“M-am răstignit împreună cu Hristos…” – CRUCEA ca asumare a DUȘMĂNIEI CU DUHUL LUMII, ca lucrare de NEVOINȚĂ permanentă, dar și ca PUTERE A LUI DUMNEZEU: “Pune-ți toată încrederea în Hristos, Cel care a venit să trăiască împreună cu noi și în noi!” (PS BENEDICT – Predică VIDEO + TEXT)
PS Benedict Bistrițeanul: „De ce ne este greu să-I urmăm lui Hristos?”:
“Am auzit cu putere aceasta chemare pe care ne-o face Domnul Hristos: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa isi ia crucea sa si sa Imi urmeze Mie“. Si subliniez aceasta ultima chemare, acest ultim segment din chemare: “…sa Imi urmeze Mie“. Este ca un ecou, este ca o amintire sau mai mult decat atat, este chiar o chemare la tot ceea ce omul poate fi mai bun si mai inalt in aceasta lume. Ce inseamna sa Ii urmezi lui Hristos?
Cred ca sunt doua elemente vizibile, fara prea multa analiza. Cand vrem sa urmam cuiva, si zic acum lui Hristos, mai inainte de orice e foarte important sa Ii ascultam cuvantul, iar aceasta ascultare se dovedeste mai departe prin punerea lui in practica. Asadar cele doua aspecte: a asculta cuvantul lui Hristos si a-l face parte din viata ta. Si acum intrebarea pe care o ridic si care va genera dezvoltarea temei din aceasta zi: De ce ne este atat de greu sa Ii urmam lui Hristos? Si aceasta intrebare se pune si la general, dar se pune mai mult la modul individual: de ce mie imi este atat de greu ca sa Ii urmez lui Hristos?
Pentru a incerca sa dau un raspuns ma voi folosi de lectura din Apostolul de astazi dar si din Apostolul de duminica trecuta pentru ca pana la urma duminica de astazi este numita ‘dupa Inaltarea Sfintei Cruci‘ iar cea precedenta ‘inainte de Inaltarea Sfintei Cruci’, intelegand ca ne aflam intr-o perioada in care tema centrala de meditatie si evlavia noastra se indrepta in mod special catre Crucea Domnului Hristos, care sta in centrul ei, prin sarbatoarea din ziua de 14 septembrie. Zice Sfantul Apostol Pavel, si este prima oprire a noastra, in Apostolul de duminica trecuta din Epistola catre Galateni, cap 6, versetul 14:
Si as mai face o traducere poate mai pe intelesul nostru: “Mie sa nu imi fie a ma lauda decat in Crucea Domnului Hristos care a facut din mine un rastignit pentru lume, iar din lume un rastignit pentru mine”.
Ce sa insemne aceasta exprimare destul de complicata? Subliniaza o dusmanie care exista intre omul lui Dumnezeu si duhul lumii, care, in termeni evanghelici si in cuvintele Sfantul Apostol Pavel se numeste pur si simplu ‘lume‘. Exista si aceasta expresie in jurul nostru: `sa fim si noi ca lumea`, sau: `de ce nu esti ca toata lumea?`. Aceasta expresie ‘ca toata lumea’ exprima duhul lumii fata de care omul lui Dumnezeu se afla intr-o permanenta stare de dusmanie. Hristos zice: Eu nu am venit sa aduc pace pe pamant, ci sabie. Ce exprima aceasta imagine altceva decat aceasta stare de dusmanie, aceasta stare de permanenta tensiune intre omul care vrea sa Ii urmeze lui Dumnezeu si duhul lumii, care, in cuvantul Sfantului Apostol Iacov de data aceasta, in Epistola sa soborniceasca, cap. 4, duhul lumii este exprimat ca si prietenie cu duhul lumii, dar in acelasi timp aceasta prietenie cu lumea inseamna dusmanie fata de Hristos?
Daca starea normala a crestinului este aceea de tensiune si dusmanie fata de lume inseamna ca poate exista si o alta stare de care noi suntem chemati sa ne ferim, fata de care trebuie sa avem trezvie. Si acesta stare este aceea de a te face una cu lumea, de „a simti pulsul lumii”. Si ca sa intelegem mai bine ce inseamna pulsul lumii – si zic acum in sens negativ – voi folosi acest termen: „sa simti aprinderea lumii”. Cat e de greu sa te lasi de un pacat sau mai ales de o patima cand inca in tine se afla acea samanta care are nevoie numai de stimul ca sa se porneasca – simti vibratii in trupul tau cand esti tinut de o oarecare patima si de fiecare data cand te intalnesti cu contextul in care ea s-ar putea intampla incepi sa devii vulnerabil, incepi sa nu te mai tii pe picioare si iti dai seama ca de fapt nu detii controlul si ca, la un foarte neinsemnat stimul, aceasta mazga a patimii pe care tu o ai in tine poate sa iasa la iveala. „A simti pulsul lumii” se exprima prin aceasta aprindere a carnii, a trupului nostru, a poftei trupului care este atat de impregnata in fiinta noastra, incat as zice ca face parte din ADN-ul nostru cazut si ca nu exista alta varianta decat aceasta constiinta treaza ca pentru a scapa de patima, pentru a scapa de pacat, in general, e nevoie sa fii mereu in maxima atentie, intr-o stare de maxima vigilenta, stiind ca duhul lumii este dusmanie cu calea lui Dumnezeu. Asa ca primul lucru pe care il intelegem din aceasta exprimare a Sfantului Apostol Pavel in care el se vede rastignit fata de lume si lumea fata de el este aceasta constiinta permanenta ca noi nu vrem sa traim in duhul lumii, in duhul cazut al lumii.
Si al doilea aspect pe care il exprima Sfantul Apostol Pavel in acest cuvant al sau: ca orice lucrare buna pe care noi o facem se realizeaza nu de buna voie, ci prin ceea ce Biserica numeste nevointa. Si etimologic cuvantul nevointa inseamna a nu-ti face voia, a-ti calca propria ta placere. Pentru ca voia ta [a firii cazute], exprimata prin placere, exprima de fapt duhul lumii care este inscris in tine ca o mostenire genetica cazuta. Si atunci noi binele nu il facem de buna voie, ci il facem cu straduinta, cu lupta launtrica. Nu iubim pentru ca stim sa iubim sau pentru ca ne place sa iubim – si ma refer aici la dragostea adevarata insotita de cruce [de jertfa] -, ci ne nevoim sa iubim. Se vorbeste tare mult, mai ales in contemporaneitate la parintii duhovnicesti, de nevointa dragostei. Noi nu stim sa iubim, iubirea nu mai este pur si simplu in ADN-ul nostru sau este numai in masura in care reusim sa ne curatam ADN-ul nostru de ceea ce inseamna samanta pacatului si a patimii care se savarseste acolo inauntrul nostru. Facem binele, asadar, fortandu-ne, si de aceea viata duhovniceasca presupune nevointa, presupune straduinta, presupune rastignire. Si de aceea nu e la indemana si de aceea nu intra in logica de marketing a lumii acesteia. Nu ne vine cu usurinta si cu placere, dimpotriva, vine cu durere. Dar e adevarat ca in spatele sau se afla bucuria lui Hristos care depaseste clipa si se extinde in timp, si mai mult decat atat, se extinde in vesnicie.
Evanghelia nu ne promite rezultate facile si rapide, ci Evanghelia presupune ancorarea in timp intr-o rastignire permanenta – in cuvintele Sfantului Apostol Pavel – „impreuna cu patimile si cu poftele noastre”. Rastignire permanenta cu Hristos. Insa, la sfarsit, transformarea noastra se va face intr-un mod consistent si de durata, fara sa se asemene cu promisiunile de fericire rapida, dar, din pacate, efemera, pe care ni le propune duhul lumii acesteia in care noi traim.
Asadar intelegem din acest cuvant al Sfantului Apostol Pavel ca omul lui Dumnezeu se afla permanent intr-o dusmanie cu duhul lumii si de aceea e nevoie de o trezvie, de o vigilenta permanenta si, in al doilea rand, mai intelegem ca pentru a face voia lui Dumnezeu este nevoie de nevointa, este nevoie de rastignire, de a-ti taia poftele si placerile tale.
Si mai intelegem ceva de aici, al treilea lucru foarte important. Zice Sfantul Apostol Pavel ca “nu ma laud decat in crucea Domnului Hristos“, ne da un cuvant datator de nadejde: ca nu prin puterile noastre putem scapa de aceasta samanta a raului inscris in ADN-ul nostru, ci prin Harul lui Hristos. Nu vorbeste de dezvoltare personala, nu vorbeste de incredere in propriile noastre puteri, ci vorbeste de incredere maxima in Harul lui Hristos. Nu ni se intampla si noua de multe ori? Si vedem lucrul asta si la spovedanie, ca incercam sa ne eliberam de un pacat, de o patima sau de alta si raspunsul este: Dar, parinte, nu pot! Nu reusesc nicicum. Dovada [este] cuvantul acesta pe care il spune Sfantul Apostol Pavel ca reusim sa scapam din patimi, din pacatele noastre numai si numai rastignindu-ne impreuna cu Hristos si cu patimile si cu poftele noastre. Hristos este Cel care lucreaza in noi, in asa fel incat sa ne eliberam de aceasta samanta a raului inscrisa inauntrul nostru. Asadar, nu automultumire, nu dezvoltare personala, ci incredere in Harul lui Hristos, la care omul adauga bunavointa si straduinta, atat cat poate el ca sa se elibereze de raul care il stapaneste.
Si venim acum la cel de al doilea moment, la un verset din Apostolul de astazi, tot din Epistola catre Galateni, de data aceasta din capitolul 2. Zice Sfantul Apostol Pavel: “M-am rastignit impreuna cu Hristos...” Sa nu uitam acest detaliu, ne nevoim nu de unii singuri, ci impreuna cu Hristos, pentru ca El este Cel care lucreaza in noi dinspre inauntru inspre in afara. Asadar “M-am rastignit impreuna cu Hristos si nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine“. Noi mereu subliniem de obicei aceasta a doua parte, frumoasa de altfel, “nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”. Dar neglijam prima parte si anume: “m-am rastignit impreuna cu Hristos”. Mai intai este lupta, straduinta, nevointa, care doare, care nu ne place, care nu este deloc la indemana pentru omul care traieste in duhul lumii, care ne provoaca, care reface ierarhiile lumii pe dos. Si totusi suntem chemati la aceasta lucrare. Evanghelia nu vrea sa se potriveasca cu duhul lumii, Evanghelia nu se acomodeaza cu duhul lumii, ci ramane asa cum a lasat-o Hristos, pentru ca vine din alta lume si ne pregateste pentru alta lume. Asadar, mai intai aceasta rastignire impreuna cu patimile si cu poftele noastre – nu altfel, ci in Hristos. Si apoi ajungem la: “nu mai traiesc eu, ci Hristos“. Hristos lupta [inauntrul nostru] de la o vreme impotriva pacatelor si a patimilor care isi au samanta in noi si ne dam seama ca lucrurile se intampla si ca putem sa ne eliberam de ceea ce crezusem oarecand ca nu putem niciodata – dar nu noi, ci Hristos, Care de acum locuieste in noi. Exprima acest al doilea verset: a trai totul si deodata impreuna cu Hristos.
Si cum sa se intample acest lucru altfel decat a-I chema numele lui Hristos permanent? Este foarte important sa ne obisnuim, mai ales in vremurile noastre, sa Ii chemam numele lui Hristos permanent, in orice lucrare facem in fiecare zi si in fiecare clipa. Zice Parintele Rafail Noica: pune un “Doamne” inainte la orice gand, la orice cuvant, la orice plan pe care l-ai avea, si se transforma in rugaciune. Si iti dai seama ca Hristos traieste in tine, ca El este cel care lupta impotriva patimilor si ca El este Cel care te curata pe dinauntru, iti curata ADN-ul de aceasta samanta a pacatului pe care tu o simti in tine.
Si mai pomenesc un verset pe care l-as socoti intre aceste doua momente, verset luat din Apostolul citit in Ziua Crucii, in 14 septembrie. Din Epistola catre Corinteni, cap. 1, versetele 23 si 24. Pentru ca acest verset intr-un fel ne va raspunde la intrebarea: cum sa facem efectiv ca sa se intample acest drum de la nevointa noastra la prezenta lui Hristos, deodata, in viata noastra si inauntrul fiintei noastre? Zice Sfantul Apostol Pavel: “crucea este pentru iudei sminteala, iar pentru elini nebunie“. Si eu aplic aceste doua descrieri in viata noastra duhovniceasca. Ce inseamna Crucea sminteala? Crucea – ce inseamna in general in discursul pe care noi il avem? Crucea inseamna pogorare, crucea inseamna umilinta si, in cele din urma, inseamna iad. Foarte putini dintre noi, fiind chiar si in biserica, avem intelegerea ca crucea, cu tot ceea ce ea presupune, este chiar modul in care Dumnezeu ne mangaie. E un cuvant venit din alta lume. Si noi, cei din Biserica, privim tot in aceeasi termeni: crucea inseamna umilinta si pogorare la iad – si lucrul acesta se vede, mai ales, in ochii celor care privesc pe cel care sufera si traieste crucea. Si intr-un fel este sminteala pentru ceilalti. De ce? Se si spune: toata viata lui a umblat la biserica si acum uite cat este de pedepsit de Dumnezeu! Si oamenii chiar se smintesc. Cum, in Biserica fiind, sa treci prin asemenea suferinte, prin asemenea ispite si chiar prin asemenea caderi? Este sminteala celorlalti fata de aceasta imagine a crucii drept cadere. Este sminteala, pentru ca, in acesti termeni, crucea este descrisa drept parasire si, in consecinta, cum se traieste altfel decat cu deznadejde? Cand te afli in iad traiesti deznadejdea pentru ca iadul inseamna singuratate; insingurare si singuratate. Asadar crucea ca sminteala, in ochii celorlalti vazuta drept cadere, drept cadere pana la masura iadului.
Si acum ce este Crucea ca nebunie, tot in plan duhovnicesc? Cand tu te simti in iad, cand tu te simti in aceasta cadere adanca sau cand altii te vad in aceasta stare, intrebarea care se ridica este: te mai poate ajuta cineva?; mai intervine cumva Dumnezeu in starea ta? Si aceasta stare se intrevede ca nebunie, pentru ca nu ai scapare – si pentru ca acesta este simtamantul pe care il traim atunci cand cadem in starea aceasta de deznadejde, ca nici macar Dumnezeu nu va mai interveni in viata ta.
Si acum vine rezolvarea celor doua atitudini: “dar pentru noi, cei ce credem, este puterea lui Dumnezeu”. Ce este Crucea? Puterea lui Dumnezeu. Cum traducem in plan duhovnicesc puterea lui Dumnezeu? Increderea in Hristos, orice ar fi. Este mesajul vremurilor noastre, este cuvant pentru noi cuvant proorocesc pentru noi: orice ar fi, sa nu ne pierdem increderea in Dumnezeu! Oricat de multe caderi am avea, sa o luam de la capat cu incredere in Dumnezeu! Oricat de multe suferinte ar da peste noi, sa ne tinem increderea nestirbita in Dumnezeu! Pentru ca aceasta incredere reprezinta puterea Crucii, care depaseste si sminteala si nebunia, sub ale caror chipuri crucea s-ar putea arata in ochii unora. Crucea ca sminteala si nebunie rezolvate in puterea lui Dumnezeu inseamna, pe de o parte, condamnarea noastra, caderea noastra, iar pe de alta parte, intr-un mod minunat, inseamna mantuirea noastra. Sau tradus, din nou, in cuvintele Sfantului Siluan Athonitul: Tine-ti mintea in iad, traieste-ti crucea, dar nu deznadajdui! Pune-ti toata increderea in Hristos, Cel care a venit sa traiasca impreuna cu noi si in noi! Hristos este si in bucuriile noastre, dar Hristos poate fi prezent si in caderile noastre, in luptele noastre, fara sa deznadajduim! Si concluzia cuvantului de astazi este tot din Apostol, ultima parte a versetului asupra caruia m-am aplecat:
Amin!”
Legături:
Sfantul Ioan Gura de Aur despre LEPADAREA DE SINE, LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS
Luarea Crucii si urmarea lui Hristos: LOGICA OMENEASCA versus “LOGICA” LUI DUMNEZEU
CRUCEA LUI HRISTOS impotriva NEO-CRESTINILOR iubitori ai lumii de aici
Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?
RASTIGNIREA IMPREUNA CU HRISTOS: “Alta cale de mantuire nu-i!”
***
Comentarii