IPS Averchie despre principiile evanghelice ale iertarii pacatelor si judecarii raului

Avem nevoie de astfel de texte, precum cel ce este prezentat aici, scrise in duhul dreptei credinte, care sunt precum o gura de aer proaspat venita la timp, intr-un mediu infestat cu tot felul de noxe si gaze toxice. Noxa, gazul toxic care este spulberat in randurile ce urmeaza este falsa invatatura legata de iertarea pacatelor si ne-judecare. Constatam si noi o adevarata moda, ce ia amploare tot mai mult, legata de ne-judecarea pacatului si a raului. Din nestiinta si din orgoliul parerii de sine care asuma, in mod fals, o smerenie imaginara, raul, pe baza acestor noi principii “duhovnicesti”, este ignorat, trecut cu vederea, asumat chiar, sau prezentat intr-o ipostaza “pozitiva” cu pretul sacrificarii adevarului, a firescului si a bunului simt. Crestinii sunt indemnati sa fie nepasatori fata de viata aproapelui, sa inchida ochii la pacatele acestuia.

Nu mai stim, noi, oare, ca dragostea fierbinte fata de aproapele are obligatoriu, continuta in ea, si durerea pentru pacatele acestuia, dorul de a il ajuta in mantuire? Nu mai stim, pentru ca nu cunoastem dragostea, dar primim pareri false care ne spun ca o avem si care, de fapt, ne intuneca cu totul cugetul. Cine iubeste nu poate spune, in mod fals, “cine sunt eu sa il judec”, pentru ca, asa cum scrie in Scriptura, daca vezi pacatul cum se apropie de aproapele tau si tu nu faci nimic, sangele acestuia se va cere din mainile tale.

Multumim fratelui care ne-a pus la dispozitie acest text al IPS Averchie.

Sursa originala, aici.

Iertarea pacatelor a fost una din cele mai importante lucrări de mîntuire a omenirii de către Cel ce a înviat din morţi în a treia zi, Hristos dătător de viaţă.

Iată de ce, ivindu-se în prima zi după Învierea Sa în faţa ucenicilor Săi, Dumnezeu Înviat le-a dat pace, a suflat asupra lor şi a spus: „Luaţi Duh Sfînt. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan. 20, 19-23).

În cartea Faptele Sfinţilor Apostoli vedem că Sfinţii Apostoli propovăduindu-L pe Iisus Cel Răstignit şi Înviat din morţi îi chemau pe ascultătorii lor la pocăinţă şi primirea sfîntului botez pentru iertarea păcatelor lor. „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfînt” – aşa chema Sf. Apostol Petru către miile de oameni care îl ascultau de ziua Cincizecimii (Fapte. 2, 38).

Sf. Apostol Petru le spunea oamenilor în ziua vindecării unui olog din naştere: „Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre” (Fapte. 3, 19). „Dumnezeu vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărît o zi în care va să judece lumea pentru dreptate” (Fapte. 17, 30-31).

Iertarea păcatelor nu este necondiţionată, ci anume condiţionată: condiţia este căinţă sinceră. După cum vedem, Dumnezeu le-a dat ucenicilor Săi puterea de iertare a păcatelor prin Duhul Sfînt, dar în acelaşi timp le-a dat puterea să nu ierte păcatele celor care nu se căiesc cu adevărat: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

Cît de înţeleaptă şi de logică este această morală evanghelică clară, concretă şi pură în opoziţie cu propaganda modernă a unei dragoste creştine false şi a iertării necondiţionate care se răspîndeşte nelimitat, chipurile chiar şi asupra duşmanilor credinţei lui Hristos, inclusiv asupra celor care luptă activ cu Biserica Sfîntă şi cu însăşi credinţa în Dumnezeu. Aceştia sînt slugile fidele ale Antihristului care stă să vină!

Pentru a-şi consolida poziţiile şubrede, aceşti pseudopropovăduitori ai creştinismului fals recurg la cunoscutele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei. 7, 1) care sînt deosebit de îndrăgite de ei, dar care nu-i împiedică să judece crunt şi să-i învinovăţească pe cei care nu sînt de acord cu învăţătura lor falsă. Această învăţătură reprezintă o denaturare vicleană a învăţăturii evanghelice, un fals care derută şi tulbură oamenii.

Pentru a înţelege corect spusele Domnului trebuie să luăm aminte că Însuşi Domnul Iisus Hristos care a spus „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” ne învaţă: „Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcîndu-se, să vă sfîşie pe voi” (Matei. 7, 6).

Cine sînt aceşti cîini şi aceşti porci?

Prin aceşti cîini şi porci Domnul i-a avut în vedere pe oamenii depravaţi care nu sînt în stare să primească Adevărul evanghelic, pentru care tot ce este sfînt şi moral este străin şi chiar neplăcut, deoarece ei nu pot înţelege care este preţul adevărat al acestor lucruri. Aceşti oameni imorali, păcătoşi şi răi îşi bat joc de Adevărul evanghelic şi Îl calcă în picioare, îndreptîndu-şi ura asupra propovăduitorilor lui, aducîndu-le nenorociri şi chiar moartea.

Prin cuvintele „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” Dumnezeu nu interzice judecarea morală a oamenilor şi împărţirea lor în buni şi răi, ba din contra, El sfătuieşte să se facă judecată, aşa cum vom vedea în continuare.

Astfel, Dumnezeu porunceşte direct să fie demascat fratele care a păcătuit. „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău” (Matei. 18, 16).

Mai mult ca atît! La această judecată creştină înţeleaptă asupra fratelui păcătos se cere să fie chemaţi şi alţi fraţi. „Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvîntul” (Matei. 18, 16).

Aceasta nu este totul. Dacă fratele insistă în răul pe care-l săvîrşeşte, trebuie să fie anunţată Biserica, adică conducerea bisericească care a primit de la Însuşi Domnul dreptul divin de a lega şi judeca: „Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş” (Matei. 18, 17).

Propagatorii neocreştinismului liberal modern nu acceptă aceste cuvinte, deoarece sînt în opoziţie cu preceptele de bază ale ideologiei lor denaturate.

Chiar dacă aceste cuvinte nu plac, ele nu pot fi aruncate din Evanghelie, deoarece sînt cuvintele Domnului Nostru Iisus Hristos. Cum putem să le ignorăm?

Neocreştinii contemporani în ale căror rînduri se numără învăţaţii teologi şi mulţi ierarhi înalţi nu doresc să recunoască Evanghelia Creştină adevărată şi fabrică samavolnic o evanghelie proprie, aşa cum a făcut strămoşul ideologic al veacului întunecat, Lev Tolstoi.

Din păcate, aceste erezii sînt o mare ispită pentru mulţi creştini, şovăielnici în credinţa adevărată şi care rătăcesc de pe calea lor dreaptă.

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi! Cît de atrăgătoare pare această afirmaţie în răstălmăcirea neocreştină: nu te voi opri în fărădelegile tale, nici tu nu-mi sta în cale! Iată ce interpretare perversă capătă acest text sacru la momentul actual!

În realitate trebuie să ştim şi să luăm aminte că judecata poate fi diferită. O judecată este păcătoasă, iar alta, cum am văzut, este recomandată de însăşi Evanghelia.

Judecata dreaptă este firească. Dacă nu vom judeca, nu vom putea deosebi binele de rău şi vom fi cu uşurinţă ademeniţi pe calea răului.

Sf. Ioan Botezătorul, cel născut de femeie, sfinţenia şi înălţimea morală desăvîrşită a căruia a fost menţionată de Mîntuitorul Însuşi, vîzîndu-i pe fariseii şi saducheii care veneau la el, le spunea: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mînia ce va să vină?” (Matei. 3, 7). Ce este aceasta? O judecată păcătoasă?

Singur Domnul nostru Iisus Hristos îi îndemna pe ucenicii Săi să ia exemplu de la El şi spunea: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima” (Matei. 11, 29). Totodată îi numea pe păcătoşii care nu vroiau să urmeze învăţătura Dumnezeiască „pui de vipere!” şi se adresa mai ales la cărturari şi farisei cu cuvinte tăioase de condamnare: „neam viclean şi desfrînat!” (Matei. 12, 39), „O, neam necredincios şi îndărătnic, pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi pe voi?!” (Matei. 17, 17). Pe cărturari şi farisei îi numea făţarnici, nebuni şi orbi, şerpi (Matei. 15, 7; 16, 3; 16, 6-12; capitolul 23), iar pe regele Irod l-a numit „vulpe” (Luca. 13, 32).

Mai mult ca atît! Ştim din Evanghelie că Domnul, fiind blînd şi smerit se ruga pentru călăii săi: “Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac” (Luca. 23, 34) şi totodată folosea cuvinte tăioase şi recurgea chiar la pedepse fizice aspre şi hotărîte. Astfel, Iisus Hristos de două ori i-a alungat din templu pe negustori: prima dată cînd a început slujirea Sa obştească şi a doua oară, în ajunul răstignirii Sale. Aceste evenimente ne sînt transmise foarte viu şi plastic de către sfinţii evanghelişti. Domnul Iisus Hristos nu a putut răbda negustorii neruşinaţi care făceau negoţ chiar în templul Ierusalimului. Aceştia erau apăraţi şi susţinuţi de clerici şi chiar de sacerdoţii care aveau un venit mare de pe urma negoţului cu porumbei. Iisus Hristos a făcut un bici din funii şi a alungat din templu pe toţi, cu tot cu oi şi boi, iar banii tîrgoveţilor i-a împrăştiat şi mesele lor le-a răsturnat spunînd: „Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie” (Ioan. 2, 14-17). După intrarea triumfală a Sa în Ierusalim, chiar în ajunul patimilor Sale, El a alungat din templu pe negustori şi cumpărători, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele negustorilor de porumbei şi a zis: „este scris: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tîlhari!” (Matei. 21, 12-13).

Ce înseamnă aceasta?

Ce prăpastie enormă este între Adevărul evanghelic şi această dragoste creştină falsă şi atotiertătoare pe care o propovăduiesc liberalii neocreştini contemporani! Oare aceşti oameni care se declară mai atotiubitori ca Însuşi Iisus Hristos nu vor găsi cuvintele şi faptele Domnului Nevinovat păcătoase şi nedemne? Nu-L vor stigmatiza cu expresiile lor preferate de obscurantism, terorism, retrogradare, inchiziţie etc.?

Putem crede că Domnul nostru Unul Născut Fiul Domnului care a venit pe pămînt pentru mîntuirea noastră a oamenilor şi pentru a ne învăţa Purul Adevăr şi viaţă adevărată s-ar fi contrazis pe Sine Însuşi şi ar fi procedat invers propriei învăţături?

Sfinţii ucenici şi apostolii, urmînd pilda Domnului Însuşi, nu se temeau să judece la momentul potrivit pe oamenii care se opuneau Adevărului evanghelic pe care aceşti sfinţi îl propovăduiau. Sfinţii apostoli şi ucenicii Domnului înfrînau şi curmau răul cu hotărîre.

Trebuie să ştim şi să luăm aminte că pentru adevăratul creştinism este străină învăţătura periculoasă a lui Lev Tolstoi despre neopunerea răului (ceea ce a dus nefericita Rusie la pieire şi a aruncat-o în teroarea bolşevică!): orice creştin adevărat trebuie să fie neîmpăcat cu răul, indiferent unde şi la cine l-ar întîlni.

De cînd există Biserica toţi creştinii adevăraţi au urmat pilda lui Iisus Hristos şi pe cea a Sfinţilor Apostoli, au condamnat şi au luptat cu răul, chiar dacă au suferit lipsuri şi şi-au pierdut viaţa. Sfinţii mucenici la fel au luptat cu barbarismul întunecat şi cu idolatrii. Ei nu au murit pasiv pentru Numele lui Hristos, ci au condamnat dur şi au acţionat hotărît împotriva ereziilor şi păcătoşenia idolatrilor.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au luptat hotărît şi fără compromisuri cu ereticii, considerîndu-i nişte fiare sălbatice care nu cruţă turmele, cum spunea Bunul Dumnezeu. Sfinţii Părinţi nu-i considerau nişte eretici eterodocşi (aşa se exprimă mulţi contemporani!) demni de iertare, ci îi judecau aspru, anatemizîndu-i la Sinoadele ecumenice şi cele locale şi, astfel, ferind dreptcredincioşii de răutatea acestor fiare.

Ce este aceasta? Este o judecată păcătoasă ori lipsa dragostei? Nu! Este o aplicare a cuvintelor sfîntului apostol: „Ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos şi veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Cor. 6, 14-15).

Prin retragerea din această lume părinţii noştri cuvioşi şi sihaştrii creştini condamnau oamenii care trăiau în rău.

Astăzi, cînd lipseşte credinţa în Dumnezeu, noi, creştinii fideli Mîntuitorului şi Bisericii Lui Adevărate trebuie să-i judecăm cu fermitate pe necredincioşii şi profanatorii nelegiuiţi, pe anticreştinii înveteraţi care vor să dezrădăcineze credinţa în Dumnezeu şi să distrugă Biserica Sfîntă, pîngărind patria noastră şi violînd lăcaşurile noastre sfinte.

Trebuie să-i judecăm pe toţi acei care colaborează cu necredincioşii, cu acei care îi susţin şi le întăresc puterea, ajutîndu-i astfel în intenţiile lor negre.

Este oare condamnarea Antihristului şi a slugilor lui fidele o judecată păcătoasă, nedreaptă, oprită de Evanghelie aşa cum încearcă să ne convingă deştepţii neocreştini, care pretind că deţin iubirea supremă şi iertarea atotcuprinzătoare?

Nu trebuie să le permitem să-L clevetească pe Domnul Nostru şi Evanghelia Lui Sfîntă! Nu trebuie să permitem fariseilor să-şi atribuie o iubire mai mare ca cea, care este Întruchiparea Dragostei lui Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru!

Pentru a înţelege corect cuvîntul Domnului „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!” trebuie să luăm aminte de minunatele explicaţii ale marelui părinte al Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur:

Mîntuitorul porunceşte să fie judecate toate păcatele, dar să nu judece acei care sînt încărcaţi ei înşişi de păcate şi, pe deasupra, îi blamează pe alţii pentru păcate mărunte. Hristos îi critica pe iudeii care judecau aspru pe fraţii lor pentru nişte fapte mărunte, iar singuri făceau păcate grave.

Prin urmare, nu este interzisă judecata faptelor rele, ci este interzisă răutatea sufletească a celor care păcătuiesc, sau mai mult chiar, nu se gîndesc la mîntuirea proprie.

Nu este interzisă critica obiectivă a aproapelui şi condamnarea nepărtinitoare a comportamentului lui rău. Sînt condamnate bîrfele răutăcioase, vorbele urîte generate de vanitate şi intenţii mîrşave, mîndrie şi trufie, invidie şi supărare.

Cu alte cuvinte, este interzisă răutatea şi batjocura faţă de păcătos din motive personale. Este bineplăcut ca judecata să fie dreaptă, conceptuală şi principială. Evanghelia ne învaţă că trebuie să facem o apreciere calmă a faptelor, să nu fim nepăsători şi să deosebim binele de rău, să nu permitem răului să fie biruitor.

Propovăduitori dragostei creştine false şi ai atotiertării comit o crimă groaznică, îndemnîndu-i pe cei păstoriţi de ei să nu se opună răului, aşa cum chema Lev Tolstoi.

Ce viclenie perfidă şi neagră!

Ce făţărnicie!

Slugile Antihristului nu vor ca creştinismul contemporan să judece pe cineva pentru fărădelegile săvîrşite. Ei vor să acţioneze liber şi să pregătească o atmosferă prielnică pentru grabnica întronare a stăpînului lor.

Orice creştin cinstit şi responsabil trebuie să înţeleagă că numai Antihristul, duşmanul lui Hristos, vrea atotiertarea. El vrea ca oamenii să nu poată deosebi binele şi răul, speră ca oamenii să accepte răul cu bucurie şi să-l primească pe el, Antihristul, fără luptă.

Din dragoste pentru Adevăr trebuie să luptăm fără mîndrie şi trufie cu păcatele proprii şi cu răutatea sufletului nostru, trebuie să demascăm şi să descoperim răul peste tot.

În acest veac neruşinat şi viclean avem sarcina de a păstra credinţa şi devotamentul nostru pentru Adevărul Evanghelic autentic şi pentru Mîntuitorul Nostru Iisus Hristos Dătătorul de viaţă, Biruitorul iadului şi al morţii.

Nu trebuie să se creadă că orice pace trebuie preţuită. Se ştie foarte bine că există un dezacord minunat la fel cum există şi o comuniune păgubitoare de idei. Dar trebuie să avem o pace bună, cu scop bun care să ne unească cu Dumnezeu.