Creștinul de azi – între A TRĂI DUPĂ MINCIUNA ÎNFRICOȘĂRII din partea “lumii” și A NE LUA CRUCEA pentru a trăi împreună cu Hristos. PREDICA PR. TUDOR CIOCAN la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (AUDIO, TEXT)

Predica Pr. Tudor Ciocan la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, 20.09.2020:

„Iubiți frați creștini,

Știm cu toții că începutul Anului Bisericesc se face pe 1 septembrie, că cel dintâi Praznic important este cel al Nașterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie, după care urmează Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, care este înconjurat și de sâmbăta și Duminica de dinainte și de sâmbăta și Duminica de după. Astfel încât să înțelegem de la început că Sfânta Cruce este un element esențial al mântuirii noastre. O știm, o vedem, o facem. O avem fiecare dintre noi, creștinii ortodocși, chiar și azi, pe la casele noastre, o cinstim și o facem peste noi, peste copiii noștri, peste tot ce vrem să fie pus înaintea lui Dumnezeu și ocrotit de ispitele diavolului. Însă, în afară de această cinstire, este ceva mai greu de făcut. E foarte bună și această cinstire și este absolut necesar s-o facem. Cel care neagă cinstirea Crucii nu este pe calea mântuirii. Mai greu este însă să ne luăm Crucea, nu doar s-o cinstim. Aceea este de fapt cinstirea care este de folos până la capăt.

Cum adică „să ne luăm Crucea”? Nu mai există în momentul acesta decât foarte puține răstigniri [fizice, propriu-zise] în lumea aceasta, slavă Domnului! Nu în partea aceasta de lume. Evident că este vorba de o cruce lăuntrică. Ce înseamnă însă crucea, nu uităm că a fost un element de tortură în timpul Imperiului Roman și nu numai acolo, și a fost un element de tortură pentru Mântuitorul. A ne lua Crucea în momentul acesta nu este ușor. Ba din contra, este greu pentru că este un element de tortură. Trebuie să fim altfel dacă vrem să dobândim mântuirea. Altfel decât lumea, dar nu orice altfel. Pentru că există mulți care ne învață astăzi să fim altfel, dar nu altfel pentru Hristos și nu altfel cum vrea Hristos de la noi. Trebuie să gândim altfel de cum ne învață lumea, așa cum ne învață Hristos, nu cum ne învață lumea păgână. Trebuie să ajungem încetul cu încetul la ceea ce ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Pentru că eu m-am răstignit pentru lume și lumea s-a răstignit pentru mine”.

Cum să ne luăm Crucea? Cum să gândim altfel? Vă voi spune forte aplicat pentru vremurile noastre.

Cineva a declanșat undeva o mare teamă și o mare înfricoșare peste lumea aceasta. O înfricoșare păgână care n-are nimic de-a face cu frica de Dumnezeu. N-are nimic de-a face cu o frică duhovnicească, o frică ce ne-ar ajuta să sporim, să ne ferim de păcate, să ne temem de judecată lui Dumnezeu, să ne temem de moartea cea veșnică, ci este doar o teamă pentru viața aceasta, care, de fapt, ne reduce pe fiecare dintre noi la un fel de animale care vrem neapărat să supraviețuim. Asta ne învață lumea acum, lumea ruptă de Hristos: să ne fie frică, să ne temem.

Vrem să ne luăm Crucea? Atunci nu trebuie să acceptăm acest tip de teamă, acest tip de înfricoșare. Bineînțeles că este mai greu așa, să spui „nu vreau să mă las înfricoșat”. Trebuie să mă lupt cu ceva adânc din mine, ceva care mă face să spun: „Trebuie să supraviețuiești! Orice ai face, trebuie să supraviețuiești!”. Cu toate că, dacă deschidem ochii bine și ne uităm, în afară de ce ne învață mass-media și foarte mulți pe Internet, vedem prea bine că înfricoșarea este o minciună ea însăși, pentru că boala nu are o mortalitate atât de mare precum ni se prezintă tot timpul. Deci înfricoșarea se întemeiază pe o minciună. Și totuși, este o înfricoșare [reușită]. Se întemeiază pe o minciună pentru că este diabolică. Pentru că diavolul în felul acesta vrea să ne scoată din așezarea noastră lăuntrică și din așezarea noastră cu Hristos. De aceea, dacă vrem să-I urmăm lui Hristos acum și aici, printre altele, nu trebuie să acceptăm în sufletul nostru, în mintea noastră, în inima noastră, acest tip de înfricoșare.

„De va vrea cineva să-și păstreze sufletul, îl va pierde”, dacă nu încearcă să-l piardă pentru Hristos. Bineînțeles, e mai ușor să ne ducem cu lumea. Să spun: „Dar ce, e normal, vreau să supraviețuiesc. Ce e rău în asta? Ce e păcat în asta?” Iarăși, am s-o repet mereu, uitați-vă-n dreapta și-n stânga și-o să vedeți că nu-i vorba de supraviețuire, e vorba de-o minciună. Dar chiar dacă ar fi vorba de supraviețuire, chiar dacă ar fi vorba de tifos, de ciumă sau de ebola, care să aibă o mortalitate reală, de 30%, 80%, 90% – nu 1 la câteva sute de mii – nici atunci nu ar trebui să accept acest tip de înfricoșare. Pentru că Hristos a biruit lumea! Nouă, creștinilor, nu ar trebui să ne fie frică nici de boală, nici de moarte. Ar trebui să ne fie frică doar că încălcăm poruncile lui Dumnezeu, că ne rupem de Hristos, că lăsăm pe cineva sau ceva din lume aceasta să-L rupă pe Hristos din inima noastră.

Dacă ne înfricoșăm astfel, ne comportăm la fel ca și evreii când au ieșit din robia egipteană. S-au supărat pe Moise, deși erau robi, deși le mureau toți băieții, erau omorâți, s-au supărat pe Moise că i-a scos de la cărnurile din Egipt și i-a dus la mană! Că i-a scos din munci ostenitoare și i-a dus în libertate, libertate care era grea ea însăși. „Mai bine, i-au spus lui Moise, mai bine am fi rămas în Egipt să mâncam acolo carne, decât să murim în pustia aceasta de foame!” Dar drumul acela prin pustie era strict necesar, pentru ca să intre în Pământul Făgăduinței, să dobândească pământul pe care Dumnezeu i-l dăruise lui Avram prin legământul întemeietor al poporului evreu. Nouă Hristos nu ne făgăduiește un pământ. Ne făgăduiește viața veșnică. Pentru noi este mult mai grav dacă pierdem această viață veșnică decât pentru aceia dacă pierdeau pământul. Deși ei, iudei fiind, nu se concep în afara acelui pământ ca să fie al lor. Asta este structura lor intimă, originară, care s-a păstrat de-a lungul generațiilor și e demnă de admirat această legătură indestructibilă dintre ei și pământul lor.

O asemenea legătură indestructibilă ar trebui să fie între noi și Împărăția Cerurilor, adică între noi și Hristos. Dacă pierdem această legătură, atuncea degeaba ne numim creștini! Pentru că de fapt tot ceea ce facem sunt niște lucruri formale. Împlinim o Lege formală, încercăm să facem niște fapte bune formale, încercăm să ne păzim de niște păcate tot formal, dar, de fapt, Hristos este un străin pentru noi și noi ne înstrăinăm de Hristos. Cum ne înstrăinăm? Repet și acum: lăsându-ne înfricoșați, lăsându-ne timorați de ceea ce ni se induce în mod constant.

Această înfricoșare nu este duhovnicească, nu este firească. În momentul acesta, când deja știm și vedem cu ochii noștri cât de puțin gravă este boala respectivă, viroza aceasta, această înfricoșare consecvent indusă nouă, este deja de origine drăcească. Și ca atare, oricare dintre noi trebuie să ne luptăm cu această încercare de a ne influența. Asta nu înseamnă neapărat să ieșim să facem demonstrații, să ieșim în stradă. Nu înseamnă neapărat. Aicea ascultăm de mai-marii noștri. Dar în forul meu lăuntric pot să-mi spun: ”Nu vreau să trăiesc într-o minciună. Nu vreau ca printr-o minciună să-L rup pe Hristos din mine.”

Bineînțeles că, iarăși, cei mai mulți dintre noi nu văd o opoziție între prezența lui Hristos în viața mea și acceptarea acestei strategii spirituale din partea autorităților lumii acesteia, dar este. Pentru că nu pot deodată să plac lumii căzute și să-I plac lui Hristos. Nu pot deodată să mă tem pentru viața mea și să-mi doresc Împărăția Cerurilor. Dacă vreau să fiu consecvent, nu pot deodată să mă închin lui Dumnezeu și lui mamona. Sau lui Baal, cum ar spune Sfântul prooroc Ilie. Dacă Dumnezeu este Domn, atunci închinați-vă Lui. Dacă Baal este domn, atunci închinați-vă lui. Vrem să acceptăm această minciună? Atunci măcar să nu mai spunem că suntem creștini și să ne asumăm lucrul acesta.

Vedem aceasta că s-a întâmplat de-a lungul istoriei în țările din Apus, care acum o duc foarte bine din punct de vedere material. Sunt mult peste noi. Dar unde este Hristos acolo? Nu mă refer la indivizi, la comunități mici, ci în mare, la ceea ce se vede, la ceea ce transmit aceste țări. Mai este Hristos prezent acolo? Deloc. Nu numai că nu este prezent, dar uneori chiar este prigonit explicit. Orice altă religie este mai bună decât cea creștină. Nici nu mai  vorbesc de creștinismul ortodox, de dreapta credință. O duc bine? Da, o duc bine. Ce va fi cu ei? Nu sunt și ei tot muritori? Tot muritori sunt. N-or muri la 50 de ani, or muri la 80, la 90, la 100 de ani. După care ce se  întâmplă cu sufletele lor acolo, în veșnicie, ceea ce contează de fapt? Unde se duce un suflet care s-a lepădat de Hristos sau care nu a încercat să treacă dincolo de plăcerile lumii acesteia? Ce va face el în veșnicie, cum va trăi în veșnicie dacă nu și-a luat Crucea și nu I-a urmat lui Hristos aici? Dacă mintea lui, inima lui nu s-a format după poruncile lui Hristos, după dragostea lui  Hristos? Cum va trăi acel suflet în veșnicie? Pentru că nimic din plăcerile lumii acesteia și nimic din înfricoșările lumii acesteia nu vor trece dincolo de pragul morții. Toate ne pecetluiesc aici. Tot ce acceptăm aici pune o pecete adâncă pe noi. Acea pecete trece dincolo de pragul morții. În funcție de acea pecete vom fi judecați.

Ne dorim să ajungem în felul acesta, un popor lepădându-se de Hristos, așa cum suntem îndemnați și îndrumați? Ne dorim să fim așa, s-avem o bunăstare, să fie aicea raiul pe pământ și de fapt să pierdem raiul veșnic? Să știm ceva: dacă vrem raiul veșnic pe pământul acesta, vom avea de suferit. Nu putem să trăim aici desăvârșit bine din punct de vedere material și să putem în felul acesta să dobândim desăvârșirea spirituală. Așa cum L-au batjocorit pe Hristos, ne vor batjocori și pe noi dacă-L credem și dacă încercăm să-I urmăm lui Hristos și să trăim cu Hristos. Iar cei care au încă ceva conștiință în inima lor, văzând această jertfă pe care o aducem noi, s-ar putea să se trezească și aceia pentru Hristos.

desen de Gabriela Mihaita David

Ceea ce trebuie să știm este că cel care-și ia Crucea pentru Hristos nu o duce singur. Cel care trăiește în viața aceasta fără Hristos, suferințele la care va ajunge oricum la un moment dat le duce singur și pustiu. Dar cel care-și ia Crucea pentru Hristos, n-o duce singur, este împreună cu Hristos. Pentru că pentru aceasta a venit Hristos în lume, ca să mântuiască lumea, nu ca s-o piardă. Cum o mântuiește? Atâta vreme cât fiecare dintre noi în orice clipă  căutăm să fim cu Hristos, putem să fim cu el. Și când ne este bine putem să fim cu El, că a fost Mântuitorul și la nunta din Cana Galileii. Și când suntem obosiți putem fi cu El, că a fost obosit Mântuitorul, a dormit în corabie împreună cu  Apostolii. Și când suntem foarte îndurerați putem să fim cu Mântuitorul, pentru că a plâns pentru prietenul Său, Lazăr. Și când suntem în mare suferință putem fi cu Mântuitorul, pentru că S-a jertfit și a trăit în trupul Său, în firea Sa omenească toată neputința, toată suferința în noaptea Patimilor, din Joia spre Vinerea Mare și în momentul răstignirii. Și ca atare, avem această făgăduință, că dacă ne luăm Crucea, El va fi cu noi. Și-n viața aceasta și mai ales în viața veșnică. Și dacă El este cu noi în viața aceasta, nu mai contează nici plăcerile vieții acesteia, nici suferințele, nici neputințele, nici batjocura celor din jurul nostru pentru că avem această mulțumire și această simțire a Duhului Sfânt care lucrează în inima noastră, a mângâierii prezenței acesteia dumnezeiești în inima noastră. Și dacă avem această prezență, aceasta nu este decât o pregustare a bucuriei care ne este făgăduită și pe care am  și dobândit-o deja în Împărăția Cerurilor. AMIN!”

Legaturi: