VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?

13-04-2011 Sublinieri

DESPRE MENTALITATEA DE TIP POLITIC, IEZUIT SI LUMESC A SEPARARII CREDINCIOSILOR PE BAZA PARTIZANATELOR DE GRUP

+ 13 aprilie 1976

Cum putem apostazia daca pierdem Duhul si trairea Ortodoxiei?

Biserica – accentua Arhiepiscopul Averchie în alt loc – ne-a fost dăruită pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva! Nu o putem face uneal­tă sau teren de joc al patimilor noastre ori pentru regla­rea propriilor noastre conturi”.

***

*

“(…) Cel de al treilea nivel al apostaziei

In sfârşit, cel de al treilea nivel de apostazie cu privire la care Arhiepiscopul Averchie ne-a avertizat, este atins atunci când bisericile ortodoxe, chiar şi când păstrează toate tradiţiile a ceea ce ele numesc „Ortodoxie ade­vărată”, pierd totuşi „savoarea” preţioasă a credinţei lor şi ajung contaminate de un duh lumesc travestit în spi­ritualitate. Aceasta se întâmplă din pricina:

(1)a pierderii dragostei creştine adevărate, fără de care toate tradiţiile ajung mai degrabă osânditoare decât purtătoare de har, şi

(2) a întrebuinţării în scopuri lumeşti a formelor şi suporturilor de credinţă exterioare(care sunt menite să trezească amintirea lumii de dincolo). Dintru aceşti factori se iveşte o altă formă de „pseudo-Ortodoxie“, de data aceasta mult mai subtilă, pentru că poate fi tăinuită în toate formele corecte. Câteva din simptomele sale, ca­re pot fi găsite şi în „pseudo-Ortodoxia” apostaziei de nivelul al doilea, vor fi înfăţişate mai jos.

Politica de grup

Arhiepiscopul Averchie a văzut că, odată ce „sa­voarea” Ortodoxiei s-a pierdut, iar Biserica ajunge să fie privită în primul rând ca o organizaţie lumească, calitatea de mădular al Trupului tainic al lui Hristos este confundată cu calitatea de membru într-o grupare administrativ bisericească sau în alta. Atunci, vieţile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curăţirii Bisericii“, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizaţiei. Preoti, mireni şi monahi sunt aţâţaţi şi făcuţi să nu se încreada unii în alţii, tocmai ca să apere avantajele lumeşti al respectivelor lor grupări. O grupare bisericească poate să se desprindă dintr-o alta şi să caute să îşi legitimeze poziţia cu nenumărate formule legale şi canonice. Diferite grupări pot să se unească, formând „supragrupări” ca să ajungă să se simtă mai legitime; pot sa vorbească de unitatea lor exterioară, ca şi când aceasta ar reprezenta unitatea duhovnicească adevărata a Bisericii, însă adeveresc că această unitate este de fapt pe de-a-ntregul politică, dacă ele resping sau întrebuinţează polemica împotriva acelor grupări ortodoxe care nu s-au alăturat organizaţiilor lor. Cei cu o „mentalitate partinică” pot pierde însăşi ideea de sfinţenie, ridicând în slavă personalităţile bisericeşti fie pentru ci sunt „recunoscute” de propria lor grupare, fie pentru ca sunt purtătorii ei de cuvânt cei mai de vază. „Canonicitatea”, o armă însemnată în polemica dintre grupări, ajunge să fie mânuită destul de discreţionar şi confundată în mod greşit cu „recunoaşterea” unui grup de către alte grupări. In felul acesta, pare să devină mai „canonic” cel care întrebuinţează propaganda cea mai eficace.

Arhiepiscopul Averchie era scârbit de acest domeniu, al ceea ce el numea „politica de grup”, văzând că nu are nimic de a face cu adevăratul creştinism. Cu toate că politica de grup a atins într-adevăr o culme în vremurile acestea de pe urmă, când „dragostea multora se va răci” (Matei 24,12), „mentalitatea de grup” nu este doar apanajul epocii moderne – ea este o tendinţă generală a părţii căzute, trupeşti a omenirii. Chiar şi Sfantul Pavel a avut de-a face cu ea când îi scria bisericii din Corint:

„Că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu al lui Apollo, iar eu al lui Chifa, iar eu al lui Hristos! Au doară S-a împărţit Hristos? Au Pavel s-a rastignit pentru voi? Sau întru numele lui Pavel v-aţi botezat? […] Căci când zice cineva: Eu sunt al lui Pavel, si altul: Eu, al lui Apollo, au nu oameni trupeşti sunteţi?” (1 Corinteni 1,12-13; 3,4).

Să faci din Biserică o unealtă a intrigilor politice, spunea Arhiepiscopul Averchie, înseamnă “să le supui pe cele veşnice celor vremelnice, pe cele cereşti celor pamânteşti, pe cele sfinte celor păcătoase”. In articolul sau Râvna cea sfântă, a afirmat în continuare:

Şi în acelaşi chip [ca şi râvna sfântă], există o râvnă artificială, mincinoasă, înapoia măştii căreia este tainuită colcăiala patimilor omeneşti de rândcel mai adesea mândria, iubirea de stăpânire şi de cinstire şi interesul unei politici de grup asemenea celei care joacă rolul principal în luptele politice şi pentru care nu poate fi nici un loc în viaţa duhovnicească, în viaţa bisericească publică, însă care, din păcate, este des întâlnită in vremea noastră şi este aţâţătoarea de căpetenie a oricărei gâlcevi şi tulburări din Biserică. Conducătorii si aţâţătorii acestei râvne mincinoase se ascund adesea in spatele vreunui fel de idealism închipuit, însă în realitate îşi urmează numai ţelurile lor personale, străduindu-se nu să-I fie pe plac lui Dumnezeu, ci să îşi satisfacă propria grijă de sine şi fiind râvnitori nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru propria lor slavă si slava colegilor şi partizanilor din gruparea lor. Toate acestea, nu mai trebui să o spunem, sunt profund străine râvnei celei sfinte şi adevărate, sunt potrivnice ei, păcătoase şi vinovate, căci ele primejduiesc mai mult Sfânta noastră credinţă şi Biserică!”

„Biserica – accentua Arhiepiscopul Averchie în alt loc – ne-a fost dăruită pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva! Nu o putem face uneal­tă sau teren de joc al patimilor noastre ori pentru regla­rea propriilor noastre conturi“.

In ceea ce-l privea pe Arhiepiscopul Averchie, politica de grup o socotea plictisitoare, oricare ar fi fost gruparea implicată. In mod ironic, tocmai dezacordul lui cu cei ce aveau „mentalitate de grup, a fost cel care l-a făcut să cadă pradă politicii lor. A fost îndepărtat din calitatea de membru permanent din propriul con­siliu episcopal, fiindcă a refuzat să fie dirijat mai de grabă de o „linie de partid”, decât de propria sa con­ştiinţă. Văzând că politica de grup a pătruns nu doar în alte grupări, ci şi în obştea sa, i-a spus odată unuia din foştii lui seminarişti: „Nu rezultă din aceasta că harul Sfântului Duh părăseşte soborul nostru?”

Totuşi, se poate pune întrebarea de ce Arhiepisco­pul Averchie a vorbit aşa de făţiş despre fenomenul „neinspirant” al politicii de grup. Nu ar fi fost mai bine să ne prefacem doar că toate celelalte grupări ortodoxe nu există şi să ne mărginim atenţia la propriul nostru cerc? Nu, pentru Arhiepiscopul Averchie aceasta ar fi fost o sustragere de la răspunderea sa ca Apostol al lui Hristos. Politicile de grup otrăvesc misiunea Ortodo­xiei în Lumea Liberă, abătându-i din cale pe cei nou convertiţi şi făcându-i pe credincioşi să se plece mai curând şoaptelor diavolului decât cuvintelor Vieţii. Pastrarea tăcerii ar fi fost o nelegiuire de vreme ce, dacă această problemă nu ar fi fost abordată făţiş, cum altfel ar găsi căutătorii de cele duhovniceşti esenţa adevărată a Ortodoxiei, care prin fire este mai presus de politica de trup? Cum ar fi trăit aceştia realitatea vie a Bisericii celei adevărate care, aşa cum spunea Arhiepiscopul Averchie, este „unitatea duhovnicească strânsă a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos“?

„NUMAI RÂVNA SFÂNTĂ PENTRU DUMNEZEU, PENTRU HRISTOS, scria arhiepiscopul, fără nici o amestecare a vreunui fel de prefăcătorie sau a vreunei POLITICI îndoielnice şi perfide, trebuie să ne călăuzească în toate faptele şi lucrările noastre“.

***

(…)


CEREASCA BIRUINŢĂ

Pe 1/14 aprilie 1976, Părintele Serafim Rose a scris în jurnalul său:

Astăzi am fost înştiinţaţi despre moartea călăuzei noastre duhovniceşti şi teologice, Arhiepiscopul Averchie, care ne-a lăsat cu adevărat orfani…”

La câteva luni după aceasta, pe 22 octombrie/4 noiembrie, Părintele Serafim a venit la biserică pentru slujba de dimineaţă şi i-a povestit unuia dintre fraţii săi despre un vis minunat pe care îl avusese în noaptea ceea. Il văzuse pe iubitul său Arhiepiscop Averchie stând pe nişte trepte verzi, precum iarba, care duceau in sus. Erau acolo mulţimi uriaşe de oameni, ca la o adunare în aer liber, iar Părintele Serafim era cu ei. Arhiepiscopul Averchie arăta strălucitor. Era înveş­mântat tot într-un alb orbitor, precum era şi întreaga mulţime, şi diaconul din preajma arhiereului, şi Părintele Serafim însuşi, care stătea puţin mai jos, însă chiar în faţa Arhiepiscopului Averchie. Avea loc un fel de sărbătoare solemnă. Diaconul trebuia să rostească prochimenul, dar dintr-odată parcă nu mai putea să grăiască cuvintele, iar el şovăia, căutând să şi le aducă aminte. Insă Părintele Serafim le cunoştea şi a privit în sus către Arhiepiscopul Averchie – vrând să îi spună că el ştie cuvintele care erau de trebuinţă. Atunci Ar­hiepiscopul i-a dat de înţeles că ar trebui să spună el prochimenul cu voce tare, în locul diaconului.

„Să învieze Dumnezeu – a psalmodiat cu glas înalt Părintele Serafim –şi să se risipească vrăjmaşii Lui! Să învieze Rusia! Aliluia!”

Indată ce a spus aceasta, a fost acoperit de un uriaş murmur, din toate părţile; cântarea a răsunat precum un tunet, revărsându-se ca nişte valuri mari, până în depărtări. In această clipă, Arhiepiscopul Averchie a zâmbit cu mulţumire adâncă. A început să urce încet, în vreme ce legăna, tămâind, o cădelniţă. Şi în timp ce minunatele coruri de mii de glasuri continuau, Părintele Serafim a înţeles că acest prilej măreţ, solemn, nemaiauzit era prăznuirea învierii Rusiei. Apoi s-a trezit.

Glasul plin de linişte al Părintelui Serafim, întru care a povestit visul, l-a încredinţat pe frate că fusese o cercetare adevărată din partea Arhiepiscopului Averchie. Sfârşindu-şi povestirea, Părintele Serafim l-a întrebat: „Oare ce să fi însemnat?”

„Nu ştiţi ce zi este astăzi?”, i-a răspuns fratele. „Este prăznuirea Sfântului Averchie, cel întocmai cu Apostolii cea dintâi prăznuire a numelui Arhiepiscopului Averchie în Ceruri! De asemenea, se prăznuiesc în aceasta zi atât cei Şapte Adormiţi din Efes – ale căror vieţi preînchipuie învierea obştească -, cât şi Icoana Maicii Domnului din Kazan – care a izbăvit Rusia în trecut. Visul Sfinţiei voastre nu este unul oarecare; trebuie să aibă o însemnătate”.

Astfel s-a învrednicit Părintele Serafim să se îm­părtăşească din biruinţa cerească pe care Arhiepis­copul Averchie o trăia deja în Ceruri”.

(din: Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008)

Va recomandam calduros si alte articole despre viata si invatatura IPS Averchie:

***

Legaturi:

 


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Averchie Tausev, Parintele Serafim Rose, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SA PAZIM UNITATEA FAMILIEI BISERICII, tinand si marturisind credinta ortodoxa CU INTELEPCIUNE SI CU DRAGOSTE, “nu cu isterie si cu condamnari irevocabile ale altora”! CINE SE RUPE DE BISERICA, ACELA MOARE! “Slavă lui Dumnezeu, că nu ne
  2. Pingback: De actualitate: PARINTELE SERAFIM ROSE despre CALEA IMPARATEASCA, duhovniceasca si sanatos ortodoxa, care SE OPUNE SI ECUMENISMULUI sau MODERNISMULUI, DAR SI ZELOTISMULUI “SUPERCORECT”: “Sunt unii care doresc ca totul sa fie absolut simp
  3. Pingback: CUM SE FACE MARTURISIREA LUI HRISTOS? Vladica IEROTHEOS VLACHOS despre conditiile teologhisirii veritabile, RAVNA FARA CUNOSTINTA, EXPERIENTA DUHOVNICEASCA si DEOSEBIREA DUHURILOR. “Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stap
  4. Pingback: PĂRINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONEȘTI pentru “FAMILIA ORTODOXĂ”, despre lucrarea de MĂRTURISIRE întemeiată pe VIAȚA LĂUNTRICĂ: “Nu putem învinge puterile răului prin forţele proprii. Singura soluţie este soluţia harului, sol
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate