Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: LUMEA ACEASTA TREBUIE SA SE SFARSEASCA
Filosofii sunt ca niste copii, daca nu ajung la barbatia in Hristos. (Clement Alexandrinul)
Procesul convertirii lui Eugene a fost unul de aprofundare si de umplere a unui gol duhovnicesc. Plinatatea sufletului sau avea nevoie sa se reverse intr-o forma sau alta, iar scrisul de vadi a fi cel mai bun mijloc. Inca de pe vremea cand studia si preda la Berkeley, a inceput sa-si noteze gandurile de crestin ce traieste si sufera in lumea moderna. Aceste insemnari timpurii cu caracter crestin, lipsite de orice legatura cu cercetarea sa academica, erau un act de iubire, o „rasplata” catre Dumnezeu.
Prin scrisul sau, Eugene urmarea mai mult decat sa afle o confirmare a nou-descoperitei sale credinte. Convertirea sa nu reprezenta numai aflarea Adevarului, ci si eliminarea neadevarului. Eugene provenea dintr-o societate construita pe apostazie, pe actul istoric al „pasirii in afara” revelatiei lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Ca urmare a apostaziei, Eugene vedea pretutindeni semnele deteriorarii culturii, ale intoarcerii umanitatii la un fel de „subumanitate“, ale inlocuirii valorilor superioare cu valori strict materiale. Si in aceasta stare de evidenta decadere, contemporanii sai vorbeau despre „progres“, despre depasirea raului si a razboaielor, despre viitoare societati ale pacii si ale fratietatii… Eugene realiza ca nu poate fi vorba despre simpla ipocrizie a acesteia, fiindca ei chiar credeau ca lumea merge spre bine. Avea loc o cu totul alta lucrare: amagirea foarte subtila care-l face pe om sa caute cu disperare o satisfactie in acest proces de decadere, sa incerce sa realizeze in aceasta lume, prin puterea ratiunii omenesti, dorul cel vechi dupa desavarsirea cereasca.
„Omul autonom“, scria Eugene, „a incercat sa remodeleze lumea din afara ca sa se conformeze cu noua sa idee despre ea, cu ajutorul tehnologiei, teoriilor sociale si economice, arhitecturii etc. Toate aceste mijloace tind spre un utopic control extrem, menit atat sa-i intareasca omului ideea ca este atotstapanitor (caci inlauntrul sau nu este prea sigur), dar si ca necesitate a unei ratiuni autonome.
Numai cel ce Il iubeste pe Dumnezeu poate sa iubeasca zidirea ce vine de la Dumnezeu. Ca sa putem iubi zidirea, trebuie sa o iubim asa cum este ea cu adevarat; si intrucat zidirea vine de la Dumnezeu, nu o putem iubi altfel decat ca venind de la Dumnezeu si, prin aceasta, nu putem sa nu-L iubim si pe Dumnezeu. Cu toate acestea, ratiunea autonoma, prin faptul ca nu mai este in contact cu Dumnezeu, va pierde implicit contactul cu realitatea concreta (care nu este altceva decat realitatea zidita, asa cum a fost data de Dumnezeu); si astfel nu poate privi lucrurile decat ca fiind ideale, desavarsite…
Perfectiunea este ceva in care omul se odihneste; insa omul isi afla odihna numai in Dumnezeu, caci numai Dumnezeu este perfect, iar imperfectiunile lumii si ale oamenilor nu fac decat sa ne conduca la ceea ce este cu adevarat perfect. Totusi, omul modern vrea sa-si afle odihna in aceasta lume si de aceea trebuie sa o faca perfecta; si fiindca, in mod evident, lumea nu este asa, el e silit sa o faca sa fie. De aici caracterul idealist, utopic al tuturor schemelor rationale ale lumii. Fara utopie, omul modern ar cadea in deznadejde. In vremuri normale, el se intorcea catre Dumnezeu, insa astazi majoritatea oamenilor nu mai cred in existenta Lui, astfel incat deznadejdea e zadarnica si atotdistructiva. Omul are de facut mereu aceeasi alegere: perfectiune in lumea aceasta sau perfectiune in lumea cealalta. Omul nu este facut sa poata trai fara vreo speranta de perfectiune. Si astfel pentru omul modern alegerea este: ori utopia rationalista, ori Dumnezeu”.
Eugene credea cu tarie ca spiritul amagitor al veacului, care il indeamna pe om sa-si caute in aceasta lume implinirea dorului sau innascut, este chiar duhul lui Antihrist. Filosofic vorbind, Eugene il vedea pe Antihrist nu doar ca pe ceva ce sta impotriva lui Hristos, ci si ca pe ceva ce Il inlocuieste si maimutareste pe Hristos. „Antihrist“, scria Eugene, „este un hristos mincinos care promite ca va oferi in mod exterior si in chip vazut ceea ce Hristos a adus launtric si in chip tainic“. Hristos fagaduieste o Imparatie a cerurilor desavarsita; Antihrist, al carui stapan, Satan, a fost aruncat din cer si legat de pamant, promite o imparatie perfecta in lumea aceasta. Omul modern, plecandu-si privirea de la realitatile ceresti inspre ceea ce este mai „evident”, cade prada promisiunilor amagitoare ale acestuia din urma; el crede ca o societate ideala pe pamant este mai posibil de dobandit decat un cer nedeslusit, chiar daca o astfel de societate a devenit imposibila prin realitatea de netagaduit a caderii stramosesti.
Despre imitarea satanica a nelumestii Imparatii a lui Dumnezeu, Eugene scria: „Omul modern traieste din ramasitele crestinismului, din experienta crestina digerata si trasnformata in ‘idei’ de larg consum. Astfel, prin prin ideile moderne de egalitate, fratie, caritate…, se ajunge la o parodie a crestinismului. Iar mesianismul crestin – Imparatia ce va sa vina, care nu este din lumea aceasta (In.18, 36) – a fost pervertit in Imparatia ce va sa vina in lumea aceasta [umanismul secularist!, nota noastra], in care practic toata lumea crede astazi. Chiar si aceea care reusesc sa razbeasca prin amagirea idealismului – cum ar fi Buber sau Berdiaev – cad prada celei de-a doua idei, si anume ca Adevarul poate fi realizat, intr-un fel sau altul, in aceasta lume, in viitoare epoca a ‘duhului’ sau in cadrul relatiei ‘eu – tu’. Insa lumea aceasta nu poate cuprinde Adevarul deplin, asa cum nu a putut indura prezenta in ea a Dumnezeului-Om; caci omul este chemat sa fie mai mult decat om, este chemat la indumnezeire, iar aceasta se poate petrece deplin numai in ‘lumea cealalta’, care, desi se atinge mereu cu aceasta lume, nu o face niciodata mai mult decat partial, dandu-ne doar indicii despre ceea ce va sa fie. Lumea aceasta trebuie sa se sfarseasca, omul, asa cum il cunoastem, trebuie sa moara, trebuie sa se rastigneasca, inainte ca acea ‘alta’ lume sa poata lua fiinta”.
Din propria experienta, Eugene era incredintat ca omul modern nu se poate intoarce cu adevarat la Hristos pana ce nu devine pe deplin constient de apostazia veacului sau. Si, in calitate de scriitor, socotea ca este chemat sa raspandeasca aceasta constiinta, sa desparta cele ale lui Hristos de cele ce – oricat de nevinovate sau de „crestine” ar parea – sunt in opozitie cu El.”
18 Commentarii la “Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: LUMEA ACEASTA TREBUIE SA SE SFARSEASCA”