SCRISORI INEDITE SI PROOROCESTI ALE SFANTULUI IERARH LUCA AL CRIMEEI
“Inima daruieste-o Domnului si El va turna in ea toate vitaminele si toata energia de a nu te prabusi… Curaj, curaj, iubite Serghei, privirea sus, si vei vedea pe Domnul, cand vei plange, cand vei cauta infrigurat, cand vei sangera poate, vei vedea pe El cum iti intinde cununi cu mana-I iubitoare si mangaietoare… “
“Cand Biserica nu va mai fi prigonita se vor pregati toate pentru imparatia Antihristului”
NOTA:
Precizam ca nu este permisa preluarea si publicarea acestor scrisori de catre alte persoane, in pagini web, reviste, carti, etc., fara acordul scris al destinatarului acestor scrisori sau al administratorilor site-ului Razboi intru Cuvant.
Se cuvine sa multumim Preasfintei Treimi pentru marele dar de a ne putea impartasi si noi, nevrednicii, in aceste clipe grele de intunericire tot mai adanca a acestei lumi, de cuvintele incarcate realmente “cu putere multa” si pline de har mangaietor, curatitor si trezitor ale alesilor Sai, pe care ni i-a daruit si in vremea noastra tot mai bogata in vorbe, dar tot mai saraca in Duh.
Vom continua publicarea pe site-ul nostru a corespondentei pe care Staretul Selafiil al Siberiei (vezi: PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!) a intretinut-o, prin intermediul ucenicilor sai romani, pana la moartea sa, din ianuarie 2007, cu un tanar credincios din tara noastra. Dar cum parintele Selafiil insusi intretinuse, in tinerete (pe cand era inca mirean, dar afierosit Domnului si purta numele de Serghei), o corespondenta cu Sfantul Arhiepiscop Luca al Crimeei (Voino–Iasenetki), caruia i-a fost fidel ucenic si urmator, i-a oferit fratelui nostru nepretuita binecuvantare de a-i trimite si lui aceste scrisori inedite primite din partea Sfantului doctor fara de arginti la sfarsitul anilor 40 ai veacul trecut. Avem bucuria asadar sa va impartasim, mai intai, in randurile care vor urma, marturii publicate pentru prima oara si care sunt, dupa cum lesne se poate vedea, de o mare actualitate (si care, numai daca Domnul va mai ingadui putina vreme, cu ajutorul Sau, ar putea sa vada si lumina tiparului).
Sf. Luca al Crimeei: Curaj, curaj, iubitul meu copil!
”Serghei, copile,
Te-ai intristat pentru ca nu te-am luat si pe fratia ta la Moscova si Taskent unde am fost chemat la rugamintea profesorilor de medicina de acolo; intr-adevar, asa iti promisesem si nu m-am tinut de promisiune.
E mai bine insa pentru tine, copile sa faci asa ascultare; nu vreau sa iti ranesc inima, insa iti scriu acestea pentru ca permanent am avut o “codita” dupa mine, un agent care a retinut cu cine m-am intalnit, cu cine am vorbit, s.a. De aceea am vrut sa te protejez.
Serghei, inima mea dulce, tu scrii ca ti-e dor de mine. Pe masuta mea de lucru am fotografia ce am facut-o asta vara, impreuna cu parintele protoiereu S. si cu fratele Toma si cu tine. Uitandu-ma la acea fotografie ma simt mai aproape de tine. Ci tu sa stii ca in fiecare seara ma rog pentru voi si pasii nostri se intalnesc tainic, nevazut, in vazduh. Sunt pasi de cuget…de rugaciune…
Seriojka, inca mai dau consultatii, inca mai operez, putin, dar oamenii au nevoie de mine. Acum am imbatranit si, slava Domnului, am mai mult timp pentru rugaciune. Am iubit medicina, dar uneori am simtit ca poate mai bine nu as fi fost medic. Am simtit, cu fiecare bolnav ce a pasit umil in cabinetul meu sau la care am venit eu in sala de operatii, ca insusi Hristos mi se infatiseaza in suferinta si in deznadajduirea acelui om. Medicina, ca orisice stiinta, cere multa jertfa. Numai Domnul insa va judeca daca am facut bine ceea ce am facut…
Seriojka, tine minte, tine minte, copilul meu drag:toate intamplarile din vietile noastre fac parte dintr-o iconomie necunoscuta noua pe deplin, a lui Dumnezeu cu noi. Acum nu le intelegem talcul, dar mai tarziu le vom intelege. Acum ni se pare ca suntem nedreptatiti, trisati, batjocoriti, si asa mai departe. Mai incolo vom intelege ca din toate am fi putut trage un folos imens: smerita cugetare. Din toate, copilul meu iubit.
“Smeritu-m-am si m-am mantuit”, spune psalmul.
Seriojka, te astept sa vii sa ma vezi. Te supara acea rana la genunchi din razboi. Nu mai pune foi de varza murata, te vei infecta. Pune comprese cu spirt medicinal, sau cu vodka tare, daca nu gasesti spirt, panseaza-te cu ceva curat si fa deasupra semnul Sfintei Cruci cu ulei sfintit. Nu deznadajdui. Daca nu faci febra nu e grav. Dar nu mai sta. Vino pana pe 1 februarie…Te voi opera eu , daca e cazul.
Seara, cand totul este acoperit de zapada si vazduhul e incremenit de frig, stelele stralucesc, clipind mirate, pe cer. Acolo sus sunt fratii nostri, nevinovati, cazuti in razboi, si mucenicii Domnului, savarsiti in lagare.
Seriojka, curand, curand, ne vom intalni cu totii.
Te imbratisez in Domnul,
+Luca Voino Iasenetski
12 ianuarie 1949“
***
“Domnul sa te binecuvinteze iubite frate in Domnul, Serghei!
Nu trebuie sa-ti ceri atata iertare pentru indrazneala – zici tu – ce ai avut-o de a-mi lasa pe ascuns acel pachetel cu stofa pentru haine, dintr-un material mai bun, nadajduind fratia ta ca-mi voi comanda o rasa si o dulama mai acatarii. Poate ca o voi face, pentru dragostea ta, fiul meu drag. Dar de va fi asa, sa stii ca voi cere sa ma imbrace in ea doar la inmormantare, pentru ca si hainele ce le am acum, fiind curate, desi vechi, nu-mi e rusine a ma imbraca in ele.
Intalnirea cu fratia ta mi-a pricinuit nespusa bucurie pentru ca am vazut ca in aceste vremuri crunte, ateiste, cand cuvantul lui Dumnezeu se cauta a fi inabusit si strivit in piepturile oamenilor, rodeste totusi si inca cu roada multa, in inimile cele pregatite a–l primi.
Mi-ai spus ca ai trecut acest razboi si ca acolo ai pierdut pe cel mai bun prieten al tau, pe Iura Konstantin Andreevici. Nu te intrista, Domnul l-a luat la El pentru a fi mai deplin in lumina Lui. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu cu el. Va veti intalni, iubite Seghei, va veti intalni cu totii candva, peste multi ani, cand eu deja voi fi praf si tarana… Acum il ai pe fratele Toma, imi amintesc de el, m-a ajutat in altar ca paracliser impreuna cu Modest si cu Dimitri. Toma este un om sensibil si delicat, un suflet nobil, sa ai grija de el ca e cam bolnavicios, mi s-a parut. Iarta-ma, ce sa-i faci, deformarea de medic…
Tu acum trebuie sa cauti sa te apropii de Domnul cat mai mult prin rugaciune si prin osteneala. Tine-ti pravila pe care o ai si ti-a dat-o duhovnicul si incearca sa-L simti pe Dumnezeu.
Fa orice ca sa-L traiesti pe El, sa-L asezi in inima ta; sa se inmoaie inimioara ta, Serghei, copilul meu, de atingerea harului, la fiece clipa cand te gandesti la cat de mult te iubeste Domnul si cat te-a ferit el de moarte. Nu numai de moartea trupului, ci mai cu seama de moartea sufletului, pazindu-te de murdariile si nenorocirile aduse de demoni in mintile oamenilor mai ales in vreme de razboi.
Preadulcele Iisus sa-ti fie o permanenta in gandurile tale, un liman la care revii iarasi si iarasi... Preasfanta Lui Maica deasemenea, nu pregeta a o chema in ajutor si a-i pomeni numele la necaz si nu numai.
O, copilul meu Serghei, iata, nu stim ce vremuri vor mai veni. Eu incep sa vad din ce in ce mai putin. Minune adevarata este ca acum, cand apostazia e hrana oamenilor, sunt totusi oameni ce o varsa din gura lor, instinctiv, ca pe o otrava, cautand dupa hrana cea adevarata si vie care e cuvantul Domnului. Tu ai hotarat sa traiesti afierosit Domnului, chiar daca vei intra intr-o manastire, chiar daca nu. Asa sa fie, eu te binecuvintez pentru aceasta si tu, peste ani si ani, cand eu voi fi pamant, sa-i blagoslovesti la aceasta pe cei ce simt in inima lor aceasta chemare, aceasta harisma. Caci nu toti pot intelege starea fecioriei. Doar cei carora le este dat sa inteleaga, fie prin niste experiente amare din trecut, fie prin izbavirea lor din niste ispite iuti si grozave, cum e izbavirea din moartea naprasnica.
Vei vedea, Serghei, copilul meu drag, ca vor veni si vremuri bune, cand se vor ridica iarasi biserici, se vor scrie carti, se vor inalta cantari, dar povatuitori purtatori de Duh se vor gasi atat de putini, incat multi ii vor cauta cu disperare mare. Ce va fi atunci? Mare saracie duhovniceasca… Dar cine va dori pe Domnul in acea vreme si va lupta sa-si pastreze sufletul si trupul neintinate, rasplata lui va fi foarte mare. Nespus de mare… Dar eu nu voi mai fi atunci, tu insa vei prinde acele vremi.
Serghei, nu lasa cititul cartilor duhovnicesti, desi ele se gasesc atat de rar. E bun obiceiul tau de a-l lua pe Toma si a merge in padure, citind acolo Scriptura sau pe Sfantul Ioan Zlataust [Ioan Gura-de-Aur, n.n.]; intariti-va in Duhul, incurajati-va, nu lasati ca pizmasul sa-si faca in vreun fel lucrarea lui, fara ca celalalt sa bage de seama. Daca veti fi una, Hristos va va acoperi cu mult har, iar voi veti gusta putin cate putin din patimirea cea pentru Hristos, care mult curateste sufletul.
Serghei, fiul meu, mai scrie-mi si poate iti voi raspunde. Nu-ti promit pentru ca nu vad bine cu ochii acestia dar mie imi place sa port corespondenta. Te port in rugaciunile mele… Mergi pe drumul acesta cu curaj, cu mult curaj. Inima daruieste-o Domnului si El va turna in ea toate vitaminele si toata energia de a nu te prabusi. Niciodata sa nu-ti para greu.
Altcineva, iubite frate, carmuieste acest univers, nu mai marii lumii acesteia, nu ei… Curaj, curaj, iubite Serghei, privirea sus, si vei vedea pe Domnul, cand vei plange, cand vei cauta infrigurat, cand vei sangera poate, vei vedea pe El cum iti intinde cununi cu mana-I iubitoare si mangaietoare…
Cu dragoste multa,
+ Luca Voino-Iasenetsky. 1949, aprilie”
***
“Iubitul meu copil, Serghei,
De ce te intristezi? De ce lacrimezi? De ce inima ta sangereaza asa cum n-am mai simtit-o niciodata?
Tu dai prin aceasta drepturi vrajmasului sa loveasca in tine mai cu putere…
Imi scrii cu lacrimi din inima ca situatia s-a ingreunat in satul unde locuiesti si ca lunar va cheama la sediul raional al NKVD pentru a da raport despre activitatea “cu continut mistic” a voastra (fratele Serghei si fratele Toma, nota trad.). Au mirosit ei ceva. Ba mai mult, imi scrii ca un ofiter de acolo te-a ademenit sa scrii un raport secret in care sa mentionezi toate cele pe care le intreprinde fratele Toma, cu cine se intalneste, unde se duce, daca lipseste din sat, s.a.m.d. Tu imi spui ca mai bine te-ar impusca decat sa faci asa ceva.
Bine ai facut ca ai refuzat. Nu, nu te speria, nu au cum sa te oblige la asa ceva, daca au vazut ca tu refuzi cu hotarare au sa mai incerce sa te ademeneasca o data, cu bani poate, apoi te vor lasa. Ii stiu eu…
Iubitul meu copil, imi scrii ca inima ta inseteaza si sangereaza dupa manastire, insa nu ai nici o incredintare unde anume sa te duci. Ci eu iti spun: acesta nu este decat inceputul sfarsitului. Va fi o vreme buna pentru Biserica, toate acestea vor trece, dar setea dupa povatuitori si dupa impreuna vietuitori care nu urmaresc cele ale lor, ci cele ale Domnului, va fi mai mare.
Cand Biserica nu va mai fi prigonita se vor pregati toate pentru imparatia Antihristului. Tu, Serghei, vei prinde acele vremuri. Atunci oamenii se vor afunda in pacate din ce in ce mai mari, care acum nici nu s-au pomenit, facute cu zambetul pe buze, ca expresie a unei libertati pe care noi acum, ne plangem ca n-o avem… Nu ma intelege gresit. Port in trupul meu ranele vajnicilor aparatori ai comunismului; ce am vazut, ce am auzit, cata suferinta am intalnit pe unde am trecut in aceasta viata, numai Dumnezeu stie. A mea este cu mult mai mica, cu mult mai mica…
Ci nu te intrista mai mult decat trebuie in inima ta. Poate Domnul iti va implini visul sau poate, vei trai toata viata in acea cascioara de acum.
Fa-ti inima ta manastire. Bate acolo toaca, suna de priveghere, tamaiaza si sopteste neincetat rugaciuni. Domnul ti l-a daruit pe fratele Toma. Intareste-l, vorbiti despre idealurile voastre, despre citirile voastre din cartile sfinte.
Inima mea, Serghei, baga bine in urechi cele ce ti le spun! Cu cat vei comunica mai bine in cele duhovnicesti cu cei care primesc, desigur, acestea, cu atat te vei izbavi de intristare.
Si nu uita, aminteste-ti aceasta, ca de fapt, fiece scrisoare a mea catre tine este o declaratie de dragoste. Eu sunt cu tine. Si Domnul cu noi.
Hristos in mijlocul nostru.
+Luca Voino Iasenetki,
aprilie 29, 1949″.
***
“Simferopol, august, 1949.
Domnul Dumnezeu sa te binecuvinteze, sa te mangaie si sa-ti daruiasca bucurii duhovnicesti, frate Serghei!
Copilul meu, iti multumesc foarte mult pentru rasa cea noua pe care mi-ai lucrat-o cu atata dragoste si cu atata grija. Iata, o port acum la slujbele arhieresti si prin aceasta esti si fratia ta prezent cu mine, asa cum mi-ai spus ca ai dori.
Stiu, stiu, copile, ca ai vrea sa fii ucenicul meu si sa imi slujesti ca si chileinic, dar aceasta nu se poate. Ti-am spus aceasta cand ne-am vazut ultima oara si cand ai venit pentru binecuvantare cu iubitul tau frate, Toma. Am spus atunci ca nu binecuvintez ca fratia ta sa vii sa-mi slujesti, nu pentru ca inima mea nu ar fi vrut aceasta, ci pentru ca vreau sa va pazesc pe amandoi de ispite. Ma tem ca daca mie mi se va intampla ceva rau, atunci si voi veti avea de suferit. Stii bine ca lucratorii antihristului se ostesc iarasi impotriva Bisericii lui Hristos, crezand, vrednicii de compatimire, ca vor putea sterge din constiinta norodului nostru pravoslavnic dragostea de Domnul. Se insala amarnic…
Lacrimile din ochii tai, copile, ce le-am vazut atunci cand te-am refuzat, sa nu mai staruie, pentru ca iata, acum intelegi de ce nu se poate. Port rasa cusuta de tine si astfel esti si tu cu mine, ca intr-o imbratisare a unui nepot catre bunicutul sau de departe. La aceasta sa te gandesti.
Ti-am dat si eu binecuvantare ca pentru o vreme sa vietuiesti asa, mai izolat de galcevile lumesti, mai retras. Cum va binevoi Domnul, copile, cum iti va randui el: sa intri intr-o manastire sau nu, insa eu te binecuvintez ca orice ar fi, sa urmezi aceasta cale lasata drept mai duhovniceasca si mai spornica (subliniat cu creionul, nota trad.) – pentru cine poate sa inteleaga – de catre Marele Pavel, trambita Apostolilor… Mergi poate, si cerceteaza si Sfanta Manastire Pskovo-Pecerska. Cine stie…
Copilul meu drag, baga de seama pentru cine lucrezi comenzile de haine sau altceva. Domnul sa te intelepteasca. Pot veni oameni cucernici si cu frica de Dumnezeu, sau oameni indiferenti, tu lucreaza pentru toti, fara osebire. Pazeste-te insa de orisice cursa pe care ispititorul ti-o poate intinde prin fetele tinere, care pot veni sau nu cu indrazneala sa-ti ceara vreo comanda. Daca vin de mai multe ori sau arata insistenta in ceva, atunci tu, ca un preaintelept Iosif, tai-o scurt si politicos. E mai bine uneori sa aratam o paruta lipsa de politete, refuzand o comanda sau cadouri in alimente sau bani, decat sa ni se raneasca inima. Iarta-ma, copilul meu.
Eu nu prea ma simt bine cu ochii. Profesorul oftalmolog ce l-am consultat mi-a spus raspicat ca mai devreme sau mai tarziu imi voi pierde vederea. O, cat as fi vrut eu, copilul meu, sa fi intrat in manastire la o varsta mai tanara, sa spunem la 18 sau 19 ani…Poate as fi plecat in Athos sau undeva, intr-una dintre sfintitele noastre lavre, sau in pustiile Caucazului. Dar Domnul a randuit sa ma apropii mai mult de poruncile Domnului si sa pregust vesnicia, cercand stiinta medicala, intelegand ca omul este cea mai complexa fiinta creata si anume facuta pentru a avea o comuniune de iubire cu Dumnezeu. Cat de neinteleasa si de tainica este iubirea aceasta a lui Dumnezeu, pentru ca El, Domnul, l-a facut pe om, pentru a se bucura de el si omul de Dumnezeu. E o taina pe care, poate, o vom intelege cand vom schimba locasul acesta pamantesc cu celalalt, cortul ceresc.
Pentru mine, copilul meu, acea clipa se apropie, insa simt ca pana atunci mai am de patimit pentru El. O, cat de dulce este sa patimesti pentru El; mucenicii cereau aceasta si de aceea radeau in fata tiranilor, spunand, spre uimirea si ingrozirea acelora, ca e o adevarata desfatare chinuirea la care sunt supusi. Primeau chiar atunci harul si intelegeau ca ceea ce vor primi dincolo va intrece cu mult desfatarea oricarei indulciri lumesti.
Copile, tu vei trai mult si vei vedea sfarsitul acestui ateism atat de mandru in micimea lui. Vei vedea multe si mai cu seama inflorirea unui monahism tanar, plin de viata, insa nu pentru multa vreme. Setea dupa povatuitori va fi mare, foarte mare, incat monahii vor colinda de la un capat la altul al lumii pentru a gasi pe cineva care sa-i indrume in talcurile si stiinta lucrarii launtrice.
Sa nu te temi atunci, frate Serghei. Cu mila Domnului, poate vei fi monah. Fratilor mai tineri sa le amintesti sa tina cea mai scumpa nadejde a lor: ca Dumnezeu nu o sa-i paraseasca. Cine va rabda pana la sfarsit se va mantui.
Serghei, copilul meu, smereste-te in toata vremea fata de fratele tau, Toma. Nu va contraziceti, vorbiti-va sincer, deschideti-va sincer inimile fata de altul. Nu va unesc oare atatea si atatea lucruri? Ce zic lucruri, chiar Hristos, Domnul, este pururi in mijlocul vostru. Bine ai facut ca dupa ce a aparut acea mica ispita – pe care voi ati exagerat-o – ai facut toata noaptea priveghere pentru impacare, iar dimineata te-ai dus si i-ai facut metanie, neridicandu-te de jos pana nu te-a iertat. Vezi cum vrajmasul ti-a adus in minte ca el nu o sa te ierte? Pentru ca de indata ce i-ai batut la usa, el insusi si-a cerut iertare, cel dintai. Si mai bine a fost ca in aceeasi zi ati plecat impreuna la ozer (e vorba de Lacul Ladoga – n. tr.). Linistea padurii, frumusetea locurilor si pacea de acolo v-a inmiresmat sufletele. Te indemn sa iesiti mai des in mijlocul naturii, luand asupra voastra, pe langa putina hrana rece si vreo doua carti duhovnicesti din care sa cititi din vreme in vreme pentru a da seva duhovniceasca iesirii voastre.
Ma intrebi daca nu e daunator sa bei si cafea. Daca duhovnicul tau iti da voie, nu e daunator. Si eu beau dimineata, dupa pravila, o cafeluta si uneori si dupa amiaza, cand primesc mai multa lume sau am de citit mai mult.
In cealalta problema despre care imi scrii, anume ca mama ta te indeamna sa vii sa locuiesti in casa parinteasca – intrucat tatal tau s-a mutat la Domnul – eu nu iti prea dau binecuvantare. Asta ar insemna sa te desparti de fratele tau drag, ceea ce nici tu nu vrei. Apoi, stand mai aproape de mama, cred ca nu e bine pentru lucrarea ta duhovniceasca. Intelegi ce vreau sa-ti spun. In plus, nu te ingrijora, sora ta, iata, s-a maritat dupa Pasti, si astfel mama va avea sprijin…
Copilul meu, desigur ca poti sa-mi mai scrii. Iarta-ma, stii ca pentru iubirea mea pentru tine, te-as primi si pe tine, si pe Toma, sa-mi slujiti. Dar iti repet, e riscant. Departarea nu raceste dragostea adevarata, ci o sporeste, acolo unde este rugaciune.
Mi-ai trimis cateva poezii scrise de tine in timpul calatoriilor in natura. Mai trimite-mi, eu tot mai astept, dar pana acum n-am mai primit nimic. S-a indulcit inima mea de ceea ce mi-ai trimis. Rogu-te, mai scrie-mi, caci mult inmoaie un suflet impietrit o poezie…
Sergheicika, frate, bucura-te, pururi bucura-te! Eu, un copac uscat, iti spun: sprijina-te de mine cand esti obosit, rezeama-ti trupul obosit de acest copac batran si cioturos. Si te vei odihni. Eu, cel batran si nevazator, te-am luat in spate asa, usor, usor... Doar port rasa cea cusuta de tine nu cu fir de lana sau matase, ci cu firul de aur al dragostei. De aceea am spus ca e asa scumpa.
Si cand nu voi mai putea eu sa te duc, cand nu voi mai fi in lumea aceasta, spune si tu: Vesnica pomenire!
Cu dragoste,
+Luca Voino-Iasenetski“.
***
“Inima mea, Sergheicika,
De ce te-ai intristat ca nu au ajuns la mine pulovarul cel gros pe care mi l-ai tricotat si perechea de sosete de lana pentru iarna? Domnul nu a vrut sa le am. Mi-ai scris ca le-ai impletit cu lacrimi, cred aceasta. Dar nu te ingriji, acele lacrimi au ajuns acolo unde trebuie, in cer…
Sergheicika, fiul meu, iata, de sapte ani si mai bine vietuiesti in lume asa cum ai hotarat, potrivit convingerilor inimii tale, si mi-ai scris ca bucuriile nu au incetat sa cada ca o ploaie racoroasa in sufletul tau, adapandu-te cu mangaierile harului. Mi-ai scris ca inca te mai lupti cu lenevirea, ca demonul trandaviei nu te slabeste, ci uneori se ridica cu perfidie impotriva duhului tau. Si vezi atunci cum se adeveresc cuvintele… ca duhul este osarduitor, dar trupul neputincios.
In trup, Sergheicika draga, ne lupta vrajmasul la varsta aceasta. Dupa akedie si dupa trandavie urmeaza razvratirea mustului carnii. Iar daca dam curs acestor sageti otravite ale pacatului, vom plange atunci cu amar, caci AM PIERDUT TOATA OSTENEALA CEA DIN URMA.
E bine, Sergheicika, faptul ca ai refuzat sa mai lucrezi comenzi pentru fata aceea din Moscova care venea saptamanal in mica voastra asezare; nu suntem noi cei ce judecam, insa e mai bine asa, sa fi taiat cu politete, dar ferm, orisice fel de amabilitati cerute de catre ea. Domnul te-a inteleptit, pentru iubirea Lui care a atins inima ta. Cred ca, asa cum tu spuneai, fata aceea isi cauta un baiat, si sunt sigur ca deja si-a gasit unul, acolo in Moscova, student ca si ea. Domnul sa-i intelepteasca pe toti si sa-i fereasca pe cei ce au inteles rostul cel inalt si Apostolic ai fecioriei de orice ranire si cadere.
Inca nu stim daca Domnul iti va randui sa intri in manastire sau, poate, sa vietuiesti pana la sfarsitul vietii tale in lume, ca si cum n-ai fi din lume. E mai greu, asa e. Dar oare la Dumnezeu nu este totul cu putinta? Eu te binecuvintez la aceasta si iti doresc ca oriunde ai fi, sa ai inmultita bucurie si mangaiere.
Copilul meu drag, in toamna te-am rugat sa te duci intr-un pelerinaj la Pskov si ma bucur ca strangi bani pentru aceasta. Nu-i nimic daca te-ai mai dus in pelerinaje, dar nu ai putut ramane acolo. Tu du-te si te inchina acolo si vom mai vedea [Fratele Serghei, viitorul parinte Selafiil avea sa si ramana la Pskov, n.n.].
O, inima mea dulce, Sergheicika, fiecare bucurie a ta este un medicament pentru mine. Fiecare lacrima a ta pentru Imparatia cea vesnica ma tamaduieste tainic de ranele inscrise adanc in trupul meu prin purtarea acestei Cruci. Dar nu ma plang, dulce e Crucea Domnului, Sergheicika.
Iti multumesc din suflet si pentru mierea de albine pe care mi-ai trimis-o prin posta. Aceasta a ajuns si seara, la un ceai cald imi pun si eu pe o felie de paine putina miere.
Indulcindu-ma cu ea inteleg ca de fapt, am mancat dragoste, dragoste.
Te imbratisez cu dor, cu mult dor, dorind de sporirea ta in cele ceresti,
+Luca Voino Iasenetki,
august, 1949
P.S. Stiu ca simti uneori lipsa fratelui tau, Toma. Se va intoarce in curand, nu au ce sa-i faca, alegerea modului sau de viata nu i-l va schimba nimeni, mai ales ca si produce ceva (era tamplar, nota trad.)”.
***
“Iubitul meu copil,
Astazi m-a durut mult inima, din pricina cardiosclerozei care mi s-a agravat in ultima vreme. Dar in pofida durerii acesteia, am o alta durere, ca poporul lui Dumnezeu, crestinii, sunt prigoniti. Domnul insa nu ne va lasa. Matushka Natasa va aduce cele doua iconite si tamaia la Pskov, impreuna cu aceste cuvinte ale mele.
Iubitul meu copil, sa te nevoiesti cu mult marime de inima. Inca din tineretile tale nu ai lasat loc altei indulciri desarte si altei iubiri pieritoare sa se salasluiasca in inimioara ta si tocmai de aceea eu te-am iubit si te-am incurajat inca dintru inceput. Ma voi ruga pentru tine toata viata, cat va mai fi aceasta…
Tu, inima mea, sa fugi cat poti de mult de rutina, de “intepenirea” duhovniceasca, de ruginire, de nepasare, care ii cuprinde pe multi monahi in manastiri. Cand erai in lume, pentru ca vedeai tot timpul ca lumea sade sub stapanirea celui rau, erai “impins inainte” de ravna dumnezeiasca si prindeai aripi, cu cat mai multa desertaciune vedeai in jur. Aici, in manastire s-ar putea sa crezi ca esti protejat, in afara oricarui pericol. Dar nu este chiar asa. Vrajmasul sta permanent si pandeste orice moment prielnic. Mai cu seama il “amorteste” pe monah cu rutina, cu formalismul. Fugi de acestea si in fiecare zi aminteste-ti pentru ce ai iesit din lume cand inca traiai in lume, ca mirean.
Pune osteneala peste osteneala, pune intruna lemne pe foc. Nu lasa pe “Doamne Iisuse”; roaga-te cu simtire, striga la Dumnezeu, cere-I tu Lui sa-ti dea harul ce simti ca-ti lipseste uneori. “Doamne, TU poti sa mi-l dai. Numai TU, nu zabovi. Ai mila de mine!” Curaj, curaj, iubitul meu copil!
Cu dragoste,
+Luca Voino Iasenetki,
1950, ianuarie”.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Iisuse Tu iubire sfântă
Iisuse Tu iubirea sfântă,
Prin crucea Ta dai înviere
Şi din adânca-Ţi suferinţă,
Ne dai nădejde şi putere.
Ortodoxia-i o comoară,
Adusă-n dar la noi de sus
De Tine Domnul învierii,
Prin dragostea de om Iisus.
Cine-o trăieşte întru Tine,
Ştie ce-i bine şi ce-i rău,
Ştie trăind-o viu şi sincer,
Cum ne iubeşte Dumnezeu.
Ce ne oferă, cum zideşte
Şi ce adâncă e credinţa,
Prin tainele sfintei biserici,
Şi ce putere-i pocăinţa.
Vrăjmaşii însă vor s-o strice,
Să-i dea o faţă mai lumească
Şi-un formalism care-o şi strică,
În timp ţintind s-o nimicească.
Să nu mai fie-atât de vie,
Şi lucrătoare pocăinţa,
Şi umanismul să-i dea formă
Desfinţând astfel credinţa.
Să fie după placul vremii,
Nu-n nedorita pocăinţă,
Nu-n post sever şi în asceză,
Şi -n transformarea prin credinţă.
Dar Tu ne-ai dat-o’n chinul crucii,
Nu ca o artă sau plăcere,
Ci să ne schimbe pocăinţa
Spre mântuire şi-nviere.
Ortodoxia noastră are,
Comori de suflet minunate
Valori cereşti fără de seamăn,
Şi pilde vii şi-adevărate.
Cine trăieşte-n curăţie,
Cerdinţa cea adevărată,
S-afundă-n tainele ei sfinte
Sorbind cântarea-i minunată.
Mergând pe calea de lumină,
Prin Adevăr spre înviere,
Crescând prin dragoste şi jertfă,
Viu, din putere în putere.
Ca pomul de lângă izvoare,
Cu frunze ce nicicând nu-i cad,
Şi neurmând calea pierzării,
Şi-a hulitorilor spre iad.
Frumosul vieţii ortodoxe,
I-aduce-n duh prin har lumină,
Prin adevăr şi prin cântarea,
Cu armonia sa divină.
Ce minunată ni-i credinţa,
O Milostive Domn Hristos,
Nimic din ce avem pe lume,
Nu poate fi aşa frumos.
Tu eşti izvorul ei cel sacru,
Tu eşti iubirea eşti puterea
Eşti mila noastră,duioşia,
Frumosul ei şi învierea.
Aş vrea să pâlng de bucurie,
Când simt că inima îmi cântă,
Cântarea învierii Tale,
Atât de dulce şi de sfântă.
C-atât adânc de frumuseţe,
I-ascunsă-n ea prin armonie,
În Duhul dătător de viaţă,
Ce vine dintru veşnicie.
Lăcrămioare şi lacrimi .
E zi de sfântă sărbătoare
Şi cerul e senin curat ,
Iar paşii mi-i îndrept spre codru
Prin aerul înmiresmat .
E mai . Bogat în viu şi pace ,
În bucurie şi-n lumină,
Iar soarele uşor coboară
Pe bolta naltă şi senină .
Şoseaua traversează codru .
E cînt de păsări prin arţari
Foşnet de taină , zbor , insecte
Şi pomi înalţi şi seculari .
Din când în când , cite-o maşină
Îi sparge vraja minunată ,
Cu zgomot de motor în goană
Nu de galop ca altă dată .
Păşesc cu gândul dus departe
Sorbind imaginea de vis ,
Cu verde crud şi dor de viaţă
Şi cu cântări de paradis .
Totu-mi aduce bucurie
Renaştere şi-mprospătare ,
Respir un aer cu miresme ,
Şi ochii mi se scaldă-n soare .
Nu prea departe , văd în faţă
Un copilaş ce-ntinde flori ,
Legate mănuncheş în frunze ,
Către maşini şi trecători .
În faţa sa opreşte-n scrâşnet
O limuzină arătoasă
Şi –o mână întinsă îi alege ,
Din legături cea mai frumoasă .
Apoi maşina pleacă-n trombă
Lăsând în urmă praf şi fum
Şi un bănuţ fără valoare ,
Rostogolindu-se pe drum .
M –apropii. Copilaşul plânge .
Sărac la straie şi slăbuţ,
Aleargă suspinînând cu lacrimi ,
După netrebnicul bănuţ.
Privesc o faţă-ndurerată ,
Care trădează neputinţă ,
Un chip în lacrimi stors de foame
De lipsuri şi de suferinţă.
Hăinuţe mult mai mari ca trupul .
Mânuţe mici şi zgâriate ,
De spini şi ramuri nemiloase
Şi .. lăcrămioare ‘nmiresmate.
Privesc cu drag şi cu durere
La chipul-i mic nemângâiat ,
Care şopteşte printre lacrimi
-De ieri , nimic nu am mâncat .
Primise pentru lăcrămioare ,
Cincizeci de bani şi aruncaţi,
-Poate-n dispreţ, sau.. cine ştie ,
De la cei tineri şi bogaţi.
-Te rog , dă-mi zece lei pe toate
Că-s multe şi-au miros frumos .
Sunt lacrimile Maicii Sfinte
Ce-au curs pentru Iisus Hristos .
-Mie foame nene . Te rog ia-le ,
Eu n-am nici mamă n-am nici tată ,
Şi uneori câştig mai bine ,
Dar nu de fiecare dată .
Chipul său spune mult mai multe ,
Topit de mic , îngândurat ,
Purtînd însemnul suferinţei ,
De prunc , din faşă abandonat .
Acest chip, inimii îi spune
Ce copilaşul nici nu ştie ,
Dar care-n el şi-a pus pecetea
Ca o parafă pe hârtie .
Îl mângâi şi-i ofer din suflet
Puţinul meu neânsemnat
Şi plec pe cale mai departe ,
Cu sufletul îndurerat.
Iată cum ochiul nu mai poate
Să mai citească suferinţa ,
Şi inima să nu mai simtă ,
Când n-a pătruns în ea credinţa .
Nu se mai vede nici frumosul ,
Şi nici Hristos , nici învierea
Nici cerul, codru , nici câmpia ,
Ci doar confortul şi plăcerea .
Cantecul fara de seaman
Azi Ti-am cantat o simfonie
Ce nimanui, s-auda, nu-i e dat –
Am pus in ea atata erezie,
Si-atata lauda Tie, cel curat –
Asemeni Mamei Tale – apa vie,
In fata unui Templu inflorit,
Cersea o bunicuta cenusie
Un cantec, niciodata auzit –
Cu paine i-am cantat o simfonie,
Si ea, cu multumescu-i, mie, cant,
Asa cum toate mamele invie
Cand le dezmiarda pruncii de pamant…
12 august 2009
Sa ma iertati, dar ambiguitatea metaforelor din poezia lui Jianu Liviu- Florian chiar ma face sa ma intreb cu transanta seriozitate daca mai citesc un site crestion ortodox sau altceva pentru care nu sunt sigur ca am suficienta deschidere sau toleranta. Nu as vrea sa pornesc de la idei preconcepute, dar ponderea cade prea accentuat pe potentarea mijloacele poetice folosite, drastic in detrimentul conceptului crestin ortodox.
***** “Asemeni Mamei Tale – apa vie”!!!! Oare sa fie vorba despre Maica Domnului? In Acatistul Maicii Domnului Pantanassa Maica Domnului este numita “izvor care izvorasti apa cea vie”. Oricum, Sfanta Evanghelie dupa Ioan cap. 4 ne da fara echivoc toate detaliile despre apa vie.
***** Ultima strofa nu numai ca este eliptica de predicat, dar urmand aceeasi linie simbolistca din intreaga poezie are asa o trimitere directa la “pruncii de piatra”, incat potenteaza la maximum versul din prima strofa “am pus in ea atata erezie”.
Imi vin acum in minte cateva versuri autentice “E usor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune” (Criticilor mei – Mihai Eminescu).
Nu stiu cum s-a produs aceasta alunecare a centrului de greutate al comentariilor acestui site catre mijloace de exprimare lirice indoielnice, si cum in mod subtil se compromite reputatia si tot efortul de ani de zile al realizatorilor acestui site si chiar al unora dintre colaboratorii fideli, dar incerc un soi de nostalgie pentru entuziasmul de debut al acestui site, si parca am asa un sentiment ca am pierdut ceva drag…
Draga Boris,
Noi nu simtim ca s-ar compromite in vreun fel prin poeziile aprobate la comentarii reputatia si efortul nostru de ani de zile si ne pare rau ca ai aceasta impresie. E drept ca si noi suntem mirati (sa dam vina pe vara?) ca destul de rar mai comenteaza cineva consistent si “la obiect”, chiar si la subiectele care ar trebui sa miste ceva mai strasnic inimile si ne-am dori, cum se intampla altadata, ca si altii sa aduca mai mult in discutie, sa completeze cu lucruri importante. Nu oprim insa pe nimeni sa scrie, daca se respecta regulile de aici. Poate insa ca si oamenii care ar avea ceva de spus vor sa taca mai mult, sa nu cada in ispite din cauza multei vorbiri, sa puna si sa pazeasca mai mult in suflete cuvantul, sa nu se imprastie. Si este de laudat asta.
In al doilea rand, nu toate mijloacele lirice folosite sunt indoielnice. Probabil aici tine si de gustul, de sensibilitatea, de formarea fiecaruia. Domnul Nicolae Mirean are versuri foarte frumoase si ziditoare, de neta inspiratie duhovniceasca si avandu-si “filonul” in Sfantul Ioan Iacob Hozevitul. Este stiut ca poezia poate exprima mai bine tainele dumnezeiesti si se poate adresa si inimii, poate in mai mare masura decat un cuvant de tip predica. Daca insa nu ne place sau nu intelegem, sarim peste si cautam ceea ce ne ajuta pe noi.
In ceea ce priveste poezille domnului Jianu, sa stii ca are multe care nu trec de filtrul moderarii. Aceasta ni s-a parut insa destul de ok, mai putin versul: “Am pus in ea atata erezie”, care s-ar putea sa si fie o aluzie ironica la noi. Ce se intampla? Unii dintre cei care administram aici am avut acum vreo 2 ani, cand eram mai la inceputul acestui site, o disputa serioasa cu cei de pe grupul yahoo CREDINTA ORTODOXA tocmai din cauza ca am indraznit sa amendam unele poezii mai… eretice, dupa parerea noastra ale Domnului Jianu. Pentru ca am avut aceasta cutezanta, am fost aproape calcati in picioare (verbal) de catre cei de acolo, astfel incat am decis sa parasim irevocabil acel grup, chiar daca avea si multe lucruri foarte bune. Dupa mai mult timp, Dl. Jianu a inceput sa ne trimita poezii si noua aici si pe cele pe care le-am considerat ortodoxe si folositoare (si multi au si aratat ca le apreciaza si ii ajuta), le-am aprobat, pe celelalte nu. Talentul ii este totusi indiscutabil. Am vrut, implicit, ca prin asta si domnia sa sa inteleaga ca nici nu avem nimic personal si nici nu i-am pastrat vreun resentiment sau ceva negativ de la conflictul de acum 2 ani.
Asadar noi nu putem fi, in principiu, sub nicio forma, adversarii poeziei duhovnicesti, cautam sa fim foarte selectivi cand aprobam poeziile (poate mai si gresim, e omenesc), insa incurajam mai mult si comentariile propriu-zise, la obiect. Atat cat se mai poate… Nici noi nu mai avem mult timp.
Cat priveste identitatea acestui site, ea este data nu de comentarii (nu este totusi un forum!), ci de postarile sau articolele publicate de noi, care credem ca nu si-au schimbat niciun moment orientarea, duhul, nimic din ceea ce le-a caracterizat la inceput.
° Daca creste o floare peste o gramada de gunoi – putini vor vedea floarea dar multi vor vedea gunoiul.
° Acest site imi pare ca un far care ne cheama la credinta adevarata si nu are nevoie de comentariile mele puerile si inutile!
° Administratorii acestui site imi par niste “inconstienti” care vazând iarba in crestere pe cararile aflate in fata noastra – incearca ei sa o calce si sa nu o lase sa creasca. Incearca deci sa suplineasca lipsa noastra (deci si a mea) de reactie / actiune / credinta!
° Observ (cu placere) ca admin-ii nu spun : “v-am spus noi” ci incearca tot timpul sa preintâmpine, sa traga un semnal de alarma, dar niciodata nu reproseaza!
° Observ (cu durere) ca aproape ori de câte ori i se spune ceva celui de lânga noi acesta zice : “da, DAR … uita-te si la altii, in jur”. Avem deja o problema cu a ne gasi scuze la ce facem noi si cu a gasi probleme la ceilalti! Rezolvam (sau incercam) problemele celorlalti dar le “uitam” pe ale noastre! Incercam sa nu facem rau dar uitam sa facem binele!
° Urmeaza vremuri grele. Acalmia de acum ma sperie mai mult decât necazurile si problemele! In fiecare zi vad aici articole care incearca sa ma sensibilizeze cu privire la asta => nu simt nevoia sa comentez si sa zic : “asa e!”
° Multi comentatori de pe acest site nu au mai postat comentarii de mult. Oare de ce !? Oare de ce nu auzim nimic despre semnaturile pentru pasapoartele cu cip de exemplu, oare de ce preotii (chiar si de aici) nu iau pozitie si pozitii !? Ne-au spus admin-ii de mult : e vremea lui “scapa cine poate”. Ma doare pentru mântuirea celui de lânga mine dar problema e ca nu pot sa sar sa-l scap din valuri pentru ca eu nu pot / nu stiu sa inot!
° In jur vad multe pietre aruncate in apa si nu sunt destui intelepti care sa le scoata! Aici eu invat cum sa scot pietrele sau cum sa stau departe de apa in caz contrar, deci sa nu ma inec!
° Câinele (culmea!) se supara pe batul aruncat in el si nu pe cel care a aruncat batul!
° Mi-e frica de tot ce e “gratuit”. Incerc sa scot banii de la bancomat si sa platesc cash in loc de a plati cu cardul la magazine chiar daca pierd un mic comision. Mi-e frica de “intelepciunea” lumii asteia. Anul trecut eram considerat “ciudat” ca nu cumparam, cumparam, cumparam, consumam, consumam, …!
° Vad cum sunt lovite toate tainele ortodoxiei : impartasania (gripa porcina, lingurite de unica folsinta, …), taina casatoriei (nu sunt case, nu faceti copii, divorturi si concubinaje, …), preotia (preoti ortodocsi cu pacate trupesti). Spovedanie e ocolita : “daca eu iert greselile altora atunci si Dumnezeu mi Le iarta pe ale mele. Nu mai avem nevoie de preoti”. E ca un târg!
° Vad pe alte site-uri multe comentarii si probleme si imi aduc aminte ce zicea cineva : “e bine in rai … dar toti oamenii interesanti sunt in iad”! Fiecare poate sa aleaga ce face, unde merge si cum se comporta (deh, toate “sunt permise dar nu toate sunt de folos”)!
° Ar trebui sa ma opresc !
Doamne, ajuta!
Calin,
poate ca este din cauza verii si a caldurii,care molesesc,trupeste si sufleteste…sau poate este un soi de liniste,inaintea furtunii…Eu,de pilda,intru in fiecare zi,cand deschid calculatorul,pe acest site,nici nu concep sa nu citesc zi de zi postarile fratilor de la Razboi intru cuvant…Am simtit in cuvintele tale tristete(care nu este totdeauna de folos),dar si grija pentru ceilalti,care este ziditoare…
In ceea ce priveste loviturile in Sfanta Ortodoxie,acestea au fost,in ultimii ani,un fel de foc continuu…si foarte multi crestini,din pacate,au cazut prada usoara,din cauza lipsurilor duhovnicesti…Astazi,oamenii par a fi devenit mult mai nesimtitori si mai invartosati,duhovnicete,decat niciodata.Crestinul de astazi,crestin numai cu numele,este opusul a ceea ce ar trebui sa-l defineasca:inima iubitoare,care primeste descoperire de la Domnul milei si al dragostei,a devenit rece si calculata,cautand sa obtina toate desertaciunile lumesti,pierzatoare de suflet,si nu ziditoare.
In fine,putem continua la nesfarsit,dar un lucru nu trebuie sa uitam:nu trebuie sa ne asteptam la vremuri bune,noi,ortodocsii,din contra…Mantuitorul Insusi S-a coborat din ceruri,pe pamant,la o viata de suferinta si la Cruce iar pentru noi,doar acestea vor fi mantuitoare.Chiar si renasterea aceasta a credintei in Rasaritul Ortodox(desi la noi nici nu se poate compara cu prigoana impotriva Bisericii din Rusia)si,deci,si la noi,nu este intamplatoare…sunt ani de intarire duhovniceasca…iar semnele de care devenim tot mai constienti,zi de zi,sunt semne ca ceva de mare insemnatate bate la usa…
Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mintea,pentru a nu rataci!Doamne ajuta!
@ Elena si Calin:
Va multumim foarte mult!
Sa stiti ca macar noi, daca nu si altii, tot avem nevoie de comentariile voastre, de intarirea voastra, de reactii care sa ne dea semne ca mesajele noastre mai si ajung undeva, mai sunt si primite de cineva. Da, uneori e de folos sa existe si un “asa este” sau “asa cred si eu”, pentru ca asta inseamna si o incurajare importanta pentru noi, mai ales cand abunda semnalele de sens contrar si vine gandul ca totul este in desert, cand apare descurajarea, alimentata si de oboseala, si de multimea altor ispite personale.
“Acalmia de acum ma sperie mai mult decât necazurile si problemele!”
Si pe noi, sa stii! Cu adevarat este linistea de dinaintea furtunii, cum zice si Elena.
“Astazi,oamenii par a fi devenit mult mai nesimtitori si mai invartosati,duhovniceste, decat niciodata”
Da, din pacate, iar ‘criza’ asta se vede ca incepe sa-i dezumanizeze si mai mult. Vor veni zilele in care vom vedea ce inseamna cu adevarat “racirea dragostei” dintre oameni (nu ce a fost pana acum), pana acolo incat “se vor vinde unii pe altii”.
A trebuit sa citesc coment-ul lui un-calin de doua ori ca sa-mi revin!
Parerea mea, nu ca ar conta, dar simt ca trebuie sa afirm asta, e ca in principiu se cauta stirile fierbinti si lumea e dornica de hartza, si cel mai adesea prin multe alte locuri e cam asta ca ni se da spre citire.
Pe cand pe Razbointrucuvant ni se dau picaturi de apa vie de la Sfintii Parinti-citire! Ei erau plini de Duhul Sfant, ei asa au trait asa au trecut dincolo si asa ajung pana la noi prin munca voastra. Eu citesc aici lucruri pe care niciodata in viata nu as fi avut ocazia sa le gasesc! De cele mai multe ori raman fara cuvinte iar daca am si o zi buna imi mai da Dumnezeu si doua lacrimi ca sa-mi mai imblâzesc inima!
Si vreau sa ma refer neaparat la scrisorile postate aici! Cine oare citind nu simte ca, daca nu a avut parte vreodata de atata iubire duhovniceasca a cuiva, nici el singur nu a fost in stare sa iubeasca pana intr-atat pe cei pe care oricum îi iubea! Eu nu am iubit pana intr-atat! E un loc de metamorfoza sufleteasca si sincer nici nu ma mira linistea de pe aici.
Unde sunt comentatorii de alta data?! Zambesc si-mi amintesc cu dragoste de ei…Nu cred ca e vara de vina. Noi venim, citim si trecem mai departe. Ceea ce ne scrieti ramane. Datoria voastra e sa ramaneti. Si daca din toate astea mai ramane cat de putin si prin sufletele noastre…
Si tot coment-ul fratelui Calin m-a dus cu gandul la printul din Levant “…indragind vanatoarea/ prin inima neagra de codru trecea,/Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea…”
Eu va multumesc sincer pentru carare.
Cat despre poezie, daca tot s-a pus si problema asta, am sa folosesc aici cuvintele safntului din propria-i scrisoare:
” Mi-ai trimis cateva poezii scrise de tine in timpul calatoriilor in natura. Mai trimite-mi, eu tot mai astept, dar pana acum n-am mai primit nimic. S-a indulcit inima mea de ceea ce mi-ai trimis. Rogu-te, mai scrie-mi, caci mult inmoaie un suflet impietrit o poezie…”
As mai spune ca uneori Nicolae Mirean parca scrie ingereste, desi nu stiu sa-i fie de folos sa afle asta, si ii cer iertare.
Si tot la poezie sa trimit si eu una pe care am gasit-o pe nu mai stiu unde si care sper sa va bucure.
Iertati-ma si Doamne-ajuta!
“Mi-a ajuns amiaza-n dreptul inimii!
Grãbeste-te sã mã afli!
Câtiva stropi de ploaie,
Putin abur de curcubeu,
Miros de tarina prãsuitã…
Asa sunt eu.
Nu-i fruntea, nu-i ochiul, nu-i gândul…
Sunt o ideea de-a lui Dumnezeu,
Destul de dumnezeieste gânditã
Si asteptând putina rãzgândire.
Asa sunt eu.
Mai ploua-mã, Doamne, pãmântului Tãu
Si vânteste-mã aspru pentru nestire,
Mai zbuciu-mã val apelor tale
Si m-ai linisti doar c-o privire,
Mai fã-mã, Doamne, curcubeu peste sufletul meu…
Iatã! Cum sufãr de neiubire!
Din când în când,
Sã mã faci dimineatã,
Cãci mi-a ajuns amiaza-n dreptul inimii
Când tocmai învãtam de rouã
Si de viatã.
Asa sunt eu…
Vei fi având multe de fãcut,
Dar adu-ti aminte cã sunt
Si încã mai astept cu sufletul în genunchi
La marginea universului gândirii Tale.
Tu, care le faci pe toate desãvârsit,
Dã-i un început ideii Tale!
Cãci iatã!
Mi-a ajuns amiaza-n dreptul inimii,
M-am fãcut târziu,
Si încã… n-am încoltit!”
Eh!
Imi dau si eu cu parerea: site-ul este foarte folositor si te tine pe linie…cum se spune! In privinta comentariilor ma abtin uneori pentru ca, autorii articolelor – sfintii – si cei care ostenesc sa le astearna cuprind atat de bine si la modul complex trairea ortodoxa (cum ar trebui sa fie ea…) incat, un glas launtric iti spune: ‘hai! gata cu vorba, cu galgara…pricepi/recunosti/simti adevarul celor spuse aici dar…de-acum inainte pune si in aplicare fiindca cititul/recititul sunt bune pentru TREZIREA din acedie, moleseala, dezamagire chiar deznadejde si, pune inceput bun o data! – in fiecare zi sa fii mai bun ca ieri si alaltaieri. Altfel, te asemeni unuia iscusit in teorie dar repetent in ‘practica’ si, rusinat vei fii/devenii pentru ca,constiinta iti va bate obrazul pentru indrazneala (chiar sub anonimat) sa ‘comentezi’, sa dai sfaturi, luminat de cele scrise dar neaplicandu-le in viata reala. Semnul – dupa parerea mea – de a ajunge sa-ti imbunatatesti pe zi ce trece trairea duhovniceasca s-ar concretiza intr-o idee si/sau comentariu plin de esenta datorat propriei experiene care va fi simtit si perceput apoi acceptat ca atare.
Pana una alta…fara traire si aplicare in viata de zi cu zi a ceea ce citesti aici, n-ar ramane decat sa completezi din aducere-aminte a ceea ce-ai citit candva, umplund vazduhul (net-ul) cu vorbe!
O , Doamne ce valori creştine
O , Doamne ce valori creştine,
Şi ce daruri cereşti ,
Ce calităţi alese ,
Îti cer să-mi dăruieşti .
Ce-adâncă profunzime,
Şi ce trăiri înalte ,
Îti cer să-mi dai, Iisuse
Şi cât tind de departe.
Ce mult îti cer nebunul ,
Puterile credinţei ,
Pe care dup’o viaţă
De trudă le au sfinţii .
Ce daruri vreu cu sete ,
Iisus să-mi dăruieşti ,
Şi ce adânc de viaţă
Şi stări duhovniceşti .
De ce le cer eu oare ,
Şi ce-o să folosesc ,
De nu le simt valoarea ,
Şi nici ce-mi dăruiesc ?
Îti cer comori ce sigur ,
n-am să le pot păzi ,
Şi-n care prădătorii
Cu moartea-mi vor plăti .
Şi ce să fac cu ele,
Să strig că sunt sporit ,
Să vadă omenirea ,
Ce mare-am devenit ?
Să mă aşez în frunte ,
Să chem. La ascultare ,
Că iată-mă că-s vrednic ,
Că –s drept şi că-s om mare ?
O …,nu , o ,nu Presfinte Doamne,
Că nu dai la-nâmplare ,
Nici cinste, nici putere,
Nici daruri de valoare .
La daruri se ajunge ,
Prin ani de pocăinţa ,
De trudă şi de lacrimi,
Şi sfântă umilinţă .
Şi chiar şi-aceste daruri ,
Prin trudă dobândite
Sunt tot pentru sporire
– Cu grijă – folosite .
Că pot uşor să surpe ,
În moarte prin mândrie ,
Pe cel care le are ,
Dar a lucra nu ştie .
Iubirea ce-o vreau Doamne
Comoara ce din Rai ,
Ştiu cât de mult î-mi cere
Iisuse să mi-o dai .
Ştiu cît de mult î-mi cere
Să lupt şi să trudesc,
Spre Tine şi spre semeni
Iisus ca s-o primesc .
E greu . Şi-mi ştiu valoarea
Şi truda şi credinţa.
Îti cer ce eu nu merit ,
Că nu-i duc nevoinţa .
Dar cât de mic e omul ,
De tinde spre mai mare ,
Luptând şi cerând Doamne
Să crească în valoare ,
Va dobîndi şi râvnă
Şi Har şi nevoinţă
Şi mila Ta şi darul ,
De-a creşte în credinţă .
Că de vom vrea puţinul
Şi râvna se va stinge
Şi-n mulţumiri mărunte ,
Comori nu ne vom strange.
Credinţa noastră mică ,
Mai mică se va face
Şi-n formalism şi-n lene
Ne vom simţi în pace.
Deaceia dă-ne Doamne ,
O sete de mai mare,
Şi dor de umilinţă ,
Să creştem în valoare ,
Spre –a dobândi şi râvnă
Şi Har şi nevoinţă ,
Cerând cu sete daruri ,
Alese , prin credinţă.
Nici eu nu as concepe sa deschid calculatorul si sa nu intru pe acest site si asta o recunosc cu mana pe inima…am atatea documente salvate de aici,pe care vreau sa le daruiesc si altora,deja am incercat,folosind multe scrieri de aici,sa luminez mintile unor frati crestini pe care i-am simtit caldicei sau care chiar rataceau,in anumite privinte!Nu cred ca va mai fi mult timp asa,adica nu cred ca ne vom mai putea bucura foarte mult de libertatea asta de acum,poate ca unii o vor simti ca pe o exagerare,dar dupa cum evolueaza lumea acum…imi aduc acum aminte de ceea ce Pr.Serafim Rose numea”religiozitatea vaga a omului nou” si nu pot sa nu vad cat de mult avea dreptate.Crestinii de astazi(si chiar si cei romani)au o mentalitate religioasa din ce in ce mai ambigua…un indicator intristator al starii duhovnicesti a crestinului contemporan il constituie popularitatea enorma a unor”fenomene”care nu au nici-o legatura cu ORTODOXIA,ba din contra…ati observat cat de repede s-au vandut biletele la concertele blasfemiatoarei madona sau ce best-seller a devenit la noi romanul(cu toate continuarile sale)ce-l are personaj principal pe harry potter?Banuiesc ca nici romanul lui brown nu sta prea rau,la acest capitol…Daca stam bine sa ne gandim,este ingrozitor,pentru un popor crestin si nu fac dintantar armasar,asta este realitatea…Omenirea este indemnata sa se deschida spre desertaciunea desertaciunilor,spre rau,spre ceea ce numea Pr.Serafim”cincizecimea demonica” si,din pacate,tot mai multi crestini cad in capcanele vremurilor…Singura care ne poate salva este credinta crestin-ortodoxa,cu modelul sau patristic de viata duhovniceasca…putere multa celor de la Razboi intru Cuvant si minte luminata…Doamne,ajuta-ne!
Multumim mult, Andreea! Avem nevoie de rugaciunile voastre, chiar si daca nu ne stiti numele. Trecem prin perioade mai grele si noi…
Crec ca toti trecem prin momente mai grele,in aceste vremuri…in afara faptului ca,desi nu ar trebui,ne facem griji pentru ziua de maine,pentru siguranta serviciului etc.,pe multi ne ingrijoreaza felul in care vom rezista,duhovniceste vorbind,la marea lupta care a inceput!Eu,personal,va propun tuturor,fratilor de la Razboi intru Cuvant si celor care inseteaza dupa Adevar,cateva zile de pelerinaj,la Sfintele noastre Manastiri!Eu,personal,mi-am gasit intotdeauna linistea,cea adevarata si ziditoare,la Sfintele Sihastrii moldovenesti:la Sihastria Neamt,unde sunt foarte multi Parinti cu viata sfanta si la Sihastria Rarau,unde ucenicul Parintelui Daniil Tudor,Arhimandritul Ioan Larion,va va ajuta foarte mult,rugaciunile Sfintiei Sale pe mie mi-au folosit enorm!Desi am mare evlavie la Sfintia Sa,la Parintele Arsenie nu am reusit,nevrednica si pacatoasa,sa ajung!Iar la Parintele Iustin Parvu,pentru cuvant de folos,este foarte greu sa ajungi,Parintele este asaltat de credinciosi din toata tara,autocare intregi merg la Petru-Voda,mai ales de vineri pana duminica!Pentru a spori duhovniceste si pentru intarirea in credinta si luminarea mintii,va sfatuiesc,fratilor de la Razboi intru Cuvant,sa va asterneti la drum spre Moldova,spre Sihastria Parintelui Cleopa!Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Fiind zi de mare sarbatoare,mi-am petrecut si eu sambata aceasta citind si iata ce am gasit in nr.3 al revistei Presa Ortodoxa,despre Sfantul Luca al Crimeei:
“Sfantul Ierarh Luca al Crimeei(1877-1961)a fost hirotonit in plina teroare bolsevica,fiind deja foarte apreciat ca doctor chirurg pentru descoperirile sale.Vaduv si cu patru copii,in ciuda amenintarilor comuniste,insista sa apara la conferinte si in sala de operatii,cu rasa de preot pe el.Este marginalizat si trimis in exil in gulagul sovietic pentru credinciosia sa nestramutata.Devine episcop ramanand,totodata,unul dintre cei mai mari chirurgi ai vremii sale.Pentru jertfelnicia cu care i-a ingrijit pe cei suferinzi,pentru marturisirea dreptei credinte in vremuri de prigoana si pentru minunile savarsite inca din timpul vietii sale,Sfantul Luca a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa.”
Si iata si cateva randuri din scrierile Sfantului Luca al Crimeei:
“Voi intrebati:”Doamne,Doamne,oare este usor sa fii prigonit?Oare este usor sa mergi prin usa cea stramta si pe calea cea pietroasa?”
Voi intrebati cu nedumerire,poate ca in inima voastra se strecoara indoiala:”Oare chiar este usor jugul lui Hristos?” Iar eu va spun:”Da,da!Usor,din cale afara de usor!” Dar de ce usor?De ce este usor sa mergi in urma Lui pe calea cea spinoasa?Fiindca nu vei fi singur,istovit de puteri,ci te va insoti Insusi Hristos;fiindca harul Lui cel nemasurat iti va intari puterile cand te vei chinui sub jugul Lui,sub sarcina Lui,fiindca El Insusi te va sprijini,te va ajuta sa porti aceasta sarcina,aceasta cruce.Va vorbesc nu numai din ratiune,ci si din proprie experienta-fiindca trebuie sa va marturisesc ca atunci cand mergeam pe o cale foarte grea,cand purtam sarcina grea a lui Hristos,ea nu era nicidecum grea si calea aceea era o cale plina de bucurie,fiindca simteam in chip cat se poate de real ca alaturi de mine merge Insusi Domnul Iisus Hristos si sprijina sarcina mea si crucea mea.Grea este aceasta sarcina,dar imi amintesc de ea ca de o bucurie luminoasa,ca de o mare mila a lui Dumnezeu-fiindca harul lui Dumnezeu se revarsa din belsug asupra oricui poarta sarcina lui Hristos.Asta anume fiindca sarcina lui Hristos este nedespartita de harul lui Hristos,anume fiindca Hristos nu-l lasa singur pe cel ce a luat crucea si merge in urma Lui,nu il lasa lipsit de ajutorul Sau,ci merge alaturi de el,sprijina crucea lui,il intareste cu harul Sau.Amintiti-va de sfintele Lui cuvinte,caci mare adevar este cuprins in ele:”Jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara.” Pe voi toti,pe toti cei care ati crezut in El,va cheama Hristos sa mergeti in urma Lui luand sarcina Lui,jugul Lui.Deci,nu va temeti,mergeti,mergeti cu indrazneala.Nu va temeti de spaimele cu care va ameninta diavolul,care incearca sa va impiedice mergerea pe aceasta cale.Scuipati asupra diavolului,goniti-l cu Crucea lui Hristos,cu numele Lui.Inaltati-va ochii catre cer,si-L veti vedea pe Insusi Domnul Iisus Hristos,Care merge impreuna cu voi,usurand jugul vostru si sarcina voastra.Amin.”(Predica din 1951,28 ianuarie,a Sf.Ierarh Luca al Crimeei)
Doamne ajuta!
Il gaseai si aici, ca sa nu te fi ostenit cu transcrierea:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/06/11/jugul-meu-este-bun-si-sarcina-mea-este-usoara/
Nimic nu este intamplator…cu siguranta,uitasem de acest link,dar cu aceasta ocazie,a repostarii voastre,mi-am reamintit de cartea Sf.Luca,Am iubit patimirea si pe care am reusit sa o si comand,la Sophia.Va multumesc mult!Am gasit si o alta carte,despre sf.Luca,care se numeste Sf.Luca,chirurgul fara de arginti!Doamne ajuta!
Minunate scrisori, te scoala din morti! Merita citite in mod repetat si periodic, se simte ca au fost scrise de un purtator de Dumnezeu! Mii de multumiri celui care le-a dezvaluit si celor care le-au publicat! Sper din toata inima ca vor vedea si lumina tiparului, pe hartie, in volum.
ziditoare de suflet sunt aceste Cuvinte… Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca pentru osteneala depusa in a ne impartasi noua tuturor din Apele vii ale ortodoxiei, din cuvintele Sfintilor contemporani…
astept sa apara aceste scrisori in format printat…
Dumnezeu sa va dea putere… Va multumesc pentru tot…
…la a face manastire in inima e tare frumos a ne chema unii pe altii…va multumesc!…aceste vase intr-u care Domnul se odihneste si harul prisoseste ne dau “talcuirile”, raspunsurile la intrebarile noastre nerostite…ce dar e inima omului si aproape ca el nu stie…”largiti-va inimioara!”…”Ajutorul de la Domnul, cel ce a facut Cerul si Pamintul!” …va multumesc!…
Exista cateva versuri scrise de Eminescu, mai putin cunoscute, si transmise prin Alex. Vlahuta
,, Atata foc,atata aur
Si-atatea lucruri sfinte
Peste-ntunericul vietii
Ai revarsat Parinte”