CUM SA NE CRESTEM COPIII? – N. E. Pestov (I). “Cine este nepasator fata de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, va fi pedepsit aspru pentru acest pacat”

26-11-2011 Sublinieri

Iata, Eu si pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu.

(Evrei2, 13)

Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui.

(Ps. 126, 3)

In zilele noastre unui crestin ii vine greu sa traiasca intr-o lume plina de ispite si obiceiuri pagane cand alaturi nu sunt purtatori ai Duhului lui Dumnezeu. Greutatile sunt legate si de faptul ca un crestin familist trebuie sa lupte duhovniceste nu doar pentru sine, ci si pentru familia lui – sotia si copiii.

Unii cred ca in doi este mai usor sa urmezi calea care duce la mantuire. Asa este, dar numai in cazul in care ei sunt de comun acord. Doar atunci este adevarata spusa preainteleptului Solomon: „Mai fericiti sunt doi laolalta decat unul” (Eccl. 4, 9). Dar nu intotdeauna este exact asa si in viata deseori ne ciocnim de situatia in care, dupa cum spune Mantuitorul, dusmanii omului devin chiar casnicii lui (Mt. 10, 36).

Mai exista o imprejurare.

Daca despre viata calugareasca exista o bogata literatura patristica, care vorbeste neincetat despre lupta calugarilor, dimpotriva, experientei duhovnicesti a mirenilor, mai ales in ceea ce priveste educa­tia copiilor, i se rezerva un loc secundar.

Care ar trebui sa fie punctul esential in educatia unui copil?

Unele mame acorda cu precadere mare atentie hranei bogate si sanatatii copiilor lor. Altele se straduiesc sa le dea o educatie adecvata. A treia catego­rie isi concentreaza toate eforturile in a dezvolta la copiii lor talente si vor sa vada in ei muzicieni si pictori talentati sau savanti renumiti. Parintii crestini ar trebui sa aiba un alt ideal. In primul rand, ei trebuie sa se ingrijeasca in a-si creste co­piii in credinta statornica, spre a fi madularele vii ale Bisericii, ca Hristos sa ia chip in sufletele lor (Gal. 4, 19), iar ei sa-l iubeasca mai presus de orice pe Dumnezeu si pe „aproapele ca pe sine insusi” (Mt. 22, 37-40), iar scopul vietii sa fie „dobandirea Duhului Sfant” (din Invataturile Cuviosului Serafim).

Daca parintii vor respecta toate acestea, celelalte – talentul, sanatatea – se vor adauga; dupa cum spu­ne insusi Mantuitorul: (Mt. 6, 33).

„Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua”.

Cuviosul Serafim o indemna pe o mama:

„Maicuta, nu te grabi sa-ti inveti copiii sa vorbeasca frantuzeste si nemteste, ci, mai intai de toate, pregateste sufletele lor, iar celelalte se vor adauga mai tarziu”.

Cum sa ajungem la aceasta, cum sa „pregatim sufletul copilului”?

Inteleptii spun ca pentru a rezolva o problema trebuie sa-i gasim rezolvarea ideala. „Idealul vostru sa fie cat mai sus, iar voi incercati sa ajungeti la el”, sfatuieste un filosof. Desi un astfel de ideal este greu de atins in conditiile vietii de astazi, totusi sa incercam, in masura posibilitatilor noastre.

In educatia copiilor sa ne ferim de acel „nici rece, nici fierbinte”, care este urat Domnului (Apoc. 3, 15). Chiar daca sfaturile sfintilor parinti si experienta mirenilor credinciosi sunt contrare principiilor contemporane, noi sa nu le negam.

Sa nu repetam precum cei care spuneau oarecand ascultandu-L pe Mantuitorul: „Greu este cuvantul acesta! Cine poate sa-l asculte?” (In. 6, 60). Sa ne amintim sfatul marelui Apostol:

„Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept in veacul acesta sa se faca nebun, ca sa fie intelept” (I Cor. 3, 18).

Legatura dintre copii si parinti

Mantuirea parintilor depinde in cea mai mare masura de copii

Se va mantui prin nastere de fii. (I Tim. 2, 15)

Sfantul Antonie cel Mare spunea:

„De aproapele nostru depind viata si moartea sufletului nostru”. Dar in slujirea aproapelui exista o anumita ordine. Cei mai apropiati pentru parinti sunt, in primul rand, copiii si grija pentru educatia lor. Cu alte cuvinte, pentru parinti cea mai importanta problema este sa-si educe copiii in asa fel, incat ei sa devina crestini adevarati si sa-si dedice viata lui Dumnezeu, spre a-L sluji cu ravna pe acele cai pe care El le va randui. Dumnezeu cauta suflete credincioase Lui pana la capat si mult har se va revarsa peste acei parinti care vor reusi sa-si educe astfel copiii. Sf. Ioan Gura de Aur spune:

„Cine este nepasator fata de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, acela va fi pedepsit aspru pentru acest pacat. Toate trebuie lasate la o parte si, in primul rand, sa fie grija pentru copii, pentru a-i educa: «Intru invatatura si cercetarea Domnului» (Efes. 6, 4)” .

In multe locuri, Sfanta Scriptura marturiseste despre responsabilitatea parintilor fata de copii. In Vechiul Testament gasim exemple despre cum sunt pedepsiti parintii din cauza necredintei copiilor. Asa a fost pedepsit preotul Eli, despre care Dumnezeu a vorbit prorocului Samuel:

„Eu i-am spus ca am sa pedepsesc casa lui in veci pentru vina pe care el a stiut-o si anume ca fiii lui fac nelegiuiri, dar nu i-a infranat(I Regi 3, 13).

La acestea trebuie adaugat ca Eli nu neglija deloc educatia fiilor sai. Nu, dimpotriva, el ii acuza, spunandu-le:

„Copiii mei, nu este buna vestea pe care o aud eu; voi razvratiti poporul Domnului” (I Regi 2, 24).

Dar se pare ca de la Eli se cerea mult mai mult decat cuvinte blande. Si anume: ravna, pedepsirea fiilor, infranarea lor. Sfantul Ioan Gura de Aur spu­ne:

Deoarece Eli nu a facut ceea ce trebuia, L-a ridicat pe Dumnezeu impotriva sa si impotriva fiilor, sai si crutandu-se pe sine si pe copiii sai, impreuna cu ei si-a pierdut si propriul sau suflet”.

Afara de neglijarea copiilor Dumnezeu nu avea cu ce sa-l invinuiasca pe batran… Iar daca faptul ca era preot, ca era batran, ca prorocea si ca timp de 12 ani cu intelepciune a condus poporul evreu – daca toate acestea nu l-au putut indreptati, ci a avut o moarte naprasnica pentru ca nu s-a ingrijit de copii, si pacatul nepasarii sale a spalat tot, ca un val urias, inclusiv nevointele sale, atunci ne intrebam: ce pedeapsa ne asteapta pe noi, care nu avem virtutile lui, iar pe copii nu numai ca nu-i povatuim, dar ne purtam cu ei mai rau decat barbarii?

Aceasta nepasare fata de copii, pe care noi nici nu o observam, Sfantul Ioan Gura de Aur ne-o explica astfel:

„Cand vezi ca un cersetor il trage de urechi pe copilul tau, tu te revolti, te superi, te infurii si mai rau ca un animal il aperi pe cel lovit, iar cand vezi ca diavolul il trage de urechi in fiecare zi, cand demonii il trag spre pieire, tu dormi, nu te revolti, nu te superi si nu-ti aperi fiul de fiara cea mai periculoasa”.

In Noul Testament Apostolul Pavel condamna nepasarea fata de aproapele:

„Daca insa cineva nu poarta de grija de ai sai si mai ales de casnicii sai, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios” (I Tim. 5, 8).

Analizand functiile episcopului [care in vremea apostolica era casatorit, n.n.], Apostolul Pavel pune in prim plan relatiile cu familia:

„[…] episcopul sa fie […], binechivernisind casa lui, avand copii ascultatori, cu toata buna-cuviinta”. (I Tim. 3, 2-4)

Conform poruncilor Apostolului Pavel, parintii trebuie sa se ingrijeasca de copii atat material (II Cor. 12, 14), cat si duhovniceste.

Una din conditiile hirotonirii spune:

„De este cine­va […] avand fii credinciosi, nu sub invinuire de desfranare sau neascultatori (Tit 1, 6).

Primele porunci pentru tinerele sotii sunt

sa-si iubeasca barbatii, sa-si iubeasca copiii, sa fie… gospodine” (Tit 2,4-5).

Femeii casatorite Apostolul Pavel ii spune ca:

se va mantui prin nastere de fii, daca va starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie (I Tim. 2, 15).

De asemenea, vaduvelor care au fii sau nepoti, Apostolul Pavel le porunceste ca, in primul rand, sa se ingrijeasca de educatia lor (I Tim. 5,4).

De aceea, prin porunca nasterii de prunci trebuie sa intelegem si obligatiile femeii casatorite de a-si dedica viata educatiei copiiior. Dumnezeu trimite co­pii nu ca povara sau pedeapsa, ci ca o cale binecuvantata pentru femeia casatorita si ca o mangaiere. „Iata, fii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui”, spune psalmistul si prorocul David (Ps. 126, 3). Iar, daca parintii sau mama se simt impovarati sau carteasc impotriva copiiior, savarsesc un mare pacat inaintea lui Dumnezeu.

O vaduva venea la Cuviosul Serafìm si se plangea de viata sa, de cat de greu ii vine sa creasca trei copii mici. O saptamana mai tarziu, doi dintre copiii ei au murit. Indurerata, ea a venit din nou la cuvios si cu groaza a aflat ca ea insasi era vinovata de moartea lor. „Prin cuvintele tale i-ai suparat mult”, i-a spus cuviosul si i-a poruncit sa se impace in suflet cu ei si sa se caiasca in fata lui Dumnezeu de acest pacat.

Iar daca se intampla ca parintii sa fie despartiti de copii prin moarte, sa se intrebe – oare nu i-au suparat pe copii si prin aceasta L-au suparat si pe Dumnezeu, ca se credeau impovarati si carteau impotriva lor deschis sau in ascuns?

Drept justificare a neglijarii copiilor nu pot sluji alte fapte bine placute lui Dumnezeu, cum ar fi chiar si calugaria.

In istoria muntelui Athos se spune cum un mosier rus, vaduv si care avea copii mici a venit sa viziteze manastirile atonite. Impresionat de cele vazute, in sufletul lui s-a aprins o dorinta: a hotarat sa paraseasca lumea si cerea sa fie tuns in monahism. Insa batranii atoniti nu i-au binecuvantat ravna, i-au aratat ca prima lui datorie este aceea de a-si creste copiii mici si l-au trimis inapoi in Rusia.

Desigur, sunt si unele exceptii de la aceasta regula, insa ele toate se savarsesc prin pronia lui Dumne­zeu si cu binecuvantarea calugarilor cu har[isma].

Prima stareta a manastirii Diveevo, fericita Pelaghia Ivanovna, inainte de a incepe nevointa nebunii pentru Hristos si-a parasit familia – sotul si doi co­pii mici. Dar acest lucru ea l-a facut cu binecuvanta­rea cuviosului Serafim.

La Judecata de Apoi de la o mama nu se va cere mai mult, ci numai daca ea cu dragoste si cu daruire de sine a dus crucea nasterii de copii si a cresterii lor.

O calugarita, care avea in grija sa un orfelinat din Samordin, se plangea staretului Ambrozie de la Optina ca „toate aceste fetite cu numele de Tania si Masa” ii iau mai tot timpul, incat nu mai reuseste sa deschida o carte duhovniceasca. Staretul a linistit-o si i-a spus ca tocmai grija de aceste fetite este mantuitoare pentru sufletul ei si ca la judecata ea nu se va infatisa singura, ci impreuna cu ele.

Intre parinti si copii exista aceeasi legatura ca si intre preoti si fiii lor duhovnicesti. Despre aceasta le­gatura Apostolul Pavel spune:

„Caci care este nadejdea noastra, daca nu chiar voi, inaintea Domnului nostru Iisus, intru a Lui venire?” (I Tes. 2, 19).

La Judecata de Apoi parintii nu vor sta singuri inaintea Domnului. Ci precum si Cain a fost intrebat: „Unde este fratele tau?”, asa vor fi si ei intrebati:

Unde sunt copiii vostri?” Se vor mantui cand vor putea spune Domnului: […] Iata, Eu, si pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” Evr. 2, 13).

Despre influenta pe care o are comportamentul copiilor asupra sortii de dupa moarte a parintilor marturiseste urmatoarea istorisire a unui preot:

Fiul unor oameni credinciosi a intrat intr-o institutie de invatamant. Sub inraurirea prietenilor necredinciosi, s-a abatut si el de la credinta, iar dupa terminarea studiilor a inceput sa duca o viata desfranata. Cand parintii au murit, el s-a intors in satul natal si s-a dus sa le viziteze mormintele. De doua ori a incercat sa se apropie de ele si de fiecare data a lesinat pe drum, iar la a treia incercare a paralizat. Dar el tot nu a inteles ca aici era lucrarea lui Dumnezeu. Fiind paralizat, i-a aparut in vis mama si i-a spus: „Faradelegile tale si viata ta desfranata, plina de necredinta, au ajuns pana la Dumnezeu. Ti-ai pierdut nu doar sufletul, ci ne-ai patat si pe noi, iar aceasta pata de pe haina mea este data de pacatele tale. Dumnezeu a vrut sa te pedepseasca, insa eu si tatal tau ne-am rugat mult in fata Tronului Dumnezeiesc si El a acceptat sa te intoarca pe drumul cel bun. El stie ca pentru tine mormintele noastre sunt lucrul cel mai scump din lume si de aceea nu ti-a dat voie sa te apropii de ele, lovindu-te cu o boala, ca sa recunosti puterea pe care tu o respingi. Dar tu tot nu te-ai intors. De aceea Dumnezeu m-a trimis la tine… Aceas­ta este ultima ta sansa”. Drept marturie a prezentei sale, mama i-a lasat crucea, pe care el o aruncase mai inainte. Datorita acestei vedenii fiul s-a mantuit si s-a insanatosit trupeste si duhovniceste.

Din istorisire intelegem ca a fost nevoie de multa rugaciune din partea parintilor decedati, dar, cu toate acestea, hainele lor tot s-au innegrit de pacatele fiului.

Trebuie preintampinate smintirea si deznadejdea parintilor indurerati de viata gresita a copiilor lor. Despre aceasta scrie staretul Ambrozie de la Optina unei mame necajite de necredinta fiului:

„Recunoasteti ca cea mai mare parte a vinei o purtati chiar dvs., ca nu v-ati educat fiul asa cum ar fi trebuit. Invinuirea de sine este folositoare, insa recunoscandu-va vina, trebuie sa va smeriti si sa va caiti, iar nu sa va smintiti si sa deznadajduiti. De asemenea, sa nu va macine gandul ca pentru starea actuala a fiului vina o purtati doar dvs. Nu este chiar asa. Fiecare om are libera vointa si trebuie sa raspunda pentru sine in fata lui Dumnezeu”.

Daca necinstea copiilor este cea mai mare nenorocire pentru parinti, atat in viata de aici, cat si in cea de dupa moarte, in mod contrar, evlavia lor este fericirea vietii de aici si zalogul mantuirii in cea de dupa moarte.

Un exemplu graitor este dragostea fierbinte a egumenei Arsenia (din manastirea Usti-Medveditk) pen­tru tatal sau. Iata ce spune intr-o scrisoare maica Arsenia:

„Stii cat de mult mi-am iubit tatal (tata dupa trup – n. red.). L-am iubit mai presus de orice in lu­me. Ma rugam mai intai pentru el cand ma inchinam la icoane facatoare de minuni si moaste; acasa, cand ma apropiam de icoane ca sa ma rog, chemam in ajutorul lui toti sfintii. Cand terminam de citit din Evanghelie, Psaltire sau un acatist, ma rugam in primul rand pentru el“.

***

Sa amintim inca o data ce trebuie sa retina cei ce au hotarat sa se casatoreasca.

Principiul de baza al unei familii este nasterea de copii. Si nu doar sa-i nasca, ci, in primul rand, sa-i educe sa fie crestini adevarati, al caror scop in viata sa fie lepadarea de sine si slujirea Domnului cu dragoste fierbinte. Acesta este „lucrul” lor de baza, „zidirea” despre care Apostolul Pavel spune:

„[…] fiecare sa ia seama cum zideste. Caci nimeni nu poate pune alta temelie decat cea pusa, care este Iisus Hristos. […] Lucrul fiecaruia se va face cunoscut. […] Daca lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va ramane, va lua plata. Daca lucrul cuiva se va arde, el va fi pagubit; el insa se va mantui, dar asa ca prin foc”(I Cor. 3, 10-15).

Rau va fi de parintii ai caror copii „vor arde” in necredinta sau in vicii si in pacate mari fara pocainta…


Copiii si parintii – un singur trup

Oare isi dau seama parintii cat de mult depinde formarea caracterului si a inclinatiilor copilului de ei insisi? Oare stiu cand incepe influenta lor asupra sufletului copilului?

In familia unui preot respectabil erau 14 copii. Logodnica unuia din ei, care, de asemenea, se pregatea sa primeasca Taina Preotiei, a intrebat-o pe viitoarea soacra:

„- Aveti copii atat de buni, dar de ce M. (logodnicul ei) este mai deosebit decat ceilalti?”

„- Aceasta nu este intamplator, a raspuns preoteasa. Inainte ca M. sa fie conceput, parintele s-a rugat mult pentru viitorul copil.

Iata cand incepe grija duhovniceasca a parintilor pentru copii. O data conceput, viata pruncului este una cu cea a mamei nu doar in sens fìzic, ci si din punct de vedere spiritual.

Modul de viata al mamei in timpul sarcinei si al alaptarii se intipareste adanc si pe chipul duhovnicesc al pruncului.

Acest lucru era bine stiut in vechime, mai ales de catre mamele evlavioase. Astfel, mama Cuviosului Serghie de Radonej, dupa ce pruncul a strigat de trei ori in pantecele ei in timpul celor mai importante cantari din Sfanta Liturghie, a incetat sa mai manance carne, vin, peste si lapte si se hranea doar cu paine, legume si apa.

De asemenea, este lesne de inteles si de ce preotii duhovnici recomanda mamelor sa se abtina de la relatii sexuale in timpul sarcinii si in timpul alaptarii.

Dupa opinia unui staret, neinfranarea trupeasca a unei mame care alapteaza se rasfrange asupra copilului, dezvoltandu-i placerile trupesti, care pot aparea la o varsta frageda. De aceea, observand aparitia viciilor la copii, mamele trebuie sa se intrebe daca nu s-au rasfrant asupra lor acea slabiciune duhovniceasca si acele pacate care au stapanit-o in timpul sarcinii si al alaptarii.

Parintilor evlaviosi li se nasteau copiii cu har dumnezeiesc, la o varsta inaintata, chiar si la batranete, cand patimile erau biruite. Asa, copii ai unor parinti batrani, au fost Maica Domnului – Fecioara Maria, Ioan Botezatorul, patriarhul Isaac si multi alti sfinti.

Duhul familiei este cel care, in primul rand, formeaza sufletul copilului.

Episcopul Teofan Zavoratul scrie:

„Exista o legatura tainica intre sufletele pa­rintilor si sufletele copiilor.

Iar intelepciunea populara spune: „Aschia nu sare departe de trunchi”.

Staretul Leonid de la Optina dadea urmatorul sfat pentru alegerea mirilor si a mireselor: mirele sa fie judecat dupa tata, iar mireasa dupa mama, considerand ca in parinti se vedeau dar acele predispozitii care nu se intrezareau bine la copii.

Despre aceeasi dependenta a copiiior de parinti vorbesc poruncile dumnezeiesti, Sfanta Scriptura si istoria Bisericii.

In Cartea Intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah gasim cuvintele:

„Murit-a tatal lui si este ca si cum n-ar fi murit, pentru ca asemenea lui si-a lasat dupa sine” (Sirah 30, 4).

Chiar Mantuitorul ii acuza pe farisei: „[…] marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe proroci” (Mt. 23, 31). In predica de pe munte Man­tuitorul spune:

„Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini? Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele”(Mt. 7, 16-17).

In istoria Bisericii universale gasim numeroase exemple ale dependentei directe a copiilor de calita­tile parintilor. De obicei, evlavia mare a parintilor are drept consecinta virtutile duhovnicesti ale copiiior. Asa au fost, de exemplu, familia Macabeilor (II Mac. 7) din Vechiul Testament; familia mucenitei Felicitas (25 ianuarie) din Noul Testament, in care toti cei sapte fii au murit ca marturisitori ai lui Hristos; trei fiice ale mucenitei Sofia (17 septembrie); familia parintilor Sfantului Vasile cel Mare, care din zece copii a dat trei ierarhi (Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa si Petru al Sevastiei), pe Cuvioasa Macrina si doi sfinti din a doua si a treia generatie; fa­milia parintilor Sfantului Grigorie Teologul; familia negustorului moscovit Putilov, care a dat trei egu­meni; familia schimonahului Filip, ai carei trei fii l-au urmat la Lavra Troite-Serghiev etc.

Se cunosc si cazuri cand copii evlaviosi se nasteau din parinti necredinciosi (de exemplu, Marea Mucenita Varvara). Insa este putin probabil sa gasim cazuri cand evlavia parintilor sa nu lase amprenta asupra calitatilor copiilor.

Trebuie sa luam in consideratie ca masura induhovnicirii poate fi diferita si totodata poate sa se intample ca slabiciunea duhovniceasca a unuia din parinti sa slabeasca pe toti sau numai o parte din copii. Aceasta este in conformitate cu legile naturale ale geneticii.

In lumea duhovniceasca ereditatea se completeaza cu darurile harului, dupa cum se mentioneaza in Sfanta Scriptura:

„Eu, Domnul Dumnezeul tau […], Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Deut. 5,9-10).

In Faptele Apostolilor se povesteste cum un inger a aparut in fata sutasului Corneliu, care a dobandit mila lui Dumnezeu prin rugaciune si milostenie, si i-a poruncit sa cheme la sine pe Apostolul Petru, spunandu-i ca prin cuvintele acestuia „te vei mantui si toata casa ta” (Fapte 10, 6).

Asadar, mila lui Dumnezeu si mantuirea se revarsa nu numai asupra dreptului, ci si asupra intregii case – asupra familiei si a copiilor lui.

De aceea, pentru parinti grija principala va fi dobandirea milei lui Dumnezeu, a ajutorului si a binecuvantarii Lui. Iar aceasta va fi conditia succesului asupra lucrului indelungat in lupta pentru mantuirea sufletelor copiilor, amenintati de pacat, impreuna cu tot neamul omenesc cel cazut. Preainteleptul Solomon marturiseste:

„Omul drept umbla pe calea lui fara prihana; fericiti sunt copiii care vin dupa el!” (Pilde 20,7).

Iar episcopul Teofan Zavoratul scrie in cartea sa „Calea catre mantuire”:

„Duhul credintei si al evlaviei parintilor trebuie sa fie mijloacele cele mai bune in pastrarea, educarea si intarirea vietii in har a copiilor”.

(va urma)

(din: N. E. Pestov, Cum sa ne crestem copiii: calea spre desavarsita bucurie, Editura Sophia, 2005)

Legaturi:

***

***


Categorii

Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “CUM SA NE CRESTEM COPIII? – N. E. Pestov (I). “Cine este nepasator fata de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, va fi pedepsit aspru pentru acest pacat”

  1. “Aceasta este in conformitate cu legile naturale ale geneticii.”

    Cum adica? Aceste legi “naturale” nu sunt tot lasate de Dumnezeu? Suna de parca ar fi vorba de ceva paralel, dincolo de vointa divina. Sau poate nu inteleg eu.

  2. multumim pentru articol .Este de mare folos tuturor oamenilor .

  3. Daca majoritatea parintilor sunt prea blanzi in strunirea odraslelor,eu cad mereu in cealalta extrema.Le vanez orice greseala,ridic tonul,desi am fost mereu atentionat ca le pot provoca traume.Sfintii Parinti gaseau doua lucruri anevoiase pe aceasta lume,doua arte chiar:educarea copiilor si rabdarea in suferinta bolii.

  4. @ Cristi_g!

    Nu te spovedi on line…! si NU te spovedi nici fata catre fata, nici chiar apropaiatilor despre “scaderile” pe care le ai uneori (asa cum le au toti parintii) in relatiile tale cu proprii copii…
    Caci in curand pana si cele mai “firesti” gesturi ale Parintilor fata de copii lor, pot fi “interpretate gresit”, si pot constitui “temeiuri” de acuzare in viitoare procese judiciare, care vor aveas ca obiect “decaderea din drepturile parintesti” ale multor parinti CRESTINI si incredintarea copiilor lor spre crestere si educare institutiilor publice de plasament, gen orfelinate…asa cum se intampla in Occident!

    Deci sa fim prudenti ca serpii si nevinovati ca porumbeii, iar SINCERITATEA inimii noastre sa o imbracam in armura prudentei si precautiei totdeauna, caci nu sunt departe vremurile, cand DUSMANI ai nostri pot fi chiar rude apropiate…care pot sa te reclame pentru o simpla mustare pe care i-o adresezi copilului tau…

  5. Nu ne mai lasă egoismul
    Și lacomia omenească
    Să înţelegem ce înseamnă
    Concret, marimea sufletească

    Iubirea noastră narcisista
    Atât ne-a rafinat mândria
    Încât nu-i mai vedem grotescul
    Vulgarul și grosolănia.

    Mândria ultrarafinată
    A stins din noi înţelepciunea
    Și ne-a facut ca doar printrânsa
    Să ne’arătăm deșteptăciunea.

    Din educaţie, din viaţă
    S-a stins tot ce a fost lumină
    Și în bărbat și în femeie
    Și în familia creștină.

    Trăim în (ţară ortodoxă)
    Toate pacatele străine
    Ce dezgolesc complet rușinea
    Intimităţii feminine.

    Și în bărbat și în femeie
    I’aceiași grea vinovăţie
    Și tot aceleași consecinţe
    Le merităm ; în veșnicie.

    Ortodoxia ţării noastre
    Este făcută de ocară,
    Cât viaţa n’o mărturisește
    Nici în lăuntru nici pe’afară.

    Ortodoxismul vieţii noastre
    Nu se mai vede în trăire
    Nu-l regasești, în port, în vorbă
    În legi sau în mărturisire.

    Străinul ce parcurge ţara
    Găsește’n ea toată orgia
    Tot păgânismul, tot pacatul
    Nu sfântul, nu ortodoxia.

    Regretele (din consecinţe)
    Deja ne sunt foarte târzii
    Când patimile ne-au stors viaţa
    Și le’am transmis și la copii.

    O,… mamă a fărădelegii…
    O ,..tată multprea desfrânat
    Care distrugi ce-i sfant în tine
    În casă’n semeni și în stat,

    A-ţi găsit oare în aceastea
    Mult căutata fericire
    Va dăruit acestea cinste
    Ori demnitate ori iubire ??

    Iubirea astăzi nu mai este
    Curată, sfântă nici cinstită
    Ci-i despuiată, siluită,
    Spurcată, slută, pângărită.

    Și tot la fel ni-i și viaţa
    Familia și viitorul
    Că-n ce iubim trăim și naștem
    Și ne împodobim poporul.

    Ortodoxia noastră-i moartă
    Fără femei foarte curate,
    Fără bărbaţi cinstiţi și vrednici
    Și legi creștine’adevărate.

    Și moartă ni-i și vieţuirea
    Și dragostea și curăţia
    Fără trirea ortodoxă
    (Și-n viitor ) în România.

  6. @un amic
    Ti-am spus numai tie pentru ca imi esti amic…
    Nu o lua ca pe o spovedanie.Multa lume in jurul meu practica acel “fac bine,sunt bine”.O fi mai corect asa?Tocmai aceasta inchidere in propia carapace ne aduce cea mai mare suferinta.Duhovnicul nu poate fi substituit cu nimeni,dar cati dintre noi nu ne-am deschis prima data in fata unor apropiati…

  7. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII - N. E. Pestov (II). Ferirea copiilor de ispitele lumii
  8. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII? (III) Bazele vietii crestine. DEPRINDERILE CAII CELEI STRAMTE
  9. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII? (IV) Dragostea, discernamantul, pocainta si rugaciunea intensa a parintilor - cele mai sigure "metode" de educatie
  10. Pingback: EDUCATIA CRESTIN-ORTODOXA (I) – Parinti si copii in lupta impotriva inclinatiilor rele si pentru a pune temeliile deprinderilor bune. CE METODE FOLOSIM? -
  11. Pingback: RUGACIUNI PENTRU COPIII NOSTRI -
  12. Pingback: PARINTI SI COPII (I): Arhim. Simeon Kraiopoulos despre FERMITATE, RABDARE SI CONSECVENTA IN EDUCATIA COPIILOR. De ce parintii buni NU trebuie sa cedeze capriciilor celor mici? -
  13. Pingback: Predica audio impresionanta la DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI a Parintelui Damaschin de la Sihastria Putnei (FUGA IN EGIPT). MESAJ CRUCIAL PENTRU PARINTI: “Ia pruncul si fugi, scapa-l de lumea pacatului, de Irozii de azi!” -
  14. Pingback: PARINTELE ANTHONY KARBO (SUA) despre educatia copiilor in Biserica si despre purtarea cu tinerii cazuti in pacate. “TRAIM FARA DUMNEZEU SI NICI NU NE DAM SEAMA! Astazi diavolul nu ne mai lupta cu gloante, ci ne copleseste cu dulciuri” -
  15. Pingback: PROFESORUL ION PATRULESCU (actualul rasofor Iona) – conferinta de la Timisoara (2008), prima parte: Suntem angajati într-un RAZBOI TOTAL cu diavolul. Lumea in care traim astazi este BABILONUL CEL MARE (si audio) -
  16. Pingback: DE VORBA CU PARINTELE ANTHONY KARBO (II): „Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune!” -
  17. Pingback: Parintele Cleopa (audio) despre DREPTUL IOV. Sfantul Ioan Gura de Aur (II) despre TIRANIA TRISTETII, RABDAREA BOLII si despre PARINTII NEPASATORI LA PACATELE COPIILOR -
  18. Pingback: PREDICI AUDIO LA ANUL NOU, TAIEREA IMPREJUR SI PUNEREA NUMELUI DOMNULUI (Parintele Sofian, IPS Bartolomeu, Parintii Mihail, Nectarie, Hrisostom, Ciprian): CEAS DE BILANT SI PRIMENIRE DUHOVNICEASCA -
  19. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA (II). Viata in Biserica; ambianta familiala; formalismul. EFECTELE NEGATIVE ALE TELEVIZORULUI SI ALE CERTURILOR DINTRE PARINTI -
  20. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi? -
  21. Pingback: PUTEREA RUGACIUNII PENTRU COPIII LOR A PARINTILOR CU INIMA ZDROBITA: “Dumnezeu aude intotdeauna rugaciunile parintilor care nu se dau batuti, nu trece niciodata cu vederea inima infranta” -
  22. Pingback: Probleme si dificultati in educarea copiilor: COPILUL INCAPATANAT, RASFATAT, GROSOLAN, CARE VORBESTE URAT etc. Cum luptam cu obiceiurile proaste de comportament ale copilului? -
  23. Pingback: COPIII SI CALCULATORUL – intre necesitate, distractie si DROG PERICULOS -
  24. Pingback: Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii” -
  25. Pingback: CE JUCARII, JOCURI sau PAPUSI CUMPARAM COPIILOR? Cum si in ce scop se creeaza la copii ATRACTIA PENTRU URAT SI MONSTRUOS si cum sunt invatate fetitele sa se identifice cu femeile “usoare” (efectul “BARBIE”)? -
  26. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: “Biserica din casa”: DRAGOSTEA DINTRE SOTI, RUGACIUNEA IMPREUNA si VIATA DUHOVNICEASCA TIN FAMILIA UNITA SI COPIII ACOPERITI DE HAR. “După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau
  28. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti” | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: Cand copilul nu asculta… CATASTROFA NOILOR CURENTE DE “EDUCATIE LIBERALA”, ANTI-AUTORITARA. Repudierea respectului si construirea micilor tirani. INCOTRO DUCE DUHUL TRUFIEI SI AL NEASCULTARII IN EDUCATIA COPIILOR? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate