CUVINTE ACTUALE PENTRU DUMINICA ORTODOXIEI

7-03-2009 Sublinieri

fig-1-first-sunday-of-orthodoxy-web1-249x300.jpg

Un extras din predica Sfantului Ioan Maximovici la Duminica Ortodoxiei:

“Si acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, crestinul trebuie să se supună legilor si rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care altii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă fată de ele. Cei ce-i sunt credinciosi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfintenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-si doresc înlesniri fără masură si bucurii în lumea aceasta pământeana, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască asa cum vor si să gândească după bunul lor plac, să-si aseze voia lor proprie deasupra Duhului Bisericii – Duh dat de Insusi Domnul Dumnezeu – si îi cheamă si pe altii să le urmeze calea.

Este posibil, fratilor, ca în curând iarăsi să aveti parte aici de tulburări, si unii dintre voi să vă cheme să mergeti pe calea tăgăduirii legilor sfinte si să vă supuneti numai legilor stăpânirii omenesti. Temeti-vă de această cale! Temeti-vă de calea pe care a mers tâlharul din stânga, căci prin povara hulei, prin povara hulirii lui Hristos, s-a dus la moartea cea vesnică. Cei ce hulesc legile Bisericii Îl hulesc pe Hristos însusi, Care este Capul Bisericii, căci legile Bisericii sunt date de Duhul Sfânt, prin apostoli. Iar legile locale sunt întemeiate pe aceleasi legi, pe legile si pe canoanele Bisericii. Să nu ne credem mai întelepti ca arhiereii (sfintii, n.n.) care au rânduit pravilele Bisericii, să nu ne socotim mai învătati. Ci să strigăm smeriti, împreună cu tâlharul cel întelept: „Pomeneste-mă, Doamne, întru Împărătia Ta!

– Mai mult, cititi la: Duminica Ortodoxiei, Biruinta cinstirii Icoanelor (si cu alte trimiteri la predici si talcuiri ale Duminicii si Evangheliei de astazi)

sfantul_ioan_maximovici.jpg

***

Din predica rostita la Duminica Ortodoxiei, in 1971, de Fericitul Arhiepiscop Averchie Tausev, prietenul apropiat si fratele in duh al Sfantului Ioan Maximovici:

“(…) Cand Biserica lui Hristos a biruit in lume, el a starnit impotriva-i o noua si chiar mai primejdioasa prigoana, anume cea dinauntrul Bisericii – asa cum inaintevestise Sfantul Apostol Pavel in convorbirea sa cu preotii efeseni – s-au ridicat oameni “graind lucruri stricacioase” (Fapte 20,30). Pavel i-a numit pe astfel de oameni “lupi rapitori” (Fapte 20, 29). Acestia erau asa-numitii “eretici” care au cautat sa rastalmaceasca adevarata invatatura a lui Hristos despre credinta si evlavie, ca sa faca zadarnica pentru oameni aceasta invatatura. Cand aceasta s-a intamplat, Sfanta Biserica, prin cei mai buni slujitori ai sai, a ridicat armele impotriva acestor eretici pentru a apara invatatura ei cea adevarata, nedeformata. Atunci au inceput sa fie convocate mai intai “sinoade locale” si apoi “ecumenice“. Din toate colturile pamantului s-au adunat episcopi si, prin Duhul Sfant, au dat glas Adevarului celui curat si nestrambat, urmand pilda Celui Dintai Sinod Apostolic din Ierusalim (Fapte 15, 6-29). De asemenea, i-a despartit pe eretici de Biserica si i-a anatemizat. Aceasta era in accord cu porunca limpede data de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a spus: Iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagan si ca un vames (Matei 18, 17); si in acord cu porunca Sfantului Apostol Pavel, acest mare “Apostol al neamurilor” care a spus: “Ci chiar daca noi sau Inger din Cer va va binevesti altceva afara de ceea ce v-am binevestit noi sa fie anathema!“(Galateni 1, 8 ). Iar in alt loc, tot el graieste: “Cel ce nu-l iubeste pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa fie anathema. Maranatha! (Domnul vine)” (1 Corinteni 16, 22).

In acest fel, ritualul nostru ortodox emotionant, maret si solemn, isi are incepatura de la Insusi Domnul nostru Iisus Hristos si de la marele Sau Apostol, chemat de El sa fie “apostolul neamurilor“, cu alte cuvinte al intregii lumi pagane. Incepand din veacul al IX-lea, Sfanta Biserica a hotarat ca acest ritual trebuie oficiat in prima Duminica a Sfantului si Marelui Post si ca aceasta zi se va numi “Duminica Ortodoxiei”.

Acest ritual, frati si surori, este deosebit de important si plin de insemnatate in cumplitele vremuri pe care le traim, vremuri in care credinta ortodoxa este sovaielnica si nestatornica. Aceasta sovaielnicie si nestatornicie a credintei ortodoxe se datoreaza tocmai acelor persoane care s-ar cuveni sa o intareasca si sa o sprijine in sufletele credinciosilor. Cei care ar trebui sa fie stalpi ai Sfintei Ortodoxii – inalti ierarhi incluzand si ocarmuitorii anumitor Biserici locale – se departeaza de la adevarul Sfintei Ortodoxii. Este cumplit sa trebuiasca sa spui ca pana si ocarmuitorul Bisericii constantinopolitane, care e cunoscuta drept Biserica “Ecumenica”, omul socotit a fi ierarhul cel dintai al oricarei Biserici Ortodoxe, a parasit aceasta cale!

Neindoielnic, peste toate acestea stapaneste pecetea apostaziei, despre care a inaintevestit Sfantul Apostol Pavel (2 Tesaloniceni 2-3) – lepadarea de Hristos a crestinilor. Suntem acum fata in fata cu aceasta apostazie. Marea amenintare ce sta asupra credintei crestine, asupra credintei ortodoxe, este asa-numita “miscare ecumenica“, avand in frunte ceea ce se cunoaste drept “Consiliul Mondial al Bisericilor“, un corp care neaga doctrina unitatii si negreselniciei adevaratei Biserici a lui Hristos si incearca sa creeze din toate credintele deformate existente in prezent o “pseudo-Biserica” noua care, din punctul nostru de vedere, fara nicio indoiala va fi “Biserica” lui Antihrist, acea falsa biserica pe care o va ocarmui Antihrist, a carei venire se pregateste cu grabire in lume acum.

Din invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si a Sfintilor Parinti ai Bisericii, cunoastem ca Antihrist va fi ocarmuitorul atat religios, cat si politic al intregii omeniri: el va sta in funtea noii Biserici universale false; de asemenea, el va fi seful unui nou guvern mondial si va cauta sa supuna totul sub puterea sa absoluta.

Credinta ortodoxa – aceasta este “credinta Apostolilor“, credinta Sfintilor Parinti, este acea credinta pe care Parintii Apostolici, ucenicii directi ai Sfintilor Apostoli, dimpreuna cu Sfintii Parinti si Invatatori ai Bisericii si cu urmasii lor legiuiti, asezati de Duhul Sfant, au talcuit-o pentru noi in scrierile lor minunate si de Dumnezeu insuflate. Fratilor si surorilor, trebuie sa ne pastram statornici in aceasta credinta, daca ne dorim izbavirea cea vesnica!

Acum vom sluji dimpreuna cu dumneavoastra acest ritual ce are mare putere invatatoreasca, e emotionant si deosebit de solemn si care e alcatuit din doua parti: prima parte este rugaciunea Sfintei Biserici pentru toti cei care au ratacit sau au cazut de la adevarata credinta ortodoxa; in partea a doua, Sfanta Biserica rosteste teribila anatema impotriva tuturor invatatorilor mincinosi, ereticilor si schismaticilor care au staruit intru rautatea lor si care nu doresc sa se uneasca din nou cu Biserica cea adevarata a lui Hristos, ci lupta impotriva ei. Apoi vom canta “Vesnica pomenire” pentru toti aparatorii raposati ai Sfintei Ortodoxii si “La multi ani” pentru acei aparatori ai sfintei credinte si Biserici Ortodoxe care sunt inca printre cei vii”.

(in: “Apostazia si Antihristul dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008)

council_7.jpg

sunday-of-orthodoxy.jpg

***

Parintele Savatie Bastovoi: “Să se vorbească de Ortodoxie, chiar dacă se vorbeşte de rău!” – Cuvînt la Duminica Ortodoxiei

“Ortodoxia se slăveşte prin luptele intelectuale pe care le-a purtat de-a lungul istoriei. Nici o religie din lume nu a întrunit atîtea sinoade, în care să se discute cu atîta zel dogmele de credinţă, hotărînd răspicat ce este şi ce nu este reprezentativ pentru sine.

Prima Duminică din Postul Mare este numită a Ortodoxiei. Ruşii denumesc acest praznic „Triumful (sau biruinţa) Ortodoxiei”. Deşi la baza acestei sărbători stă un eveniment istoric concret, anume recunoaşterea temeiului biblic al cultului icoanelor care s-a făcut la Sinodul al Şaptelea Ecumenic (787), noi trebuie să vedem esenţa acestei zile în triumful sinodalităţii asupra răzmeriţelor de tot felul care bîntuie (căci este imposibil să fie altfel!) Biserica dintotdeauna.

Ortodoxia este sinodalitate, iar sinodalitatea înseamnă dezbatere şi rugăciune comună, prin care se descoperă înţelepciunea şi voia lui Dumnezeu.

Dictatura comunistă a interzis cu străşnicie dezbaterile din sînul Bisericii, după cum a interzis orice dezbatere în general. Spiritele libere (eliberate prin adevăr!), din biserică, şi de oriunde, au fost persecutate sau ucise.

Dacă Biserica ar mai putea triumfa astăzi prin ceva, după atîtea sute de sinoade care s-au ţinut de-a lungul vremii, aceasta ar trebui să fie renaşterea tradiţiei polemice milenare a Ortodoxiei. Şi, în parte, mi se pare că tocmai aceasta se întîmplă în această perioadă plină de scandaluri venite dinăuntrul Bisericii. Căci, aşa cum febra este semnul că organismul luptă cu o infecţie pătrunsă în corp, agitaţia din rîndurile credincioşilor este semnul că Biserica luptă pentru însănătoşirea sa.

Oricum, scandalul în Patriarhia Română a început de sus în jos, odată cu cazul Tanacu, atunci cînd reprezentanţii oficiali ai BOR au luat parte activă la campania de denigrare a monahismului şi a Ortodoxiei în general, dovedind o prezenţă cum nu au mai avut-o nici pînă atunci, nici după aceea (deşi probleme ar mai fi). De vreme ce Patriarhia şi-a mutat dezbaterile în presă, vorbind cu credincioşii prin comunicate de presă şi prin şefi de birouri de presă, era normal să se aştepte să primească replici chiar în teritoriul pe care singură l-a desemnat pentru dezbateri.

Trebuie să înţelegem că a trecut vremea cînd tot ce avea de spus biserica era să anunţe o nouă aniversare a ierarhului sau un nou început de an şcolar. Schema de lemn impusă de „mass-media” comunistă din care aflam doar despre nesfîrşitele întîlniri dintre unii şi alţii, despre cuvîntările de felicitare rostite la zilele de naştere ale conducătorilor şi despre adresările către norod în care ni se spunea că trăim în vremuri pline de speranţe ar trebui abandonate pentru a face loc unui dialog real dintre credincioşi şi cei care îi reprezintă în faţa mai marilor lumii acesteia.

Slavă Domnului, graţie finanţărilor europene şi a colectelor de la preoţii săraci din parohiile altminteri uitate, Patriarhia Română are un post de televiziune şi unul de radio cu acoperire naţională, cît şi o agenţie de ştiri. Nu ar fi deloc rău dacă, în zilele cînd se ţine un sinod, televiziunea şi radioul Patriarhiei ar transmite în direct dezbaterile care au loc, să se ştie despre fiecare episcop cum gîndeşte şi cum îşi exprimă punctul de vedere.

Deocamdată, agenţii de presă (căci oameni de presă nu pot fi numiţi) ai Patriarhiei nu doar că nu reuşesc să facă din şedinţele Sinodului un eveniment de presă naţional, ci chiar şi pe cei care se arată interesaţi de felul în care se desfăşoară o dezbatere sinodală încearcă să-i treacă sub tăcere.

Însă tăcerea, umflîndu-se pînă la marginile ei şi riscînd să acopere întreaga ţară, a pocnit cu zgomot mare, trezindu-i din toropeală pe cinovnicii ameţiţi care se erijează în purtători de cuvînt ai Ortodoxiei româneşti. (…)”

continuarea pe blogul parintelui Savatie

prsavatie022e.jpg


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, IPS Averchie Tausev, Parintele Nicolae Steinhardt, Parintele Savatie Bastovoi, Sfantul Ioan Maximovici, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “CUVINTE ACTUALE PENTRU DUMINICA ORTODOXIEI

  1. Ma-m uitat la filmul Vlad Tepes, si ma intrebam: mai da Vlad nu putea sa faca ecumenism cu sultanul, nu mai mureau atatia oamenii, insa el a aparat credinta si n-a cautat la apararea trupurilor in defolosul credintei. E dupa cat se vede diavolul a schimbat tactica nu mai ataca trupul, acum ne face sa facem din trup un dumnezeu al patimilor, ceea ce ataca el acum este sufletul, dar cu ce? cu propriul nostru trup. Aseara am vazut la tv un preot care spunea oameniilor sa fie optimisti ca ne apropriem de venirea cea de-a doua a lui Hristos, si ca astfel sa nu mai cautam ura, si astfel sa ne pregatim de sarbatoare-pasapoarte biometrice, pe curand cipuri-nota mea, astfel sa-l intimpinam pe ”hristos” cum se cuvine. De lupta cu patimile, de razboiul cu ele nimic n-a zis acest om, sau poate ecumenistii au ajuns deja sfintii si nu mai au nevoie de ele. Si astfel Vlad Tepes n-a fost un las cum sunt unii din ierarhie si a cautat sa invinga raul, cu armele sale insa spre biruinta binelui, dupa cum spune si psalmistul David: Nu raspunde nebunului cu nebunia lui ca sa nu se creada (bun,)? si raspunde nebunului cu nebunia lui ca sa nu se creada intelept. O intrebare pentru ecumenistii: Raspundeti-mi ce ar fi fost cu tarile romanesti daca Vlad, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare ar fi cautat sa faca ecumenism cu turci, unguri, tatari?
    Dar cum spunea si Denis de Reugemont-dupa conflictele militare, diavolul o sa ne dea o pace in care o sa avem de toate numai Cruce si Evanghelie nu, iar ecumenismul ce face?
    Astfel de la lupta impotriva trupului diavolul a schimbat tactica, se foloseste de trupul nostru pentru a lupta impotriva sufletului nostru. Insa el stie ca o sa piarda, insa sa speram ca numai el o sa ajunga unde vrea si nu oamenii pe care ii vrea sa ii insele. IUBITII SI IERTATII!!

  2. Marana tha, este prima rugaciune crestina, evident in aramaica, si se traduce “Domnul meu Vino!”. “Dumnezeu vine!” este traducerea gresita data de ereticii protestanti si nou-protestanti care asteapta ‘venirea’ Domnului. Ratacirea lor este evidenta deoarece Hristos nu a plecat nicaieri: “Iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor”. Prin toate aceste expresii: “El vine, Domnul se apropie, El va veni s.a.md.” prin care ‘marturisesc’ “asteptarea Lui Hristos”, de fapt, toti acesti eretici marturisesc CA NU IL AU PE HRISTOS. Cum poti astepta pe Hristos?! El nu lipseste in mijlocul poporului Sau, prin Sfintele Taine si mai ales prin Euharistie; Hristos este prezent in Biserica de la Inaltare si pana la Parusie. De fapt toti acesti pseudo-crestini, in fapt inaintemergatorii lui antihrist, propovaduiesc un Hristos fals, care va fonda o ‘imparatie de 1000 de ani(milenarismul)’-erezie condamnata deja de Biserica inca de la Sinoul 3 ecumenic- imparatie in care numai ‘cei alesi’ vor intra. Mai este nevoie sa spunem cine va fi acest fals mesia pe care toti ereticii incepand cu catolicii si terminand cu paganii ce nu au primit pe Hristos il vor proclama mesia? Da, il vor primi pe antihrist cu bratele deschise. Si iata proorocia Sfantului Apostol Pavel implinita sub ochii nostri; prepozitia anti in greaca inseamna si ‘in locul, in loc de’ nu numai impotriva. Deci o invatatura stramba, gresita, in locul invataturii Bisericii. Si aici putem vorbi despre duminica ortodoxiei, a dreptarului credintei dar ar fi prea mult de spus. O mica precizare totusi se impune. Duhovniceste, nu s-a schimbata nimic in lume de la Inaltare si pana acum. In Sfanta Treime nu exista ‘mutare sau umbra de schimbare’. Drept aceea, tot ce este dreptar de credinta – Sfintele Sinoade Ecumenice- nu pot fi desfiintate. Prin urmare, cel ce vrea sa se mantuiasca trebuie sa tina ortodoxia TOATA, INTREAGA fara inovatii atat de dragi sectantilor, ereticilor, fie ei catolici sau de alta factura. Sa ne ajute Dumnezeu si Maica domnului pentru rugaciunile Sfintilor Apostoli si ai Parintilor de la Sinoadele Ecumenice sa ne tinem tare de credinta una, mantuitoare pana la sfarsitul veacurilor, Amin!

  3. De acord cu ce a spus Vulturul,sau de ce Sf Brancoveni(in speta Constantin Brancoveanu) nu a facut ecumenism cu Ali Pasa? Pt ca nu se face asa ceva, cand te respecti si cand stii ca urmezi Adevarul! Si au fost f transanti:”Vreau sa mor crestin, loveste!” Decat fara Hristos au preferat moartea!
    Capetele lor au fost purtate in varfuri de sulite pe toate strazile Istambulului,iar trupurile arunacte in Bosfor!
    Aparatori ai Ortodoxiei! Nu niste figuranti…,nu niste ipocriti!(vb in general,nu fac nici o aluzie)

  4. http://www.danionvasile.ro/blog/2009/03/06/nu-exista-cipuri-in-noile-carnete-de-conducere/
    Va rugam sa reveniti maine sau cand puteti cu explicatii cu privire la acest articol. E ca in povestea cu “uite lupul, nu-o lupul”? Sau totul risca sa cada intr-o mascarada? Adica atata proteste , agitatie si cand colo nu-i cipul? Sau e o incercare de manipulare a noastra? Parca nu prea imi vine sa cred povestea asta dupa ce am ascultat atatea predici, conferinte, articole…. Voi ce ziceti?

  5. Roxi,

    Pai scrie limpede ca e vorba numai de permise (unde oricum era o situatie confuza pana acum), nu si de pasapoarte, care au cu siguranta. Nu s-a schimbat nimic, in esenta, pana la urma se va ajunge si la permise, iar sistemul oricum merge inainte, urmand ca in 2011 sa primim buletinele electronice cu cip. Danion e pe aceleasi pozitii, oricum. Sa citim cu atentie si sa nu ne grabim sa interpretam gresit.

  6. Multumesc pentru Evloghiu. Domnul sa va binecuvinteze!

  7. Daca nu vom fi mai bataiosi(intru lupta cea dreapta), ne vom pierde credinta, adica adio ortodoxie romaneasca.

  8. Credinta noastra trebuie sa treaca prin Golgotha suferintei si Mormantul Invierii. Dupa marturisirile celor din inchisori, Hristos se facea prezent celor care aveau credinta, nu mai simteau durerile, iar o stare de pace si dor de Dumnezeu le stapaneau inimile.
    Hristos este in intreaga natura umana, in suferinta si in bucurie, pentru cel care crede in duh si in adevar. Pentru cel care a trecut prin suferinta si prin bucurii, pentru cel care a primit incercarea, urmeaza dezbracarea de omul cel vechi si imbracarea cu omul cel nou sau cu Hristos.
    Trecerea de la moarte la viata se intampla inca de aici, inca de acum. De aceea toate aceste erezii milenariste sau ecumeniste nu il au pe Hristos si nu au viata, nu se intereseaza de lupta duhovniceasca, ci te prosperitatea lumeasca. Sa uitam realitatea raiului si a iadului, dimensiuni ale constiintei.
    Si aceasta este o prigoana a credintei in sanul Biserici, dar cine o mai observa?

  9. Draga Vulture, imi place cum iti formulezi exprimarea care se adreseaza atit de direct sufletelor noastre.Spun sincer ca am fost socata cind pe Trinitas, am asistat la o pledoarie pentru ecumenism a unui preot ortodox. Sint o pacatoasa ortodoxa dar in acel moment m-am simtit tradata si indurerata sa aud asa ceva in gura unui preot ordodox. Nu vreau sa continui cu comentariile, nu am voie sa judec, am voie doar sa-mi respect credinta si sa-l rog pe DUMNEZEU sa ma intareasca in ea. DOAMNE ajuta!

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » IPS AVERCHIE TAUSEV: TREI NIVELURI ALE APOSTAZIEI
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Marturii despre Vladica Ioan Maximovici - apostolul neobosit si neinfricat al vremii noastre
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Eugene (Cuv. Seraphim) Rose despre MOARTEA UNUI SFANT: VLADICA IOAN MAXIMOVICI
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » MITROPOLITUL ARTEMIE DE KOSOVO MARTURISIND DESCHIS DESPRE ORTODOXIE SI EREZIA ECUMENISTA (Tesalonic, 2004)
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » VLADICA AVERCHIE TAUSHEV (34 de ani de la adormire) DESPRE CUM POT APOSTAZIA INSISI CEI CARE SE CRED LUPTATORI PENTRU “ORTODOXIA ADEVARATA”. BIRUINTA CEREASCA
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Sa recitim impreuna (V): VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » 45 DE ANI DE LA MUTAREA IN IMPARATIA CERURILOR A SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI, FACATORUL DE MINUNI (†2 iulie 1966). Cuvant despre modestie
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » VIATA SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI (documentar VIDEO si text). Apostolul descult al Americii, Chinei si Occidentului
  18. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” -
  19. Pingback: DIN SCRISORILE VLADICAI IOAN MAXIMOVICI: “Cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera… simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: SFANTUL IOAN MAXIMOVICI, EPISCOP DE SHANGHAI SI SAN FRANCISCO – 50 de ani de la adormirea unui arhiereu cu moaste intregi al zilelor noastre († 2 iulie 1966). CUM MOARE UN SFANT. Cum se ingrijeste de turma sa un păstor jertfelnic sau IUBIREA FACA
  22. Pingback: SFANTUL IOAN MAXIMOVICI – ierarhul Bisericii Universale. LUPTA PENTRU UNITATEA SI PACEA BISERICII A SFANTULUI ARHIEPISCOP DE SAN FRANCISCO. “Întăreşte Doamne Biserica Ta pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Tău!” | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate