DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS? CE APA ARE ACEEASI PUTERE CU IORDANUL? Si: unde a fost Mantuitorul Iisus Hristos de la 12 ani pana la Aratarea Sa?

5-01-2011 Sublinieri

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina
la Botezul Domnului

Astăzi, evlavioasa Biserică încheie Dodekaimeron-ul. Dodekaimeron-ul este ciclul sărbătorilor de bucurie, care încep cu Naşterea lui Hristos şi se încheie cu Botezul Lui. Zilele sunt douăsprezece, dacă se lasă la o parte Ajunul Bobotezei care este zi de post.

În ziua Naşterii Domnului l-am văzut pe Hristos prunc în peşteră. Pe 1 ianuarie l-am văzut prunc de opt zile tăindu-se împrejur şi primind numele de Iisus. Şi astăzi îl vedem „bărbat desăvârşit (Efeseni 4, 13), la vârsta de 30 de ani, venind la repejunile Iordanului să fie botezat.

În jurul botezului se nasc anumite întrebări, care cer explicaţii.

***

O nedumerire este următoarea: Din Evanghelii cunoaştem viaţa lui Hristos. Informaţiile însă ajung până acolo când Hristos de doisprezece ani a mers la Ierusalim, s-a închinat în Templul lui Solomon, a rămas acolo trei zile şi i-a uimit pe înţelepţii lui Israel cu întrebările şi cu răspunsurile Lui. Apoi, Evangheliile tac. Există un gol. Unde a fost şi ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani? Duşmanii credinţei exploatează acest gol. Şi ce zic?! Că în această perioadă (de 18 ani) a călătorit şi s-a dus departe, în ţări diferite, şi în special în spaţiul misticismului empatic, în Indii, şi acolo a învăţat înţelepciunea pe care apoi a propovăduit-o.

Minciună! Hristos nu s-a dus nicăieri. Cum se demonstrează asta? O spune Evanghelia. Vă explic lucrul acesta şi printr-un exemplu. Eu, prin harul lui Dumnezeu, provin dintr-un mic sat din Ciclade. Dacă mergeţi acolo, în satul meu, vă vor spune lucruri despre viaţa mea: că eram mic, că am mers la şcoala primară, că am mers la gimnaziu, că am mers la universitate, şi că…, şi că… Toate le ştiu. Pentru că lucrurile acestea se discută. Cunosc detaliile vieţii fiecărui consătean. Într-un sat mic a locuit şi Hristos, în Nazaret; de aceea s-a numit Nazarinean. Aşadar când s-a făcut mare, de 30 de ani, şi a propovăduit în Nazaret, ce spuneau?

– Curios lucru! Ăsta la şcoală nu s-a dus: „Cum de ştie acesta carte fără să fi învăţat?” (Ioan 7, 15), că ştie atâtea lucruri?!…

Compatrioţii lui, adică, mărturisesc că nu a plecat din cercul Nazaretului, ci – ce a făcut? – în această perioadă de 18 ani era acolo primul muncitor.

Să audă aceasta toţi acei părinţi ai muncii şi falşi ocrotitori care profită de muncitori. Domnul nostru Iisus Hristos a fost muncitor, cu bătături în mâini. Sărac, slujea în atelierul Sfântului Iosif ca să se întreţină pe El şi pe Sfânta Lui Maică. Există şi o icoană, care-L prezintă în atelierul tâmplăresc al părutului Său tată, ţinând în mâini un ferăstrău şi o teslă şi muncind.

Iată aşadar unde a fost Hristos de la 12 până la 30 de ani. Dacă ar fi fost în alte ţări, ar fi cunoscut-o compatrioţii Săi, dar ei mărturisesc, că nu S-a dus. De aceea sunt uimiţi, nu se pricep cum cunoaşte „carte, fără să fi învăţat”.

– O altă nedumerire este următoarea: Cunoaştem că fiecare om este păcătos. Unul singur a fost fără de păcat – Hristos. Însă atunci se naşte întrebarea: Dacă este fără de păcat, de ce s-a botezat?

Răspundem:

Iisus s-a botezat pentru a Se face cunoscut oficial. Până în clipa aceea era un anonim. Nu-L cunoştea nimeni. Cine ar fi presupus că sub acel muncitor cu fierăstraie şi ciocane se ascundea Creatorul universului, Mesia cel aşteptat? Şi chiar Înainte-Mergătorului era necunoscut. Acum devine cunoscut tuturor.

Iisus s-a botezat şi pentru a se arăta Taina Sfintei Treimi. În clipa Botezului s-a arătat adevăratul Dumnezeu, care era necunoscut în toată perioada antică. Strămoşii noştri atenieni în „vestita cetate” ridicaseră un altar „Dumnezeului necunoscut” (Fapte 17, 23). Aşadar, la repejunile Iordanului S-a arătat adevăratul Dumnezeu. Cum s-a arătat? Drept Sfânta Treime. Un singur Dumnezeu – Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. O taină de necuprins! Ce exemplu să aduc? Iată ceva ce n-am ştiut: când are loc diviziunea atomului, se spune că are loc emiterea a trei particule; unul este atomul şi emite trei particule. Cele trei devin nouă şi aşa mai departe; cresc potrivit progresului geometric. Este şi aceasta o imagine asemănătoare, dar orice am spune nu putem să explicăm taina cea mare. De altfel, putem oare să explicăm măcar tainele cele mai mici ale naturii? Matematicianul Einstein zice: „Înotăm în oceanul tainei”. De aceea, aici, dincolo de logică şi de cele cinci simţuri, este nevoie de „al şaselea simţ”, adică de credinţă. Prin credinţă ne apropiem de marea taină, iar viermii de noi, fiinţe mici şi lipsite de importanţă, ne plecăm grumazul şi zicem: Sfântă Treime, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, miluieşte lumea.

Arătarea Sfintei Treimi astăzi – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. S-au deschis cerurile. S-au tulburat apele.Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmul 113, 3).  S-a arătat un porumbel, simbol al purităţii şi al curăţiei. Şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17).

Hristos s-a botezat şi pentru a se face pildă creştinilor. El însuşi nu avea nevoie de botez; noi avem nevoie de curăţia pe care o dăruieşte taina. Apa cristelniţei nu este o apă comună – dacă crezi, desigur – dacă nu crezi, e dreptul tău. Din clipa în care preotul îşi pune epitrahilul şi binecuvintează, din ceasul acela apa primeşte deja o putere făcătoare de minuni, văzută prin credinţă; în cristelniţă se îngroapă Adam cel vechi cu toate păcatele lui, iar omul iese mai alb chiar decât zăpada. Aceasta este credinţa noastră. Aşadar botezul lui Hristos s-a făcut pildă pentru noi.

– În sfârşit, încă o întrebare. Se botează omul matur, pentru că este păcătos; dar pruncii nevinovaţi de ce să se boteze?

Răspuns:

Pentru că poartă păcatul strămoşesc. Unii vor râde, auzind acestea; dar azi vine ştiinţa, psihologia, să confirme că acest lucru este adevărat. Doar că o spune cu alte cuvinte. Nu am vreme să vă vorbesc despre păcatul strămoşesc. Pe scurt, zic doar că omul, chiar născut, poartă în el sămânţa stricăciunii, sămânţa păcatului. Lucrul acesta în limbaj ştiinţific se numeşte „ereditate”, şi este acceptat de toţi. Dacă însă îi zici „păcat strămoşesc” sunt deranjaţi. Aşadar, copilul are şi el o oarecare vină; şi, de aceea, are loc Botezul, ca să se şteargă vina, care provine din păcatul strămoşesc.

***

Iubiţii mei, am dezlegat câteva nedumeriri. Ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani. De ce Hristos, dacă este fără de păcat, s-a botezat la Iordan. De ce se botează şi copiii mici. Acum îmi veţi spune:

Noi ne-am botezat, şi trebuia ca în continuare să păstrăm neîntinată haina, să nu săvârşim vreun păcat după Botez. Dar, din nefericire, şi după Sfânta Taină am căzut iarăşi şi suntem cufundaţi în păcate. Trebuie deci să deznădăjduim?

Nu, nu! De mii de ori dacă păcătuieşti şi cazi, să nu deznădăjduieşti. Ridică-te din nou, deoarece există şi un alt botez, cum spun Părinţii Bisericii: este lacrima de pocăinţă şi de mărturisire. Lacrimile lui Petru, ale femeii păcătoase, lacrimile miilor care s-au pocăit.

Multe sunt lacrimile în lume. Există vreun om care să nu fi plâns? „Valea plângerii” se numeşte pământul (Psalmul 83, 6). Dar de obicei acestea sunt lacrimi deşarte, nefolositoare. Pentru că oricât ai plânge, de pildă, pentru  un mort, nu poţi să-l înviezi. Există însă şi alte lacrimi preţioase, lacrimi rare. Sunt lacrimile de pocăinţă. Daţi-mi, daţi-mi, păcătoşilor, o astfel de lacrimă! Această lacrimă, pe care o verşi aici pentru păcatele tale, are aceeaşi putere ca Iordanul. Această lacrimă se preface în râul Iordan, devine ocean, în care se spală păcatele lumii, ale tuturor generaţiilor. Şi atunci Hristos este lăudat şi slăvit înru toţi vecii. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kantiotis

în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, 06.01.1985)

(traducere din elină: monahul Leontie)

preluat de AICI

***

***

***

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


Categorii

1. SPECIAL, Botezul Domnului si ajunul sarbatorii, Mitropolitul Augustin de Florina, Pocainta, Taina Botezului si Taina Mirungerii, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS? CE APA ARE ACEEASI PUTERE CU IORDANUL? Si: unde a fost Mantuitorul Iisus Hristos de la 12 ani pana la Aratarea Sa?

  1. Nici nu se putea explica mai frumos si mai clar decat atat. O dogmatica si o istorie cuprinse intr-o pagina. Felicitari administratorului pentru alegerea facuta si publicata.

  2. „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns pentru a lăuda minunile Tale!”.
    Sa ni se faca si noua Botezul Domnului imbracare in Hristos, Doamne, ajuta-ne!

  3. Ce Dumnezeu avem! Nu se putea mai minunat!
    Splendide explicatii privind copilaria Mantuitorului si momentul botezului si nu numai…pilda de trai zilnic, viata de zi cu zi data noua de Domnul in marea Sa milostivire si Care ne arata cum trebuie traita, doar doar de ne-om intoarce fata catre El ca sa ne mantuim. Noi insa multi ne scarbim sau plictisim de traiul zilnic…ne omoram timpul cu diverse…omorandu-ne de fapt pe noi.
    Cate a facut Domnul pentru noi…pe langa tot universul, a culminat cu Intruparea nascand-Se in iesle, a muncit, s-a botezat, a raspandit Cuvantul adevarului, a facut minuni, s-a lasat rastignit, a murit si a inviat.
    Ce pilda mai buna putea sa ne dea pentru viata asta.

  4. La multi ani!

    Si multumesc de explicatie pentru perioada Domnului Iisus Hristos intre 12 si 30 de ani, explicatia e simpla si curata. Chiar m-am confruntat cu problema de a nu stii ce sa raspund celor care sustin ca ar fi fost prin India, desi mai citisem pe undeva ca Sf. Evanghelie nu e o biografie a Domnului nostru, ci o descriere a faptelor Sale pentru mantuirea noastra.

  5. Am citit (nu mai stiu unde) ca si adumbrirea Maicii Domnului de catre Duhul Sfant la Bunavestire, a fost tot un fel de botez, necesara pentru a o curati de pacatul stramosesc, astfel incat Fiul sa se poata intrupa in pantecele ei.
    Cat de mare este darul Botezului!
    Despre Preasfanta Treime care ni S-a descoperit astazi, nu a cuvinte. Mare e mila lui Dumnezeu fata de omenire!

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » BOTEZUL DOMNULUI (BOBOTEAZA): Sf. Ioan Maximovici despre SMERENIA CARE A DESCHIS CERURILE SI A SFARAMAT CAPUL BALAURULUI. Plus: Ce inseamna Aghiazma Mare si cum se ia?
  7. Pingback: BOTEZUL DOMNULUI (Boboteaza). Predica si talcuire a MITROPOLITULUI HIEROTHEOS VLACHOS
  8. Pingback: DE CE BOTEZAM COPIII? Temeiurile din Sfanta Scriptura si din Sfanta Traditie (Doxologia) - Razboi întru Cuvânt
  9. Pingback: PREDICI LA BOBOTEAZA (BOTEZUL DOMNULUI): Sfantul Teofan Zavoratul si IPS Bartolomeu Anania (audio)
  10. Pingback: AJUNUL BOBOTEZEI. Predica Parintelui Sofian din urma cu un sfert de veac. Predici si cateheze actuale ale Parintelui Mihail Stanciu (audio) -
  11. Pingback: BOTEZUL DOMNULUI (TEOFANIA). Omilie a Sfantului Vasile si predici audio cu Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nectarie: ARATAREA SMERENIEI LUI DUMNEZEU -
  12. Pingback: SEMNIFICATIA SI INSEMNATATEA BOBOTEZEI/ Sfintenia primita ca dar/ Ziua in care CERURILE SE DESPICA (Recomandari duhovnicesti I) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI BOTEZ? -
  14. Pingback: Predica si talcuire la BOTEZUL DOMNULUI a Sfantului Nicolae Velimirovici: MINUNATA SMERENIE A LUI DUMNEZEU. “Hristos a intrat in apa nu ca sa Se curateasca pe Sine, ci ca sa inece simbolic pe omul cel vechi” -
  15. Pingback: Predici audio la BOTEZUL DOMNULUI. Smerita Aratare a Domnului in lume – VESTIREA NASTERII DIN NOU si MINUNEA INFIERII NOASTRE. Folosul apei sfintite | Cuvântul Ortodox
  16. Folositor articol care pune la punct pe cei care aiureaza cu India si Tibetul.
    Cel ce Te-ai aratat Hristoase si lumea ai luminat, Slava Tie!
    Multi Ani adminilor ,cu sanatate si pricepere in descoperirea celor luminatoare!

  17. Si ca sa nu fiu vinovat de neatentie cu cele sfinte, reiau asa cum se canta la Troparul Bobotezei:
    “Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate