SFANTUL IOAN RUSUL si pilda unei altfel de mucenicii

26-05-2008 Sublinieri

stjohntherussian.jpg

Sfantul Ioan Rusul a fost unul din prizonierii de razboi ce au avut de infruntat reaua patimire a starii de sclav aflat sub stapanirea turcilor. Acest mare sfant, ale carui sfinte moaste intregi sunt izvor de minuni si de tamaduiri si in zilele noastre, nu are, paradoxal, o viata care sa aiba un aspect eroic sau chiar hagiografic. Mai degraba putem spune ca Sf. Ioan Rusul a dus o viata extrem de simpla, de modesta. Intru smerenie s-a aratat sfintenia sa, dar si cu putere, inca din viata sa pamanteasca. El a facut o alegere simpla: ca rob aflat in mana turcilor, prin lepadarea de Hristos si acceptarea musulmanizarii, putea sa obtina un trai mai usor si mai tihnit. Prin dragostea sa de Hristos, a ales insa sa fie tinta maltratarilor, a batjocurilor si a injosirilor la care era supus in fiecare zi, ca “necredincios” si ghiaur ce se afla. Un rob ghiaur era o spurcaciune in fata turcilor, asa cum un crestin (ca si orice alt om care nu e mozaic) este spurcaciune in fata evreilor fanatici. El nu era privit ca om, si nici macar ca un animal sau rob-instrument, ci era pur si simplu o fiinta respingatoare si dispretuita, fara valoare.

Acest fel de viata a ales sa traiasca Sf. Ioan Rusul, de dragul lui Hristos! Si acest lucru i se socoteste, credem, ca mucenicie, nu una savarsita prin martiriul sangelui, ci prin zilnica asumare a conditiei de fiinta umilita si batjocorita pentru credinta sa. Sa il avem ca o pilda vie in fata ochilor nostri, deoarece alegerea Sf. Ioan Rusul, dezgolita de orice fel de mangaiere adusa de poza eroica si de emfaza celor ce se umfla in pene cu onoarea sau cu vitejia lor triumfalista, mucenicia tacuta a rabdarii, a rabdarii de fiecare zi si pana la sfarsit, aceasta este singura alegere mantuitoare care ne sta si noua in fata, intr-o societate care devine pe zi ce trece mai batjocoritoare fata de crestinism si fata de crestini decat cea turca din trecut. Am reluat materialul despre Sf. Ioan Rusul de pe biblioteca Manastirii Saraca.

0527johnrussian02.jpg

“Cea mai probabila data a nasterii Sfantului Ioan Rusul este anul 1690. Si aceasta pentru ca, la razboaiele care au inceput la 1711 si s-au terminat in 1718, a fost soldat in Armata Tarista a lui Petru cel Mare al Rusiei. Oastea otomana neinvinsa, trecand din victorie in victorie, raspandise frica in toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alaptat cu izvorul Ortodoxiei de catre parintii sai crestini, lupta acum sa-si apere tara – Rusia, fiind profund zguduit de oroarea razboiului – miile de tineri, femei, copii, batrani, care raman morti acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrajmasilor iubitori de razboi.

Prizonier de razboi

In luptele pentru dezrobirea Azofului este facut prizonier impreuna cu mii de alti compatrioti si dus la Constantinopol, iar de aici in tinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, in Asia Mica, si este dat in stapanirea unui Aga (ofiter superior) turc, care conducea o tabara militara de ieniceri.

Este silit a se lepada de Hristos

Osandit sufleteste la dispret, pentru ura turcilor, el nu este decat un “ghiaur”, un “necredincios” vrednic de aspre chinuri: il bat cu bete groase de lemn, il lovesc cu picioarele, il scuipa, ii ard parul si pielea capului, il arunca in gunoiul grajdului si il obliga sa traiasca cu animalele.

Suporta toate chinurile cu o staruinta si o barbatie vrednica de mirare. Straluceste astfel pretiosul sau caracter crestin, lumineaza asemenea soarelui frumusetea cea dinlauntru a celui ce din copilarie s-a predat lui Hristos. La loviturile cu bete, la ocarile si la loviturile cu picioarele ale turcilor, raspunde cu cuvintele Sfantului Apostol Pavel: “Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Tristetea sau stramtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credinta si dragoste catre Domnul meu Iisus Hristos, unul nascut Fiu al lui Dumnezeu si nimic nu ma va desparti de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, in treburile slugarniciei” – spune Sfantul ofiterului care il silea sa se lepede de Hristos. “Insa in credinta mea in Mantuitorul Hristos, nu-mi esti stapan”.

“Imi amintesc coroana de spini, scuiparile, loviturile, palmuirile si moartea pe cruce si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai mari si cumplite chinuri; de al meu Iisus Hristos insa nu ma lepad.” Astfel, Sf. Ioan primeste asprele conditii ale vietii martirice, torturile, sederea impreuna cu animalele in staulul care ii amintea de staulul Betleemului, nevointele, posturile, privegherile, rugaciunile fara de numar, incat a imblanzit salbaticia turcilor care, uimiti, il numesc “Sfant”.

Prin ingerul Domnului a trimis mancare intr-o farfurie de arama din Procopie, din Asia Mica, la stapanul taberei, Aga, care in acea vreme se afla la Mecca, in Arabia, iar acesta a mancat-o acolo calda. Intorcandu-se dupa 3 luni, acesta a aratat celorlalti ofiteri farfuria cu insemnele taberei pe ea. Aceasta minune facuta de sfantul cu ingaduinta Domnului a oprit ura si neinduplecata manie a chinuitorilor sai. Stralucirea Sa sufleteasca si morala a potolit in cele din urma cruzimea turcilor.

Sfarsitul

Un reazim avea sfantul la toate luptele si o mangaiere in aspra viata a torturilor. Se retragea la rugaciuni, inghenuncheri, privegheri si se impartasea pe ascuns, fata de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfanta Impartasanie din fiecare sambata era marea lui odihna. Stiind ca i s-a apropiat sfarsitul acestei vieti trecatoare, la 27 mai 1730 l-a instiintat pe preotul care avea grija de el, iar acesta i-a adus Sfanta Impartasanie inlauntrul unui mar pe care il scobise. S-a impartasit acolo in grajd pentru ultima data. Robia lui trecatoare si cumplita patimire au luat sfarsit. Sfantul Ioan a trecut catre vesnica bucurie si fericire de indata ce a primit Preacuratele Taine.

Inmormantarea

Preotii si crestinii mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului cu invoirea turcilor. Cu emotie si cu lacrimi de adanca cucernicie si evlavie, cel pana mai ieri rob si sclav este ingropat de crestini, turci, armeni asemeni unui stapan. Au ridicat pe umeri acel mult trudit trup si cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus in cimitirul crestin, la mormantul pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.

Vedenia Dumnezeiasca

Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, intact, intreg, neputrezit asa precum il ingropasera; sa-l scoata si sa il aiba ca binecuvantare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, din ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si o, minune! Trupul sfantului se gasea intact, neputrezit, inmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continua sa-l aiba pana astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc – sfintele moaste si l-au dus in biserica unde obisnuia sa privegheze sfantul.

Osama Pasa arde sfintele moaste

Intr-o infruntare dintre Sultan si Ibrahim al Egiptului, Osama Pasa, trecand prin Procopie – ca trimis al sultanului, arde sfintele moaste, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa Sfantul trup miscandu-se in mijlocul focului, turcii s-au ingrozit si au fugit, parasind acest lucru nelegiuit pe care il faceau. Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfant intreg. Nu patise nimic, era tot mladios si inmiresmat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care o pastreaza pana astazi.

broderie-sfantul-ioan-rusul.jpg

Minuni ale Sfantului Ioan Rusul

Un baston!

Cel ce merge in biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu si saracacios: un baston! Este agatat la locul de inchinaciune din fata raclei Sfantului. Bastonul este al batranei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala asa de grava la coloana, incat era nevoita sa umble cu fata foarte apropiata de pamant. La 11 august 1978 aproape o suta de locuitori din Cipru organizeaza un pelerinaj la Sfantul Ioan Rusul si este adusa Maria Siaca de catre rudele ei. Aici, la racla sfantului, este ridicata de ceilalti pe brate pentru a se putea inchina sfintelor moaste. Indurerata, batrana priveste fericitul trup al sfintului si plange, cerand putin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei batraneti. I-a vazut Sfantul durerea, i-a vazut maretia sufletelui, i-a vazut si credinta.

In fata ochilor tuturor, ceva asemeni unei maini nevazute a apucat-o cu putere de umeri si, incet a inceput sa-i indrepte trupul. Ii trosneste mijlocul si iata! – batrana sta acum dreapta! Consatenii ei plang. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugaciune de multumire de catre toti cipriotii, care nu-si mai pot stapani lacrimile. Numai cel ce s-a intamplat sa fie acolo in ceasul in care s-a petrecut minunea poate intelege cu adevarat aceste clipe. La sfarsit se aude glasul batranei: “Feciorul meu, Sfantul meu, nu am ce sa-ti dau, sunt saraca. Iti las bastonul meu, ca nu-mi mai trebuie pan’ la moarte!”

In Cipru ziarele au zis: “Maria Siaca, dupa pelerinajul facut in Grecia la Sfantul Ioan Rusul poate sa-si priveasca acum consatenii in fata, pentru ca aproape 20 de ani era garbovita si nu vedea decat pamantul. Prin minunea Sfantului insa s-a indreptat, iar acum este cu desavarsire bine!”

Apoi Moise a pus toiegele inaintea Domnului, in cortul marturiei. (Numerii 17,7)

Minune intamplata unui om de stiinta

Povesteste domnul doctor Matzuros din orasul Limni (de pe aceeasi insula pe care se afla si biserica cu sfintele moaste ale Sfintului Ioan) catre I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei. “Prea Sfintite, nu sunt un habotnic, un nestiutor de carte; sunt medic, iar mai inainte eram ateu. M-am imbolnavit. Analize, examinatii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confratii doctori imi spun adevarul: am cancer in forma avansata (metastaza), intr-un loc care aproape sigur conduce la moarte.

Ma gaseam in cladirea fundatiei “Pantocrator” din Atena, unde sint ingrijiti bolnavii de cancer. Dupa instiintarea pe care am primit-o despre boala mea, pe cind ma gaseam singur, intins pe pat, mi-am venit in sine si mi-am intors mintea, sufletul si inima catre Dumnezeu, in care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, ma rugam lui Dumnezeu, ii ceream sa ia aminte la mine: “Dumnezeul meu, am spus, nu credeam in Tine, spuneam ca totul este un basm. Omul si stiinta imi spuneam ca sint totul. Primeste pocainta mea si, daca ma consideri vrednic, vindeca-mi boala prin sfintul al carui trup intreg il avem aici, aproape de noi.” Cineva bate la usa. Il poftesc sa intre. Usa se deschide si intra un medic tinar, frumos, binevoitor. – Ce faci ,doctore, m-a intrebat, cum iti merge? – Ce sa fac, frate, sa spun adevarul – mor. – Nu, doctore, nu mori. O sa iau eu tot ce ai rau inauntru. – Cine esti tu tinere? Mie mi-a albit parul in aceasta stiinta si cunosc ce am. – Sint acela pe care l-ai cerut mai inainte. La revedere, doctore!

Am iesit imediat pe hol si am intrebat daca a vazut cineva pe acel doctor tinar. Ceilalti medici mi-au spus: “Confrate draga, din necazul pe care il ai, intr-o clipa ai vazut acel vis”. Insa nu, eram sigur ca dupa rugaciune il vazusem pe Sfintul. Vazind ca nu glumesc si ca insist, mi s-au facut iarasi analizele si examinari. La urmatoarele analize cancerul disparuse. Citi si citi n-au vazut apoi cele doua plicuri cu analizele: cele cu cancer si, dupa intimplarea istorisita mai sus, fara cancer! ” Prea Sfintite, nu sint habotnic… Am vazut pe Sfintul… M-a vindecat…” 10 aprilie 1964

“Dumnezeu insusi a dat oamenilor stiinta vindecarii, ca sa se mareasca intru leacurile Sale cele minunate… In boala ta nu fi nebagator de seama, ci te roaga Domnului si El te va tamadui.” (Intelepciunea lui Iisus Sirah 38,6-9)

Ca in cartea de religie

Intr-unul din cele doua spitale pentru copii din Atena, o mama sta zi si noapte la capatiiul copilului sau pe care l-au adus urgent din Patra deoarece afectiunea cronica a acestuia – paralizia membrelor inferioare – s-a agravat in ultimele zile. La spital insa, de ani de zile se aplica permanent tratamentul cunoscut (lipseste calciul din organismul copilului)…

Intr-o dupa-amiaza, cind soarele era aproape de apus si foarte putine raze mai luminau salonul spitalului, mama si-a amintit cum mergea la o bisericuta a Maicii Domnului, pe o inaltime afara din Patra, si se ruga aprinzind candelele, citeodata cu sotul, citeodata cu copiii… Mintea ei zboara la bisericuta si se roaga: Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, Maica dulce care si tu ai suferit, ajuta-mi copilul. Trimite un sfint, vezi-l pe sarmanul meu cum se chinuieste, neputind sta pe picioarele lui. Ajuta-l Preasfinta, pe copilasul meu chinuit”. – Mama, ce spui, cu cine vorbesti? – Gheorghita, copilul mamei, iti amintesti cum citeai la religie ca Domnul nostru cind traia acolo, in Palestina, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizati si-i facea sa mearga, invia morti? Spune-i Gheorghita, ca pe tine te asculta, ca tu esti copil bun, spune-i lui Hristos sa te faca bine.

Copilul suferind se uita cu privirea lui nevinovata la mama, la soarele care apune; priveste sus si privirea i se pierde catre ceruri. Noaptea urmatoare Gheorghita a vazut in vis un cavaler frumos, calare pe o mindrete de cal. S-a oprit in fata lui si i-a spus: – Ridica-te, fa un salt si urca pe calul meu! – Dar eu sint paralizat, nu ma pot ridica si nu ma pot tine drept pe picioarele mele. – Da-mi mina, Gheorghita, urca pe calul meu. Eu sint Sfintul Ioan din Rusia. M-a trimis Domnul sa-ti aduc harul Sau si puterea Lui sa te vindeci.

Pe jumatate adormit, copilul se chinuie sa se ridice in picioare. Se trezeste mama si-l prinde in brate ca sa nu cada de pe pat. – Mama, tine-ma, Sfintul Ioan din Rusia mi-a spus sa ma ridic. Dimineata, asistenta care fusese de serviciu in acea noapte ii spune profesorului doctor ca acel copil paralizat din Patra, acum paseste. Doctorul vine, il examineaza: loveste cu ciocanelul genunchii copilului, ii inteapa picioarele cu acul si organismul reactioneaza exact. Copilul era vindecat. “Mergeti, le-a spus profesorul, si Dumnezeu sa fie cu voi”.

Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor… De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. (Matei 19,14;18,3)

“Sfinte Ioane, ma urasti?”

Au trecut 8 ani de la ziua nuntii lor. In zadar au asteptat insa domnul Ghiorgos K. si sotia sa sa le vina pe lume un copil. Inima lor este arsa de o tristete adinca si de nevindecat. Ce jalnica este viata pentru o femeie care nu are copii, care nu este mama! Sotul, intristat si el, incearca sa-i dea curaj: “Ai rabdare, ii spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi si suparare nu poti sa schimbi nimic. Scopul nuntii nu este numai dobindirea copiilor, ci si cresterea noastra duhovniceasca, unirea aici si in vesnicie cu Dumnezeu “. Doamna Arhondula staruia insa sa se roage, sa se roage din toata puterea sufletului ei. De mica, mama o invatase sa se roage totdeauna pentru ca, spunea, adevaratii oameni se roaga din toata inima si rugaciunea ii inarmeaza cu rabdare si perseverenta in luptele grele ale vietii. Mersese de multe ori cu familia si la biserica Sfintului Ioan. Dupa casatorie se ruga adesea:

“Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceste catre Domnul nostru si roaga-L sa ma invredniceasca sa devin si eu mama. Oamenii si stiinta lor mi-au spus ca eu nu voi fi niciodata mama. Bratele mele vor ramine goale, casa intunecoasa, inima mea indurerata. Eu, Sfinte Ioane, voi astepta raspunsul din Ceruri, sa-mi daruiasca Dumnezeu un copilas, sa-mi umple casa, inima si viata intreaga de bucurie. O sa astept, Mare Sfinte Ioane…” Iarna lui 1979. Posomorita, doamna Arhondula incearca sa-si adune gindurile si sa se roage. Nu poate insa, este istovita si simte ceva urit inauntrul ei. Ar vrea sa plinga, sa strige, sa ameninte. Se intoarce, vede pe perete icoana Sfintului Ioan si izbucneste in lacrimi: “Ce ti-am facut eu, Sfinte Ioane, de ce ma urasti? De ce Dumnezeu nu vrea sa-mi dea aceasta bucurie? Sfinte Ioane, ma urasti?” Noaptea urmatoare se aud pasi urcind scarile ce duc catre casa lor si cineva bate la usa. S-au trezit amindoi, si ea si sotul. A iesit doamna sa deschida. In intunericul de afara vede o lumina avind chipul Sfintului Ioan: “Arhondula, ce rugaciune a fost aceea pe care ai facut-o aseara? Sfintii nu urasc pe nimeni. Nu este insa voia lui Dumnezeu sa dobindesti acum copii. Vor mai trece doi ani si va veni si aceasta bucurie”. A disparut lumina, s-a stins si ecoul glasului Sfintului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit si bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea si al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut de fericire casa si inimile parintilor.

“Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit.” (Psalmul 33,16)

“Asa sunt uitati prietenii?”

De fiecare data cind imi amintesc sau aud aceste cuvinte, povesteste preotul bisericii, ma cuprinde veselia si rid impreuna cu batrinul pensionar Nicolae, fost muncitor la o fabrica din zona Pireului. Mos Nicolae (purtind de mai bine de 20 de ani niste ochelari cu lentile groase si vechi, aproape fara nici un fir de par in cap), in discutiile lui, in rugaciunile lui, il numeste pe Sfintul Ioan prieten si intr-adevar il are ca pe un prieten. Este asa de copilareasca simplitatea si naivitatea lui! “Am venit si anul asta, parinte, am venit sa-l salut pe Prietenul meu. De ani de zile sintem prieteni! Si cum sa nu fie asa, daca imi implineste imediat tot ceea ce ii cer?” Intr-un an batrinul Nicolae a venit suparat, cu o adinca mihnire in suflet. A intrat in biserica, nu ne-a salutat ci s-a dus direct la racla cu sfintele moaste. Cind si-a terminat de spus “of”-ul catre Sfintul a venit si mi-a zis: “Ce vreti, azi am mare suparare, adica ce zic eu astazi, ca o am de ieri dimineata. Ieri, pe la ora 10, am cumparat o bucata de ficat de miel si i-am spus nevestei sa-l puna la tigaie, iar eu am alergat la bacanie sa cumpar putin vin. La semafor, unde m-am oprit si asteptam sa se faca verde, am auzit in spatele meu un glas: – Asa sint uitati prietenii? Eram singur. Ma uit in spate – nimeni. Sus la balcoane – nimeni; glasul insa il auzisem foarte aproape de mine. S-a aprins lumina verde, am traversat, am intrat in bacanie; aici se auzeau niste cintari bisericesti minunate. – Frumoasa caseta cu cintari – ii zic vinzatorului. – Nu-i caseta mos Nicolae, se transmite Sfinta Liturghie la radio. Astazi este sarbatoarea Sfintului Ioan Rusul, in Evvia, slujesc acolo 6 arhierei, dupa cum a spus prezentatorul. N-am mai cumparat nimic. Am iesit, am traversat pe rosu. Si acum am in urechi claxoanele, frinele, strigatele soferilor. Am ridicat amindoua miinile in sus si le-am facut semn sa opreasca toti, sa pot traversa. Ce sa fac? N-am mincat de ieri nimic, nici nu vreau sa maninc. Putin lucru este sa-ti spuna un sfint ca l-ai uitat? Pot sa-i mai zic acuma prieten?” Da, mos Nicolae, i-ai fost si ii vei fi prieten. Macar sa ajungem si noi la simplitatea si la curatia inimii tale. 11 aprilie 1985

” Voi sinteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc. De acum nu va mai zic slugi, …ci v-am numit pe voi prieteni, pentru ca toate cite am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute.” (Ioan 15,14-15)

“Ioan Rusul”

Aproape 2 ore se rugase plingind dl. Constantin Polihronie, mare functionar de stat, in fata raclei cu moastele Sfintului. Era imbracat numai in pijama si un taxi il astepta la poarta bisericii. Cind a terminat, a pornit incet spre iesire, tirindu-si pantofii pe podea. L-am oprit putin, povesteste preotul bisericii, sa-l intreb, daca vrea sa ne spuna, de ce a plins atita, de ce venise asa imbracat la biserica si daca nu cumva dorea o camera sa se odihneasca putin. – Nu, parinte, m-a odihnit pentru multi ani Sfintul, acest mare si facator de minuni doctor caruia ii slujiti. Astazi de dimineata a venit la spital sotia mea sa ma vada. De mai bine de 10 ani nu mai stateam drept, asa cum sint acum. Din cauza unei afectiuni cronice a sistemului nervos si a unei boli prin care am trecut, mi-am subrezit atit de mult sanatatea incit am fost nevoit sa ies la pensie inainte de termen si sa ma internez in spital. La 2 ani dupa aceasta aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufleteasca rea, deznadejdea ma dusesera aproape de moarte. Astazi, asadar, cind a venit sotia la spital sa ma vada, m-a gasit dormind si nu m-a trezit, ci s-a asezat pe un scaun alaturi de patul meu. Pentru citeva clipe a prins-o somnul. Vede in vis cum in salonul vecin se facea vizita doctorilor. In mijlocul lor a zarit pe unul tinar, strain. Sotia mea s-a apropiat de el si i-a zis: – Doctore, sinteti strain? Va vad pentru prima data la spital. Va rog, in salonul de alaturi zace sotul meu, paralizat de 10 ani. Doctorii mi-au spus adevarul: o sa- mi pierd tovarasul de viata, o sa-mi pierd singurul sprijin. Sotul meu o sa moara. – Mergeti doamna, asteptati, il voi vedea si pe sotul dumneavoastra. – Da, doctore, astept; spuneti-mi daca vreti numele dumneavoastra. – Ioan Rusul, i-a raspuns. S-a trezit si a sarit de pe scaun! Ma vede cum incerc singur sa ma ridic, sprijinit pe coate. – Ajuta-ma, ii zic, cineva ma tine de subsuori si ma ridica, ajuta-ma si tu. M-am ridicat in picioare, pe podea. Plinsul sotiei a facut sa se adune in jurul nostru doctorii si asistentele medicale. Doctorul responsabil al sectiei, un crestin cu adevarat credincios, a fost profund miscat cind a auzit de la sotia mea cele petrecute si mi-a spus: – Domnule Polihronie, nu cereti sa va schimbati pijamaua, luati un taxi si mergeti la biserica vindecatorului dumneavoastra, la sfintul Ioan, in Evvia, unde se afla sfintele moaste intregi. Mergeti, multumiti-i din suflet si veniti apoi sa va facem externarea care de aceasta data – lucru rar, desigur – este semnata nu de un doctor ci de un sfint. Cred tot ceea ce spun si ca crestin si ca medic. Deasupra stiintei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai… Acestea mi-a spus, parinte. Acestea le vedeti. Dati-mi si sfintia voastra binecuvintare. Acestea le-a spus, acestea le-am vazut la acest om binecuvintat care, cu ochii plini de lacrimi nu stia cum sa-i mai multumeasca Sfintului.

* * *

Dupa multe peregrinari, moastele Sfintului Ioan au ajuns pe insula Evvia, in actualul oras Procopie. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie s-a terminat in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu sfintele moaste ce izvorasc tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfintului, nesecat riu de tamaduiri si alinari ale suferintelor celor trupesti si sufletesti. Pomenirea Sfintului Ioan se savirseste in fiecare an la data de 27 mai”.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

stjohnr.jpg


Categorii

Crestinul in lume, Minuni si convertiri, Sfantul Ioan Rusul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la “SFANTUL IOAN RUSUL si pilda unei altfel de mucenicii

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. DOAMNE DUMNEZEULE AJUTA MA PE MINE PACATOASA.SFINTE NECTARIE,SFINE IOAN RUSUL ,NU SUNT VREDNICA DE MINUNILE VOASTRE DAR CU CREDINTA SI CU SPERANTA MA ROG VOUA AJUTATI-MA SA MERG PE CALEA CREDINTEI,SA NU CAD IN ISPITA SI TAMADUITI MA PE MINE PACATOASA DE BOALA CARE MA MACINA NEINCETAT.FACA-SE VOIA VOASTRA SFINTILOR,DATI-MI PUTEREA SA RABD.DOAMNE AJUTA

  2. Mai sunt Sfinte moaste de la Sf. Ioan Rusul la Biserica Spitalului judetean Suceava si la biserica din Ghimicesti, com Fitionesti, jud Vrancea

  3. O bucatica din Sfintele moaste ale Sf. Ioan Rusul se mai gasesc si la biserica Precupetii Noi, de pe langa A.S.E., Str. General Ernest Brosteanu, nr. 12, sector 1, Bucuresti.
    http://www.bisericaprecupetiinoi.ro/contact/

  4. Pingback: Predica la Duminica Slabanogului despre MUCENICIA BOLII PARINTELUI IUSTIN, despre PREDANIA SUFERINTEI, curajul credintei, ispita osandirii si LUPTA IMPOTRIVA BISERICII, a FAMILIEI SI A VALORILOR NORMALE (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: AJUTORUL MINUNAT PE CARE IL DA CUVIOSUL IOAN DE LA COLCIU, DUPA ADORMIRE: “Chiar daca am murit, sa stii mata ca am ramas tot viu” -
  6. Pingback: SFANTUL EFREM CEL NOU – ajutor puternic dat spre intarirea noastra, la sfarsitul veacurilor. PREDICI ale Pr. Ciprian Negreanu despre MUCENICIA si DESCOPERIREA SFANTULUI FACATOR DE MINUNI: “Dumnezeu ar vrea sa ne dea valuri de har, dar nu este
  7. Pingback: SFANTUL IOAN RUSUL, robul cel liber prin iubirea lui Hristos, marturisitorul si facatorul de minuni, PRIETENUL CEL VIU AL CELOR BINECREDINCIOSI. Predici, acatist si paraclis AUDIO si documentar VIDEO despre viata sfantului -
  8. Pingback: SA NE RUGAM SFANTULUI IOAN VALAHUL, ocrotitorul tinerilor, PAZITORUL CURATIEI TRUPESTI, MANGAIETORUL CELOR STRAINI SAU INCHISI, aparatorul dreptei-credinte, GRABNIC AJUTATOR CELOR IMPRESURATI DE “ispitirile farmecelor trupeşti” si de “a
  9. Pingback: GANDURI LA PRAZNICUL SFANTULUI IOAN RUSUL. Parintele Ciprian Gradinaru de la Vedrin: “Este o oarecare asemanare intre ce traim si noi azi si ce traia Sfantul Ioan…” LECTII DUHOVNICESTI DESPRINSE DIN VIATA UNUI SFANT IUBIT | Cuvântul Ort
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate