Sfantul Teofan Zavoratul: Cum incepe viata crestina in SFANTA TAINA A BOTEZULUI

14-01-2014 Sublinieri

botez

Cum incepe viata crestina in Sfanta Taina a Botezului

Botezul este prima taina crestina care il preface pe om in crestin vrednic sa primeasca darurile harice atat prin el, cat si prin mijlocirea celorlalte taine. Fara ele, este cu neputinta sa intri in lumea cultului crestin – sa devii un membru al Bisericii.

Intelepciunea cea mai inainte de veci si-a zidit Siesi casa pe pamant: usa prin care te introduce in aceasta casa este taina botezului. Prin aceasta usa, cel care se boteaza nu numai ca intra in casa lui Dumnezeu, ci tot printr-insa se imbraca in haina care este demna de aceasta casa, primeste un nume si un semn nou, o pecete a Duhului Sfant care se intipareste in toata fiinta celui botezat; prin mijlocirea acestora el este cunoscut si identificat mai tarziu atat de locuitorii cerului cat si de vietuito­rii pamantului.

«Daca este cineva in Hristos, este faptura noua»70236_din_apa_si_din_duh

 ne invata Apostolul. Crestinul devine aceasta noua faptura prin taina bote­zului. Omul iese din cristelnita cu totul altfel decat cum intra el acolo. Un om botezat este opus omului nebotezat asa cum este opusa lumina intunericului, cum e opusa viata – mortii.

Zamislit intru faradelegi si nascut in pacate, omul poarta in sine, pana la botez, toata otrava pacatului, cu toata povara urma­rilor lui. El nu se afla in mila lui Dumnezeu, el este prin firea sa fiul maniei: un astfel de om este vatamat, este dezbinat in el insusi, atat in legatura launtrica a partilor si puterilor lui sufle­testi, cat si a inclinarilor lor, pornite indeosebi spre inmultirea pacatului; el este supus influentei diavolului, care lucreaza intr-insul cu stapanire, din pricina pacatului care traieste in el. In urma tuturor acestora, dupa moarte, in chip inevitabil, el devine birnicul iadului, unde trebuie sa se chinuiasca impreuna cu printul sau, cu complicii si cu slugile lui.

Botezul ne izbaveste din toate aceste rele. El ridica blestemul prin puterea Crucii lui Hristos si intoarce binecuvantarea: cei botezati sunt in mod nemijlocit, copii ai lui Dumnezeu, asa cum Domnul Insusi le-a dat lor stapanire sa se numeasca si sa fie.

«Daca suntem fii, suntem si mostenitori – mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos».

Imparatia cerurilor apartine celui botezat in virtutea botezului insusi. El este scos de sub stapanirea diavolului, care acum isi pierde sta­panirea ce o avea asupra lui, precum si puterea de a lucra intr-insul dupa bunul sau plac, diabolic.

krestinu-malenkogo-malchikaOdata cu intrarea in Biserica – in casa de scapare -, intrarile in sufletul noului botezat sunt inchise pentru satana. Aici, el se afla intr-o ograda bine imprejmuita si fara primejdii. Toate aces­tea sunt foloasele si darurile duhovnicesti din afara. Dar ce se petrece inlauntru? Tamaduirea bolii si vatamarii pricinuita de pacat.

Puterea harului patrunde inlauntru si restabileste aici acea ordine divina in toata frumusetea ei, pune capat neoranduielii, atat in unirea si cumpanirea puterilor si partilor sufletesti intre ele, cat si in nazuinta lor spre Dumnezeu, intru inmultirea fapte­lor bune. De aceea botezul se si numeste renastere sau a doua nastere, care il aseaza pe om intr-o stare innoita.

Apostolul Pavel ii compara pe toti cei botezati cu Mantuitorul cel inviat, lasand sa se inteleaga ca si cei botezati capata aceeasi fiinta luminoasa, in innoirea ei, asa cum a aparut firea omeneas­ca in Domnul Iisus, «prin invierea Lui intru slava».

Cum ca in cel botezat se schimba si sensul activitatii lui, acest lucru se vede din cuvintele aceluiasi Apostol care spune in alta parte, ca ei

«Nu mai viaza lorusi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit si a inviat».

«Cu moartea Lui, au murit pacatului odata; iar cu viata Lui, vietuiesc lui Dumnezeu».

«Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez»

si:

«Omul nostru cel vechi a fost, impreuna, rastignit cu El, ca sa se nimicesca tru­pul pacatului».

Astfel, toata activitatea omului se indreapta, prin puterea botezului, de la sine si de la pacat spre Dumnezeu si spre neprihanire.

Vrednic de toata atentia este cuvantul Apostolului:

«Drept aceea, sa nu stapaneasca pacatul…»

si celalalt:

«Pacatul nu va avea putere asupra voastra».

Aceste cuvinte ne dau sa intele­gem, ca ceea ce in firea cazuta, dezordonata, constituie o forta care ne taraste spre pacat, nu se distruge definitiv in botez, ci numai se pune intr-o astfel de situatie in care nu mai are asupra noastra nici o putere, nu ne mai stapaneste si noi nu vom mai lucra in favoarea ei. Ea se gaseste tot in noi, traieste si lucreaza, insa nu ca un stapan. De aici inainte, intaietatea apartine harului dumnezeiesc si duhului caruia ne predam in chip constient.

Lamurind puterea botezului, Sf. Diadoh spune ca:sf-diadoh-al-foticeii

„pana la botez pacatul traieste in inima, iar harul lucreaza din afara; iar dupa botez, harul se aseaza in inima, iar pacatul ne atrage din afara. El se izgoneste din inima ca un dusman din fortareata si se instaleaza afara, in partile alcatuitoare ale trupului, de unde lucreaza in chip faramitat prin felurite incursiuni. De aceea se si numeste el un necontenit ispititor, care da prilej de sminteala, dar care de data aceasta nu mai este stapan: el nelinisteste si alarmeaza, dar nu porunceste.”

Astfel se naste noua viata prin taina botezului! Ce se cere cu acest prilej din partea omului sau cum ajunge el pana acolo incat sa se innoiasca in botez – toate acestea se afla expuse in „Trasaturile moralei crestine”, indeosebi in articolul: conduita vietii crestine. Nu repetam aici aceste lucruri pentru ca un om matur care se apropie de botez este tot una cu pacatosul intors spre Dumnezeu prin pocainta; iar despre acesta din urma va fi vorba mai pe larg in cele ce urmeaza in partea a doua. Atunci, credem, va fi poate, satisfacuta, pe deplin iubirea de cunostinta a fiecaruia cu privire la acest subiect.

Aici se atrage luarea aminte doar asupra felului in care ince­pe viata crestina prin botez la cei ce se boteaza la varsta prunceasca asa cum se intampla de obicei printre noi. Caci aici ince­putul vietii crestine se intocmeste cu o oarecare particularitate caracteristica, care reiese din legatura harului cu libertatea.

Dupa cele expuse, stiti ca harul coboara asupra celui ce mani­festa o libera dorinta si cautare, si ca o viata noua in har, se zamisleste – potrivit cu harul si cu insusirea fapturii libere printr-o reciproca unire dintre ele. Domnul da har fara plata; dar cere ca omul sa-l caute si sa-l primeasca cu o dorinta arzatoare, consacrandu-se in intregime lui Dumnezeu. Indeplinirea acestei conditii in pocainta si in botez la cei maturi, este vadita. Dar, cum se indeplineste ea in botezul pruncilor? Pruncul nu se poate folosi de minte si de liberul arbitru, prin urmare nu poate inde­plini conditiile care – din partea lui, duc la inceputul vietii cres­tine, adica aratarea dorintei, de a se consacra lui Dumnezeu. Şi totusi, aceasta conditie trebuie indeplinita neaparat.

De modul indeplinirii acestei conditii, inceputul vietii crestine la prunci, prin botez, se savarseste cu o oarecare particularitate caracteristica (proprie). Şi anume: harul se revarsa peste sufletul pruncului si indeplineste singur toate intr-insul, ca si cum, in acelasi timp, ar fi luat parte; posibilitatea lui de alegere a botezu­lui se sprijina pe unicul temei ca in viitor acest prunc, care la botez nu este constient si nu actioneaza personal, cand va deveni constient, se va consacra cu bucurie si de buna voie lui Dumnezeu, va primi harul prin exprimarea dorintei sale; gasind in sine lucrarea harului primit la botez, va fi bucuros ca exista intr-insul, va multumi ca s-a procedat astfel pentru el si va mar­turisi ca, daca in momentul botezului i s-ar fi dat priceperea si libertatea, el n-ar fi facut altfel decat asa cum s-a facut si nici n-ar dori sa procedeze altfel.

04_-_sub_1Pentru o asemenea consacrare viitoare lui Dumnezeu si pen­tru o astfel de unire cu harul, dumnezeiescul har se da intreg pruncului si savarseste – fara de el – intr-insul, toate cate ii sunt proprii sa savarseasca, potrivit unicei incredintari ca dorinta necesara si predarea lui in grija lui Dumnezeu va avea loc, fara nici o indoiala, potrivit incredintarii pe care o dau nasii, care garanteaza inaintea lui Dumnezeu si in fata Bisericii, ca acest prunc, cand va deveni constient, isi va folosi libertatea optiunii intocmai asa cum este nevoie pentru har, luand asupra lor obli­gatia sa-l aduca, prin fapta, pe pruncul primit in bratele lor, pana in aceasta stare.

In felul acesta, prin botez, in copil se introduce samanta vie­tii in Hristos si traieste in el; dar aceasta samanta este ca si cum n-ar fi a lui, lucreaza ca o putere ce naste din nou. Viata duhov­niceasca, zamislita in prunc prin harul botezului va deveni pro­prie omului, va aparea in forma ei deplina, adica nu numai din lucrarea harului, ci si din insusirea fapturii noastre rationale care la acea vreme, cand omul, devenind constient, se va consa­cra lui Dumnezeu printr-o libera alegere si isi va insusi puterea harica, dobandita in sine, printr-o primire plina de recunostinta, de bucurie si de dorinta.

Viata cu adevarat crestina lucreaza in el si pana in acest moment, dar parca fara stirea lui, incat pare ca inca nu este a lui; dar, din momentul cand el devine constient si o alege in mod liber, viata crestina devine avutul lui, si nu numai o avutie harica, ci si liber consimtita.

Din pricina acestui rastimp, mai mult sau mai putin indelun­gat, dintre botez si consacrarea celui botezat lui Dumnezeu, ince­putul vietii moral-crestine prin harul botezului la prunci, se lar­geste, ca sa spun asa, intr-o intindere de timp nehotarata, in decursul careia pruncul se maturizeaza, se formeaza ca un drept crestin in Sf. Biserica, in mijlocul crestinilor, tot asa cum, odi­nioara, s-a format, trupeste, in pantecele mamei.

Intaraste-te cititorule, cat mai puternic posibil in aceasta cuge­tare. Ea ne va fi de cea mai mare trebuinta cand se va arata cum trebuie sa se poarte parintii, nasii si educatorii cu pruncul botezat care li se incredinteaza de catre Sf. Biserica si de catre Domnul.

botez_baietel_sf_altar.Este de la sine inteles ca dupa botezul pruncului parintii si educatorii au de indeplinit un lucru foarte insemnat: sa-l condu­ca, in asa fel, pe cel botezat, incat acesta, devenind constient, sa­-si dea seama ca intr-insul se afla puterile harice si sa primeasca cu o dorinta plina de bucurie, obligatiile legate de ele, precum si acel chip de viata cerut de ele. Aceasta chestiune se pune fata in fata cu problema educatiei crestine sau cu educatia facuta dupa cerintele harului primit in botez, cu scopul de a pastra acest har.

Pentru a lamuri mai bine cum trebuie sa ne purtam cu un prunc botezat in scopul aratat, trebuie sa ne reamintim de ideea exprimata mai sus, ca harul umbreste inima si locuieste in ea, cand intr-insa apare intoarcerea de la sine si de la pacat spre Dumnezeu. Datorita acestei stari sufletesti, care se arata vie, lucratoare, mai departe se dau si celelalte daruri harice si toate intaietatile (mangaierile deosebite) celor daruiti cu acest har ceresc – precum bunavointa lui Dumnezeu, impreuna mostenire cu Hristos, asezarea in afara de stapanirea diavolului, in afara de primejdia de a fi osandit in iad.

Dar, de indata ce aceasta stare a mintii si a inimii se micso­reaza sau se pierde, pacatul incepe sa stapaneasca din nou inima, iar prin pacat se intind laturile demonice si se retrag bunavointa lui Dumnezeu si impreuna mostenirea cu Hristos. Harul imblanzeste si inabusa pacatul in sufletul pruncului; dar daca i se da pacatului hrana si libertate, el poate prinde viata din nou. Prin urmare, toata luarea aminte a celor care si-au luat sarcina de a pazi integritatea copilului-crestin, primit din cristel­nita trebuieste indreptata asupra faptului de a nu ingadui, sub nici o forma, ca pacatul sa-l stapaneasca din nou, de a-l inabusi si de a-l slabi, pe acesta din urma, pe toate caile, iar nazuinta spre Dumnezeu a o trezi si a o intari.

Aceasta lucrare trebuie facuta in asa fel incat in pruncul ce abia acum se ridica, sa se dezvolte o asemenea stare sufleteasca incat, desi se afla sub indrumare straina, totusi sa i se dezvolte initiativa proprie, astfel ca el sa se obisnuiasca din ce in ce mai mult de a se ridica deasupra pacatului si de a-l stapani; pentru a-I placea lui Dumnezeu, sa fie deprins a-si folosi puterile duhului si ale trupului in asa fel incat aceasta sa nu fie o lucrare in favoarea pacatului, ci o slujire lui Dumnezeu. Ca acest lucru este cu putinta se vede de acolo ca cel nascut si botezat este in intregime o samanta a viitorului, sau un pamant plin de seminte. Aceasta noua dispozitie, turnata in suflet prin harul botezului, nu este numai gandita sau impusa, ci reala, adica este de asemenea o samanta de viata. Daca in general orice samanta se dezvolta dupa neamul ei, atunci si samanta vietii harice se poate dezvolta in cel botezat dupa felul ei divin.

O data ce in el este aruncata samanta intoarcerii spre Dumnezeu care predomina asupra pacatului, atunci ea, deasemeni, trebuie sa fie dezvoltata, crescuta ca sa rodeasca asemana­tor cu celelalte seminte. Numai ca este nevoie sa intrebuintam in acest scop mijloace active, sau sa stabilim un mijloc folositor prin care sa actionam asupra pruncului botezat.

Scopul spre care trebuie indreptate toate acestea, consta in fap­tul ca acest om nou, devenind constient, trebuie sa-si dea seama ca nu este numai om, fiinta rationala – libera, ci totodata o persoana care a luat asupra sa o obligatie fata de Domnul, cu care e legata nestramutat soarta lui vesnica; si nu numai ca si-a dat seama ca este astfel, dar s-a si aflat pe sine vrednic sa lucreze potrivit acestei obligatii si a vazut in sine o deosebita atractie spre aceasta lucrare.

Se pune intrebarea: cum putem atinge acest scop? Cum tre­buie sa ne purtam cu cel botezat pentru ca aceasta, ajungand om in varsta, sa nu mai doreasca altceva decat sa fie cu adevarat crestin? Sau: cum poate fi educat crestineste?

Nu ne vom apuca – drept raspuns – sa cercetam amanuntit toata chestiunea. Ne vom margini numai la o privire generala aruncata asupra intregii probleme privitoare la educatia crestina, avand in vedere sa aratam cum se poate mentine si intari, la un moment dat, latura buna din sufletul copiilor, dar si cum se poate slabi si inabusi latura cea rea.

waiting-for-communionMai intai de toate, atentia se opreste, aici, asupra pruncului cand acesta se afla in leagan inainte de a i se trezi in sufletul lui unele inclinatii. Pruncul traieste, prin urmare se poate influenta asupra vietii lui. Acum se vor folosi Sf. Taine, si, dupa ele, tot ce tine de Biserica; iar odata cu ele, credinta si evlavia parintilor.

Toate acestea, laolalta, vor forma in jurul copilului o atmosfe­ra prielnica mantuirii. Prin toate acestea pogoara, in chip tainic, viata harica si se zamisleste in prunc.

Deasa impartasanie sau euharistia, cu Sf. Taine ale lui Hristos, uneste in chip viu si lucrator cu Domnul pe noul Lui membru; prin preacuratul Sau Trup si Sange il sfinteste, il impaca cu el insusi si-l face de neatins in fata puterilor intunericului. Cei care procedeaza astfel observa ca in ziua in care il impar­tasesc pe copil, el se cufunda intr-o profunda liniste, fara sa aiba acele tresariri puternice datorate fortelor raului care actioneaza mai navalnic in copii. Uneori, copilul se umple de bucurie si exprima un joc al duhului curat, care il indeamna sa imbratiseze pe oricine ca pe parintii sai.

Adeseori, Sf. Impartasanie este insotita si de lucrari minunate. Sf. Andrei Criteanul multa vreme n-a vorbit in copilarie. Cand insa parintii zdrobiti s-au intors spre rugaciune si spre mijloace­le harice, atunci Domnul, a dezlegat cu harul Sau, in momentul impartasirii, legatura limbii, care mai tarziu a umplut Biserica cu adevarate rauri de dulceata si intelepciune.

Un doctor, potrivit observatiilor sale, a marturisit ca in majo­ritatea cazurilor copiii bolnaviciosi trebuie impartasiti cu Sf. Taine, caci astfel parintii nu vor avea decat foarte rar nevoie sa se foloseasca, dupa aceea, de mijloace medicale.

O mare influenta are, asupra copiilor, deasa lor aducere la Biserica, sarutarea Sfintei Cruci, a Evangheliei, a icoanelor, trece­rea lor pe sub Sfantul Aer (Epitaf – vezi detalii in paragraful C din Prolog); de asemenea si acasa, deasa apropiere de icoane, deasa insemnare cu semnul crucii, stropirea cu Sf. Aghiazma, tamaierea, insemnarea leaganului cu semnul crucii, care trebuie facut si peste hrana lui si peste tot ce vine in atingere cu el, binecuvantarea preotului, aducerea icoanelor din Biserica in casa si slujbele scurte facute de preoti; in general, tot ce tine de Biserica incalzeste intr-un chip minunat si hraneste viata harica a copilului si totdeauna asigura cea mai nestrabatuta ingradire impotriva incercarilor venite din partea nevazutelor forte ale intunericului, care peste tot sunt gata sa patrunda in sufletul care de abia se dezvolta, ca sa-l molipseasca cu suflarea lor.

ingerul-pazitor_9555ba55478c03In dosul acestei aparari vazute, mai este una nevazuta: este ingerul Pazitor pe care Domnul il da spre paza pruncului din chiar momentul botezului. El il pazeste, il influenteaza in chip nevazut prin prezenta lui si, cand este nevoie pune in mintea parintilor ce trebuie sa faca cu copilasul care se gaseste intr-o mare primejdie.

Dar toate aceste ingradiri atat de intarite, aceste inspiratii puternice si active pot fi distruse si lipsite de rod prin necredin­ta, nepasarea, nelegiuirea si viata urata a parintilor. Iar aceasta se intampla pentru ca, mijloacele de mai sus ori nu sunt folosite ori sunt folosite asa cum nu se cuvine, cu acest prilej; dar mai ales datorita influentei launtrice.

Este adevarat, Domnul este milostiv, indeosebi fata de cei nevinovati, insa exista o legatura intre sufletul parintilor si sufle­tul copiilor care este nepatrunsa pentru noi si care nu ne da putinta sa stabilim masura pana unde se intinde influenta celor dintai asupra celor din urma; si totodata, treapta pana la care se intinde mila si pogoramantul lui Dumnezeu spre cei din urma in cazul unei influente molipsitoare care vine de la cei dintai (parinti).

Se intampla uneori ca prin lucrarea minunata a lui Dumnezeau aceasta influenta rea sa inceteze si atunci cauzele dinainte pregatite isi aduc rodul lor. De aceea, duhul credintei si al evlaviei atat al parintilor, cat si al nasilor trebuie socotit ca cel mai puternic mijloc spre pazirea, educarea si intarirea vietii harice in copii.

Duhul pruncului pare ca nu are – in primele zile, luni, si chiar ani, nici o miscare. Pare ca este cu neputinta sa-i transmi­tem ceva pentru a fi insusit pe cale obisnuita. Cu toate acestea se poate inrauri asupra lui in mod mijlocit.

Exista o anume cale, deosebita, de comunicare a sufletelor, cea prin inima. Un duh influenteaza asupra altuia prin simtire. O asemenea influenta asupra unui suflet de copil este cu atat mai favora­bila cu cat inima parintilor este indreptata integral si cat mai pro­fund spre copil. Tata si mama se pierd in copilul lor, si, cum se spune, il newborn-parentsiubesc la nebunie. Şi daca, intr-o astfel de stare duhul parintilor este patruns si de evlavie atunci este cu neputinta ca evla­via lor sa nu aiba inraurire, in felul ei, asupra sufletului copilului. In acest caz, cel mai bun vehicul dinafara este privirea. In timp ce in alte simtiri sufletul ramane ascuns, ochiul deschide sufletul pentru privirea altora. Acesta este punctul de intalnire intre doua suflete.

Fie ca prin aceasta deschizatura sa treaca pana la sufletul copilului, sufletele mamei si tatei cat si sufletele nasilor si, mai tarziu, ale educatorilor sai, cu sentimente sfinte. Ele nu pot sa nu-l unga pe proaspatul crestin cu acel untdelemn sfant. Este de trebuinta ca in privirea lor sa nu lumineze numai dragostea, care este atat de fireasca, ci si credinta ca in bratele lor se afla ceva mai mult decat un simplu copil si nadejdea ca Acela care le-a dat sub supraveghere aceasta comoara, ca pe un oarecare vas al harului, ii va inzestra si cu puteri indestulatoare spre a-l pazi; in sfarsit, parintii se cuvine sa practice rugaciunea neincetata, savarsita in duh si trezita de nadejdea potrivita cu credinta.

Cand, in felul acesta, parintii vor ingradi leaganul copilului lor cu acest duh de sincera evlavie, iar pe de alta parte, ingerul Pazitor, si Sf. Taine, si tot ce tine de Biserica vor inrauri asupra lui dinafara si dinlauntru, atunci, prin toate acestea se va forma, in jurul vietii ce se zamisleste, o atmosfera duhovniceasca inrudita cu cea divina; dar aceasta atmosfera revarsandu-si in tanara mladita caracterul sau duhovnicesc, intocmai ca si sangele incepatorul vietii animale, care depinde mult, in calitatile sale, de atmosfera inconjuratoare.

Se spune ca un vas nou, pastreaza multa vreme, daca nu pentru totdeauna, mirosul primului lichid ce se toarna intr-insul. Acelasi lucru trebuie sa spunem si despre randuiala amintita mai sus, cu pri­vire la cresterea copiilor. Ea va patrunde in chip binefacator si man­tuitor in formele de viata ce se incheaga in copil si-si intipareste asu­pra lor pecetea ei. Tot din aceasta lucrare de induhovnicire a copilu­lui se ridica si bariera de netrecut pentru influenta duhurilor rele.

Dupa ce s-a inceput o astfel de randuiala din leagan, trebuie s-o continuam mai tarziu in tot timpul educatiei: si in copilarie, si in adolescenta, si in tinerete. Biserica, duhul Bisericii si Sf. Taine sunt ca un cort pentru copii, sub care ei trebuie sa se adaposteasca, fara sa mai iasa candva de acolo. Exemplele ne dove­desc cat de mantuitoare si de roditoare este o asemenea crestere, aceasta randuiala poate singura sa inlocuiasca, cu deplin succes, asa cum ne-o dovedesc vietile tuturor sfintilor, toate mijloacele de educatie. Vechea metoda de educatie, mostenita prin lucrarile Sfintilor Parinti tocmai in aceasta consta in chip deosebit”.

(din: Sf. Teofan Zavoratul, Calea spre mantuire, Fundatia Dosoftei, 1999)

Biserica-Sf.-Ilie-2

Legaturi:

***

***


Categorii

Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Teofan Zavoratul, Taina Botezului si Taina Mirungerii, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Sfantul Teofan Zavoratul: Cum incepe viata crestina in SFANTA TAINA A BOTEZULUI

  1. Absolut OFF TOPIC:

    Dar sunt curios – s-a incercat o explicare sau s-a avansat vreo ipoteza ortodoxa vis-a-vis de reprezentarea pictografica a lui Francisc de Asissi in biserica de la Draganesti de catre parintele Arsenie Boca? Sau o analiza pertinenta, competenta si corecta asupra picturii nonconformiste a acestei acestei biserici?
    Ma fascineaza personalitatea si dimensiunea duhovniceasca a parintelui Arsenie si as dori sa aflu mai multe asupra acestui subiect.
    Va rog sa ma lamuriti, daca doriti, deoarece pe site-ul dvs nu am gasit nici o analiza asupra acestui subiect, iar alte surse mi se par foarte confuze si uneori chiar eretice, ecumeniste. Dar m-ar interesa sa aflu ce spun vocile adevarate ale ortodoxiei asupra acestui subiect.
    Cu multumiri anticipate si iertare pentru comentariul fara legatura cu subiectul propus!
    Doamne ajuta!

  2. Pingback: Sf. Teofan Zavoratul: PARINTII AU DATORIA SA AJUTE COPILUL IN LUPTA CU PATIMILE PRINTR-O EDUCATIE ATENTA -
  3. dl Menumerut

    “Dar m-ar interesa sa aflu ce spun vocile adevarate ale ortodoxiei asupra acestui subiect.”

    Nu cauta sa afli..
    Ia seama cine a fost Parintele Arsenie si ce ascultare a facut in lume. De aceea te fascineaza personalitatea lui pentru ca oameni ca el sunt rari. Ingerii in trup.. Chiar si dupa mutarea lor, ei raspandesc mireasma Harului.. Si ajutorul lor..
    Raspunsurile pe care le cauti se vor descoperi. Dar la vremea lor. Si eu am cautat raspunsuri, si au venit, toate la vremea lor. Cu rugaciune..

  4. Pingback: “Cum sa educam ortodox copilul”: CUM TREBUIE SA FIE CASA IN CARE CRESC COPIII? – sfaturi intelepte pentru PARINTI de la sfinti si mari duhovnici -
  5. @ petru

    Multumesc foarte mult pentru aceste vorbe alese!
    De mult nu am mai primit un sfat atat de frumos spus!

  6. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM SE DOBANDESTE HARUL TREZIRII DIN SOMNUL PACATULUI? (I) Boala de obste: AMANAREA -
  7. Pingback: Sfinti si mari duhovnici despre EDUCAREA COPIILOR IN SPIRIT CRESTIN (I): “In educatia copiilor, mai intai de toate tre­buie sa ne educam pe noi insine. Caldura din familie educa mult mai bine decat orice cuvinte” -
  8. Pingback: “Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta!“ AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI -
  9. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  10. Pingback: ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE -
  11. Pingback: Cum sa educam copiii in duhul credintei ortodoxe? (II) – ALTE SFATURI FUNDAMENTALE PENTRU PARINTI DE LA SFINTI PARINTI SI DUHOVNICI -
  12. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul (III): CUM SA-TI INMOI INIMA IMPIETRITA? -
  13. Pingback: Parintele Rafail Noica despre NESIMTIREA DUHOVNICEASCA, simturile duhovnicesti, CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU, taierea voii si TAINA ASCULTARII (audio si text) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul despre ISPITELE ADOLESCENȚEI si cum trebuie prevenit FOCUL PRIMEJDIEI DUHOVNICESTI care vine odata cu aceasta varsta critica: “Trebuie sa avem un foarte puternic rea­zem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile ace
  15. Pingback: CUM SA NE PREGATIM PENTRU SFANTA IMPARTASANIE? Cum sa traim si ce sa facem INAINTE SI DUPA PRIMIREA SFINTELOR TAINE, pentru a ne impartasi din harul lor? “Este o problema ca prea multi primesc Sfanta Impartasanie cu usuratate. Trebuie sa ne apropiem
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate