Revista Familia Ortodoxa/ Mai 2021: Părintele Teofan Munteanu, duhovnicul Mănăstirii Nera „Fiecare întâlnire cu Domnul trebuie să ne fie Paşte”
Articole cu eticheta (tag): crestere duhovniceasca
PS Benedict Bistrițeanul: „Deplini în Hristos” | Anul Nou 2021: Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în ziua de Anul Nou, vineri, 1 ianuarie 2021, la sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după …
Predica in Duminica dupa Nasterea Domnului, 29 ianuarie 2019, Sfanta Liturghie la Catedrala Patriarhala, Bucuresti – Fuga in Egipt si uciderea pruncilor de catre Irod: “Glas s-a auzit in Rama, plangere si tanguire multa…” “Iubiti credinciosi si credincioase, Sfanta …
Conferința Părintelui Diacon Adrian Sorin Mihalache, “EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI. Actualitatea recomandărilor filocaliei privind viaţa duhovnicească, actualitate evidenţiată astăzi de numeroasele rezultate ştiinţifice din aria neuroştiinţelor şi medicinei” – Capela “Sfântul Siluan” München, iunie 2017 –
*** Arhim. Zaharia de la Essex: CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, ÎNSUFLAREA DUMNEZEIASCĂ ŞI VIAŢA PROOROCEASCĂ Zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul nu este o fiinţă statică, ci una dinamică şi personală a cărei menire este să sporească necontenit, potrivit …
Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, devenim mai puternici si in stare a ne împotrivi „întinăciunilor lumii”, întărindu-ne în legea lui Hristos care biruieşte legea păcatului ce lucrează în mădularele noastre. Marele foc curăţitor şi dătător de viaţă al lui Dumnezeu stinge în noi focul cel întunecat al lumii acesteia, îndepărtând întinăciunile şi stricăciunile ei şi păstrându-ne în prezenţa sfinţitoare a Domnului. Prin Sfântul Apostol Pavel Biserica ne îndeamnă să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a păstra viu Duhul lui Dumnezeu în noi…
O astfel de viaţă nu poate fi nici statică, nici plictisitoare, căci trăim în prezenţa lui Dumnezeu Însuşi. Cei ce au gustat şi au văzut că Domnul este bun ştiu că energia Lui dumnezeiască insuflă neîncetat o nouă cunoaştere şi descoperă noi chipuri prin care inima se lărgeşte în Urcuşul ei către Dumnezeu. Ei ştiu că milostivirile Domnului se înnoiesc în fiecare dimineaţă.
(sursa portret: Gabriela Mihaita David) Din credință spre credință […] De bună seamă, la început credinţa noastră nu are maturitatea necesară, ea trebuie să crească şi să sporească înlăuntrul nostru. Această credinţă de început este însă de mare însemnătate, fiindcă …
Vedeti si: *** Predica audio de exceptie a Pr. Ciprian Negreanu la Nasterea Maicii Domnului – 2009 “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Suntem în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului şi nu ştim din Scriptură …
Predică la Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul cel bogat) – Arhimandrit Nichifor Horia (Man. Sfintii Trei Ierarhi, Iasi, 31 aug. 2014): sursa: Doxologia “Iubiţi credincioşi, În această zi Evanghelia ne arată întâlnirea dintre Mântuitorul şi un tânăr care vine …
Vezi si: *** NELINISTEA CEA BUNĂ Nelinistea cea buna, framantarea cea buna pentru “lupta cea buna”[12] – Gheronda, ce este nelinistea cea buna?
“Potrivit Sfantului Grigorie Palama, cand omul afla calea plansului duhovnicesc, pana si trupul lui, sfintindu-se, devine usor. Atunci omul izbuteste sa implineasca poruncile lui Hristos…” *** Vedeti si: *** DESPRE POCAINTA SI LUPTA CU PATIMILE […] Orice contact cu lumea …
Asa e si in viata duhovniceasca: sa o grabesti in mod artificial inseamna sa o distrugi. Nu poti sa sari direct la etajul al cincilea: trebuie s-o iei pe scari, treapta cu treapta, strabatand toate etajele, incepand cu parterul. La fel ca o floare, viata duhovniceasca cere atentie permanenta si ingrijire indelungata; este nevoie de perseverenta si de neincetata slefuire de sine.
Dar cum sa dezvolti in tine perseverenta daca n-o ai?
Cum incepe viata crestina in Sfanta Taina a Botezului “Botezul este prima taina crestina care il preface pe om in crestin vrednic sa primeasca darurile harice atat prin el, cat si prin mijlocirea celorlalte taine. Fara ele, este cu neputinta …
Procedez ca un parinte nascut din nou? Copilul este mai mult influentat de viata noastra decat de vorbele noastre La intalnirea noastra precedenta ne-am referit la botez. Am spus ca in Biserica noastra s-a impus botezul pruncilor si ca, desi …
Ce inseamna a deveni cineva crestin? Prin botez, omul este altoit cu Hristos si nu mai traieste in el omul cel vechi, ci omul cel nou, care este Hristos. Cititi: *** Taina Sfantului Botez Totul este ca omul sa devina …
CALEA SPRE SFINŢIRE A SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA[1] de Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi Prea Sfinţite, iubiţi fraţi în Hristos, În seara aceasta, în această sinaxă latreutică ni se prilejul să comentăm anumite întâmplări, după cum sunt relatate de Sfântul …
Un cuvant remarcabil al Parintelui Amfilohie de la Diaconesti despre conditiile ascultarii de duhovnic, despre canoane, despre Judecata si despre datoriile crestinului in lumea de azi: – Cat de departe sa mergem cu ascultarea fata de duhovnic?