MINUNILE si MIJLOCIRILE Cuviosului SERAFIM ROSE dupa adormirea sa

2-09-2008 Sublinieri

frseraphimincoffinmystery02.jpg

Cu sfintii

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Condacul, glas 8, de la Parastas (Slujba înmormântării), al Sf. Ioan Damaschin

“La o lună de la adormirea Părintelui Serafim, revista Orthodox America a scos un număr special în memoria sa. In acest număr s-a publicat următorul elogiu ce cântărea foarte mult, venind din partea Elenei Konţevici, una din marile „verigi de legătură” patristică cu generaţiile precedente:

„Intrucât am avut cea mai mare admiraţie pentru recent răposatul Părintele Serafim şi preţuiesc mult înfăptuirile sale înaintea lui Dumnezeu, aş vrea să scriu câteva cuvinte despre una din însuşirile lui care este foarte dragă şi apropiată inimii mele. Este vorba de credincioşia sa faţă de Ortodoxia autentică. El nu a avut nici cea mai mică abatere de la învăţătura Bisericii; nu s-a ţinut de nici un fel de păreri personale. Răposatul meu soţ, Ivan M. Konţevici, era la fel: deşi avea câteva titluri universitare şi, spre sfârşitul vieţii, a absolvit şi academia teologică, nu i-a trecut vreodată prin minte să păcătuiască împotriva învăţăturilor Bisericii. Invăţătura Bisericii Ortodoxe nu este produsul minţii sau al deliberărilor marilor Părinţi ai Bisericii. Sfântul Duh însuşi le-a insuflat această învăţătură. Tocmai de aceea Ortodoxia este de neclintit. Orice hulă împotriva Duhului Sfânt este un păcat de neiertat (Mt. 12, 31-32). Credincioşia faţă de Ortodoxie în vremurile noastre grele şi zbuciumate este de mare preţ. Părintele Serafim era o candelă arzătoare şi luminoasă, lăsându-ne lumina sa în scrierile lui. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

In acelaşi număr era un emoţionant elogiu scris de Părintele Alexei Young:

„Intr-una din ultimele predici pe care le-am auzit rostite de el, Ieromonahul Serafim a spus liniştit şi simplu, aşa cum spusese de multe ori până atunci: «Fiţi buni unul cu altul. Zâmbiţi şi fiţi veseli. Purtaţi sarcinile unul altuia, în numele lui Hristos».

Moartea Părintelui Serafim la 20 august/2 septembrie a luat din mijlocul micii şi osârduitoarei misiuni a Sfântului Gherman din Alaska un credincios slujitor al lui Dumnezeu care, deşi era în stare să pătrundă adâncile principii teologice, nu s-a abătut nici măcar o dată de la calea simplităţii evanghelice, împlinind descrierea omului drept din Scripturi, care varsă înţelepciune (Pilde 10, 32). […]

Scriu acum aceste cuvinte cu lacrimi, căci Părintele Serafim era împreună-lucrător cu mine, dar şi cu conştiinţa mea. Nu am stat nicicând la maşina mea de scris fără să mi-1 închipui pe Părintele Serafim privind peste umărul meu; ştiam că nu voi avea să mă încred în mine însumi niciodată. Acum inima mi se frânge şi numai Hristos o poate mângâia. […] Fireşte, cât a trăit, nu l-am preţuit îndeajuns. Il socoteam ca pe ceva de la sine înţeles, aşa cum facem totdeauna cu cei pe care-i iubim. Gândeam că, în ciuda şubredei sale sănătăţi, va fi întotdeauna acolo. Abia trecuse de patruzeci şi opt de ani – era încă un om tânăr – şi avea încă atâtea lucrări neterminate. Răstimpul vieţii sale de creştin ortodox durase abia cu puţin peste douăzeci de ani. Apoi, după o scurtă, dar înspăimântător de puternică boală, s-a dus; astfel încât, puţin fiind pedepsit, cu mari faceri de bine se va dărui, că Dumnezeu <<l-a ispitit pre dânsul, şi l-a aflat luişi vrednic (Inţ. lui Solomon 3, 4).>>

In Praktikos se află acest pasaj: «Unui călugăr i s-a vestit moartea tatălui său. Intorcându-se către cel ce i-a adus vestea, el i-a răspuns: «Nu huli! Tatăl meu nemuritor este!» Tot aşa m-am simţit şi eu când am primit vestea morţii Părintelui Serafim: nu este mort; acum este cu adevărat viu, în Hristos! S-a dus în lumea cealaltă ca să fie cu iubitul său Arhiepiscop Ioan, cu Sf. Paisie [Velicikovski] şi cu sfinţii Galiei şi Thebaidei Nordului, ale căror Vieţi le-a tradus şi tipărit.

Ce om a fost acesta! Fraţi şi surori – iubiţi cititori – nu vom vedea curând altul asemenea lui! Sunt plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu fiindcă ni l-a dat, chiar şi pentru aşa de puţină vreme. Şi cred din toată inima şi din tot sufletul că el a auzit blagoslovitul glas al Stăpânului rostind aceste preţioase vorbe: Bine, rob bun şi credincios, preste puţine ai fost credincios, preste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău (Mt. 25, 21)”.

In ianuarie 1983, la patru luni după adormirea Părintelui Serafim şi cu doar trei luni înainte de propria sa adormire, Episcopul Nectarie i-a trimis Părintelui Gherman o scrisoare de îmbărbătare, în care îi spunea să aibă încredere

“în rugăciunile cerescului său ocrotitor, sfântul nostru părinte Gherman din Alaska şi, fireşte, în rugăciunile sotainik-ului dumitale, răposatul ieromonah Serafim”. „Iar Arhiepiscopul Ioan”, continua Episcopul, „oare nu îşi înalţă sfintele rugăciuni către scaunul lui Dumnezeu, cerând ajutor pentru tine, ca să-ţi întărească voinţa şi să-ţi dea putere pentru continuarea zidirii şi întărirea sfintei voastre mănăstiri? La urma urmei, este copilul Arhiepiscopului Ioan! Dumnezeu este Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi. Atât Arhiepiscopul Ioan, cât şi Părintele Serafim sunt vii împreună cu Domnul şi fără îndoială că au îndrăzneală înaintea scaunului lui Dumnezeu. Adresează-te lor. Simte şi ai încredere în rugătoarea lor ocrotire şi în ajutorul lor. FII VITEAZ, ÎMBĂRBĂTEAZĂ-TE, Şl FIE CA INIMA TA SĂ FIE TARE!”

In anii ce au urmat adormirii părintelui Serafim, Frăţia Sfântului Gherman a primit multe confirmări că Părintele Serafim a devenit într-adevăr, împreună cu Sf. Gherman şi cu Sf. Ioan Maximovici, un mijlocitor ceresc. Deci, aşa cum odinioară Frăţia a început să alcătuiască o culegere a mijlocirilor ierarhului său întemeietor, Sf. Ioan, la fel şi acum a început să alcătuiască un asemenea registru pentru membrul ei fondator, Părintele Serafim. Infăţişăm aici, în ordine cronologică, un extras din istorisirile din acest registru al mijlocirilor Părintelui Serafim.

frserrosbweb.jpg

1. La sfârşitul lunii septembrie 1982, la doar câteva săptămâni de la adormirea Părintelui Serafim, soţia Părintelui Alexei Young, Matuşka Susan, a fost diagnosticată cu melanom. Acest cancer perfid dăduse deja în metastază, lăsându-i Matuşkăi Susan, după cum ziceau doctorii, doar douăzeci la sută şanse de a mai trăi încă cinci ani. Fiica ei cea mai mică avea doar cinci luni şi, de dragul ei, Matuşka Susan L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea acest răgaz. Intre timp, în fiecare noapte Părintele Alexei ungea locul de pe gâtul ei cu untdelemn din candela de la mormântul Părintelui Serafim . La 6 decembrie 1982, una dintre enoriaşele Părintelui Alexei, Martha Nichols, scria mănăstirii:

„Nu simt că Părintele Serafim ar fi foarte departe. Recent am visat că umblam printr-o mulţime de oameni şi acolo era şi Părintele Serafim, îmbrăcat cu veşmintele sale călugăreşti, cu camilafcă neagră pe cap. El m-a blagoslovit şi a spus: «Pacea fie cu tine», iar eu am spus, «Şi cu duhul tău», ca la Liturghie. El s-a întors către o femeie şi şi-a pus fruntea pe gâtul ei şi pe umăr. Când şi-a ridicat capul, din gâtul şi din umărul femeii curgea sânge, dar pe Părintele Serafim nu era sânge. Părintele Diacon Lavrentie [Williams], îmbrăcat în alb şi auriu, a venit, şi cu acoperemântul de la împărtăşanie a şters sângele foarte liniştit, îmi amintesc că mă gândeam – «Este într-adevăr Sângele lui Hristos!» Apoi Părintele Serafim s-a îndepărtat, cu braţele în jurul cuiva, ca şi cum ar fi consolat pe acea persoană. Nu am recunoscut cine era. Când m-am trezit, mi-am dat seama că femeia din vis arăta, din spate, exact ca Matuşka Susan”.

La un timp după acest vis, Matuşka Susan s-a dus la doctor pentru analize. Toate analizele au arătat că dispăruse cancerul; gâtul ei era perfect sănătos.

2.jpg

2. La 11 noiembrie 1983, Părintele Alexei Young a scris următoarele:

„La vreo două luni de la adormirea Părintelui Serafim mi s-a adus la cunoştinţă că o verişoară (neortodoxă) a uneia din fiicele mele duhovniceşti (Barbara Murray) era în spital cu o boală gravă. Ea a cerut să mă vadă şi mi-a cerut să mă rog pentru ea. Suferea de o contracţie a vaselor sanguine de la picior, ceea ce-i pricinuia dificultăţi de circulaţie. Problema cea mai urgentă era cangrenarea degetului mare de la picior. Am văzut eu însumi acest deget: era verde şi în putrefacţie – o privelişte groaznică. Doctorii se pregăteau să amputeze degetul cam peste o săptămână şi spuneau că este posibil ca ea să-şi piardă toată talpa piciorului, şi poate că şi partea de la genunchi în jos. I-am uns degetul şi gamba piciorului cu untdelemn de la mormântul Părintelui Serafim şi i-am cerut să mijlocească pentru ea. După o scurtă perioadă de timp cangrena a dispărut complet. Doctorii au hotărât că nu mai este nevoie să amputeze degetul sau altceva şi au anunţat că erau «uimiţi» de ceea ce se întâmplase. Astăzi, la mai bine de un an, boala nu i-a mai revenit, spre continua surprindere a doctorilor, care nu au nici o explicaţie. Sunt încredinţat că această tămăduire s-a lucrat prin Părintele Serafim. (Trebuie să spun că eu însumi am vorbit cu doctorul de mai multe ori şi deci pot să confirm personal detaliile medicale, ca şi diagnosticul iniţial.)

Şi mai am de relatat şi o a doua minune: Acum două săptămâni, cumnatul meu, Ştefan (pe care l-am botezat în iulie şi apoi l-am cununat cu sora mea, Anna), a avut un grav accident de maşină aici în oraş. Şi-a rupt ambele picioare (fractură multiplă la piciorul stâng), zdrobindu-şi glezna stângă şi degetul mare de la piciorul stâng. A fost dus îndată la chirurgie, unde doctorii au lucrat patru ore şi jumătate să cureţe rănile (oasele ieşiseră prin came în mai multe locuri); noroiul de pe drum pătrunsese în carne şi oase şi era mare pericol de infecţie mortală. Am văzut fotografiile piciorului său stâng chiar înainte de a-1 duce la operaţie. Era ceva groaznic: talpa piciorului atârna; ligamentele şi tendoanele erau toate smulse şi oasele complet sfărâmate.

In timpul primei operaţii ne-am rugat în sala de aşteptare. Amintindu-mi că Episcopul Nectarie cântase troparul proslăvirii Părintelui Serafim, am făcut o molitvă către Părintele Serafim pentru ajutorul lui Ştefan. Incepând de a doua zi, şi în fiecare zi după aceea, a fost uns cu untdelemn de la mormântul Părintelui Serafim. Prin bandaje puteam chiar să atingem unul din degetele rănite de la piciorul stâng.

După operaţie doctorul ne-a spus că e foarte posibil să-şi piardă laba piciorului. De asemenea, dacă se infecta, aceasta putea să-i pună în primejdie chiar viaţa. Dar noi aveam mare încredere în rugăciunile Dreptului nostru înaintea scaunului lui Dumnezeu, astfel că aşteptam cu răbdare.

După şase zile chirurgii l-au operat din nou. Era un moment critic, fiindcă, în funcţie de ceea ce se vedea la înlăturarea bandajelor, îşi puteau da seama dacă piciorul poate fi salvat sau nu. După aceea chiar chirurgul a spus că era «o minune»! Nu numai că totul se vindecase bine, dar nu era nici un semn de infecţie – ceea ce era în sine o minune.

Fireşte, acum Ştefan este de trei luni într-un scaun cu rotile şi va trebui să înveţe să umble din nou. Urmează încă multe greutăţi şi poate încă şi alte operaţii în viitorul apropiat. Dar cred că în acest caz, ca şi în multe altele, Părintele Serafim ne-a auzit din nou rugăciunile şi a mijlocit pentru noi înaintea scaunului lui Dumnezeu, ca să ne ajute. Cu adevărat, Dumnezeu odihneşte întru sfinţii Săi! La amândouă aceste minuni sunt martor personal. Pe deasupra, pentru al doilea caz există şi fotografii, care vor convinge imediat pe oricine – doctor sau profan – că s-a petrecut ceva cu totul extraordinar”.

frseraphimsummerpilgrimage1980.jpg

3. In luna martie 1984, Alison s-a mutat pentru o vreme la Redding, ca să fie mai aproape de mormântul Părintelui Serafim. Până şi-a găsit un apartament în oraş, a stat la un motel, împreună cu fiica ei. Acolo, într-o noapte i s-a arătat Părintele Serafim, cu aceeaşi înfăţişare pe care o avea când l-a văzut ultima oară în carne şi oase, în anul 1960. Stând la o masă din zona bucătăriei motelului, părea a fi cu adevărat prezent cu trupul în faţa ei, nu ca un duh; iar ea nu era deloc speriată. „Eugene”, i-a spus ea, „credeam că eşti mort”. Părintele Serafim s-a uitat la ea cu bucurie.

„Nu ştii că noi toţi vom fi mereu împreună?” a întrebat el.

Aceste cuvinte de îmbărbătare i-au rămas lui Alison pentru întreaga viaţă. Prin ele Părintele Serafim îi confirma postum ceea ce-i scrisese încă din 1963: „Mă rog, nădăjduiesc şi cred că vom fi laolaltă, atunci când scurta viaţă de aici se va sfârşi”. Alison a adormit la 12/25 februarie 2002. După pronia de neînţeles a lui Dumnezeu, era ziua pomenirii Sfântului Evghenie (Eugen) al Alexandriei: ziua onomastică a Părintelui Serafim în lume şi a patruzecea aniversare a primirii lui în Biserică. După ultima ei dorinţă, trupul lui Alison a fost înmormântat la Mănăstirea Sfântul Gherman.

23.jpg

4. In 1979, Pastorul Marion Cardoza, aflat în legătură cu Mişcarea Evangheliştilor Ortodocşi, a început să-i scrie Părintelui Serafim scrisori foarte mişcătoare, exprimându-şi dorinţa de a intra mai adânc în Ortodoxie. Pe atunci biserica sa de lângă Santa Cruz, California – numită „biserica hippie”, fiindcă aduna tineri căutători spirituali din rândurile contraculturii – nu fusese încă primită în Biserica Ortodoxă canonică şi, de fapt, nu avea nici un contact cu Ortodoxia tradiţională şi cu monahismul ei. In august 1980, Părintele Serafim i-a scris Pastorului Cardoza ca să fixeze o întâlnire:

“Am primit a doua scrisoare a dvs. şi sunt foarte mişcat de ardoarea dorinţei dvs. de a afla adevăratele rădăcini ale creştinismului. […] Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească căutarea adevăratei Ortodoxii. Eu însumi am găsit-o acum douăzeci de ani, după o rătăcire fără roadă în religiile orientale, şi nu m-am îndoit niciodată că aceasta este adevărata Biserică întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos.

Multe sunt cursele pe calea aflării Bisericii lui Hristos şi a unirii cu ea, cum v-aţi dat seama şi dvs. Eu cred că dacă omul este absolut sincer şi cu credincioşie şi se va feri să se încreadă în propriile păreri şi simţiri, Dumnezeu îi va dărui să afle Biserica Sa. Voi fi la Santa Cruz de Ziua Muncii, unde voi ţine o cuvântare la o conferinţă religioasă în limba rusă, şi aş fi foarte fericit să vă întâlnesc şi pe dvs., ca şi pe membrii comunităţii, dacă doriţi. […] Alăturat vă trimitem câteva publicaţii ortodoxe. Rugaţi-vă lui Dumnezeu ca să facă rodnică întâlnirea noastră.”

Când Părintele Serafim a venit să viziteze biserica la 5 septembrie, un enoriaş care îl văzuse afară i-a spus Pastorului Cardoza: „Este un tip tare (heavy dude) afară!” Pastorul, temându-se să nu fie un membru al unei bande de motociclişti, a deschis uşa şi a văzut pentru prima dată în viaţă un călugăr ortodox. Părintele Serafim a vorbit cu el două sau trei ceasuri. La sfârşitul convorbirii, ridicându-se, el s-a întins şi l-a îmbrăţişat pe pastor.

„Dumnezeu este în acest loc”, a spus el răspicat. „Rămâneţi pe cale”.

Mai târziu, Părintele Serafim a scris în Cronica sa:

„O întâlnire bună – el [pastorul] a citit mult despre Ortodoxie şi pare că, în inima sa, o primeşte”.

Părintele Serafim a văzut că biserica, venind dintr-un mediu protestant, mai avea încă multe de învăţat, dar credea că, dacă oamenii vor continua să caute împărăţia lui Dumnezeu, toate li se vor adăuga. El aprecia mai ales încercarea lor de a salva victimele contraculturii de azi, fiindcă şi el fusese cândva una dintre ele.

După adormirea Părintelui Serafim, Pastorul Cardoza a avut nevoie de o biserică mai mare pentru comunitatea sa care era în creştere. O biserică ideală era de vânzare în oraşul Ben Lomond, la preţul de 250.000 de dolari, dar pe atunci comunitatea sa nu avea bani. Luând pământ de la mormântul Părintelui Serafim de la Platina, el l-a presărat pe terenul bisericii şi a cerut mijlocirea cerească a Părintelui Serafim. In ziua următoare, doamna care vindea biserica i-a spus pastorului că se poate muta în biserică şi să nu-şi facă griji să plătească imediat. Mai apoi, comunitatea a fost primită în Biserica Ortodoxă, ajungând să cuprindă peste trei sute de familii, şi a devenit binecunoscută ca una dintre cele mai sârguitoare parohii convertite din America. Fostul pastor pune pe seama rugăciunilor Părintelui Serafim minunea dobândirii bisericii din Ben Lomond. El şi-a luat numele de Serafim, din recunoştinţă pentru Părintele Serafim, şi acum slujeşte ca preot la biserica ortodoxă Sf. Inochentie din Rogue River, Oregon (ce ţine de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor).

serafimrose.jpg

5. Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, Părintele Serafim a început să primească numere dintr-o revistă numită Sonflowers, scoasă de o societate new-age de tip creştin numită Sfântul Ordin de MANS (Holy Order of MANS). Revista era în mod vădit alcătuită cu multă dragoste şi grijă şi dezvăluia o oarecare bâjbâire în căutarea dimensiunii mistice a creştinismului. Sfântul Ordin de MANS era doar unul dintre sutele de grupuri gnostice şi mistice ce au răsărit în anii ’60-’70, dar ceea ce l-a interesat pe Părintele Serafim a fost aspectul său hotărât creştin.

După moartea întemeietorului său, în 1974, Ordinul fusese într-un proces de căutare, nu mult diferit de cel al Părintelui Serafim cu mulţi ani în urmă. Noul director general, Vincent Rossi, moştenise conducerea a aproape două sute de suflete, dintre care o treime făcuseră legământ de sărăcie şi ascultare. Deşi Ordinul îl pusese întotdeauna pe Iisus Hristos ca temei al existenţei sale şi euharistia ca centru al slujirii sale, în primii ani susţinuse idei eretice precum reîncarnarea şi iluminarea gnostică: învăţături New Age, despre care Părintele Serafim avertizase oamenii în cartea sa. Prin 1983 Vincent se lepădase deja de multe din aceste idei (ceea ce i-a făcut pe mulţi să-l părăsească), dar încă nu avea o temelie solidă pentru grupul său. Dacă ar fi fost să adere la un creştinism temeinic, ce fel de creştinism avea să fie acela?

Vincent a citit o grămadă de cărţi în căutarea deplinătăţii Adevărului. La fel ca Părintele Serafim, a fost izbit la început de scrierile lui René Guénon, de la care a învăţat necesitatea unei tradiţii vechi, a ortodoxiei. Studiul său se concentra acum pe creştinismul ortodox şi, din multele scrieri ortodoxe pe care le-a citit, a fost mişcat mai ales de cele ale Părintelui Serafim. In el s-a născut dorinţa să intre în contact cu Părintele Serafim însuşi; dar apoi, spre marea sa tristeţe, a citit într-un număr din Cuvântul Ortodox că acesta murise cu un an în urmă. Au trecut zile şi săptămâni şi tot nu-şi putea scoate din minte gândul la Părintele Serafim. Ce lucru ciudat, se gândea el: nici o altă carte nu-l „urmărise” la fel ca acestea. După cum avea să-şi amintească mai târziu,

„era ca şi cum Părintele Serafim m-ar fi tras, m-ar fi chemat, nelăsându-mă până când nu voi urma creştinismul ortodox până la capăt”.

El s-a rugat lui Dumnezeu ca să aducă Ordinul în tradiţia vie a creştinismului ortodox.

Pe măsură ce Vincent le dădea membrilor Ordinului unele noţiuni introductive despre creştinismul ortodox, vedea că erau incredibil de receptivi la el, văzându-l ca pe adevăratul creştinism mistic după care bâjbâiseră în întuneric atâta vreme. Fiind însă vorba de un grup atât de mare, nu te puteai aştepta să devină cu totul ortodox dintr-o dată. Era nevoie de multă nevoinţă şi cercetare a sufletului de-a lungul căii. In Săptămâna Luminată, în mai 1984, unul dintre pastorii Ordinului, Nathaniel, a făcut un pelerinaj la Mănăstirea Sf. Gherman. Era o zi rece şi ceţoasă. Nathaniel, după slujba din biserică, a ajuns să stea în faţa mormântului Părintelui Serafim. Inima îi era grea; se simţea agitat şi nesigur, ca şi cum încerca să prindă ceva ce nu ajungea. Frumuseţea şi adâncimea Ortodoxiei îl copleşiseră şi împliniseră dorul sufletului său, dar se întreba cum anume va putea comunitatea sa să intre deplin în Biserică.

Intrucât membrii Ordinului îşi luaseră făgăduinţe pe viaţă, se născuse între ei o unitate datorată nevoinţei lor spirituale. Ei îşi dedicaseră viaţa slujirii în numele lui Hristos, făcând „misiune stradală” spre a aduce lumina lui Hristos în cele mai periculoase cartiere, hrănindu-i pe săraci şi deschizând „Case Rafail” pentru adăpostirea familiilor nevoiaşe. Mulţi membrii fuseseră trimişi ca misionari în alte oraşe, având în buzunar nu mai mult de 25 de dolari. Ei îşi începeau şi îşi sfârşeau ziua cu rugăciune, venind la biserică în fiecare dimineaţă la ora şase pentru împărtăşanie.

Nathaniel ştia că sunt multe lucruri pe care Ordinul trebuia să le schimbe, pe măsură ce intra tot mai adânc în Ortodoxie – şi schimbările începuseră deja – dar se temea ca nu cumva o schimbare prea bruscă şi drastică să şteargă tot ceea ce clădiseră de-a lungul anilor. Oare era cu putinţă ca membrii Ordinului să fie primiţi în Biserica Ortodoxă, lepădându-se de ideile şi practicile lor greşite, dar fără să trebuiască să lepede ideile şi fapte lor bune?

Stând înaintea mormântului Părintelui Serafim, plin de gânduri contradictorii despre aceste lucruri, Nathaniel a cerut ajutor de la Părintele Serafim. Simţea că Părintele Serafim dusese comunitatea până aici pe drumul către Ortodoxie, iar acum îl întreba încotro să apuce. Rugăciunea sa, izvorâtă din durerea inimii, era concentrată şi intensă, fiind urmată în chip neaşteptat de o minunată linişte. In inimă l-a auzit pe Părintele Serafim spunând: „Citeşte Fapte, cap. 10″.

In acel moment Nathaniel nu-şi amintea cuprinsul acelui capitol din Faptele Apostolilor. Când, mai târziu, s-a aplecat asupra lui, înţelesul cuvintelor auzite i-a devenit limpede. Capitolul zece din Faptele Apostolilor se ocupă de convertirea şi intrarea în Biserică a Sutaşului Corneliu, un om de neam roman. Corneliu este descris mai întâi ca un om binecinstitor şi temător de Dumnezeu cu toată casa lui, şi făcând milostenii multe norodului şi rugându-se lui Dumnezeu pururea. Dumnezeu, dorind să-l mântuiască, i-a dat o vedenie, în care un înger i-a spus: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit întru pomenire înaintea lui Dumnezeu. Apoi Apostolul Petru, care şi el primise un grai într-o vedenie, a venit la Corneliu şi la prietenii lui, zicând: Cu adevărat cunosc că Dumnezeu nu este alegător de faţă, ci în tot neamul, cela ce se teme de El şi lucrează dreptate, primit este la Dânsul.

Auzind şi crezând tot ceea ce Sf. Petru a mărturisit despre Hristos, Corneliu a primit Duhul Sfânt. Referindu-se la Corneliu şi la prietenii săi, Sf. Petru a spus: Au doară poate cineva a opri apa ca să nu se boteze aceştia, care au luat Duhul Sfânt ca şi noi? Şi astfel Petru le-a poruncit să se boteze.

Citind această istorisire, Nathaniel a înţeles că descrierea lui Corneliu se poate aplica direct Ordinului său. La fel ca şi Corneliu, evlavioşii bărbaţi şi femei din Ordin fuseseră primiţi de Dumnezeu pentru rugăciunile lor sincere şi pentru milostenii, şi astfel au fost călăuziţi către adevărata Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, spre a mânca toate câte Dumnezeu a venit să le dea pe pământ. Devenind ortodocşi, ei puteau să-şi continue faptele bune care le aduseseră harul lui Dumnezeu şi mila Sa la început.

Intrebarea lui Nathaniel a primit astfel un răspuns din trei cuvinte de la Părintele Serafim, care se vădea că are grijă în continuare de Ordin din lumea cealaltă. Astăzi, multe sute de oameni din Ordin – numit acum Frăţia Mântuitorului Hristos – şi din comunităţile lui au fost primiţi în ceea ce Părintele Serafim numea „staulul mântuitor” al Bisericii Ortodoxe. Fără să părăsească lucrarea lor cea bună, ei chiar au găsit mijloace noi şi creative pentru zelul lor apostolic originar, propovăduind Evanghelia lui Iisus Hristos în context ortodox, în întreaga Americă şi peste ocean s-au deschis misiuni şi magazine de cărţi ortodoxe, iar Casele Rafail continuă să ofere un cămin şi să slujească familiile nevoiaşe. Douăzeci şi patru de persoane provenite din Ordin (inclusiv copiii lor) şi-au luat asupră-şi jugul vieţii monahale în Frăţia Sfântului Gherman şi în alte locuri; treizeci slujesc drept clerici în diferite jurisdicţii ortodoxe, iar alţii se pregătesc de hirotonie.

Vincent Rossi, omul care a descoperit Ortodoxia pentru acest Ordin, pune pe seama rugăciunilor Părintelui Serafim minunea convertirii lor.

„Am credinţa”, spune el, „că acolo, în ceruri, Părintele Serafim ne-a văzut cum ne nevoim şi cum căutăm. Poate că din afară păream ciudaţi, dar el a putut să vadă ce era în spate, adică faptul că în adâncul nostru nu eram chiar atât de răi. Şi astfel a venit în ajutorul nostru”.

serafim_rose1.jpg

6. In 1985, Frăţia a primit următoarea scrisoare de la un închinător frecvent al Mănăstirii, un bărbat de 25 de ani, greco-arab, pe nume Paul Baba:

„Părintele Serafim a răspuns rugăciunii mele! Ieri a fost poate una dintre cele mai rele zile din viaţa mea. Era cât pe ce să o iau razna!… Problema mea era legată de faptul că nu voiam să-mi petrec cea mai mare parte din timp servind şi distrând pe oamenii din lume cu talentul muzical pe care mi l-a dat Dumnezeu. Când zic că distrez oamenii vreau să spun că scriu melodii de dans, care sunt atât de nefolositoare pentru mântuirea omului, cântece care nu au nevoie de nici un fel de talent. Singurul motiv pentru care le-aş scrie este ca să câştig mulţi bani. Cum ştiţi, scrisesem cândva cântări bizantine. în inima mea mă simt foarte bine când slujesc lui Dumnezeu şi Bisericii, când fac ceva folositor pentru mântuirea omului. Dar şi atunci când scriam cântări bisericeşti viaţa mea îmi părea foarte goală. Mi s-a spus că am nevoie de o diplomă, dacă voi continua să scriu muzică bisericească. Dacă nu am diplomă, nimeni nu mă va recunoaşte drept compozitor.

Ei bine, G.B. m-a invitat ieri la el acasă şi mi-a dat să citesc noul număr din Cuvântul Ortodox, cel despre Stareţii de la Optina. Plecând spre casă, pe la miezul nopţii, m-a cuprins deznădejdea. Eram foarte rănit, fiindcă simţeam că Biserica nu mă dorea nici pe mine şi nici talentele mele. Apoi mi-am amintit de Părintele Serafim întins mort în sicriu. Mi-am amintit că am văzut cum oamenii îl atingeau şi se rugau să mijlocească pentru ei. Oamenii aceia plângeau din adâncul inimii ca şi cum ar fi avut nevoie de ajutor în viaţa lor duhovnicească. […]

Mă săturasem să am inima grea, astfel încât m-am dus la culcare şi, chiar înainte de a adormi, am cerut Părintelui Serafim să mă ajute. […] Din ochi mi s-a rostogolit o lacrimă; cred că mă simţeam foarte rănit şi singur.

In visul din noaptea trecută mă aflam în vechea biserică de la Platina, uitându-mă la Părintele Serafim, care zăcea mort în sicriu. Părea aşa de smerit şi nevinovat, încât m-am simţit silit să-i dau o binecuvântare de mirean cu semnul crucii. Gândindu-mă la problemele mele, am început să plâng din greu chiar deasupra sicriului său. Mă simţeam atât de singur şi aveam atâta nevoie de mângâiere, încât am căzut în genunchi şi mi-am pus capul pe umărul lui. Nu mă mai opream din plâns. Am început să-mi vărs necazul că nimeni nu-mi acceptă talentul, fiindcă nu am o diplomă, şi că mă simt atât de singur pe lume. Plângeam mereu şi mereu. După ce am terminat de înşirat toate problemele mele, m-am simţit încălzit şi mângâiat şi nu mai voiam să plec niciodată. Totuşi, trebuind să plec, am privit chipul său, şi din ochii lui curgeau lacrimi. Era aşa de minunat să văd că intrase el însuşi în mâhnirea mea. Şi îmbrăţişându-l la plecare, i-am auzit glasul spunând: «O să primeşti răspuns».

Apoi m-am trezit şi era dimineaţă. Nu ştiu de ce, primul lucru pe care l-am făcut a fost să citesc întregul număr al revistei Cuvântul Ortodox despre Stareţii de la Optina. Când trăia, Părintele Serafim obişnuia să-mi spună: «Tu îţi închipui că ai probleme; ia citeşte Vieţile Sfinţilor!» Deci având aceasta în minte, am citit articolul despre Stareţii Optinei. Erau minunaţi, dar nu primeam încă nici un răspuns la problema mea. Dar pe pagina următoare am văzut ceva scris de Eugene Rose, «Iubirea de adevăr». Acolo era răspunsul pentru mine. Mi se potrivea atât de bine şi mă încuraja să fac ceea ce este drept. Mai ales când am citit: «în rest, totul se reduce la o modalitate de a câştiga un ban, de a avea o slujbă cât de cât stabilă şi cam atât – mintea rămânând doar un fel de jucărie, un instrument cu ajutorul căruia poţi face lucruri isteţe, şmecherii de tot felul pentru care să mai fii şi plătit, asemenea unui clovn de la circ». Vedeţi, nu o să meargă aici în lume să îmi readaptez talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să îmi umplu burta. Dumnezeu Se proslăveşte întru sfinţii Săi”.

Părintele Serafim i-a dat lui Paul răspunsul în mai multe feluri. De la scrierea acestei scrisori, Paul a avut parte de prilejuri neprevăzute de a sluji lui Hristos în Biserica Sa, în mod foarte asemănător cu Părintele Serafim. Câţiva ani a ţinut un magazin popular de cărţi şi icoane ortodoxe la San Francisco, într-o zonă de magazine apropiată de locul unde fusese magazinul Părintelui Serafim şi al Părintelui Gherman. Prin el şi prin magazinul lui, sute de oameni s-au convertit la Ortodoxie. Astăzi, Paul este căsătorit, are trei copii şi slujeşte ca preot la biserica ortodoxă Sf. Gheorghe din Cedar Rapids, Iowa (Arhiepiscopia Ortodoxă a Antiohiei).

seraphimrose.jpg

7. In 1988 magazinul lui Paul a fost vizitat de un călugăr, Părintele Tihon, care i-a povestit despre o minune ce s-a făcut prin rugăciunile Părintelui Serafim. Paul l-a încurajat să informeze Frăţia Sfântului Gherman despre aceasta şi, astfel, la Adormirea Maicii Domnului (praznicul Părintelui Serafim), Părintele Tihon a scris următoarele:

„In luna decembrie 1987, m-am îmbolnăvit. In Ajunul Crăciunului, doctorii mi-au spus că aveam cancer la pancreas. Diagnosticul însemna, desigur, moartea. După ce doctorii au plecat din camera mea am început să mă rog cu Rugăciunea lui Iisus şi apoi mi-a venit gândul să mă rog Fericitului Serafim Rose, ale cărui scrieri le citeam din anii ’60. Deşi nu l-am întâlnit niciodată pe Părintele Serafim, am simţit întotdeauna că mă ajuta şi ajungea până la mine prin scrierile lui. Aveam o icoană a Fericitului Serafim pe care mi-aţi trimis-o înainte de a mă îmbolnăvi.

M-am rugat şi am dormit trei zile. In acest răstimp, Părintele Serafim a venit la mine ca şi cum ar fi ieşit dintr-un tunel luminat la celălalt capăt. Ieşea din lumină şi începea să-mi vorbească. Imi vorbea despre ce anume ar trebui să fie viaţa monahală şi mi-a spus ce trebuie să fac cu viaţa mea. Avea un duh foarte blând, dar mi-a spus păcatele mele şi ce trebuie să schimb în mine. Era ca un frate mai mare ajutând un frate mai mic. Mi-a spus că încă nu era vremea să mor şi că Dumnezeu are de făcut anumite lucruri prin mine. […] După ce m-am trezit, la 28 decembrie, Părintele David a venit la mine să mă împărtăşească şi să se roage împreună cu mine. I-am spus că mă rugasem şi cerusem Fericitului Serafim să înfăţişeze cazul meu înaintea lui Dumnezeu.

In ziua următoare, sângele meu a început să se facă mai bine, iar în ziua următoare era şi mai bine; iar doctorii au spus că pot pleca acasă. Mi-au spus că nu au ce să facă mai mult pentru mine şi că trebuie să vin peste o săptămână pentru noi analize. Când am venit la analize, mi-am dat seama imediat că se petrece ceva. Le făceau mereu şi mereu; apoi m-au trimis la Secţia de Medicină Nucleară şi s-a petrecut acelaşi lucru. Am făcut încă trei teste CAT şi acelaşi rezultat – nici urmă de cancer. Tânărul doctor mi-a spus că nu poate să mai aibă grijă de mine. Era japonez – ei nu fac greşeli. Văzuse tumoarea malignă şi rezultatul biopsiei; dar acum aceasta dispăruse dintr-o dată, iar pancreasul era din nou normal. Era speriat fiindcă se făcuse de râs punând un diagnostic de moarte care s-a dovedit greşit. Nu am putut să-i explic că nu făcuse nici o greşeală. El nu e creştin sau ortodox şi nu înţelegea că fericitul nostru frate îi ceruse lui Dumnezeu să-mi audă rugăciunea. Fericitul Serafim Rose va fi totdeauna prietenul şi fratele meu. Prin viaţa şi scrierile lui, el mi-a schimbat viaţa şi vieţile fraţilor mei”.

smile22.jpg

8. La 2 mai 1989, Dr. Raphael Stephens III din Virginia Beach, statul Virginia, a scris despre felul în care l-a ajutat Părintele Serafim, prin implicarea într-o mişcare creştină, să oprească prin mijloace nonviolente crima legalizată a avortului. Nu este surprinzător că Părintele Serafim, care fusese foarte conştient de nihilista desconsiderare a tainei vieţii în vremurile noastre, să fi arătat grijă pentru victimele nenăscute ale societăţii noastre. Iată scrisoarea Doctorului Stephens:

„Cinstite şi iubite Părinte:

Recent am participat la Ziua Naţională a Salvării, care a fost o încercare de a împiedica uciderea pruncilor prin avort. Pentru mine, avortul este acelaşi lucru ca şi în Ortodoxie – adică o crimă. In multe privinţe este similar holocaustului nazist al evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi holocaustului comunist ce încă se desfăşoară în Rusia de azi. Intrucât sunt foarte convins de acest adevăr, am hotărât să fiu unul dintre cei ce îşi «pun viaţa» pentru cei nenăscuţi, blocând intrarea unui centru de avorturi sâmbăta trecută (Sâmbăta Mare). Motivul pentru care vă scriu tocmai din Virginia Beach, Virginia, nu este acela de a vă împărtăşi convingerile mele personale, ci de a vă împărtăşi ceva ce are directă legătură cu Frăţia Sfântului Gherman. Am scris Frăţiei la scurt timp după moartea Părintelui Serafim Rose, cerând informaţii despre Sfânta Ortodoxie. Am primit nişte materiale foarte lămuritoare şi mai apoi am comandat primele două titluri din Mica Filocalie Rusă. In acest răstimp m-am familiarizat cât de cât cu Părintele Serafim. […] Recent Dumnezeu a început să mă îmboldească tot mai tare către Sfânta Ortodoxie (sunt romano-catolic) şi ştiu că Dumnezeu mă cheamă pe mine şi pe familia mea în această turmă. Astfel că am scris, cerând nişte materiale, pe care cineva mi le-a trimis cu multă amabilitate. Printre ele era un număr din Cuvântul Ortodox prezentând scrierile Părintelui Serafim, cu o copertă pe care apărea chipul acestuia, color, văzut din faţă. Citind materialul, inima îmi ardea de adevărul pe care-l radia Părintele Serafim.

Revin acum la motivul esenţial pentru care vă scriu. In noaptea de dinainte de «Salvare» eram foarte nervos şi sincer speriat – sunt un creştin cu respect faţă de lege, conservator şi un bun cetăţean. Ştiam că aş putea fi arestat şi aceasta era o perspectivă neplăcută. M-am pus în pat şi am adormit neliniştit, numai ca să mă trezesc curând după aceea cu chipul Părintelui Serafim strălucind către mine. Ştiam că trebuie să mă rog lui pentru ocrotirea mea în «Operaţia de Salvare». Am simţit că îmi spune că el şi Cetele Cereşti îi sprijină pe toţi Salvatorii prin rugăciune cerească. Am simţit că îmi spune să am încredere în rugăciunile sale pentru mine. In acea clipă mi-am pus încrederea în Iisus, adresându-mă Părintelui Serafim. In timpul nopţii m-am tot trezit, aflându-l mereu pe Părintele Serafim acolo, mângâindu-mă – fară să-l fi cunoscut vreodată, şi încă nu sunt sigur că este el – ştiu doar că era acolo ca un sfânt ocrotitor sau înger păzitor. Dimineaţa când m-am trezit, Părintele Serafim încă era cu mine. I-am împărtăşit toate acestea soţiei mele, care este o femeie foarte credincioasă. Am plecat către «Salvare». Când liderii au dat semnalul, m-am dus la uşa din spate a clinicii de avorturi şi mi-am ocupat locul blocând intrarea împreună cu alţi treizeci şi doi de creştini – uşa din faţă şi cea din lateral fiind blocate de alţi treizeci de fraţi şi surori. Il vedeam pe Părintele Serafim privindu-mă şi ocrotindu-mă, ca şi pe ceilalţi salvatori. Părinte, eu nu sunt un vizionar, nu am viziuni, nu aud voci. Dar ştiu că, în împărăţia lui Dumnezeu, atunci când este nevoie, sfinţii şi îngerii sunt trimişi la noi şi putem vedea şi auzi ceea ce Dumnezeu vrea să vedem şi să auzim. Acesta era unul din acele sfinte prilejuri. De îndată ce ne-am aşezat lângă intrare, liderul nostru ne-a spus să începem să cântăm un imn al cărui al doilea vers începea cu cuvintele «Heruvim şi Serafim…». Ştiam fără urmă de îndoială că Părintele Serafim era acolo – chiar acolo la operaţia de Salvare, în Norfolk, Virginia. Am fost cu toţii arestaţi (62 de persoane) – şi mai erau încă şase sute de persoane participante, neimplicate în partea de «nesupunere civilă» a Salvării. Am fost duşi la circumscripţia de poliţie nr. 2 din Norfolk. M-am rugat tot timpul Părintelui Serafim şi am avut un simţământ de blândă siguranţă că totul avea să fie bine. Poliţia s-a purtat cu noi cu dragoste şi blândeţe – nu ca la Atlanta sau Los Angeles, unde a fost brutală şi mulţi au fost răniţi. Acuzaţiile au fost reduse la ofensă de tip «A», care echivalează cam cu o amendă pentru încălcarea unei reguli de circulaţie, şi am fost cu toţii eliberaţi pe proprie cauţiune. Căpitanul de poliţie ne-a pus în mod intenţionat pe rol la singurul judecător din Norfolk care era cu adevărat împotriva avortului. Inainte de a ne da drumul, poliţia ne-a dat voie să ţinem o rugăciune comună şi să cântăm un imn toţi cei şaizeci şi doi arestaţi. Poliţiştii ne-au spus că ei nu ne consideră «infractori obişnuiţi» şi de aceea nu ne-au închis în celule, ci ne-au dus pe toţi şaizeci şi doi în sala de sport a secţiei de poliţie unde au instalat puncte temporare de lucru, aşa încât să putem pleca cu toţii acasă cât mai repede. Asta este o adevărată minune. Căci Norfolk este un port de destinaţie, cu probleme dificile, cu o forţă poliţienească dură, care nu se joacă.

Cred cu tărie că am fost eliberaţi pentru rugăciunile acestui SFÂNT, Părintele Serafim Rose. Sunt recunoscător Părintelui Serafim şi Frăţiei Sfântului Gherman pentru că duc mai departe adevărul Sfintei Ortodoxii. Rugaţi-vă pentru mine, pentru familia mea şi pentru toţi Salvatorii. Cred cu adevărat că Părintele Serafim s-a ocupat în ceruri de cauza celor nenăscuţi şi a fost pus ca un ocrotitor în ceruri al eforturilor de Salvare“.

La trei luni de la scrierea scrisorii, Dr. Stephens a fost primit în Biserica Ortodoxă împreună cu familia sa, luându-şi numele de Serafim, ca recunoştinţă faţă de Părintele Serafim. In 1992 a fost hirotonit preot şi astăzi este preot paroh la biserica ortodoxă Sf. Ignatie (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor) din Virginia Beach, statul Virginia, întemeiată de el şi de soţia sa.

seraphimrose088-mica.JPG

9. Următoarea relatare se datorează Părintele John Mack, preot al Bisericii Ortodoxe din America (OCA):

„In 1993 îmi încheiam cercetarea pentru lucrarea de doctorat, la biblioteca de la Seminarul Teologic (GTU) din Berkeley, California. In acea vreme treceam printr-o criză religioasă foarte serioasă. Eram hirotonit slujitor în Biserica Episcopală Reformată, dar ştiam că viaţa mea duhovnicească era complet goală şi deşartă. Deşi în afară eram cel ce îi conducea pe oameni în rugăciune, eu însumi nu ştiam să mă rog. Deşi din afară lucrurile păreau în ordine, ştiam că înlăuntru era o harababură. Fusesem creştin toată viaţa şi totuşi nu Il cunoşteam pe Dumnezeu. Ştiam despre El o mulţime de lucruri, dar nu aveam o legătură cu Dânsul şi nici nu ştiam de unde să încep. Şi ceea ce era şi mai rău, eram în strânsă legătură cu alţi lideri religioşi şi am descoperit că şi ei, asemeni mie, erau goi. Tot ce ţinea de religie mi se părea o păcăleală, fără autenticitate şi fără sens. Era o criză gravă. Eram la capătul frânghiei; ajunsesem chiar să nu mai ştiu dacă pot să cred în Dumnezeu. «Este oare ceva adevărat?» «Oare e vorba doar de un joc pe care oamenii îl joacă spre a manipula şi controla pe alţii?» «Există oare ceea ce se numeşte om sfânt?» Ştiam că răspunsul la întrebarea mea se putea găsi doar în existenţa unui om sfânt, bărbat sau femeie. Nimic altceva nu putea răspunde dorului inimii mele.

Acestea erau problemele care mă bântuiau in timp ce mă trudeam, la subsolul bibliotecii GTU, să descurc iţele teologiei engleze din veacul al XIX-lea. Până la urmă am ajuns într-o fundătură. Mi-am pus capul pe masă şi am strigat către Dumnezeu: «Este adevărat? Există oare vreun om sfânt? Eşti acolo?» Plângeam; ani de lupte şi deznădejde cădeau în valuri asupra mea. Nu ştiu cât timp am plâns; până la urmă s-a terminat. M-am ridicat şi m-am dus către un teanc de cărţi. M-am uitat peste titluri fără vreun scop anume. […] Nimic! M-am întors disperat la biroul meu şi acolo, în mijlocul cărţilor mele şi al hârtiilor împrăştiate, era un catalog de cărţi nou apărute. Pe coperta catalogului era o fotografie – o fotografie ce mi-a răspuns îndată la întrebări, o fotografie ce rostea cuvinte de mângâiere sufletului meu, o fotografie ce insufla viaţă în sufletul meu mort. Nu ştiam cine este acel om, dar ştiam că era real, că era autentic, că era un sfânt, că întâlnise şi trăise realitatea prezenţei lui Dumnezeu. Era o fotografie a Părintelui Serafim Rose! Nu ştiam nimic despre Ortodoxie pe atunci. Imi amintesc că răsfoiam paginile catalogului de la Sf. Gherman, mirându-mă de titlurile anunţate. Ce-i asta?

Pe când mă uitam la fotografíe, întrebându-mă cine era acest om care vorbea direct inimii mele şi întrebându-mă ce era credinţa ortodoxă, am simţit o atingere pe umăr. Ridicându-mi privirea, am rămas surprins văzând un bărbat necunoscut. «Vrei să fii ortodox?» m-a întrebat el. «Nici nu ştiu ce este un ortodox», i-am răspuns eu. «Uite», a spus el, mâzgălind ceva pe o bucată de hârtie şi înmânându-mi-o. «Dă-i telefon preotului acesta şi el îţi va răspunde la toate întrebările». M-am uitat pe hârtie şi am văzut numele preotului, «Părintele Antonie», iar alături era un număr de telefon. Când mi-am ridicat privirea, omul dispăruse. Am întrebat pe cei din jur – nimeni nu-l văzuse venind şi nimeni nu-l văzuse plecând. Până în ziua de azi existenţa lui rămâne o taină.

Ajuns acasă am ridicat telefonul şi l-am sunat pe Pr. Antonie (Hughes, un preot al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Antiohiei). «Părintele Antonie?», am întrebat eu. «Cine sunteţi? De unde aveţi acest număr?» «Nu ştiu. Mi l-a dat cineva la GTU». «Uimitor», a continuat Părintele Antonie. «M-am mutat aici abia de trei zile. Doar câţiva oameni au noul meu număr de telefon; nici măcar Arhiepiscopia nu are numărul meu. De unde l-aţi primit?» Singurul răspuns pe care-l pot da la această întrebare este: de la Părintele Serafim.

Părintele Antonie era un protestant convertit şi m-a ajutat mult în călătoria mea către Ortodoxie. Fiind familiarizat cu lumea protestantă, a putut să răspundă la multe din întrebările mele şi să-mi indice cărţile cele mai bune care să mă ajute ca protestant ce vrea să se convertească. Părintele Serafim ştia care e omul cel mai potrivit să mă ajute şi cred că, drept răspuns la strigătul meu de ajutor, i-a cerut Domnului să-şi trimită îngerul ca să mă călăuzească. Aşa am fost introdus eu în Ortodoxie. Prin acea fotografie a Părintelui Serafim, Dumnezeu a început să mă tragă în sfânta Sa Biserică. Peste ani, mă regăsesc mereu întorcându-mă la acea fotografie şi mă regăsesc mereu mai întărit în credinţa că Părintele Serafim este prezent ca să mă călăuzească ori de câte ori sunt tulburat şi pierdut”.

15.jpg

10. In 1995, un preot romano-catolic din Italia, Părintele Andrea Cassinasco, a fost atât de mişcat citind biografia Părintelui Serafim şi scrierile lui, încât a luat hotărârea de a se converti la credinţa ortodoxă. Mai târziu a devenit ieromonah ortodox cu numele de Părintele Ambrozie. Ca recunoştinţă pentru Părintele Serafim că i-a schimbat viaţa şi l-a călăuzit către adevărata Biserică, Părintele Ambrozie a comandat unui zugrav român, Părintele Irineu, să-i facă o icoană a Părintelui Serafim. Operă de mare frumuseţe, foarte asemănătoare cu Părintele Serafim, pictura este o icoană de precanonizare, neavând aureolă şi nici cuvântul „Sfânt”: este clar că ea a fost făcută cu speranţa că aceste elemente se vor completa atunci când Părintele Serafim va fi canonizat oficial. Pictura îl arată pe Părintele Serafim ţinând o carte pe care sunt scrise în limba italiană cuvintele sale, de acum faimoase: „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă dar a face lucrarea lui Dumnezeu”.

După cum se vede, germenii cinstirii locale a Părintelui Serafim – prima cerinţă pentru canonizare – au apărut chiar după moartea lui. Astăzi, probabil că cinstirea lui cea mai răspândită are loc în Rusia, unde icoana sus-pomenită se vinde la pangarele din Patriarhia Moscovei. La 19 februarie 2001, Frăţia Sfântului Gherman a primit următoarea scrisoare de la un misionar ortodox american ce trăieşte la Moscova, Richard Betts, despre o minune legată de aceasta:

„Tocmai am primit o veste incredibilă de la Slava [Viaceslav Marcenko]. După cum poate vă amintiţi, el, Dima [Dimitrie Rodionov] şi cu mine am vizitat un profesor din Moscova în casa căruia au apărut picături de mir pe o copie mărită a icoanei italiene a Părintelui Serafim. Noi am lăsat o altă copie a icoanei acolo şi a început să apară mir şi pe ea. Profesorul i-a dat-o pe aceea lui Slava, care o are acum la el acasă. Iată ce scrie Slava: «Am icoana în casă de trei zile. Este într-o ramă, dar fără sticlă deasupra. Când am primit icoana erau două picături de mir pe faţa Părintelui Serafim, dar azi sunt peste cincizeci de picături de mir. Picăturile cele mai mari sunt cam de doi centimetri în diametru. Celelalte sunt mai mici. Incredibil! Numărul lor creşte şi chiar fără sticlă ele rămân şi nu se usucă»”.

seraphimrose069mica.JPG

11. La 4 septembrie 2004, la Mănăstirea Sf. Gherman a fost trimisă următoarea scrisoare de către Celia Yentzen, o convertită ortodoxă americană care fusese adusă la Ortodoxie de către soţul ei David, şi el un convertit:

„Scrisoarea aceasta are scopul de a da mărturie despre o vindecare minunată pe care am primit-o vizitând Mănăstirea Sf. Gherman din Alaska, în iulie 2004.

In timpul verii anului 1996, când aveam 24 de ani, am suferit o traumă multiplă la spate de la sport, din care nu mi-am revenit complet niciodată. Nu am mai putut să alerg şi aveam dureri şi înţepeniri când mergeam sau şedeam mai mult de 20-30 de minute. Mai apoi, în acel an, radiografiile au confirmat uşoare modificări degenerative ce începuseră să apară în partea de jos a coloanei vertebrale, în ciuda faptului că eram tânără. Tatăl meu are hernie de disc. După mulţi ani fară vreo uşurare a durerilor, mi se prezicea şi mie o hernie de disc, deşi în acest stadiu incipient nu se putea confirma un asemenea diagnostic. In ultimii opt ani încercasem mai multe tipuri de tratament: electro-stimulare, gimnastică medicală, medicamente, alifii şi tot felul de exerciţii fizice. Nici una din acestea nu au dat rezultat. Mă culcam în fiecare noapte cu dureri. Vreme de opt ani durerea nu a scăzut. Mă obişnuisem să trăiesc cu ea zilnic. A trebuit să renunţ la alergat, pe care-l iubeam atât de mult, dar eram recunoscătoare fiindcă, în rest, eram sănătoasă şi puteam să merg pe jos fară prea multă greutate, în ciuda durerilor.

In iulie 2004, eu şi soţul meu David am făcut un pelerinaj la Mănăstirea Sf. Gherman din Alaska. Pe când ne aflam acolo, ne-am dus la mormântul Părintelui Serafim Rose să ne rugăm. La un moment dat, pe când ne rugam în tăcere, David şi-a pus mâinile pe spatele meu şi a continuat să se roage. Nu ştiam pentru ce se ruga, dar, cunoscându-l pe David, am ghicit că se ruga probabil pentru spatele meu. (Mi-a fost întotdeauna jenă că lăsam ca durerea mea de spate să ne influenţeze viaţa atât de mult, a mea şi a lui David, şi am sperat mereu că într-o zi mă voi descurca mai bine cu sarcinile zilnice fără ca el să ştie că am dureri.) Gândindu-mă că David se roagă pentru alinarea durerilor mele, am spus o foarte scurtă rugăciune: «Părinte Serafim, ştiu că soţul meu mă iubeşte foarte mult fiindcă se roagă pentru mine, dar eu nu merit cu adevărat să mi se împlinească o cerere atât de mare. Sunt mult prea egoistă».

Mai târziu, David mi-a spus: «I-am cerut Părintelui Serafim să mijlocească nu neapărat pentru o vindecare totală, dar măcar să se reducă durerile tale cronice, ca să te poţi ocupa mai bine de treburile zilnice».

In dimineaţa următoare, 8/21 iulie, pe când ne pregăteam să părăsim mănăstirea, am observat că mă simţeam neobişnuit de lejer urcând cu bagajul pepanta dinspre arhondaric. In zilele ce au urmat, am început să observ că mă trezeam mereu dimineaţa fără urmă de dureri şi că nu-mi reveneau în timpul zilei, indiferent cât de obositoare erau sarcinile din ziua aceea. De când am devenit ortodoxă nu am reuşit niciodată să fac o metanie completă fără să-mi îndoi genunchii şi să-mi susţin spatele sprijinindu-mi mâna de picior. La câteva zile după plecarea de la mănăstire, pe când ne spuneam rugăciunile de dimineaţă, ajungând la un şir de metanii, am atins pentru prima dată podeaua cu genunchii întinşi cu multă uşurinţă şi fără nici o durere! Când mi-am dat seama ce făcusem, şocată, m-am uitat imediat la soţul meu cu totală surprindere! David era copleşit de bucurie. Atunci am ştiut că rugăciunile lui David fuseseră într-adevăr ascultate. Inălţăm rugăciuni de recunoştinţă Părintelui Serafim pentru mijlocirile lui şi cântăm un Acatist de mulţumire lui Dumnezeu.

După vreo două săptămâni, ca răspuns la bucuria pe care începeam să o simt pentru noua viaţă, am hotărât să merg să alerg, aşa cum îmi plăcea atât de mult înainte de accident. Am mers trei mile şi am sprintat jumătate de milă! Nu am simţit nici o durere şi m-am trezit a doua zi fără dureri. Nu mai simţisem o asemenea libertate de mişcare de foarte mulţi ani!

Chiar şi acum când scriu tot nu am dureri; am alergat o milă acum câteva zile. In cele şase săptămâni de când am părăsit mănăstirea nu am avut dureri, cu excepţia unui foarte scurt moment când am cărat un pachet cu produse alimentare de vreo 30 de livre pe distanţa de o milă. Dar, aşa cum mi-a reamintit David, el nu ceruse o vindecare totală, ci doar să primesc o alinare astfel încât să pot trăi o viaţă cotidiană normală. Şi exact asta am şi primit!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate şi veşnice mulţumiri Fericitului Părinte Serafim pentru minunatele sale mijlociri!”

seraphimrose095mica.JPG

12. In iulie 1982, cu mai puţin de două luni înainte de adormirea Părintelui Serafim, Arhimandritul Spiridon scrisese Mănăstirii Sf. Gherman:

„Fie ca americanii californieni să se întărească în Ortodoxie astfel încât să poată să sară peste ocean (de la est la vest) şi, împreună cu acei ruşi renăscuţi duhovniceşte acolo, să înfăptuiască sfânta sarcină a reînvierii Sfintei Rusii, ceea ce, fireşte, va fi spre folosul Americii”.

In cazul Părintelui Serafim, aceste cuvinte s-au dovedit proroceşti. Fiind răspunzător de convertirea multora dintre compatrioţii săi americani la credinţa ortodoxă prin scrierile sale, Părintele Serafim, tot prin scrierile sale, a „sărit peste ocean” cu adevărat după adormirea sa – întâi în Rusia, apoi dincolo de hotarele ei.

Recent, Mănăstirea Sf. Gherman a fost vizitată de un ierarh din vechiul pământ ortodox al Georgiei – Arhiepiscopul Nicoloz, care le-a spus fraţilor adunaţi că viaţa sa fusese schimbată prin cărţile Părintelui Serafim. Arhiepiscopul Nicoloz fusese botezat în Biserica Ortodoxă încă din pruncie dar, trăind sub ocupaţia comunistă a ţării sale, crescuse fără credinţă. Prin cărţile Părintelui Serafim ajunsese să creadă în Hristos şi să se reîntoarcă la Biserică. Astăzi, el este una din forţele principale din spatele reevanghelizării Georgiei, făcând pelerinaje anuale în întreaga ţară şi povăţuind mii de oameni în credinţa ortodoxă.

Arhiepiscopul Nicoloz este doar un exemplu al felului în care scrierile Părintelui Serafim au fost un catalizator în reînvierea nu numai a Rusiei, ci şi a altor ţări ortodoxe ce fuseseră rănite şi zdrobite de decenii de comunism. In Serbia şi România mai ales, operele Părintelui Serafim au fost un factor-cheie pentru readucerea unor popoare întregi la rădăcinile lor ortodoxe.

Insă în patria sa, America, viaţa şi opera Părintelui Serafim au o semnificaţie cu totul aparte. El este dreptul Americii; este cel la care convertiţii născuţi americani îşi pot înălţa privirile. Prin harul lui Dumnezeu, el a fost ridicat într-un anume loc şi timp, ca să fie un deschizător de drumuri pentru generaţiile următoare de convertiţi americani ortodocşi, al căror număr sporeşte mereu.

Părintele Serafim îi călăuzeşte pe aceşti convertiţi nu numai prin moştenirea sa literară. Aşa cum arată relatările din acest capitol, Părintele Serafim, fiind viu în Hristos, chiar şi acum atrage personal oamenii întru plinătatea vechii credinţe creştine.

La fel ca toţi sfinţii şi drepţii, Părintele Serafim aparţine Bisericii ca întreg. Atât pentru ortodocşii convertiţi, cât şi pentru cei ortodocşi din leagăn, el continuă să fie un constructor de poduri către inima vechii creştinătăţi şi, până la urmă, către împărăţia Cerurilor. Acest lucru a fost afirmat recent de către Mitropolitul Iosif, Exarhul Ortodox Bulgar pentru SUA, Canada şi Australia. La 1 septembrie 2004, în ajunul celei de-a douăzeci şi doua aniversări a adormirii Părintele Serafim, Mitropolitul Iosif a venit la Mănăstirea Sf. Gherman ca să-l pomenească şi să-l cinstească pe Părintele Serafim. După slujba parastasului la mormântul Părintelui Serafim, la apusul soarelui, Mitropolitul Iosif a ţinut o minunată omilie care s-a încheiat cu aceste cuvinte:

„Mă bucur să aflu că Părintele Serafim şi-a aflat locul în împărăţia Cerurilor. El şi-a încheiat alergarea înaintea noastră, iar noi îi urmăm. In a patruzecea zi de la adormirea Părintelui Serafim, Episcopul Nectarie a spus că Părintele Serafim, un convertit american, «a venit şi a furat Raiul de la noi» care am fost ortodocşi toată viaţa. Dar eu, ortodox de mic copil, aş vrea să adaug că Părintele Serafim nu numai că a furat de la noi, ci ne-a împărtăşit Raiul chiar şi nouă, celor care ne-am născut în Sfânta Ortodoxie. […]

Iar acum, fiind împreună cu voi aici, la mormântul Părintelui Serafim, aş vrea să vă cer să vă alăturaţi acestor cuvinte ale mele: Sfinte Părinte Serafim, auzim părinteasca ta învăţătură! Tu ne dai sfaturi minunate: nu înceta să ne înveţi! Veşnică fie pomenirea ta!”

(Din: Ierom. Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005)

blessedseraphim_rocor_l.jpg

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Minuni si convertiri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “MINUNILE si MIJLOCIRILE Cuviosului SERAFIM ROSE dupa adormirea sa

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Seraphim si chemarea la convertire adevarata pentru “crestinii fierti” care suntem…
  2. Multumesc pentru tot ce am citit.

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » “O ortodoxie laica, dar care nu e lumeasca…” sau: Cum putem aduce mireasma pustiei in lume?
  4. Superb, multumesc pentru aceste texte:).

  5. Doamne iti multumesc pentru acest mare dar pe care il avem de a-l simiti atit de aprope pe Parintele Serafim Rose si minunata lui carte despre Sfintul Ioan Maximovici.

  6. la punctul 5 as mai adauga cateva lucruri.

    Holy Order of Mans a devenit Christ The Saviour Brotherhood, fratie ce a intrat in Biserica Ortodoxa prin grija parintelui Gherman, tovarasul si prietenul parintelui Serafim. Locuiesc in Boston, SUA si am cunoscut pe f multi dintre fostii membri ai acestei fratii, actualmente credinciosi si preoti ortodocsi. Duhovnicul meu este unul dintre ei.
    Acesti oameni traiau precum monahii, predicau cuvantul lui Hristos si pe Hristos (asa cum il intelesesera ei) in multe orase americane (precizez ca ei au depasit cu mult 200 de adepti), isi alcatuisera singuri rugaciuni de dimineata si seara, pe care le rosteau impreuna in fiece zi, se impartaseau in fiecare zi si mi au zis (si citez): “aveam bucuria dupa impartasanie pe care o avem si astazi si stiam toti fara dubii ca aceasta bucurie vine de la Hristos.” aceasta “usurare, odihna binecuvantata, fericita aflare” (citez) s a luat de la ei cu totul in momentul in care au intrat in contact cu Biserica Ortodoxa si nu au mai gasit o pana ce nu s au botezat si au intrat in Biserica drept-maritoare. cu adevarat Duhul sufla unde vrea. i a adus pentru sinceritatea lor (inainte de a si incepe periplu, acesti oameni si au pus foarte serios problema mantuirii si multi dintre ei au incercat sa si afle linistea in biserici protestante sau catolice, dar neafland nimic, au decis sa reinfiinteze comunitati crestine dupa modelul celor din primele veacuri, nestiind macar ca exista deja Biserica noastra cea scumpa), pentru dragostea lor sincera de Hristos.

    astazi aceste comunitati sunt veritabile exemple de vietuire crestineasca ortodoxa depasind cu mult bisericile etnice grecesti, rusesti sau romanesti, unde motivul de a ne aduna impreuna vine din backgroundul comun si nu din dragostea fata de Hristos. cele mai multe din aceste comunitati, astazi ortodoxe, au scoli crestine (au dezvoltat curicullumuri in intregime ortodoxe, unde se invata spre exemplu ca cel mai important eveniment al istoriei este Intruparea Stapanului si Domnului nostru Iisus Hristos, iar acesta este punctul de referinta de la care trebuie sa plecam in studiul acestei materiei ori faptul ca limba si literatura nu sunt doar insiruiri de curente, scriitori si opere, ci pleaca de la intelegerea ca un cuvant poate zidi sau ucide; Cuvantul-Logos ne a zidit si ne a adus mantuire, etc), hranesc saraci saptamanal (pana la 90-100) si astea din bugete cu mult mai mici bugetelor bisericilor romanesti. fac vizite in inchisori si au infiintat comunitati monahale (la cererea puscariasilor convertiti, dar prin efortul lor) in inchisori de maxima securitate… au lectii de catehism saptamanale nu doar pt catehumenii ce se boteaza destul de des in bisericile lor, dar si pt enoriasii mai vechi din parohii…

    concluzia mea?! e adevarat ca sfintii vor judeca lumea… acesti sfinti ce fusesera pietre necuvantatoare si au devenit fii ai Avraam.

    unde e Biserica noastra?!

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAFIM ROSE - “UN OM AL INIMII” - 27 ani de la plecarea sa in patria cereasca
  8. Pingback: Suflete... schimbate la fata (1): Alexandru Tudor. MARTURISIREA DE CREDINTA SI MINUNILE DIN VIATA UNUI ARBITRU ROMAN DE FOTBAL
  9. Tudor,

    poti sa-mi dai un mesaj la sevenxmc@yahoo.com ?

  10. Pingback: MAICA NINA de la Schitul Sf. Nil Sorski din Alaska (SUA), o monahie care crede in CONVERTIREA CONTINUA – interviu in “Familia ortodoxa” -
  11. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  12. Pingback: CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 septembrie): “Este mai tarziu decat credem”; “Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne duhovnicesti…” -
  13. Pingback: CUVIOSUL SERAFIM ROSE si “noii inchinatori ai Americii” -
  14. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul“ -
  15. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) – MODEL DE MARTURISIRE “POZITIVA” A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX -
  16. Am mare nevoie de un parinte vazator cu duhul,copiii mei au mari necazuri si as vrea sa ma sfatuiasca ce trebuie sa faca.Va rog sa ma iertati ca va deranjez cu necazurile mele,dar ,poate cunoasteti unul si-mi comunicati si mie.Va multumesc din suflet.

  17. Pingback: AJUTORUL MINUNAT PE CARE IL DA CUVIOSUL IOAN DE LA COLCIU, DUPA ADORMIRE: “Chiar daca am murit, sa stii mata ca am ramas tot viu” -
  18. Doamne, Iti multumesc ca ai adus pe pamant un astfel de om care m-a ajutat sa-mi schimb Viata. Sfantule a lui Dumnezeu, Iti multumesc pentru minunile si ajutorul tau, pe care fara nici o intarziere mi le-ai dat atit mie anul trecut cit si fiicei mele astazi in urma acelui accident. Ajutorul tau a fost clar si puternic si imediat. Roaga-te pentru noi! Slava Domnului pentru toate si pentru sfintii Sai!

  19. Pingback: INTALNIREA CU PARINTELE SERAFIM ROSE – geniul sfant al ortodoxiei americane si calauzitorul convertitilor. MARTURIA PARINTELUI DAMASCHIN – staretul manastirii din Platina – si a unei pelerine romance in America -
  20. Pingback: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABI
  21. Pingback: ACATISTUL Cuviosului Serafim Rose din Platina, “candela stralucitoare a lui Hristos ce lumineaza vremurile din urma” (2 septembrie) | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Recomandari pentru un pelerinaj ortodox in America | servus Christi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate