Sf. Ioan Naufragiatul

26-01-2007 Sublinieri

Citind astăzi viaţa sfinţilor pomeniţi…

xenofon_maria_arkadios.jpg

Aceştia sunt Sf. Xenofont, împreună cu soţia lui Maria, şi cei doi fii ai săi, Ioan şi Arcadie. Familie de patricieni bogaţi, dar credincioşi tare mult, şi în credinţă şi în faptă. Sf. Xenofont îşi dă copii la şcolile prestigioase ale timpului lor. Simţind că este pe moarte, îşi cheamă fii săi. Le spune că toată viaţa sa urmat poruncile lui Dumnezeu, cu nimic nu L-a mâhnit pe Acesta. Şi îi îndeamnă pe ei să îi urmeze în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, în iubirea de săraci, în fapte bune, în dreptate. Bătrânul primeşte înştiinţare, însă, că încă nu este vremea morţii sale. Mai trebuie ceva. Ce, oare?

Bătrânul Xenofont, reîntors la viaţă, îşi trimite fii săi să îşi termine studiile şi le spune să se pregătească pentru viaţa creştinească pe care o vor începe, la întoarcere, prin căsătoria lor, planificată de tatăl lor.

Pe drum, însă, se dezlănţuie furtuna. Ioan şi Arcadie ridică rugăciuni către Dumnezeu, pentru a-L îndupleca de tinereţile lor. Îi amintesc de viaţa tatălui lor, de toată credincioşia sa. Unde este, acum, credincioşia Lui? Nimic nu se întâmplă. Furtuna este şi mai mare. Corabia se sparge. Fraţii se despart, cu moartea în suflet şi în faţă, fiecare agăţându-se de scândura sa, aşteptând moartea….

Care nu vine. Fiecare, separat, fără să ştie de celălalt, se salvează. Şi fiecare, separat, vede chemarea lui Dumnezeu. În această tragedie cumplită, în acest dezastru familial, în care copiii nu ştiu unul de altul, în care părinţii nu ştiu de copii, nu deznădăjduiesc. Împotriva celor mai crunte evidenţe, încrederea lor în Dumnezeu se întăreşte. Inima lor se deschide către Dumnezeu. Nu se crispează, cum facem noi la cea mai mică împiedicare pe care o întâlnim. Nu se încrâncenează, agătându-se bovaric de ceea ce nu mai au. Se dau cu totul voiei lui Dumnezeu. Simt că au fost chemaţi cu chemare adevărată, şi, cu durerea, cu jalea tragediei în inimile lor, se lasă pe mâna lui Dumnezeu. Ioan şi Arcadie devin monahi.

Mai târziu, bătrânul Xenofont şi Maria îşi găsesc copii lor, monahi, acum, prin lucrarea lui Dumnezeu şi a unui bătrân vrednic cu Duhul. Iar acum părinţii îşi iubesc copii ca ceea ce sunt cu adevărat -ca monahi. Se monahicesc şi ei, fiecare, separat.

Ioan, în vieţile sfinţilor, se arată a fi aceeaşi persoană cu Sf. Ioan Scărarul.

 30-ioan_scararul.jpg


Categorii

Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate