Cuviosul Paisie despre “DREPTURILE” MONAHILOR

Un recent incident relatat de presa (printre alte relatari, se poate consulta cea din Romania Libera si cea din Adevarul) referitor la un conflict intre Manastirea Agapia si locuitorii comunei Agapia ne-a amintit, cu mahnire, de aceste cuvinte ale Cuviosului Paisie referitoare la “Drepturile monahilor”. Sa citim cuvintele extrase din cartea “Nevointa duhovniceasca“, continand invatatura Staretului (Batranului) Paisie si sa incercam impreuna sa deosebim duhurile, ajutati de intelepciunea Duhului Sfant:

“Dreptul este logica omeneasca. Omul cu cat este mai lumesc, cu atat socoate ca are mai multe drepturi; cu cat este mai duhovnicesc, cu atat are mai putine drepturi.

Monahul indeosebi are numai obligatii; nu are drept la nimic. Nu trebuie sa aiba pretentie de la nimeni pentru nimic. Faptul de a cere monahul drepturi in aceasta viata, din moment ce s-a lepadat de toate pentru dragostea lui Hristos, este cu desavarsire gresit. Facand asa, el ocaraste pe Hristos si monahismul. Mirenii au multe drepturi, dar sunt mireni. Drepturile monahului, dar si ale omului duhovnicesc, le tine Hristos pentru cealalta viata.

Astazi dreptul apare aproape la toti tinerii, inca si la monahii tineri. Unii monahi tineri nu stiu de ce s-au facut monahi si nici ce inseamna monahismul, de aceea au un drept, un duh lumesc, o logica ciudata, o dreptate omeneasca in toate directiile. Aceasta dreptate omeneasca a izvorat din duhul european si a intrat si in monahism.

In calugaria de astazi de multe ori intalnesti acest duh: “Nu-l vatam pe aproapele, nu vreau sa ma vatame; nu-l nedreptatesc; sunt in regula“. “Mi-am facut treaba mea – spun unii. Am ajutat acolo, am terminat. Sunt in regula. Cealalata treaba nu este a mea, am plecat; ma duc la chilie sa-mi fac cele duhovnicesti“. Nu cerceteaza daca celalalt este bolnavicios sau il doare capul sau lucreaza mai putin ca este dupa priveghere si este obosit. Sau spun: “Portia aceasta este a mea; mie mi se cuvine“, si nu cerceteaza daca celalat este mai slab sau daca organismul sau consuma mai mult si are trebuinta de mai multa mancare. Si desi se afla in mediu duhovnicesc, totusi au o mentalitate lumeasca si devin astfel niste mireni consecventi. Stii ce inseamna sa vezi oameni duhovnicesti infruntand lucrurile lumeste? Mai mult sau mai putin, la multi monahi am observat urmatoarele: tin postul, fac rugaciune, merg la slujbe, la ascultare. Poarta imbracaminte monahala, au program calugaresc, dar modul in care abordeaza realitatile este lumesc, in loc sa fie duhovnicesc, deoarece cauta sa nu li se spuna vreun cuvant, caci prin aceasta se socot nedreptatiti. Adica se afla in cadrul dreptatii lumesti si de multe ori nici acolo nu ajung.

Sunt suparat din pricina mentalitatii actuale pe care o vad la unii monahi tineri. O dreptate omeneasca. Cum sa incapa dreptatea omeneasca in viata duhovniceasca? Nici macar in viata lumeasca nu o scoti la capat adesea cu dreptatea omeneasca; cu atat mai putin in cea duhovniceasca! Cand eram in viata de obste, toti cautau cum sa faca vreo jertfa. La lucru, la masa, in toate exista acest duh: se gandeau mai intai la celalalt, si de aceea traiau de aici raiul. Era, de pilda, cineva la trapeza? Acesta cauta sa manance mai putin, ca sa ramana mai mult pentru aproapele. Si slab de ar fi fost acela, tot nu se uita la aceasta. Nu cauta sa vada cine este celalalt. Se jertfea. Nici nu spunea: “O sa-i faca rau daca va manca mai mult“. Din clipa in care monahul cauta sa nu fie nedreptatit, sa nu se osteneasca prea mult, sa nu se piarda osteneala lui, este ca si cum nu ar crede ca exista Dumnezeu, ca exista alta viata, Judecata viitoare si rasplatirea dumnezeiasca. Si chiar daca lucreaza putin mai mult, nici aceasta nu se pierde.

– Adica, Sfintia Voastra, vreti sa ne salte inima, sa ravneasca spre a-l odihni pe aproapele?

– Da, pentru ca atunci cand cauti sa-l odihnesti pe celalalt si te lasi pe tine cu totul in mainile lui Dumnezeu, nu obosesti. Si daca obosesti si spui ca ai obosit, s-a dus, ai pierdut plata. Ce, te va plati Hristos pentru lucruri netrebnice?

Cautati sa procedati astfel cat mai mult puteti. Aceasta este lucrarea duhovniceasca pe care trebuie sa o faceti. Chiar de v-ati si nevoi, nu va este de folos, pentru ca, de nu face cineva lucrarea aceasta, lucreaza pe alta frecventa, diferita de cea a lui Dumnezeu. Dupa aceea toate se pierd, si metaniile, si postirile…Nu spun ca sa nu se faca si acestea, dar sa nu creada cineva ca este in regula daca le face numai pe acestea“.