“De-ajuns este mie!” – Primirea lui Hristos si dorul slobozirii de veacul acesta. PARINTELE SERAFIM ROSE: “NOAPTE BUNA, LUME!”

1-02-2009 Sublinieri

img03.jpg

Extrase din cartea Ieromonahului Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” (Editura Sophia, Bucuresti, 2005) despre cantata “Ich Habe Genug” de J.S. Bach, bucata muzicala cea mai iubita de catre parintele Serafim, cea care i-a schimbat, practic, viata si care transpune – la modul sublim – in plan artistic cuvintele cu care Dreptul Simeon L-a intampinat astazi pe pruncul Hristos, Cel indelung asteptat. Mesajul tulburator al acestei cantate a sadit si in inima parintelui Serafim Rose, mai intai pregustarea mortii si a tainei veacului ce va sa vie, iar mai apoi, pentru totdeauna, dorul slobozirii de aceasta lume, o data ce inima se simte pe deplin implinita de vederea si de primirea tainica intr-insa a lui Dumnezeu Insusi si, prin El, de “intrezarirea bucuriei vietii celeilalte”:

“Noapte buna, lume!”

Oriunde se indreapta sufletul omului, in afara de Tine,

e pironit de suferinte, desi e atintit spre lucruri frumoase.

(Fericitul Augustin, Mărturisiri)

Daca este adevarat că Dostoievski i-a daruit lui Eugene Ortodoxia,

atunci la fel de adevarat este ca Bach i L-a daruit pe Hristos. (Alison)

“La fel cum zenul, in ciuda principiilor propovaduite, i-a amintit indirect lui Eugene de ceea ce îi era cu adevarat de trebuinta sufletului sau, tot asa a facut si Nietzsche. Dar a mai fost o influenta care i-a adus aminte în mod direct: muzica. Muzica, dupa cum invata si Parintii Bisericii, este limbajul cel mai apropiat de suflet.

Eugene nu citea asa mult pe cat asculta muzica’‘, scrie Alison [prietena din acea vreme a lui Eugene – viitorul parinte Seraphim, n.n.]. In 1954 au mers impreuna la un spectacol al operei rusesti Boris Godunov de Mussorgski, care l-a intrigat, pentru ca prezenta un alt aspect cu totul deosebit, al crestinatatii, ceea ce l-a facut sa spuna: ”Credeam ca germanii sunt profunzi, dar se pare ca rusii sunt mult mai profunzi’‘.

Totusi compozitorul german Johann Sebastian Bach a fost cel care a avut o importanta covarsitoare in viata lui Eugene. ‘Ascultam aproape exclusiv Bach”, spune Alison mai departe. ”Prietenul nostru, Albert Carter, era indragostit de Bach: el ne-a vorbit despre Bach pentru prima oara. Eram vreo zece dintre noi care obisnuiam sa stam toata noaptea, ascultand muzica de Bach. Lui Eugene ii placea indeosebi Missa in Si Minor, Patimile dupa Ioan, Patimile dupa Matei, Magnificat, cantatele si Oratoriul de Craciun… La inceput indragea muzica, dar mai apoi cuvintele au trecut pe primul loc… Cuvintele folosite de Bach erau preluate direct din Evanghelii sau din alte locuri din Scriptura. Asa se face ca cuvintele Bibliei puse pe muzica au ajuns sa-l influenteze profund pe Eugene”.

Indeosebi una dintre cantatele lui Bach, nr. 82, l-a ajutat pe Eugene sa-si schimbe viata. Titlul acesteia este Ich Habe Genug (‘‘De-ajuns este mie”) si vorbeste despre moarte. Compusa pentru solist si orchestra, a fost scrisa pentru sarbatoarea Intampinarii Domnului [1], cand pruncul Hristos este adus la Templu, iar Sf. Simeon Ii intampina Pe El si pe Mama Sa, spunand Domnului ca de acum el poate sa moara. Bach a reusit sa exprime in creatia sa dorul omului dupa taramul cel ceresc, dorul de a iesi din aceasta ”vale a plangerii”. Baritonul interpreteaza trei arii, adresandu-se propriului suflet, acompaniat de simple si sfasietoare melodii de o frumusete sublima. Cea dintai este un suspin de usurare ca sfarsitul vietii este aproape: ”De-ajuns este mie! L-am primit pe Mantuitorul, nadejdea celor credinciosi, in ale mele brate pline de dorire. Destul este mie! Vazut-am pe El; credinta mea L-a imbratisat pe Hristos, iar astazi as parasi lumea bucuros. Singura mea nadejde este ca Iisus sa fie al meu, iar eu sa fiu al Lui. Ma alatur Lui cu credinta si, asemenea lui Simeon, intrezaresc de-acum bucuria vietii celeilalte. Sa ne alaturam, dar, Lui! O, de m-ar slobozi Domnul din lanturile formei omenesti; iar daca vremea plecarii mele ar veni, cu bucurie as spune lumii: De-ajuns este mie‘.

In partea a doua, melodia devine calma si blanda ca un cantec de leagan, iar sufletul isi inchide pe vecie ochii in fata vietii: ‘‘Dormiti acum, ochi osteniti, inchideti-va bland si in pace. Lume, eu nu mai zabovesc prea mult pe aici. Te parasesc, ca sufletu-mi sa poata sa se inalte. Aici totul e suferinta, iar acolo voi vedea dulcea pace, desavarsita odihna‘.

Apoi prinde glas o implorare arzatoare: ‘‘Dumnezeul meu! Cand ma vei chema in pace sa vin langa Tine, sa zac in pamantul rece si odihna sa mi-o aflu in Tine?” Sufletul moare lumii si isi ia ramas bun: ”Noapte buna, lume!

Melodia inceteaza si doar sunetul infundat al orgii se mai aude, infatisand trecerea mortii. In cea de-a treia parte, sufletul, eliberat de legaturile pamantesti, scapa de trup intru vesnicie. Muzica reflecta usurimea, libertatea si extazul unui pasari avantate in zbor: ”De moartea mea ma bucur!’‘[2]

Ich Habe Genug era o piesa mult indragita de Alison si de Eugene deopotriva. Ori de cate ori venea Alison la el, ii cerea sa puna aceasta cantata. Cu timpul, a devenit un fel de traditie pentru ei, astfel ca atunci cand ea se pregatea sa plece acasa, el ii punea aceasta piesa. Daca mai era cineva in incapere, nu o punea. Cand venea timpul ca ea sa plece, de fiecare data el se ridica si repeta exact aceleasi cuvinte: ”Nu ai vrea sa asculti putina muzica inainte de a pleca?” Indiferent de raspunsul ei, el lua discul de pe raft si intreba ce parte prefera sa asculte. Iarasi, indiferent de raspunsul ei, punea partea cu Ich Habe Genug. Apoi se afunda in fotoliu, fara a mai vedea sau auzi nimic in jur. Punea discul mereu si mereu. Cand, in fine, Alison se ridica sa plece, Eugene nu zicea nimic, ramanand in liniste si ascultand. Statea asa ceasuri in sir, contempland ceea ce i se descoperea in aceasta cantata care ii transmitea ceva atat de profund incat nimic din aceasta viata nu mai parea sa aiba importanta.

Cum am vazut, realitatea mortii il afecta profund pe Eugene. Si lui ii fusese de-ajuns in aceasta lume, in aceasta viata. Tanjea dupa altceva. Intr-un fel, s-ar putea spune ca, in suferinta lui, el deja ”murise pentru lume”. Iar muzica lui Bach ii sugera o alta lume, de dincolo de moarte, care pentru el era inca terra incognita. Nu era vorba doar de o muzica frumoasa, compusa de un geniu extrem de rafinat; ci erau compozitii elaborate de catre un om care, in mod evident, avea experienta lui Dumnezeu si a nemuririi propriului suflet si care se folosise de limbajul muzicii pentru a-si descrie aceasta experienta.

Alison credea ca Bach a jucat rolul cel mai insemnat in revenirea lui Eugene la credinta in Dumnezeu. ‘‘Sunt convinsa de acest lucru’‘, spune ea, ”tocmai pentru ca, de fapt, il chinuia’‘. Dumnezeul crestinilor contemporani lui, pe care Il gasea plicticos si neconvingator, murise pentru el definitiv si irevocabil. Era o directie spre care nu se mai putea intoarce. Dar ce te faci cu Bach, luteranul acesta din secolul al XVIII-lea? Eugene nu avea cum sa nege cu usurinta mesajul pe care muzica il transmitea fara ocolosuri inimii lui.

Asa se face ca il ”chinuia”. ”Se imbata”, isi aminteste Alison, ”iar apoi se intindea pe jos, lovind podeaua cu pumnii si strigand catre Dumnezeu sa-l lase in pace”.

In cartea lui Dostoievski, Demonii, este un personaj foarte asemanator cu Nietzsche, numit Kirilov, care duce un razboi personal cu ideea de Dumnezeu; iar un alt personaj, Piotr Verhovenski, comenteaza cu multa patrundere faptul ca dorinta mistuitoare a lui Kirilov de a dovedi ca Dumnezeu nu exista arata ca el ”crede poate mai adanc decat orice preot[3]. Cand ne gandim la tanarul Eugene lovind deznadajduit cu pumnii in podea, ne aducem aminte imediat de acest comentariu. Avem de-a face aici cu un om pentru care problema dumnezeirii este pana la urma singurul lucru care conteaza, si anume daca El exista sau nu. Caci oricat de bine s-ar fi refugiat mintea lui in ”Sinele” impersonal artificial construit de ratiune, inima ii spunea ca, fara un Dumnezeu personal, viata era intr-adevar lipsita de sens“.

johann_sebastian_bach.jpg

Fragment din capitolul “Prevestirea mortii”:

“In 1982, Parintele Gherman a primit o caseta cu cantata lui Bach Ich Habe Genug, fara a sti ce semnificatie avea aceasta lucrare pentru Parintele Serafim. O asculta in chilia lui, Valaam, si era adanc miscat, cand a intrat Parintele Serafim. ”Tocmai am primit aceasta cantata uluitoare’‘, a spus Parintele Gherman. ”Nu am mai auzit-o niciodata pana acum. Trebuie s-o asculti si tu!’‘ Parintele Serafim refuza, dar Parintele Gherman l-a tot batut la cap pana a acceptat. Pe masura ce cantata avansa, Parintele Serafim statea cu ochii inchisi, complet nemiscat. Era ca o statuie, insa Parintele Gherman simtea ca un fel de teama venise peste el. Cand s-a terminat, Parintele Serafim a spus doar atat: ”Cunosc cantata. Am ascultat-o de nenumarate ori”– si cu aceasta iesi din chilie fara sa mai spuna ceva. Parintele Gherman a ramas cu impresia ca facuse ceva gresit, dar fara sa stie ce anume.

Ceva mai tarziu in anul acela, cantata a fost pusa din nou, in cadrul pelerinajului de vara din 1982. Unul dintre fratii de la manastire povesteste:

”La incheierea pelerinajului, cand aveam cu totii simtamantul acela de usurare, ca dupa o treaba bine facuta, a venit un moment de tihnita nehotarare inaintea plecarii inchinatorilor. Inca era devreme, vremea era racoroasa si in aer se simtea deja adierea toamnei. Razele soarelui se miscau ritmic prin idila din padure a cârdurilor de caprioare, a veveritelor cenusii si a paunilor care, ca la o parada in mijlocul naturii, treceau prin fata inchinatorilor ce se odihneau, aducandu-i fara sa vrea intr-o stare de linistita contemplare. Atunci Parintele Serafim i-a adunat pe toti si i-a pus sa stea jos si sa asculte o bucata muzicala. Inainte de a porni muzica ne-a adresat cateva cuvinte care sa ne trezeasca: Care este telul teologiei si al vietii crestine pe acest pamant al nostru atat de frumos impodobit? Oare nu este tocmai dulceata vietii de dincolo de moarte este cea care incununeaza ostenelile noastre pamantesti?

In acel moment au rasunat acordurile tulburatoare ale Cantatei 82, Ich Habe Genug, de J. S. Bach, descriind starea Dreptului Simeon, de Dumnezeu Primitorul, tinand in brate sale Viata Intrupata si pregustand fericirea dreptului care moare:

De-ajuns este mie! L-am primit pe Mantuitorul…

Vazut-am pe El… intrezaresc bucuria vietii celeilalte…

Dormiti acum, ochi osteniti… Lume, te parasesc,

ca duhu-mi sa poata sa se inalte… De moartea mea ma bucur…

Cand ecoul sunetelor din padure s-a pierdut in adancul defileu de dedesubt, Parintele Serafim a incheiat spunand ce bucurie incearca sufletul omului care creste in Hristosul ortodox, si cum cultura crestina, atat de injosita de caracterul subuman al vremurilor noastre, poate forma si inalta sufletul, ducandu-l pana in pragul Raiului. Dar nu a spus ca, in anii sai de formare, tocmai acea cantata il fermecase intr-atat incat il adusese la ideea de a muri pentru lume[4].

Parintele Gherman avea sa decopere aceasta abia dupa moartea Parintelui Serafim, cu prilejul unei convorbiri cu Alison. De-abia atunci a inteles de ce Parintele Serafim parca inlemnise la auzul cantatei in chilia Valaam.

Cand Parintele Serafim era tanar”, crede Parintele Gherman, ”in adancul sau voia sa moara. Simtea ca ceva nu este in regula cu el, ca se ”saturase” de lume. Pentru el, moartea ar fi fost o dulce alinare si asocia aceasta dulceata cu cantata cu pricina.

Cand a devenit ortodox, i s-a dat viata. De-acum nu mai era ”satul” de viata. De-acum se simtea necesar, simtea ca are multe lucruri de facut. Dorea sa duca Ortodoxia si altora, si deci nu mai voia sa moara. Si nadajduia ca va reusi.

Iar atunci cand i-am pus cantata si-a adus iarasi aminte de moarte. Era ca si cum ar fi reintalnit un vechi prieten. Ascultand acea muzica, auzea prevestirea mortii sale. Fusese prima bataie de clopot, iar sufletul lui o simtise‘.

Ich Habe Genug a fost ultima piesa de muzica clasica pe care Parintele Serafim a ascultat-o pe pamant. La trei saptamani dupa aceea avea sa rasune ultimul dangat de clopot”.

_______________________________________________________________________

[1] Cunoscuta in Occident ca Sarbatoarea Purificarii Fecioarei Maria

[2] Pentru aceasta descriere suntem indatorati partial lucrarii Pr Gherman Podmosenski, The Dulcimer is the Heart, manuscris nepublicat.

[3] F. Dostoievski, Demonii, partea a III-a, cap.6, sect. 2

[4] Pr. Nazarius, ”The St. Herman Pilgrimage, august 1982′‘, in The Ortodox Word, nr. 105, 1982, pp. 158- 159.

seraphimrose99.JPG


Categorii

Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Intampinarea Domnului, Parintele Serafim Rose

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la ““De-ajuns este mie!” – Primirea lui Hristos si dorul slobozirii de veacul acesta. PARINTELE SERAFIM ROSE: “NOAPTE BUNA, LUME!”

  1. Ramas Bun

    “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta” ( Sfantul Simeon )

    “- Ce ai tinut in brate, Simeoane?”

    “-Pe Dumnezeu, copil, rupt in piroane!”

    “-Ce tii in brate, vesnicind, mereu?”

    “-Copilarind, pe bunul Dumnezeu!”

    “-Si cat de greu, povara Lui, te-apasa?”

    “-Nici nu o simt, caci ne e dor, si casa!”

    “-Si ce Ti-a spus, copilul, din vecie?”

    “-Ca vesnicia e copilarie!”

    “-Ce are un copil, din scumpatate?”

    “-Nu are griji, si are libertate!”

    “-Si cine ii sunt robii lui cuminti?”

    “-Precum sunt sfintii, cei ce-i sunt parinti!”

    “-Si ce-ai sa-i spui, copilului, la moarte?”

    “-Cand vei fi duh, cu ce ramai, din toate?”

    “- Cu ce ramai, prea bune intelept?”

    “- Cu Dumnezeu, strangandu-ma la piept!”

    2 februarie 2009

  2. Numai cat am ajuns acasa de la munca si primul lucru,am deschis ordenadorul ca as citesc lucrurile noi care le primesc de la voi.Acum la terminarea articolului as vrea sa pot plange…dar nu pot.M-au navalit amintiri trezite de dulceata intilnirii cu Hristos.Cine va citii va zice:vai ce mincinos!Dar nu-mi pasa.Marturisesc ca tot cel ce vrea sa urmeze sfaturile Sf.Parinti, ce sint o reflectare a LEGILOR DUMNEZEIESTI,(vreau sa spun ca le-au tradus intr-o forma mai detaliata,accesibila pt.noi cei neintelegatori ,adaugand experientele lor numai sa putem inghiti o astfel de mancare)si pt. aceasta recomand Scara lui Ioan Scararul cu explicatiile lui Staniloaiesi avind acest*dor,framintare,foc*asemeni lui Serafim Rose si a atator altii va vedea poarta cerului deschizandu-se.Mai spun ca sa se stie ca toata acea fericire se poate pierde din neatentie,neintelepciune,nebunie,caci inselator este omul nu Dumnezeu.Strigat-am in singuratate-mi de mii de ori:iti dau Doamne restul zilelor ce tu mi le-ai dat numai iama linga tine;caci chin este viata asta fara tine si in zilele cele mei frumoase.Pe masura ce scriu ma paraseste toata emotia ce ma impins sa scriu si-mi ramine doar tristete si un strop de nadejde ca intr-o zi voi putea zice :Acum slobozeste pe robul tau in pace…Ma gandesc sa sterg tot…dar poate cuiva foloseste.

  3. Cand Te-au dus, Iisuse

    de Traian Dorz

    Cand Te-au dus Iisuse-n Templu,
    bucurie ingereasca
    avu Simeon batranul
    c-a putut sa te cunoasca.

    Ca ceruse sa nu moara
    pana-Ti va vedea ivirea,
    Soare vesnic al Iubirii,
    Care mantui omenirea.

    Iar cand Te-a vazut, Iisuse
    linistit putea sa moara,
    linistita-i numai moartea
    celor care Te aflara.

    Fa ca si-astazi sa Te-astepte
    toti ca el cand Te vei naste.
    Doamne, nimeni sa nu moara
    pana nu Te va cunoaste!

  4. As fi vrut , Jianu Liviu , sa am timp duhovnicesc mai mult , ca sa scriu cate ceva despre fiecare poezie postata aici… o sensibilitate aparte , o tehnica a versurilor strabatand sensul dumnezeiesc al existentei noastre ortodoxe …ma gandesc sa nu ma pierd acum in detalii de tehnica literara …dar ce frumos ramane in vesnicie :”-Ce tii in brate , vesnicind mereu ?
    “-Copilarind , pe bunul Dumnezeu !” , cred ca multi din cei care au citit cu ochii sufletului s-au simtit raniti de frumusetea vesniciei langa Iisus si-au dobandit , inca o data , “povara
    Lui” – fiindu-ne “dor” si “casa” … “-Cu ce ramai, prea bune intelept ? “/ “-Cu Dumnezeu , strangandu-ma la piept !” …Mereu si mereu
    aceeasi inspiratie hristica sa-ti izvorasca asemenea versuri de “dor” …

    Si poezia lui Traian Dorz , trimisa de Cititor azi , la praznuirea
    Intampinarii Domnului – intareste faptul ca Fratii Admin gasesc si timpul necesar pentru frumusetea poeziei crestine , in aceste vremuri tulburi , prozaice …franturi din vesnicia luminoasa de langa Iisus , presarate de Admin in semn de biruinta asupra acestor “zile viclene” …

  5. Tocmai despre Bach si despre Parintele Serafim Rose am uitat sa spun cate ceva , dar… cu cata graba si regret trebuie sa cobor din frumusetea cereasca a vesniciei muzicii lui Bach si a modului in care o asculta , acolo , langa Hristos , parintele Serafim … sa cobor pe pamantul asta cu atatea uraciuni ale antihristului [ cu litera mica ] …

  6. Bucură-te în Dumnezeu, binecuvântate părinte ortodox, duhovnic sau slujitor sfinţit ce faci parte din cler.

    Sunt un moldovean călător prin lume, un netrebnic căutător de Dumnezeu, sunt un creştin ortodox din vremea veacului din urmă.
    Am citit în pagina dumneavoastră că: Ich Habe Genug a fost ultima piesă de muzică clasică pe care Părintele Serafim Rose a ascultat-o pe pământ. La trei săptămâni după aceea avea să răsune ultimul dangăt de clopot”.
    Oameni buni! Creştini ortodoxii îndrăznesc si eu ca sa va pun o întrebare, de când a început muzica clasică să nu fie desfrânare?
    Pe Sfântul Siluan la-ţi citit, aţi auzit părerea lui despre muzica, dar de Sfântul Ioan Iacob aţi auzit, are o poezie intitulata Mizeria din lume si Cheful celor cu radio.

    Cinstitele Lăcaşuri Acum se pustiesc,/ Căci oamenii acum/ La radio se silesc.
    In ocna sovietă,/ Se chinuiesc mereu / Acei care din râvnă / Iubesc pe Dumnezeu!
    Pe front, sub mii de gloanţe / Cad sute de ostaşi,/ Lăsând femei vădane / Cu bieţii copilaşi.
    Cutremurul pe ostrov îl face cimitir,/ Curmând la mii de oameni / Al vieţuirii fir.
    In schimb, auzi la radio / Cum cântă măscării / Şi celor graşi la ceafă / Le face jucării!
    In casa cea săracă, la soba, pe cuptor,/ Orfani fără pâine îşi plâng pe tatăl lor.
    Copila cea orfană / Rămasă prin străini,/ Plângând, aşteaptă milă în poartă la vecini.
    Dar radioului nu-i pasa,/ El cântă la vecini,/ Făcând pe cei de casă / La inimă «haini».
    Acel sărac oftează / Şi nu poate dormi,/ Datornicii cer banii/ Şi nu-şi poate plati!
    In târg, pe piatra goală / Un cerşetor zăcând,/ Zadarnic cere milă / Cu lacrimi, tremurând.
    În fundul puşcăriei / Se-nchide pe nedrept / Creştinul cel cu râvna,/ Fiind bătut în piept.
    Iar colo, lângă groapă,/ Alături de sicriu,/ Amar se tânguieşte / O maică fără fiu!
    La radio, cântă marşuri / In piaţă, la oraş,/ Ducând în nesimţire / Pe omul pătimaş.
    În patul suferinţei / Bolnavul cel sărac / Nu are mângâiere / De hrană, nici de leac.
    Iar muzica la radio,/ Ca nişte boi răgând,/ Le dă curaj la oameni/ In chefuri petrecând.
    Proptindu-se în cârje,/ Beteagul din război,/ Alunecă şi cade / Pe stradă, în noroi.
    Iar radioul, lângă dânsul / Cântând caraghios, îl face să înjure/ Pe cel care l-a scos.
    Acel robit de patimi,/ Căzând din darul sfânt/ Nu află astăzi sprijin/ La cei de pe pământ!
    Iar radioul dănţuieşte/ Acum la mănăstiri,/ Făcând să pierdem rostul Sărmanei mântuiri!
    Pe calea mântuirii/ Un suflet apucând,/ Programul de la radio / Ii vine lui în gând!
    La patru după-masă/ Concert e rânduit/ Şi nu am vreme astăzi/ Să merg la spovedit!
    Duminica la nouă/ Sunt cântece hazlii,/ Ocazia nu pierde/ Cu Sfinte Liturghii!
    La praznicele Sfinte/ Se fac excursii cu autocar/ Şi lasă tinerimea Străină de Altar.
    In posturi «lumea nouă»/ Petrece mai vârtos/ Şi balul, ca o slujbă/ Îl pregăteşte jos.
    In timp ce face slujbă Sfinţitul slujitor,/ La crâşmă ei ascultă /Râzând cu radioul lor.
    În vremea când se roagă / Un suflet’ credincios, Alături zbiară radioul/ Un cântec ruşinos!
    Iar când petrec la groapă/ Plângând pe adormit, în drumul lor le cântă. /Acum de dănţuit.
    Cuvântul cărţii sfinte / Acum a amuţit,/ De când le cântă radioul/ La cei ce
    s-au sfinţit.
    Duminica la slujbă / Creştinii nu prea vin,/ Iar cinematograful / E totdeauna plin.
    Biserica adesea / Nu are cântăreţi,/ Iar noaptea, la petreceri / Se cântă fără preţ.
    Mizeria din lume / Sporeşte azi mereu,/ Căci azi puţini din oameni/ Mai cred în D-zeu!
    Pe căile pierzării / Cei mulţi călătorind,/ Acompaniamentul / De radio au slujind.
    Mizeria din lume / Se-adună mai cu spor, în cântecul de radio,/ Spre iadul pierzător.
    In toată lumea astăzi / Răsună glasul lui,/ Ca un concert funebru / Pierzării omului!
    Corabia vieţii./ Se luptă azi în larg / Avându-si cârma ruptă / Şi pânza la catarg.
    Din Miazănoapte, valuri / Lovesc acum cumplit / Corabia în coaste / Cu omul buimăcit.
    În loc să se grijească / De pânza pentru vânt,/ Sărmanul om ascultă /Al radioului cânt!
    Şi cântecul de radio / Pe om l-a fermecat / Şi duhul nesimţirii/ Îl ţine încleştat!
    Şi după imnuri sfinte,/ Auzi la radio iar/ Cântări neruşinate • Slujind lui Veliar.

    De aceea, daca binevoiţi as dori să va întreb:

    Oameni buni! Creştini ortodoxii, în cazul în care, la acest radio, de care vorbeşte Sfântul Ioan Iacob, s-ar cânta Ich Habe Genug o muzica care pe Părintele Serafim Rose l-ar impresiona si bucura, bucurie care vad ca o împărtăşiţi si lumii prin Internet, ca lucru bun, ce a-ti face?, ţinând cont că sunteţi responsabili de cele ce se scriu în această pagină, pentru că, poate fi luată în considerare de foarte mult popor.
    -L-aţi închide, sau l-aţi da mai tare, să se bucure si ceilalţi oameni după cum s-a bucurat si Părintele Serafim Rose?
    Daca îmi permiteţi, eu cred ca ar fi bine, sa fie închis, ca să nu băgaţi în minţile si sufletele oamenilor, justificarea că aceste compoziţii clasice ale slavei deşarte sunt bune.
    Părinţi pustiei nu ar asculta aşa ceva, pentru ca, ei sunt vulturii ortodoxiei.

    La înălţimea la care se pot ridica vulturii, muzica oamenilor devine puturoasa si urata si nu se mai aude, se aud doar cântările îngerilor!

    Să nu-mi spuneţi că, în aşezământul în care se odihneşte Părintele Serafim Rose din veşnicie, asculta muzica clasica, pentru ca nu va cred, bucuria adusă în suflet de o astfel de muzică, este o bucurie pătimaşă, în afară de Dumnezeu.
    Iar ascultarea unei acest fel de muzica este o desfrânare!
    Sfântul Siluan Atonitul, a cântat la acordeon, o pianina portabila şi dacă ar fi continuat să cânte si din gura cu versete din Biblie, ar fi putut să impresioneze cu cântecele lui o lume întreagă, însă când a plecat la mănăstire a lăsat acordeonul lumi si celor necunoscători de Dumnezeu, celor necunoscători de simţirea lui Dumnezeu.
    In Dumnezeu, nu te poţi bucura de aşa ceva.
    Dumneavoastră însa vă place!, iar slăbiciunea unui sfânt o îmbrăcaţi in virtute.
    Dracii slavei deşarte pot face lucrări artistice, pot compune cântece si poezii impresionante, însa ele niciodată nu se vor prezenta sau difuza în locul de hodina a Părintelui Serafim Rose, nici acum si nici în vremea veacului ce va să vină.
    Acestea cântării sunt risipiri, ale darurilor lui Dumnezeu în lume, acestea sunt risipirile fiului care a plecat de acasă. Nu putem avea la masa si roşcove si viţelul cel gras, nu putem avea la masa Ich Habe Genug si cântările îngerilor.
    Toate cele ce nu sunt făcute pentru Dumnezeu, cu ajutorul Harului Lui, sunt deşertăciuni si deşertăciunile nu sunt bune, chiar daca în ele se vorbeşte despre Dumnezeu si impresionează din punct de vedere artistic.
    Eretici, pe cine spun ca lauda?
    Din acest motiv, se vede la Părintele Serafim Rose, încă înainte de a ajunge în rai, o anumită stare de neîmplinire în Dumnezeu, pentru că acestea cântare care ia plăcut înainte de moarte, îi va lipsi în veşnicie, în veşnicie nu o va mai auzi nici Părintele Serafim Rose si nici noi.

    Pogorământul Biserici faţă de acest fel de bucurii, este pentru omul obişnuit, nu pentru preoţi si duhovnici sau slujitor sfinţit care face parte din cler.

    Lumea se împărtăşeşte din bucuriile mânăstiri iar mânăstirea de bucuriile pustiei,
    Ferească Dumnezeu să se întâmple invers, fiindcă astfel se pierde simţirea de D-zeu.

    Dacă, acestea ar fi bucurii dumnezăeşti, Sfântul Marcu Ascetu după cei 30 de ani de asceză si de mâncat pământ, când a început să fie hrănit de Dumnezeu prin înger, ar fi putut să primească în dar şi o orchestră care să-i cânte si să-l bucure, să-l scape de plictisească. Oameni obişnuiţi se duc la concert pentru a se bucura si aşi trata sufletul de plictiseala!, trăitorii în Dumnezeu nu se plictisesc si de aceea sufletele lor nu au nevoie de asemenea medicamente, sufletele trăitorilor în Dumnezeu se tratează de patimi si iubire de plăcere, prin îndurare şi durere.
    Părintele Serafim Rose ar fi avut nevoie, înainte de moarte să de durere, însa nu a fost în stare să o ducă si de aceea cu trei săptămâni înainte a ascultat Ich Habe Genug.
    Acest lucru însă, nu l-a împeticat să ajungă sfânt, sfinţi se trag din neamul vulturilor lui Dumnezeu, uni sunt la nivelul puilor care învaţă să zboare, alţi au învăţat să zboare iar alţi ştiu să zboare si îi învaţă si pe alţi.
    Altfel, va întreb? cum s-ar explica epitetul, cel mare, primit de uni sfinţi, ex: Antonie cel mare, Atanasie cel mare, etc.

    Părinţi ortodocşi din vremea veacului din urma, pentru rugăciunile sfinţilor părinţi din pustie, lăsaţii învăţătura ortodoxa fără „simfonie”!

    Frate Serafime, bucura-te si asculta corul îngeresc, ca sa-ti fie ţie bine si ajuta pe părinţi ortodocşi, puşi de dracu să asculte „simfonie”, dând exemplu de trăire, nedesăvârşirea de la tine

  7. Frate Constantin,

    Prin acea cantata Parintele Serafim a primit semnul apropiatei sale treceri la Domnul. Sa nu cautam cu dinadinsul motive de sminteala si de poticnire. Una sunt cantecele de la radio, inchinate lui Veliar, si altceva este Ich Habe Genug, chiar daca este evident ca nu vorbim de o cantare ingereasca. Nici parintele Serafim nu asculta pentru placerea sa muzica clasica, ci astfel de cantate erau folosite pentru inmuierea inimilor celor care erau prea lumesti pentru a intelege, a se bucura si a se intari duhovniceste prin cantarile bisericesti.

  8. Doamne ajuta, asa sa fie!

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE - “UN OM AL INIMII” - 27 ani de la plecarea sa in patria cereasca
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » INTAMPINAREA DOMNULUI: “Sa cunoastem de Cine ne apropiem si pe Cine primim”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » “Iata, Mirele vine! Iesiti intru INTAMPINAREA Lui!”. Sfantul Teofan Zavoratul ne invata CUM SA GUSTAM SI NOI DIN FERICIREA DREPTULUI SIMEON
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Atintiti cu privirea la Cer… Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre TRAIREA EVENIMENTULUI INALTARII LUI HRISTOS IN VIATA PERSONALA
  13. Pingback: CURSUL DE SUPRAVIETUIRE ORTODOXA AL CUVIOSULUI SERAPHIM ROSE sau cum sa evitam fenomenul "maimutarelii duhovnicesti"
  14. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) - MODEL DE MARTURISIRE "POZITIVA" A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX
  15. Pingback: INTAMPINAREA DOMNULUI – “o sarbatoare a omului traitor in Hristos”. Predica teologica a IPS Hieroteos Vlachos -
  16. Pingback: PREDICA IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei, la INTAMPINAREA DOMNULUI (2011 – video) -
  17. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  18. Pingback: Predici audio la INTAMPINAREA DOMNULUI -
  19. Pingback: CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 septembrie): “Este mai tarziu decat credem”; “Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne duhovnicesti…” -
  20. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul“ -
  21. Pingback: INTALNIREA CU PARINTELE SERAFIM ROSE – geniul sfant al ortodoxiei americane si calauzitorul convertitilor. MARTURIA PARINTELUI DAMASCHIN – staretul manastirii din Platina – si a unei pelerine romance in America -
  22. Pingback: INTAMPINAREA DOMNULUI. Cum ne apropiem si ne intalnim cu Dumnezeu? “Cel ce a venit o data la toata lumea vine de multe ori la fiecare om, indemnandu-l sa Il intampine” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Fericitul Parinte SERAPHIM ROSE de la PLATINA si “CUVANTUL ORTODOX” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: PREDICA VIDEO LA INTAMPINAREA DOMNULUI: “Dumnezeul cerului Se coboara in bratele noastre si ni Se daruieste, El ne tine pe noi ca sa-L putem tine in brate. CAND OMUL VINE SA-L INTAMPINE PE HRISTOS, HRISTOS IL IA DE MANA SI IL RIDICA IN CELE MAI DE S
  25. Pingback: “Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”: PAZIND IN INIMA, INTRU NADEJDE, MANGAIEREA HARULUI, IN ASTEPTAREA ZILEI CELEI MARI. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legatura intre INTAMPINAREA DOMNULUI si A DOUA VENIRE. “Nu putem
  26. Pingback: Pr. Al. Schmemann despre PERVERTIREA SENSULUI CUVINTELOR SFINTE, despre unitatea de Sus si unitatea de jos, cea a exclusivismului omenesc (III) | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: SIMPLITATEA CARE NE MANTUIESTE. Fericitul Parinte Serafim Rose despre necesitatea de A NE INMUIA INIMILE, A NU NE INCREDE IN MINTEA NOASTRA si a nu ramane la nivelul corectitudinii rationale: “Atitudinea CRITICISTĂ este un lucru foarte negativ şi
  28. Pingback: Maica Teodosia (Zorica) Lațcu: POEZIE LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate