeu şi la legătura cu El prin rugăciune?

Răspunsul autentic nu-l poate da decât omul care se roagă. De aceea îl las pe el, omul care se roagă, să ofere răspuns izvorât din propria experienţă. Nu există altă cale decât rugăciunea neîncetată în timpul lucrului. Transformaţi tot ceea ce faceţi în rugăciune”, spune Părintele Sofronie, artistul devenit monah şi ctitor de mănăstire în Occident.

Cum se poate realiza acest lucru?

Răspunde Sfântul Ignatie Briancianinov, un alt om al rugăciunii, trăitor în secolul XIX:

Omul se pregăteşte pentru rugăciune nesăturându-şi pântecele, tăind cu sabia credinţei grijile deşarte, cerând iertare pentru toate greşelile cu inimă nefăţarnică, dând mulţumită lui Dumnezeu pentru toate necazurile vieţii, depărtând de la sine împrăştierea şi visarea”.

Asceza şi iubirea se adaugă sau, mai bine zis, fundamentează actul de rugăciune. O afirmă Sfântul Isaac Sirul – trăitor în pustiul Mesopotamiei în secolul VII: „Dacă vrei ca rugăciunea ta să zboare până la Dumnezeu, dă-i două aripi: postul şi milostenia”.

Răspunsurile oferite de oameni ai rugăciunii pot continua ca valuri de rouă adăpând sufletul uman care nu-şi găseşte odihna lăuntrică, după spusele Fericitului Augustin, decât în Dumnezeu: Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, şi neliniştit este sufletul meu până nu se va odihni întru Tine”.

În pofida norilor grei de vrăjmăşie care apasă asupra pământului, acesta, cu oamenii de pe el, continuă să existe. Până când? Până-n ziua în care nu vor mai fi oameni ai rugăciuniiNădăjduiesc în faptul că în inima umanităţii sunt încă destui rugători în numele lui Hristos care fac să dăinuiască Universul.

ÎPS Teofan: “Să nu fim doar credincioşi de duminică”

Cum poate omul să-şi arate, în faţa Lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei sale, în primul rând, starea sa de creştin? Prin rugăciunea permanentă, prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin împărtăşirea în cuvânt şi cu Sfintele Taine, prin modul armonios în care trăim în familie, prin modul conştiincios în care ne ducem la îndeplinire îndatoririle la locul de muncă şi prin toate lucrurile, mai mari sau mai mici din viaţa noastră de zi cu zi, pe care trebuie să le transformăm în mărturii ale vieţuirii noastre în credinţă”, a subliniat ÎPS Teofan.

[…]

“A fi creştin înseamnă a face parte dintr-o familie binecuvântată”

În cuvântul adresat după slujba Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru primirea caldă şi pentru frumoasa trăire duhovnicească, accentuând importanţa mărturisirii zilnice, prin faptă şi prin gând, a iubirii pentru Hristos. “Să nu fim creştini doar de duminecă şi de sărbătoare, pentru că haina de creştin nu este una care se pune şi se lasă, ci un veşmânt pe care, odată primint prin taina sfântului botez, rămâne deasupra sufletului nostru în eternitate. Cum poate omul să-şi arate, în faţa Lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei sale, în primul rând, starea sa de creştin? Prin rugăciunea permanentă, prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin împărtăşirea în cuvânt şi cu Sfintele Taine, prin modul armonios în care trăim în familie, prin modul conştiincios în care ne ducem la îndeplinire îndatoririle la locul de muncă şi prin toate lucrurile, mai mari sau mai mici din viaţa noastră de zi cu zi, pe care trebuie să le transformăm în mărturii ale vieţuirii noastre în credinţă.

E adevărat că în fiecare zi avem ispite de la cel viclean, împotriva căruia suntem chemaţi să luptăm, dar la fel de adăvărat este şi faptul că, tot în fiecare zi, avem posibilitatea, în gândul, în sufletul, în cugetul nostru, să ne unim cu Hristos Domnul prin rugăciune, prin milostenie, printr-o viaţă de familie curată, prin îndeplinirea cum se cuvine a tot ceea ce avem de îndeplinit la locul unde ne câştigăm pâinea. Iată modalităţi prin care omul se uneşte cu Domnul Hristos în orice clipă, într-o mare, sfântă şi unică familie”, a subliniat, în mesajul adresat credincioşilor, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.


Categorii

IPS Teofan Savu, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “SA NU FIM CRESTINI DOAR DE DUMINICA!/ Vladica Teofan si un raspuns neasteptat la intrebarea: DE CE NU NE RASPUNDE DUMNEZEU LA RUGACIUNE?

  1. Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri,Doamne Iisuse Hristoase ,Dumnezeul nostru, miluieste_ ne pe noi.

  2. @ nadoleanu ioan:

    Am corectat noi acum, dar avem rugamintea sa avem grija sa grafiem corect, ortodox, numele Mantuitorului nostru: IISUS, nu ISUS. Multumim!

  3. Cuvinte pline de duh sfant si de adevar.Avem nevoie de cat mai multe cuvantari de acest fel.Multumim Vladicai Teofan,si Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca sanatate si zile multe ,sa ne pastoreasca bine si sa ne indrepte pasii spre Hristos.Doamne ajuta!

  4. Scara Raiului sa ne tina mereu uniti, cu ochii tinta la Domnul nostru,Iisus Hristos! Doamne ajuta!

  5. Din pacate – unii mai putin, altii mai mult – au/am devenit cre(s)tini de Duminica, care…atunci cand pleaca spre Biserica imbraca o haina, cand ajung acasa de la Biserica, o dezbraca aruncandu-o intr-un colt ascuns, revenind la Adam cel vechi.

    Pricina?! Noi insine…cea mai plauzibila explicatie care se aplica si mirenilor nu numai ‘monahilor vremurilor de pe urma’ scrisa de Ignatie Briancianinov – mi s-a parut foarte potrivita vremurilor noastre, ispitelor noastre (in ‘bratele’ carora ne aruncam de buna-voie si nesiliti de nimeni):

    “Vom vedea că necazurile şi ispitele de astăzi, uşoare în aparenţă, tind, ca şi cele de odinioară, să-l îndepărteze pe om de Hristos, să distrugă din lume adevăratul creştinism, nelăsând să dăinuiască decât forma exterioară, cu care să-i înşele mai uşor pe oameni. Vom vedea că ispitele uşoare pe care satan le pune în lucrare cu o răutate infernală acţionează mult mai eficient decât ispitele violente, sigure, văzute şi directe.”

    “Motivul principal pentru care necazurile sunt atât de chinuitoare pentru călugării de astăzi ţine de monahismul însuşi, şi stă înainte de toate în lipsa de formare duhovnicească. ”

    “Mult mai târziu, după un studiu aprofundat al Sfintelor Scripturi şi al scrierilor patristice, asceţii (şi dintre ei un număr mic) devin conştienţi încet, încet, că este de neapărată trebuinţă o formare duhovnicească pentru a înainta în viaţa călugărească; că formarea intelectuală, oricât de bogată şi splendidă ar fi în aparenţă, şi ori de ce apreciere s-ar bucura în lumea aceasta lovită de orbire, rămâne întunecată şi-i atrage în tenebre, în locaşul spiritelor căzute, pe cei ce i se dedică ei.

    O formare duhovnicească întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum îl găseşti în carte, dar n-o primeşti printr-o povăţuire vie şi orală, este singura călăuză pe care o ai la îndemână, şi aşa, prin forţa lucrurilor, călugărul îşi devine în mare măsură propriul său dascăl.”

    “Din pricina lipsei povăţuitorilor duhovniceşti, a marilor trăitori în Duh, datorită nenumăratelor pericole de care suntem înconjuraţi, ajungem într-o stare de plâns. ”

    “Am devenit foarte vulnerabili, iar ocaziile de cădere s-au înmulţit în jurul nostru şi au căpătat o putere enormă; ele sunt foarte diversificate şi înşelătoare pentru ochiul nostru sufletesc bolnav şi pentru inima noastră, care atrasă de ele se îndepărtează de Dumnezeu.

    Suntem atât de stăpâniţi de ispite încât am abandonat formarea noastră duhovnicească întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu, şi care este totuşi singurul mijloc de salvare.

    Această formare duhovnicească cere să duci o viaţă atentă, eliberată de distracţii, dar voinţa noastră pervertită caută tocmai contrariul. Suntem porniţi înspre câştig material, înspre reuşită în această lume.

    Dorim onoruri, dorim belşug şi lux. Dorim distracţii şi partea noastră de plăceri mondene. Pentru a dobândi toate acestea, noi suntem exclusiv preocupaţi de dezvoltarea naturii căzute.

    Am pierdut noţiunea firii născute din nou; poruncile Evangheliei le-am neglijat şi le-am uitat; nevoinţa interioară ne este total necunoscută, cea exterioară absorbindu-ne complet, cu scopul de a părea evlavioşi şi sfinţi în faţa oamenilor şi de a ne lua răsplata de la aceştia. Am părăsit calea mântuirii cea strâmtă şi cu chinuri, şi călătorim pe calea cea largă şi uşoară. ”

    ““Dar Fiul Omului când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8). Casa lui Israel – Biserica – va fi nimicită prin sabie, prin violenţa aducătoare de moarte a patimilor, şi va deveni pustie (lez. 38, 8).

    Viaţa după Dumnezeu va deveni foarte dificilă. Şi va fi aşa pentru că cel ce trăieşte în mijlocul ocaziilor de cădere, şi care le are mereu sub ochi, nu se poate să nu fie influenţat de ele.

    Precum gheaţa îşi pierde duritatea în contact cu căldura şi se transformă în apă dulce, la fel inima nestăpânită de bunăvoie, dacă este expusă la influenţa ispitelor, chiar atunci când este statornică, slăbeşte şi sfârşeşte prin a se schimba.

    Trăirea vieţii după Dumnezeu va deveni foarte dificilă din cauza apostaziei generalizate.

    Apostaţii vor creşte numeric prin faptul că vor continua să se numească creştini, şi în aparenţă se vor purta ca atare, şi vor putea foarte uşor să-i persecute pe adevăraţii creştini; aceşti apostaţi îi vor înconjura pe creştinii adevăraţi cu nenumărate curse şi punând la cale maşinaţii pentru a-i sminti din calea mântuirii şi din dorinţa de a-L sluji pe Dumnezeu, cum spune Sfântul Tihon de Voronej şi Zadonsk.”

    “Referitor la călugării din veacul de pe urmă, Sfinţii Părinţi ziceau: “în vremurile de pe urmă, cei ce cu adevărat vor lucra pentru Dumnezeu, se vor ascunde cu grijă de oameni şi nu vor face printre ei semne şi minuni ca în vremea noastră, dar ei vor umbla pe calea cea strâmtă cu mare umilinţă ” (Sfântul Nifon al Constantinopolului). De fapt care este în vremea noastră cea mai sigură cale de mântuire pentru un călugăr?

    Este aceea care îl poate feri de ispite exterioare şi interioare. Ea constă, referitor la ispitele exterioare, în evitarea întâlnirilor şi conversaţiilor familiare, atât înăuntrul, cât şi în afara mănăstirii, în a evita pe cât posibil să ieşi din mănăstire şi din chilie; în ce priveşte ispitele interioare, ea stă în cercetarea şi îndeplinirea poruncilor Evangheliei sau, ceea ce înseamnă acelaşi lucru, în cercetarea şi îndeplinirea voii lui Dumnezeu (cf. Rom. 12, 2), în suportarea fără cârtire şi cu răbdare a suferinţelor îngăduite de Dumnezeu şi în a recunoaşte cu inimă sinceră că le meriţi.

    Poruncile Evangheliei îl vor învăţa pe călugăr umilinţa, iar Crucea îl va duce până la smerenie deplină. Umilinţa dezrădăcinează din suflet şi din trup toate patimile păcătoase şi atrage în suflet harul lui Dumnezeu. În aceasta stă mântuirea.”

    Intr-o forma mai putin restransa, ni se potriveste si noua, mirenilor povetele Sf.Ignatie Briancianinov.

  6. @Magda,

    si totusi eu inclin sa fiu mai putin pesimista (ceea ce nu inseamna ca nu sint intr-o masura astfel) apropo de stare credintei in societatea noastra…..ortodoxa, ma refer.

    Daca-i citim pe Sfintii Parinti, pe cei care au s-au izolat in desertul Egiputului in secolele de de aur al crestinismului (III-IV) cred ca toata lumea va fi de acord cu mine ca incercarile si abstinentele la care se supuneau mai toti si de regula, erau cu mult peste ce se poate intilni, repet si subliniez, ca regula, in minastirile de astazi sau pur si simplu printre credinciosi in general. Asta nu inseamna ca lupta este mai mica . Ba eu as spune- chiar din contra. Si ma gindesc, din nou, la Sfintii inchisorilor comuniste: multi, majoritatea erau oameni obisnuiti, cu vieti obisnuite, care pina la intrarea in inchisoare erau chiar in pozitii inalte, gen Mircea Vulcanescu. Lui Mircea VUlcanescu nu i-a lipsit niciodata nimic (material), era un personaj cu priza la oameni, nu un singuratic, cu multi prieteni, cu o viata sociala bogata, a ocupat functii in stat, avea familie, publica, preda la facultate, etc. Si ca el au fost foarte multi care in conditii de o ferocitate unica, parerea mea, au dat niste raspunsuri duhovnicesti cu adevarat extraordinare, chiar si atunci cind au cazut….si apoi s-au ridicat.

    Asa si acum….am vazut cazuri in care unii au reusti sa reziste presiunii sociale de a se comporta intr-un anumit fel, in ciuda vocii generale care spunea ca regula este alta, cum ar fi cazul aparent banal de a intra intr-o relatie fara a fi casatorit. GInditi-va putin: acum 50 de ani a fi “domnisoara batrina”, pe linga conotatiile negative si eventualele tristeti ca nu ai reusit sa ai o familie si ca te paste singuratatea nu era privit, in sine, ca ceva iesit din comun, anormal, psihopatic poate.Ba chiar, bunicile noastre iis mai aminteau, cum profesoarele lor care erau domnisoare batrine te corectau daca le spuneai doamna: Nu doamna- domnisoara!Adica era chiar ceva de mindrie.

    Acum insa, presiunea asupra acestor persoane este cu mult mai mare pentru ca regula a devenit exceptia, si cu tot mersul la biserica si cu toata spovedania, cind iesi in lume si vezi la fiecare pas exemple pe invers si comportamente aberante dar care din cauza frecventei sint tratate ca ceva natural si banal, atunci este cu mult mai greu sa rezisti decit intr-o societate in care normele acceptate sint in acord cu codul crestin de comportament, chiar daca sint pe ascuns incalcate.

    Asa ca eroismul celor care incearca sa tina la niste norme de comportament care inainte erau considerate normale si firesti si nicidecum un motiv de “marturisire” si “martiriu”, este in aceste conditii, un eroism real. Si apropo de cuvintul asta “marturisitor”. Am vazut ca se foloseste tot timpul si la orice pas, “X e marturisitor pentru ca la nu stiu ce conferinta a avut un discurs ortodox”.Eu credeam ca cineva poate fi considerat “marturisitor” cind nu se leapada de credinta sub presiune si cind impactul a ceea ce spune este unul remarcabil, de genul readucerea la credinta a unora plecati cu sorcova. Ma rog, divaghez….

  7. Pingback: Puterea duhovniceasca pierduta si PATIMILE-IDOLI CARE INLOCUIESC PE DUMNEZEU IN VIATA NOASTRA DE ZI CU ZI -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare