Vedeti si: *** „Luca și Cleopa, martori ai Învierii” – Predică a Protos. Ștefan (M-rea Putna) în a treia zi de Paști – 10 aprilie 2018: … Noi nu înțelegem astăzi mare lucru din ceea ce s-a petrecut atunci, ne …
Articole cu eticheta (tag): aratarea lui Hristos
2. “O, dumnezeiescul, o, iubitul…” 15-04-2018
Duhul aducerii de mulţumită este atât de puternic, încât cel ce i se încredinţează întru totul îşi iese parcă din minţi şi din pieptul lui ţâşnesc strigăte pe care n-ar îndrăzni niciodată să le scoată în prezenţa celorlalţi, deoarece le-ar uzurpa spaţiul duhovnicesc. Însă atunci când intrăm în cămara noastră (cf. Matei 6, 6), putem să-I aducem Domnului rugăciuni de proslăvire şi de cerere cu „suspine negrăite” (Rom. 8, 26).
Vedem că Dumnezeu i-a îngăduit lui Toma să şovăie pentru ca noi să cunoaştem tainele Împărăţiei Sale. Prin mijlocirea necredinţei binecuvântate a ucenicului, îngăduite de pronia lui Dumnezeu, El ne face cunoscută adevărata lege a credinţei (cf. Rom. 3, 27): „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). Adică suntem binecuvântaţi atunci când le întemeiem pe toate pe făgăduinţa lui Dumnezeu, când, fie că îl vedem sau nu înlăuntrul nostru, credinţa noastră rămâne neîmpuţinată, iar alipirea noastră de poruncile şi de Duhul Lui este la fel de strânsă. Aceasta este legea vieţii pe care ne-o oferă Biserica în Duminica Tomii, reînsufleţind în noi cuvintele înţelepte ale lui Hristos.
(icoana de Ioan Popa) Va mai recomandam: *** (icoana de Ioan Popa) 6 ianuarie – Sfânta Epifanie a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos Astăzi Hristos Se coboară în apele Iordanului, şi aceasta este apogeul ciclului de zile de prăznuire pe …
Pentru Duminica dupa Botezul Domnului, va mai recomandam: *** Arhim. Varnava Iankos: Privilegiul întunericului Poporul cel ce locuia întru întuneric a văzut lumină mare. Marea lumină pe care a văzut-o poporul, care se afla în întuneric, a fost descoperirea, arătarea …
Vedeti si: Monahul Iosif Vatopedinul – “CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL”: Diferite încercări și ajutorul simțit de la Stapâna noastră Născătoare de Dumnezeu Apostolul Pavel face cunoscute întregii Biserici ispitele şi întristarea sa, care erau atât de mari, „încât nu mai …
Din Olanda poate sa fie ceva bun? Veniti si vedeti! “Familia ortodoxa”, nr. 4 (87)/ aprilie 2016: Dragostea este pecetea Adevarului 1 an de la trecerea la Domnul a Părintelui Siluan Osseel † 19 aprilie 2015 Pr. Ciprian Grădinaru (Belgia): …
“… acesta trebuie să fie strigătul creştinilor de astăzi, expuşi atâtor pericole, loviţi de atâtea dureri, doborâţi de atâtea lupte şi răniţi de numeroase înfrângeri…” “MULT MAI VREDNICI DE COMPATIMIT SUNTEM NOI, CRESTINII, CARE NU STIM PRETUL SUFLETULUI NOSTRU NEMURITOR …
(icoana de Ioan Popa) Predica Parintelui Nichifor Horia (Man. Sfintii Trei Ierarhi, Iasi) la Botezul Domnului (2012): “În fiecare an ne întâlnim la slujbă întru înţelesul sărbătorii celei mari, nu doar facem comemorarea acestui eveniment – Arătarea Mântuitorului, Arătarea Treimii …
Botezul Domnului Evanghelia despre Botezul Domnului Matei 3:13-17 “Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait.” (Isaia 40:5). In vremurile de odinioara, Domnul a fagaduit sa vina si sa Se arate …
10. HRISTOS SE NASTE! 23-12-2013
A fi om este Vestea cea Buna Predica SFANTULUI IUSTIN POPOVICI la Duminica Parintilor dupa trup ai Domnului (Duminica dinaintea Craciunului, 1964) “Hristos Se naste! Cu adevarat Se naste! Dumnezeu Se naste, Dumnezeu-Omul Se naste. Dumnezeu desavarsit in om desavarsit. …
“Orice suflet crestin curatit de pacat este mironosita, este mireasma adusa lui Dumnezeu, ce se daruieste lui Hristos”. (Sf. Iustin Popovici) *** “Duminica de astazi ne aduce inainte exemplul sfintelor femei mironosite, din care invatam ca la biserica trebuie sa …
Ierom. CALINIC BERGER: Descoperirea de sine a lui Toma si descoperirea de Sine a lui Hristos Biblia e plina de exemple de oameni mai putin desavarsiti care s-au plans, s-au indoit, ba chiar s-au certat cu Dumnezeu. Dumnezeu accepta acest …
DE CE ERA NEVEROSIMILA INVIEREA LUI HRISTOS PENTRU APOSTOLI dupa prinderea, batjocorirea, rastignirea si ingroparea Domnului? Parintele Rafail Noica, extras din conferinta “Intrupare: Filocalie si premisa eshatologica” Alba-Iulia, 2002 (ascultati fragmentul audio): “Si putem compara perioada noastra cu ultimele zile …
Despre ape şi despre Sfântul Botez[1] După ce m-am ocupat ieri de cuvântul despre prooroci şi patriarhi, au rămas puţine din creaţiile lui Dumnezeu. Căci toate se spală prin ape şi se adapă şi se curăţă. Şi, într-adevăr, firea apelor …
Sfantul Luca al Crimeii – Predica rostita in Duminica Femeilor Mironosite “Astăzi Sfânta Biserică pomeneşte şi preamăreşte pe sfintele femei mironosiţe, primele martore ale invierii lui Hristos. A binevoit Domnul ca anume ele să-L vadă primele Inviat din morţi. Cine …
“Nici o alta sarbatoare nu tinteste atat de sus si nu potoleste setea si foamea duhului omenesc” Invierea lui Hristos “Invierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferentiaza crestinismul de orice alta religie. Celelalte …
Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la Botezul Domnului Astăzi, evlavioasa Biserică încheie Dodekaimeron-ul. Dodekaimeron-ul este ciclul sărbătorilor de bucurie, care încep cu Naşterea lui Hristos şi se încheie cu Botezul Lui. Zilele sunt douăsprezece, dacă se lasă la o …