Cuviosul Paisie Aghioritul si cele doua rani opuse ale Bisericii de azi: ECUMENISMUL SI STILISMUL

7-09-2007 Sublinieri

121.jpg

Infatisam mai jos un fragment dintr-un capitol al “Vietii Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisa de Ieromonahul Isaac, in care este aratat cum Sfantul Batran Paisie, cu discernamantul sau fara cusur stia sa ia atitudinea cea dreapta in problemele cele mai spinoase ale Bisericii si sa sanctioneze atat ratacirile credintei “de-a stanga” (ecumenismul sau modernismul), cat si pe cele “de-a dreapta” (stilismul, zelotismul hipercorect) si sa lupte pentru vindecarea celor cazuti in aceste boli grave prin sfatul sau atitudinea sa ferma, dar si, intotdeauna, prin iubirea indurerata pusa in rugaciunea sa jertfelnica.

Intr-o alta postare am publicat si epistola indurerata scrisa de Cuviosul Paisie in 1969 privitoare la gravele rataciri ecumeniste ale Patriarhului Ecumenic de atunci, Athenagoras, epistola care respira acelasi duh al intelepciunii, ca si marturia de fata si care este si extrem de actuala si astazi, pentru a contrapune modei “iubiriste” (“iubirea” e cuvantul magic ce justifica orice) atat de la moda acum, adevarata iubire duhovniceasca, ce “nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar”. Pe de alta parte, in extrema opusa, avem si discursul care vede  peste tot numai apostazie si erezie, iar de altceva nici nu mai tine seama, mergand pana la actul iresponsabil de a chema la ruperea Bisericii, a o socoti cazuta sub anatema, a trezi indoiala in credinciosi cu privire la harul Bisericii, a promova dezbinarea si schisma. Si fata de aceasta, parintele Paisie a rectionat foarte intransigent, dar cu aceeasi durere duhovniceasca.

Cuviosul Paisie ne este pilda, alaturi de Cuviosul Seraphim Rose si de alti mari parinti recenti, de dreapta-socoteala si de atitudine profund duhovniceasca, intr-o lume (bisericeasca) tentata prea usor de extreme. Pentru unii blandetea si dragostea exclud fermitatea si curajul rostirii adevarului, sunt absolutizate si duse, prin inselare sau ipocrizie, la o extrema, ajungand sa justifice orice compromis dogmatic, moral sau canonic. Pentru altii “dreptatea” se transforma in patima si ravna lor devine oarba, fanatica, lipsita de intelepciune, inchinandu-se literei, si nu Duhului, excluzand bunatatea inimii si compasiunea si indreptatind infierbantarea sangelui, declamand obsesiv, la foc automat, numai canoane si anateme, avand pe buze intruna cuvinte ca “apostati” si “eretici” despre oricine ni se pare ca nu e suficient de “drept” si de riguros cu litera legii.

In realitate, avem nevoie si de smerenie, si de fermitate, iar intransigenta si atitudinile marturisitoare nu au voie sa excluda, pentru a ramane in Duhul Adevarului, dreapta socoteala, smerenia, ascultarea de Batranii duhovnicesti (iar nu talcuirea canoanelor si a cuvintelor Sfintilor dupa mintea proprie!) si caldura inimii indurerate.

La fel, nu putem sa zicem, daca vrem sa ramanem ortodocsi, ca noi ne ocupam doar de viata launtrica si nu ne intereseaza daca ierarhii nostri fac rugaciuni si semneaza declaratii de compromis cu ereticii, dar ne amagim daca am crede ca ravna marturisitoare ne absolva de necesitatea de a duce o viata duhovniceasca, de rugaciune si de lupta proprie cu patimile. Cum zice Scriptura, “Si pe una sa o faceti, dar nici pe cealalta sa nu o lasati“. Iar avva Pimen ne invata, in Pateric, ca extremele sunt de la draci“.

Ca fenomene bisericesti majore, ecumenismul si zelotismul sau stilismul (adica schisma facuta pe motiv de calendar) sunt cele doua extreme, despre care a scris cu multa intelepciune si un alt mare parinte grec al ultimelor decenii, Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, intr-o carte pe care o puteti descarca de aici. Sa citim acum marturia data despre atitudinea Cuviosului Paisie de la Athos despre aceleasi doua “boli” bisericesti extreme:

paisios11.jpg

“Inca de la Stomio s-a luptat cu tarie impotriva eresurilor. In probleme de credinta era neinduplecat. Avea o sensibilitate foarte mare in privinta Ortodoxiei, de aceea nu era de acord cu rugaciunile facute impreuna si cu comuniunea cu persoane neortodoxe. Spunea: Ca sa ne rugam impreuna cu cineva, trebuie sa fim de aceeasi credinta‘.

Staretul rupea legaturile sau evita sa vorbeasca cu clerici care participau la rugaciuni comune cu eterodocsii. ‘Tainele’ eterodocsilor nu le recunostea si sfatuia ca cei care vin la Ortodoxie sa fie catehizati bine inainte de a se boteza.

A luptat impotriva ecumenismului si adeseori vorbea despre maretia si unicitatea Ortodoxiei, indemnat fiind de harul dumnezeiesc care salasluia in inima sa. Viata lui dovedea superioritatea Ortodoxiei.

Pentru un timp Staretul, impreuna cu aproape toti parintii din Sfantul Munte, a incetat sa-l mai pomeneasca pe patriarhul Atenagora pentru compromisurile facute cu romano-catolicii. Dar aceasta a facut-o cu durere.

Ma rog la Dumnezeu, spunea el, ca sa ia zile din viata mea si sa le dea patriarhului Atenagora, ca sa se pocaiasca‘.

Despre monofiziti spunea:

Acestia nu spun ca nu i-au inteles pe Sfintii Parinti, ci spun ca Sfintii Parinti nu i-au inteles pe ei. Ca si cum ar spune ca ei au dreptate, iar Sfintii Parinti i-au inteles gresit’.

A considerat ca este o hula impotriva Sfintilor Parinti scoaterea din cartile liturgice a textelor in care Dioscor si Levir sunt numiti eretici, propusa de unii ierarhi si teologi din Biserica Greciei. Spunea:

Oare atatia Sfinti Parinti care au avut iluminarea dumnezeiasca si au trait in aceeasi vreme cu ei, i-au inteles gresit si venim noi acum, dupa atatea veacuri, ca sa-i corectam pe Sfintii Parinti? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteala? Oare si ea a inteles gresit tomul ereticilor?

Fara sa urmareasca sa apara ca un marturisitor, prin felul sau insa, se impotrivea, vorbea si scria anumitor persoane bisericesti.Biserica, spunea el, nu este corabia fiecarui episcop, astfel incat sa faca ce vrea el‘. Impotrivirile lui erau intotdeauna insotite de multa rugaciune si dragoste pentru Biserica, dar si pentru cei care se abateau de la dreapta credinta, si porneau dintr-o ravna lipsita de patima, plina de discernamant si de iluminare dumnezeiasca.

Un alt subiect care l-a preocupat a fost cel al calendarului. Suferea din pricina schismei facute in Biserica si se ruga pentru indreptarea situatiei. Se mahnea pentru formarea gruparilor vechilor calendaristi care sunt rupte ca mladitele din Vie si nu au comuniune cu Patriarhiile Ortodoxe si Bisericile locale. Cateva din astfel de grupari, din Atena si Tesalonic, s-au unit la indemnul lui cu Biserica pastrand insa calendarul vechi.

Staretul spunea:

Bine ar fi fost sa nu fi existat aceasta diferenta de calendar, dar aceasta nu este o chestiune de credinta’.

Iar atunci cand i se spunea ca noul calendar a fost facut de Papa, raspundea:

Noul calendar a fost facut de Papa, iar cel vechi de un inchinator la idoli‘,

referindu-se la Iuliu Cezar.

Pentru a intelege mai bine pozitia Staretului in problema calendarului, vom da in continuare urmatoarea marturie:

Un grec ortodox traia in America impreuna cu familia sa de mai multi ani. Avea insa o problema serioasa. El era stilist, iar femeia si copiii lui tineau noul calendar.

Nu putem sa facem nici macar o singura sarbatoare impreuna, spunea el. Ei praznuiau Craciunul, eu praznuiam pe Sfantul Spiridon. Cand eu aveam Craciunul, ei praznuiau pe Sfantul Ioan. Si aceasta nu-i nimic. Lucrul cel mai rau era sa stii ca noii calendaristi sunt, asa cum ne invatau, eretici si se vor duce in iad. Oare este putin lucru sa auzi mereu ca femeia si copiii tai si-au tradat credinta, s-au dus cu Papa, ca Tainele lor nu au har si altele? Ore intregi discutam cu sotia mea, dar nu ajungeam la o intelegere. Ca sa spun adevarul, nu-mi placea nici la stilisti. Mai ales atunci cand veneau niste episcopi si ne vorbeau. Nu o faceau cu dragoste si durere pentru inselatii (asa cum ii considerau) neo-calendaristi, ci dimpotriva aveau o ura fata de ei si se bucurau atunci cand spuneau ca se vor duce in iad. Erau foarte fanatici. Cand se termina omilia lor, simteam o tulburare inaluntrul meu, dar nici nu ma hotaram sa plec de la ei. Imi venea sa plesnesc. Cu siguranta ca as fi patit ceva din pricina supararii, daca nu l-as fi intalnit pe Parintele Paisie.

Intr-una din calatoriile mele in grecia i-am spus problema mea varului meu, Ioan. Acela mi-a vorbit despre un oarecare staret Paisie. Si astfel am hotarat sa mergem in Sfantul Munte sa-l intalnesc.

Am ajuns la ‘Panaguda’. Staretul ne-a tratat cu o fata zambitoare si ne-a pus sa stam langa el. Ma pierdusem. Se purta cu noi de parca ma cunoastea de multa vreme, de parca ar sti totul despre mine.

– Cum te descurci cu masinile acelea in America? Au fost primele lui cuvinte.

Eu ma zapacisem cu totul. Am uitat sa spun ca serviciul meu era la o parcare si, fireste, numai cu masinile ma ocupam.

Ma descurc bine, au fost singurele cuvinte pe care le-am putut sopti, privindu-l ca un pierdut.

Cate biserici sunt acolo unde locuiesti?

Patru, am raspuns si un al doilea val de surpriza m-a cuprins.

Pe calendarul vechi sau pe cel nou>, a fost al treilea traznet care, in loc sa-mi mareasca buimaceala, mai degraba m-a familiarizat cu harisma Staretului, m-a facut sa ‘aterizez’, ca sa zic asa.

Doua pe vechi si doua pe nou, i-am raspuns.

Tu unde mergi?

Eu la cea pe vechi, iar femeia mea la cea noua.

Asculta. Sa mergi si tu acolo unde merge si femeia ta.

Si se pregatea sa-mi dea explicatii. Dar pentru mine subiectul se incheiase. Nu mai era nevoie de explicatii si argumente. Ceva inexplicabil, ceva dumnezeiesc s-a intamplat inauntrul meu. Mi s-a ridicat o greutate de pe suflet. Toate argumentele, toate amenintarile si afurisirile adresate celor ce tineau calendarul nou, pe care ani de zile le auzisem, s-au risipit. Am simtit harul lui Dumnezeu care, prin Sfantul Sau actiona asupra mea si ma inunda cu o pace pe care o cautam de ani de zile. Iar starea pe care o traiam mi se intiparise pe fata.

Ceea ce imi aduc aminte este ca acest lucru l-a facut pe Staret sa se opreasca pentru putin. Dupa aceea insa a continuat cu explicatii. Poate pentru a le spune altora sau poate sa le folosesc eu in vreme de ispita dupa ce va trece acea stare cereasca in care ma aflam.

Noi, aici, in Sfantul Munte, tot pe calendarul vechi tinem, dar este alt caz. Suntem uniti cu Biserica, cu toate patriarhiile, si cu cele care il tin pe cel vechi. Recunoastem Tainele lor, iar ei pe ale noastre. Preotii lor impreuna-liturghisesc cu preotii nostri. In timp ce aceia, sarmanii, s-au rupt. Cei mai multi dintre ei au si evlavie si acrivie si nevointa si ravna pentru Dumnezeu. Numai ca aceasta ravna a lor este fara discernamant, ‘nu intru cunostinta’. Unii s-au abatut din simplitate, altii din nestiinta, iar altii din egoism. Au considerat cele treisprezece zile o chestiune dogmatica si pe noi inselati si au plecat din Biserica. Nu au comuniune nici cu Bisericile care tin calendarul nou, dar nici cu patriarhiile si Bisericile care tin calendarul vechi, pentru ca chipurile s-au spurcat din pricina comuniunii cu cei ce tin calendarul nou. Si nu numai aceasta. Putinii care au ramas, nu stiu in cate parti, s-au impartit si se impart mereu, anatematizandu-se, afurisindu-se si caterisindu-se intre ele. Nu stii cat m-a durut si cat m-am rugat pentru acest subiect. Trebuie sa-i iubim si sa-i compatimim, iar nu sa-i judecam. Si cel mai mult sa ne rugam pentru ei ca sa-i lumineze Dumnezeu. Iar daca se va intampla vreodata sa ne ceara cineva ajutor cu buna intentie, sa-l ajutam cu vreun cuvant’.

Dupa mai mult de cinci ani de la adormirea Staretului, domnul H. a venit la ‘Panaguda’ sa-i multumeasca pentru ca de atunci a aflat mantuirea duhovniceasca si linistea familiala. Atunci ne-a povestit cu lacrimi in ochi cele de mai sus.

Adaugam aici si o alta luare de pozitie discreta a Staretului intr-un subiect bisericesc. Un cleric ortodox din strainatate l-a intrebat despre o situatie pe care o infrunta. Episcopul sau facuse sub biserica sali pentru dans si alte activitati netraditionale. Crestinilor nu le-a placut asta si au plecat la Biserica schismatica. Raspunsul Staretului a fost urmatorul:

Daca vrei sa ajuti lumea nu trebuie sa fii de acord cu cele pe care le face episcopul tau, caci cu acelea pleaca lumea de la Biserica. Nu spun sa intrerupi comuniunea cu el si sa faci schisma, nici sa vorbesti in public impotriva lui, dar nici sa-l lauzi’.

Cu dragostea, rugaciunea si discernamanul sau, staretul stia cand sa vorbeasca, cum sa actioneze si sa ajute fara zgomot mama Biserica, evitand extremele si tamaduind ranile care chinuiesc trupul Bisericii si ii smintesc pe credinciosi”.

scriecarte1.jpg

“… De pildă, atunci când a fost lepădarea de Hristos de la Ferrara-Florenţa TOŢI ierarhii mari au căzut, de la cei de Constantinopole la cei ai Moscovei. De aici ar rezulta că nu mai există Ortodoxie de atunci, dacă e să credem în erezia căderii automate din har. Şi dacă atunci a dispărut harul, acum nu-l mai are nimeni, că nu avea de la cine să-l moştenească! Mai ales că nici Sfântul Marcu al Efesului nu s-a apucat – ce greşeală!, nu-i aşa? – să facă biserică separată! Culmea este că revenirea la Ortodoxia mărturisitoare s-a făcut tot sub ierarhii apostaţi şi Biserica a mers mai departe. De ce? Pentru ca Biserica nu este a ierarhilor, nu este a preoţilor, nu este a diaconilor, nu este a călugărilor, nu este a mirenilor, nu este a catehumenilor. Biserica este a lui Hristos.

Patru sute de ani a răbdat Dumnezeu nelegiuirile canaaniţilor, până s-a umplut măsura mâniei Lui. Câtă lipsă de dreaptă-socoteală poate avea cineva să creadă că la prima apostazie a unui ierarh toată biserica locală rămâne fără har! Dar sunt atâtea pilde în istoria Bisericii care arată cum patriarhii întregi au căzut în rătăcire, pentru ca apoi să îşi revină! Şi nimeni n-a rehirotonit – cu atât mai puţin rebotezat – pe toţi clericii din aceste patriarhii. Ne putem aminti şi de vremea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi de altele asemenea. Ne putem aminti însă şi de luciferienii care, în vremea prigoanelor romane, declarau de asemenea “căzuţi din har”, ba chiar “cu neputinţă de îndreptat” pe toţi cei care apostaseră ori fugiseră de prigoană şi care luciferieni au fost declaraţi eretici de Sinoadele Ecumenice!

Mai mult, pilda celor mai mulţi dintre sfinţii vremilor de erezie ne arată că aceştia niciodată nu şi-au făcut “biserici separate”, ci în sânul bisercilor locale căzute stând au mărturisit Ortodoxia, cu preţul a mii şi mii de suferinţe şi chinuri, şi chiar cu preţul vieţii. Şi din jertfele lor a izvorât harul care, curăţind bisericile alunecate, le-au ridicat iar la mărturisirea luminoasă a Adevărului. Iar cele care nu s-au ridicat au fost nimicite de Însuşi Dumnezeu, prin mâna păgânilor războinici sau altă lucrare…”

Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii…Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce“.


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Stilisti/ schismatici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “Cuviosul Paisie Aghioritul si cele doua rani opuse ale Bisericii de azi: ECUMENISMUL SI STILISMUL

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. care este diferenta majora intre: cei ce tin pe vechi de pe Sfantul Munte Athos, Rusia, Ierusalim, Serbia ȘI celelalte grupari schismatice rupte de la trupul bisericii…căci nu am inteles tare bine!

    va multumesc!

  2. @iulia f:

    Diferenta majora este ca gruparile schismatice… nu fac parte din Biseria Ortodoxa Universala. Ele s-au rupt de bisericile pe calendar nou, nerecunoscand harul lor, spre deosebire de ortodocsii care tin pe vechi dar care au pastrat comuniunea cu primele. Asadar, comuniunea, sobornicitatea, este ceea ce desparte gruparile pe stil vechi de bisericile ortodoxe cu calendar vechi. Este diferenta esentiala, caci aceasta este lucrul de capatenie: a fi inauntrul Bisericii sau in afara ei.

    Apoi mai survin si o serie de diferente – ce decurg din faptul ca gruparile stiliste nu sunt in comuniune cu Biserica: lipsa continuitatii apostolice, lipsa harului sfintitor in taine, pe scurt, o existenta ne-canonica…
    Mai citeste te rog si materialele aflate la finalul postarii acesteia – trimiterile cu hiperlink. Sunt indeajuns pentru a te edifica asupra subiectului.

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » TAINE SI IERURGII COMUNE CU CATOLICII LA BOCSA MONTANA SI SIRET! Dar atentie si la glasurile de sirena ale celor care vor profita de aceste abateri pentru a rupe Biserica!
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PRIMA “TAIETURA” STILISTA IN TRUPUL BISERICII DE DUPA INFIINTAREA B.O.S.V. Adevaratele motive ale plecarii in Grecia a parintelui Nichita de la Brancoveni. “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminteR
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM A SALVAT CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (†12 iulie 1994) UN TANAR MOTOCICLIST. Plus SURPRIZA de a-i auzi vocea si de a-l vedea in imagini filmate » Război întru Cuvânt
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – de 17 ani in vesnicie. SFATURI DUHOVNICESTI despre dragoste, intrajutorare si ispita gandului viclean, cartitor si “judecator” » Război întru Cuvânt
  7. Pingback: PARINTELE CLEOPA – cateva invataminte esentiale dintr-o viata plina de minuni
  8. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (I) “Puterile intunericului, sionistii, vor sa loveasca in Ortodoxie! Kissinger, om intunecos” (VIDEO)
  9. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – smeritul mare sfant contemporan vizitat de Maica Domnului. “Cat de mult a insemnat trecerea acestui om!” -
  10. Pingback: Adevarul despre “reforma calendarului” si schisma din Biserica Ortodoxa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: PARINTELE EFREM KATUNAKIOTUL SI INCERCAREA STILISTA. Cum descopera Dumnezeu cuviosilor Sai unde este Biserica si unde lepadarea de har -
  12. Pingback: Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA -
  13. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: MARTURISIREA MITROPOLITULUI NEOFIT de Morfou, care a refuzat semnarea documentului panortodox “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”, intemeiata pe marturiile Sfintilor contemporani PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, PAISIE AGHIORITU
  15. Pingback: “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NE
  16. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul si Sfanta Mucenita Eufimia – APARATORII DREPTEI CREDINTE IN FATA “LUPILOR” ERETICI SI A PROZELITISMULUI SECTAR | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Părintele Episcop MACARIE despre SFANTA EUFIMIA, marturisirea credintei, casatoriile homosexuale si cele mixte si PROVOCARILE DE AZI ALE BISERICII: sectarism, secularism, sincretism (VIDEO, tabara ASCOR Cluj de la Ghelari) | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: VLADICA JUSTINIAN despre RUGACIUNILE IMPREUNA CU ERETICII si ECUMENISM, cu fermitate, dar si cu grija de a “A NU FACE BREȘĂ ÎN INTERIORUL BISERICII”: “Noi nu avem voie să ne exprimăm cu multă uşurinţă despre orice problemă şi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate