“NU VĂ POTICNIȚI ÎN CREDINȚA VOASTRĂ! – Predica PS DAMASCHIN Dorneanul la SFÂNTUL MUCENIC PANTELIMON: “Dacă pe Mine M-au prigonit, voi la ce vă aşteptaţi? Dacă Eu i-am stingherit, voi cum credeţi că o să fiţi primiţi, cu braţele deschise?! Să nu credeţi că Eu v-am părăsit dacă oamenii v-au părăsit!” (VIDEO, TEXT)

Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Parohia Satu Mare II, Protopopiatul Rădăuți, 27 iulie 2021:

“Pagina aceasta din Sfânta Scriptură pe care tocmai am auzit-o este una dătătoare de nădejde şi este una încurajatoare. Ea se citeşte la pomenirea unui sfânt mucenic, aşa cum noi astăzi îl pomenim pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Şi din cuvintele acestea ale Domnului vedem că El ştia ce se va întâmpla cu Apostolii, cu urmaşii Apostolilor şi cu noi toţi, cu creştinii.

Care este locul nostru, al creştinilor, în această lume, până la sfârşitul veacurilor? Şi, cu toate acestea, cu toate că Domnul ne-a avertizat, cu toate că Domnul ne-a spus: Voi nu sunteţi din lumea aceasta, că, dacă aţi fi din lumea aceasta, oamenii v-ar iubi, v-ar preţui… Oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu înţeleg credinţa noastră. Oamenii care nu vin la biserică nu-i înţeleg pe cei care vin la biserică. Oamenii care nu postesc nu-i înţeleg pe cei ce postesc, de ce se chinuiesc, de ce stau flămânzi. Oamenii care nu se spovedesc nu ne înţeleg pe noi, „De ce te duci la popa, să-i spui ce-ai făcut?”. Oamenii care nu se împărtăşesc nu ştiu ce bucurie avem noi atunci când primim Trupul şi Sângele Domnului. Oamenii care nu fac milostenie, care ţin doar pentru ei, care sunt avari, zic, „Dar de unde v-a apucat acum să daţi? Ţineţi pentru voi, că nu ştiţi mâine ce o să fie!” – ş.a.m.d. Lumea care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu nu ne înţelege pe noi. Nu suntem din această lume, din acest mod de a gândi al unei lumi separate, depărtate de Dumnezeu. Ea se mai numeşte lume secularizată – o lume care nu numaidecât Îl neagă pe Dumnezeu, nu numaidecât spune că Dumnezeu nu există, ci spune că există Dumnezeu, dar că noi nu prea avem legătură cu El. Trăim ca şi când Dumnezeu nu ar exista, ca şi când nu am şti ce ar vrea Dumnezeu de la noi. Ei bine, Domnul Hristos ştia că acesta este locul celor care-L iubesc, Îl ascultă şi Îl urmează pe El în această societate, în această lume până la sfârşitul veacurilor.

Să nu vă închipuiţi că or să vină vremuri foarte bune de acum înainte. Nici n-au fost, nici nu vor fi; vor fi vremuri şi căldicele, şi mai puţin prielnice vieţii crestine, cum acum câtiva zeci de ani au fost. Nu vă scoteau pe dvs. autorităţile de la CAP duminică dimineaţă să mergeţi să strângeţi recolta sau chiar de Paşti şi altele? Nu erau oameni închişi pentru credinţa lor? Ei bine, în primele veacuri ale creştinismului, secolele II-III, până la începutul secolului al IV-lea, prigoana împotriva creştinilor era mult mai acerbă, nu era voie, era interzis să fii creştin. Din această perioadă face parte şi Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, care şi-a dat viaţa, care a fost ucis, sacrificat, jertfit pentru credinţa lui, pentru că n-a vrut să se lepede de Dumnezeu.

icoana de Gabriel Toma Chituc

Domnul Hristos ştia toate acestea, pentru că e Dumnezeu. Şi i-a pregătit pe Apostoli şi, pregătindu-i pe ei, ne pregăteşte şi pe noi, nu că ne avertizează, dar ne spune ceea ce se va întâmpla. Când avertizezi pe cineva îi spui ce se va întâmpla şi îi spui să se ferească, să nu i se întâmple asta. Aici Domnul Hristos ne spune că asta ne aşteaptă, să nu ne gândim la altceva, asta ne aşteaptă: „Dacă pe Mine M-au prigonit…”, voi la ce vă aşteptaţi? Dacă pe Mine M-au răstignit, M-au scuipat, M-au batjocorit, voi cum vă aşteptaţi să fiţi primiţi, dacă sunteţi ucenicii Mei, dacă sunteţi ai Mei, dacă Mă reprezentaţi pe Mine, dacă duceţi mai departe învăţătura Mea? Dacă Eu i-am stingherit, voi cum credeţi că o să fiţi primiţi, cu braţele deschise?!

Şi, cu toate acestea, Domnul Hristos a spus: Să nu vă poticniţi în credinţa voastră. „Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniţi” în credinţa voastră. Cu alte cuvinte, să nu fiţi luaţi prin surprindere şi să nu vi se pară vouă că, dacă vi se vor întâmpla acestea lucruri, adică prigoniri, neînţelegeri, punere la zid, dispreţuiri, chiar şi moarte, să nu vi se împuţineze credinţa, să nu credeţi că Eu v-am părăsit dacă oamenii v-au părăsit. Eu ştiu că toate acestea vă aşteaptă pe voi şi Eu sunt alături de voi. Nu vă pierdeţi şi nu vă împuţinaţi credinţa, nu vă poticniţi în credinţa voastră!

Să te poticneşti înseamnă că mergi pe un drum şi la un moment dat dai de o piatră, dai de ceva, nu eşti atent, te împiedici şi mai să cazi, te poticneşti. Domnul Hristos spune: Nu vă poticniţi! Eu vă spun că pe drumul credinţei voastre nu veţi găsi numai trandafiri şi levănţică şi drum frumos. Pe drumul credinţei voastre veţi întâlni multe potrivnicii, mulţi oameni care vă vor sta împotrivă, care nu vă vor înţelege, societate care nu vă va primi şi voi nu vă poticniţi, nu vă opriţi şi, mai ales, nu cădeţi în drumul acesta, întâmpinând aceste obstacole. V-am spus toate acestea ca să nu vă poticniţi în credinţa voastră.

Şi cuvântul acesta este valabil pentru noi toţi, iubiţi credincioşi, în orice timp. Nu vă uitaţi acum că nu ne sunt bisericile închise. Nu vă uitaţi acum că nu avem o lege care să spună că voi, creştinii, nu aveţi ce căuta pe faţa pământului acestuia. Nu vă uitaţi la asta. Sunt alte modalităţi prin care ne putem poticni şi Dumnezeu ne cere şi în aceste cazuri să nu ne poticnim în credinţa noastră. Nu vă poticniţi în credinţa voastră dacă nu aţi găsit ceea ce aţi aşteptat şi ceea ce doriţi şi ceea ce ar trebui să găsiţi, de pildă, în Sfânta Biserică. Nu vă poticniţi în credinţa voastră dacă părintele pe care îl aveţi nu e aşa cum ar trebui să fie, nu e sfânt; are şi el neputinţele lui, are şi el scăpările lui. N-aţi văzut pe internet, numai să se afle ceva despre un preot care s-a îmbătat, de pildă, şi a făcut o slujbă beat – s-a întâmplat şi asta, rar, dar s-a întâmplat; vuieşte internetul, toată lumea râde. […]. Poate şi altfel găsim pricină de sminteală la păstorii noştri, la părinţii noştri, dvs în ceea ce facem noi. Dumnezeu, Care conduce Biserica, Dumnezeu, Care este Capul Bisericii, vine şi ne spune: Nu vă poticniţi în credinţa voastră! Nu vă opriţi în a crede în Mine pentru că un slujitor al Meu nu este aşa cum ar trebui să fie, el care, într-un fel, Mă reprezintă pe Mine.

Nu vă poticniţi apoi, zice Dumnezeu, dacă venind, intrând în comunitatea creştină, veţi vedea că cei din jurul dvs. nu-şi onorează, aşa cum ar trebui, numele de creştin. Cineva care n-a prea fost la biserică şi Dumnezeu îl luminează, îi descoperă adevărul, îi spune: <Ai fost în înşelare! Vino aici, în casa Mea, vino ca să primeşti binecuvântare, har, ajutor, să-ţi fie viaţa altfel decât ţi-a fost până acum!> şi se întoarce. După ani întregi în care poate a văzut uşa bisericii doar pe dinafară, dacă a văzut-o, când trecea pe drum. Şi vine omul şi s-ar fi aşteptat să-l primească fraţii creştini, cei care au primit poruncă de la Dumnezeu, am auzit şi acum, Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii, şi s-ar aştepta să-l primim cu braţele deschise, fără să-i judecăm căderile, cum e scris: Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi neputinţele lui, fără să râdeţi de el, fără să-l arătaţi cu degetul că până acum a fost în crâşmă, pe la femei străine, că până acum ai înjurat sau cine ştie ce a mai făcut. El s-ar aştepta de la creştinii care au un Dumnezeu Care este Dragoste, să fie primit cu toată dragostea. Şi, când vine, noi îl punem la „creştin de tip second hand”, de categoria a doua sau a treia, că noi, deh, suntem cu vechime în biserică, noi ştim legea – ca fariseul acela care se bătea cu pumnul în piept că eu postesc de două ori pe săptămână, că dau zeciuială, eu mă spovedesc, sunt om al Bisericii… Nu-i pricină de poticnire pentru omul acela felul în care ne raportăm la el? Şi, cu toate astea, Dumnezeu îi spune şi lui şi tuturor celor care vin în Biserică: Nu vă poticniţi în credinţa voastră! Nu-s sfinţi nici ei, sunt pe cale şi ei, se poticnesc şi ei, cad şi ei, doresc să se îmbunătăţească şi ei. O, dacă am dori să ne îmbunătăţim şi noi…! Şi, când vedem că avem o astfel de atitudine faţă de semenii noştri, să ne pară rău şi să spunem că am greşit şi că n-am făcut bine şi că nu am dragoste şi că nu am iertare şi că judec pe altul şi că clevetesc pe altul şi mă consider mai bun decât altul.

Dar putem nu numai cei care venim mai târziu la Biserică să spunem, ci chiar noi, cei care venim duminică de duminică la biserică, avem şi noi pricini de poticnire sau putem să dăm noi pricini de poticnire unui alt creştin, unei alte creştine: <„Dă-te mai încolo!”, „Mie mi se cuvine asta!”, „Uite cât vorbeşte asta, eu am venit să mă rog şi asta vine în biserică şi-mi povesteşte ce a făcut acasă şi cât e kg de ceapă în piaţă!”>. Am putea să ne smintim sau nu? Da! Dar Dumnezeu ne spune: Nu vă poticniţi! Voi ascultaţi-Mă pe Mine, uitaţi-vă la Mine! Urmaţi-Mă pe Mine! Uitaţi-vă la oamenii care sunt sfinţi! Cei care sunt neputincioşi sunt ca voi, nu sunt altfel. Nu vă poticniţi în credinţa voastră în niciuna din situaţiile acestea.

Și mai ales într-o anumită zonă Dumnezeu ne cere să nu ne poticnim în credinţa noastră. În care anume? Cineva care ar gândi doar raţional, doar cu mintea în cadrele unei gândiri pământeşti, ar fi putut să spună, atunci când a asistat la toate chinurile la care a fost supus Sf. Mare Mucenic Pantelimon şi alţi sfinţi mucenici, ar fi putut să spună aşa: Nu se leagă lucrurile! Omul ăsta n-a greşit cu nimic! A avut o viaţă frumoasă, cinstită, doctor care nu lua bani – acum încă se mai întâmplă – vindeca şi cu ştiinţa lui medicală, vindeca şi cu ajutorul lui Dumnezeu… Ce să-i reproşezi omului acestuia?! Şi chiar dacă el crede în Acest Iisus, asta e credinţa lui, cu ce ne deranjează pe noi?! Cu ce a deranjat el stăpânirea, pe împărat, cu ce ne deranjează atât de mult? Şi, cu toate astea, Dumnezeul Acesta în Care crede el, unde-i?! Ce face? Lasă să se întâmple toate astea? Nu poate interveni? Păi în Scriptura pe care el o mărturiseşte, în cărţile sfinte, acolo am auzit de nişte tineri, trei tineri, prieteni ai lui Daniel Proorocul din Vechiul Testament care, tot aşa, pentru că nu conveneau stăpânirii, au fost aruncaţi într-un foc şi n-au ars. N-au ars! A intervenit Dumnezeu şi a făcut ca ei să nu fie mistuiţi de flăcări, a trimis un înger cu chip al Fiului Omului şi i-a păstrat acolo nearşi de foc. Dacă a făcut Dumnezeu atunci aşa, acum de ce nu ar putea s-o facă? Sfântul Apostol Petru a fost închis tot pentru că Îl mărturisea pe Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos si, cu toate acestea, închis fiind, a venit noaptea un înger si a deschis uşile temniţei şi a ieşit Sfântul Apostol Petru. A făcut Dumnezeu o minune. Şi sunt şi altele în Sfânta Scriptură. De ce aici şi dincolo, şi la viaţa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, şi la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi la Sfântul Mare Mucenic Ioan de la Suceava, de ce Dumnezeu n-a intervenit să-i trăsnească, dom’le, pe prigonitorii aceştia, să-i oprească, să arate care-i credinţa cea adevărată, să arate că Acesta este Dumnezeul în Care crezând şi Pantelimon şi Ioan cel Nou şi Dimitrie şi Gheorghe şi toţi mucenicii, Acest Dumnezeu e Cel Adevărat şi ei cred şi noi toţi să ne ducem după ei?!

Ar fi fost şi atunci pricină de poticnire? Într-un fel, da. Pentru că n-am văzut un semn vizibil al faptului că Dumnezeu îl iubeşte pe cel care Îl mărturiseşte pe El. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, atunci când a fost prins în Ghetsimani, vă aduceţi aminte că Petru, ucenicul Său, a luat o sabie şi a tăiat urechea unei slugi care a venit să-L prindă. Şi Domnul Iisus a vindecat urechea acelui ostaş şi a zis: Pune sabia ta în teacă, pentru că aş putea acum să Mă rog Tatălui Meu să trimită sute de îngeri să vină să Mă păzească, dar trebuie să se împlinească toate acestea.

Nu putea Dumnezeu să oprească tot ce s-a întâmplat de joi până vineri după-amiază, toate chinurile şi Răstignirea? Dumnezeul Atotputernic nu Se putea coborî de pe cruce? Ba da. Dar n-a făcut-o. N-a făcut-o pentru că trebuiau să se împlineasca toate acestea, ca noi să fim mântuiţi şi să reintrăm în Împăraţia Lui. N-a făcut-o nici cu mucenicii, arătându-ne că în lumea aceasta mai există oameni care pentru un crez al lor, pentru dragostea lor faţă de Dumnezeu sunt capabili să moară, să-şi dea viaţa pentru asta.

Şi pentru că Dumnezeu mai ştie ceva: Ori că mori acum, ori că mori peste 10-20-30 de ani, cândva tot plecăm de aici. Important este ce urmează după. Şi acest gest al tău, Pantelimoane, prietenul Meu, de a Mă mărturisi pe Mine chiar cu preţul vieţii tale, în pofida a ceea ce se întâmplă în jurul tău, va fi răsplătit în ceruri cu cunună veşnică în slava Mea, în Împărăţia Mea, în dragostea Mea.

Cei din jur puteau să gândească: <Unde e Dumnezeul lui?!> Şi noi, câteodată, putem să gândim aşa: <De ce Dumnezeu nu-mi ascultă rugăciunea? De ce, dacă fac ceea ce El îmi cere, postesc, mă rog, vin la sfânta biserică şi, cu toate acestea, câteodată mi se pare că mie îmi merge mai rău decât celui care nu vine la biserică şi nu are problemele pe care le am eu?…> Nu vi s-a întâmplat să vă vină un astfel de gând? Cine nu e cu Dumnezeu câteodată parcă are bani mai mulţi, afacerile îi merg mai bine… Da, dar el cum trăieşte? Din înşelăciune, din a minţi pe alţii, din a călca pe cadavre? El nu ştie de porunca iubirii, de porunca milosteniei, de porunca iertării. Nu, el şi pe cadavre calcă numai ca să-i fie lui bine în viaţa aceasta. Nu voi face aceasta eu, nu voi merge pe calea aceasta pe care merg unul sau altul numai ca să le fie bine aici. Şi, chiar dacă mie nu-mi va merge bine aici, nu mă voi poticni în credinţa mea, eu nu mă voi lepăda de Dumnezeul meu! Mă voi ruga nu o dată-de două ori, ci de şapte ori, de zece ori, şi dacă a unsprezecea oară mi se va împlini rugaciunea, pentru sănătate, pentru binele casei, pentru copilul meu, pentru a mă izbăvi de o neputinţa, de o patimă, voi spune: Slavă Ţie, Doamne! şi Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne! Dacă a unsprezecea oară, a douăsprezecea oară, a patruzecea oară, a suta oară când m-am rugat Dumnezeu nu-mi va împlini o cerere, o rugăminte, şi atunci voi spune: Slavă Ţie, Doamne! A Ta voie să se facă precum în cer aşa şi pe pământ! Eu nu pot pricepe!

Sfântul Apostol Pavel s-a rugat, având o neputinţă, de trei ori lui Dumnezeu zicând: Doamne, ridică neputinţa aceasta de la mine. Şi Dumnezeu i-a zis: Nu, Pavele, nu ţi-o ridic, pentru că „puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciunea ta”. Ca tu, slab fiind, neputincios fiind, nu atât de puternic precum ai vrea să fii, totuşi să lucrezi spre slava Mea şi să nu ţi se pară că datorită ţie cuvântul Meu rodeşte în lume, ci că Eu, Cel Atotputernic, lucrez prin oameni mai cu neputinţe, mai slabi, şi nu atât de desăvârşiţi.

Dumnezeu va lucra cu prisosinţă prin noi, generaţiile acestea de creştini mai cu neputinţe, mai slabi, dacă nu ne vom poticni în credinţa noastră, dacă orice vom auzi în jurul nostru vom rămâne fideli, credincioşi, iubitori de Acest Dumnezeu Care ne caută, ne cheamă, ne ocroteşte, ne păzeşte şi ne însoţeşte pe această cale, chiar dacă nu totdeauna noi simţim acest lucru; şi tocmai asta e credinţa: că noi credem în Tine, Doamne, chiar dacă nu totdeauna simţim lucrurile acestea, dar credem în Tine, datorită cuvântului Tău şi datorită promisiunii pe care Tu ne-ai făcut-o că ne aştepţi, că ne vei răsplăti şi că ne vei încununa – nu ca pe Sf. Mucenic Pantelimon, dar nu tare departe de el, în Împărăţia Ta cea veşnică, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin”.

Legături: