“TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”

6-04-2017 Sublinieri

Arhiepiscop Averchie Tauşev:

Păzirea inimii în faţa zbuciumului lumesc

Într-o lucrare literară de excepţie, intitulată Pateric, găsim următoarea pildă: „ Avva Antonie cugeta la judecăţile Domnului şi L-a întrebat: «Doamne, de ce unii oameni mor de tineri, în timp ce alţii trăiesc până la o vârstă aşa de înaintată? De ce unii oameni sunt bogaţi, iar alţii săraci? De ce oamenii răi prosperă, iar cei buni trăiesc în lipsuri?». Atunci acesta auzi o voce care i-a răspuns: «Antonie, tu să fii atent la tine însuţi. Aceste lucruri se petrec după judecata lui Dumnezeu şi nu este spre folosul tău să ştii ceva despre aceasta”.

„Tu să fii atent la tine însuţi!”. Un sfat important ce ar trebui să ne servească tuturor drept cuvânt de învăţătură. „Tu să fii atent la tine însuţi!“, adică fii atent la gândurile, sentimentele, dorinţele şi stările tale emoţionale. Fii atent la tot ce se petrece în sufletul tău, în inima ta. Nu îngădui inimii să devină o sursă a răului, întrucât Dumnezeu însuşi spune: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Mt. 15,19).

De unde provin gândurile rele ale inimii? Ele nu provin de la sine, ci din exterior.Păzeşte-ţi inima şi cercetează gândurile care intră în ea; care este natura lor?“. Aceasta este porunca după care Sfinţii Părinţi au lucrat pentru a-şi curaţi inima de patimile păcătoase care ne-au fost lăsate. Păzeşte-ţi inima”, adică fii vigilent, fii atent la tine, fii atent la tot ce se întâmplă în cele mai profunde colţuri ale sufletului şi ale inimii şi nu lăsa ceva necurat să pătrundă acolo. Inimile sunt întinate de urme vătămătoare pe care le primim din exterior, din lumea care ne înconjoară şi care, potrivit Sfântului Apostol Ioan, zac sub puterea celui rău (I In 5,19).

  După cum bine ştim, copiii au o inimă curată. Apoi, pe măsură ce cresc, sunt expuşi tot mai mult lumii înconjurătoare, care zace în răutate, iar inima lor este întinată din ce în ce mai mult, pierzându-şi puritatea iniţială de copil. Aceştia încetează treptat să mai fie copii şi devin adulţi. Adulţii îşi amintesc de copilăria lor cu mare drag, adesea cu melancolie, şi o numesc „vârsta de aur”, „copilăria de aur”. Şi, într-adevăr, copilăria este „de aur”, întrucât este o perioadă a curăţiei inimii – copiii nu cunosc răul, vulgaritatea şi mizeria care pătrunde în inima adulţilor, a celor care nu au putut să îşi păstreze măcar parţial puritatea inimii. Doar această puritate poate dărui pacea adevărată, bucuria şi fericirea. Întinarea inimii aduce odată cu ea întunericul, agonia, chinul, melancolia şi întristarea sufletului, adică tot ce otrăveşte viaţa omului şi o face mai greu de suportat.

De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos a spus atât de răspicat: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Mt. 18, 3); „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14,17). Dreptatea şi pacea se pot găsi numai într-o inimă precum Cea de copil. Aşadar, cei care vor să ia parte la dreptate, pace şi bucurie ar trebui să încerce să-şi păstreze inimile la fel de pure precum cele ale copiilor. Singura cale pentru a reuşi aceasta este „a te îngriji de tine”, adică să îţi păzeşti inima pentru ca nimic din ceea ce este murdar sau necurat să nu o păteze sau să o întineze moral, lucru care ar transforma-o într-o sursă a răului şi la contaminarea morală a altora.

Care, dar, sunt lucrurile de care trebuie să ne păzim inima? Aceasta trebuie apărată de tot felul de pericole exterioare dăunătoare. Lucru imposibil, veţi spune. Desigur, este imposibil să reuşim acest lucru în totalitate. Este imposibil să nu fim marcaţi de lumea în care trăim. Dar ceea ce este posibil este să limităm atacul unor astfel de lucruri, să ducem o luptă interioară cu ele, să ne dăm silinţa să le scoatem din inimă. Până la urmă, aceasta este esenţa vieţii duhovniceşti, care nu presupune altceva decât luptă, şi, în special, lupta cu păcatul. Iar sursa supremă a păcatului din inima oamenilor este alimentată de amprentele dăunătoare ale lumii din jur, acceptate fără luptă şi lăsate să-şi nască roadele otrăvitoare în suflet.

De aceea, lupta cu ele este cea mai importantă din viaţa noastră duhovnicească. Trebuie să ne străduim să nu le lăsăm să ne pătrundă în suflet. Şi ce anume trebuie să facem pentru a reuşi? Sfinţii Părinţi ne învaţă că trebuie să „închidem obloanele sufletului” mai des, adică simţurile: văzul, auzul, gustul, mirosul şi simţul tactil. Trebuie să ne învăţăm singuri, să ne forţăm să nu privim, să nu ascultăm, să nu gustăm, să nu mirosim sau să atingem chiar orice. Îndată ce intelectul şi conştiinţa ne spun că unele semnale pe care le primim sunt dăunătoare, trebuie să închidem îndată, fără întârziere, „fereastra” corespunzătoare a sufletului, adică organul de simţ respectiv prin care pătrund acestea. Dacă din întâmplare vedem ceva dăunător, trebuie să ne ferim ochii, ba chiar să îi închidem, pentru a evita să privim ceva ce, odată pătruns în suflet, ne va tulbura mai târziu pacea interioară. Dacă auzim cuvinte tulburătoare, care ne fac rău sau care ne provoacă sentimente negative, trebuie să ne îndepărtăm de cel care vorbeşte, chiar să ne astupăm urechile, ca să nu mai auzim lucrurile care ne vor afecta poate mult timp, privându-ne de echilibrul emoţional.

Sfântul Ioan de Kronstadt a scris în jurnalul său:

Spunem că «dacă nu m-aş fi uitat, nu aş fi fost ispitit; dacă nu aş fi auzit, inima mea nu ar fi îndurerată; dacă nu aş fi gustat, nu aş fi dorit». Vedem câte ispite apar prin văz, auz şi gust. Mulţi au suferit şi încă mai suferă din pricina faptului că inimile lor nu au fost stăruitoare în predispoziţia către bine, din cauză că au privit cu ochi necuraţi, că au ascultat cu urechi nedeprinse să distingă între bine şi rău, căci s-au înfruptat cu nesaţ. Simţurile trupului iubitor de sine, lacom, neînfrânat de raţiune şi de poruncile lui Dumnezeu, i-au condus pe oameni într-o lume de nenumărate patimi, le-au întunecat minţile şi inimile, lipsindu-i de pacea inimii, luându-le voinţa liberă şi transformându-i în sclavi ai simţurilor. Astfel, vedeţi cât de necesar este să priviţi, să gustaţi, să ascultaţi şi să atingeţi cu prudenţă sau, mai degrabă, cât de necesar este să vă păziţi inima, pentru ca, prin simţurile exterioare, să nu poată pătrunde nici un păcat şi pentru ca însăşi sursa păcatelor, diavolul, să nu vă întunece şi să rănească sufletul de natură divină, prin săgeţile sale veninoase’ (Viaţa mea în Hristos).

De aceea este nevoie să trăim, pe cât se poate, în aşa fel încât să ne păzim inima în orice chip cu putinţă de aceste influenţe negative asupra organelor de simţ. Trebuie să ne trăim viaţa cu grijă.

Opusul vieţii trăite în priveghere neîncetată este vieţuirea distrasă şi distrugătoare, pe care o duc majoritatea oamenilor de astăzi – oameni care nu se îngrijesc de puritatea inimii şi a vieţii. Însă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne previn asupra unei vieţi de desfătare. Însuşi Domnul Iisus Hristos ne avertizează împotriva unei astfel de vieţi şi ne cheamă să fim vigilenţi, zicând: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Mt. 26,41), „iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!” (Mc. 13, 37).

Fiii lumii văd neatenţia ca pe ceva nevinovat spune Sfântul Ignatie Briancianinov –, însă Sfinţii Părinţi văd în ea începutul răului.

Unul dintre cei mai mari asceţi, Sfântul Pimen cel Mare, învăţa că începutul tuturor răutăţilor este neatenţia“.

De ce este aceasta atât de dăunătoare? Răspunsul este destul de evident: o persoană neatentă nu este capabilă să se vegheze pe sine. Este preocupată tot timpul cu lucruri din exterior. Cum poate fi atentă la propria sa inimă, dacă obiectul atenţiei sale nu îl face viaţa sa lăuntrică, ci evenimentele lumii exterioare? Aceasta nu este preocupată de reducerea fluxului de influenţe externe, ci, din contră, trăieşte în totalitate pentru ele. Viaţa interioară nu o interesează deloc, iar punctele de atracţie le află doar în viaţa externă, în lumea înconjurătoare, dând astfel frâu liber simţurilor. Să vadă, să audă, sa simtă şi să guste totul, aceasta înţelege omul păcătos drept scop al vieţii sale. Sufletul lui este precum o autostradă uşor accesibilă. Vârtejuri de influenţe exterioare vin unul după altul, ca un caleidoscop, iar el se scufundă de tot în gândurile, sentimentele şi dorinţele generate de acestea. Cum să îşi vegheze inima şi să o păzească de întinare în faţa josniciei şi cruzimii acestei lumi, care zace în răutate? Nu este timpul, nici ocazia de a o face.

„Ca un fluture care zboară de la o floare la alta, aşa merge o persoană neatentă de la o plăcere lumească la alta, de la o grijă zadarnică la alta”, spune Sfântul Ignatie. „Un astfel de om este ca o casă fără uşi şi fără lacăt, în care nu se poate păstra nici o comoară, căci este deschisă hoţilor şi desfrânaţilor”.

Timpurile noastre sunt în principal vremuri ale neglijenţei şi ne este uşor de înţeles de ce. Căci, precum am spus, mândria umană de a se auto-impune care predomină astăzi nu are ca scop curăţirea inimii, ci strângerea de avantaje maxime pentru sine, ale căror dorinţe sunt considerate întemeiate şi care merită să fie îndeplinite imediat. „Pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume (I In 2,16) – toate formele plăcerii pun stăpânire pe sufletul omului de astăzi, iar el încearcă să le împlinească pe toate. Este ca şi cum omul modern se teme să nu piardă ceva, ca nu cumva să nu se folosească de vreunul dintre conforturile lumii trupeşti şi pământeşti. Astfel el caută cu lăcomie, în lung şi în lat, tot ce ar putea să îi folosească pentru propriul interes, pentru propria plăcere şi încântare. Putem spune cu certitudine că viaţa omului modern nu este altceva decât o goană frenetică după tot ceea ce înseamnă confort şi plăcere lumească. În această privinţă, vremea pe care o trăim astăzi nu se deosebeşte de cea a Imperiului Roman, la puţin timp înainte de naşterea lui Iisus Hristos, când oamenii strigau după „pâine şi circ”. Singura diferenţă este faptul că pâinea cea smerită şi formele de divertisment primitive nu mai mulţumesc astăzi pe nimeni. Acum, cerinţele poftelor „rafinate” ale oamenilor au devenit mai sofisticate. Pâinea trebuie să fie coaptă special şi însoţită de alte delicatese gastronomice, preparate după cea mai înaltă artă a bucătăriei sau, mai degrabă, a lăcomiei. Divertismentul, de asemenea, trebuie să fie rafinat şi mascat sub semnul artei, deşi este destinat să satisfacă cele mai de bază şi animalice pofte ale firii omului.

Pasul frenetic şi nevrotic al vieţii moderne face aproape imposibil să găseşti linişte şi pace pentru sufletele obosite şi epuizate. Acesta duce cu sine pe toată lumea, făcând-o să se simtă ca şi cum ar fi nişte zimţi tociţi şi uzaţi din mecanismului gigantic al vieţii moderne, care şi-a pierdut duhul creştin al libertăţii. Oamenii înşişi au devenit trupuri fără suflete, robite de păcat şi de tot felul de patimi. Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne pe noi, nefericiţii, ca pe făină, în victoria sa triumfătoare.

Şi astfel suntem cu toţii cât se poate de neglijenţi. Ne grăbim în goana după un bine iluzoriu, înşelător, iar lucrul cel mai important – singurul lucru de care avem nevoie, şi anume curăţirea inimii, pe acela îl neglijăm, pentru că nu avem nici puterea, nici forţa, timpul sau ocazia de a ne concentra pe nevoinţa lăuntrică.

Încotro ne conduc toate aceste distrageri? Să nu fie totuşi chiar aşa de periculoase şi vătămătoare toate? Poate aşa ar putea părea la prima vedere. Dar, în realitate, ele duc la nenumărate lucruri rele în viaţa omului.

Omul neatent are un mod foarte simplist şi superficial de înţelegere a lucrurilor, chiar şi pe cele mai importante. Acesta nu este capabil să înţeleagă în profunzime esenţa lucrurilor sau să se gândească într-un mod raţional la ceea ce se petrece în jurul său. Aşadar, viaţa sa personală este dezorganizată şi plină de greşeli, pentru că adesea – uneori în mod involuntar, din cauza lipsei de sensibilitate şi consideraţie – provoacă mult rău şi suferinţă celorlalţi.

„Cel care este neatent – spune Sfântul Ignatie – adesea este contradictoriu: îi lipseşte profunzimea şi puterea emoţiilor, şi astfel este instabil şi fără prea multă viaţă”.

Rezultă că o persoană neglijentă nu este deloc una pe care să te poţi baza: este nedemnă de încredere, necredincioasă, lipsită de o gândire profundă. Aceasta tinde să dezamăgească, să fie necredincioasă sau să îi trădeze chiar şi pe cei pe care îi consideră prieteni adevăraţi.

Sfântul Ignatie continuă şi spune că

Iubirea de aproape este străină de omul neatent, care se uită cu indiferenţă la supărarea oamenilor şi aşază cu uşurinţă asupra lor sarcini greu de cărat”*.

Cel care nu este atent la sine, desigur, nu poate pătrunde în sufletul, în stările emoţionale ale celorlalţi. Astfel, sufletul său rămâne închis altora, nu poate avea simpatie sau înţelegere faţă de problemele altora. Acesta nu este capabil să înţeleagă povara altora şi astfel este aspru în relaţiile cu ceilalţi, cerând adesea de la ei lucruri imposibile sau peste puterea lor. In cele din urmă, conform Sfântul Ignatie Briancianinov,

„durerea îl afectează foarte mult pe cel neatent, în mare parte pentru că nu o aşteaptă. El aşteaptă doar bucuria. Dacă durerea este mare, dar trece repede, acesta uită curând de ea în tumultul distragerilor. Durerea îndelungată însă îl doboară“.

Acest lucru nu ne miră, căci misiunea omului distras este aceea de a căuta în viaţă numai ceea ce este plăcut, şi astfel lucrurile neplăcute sunt foarte greu de îndurat.

Care este rezultatul unei astfel de vieţi neglijente? Încotro îl duce neatenţia pe omul care se lasă în voia ei?

Potrivit Sfântului Ignatie, „însăşi neatenţia îl pedepseşte pe cel care se complace în ea. Cu timpul, totul devine plictisitor pentru el, iar acesta, neacumulând nici o cunoştinţă sau impresie substanţială, se cufundă într-o disperare agonizantă şi fără limite”.

Iar acest lucru este de înţeles. Omul neatent, umblând între gândurile şi sentimentele sale numai legate de probleme lumeşti, căutând numai divertisment şi distragere, se convinge curând că, în cele din urmă, totul este extrem de plictisitor şi monoton. În mod firesc, toate acestea duc la dezamăgire şi deznădejde. Deziluzia poate fi atât de mare, încât unii oameni îşi pun chiar capăt zilelor prin suicid, nefiind capabili să suporte o asemenea durere şi descurajare.

Cel mai mare prejudiciu al neatenţiei este acela că dezvoltarea duhovnicească a omului este complet stagnată. Viaţa duhovnicească este cu totul incompatibilă cu distragerea, căci una dintre condiţiile principale pentru succesul vieţii duhovniceşti este atenţia acordată îndeaproape sinelui şi tuturor stărilor sufletului.

„În lipsa unei atenţii acordate sinelui spune Avva Agaton – este imposibil să izbuteşti în dobândirea oricărei virtuţi”.

„Toţi sfinţii spune Sfântul Ignatie au evitat cu grijă ispitele. Aceştia s-au concentrat în mod constant, sau cel puţin cât de des cu putinţă, asupra îngrijirii stării minţii şi a inimii lor, îndreptându-le după Evanghelie”.

Este imposibil să împlineşti poruncile Evangheliei fără să citeşti sau să studiezi Evanghelia cu grijă şi atenţie şi fără o atitudine asemănătoare faţă de ceea ce se petrece în sufletul tău. Dar atenţia şi trezvia sunt imposibile într-o viaţă de distrageri. Potrivit Sfântului Ignatie,

„Păcatul şi diavolul, care lucrează prin păcat, pătrund pe nesimţite în mintea şi inima omului. Acesta trebuie să vegheze constant împotriva duşmanilor săi nevăzuţi. Dar cum poate el să vegheze când cade pradă distragerilor?”.

De altfel, acesta este motivul pentru care Biserica se ridică atât de ferm împotriva oricărui tip de divertisment, distracţie sau amuzament şi le consideră nepotrivite pentru creştini. Toate aceste forme de amuzament îndepărtează atenţia omului de la propria persoană şi îl conduc către pierderea vigilenţei. Nu există un duşman mai mare pentru viaţa duhovnicească decât patima pentru oricare formă de spectacol şi divertisment. Din acest punct de vedere, este de înţeles de ce, în timpurile noastre, atât de ostile lui Dumnezeu şi duhului, această pasiune morbidă pentru amuzament şi distracţie a atins asemenea proporţii. Toate acestea, de dragul aparenţei, trec sub numele de „viaţă culturală” şi sunt săvârşite sub pretextul filantropiei: „seară caritabilă”, „piesă caritabilă”, „bal caritabil”, ca şi cum nu ar exista alte forme de a face caritate decât prin cumpărarea unui bilet la distracţie, care adesea este imorală şi păcătoasă. Acesta este scopul duşmanului rasei umane, al diavolului: de a ne cerne continuu, ca pe făină, forţându-ne să ne învârtim constant în vârtejul divertismentului şi al distragerii, neîngăduindu-ne să ne adunăm şi să medităm la starea noastră sufletească, la sufletul nostru.

Cum, dar, ar trebui să ne luptăm cu distragerile şi să dobândim „atenţia către sine” printr-o viaţă vigilentă?

Sfântul Ignatie ne învaţă că omul trebuie să îşi interzică orice activitate care îl amorţeşte”. Trebuie să alocăm timpul nostru într-un aşa fel, încât să fim preocupaţi constant cu activităţi sensibile, folositoare şi practice. Îndeplinirea responsabilităţilor, publice sau private, fără prea multă zarvă şi agitaţie nu vor duce niciodată la o viaţă agitată, ci, din contră, conduce la atenţia faţă de sine şi vigilenţă. Distragerea este facilitată de pierderea timpului sau de activităţi frivole, asemănătoare lenevirii.

Aşadar, înainte de toate, trebuie să ne temem şi să ne ferim de lenevire. Glumele copilăreşti şi vorbăria fără folos sunt dăunătoare, nepotrivite, dar au devenit totuşi populare şi apreciate de oamenii incapabili să determine gravitatea şi importanţa celor spuse. De asemenea, la fel da vătămătoare este şi reveria, care îl scoate pe om din viaţa reală, ducându-l într-o lume fantastică, ireală, făcându-l să fie distras de gânduri şi sentimente ce privesc mai degrabă lucruri imaginare.

Într-un cuvânt, este nevoie să te controlezi şi să nu permiţi simţurilor tale să poftească la tot felul de iluzii externe, ci să te ocupi cu onestitate şi conştiinţă de responsabilităţile tale, publice sau private, fără prea multă agitaţie sau irascibilitate.

Trebuie să ţinem bine seama că o viaţă de distrageri duce la înmulţirea răului în lume şi că doar „atenţia la sine” şi vigilenţa spirituală duc la suprimarea răului şi, implicit, la bunăstarea omenirii.

(din: Arhiepiscopul Averchie Tausev, Nevointa pentru virtute. Asceza intr-o societate moderna secularizata, Editura Doxologia, 2016)

Legaturi:

***

 

***

 

***

 

***

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Averchie Tausev, Razboiul nevazut, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la ““TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”

  1. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA MARTI (video integral, talcuiri ale PILDEI CELOR ZECE FECIOARE s.a.). Inima milostiva, untdelemnul iubirii, TREZIREA SUFLETULUI DIN SOMNUL NEPASARII si NEVOIA DE PRIVEGHERE | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Cea mai subtila si mai periculoasa DIVERSIUNE | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: GHERONDA IOSIF VATOPEDINUL: “Să fim atenți, păzindu-ne mintea! Nu pierdeți timpul în zadar!”. NĂVĂLIRILE ISPITELOR – PRILEJURI DE MĂRTURISIRE. Cum poate fi zdrobit diavolul? (VIDEO cu subtitrare în limba română) | Cuvântul Or
  4. Distrugerea valorilor morale si a societatii prin aruncarea in derizoriu a pacatelor.
    “Adulterul prezent în majoritatea căsniciilor moderne ne oferă și de data asta un prilej de amuzament, dar și de meditație asupra realității dure pe care, de regulă, o cunoaște toată lumea, mai puțin persoana înșelată”.
    https://www.banatulazi.ro/adulterul-spectacol-meditatie-realitatii-dure-de-astazi-la-teatrul-national-timisoara/

  5. Pingback: FILOCALIA ȘI NEUROȘTIINȚELE APLICATE LA VIAȚA NOASTRĂ. Provocare duhovnicească la TRĂIREA ȘI LUCRAREA INTERIOARĂ DE ADÂNCIME, prin LINIȘTIRE și RESTRÂNGEREA experiențelor și stimulărilor informaționale. CONFERINȚA Părintelui Diacon SORI
  6. Pingback: ATENȚIE sau DISTRACȚIE? CONCENTRARE sau RISIPIRE? “Să fim cu toată ființa noastră într-un loc și tot trupul să tacă, toate lucrurile omenești să tacă”. CUM SĂ CITIM, CUM SĂ STĂM LA SLUJBELE BISERICII? PS Sofian și Diaconul Adr
  7. Pingback: PLĂCERI SECRETE, DORINȚE INTERZISE, POFTE RAFINATE și invitația-cheie la… REVIZIE TEHNICĂ GENERALĂ și la “CARANTINA SIMȚURILOR”! Părintele Adrian Sorin Mihalache “despre reglajul sensibilității și reglementarea plăceri
  8. Pingback: “Ce faci, te face” (I). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Ceea ce faci, gândești și simți TE TRANSFORMĂ: “Sufletul lasă urme în trup… SUNTEM CONSUMAȚI de o cultură exterioară şi exteriorizantă şi pierdem legătura cu INTERIORI
  9. Pingback: “Ești ceea ce trăiești”: RĂZBOIUL NEVĂZUT ÎN SOCIETATEA SPECTACOLULUI. “Descătuşarea simţurilor se face lanţ sufletului, iar înlănţuirea simţurilor aduce eliberarea sufletului” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate