ARMENII (MONOFIZITI) SUNT IN COMUNIUNE CU BISERICA ORTODOXA?

24-10-2008 Sublinieri

 karekin_ii.jpg

Aflam zilele trecute din partea Agentiei Basilica ca astazi ne viziteaza tara Karekin al II-lea, intitulat drept Catolicos şi Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor, adica “liderul spiritual” al bisericii eretice (monofizite) armene. Credem ca ar fi foarte potrivite cu aceasta ocazie observatiile pe care parintii athoniti le-au facut pe marginea alocutiunii mitropolitului Damaskin al Elvetiei, atunci cand predecesorul actualului catolicos (Karekin I) a fost inscaunat, observatii cuprinse in lucrarea Sunt anticalcedonienii ortodocsi?,  Editura Evanghelismos, 2007, p. 137-143 cu titlul foarte sugestiv: Datoria noastra este de a marturisi adevarul cu dragoste.

 sunt-anticalcedonienii-ortodocsi.jpg

Datoria noastră este de a mărturisi adevărul cu dragoste

    Comentariu la alocuţiunea rostită de mitropolitul Damaschin al Elveţiei cu prilejul întronizării noului patriarh (catolicos)  al Armenilor, Karekin I (iulie 1995) 

   “În zilele noastre, forme variate de unificări vin să exprime aşteptarea profundă a tuturor oamenilor de înfăptuire a unei uniri care să corespundă pe deplin cerinţelor celor mai adânci ale firii umane. Şi este dureros faptul că această aşteptare nu se împlineşte din pricina faptului că, cu bună ştiinţă sau nu, anumite iniţiative conduc la „unitate” în afara singurului Adevăr care este Hristos.

    Hristos şi-a vărsat Dumnezeiescul Său Sânge pe Cruce ca să înfăptuiască singura unire adevărată şi veşnică dintre oameni şi popoare. El trimite pe Duhul Său cel Sfânt şi cheamă întreaga lume la această unitate: „Când a împărţit limbile cele de foc, a chemat pe toţi la unire…“. Şi este o hulă să fie călcat în picioare acest prinos dumnezeiesc, din pricina unor oportunităţi lumeşti trecătoare.

    Biserica cea adevărată a lui Hristos, Biserica Ortodoxă, rămâne de-a lungul veacurilor singura nădejde a unei adevărate uniri. În baza acestei calităţi, Biserica poartă dialoguri teologice în vederea întoarcerii eterodocşilor în sânul ei. Şi este păcat ca, în locul unei unităţi adevărate în cadrul Bisericii, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe să ţintească spre o unificare – fie ea şi bisericească – departe de acrivia Credinţei Ortodoxe şi a Tainei Bisericii.

    Acest scurt articol are drept scop semnalarea a două chestiuni:

    – Mai întâi, tendinţa ca eterodocşii, în cazul nostru armenii, să fie consideraţi ortodocşi înainte de hotărârea sinodală finală a Bisericii privind concluziile Dialogului Teologic în desfăşurare dintre ortodocşi şi anticalcedonieni.

    – În al doilea rând, datoria de a mărturisi adevărul cu dragoste. Popoarele eterodoxe au nevoie mai întâi de adevărul credinţei, pe care buzele ortodoxe sunt datoare să-l mărturisească în toată vremea şi în tot locul. Nu se poate concepe „diplomaţie bisericească” în chestiunile de credinţă.

    La 9 aprilie 1995 a fost întronizat noul catolicos (patriarh) al armenilor, Karekin I. Pentru armeni, care sunt legaţi de Biserica lor într-un mod cu totul special, astfel de evenimente constituie, fără îndoială, răscruci în istoria lor, deoarece sunt legate de însăşi identitatea poporului lor şi marchează evoluţia lui viitoare.

    Tocmai acest fapt face foarte actual cuvântul proorocului Isaia: „Vai celor ce spun amarului dulce şi dulcelui amar”. Aceasta înseamnă că „roadele” înşelării sunt de două ori mai tragice în astfel de clipe istorice. Mai întâi, pentru starea spirituală a poporului armean însuşi, iar apoi pentru cei care, fără să-şi dea seama, se fac propovăduitorii unei „alte evanghelii1.

Catolicosul întronizat a fost cinstit cu prezenţa întâistătătorilor bisericilor anticalcedoniene şi a reprezentanţilor altor confesiuni creştine. Patriarhia Ecumenică a fost reprezentată de mitropolitul Damaschin al Elveţiei care a adresat o alocuţiune catolicosului Karekin I din partea Patriarhului Ecumenic2.

Clipele acestea necesită, fără îndoială, nobleţe, mărinimie şi delicateţe. Dar, totodată, ele necesită şi o cugetare integră, fiindcă sunt clipe care determină identitatea persoanelor şi a instituţiilor.

Cu tot respectul nostru pentru persoana mitropolitului Elveţiei, considerăm o datorie sinceră faţă de glasul conştiinţei noastre a spune că stilul alocuţiunii Înalt Prea Sfinţiei Sale nu se potriveşte nici cu caracterul teologic al catolicosului armean, nici cu identitatea Bisericii în fruntea căreia se află. Ci, mai mult, ea vine în contradicţie cu duhul şi cugetarea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Mitropolitul Elveţiei a folosit expresii care se potrivesc numai şi numai unui ierarh ortodox şi care caracterizează o Biserică Ortodoxă Locală. Folosirea acestora în cinstea întâistătătorului armean:

a) Constituie o abatere eclesiologică care vădeşte „ne-simţirea Tainei Bisericii“, ca să folosim expresia părintelui Gheorghe Florovsky.

Nu este cu putinţă ca o Biserică ce, potrivit hotărârii Sinoadelor Ecumenice şi a învăţăturii Sfinţilor Părinţi, constituie o erezie (vezi Sinodiconul Ortodoxiei) să fie considerată şi să fie numită „Prea Sfântă Biserică”, „mădular ales şi slăvit al Trupului lui Hristos” şi „corabie înţelegătoare”. Nici un întâistătător al unei biserici eterodoxe nu poate fi considerat „ca fiind chip şi locţiitor al lui Hristos“, „iconom al tainelor lui Dumnezeu” şi „cârmaci încercat al corabiei înţelegătoare“. Şi, iarăşi, nu este cu putinţă ca unui episcop aflat în afara Bisericii şi a Ortodoxiei să-i încredinţăm misiunea de „a răspândi continuu dinamismul duhovnicesc al ortodoxiei credinţei“.

b) Sminteşte pleroma membrilor Sfintei noastre Biserici care a învăţat să creadă în cea „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică“, în Biserica Ortodoxă şi care, numai ea (totalitatea membrilor) alcătuieşte Trupul sfânt al lui Hristos. Numai ea poate deosebi pe adevăraţii arhierei şi păstori ai oilor cuvântătoare de eretici, luând drept criteriu Credinţa Ortodoxă şi viaţa evlavioasă. Ea recunoaşte ca învăţători şi propovăduitori neînşelaţi ai Ortodoxiei numai pe arhiereii ortodocşi. Şi aceasta, deoarece are în vedere cuvântul Marelui Vasile: „Cei care se leapădă de Biserică nu mai au harul Sfântului Duh asupra lor, căci, prin întreruperea succesiunii, a încetat continuitatea comuniunii. De fapt, cei dintâi care s-au despărţit primiseră de la Părinţi hirotonia şi, datorită punerii mâinilor acestor Părinţi, ei aveau darul duhovnicesc, dar cei care s-au rupt, devenind laici, nu au mai avut putere nici să boteze, nici să hirotonească şi nici să dea altora harul Sfântului Duh, de la Care s-au exclus ei înşişi3.

c) Îi lipseşte pe armeni de posibilitatea întoarcerii la Biserica adevărată a lui Hristos şi, prin urmare, de a avea o adevărată comuniune şi unitate cu Dumnezeu şi cu poporul ortodox al lui Dumnezeu.

Este absolut necesar să schiţăm aici personalitatea teologică a catolicosului Karekin I, deşi nu prezintă interes pentru teologii nespecialişti, pentru a demonstra că, din publicaţiile întâistătătorului armean nu reiese ortodoxia sa.

În referatul său susţinut la Întrunirea de la Aarhus4 tratează despre mărturisirea pe care o fac armenii candidaţi la arhierie şi în care, printre altele, se spune: „Credem că (Hristos este)… o persoană, un ipostas şi o fire unită” (p. 109). Întrucât terminologia constituie un factor definitoriu pentru exprimarea credinţei, Karekin purcede la clarificarea termenului de fire unită folosind texte armene din secolul V: „Prin urmare, cele două, Cuvântul şi trupul, care erau despărţite înainte de întrupare, au devenit una după întrupare” (p.110). Dar ce este acest una? Însuşi Karekin explică: „…pentru cei care spun două firi într-o Persoană [se referă la ortodocşi], această expresie din urmă constituie o vorbă goală, dacă autorii ei nu acceptă o unitate în fire” (p. 110, nota 4).

Conform spuselor lui Karekin, respingerea Sinodului al IV-lea Ecumenic nu a fost poziţia teologiei armene numai în secolul al V-lea (p. 111), ci şi în veacurile ce au urmat.

Spre exemplificare sunt aduse următoarele dovezi:

    a) Scrisoarea armenilor către Sfântul Fotie, patriarhul Constantinopolului, pe care, comentând-o, Karekin scrie: „Însă Vardapet Sahag, împreună cu toţi teologii armeni, găseşte ridicolă unirea în persoană fără unirea în fire” (p. 114).

    b) Întâlnirea mitropolitului ortodox Teodor al Melitinei cu catolicosul armean Khaching din secolul al X-lea, ale cărei rezultate au fost negative, pentru că armenii repetau aceleaşi învinovăţiri din trecut, împotriva Sinodului de la Calcedon (p.115).

    c) Un fragment din cartea teologului armean Samuel (sec. X), în care se afirmă: „Nu suntem de acord cu noua învăţătură a Sinodului de la Calcedon şi cu Tomosul lui Leon, care atribuie două firi Cuvântului lui Dumnezeu întrupat…” (p. 116).

Monoenergismul este, totodată, o categorie permanentă în gândirea teologică a lui Karekin, aşa cum rezultă şi din:

    a) Argumentaţia sa, care are la bază Epistola aceluiaşi Samuel: „Deoarece Acesta (Hristos) este Fiul Unul-Născut al Tatălui, şi totodată unul-născut al Maicii Sale, este un Fiu; şi fiind un Fiu, este un Hristos; şi fiind un Hristos, este o Persoană; şi fiind o Persoană, este un Ipostas; şi fiind un Ipostas, este o voinţă; şi fiind o voinţă, este o lucrare; şi fiind o lucrare, este o fire, după cum, cu adevărat, Acesta este o Fire” (p. 116);

    b) Răspunsul său la întrebarea unui teolog ortodox despre felul cum înţeleg armenii o singură voinţă şi o singură lucrare: „Atunci când vorbim despre una (fire), întotdeauna înţelegem una unită, iar nu una înţeleasă aritmetic (p. 120);

    c) Părerea sa despre Tomosul lui Leon, anume că în acesta sunt descrise două entităţi autonome, cu lucrările lor specifice (p. 117).

Aceste puncte de vedere nu au fost retractate până astăzi, cu toată evoluţia dialogului teologic dintre ortodocşi şi anticalcedonieni. În baza acestora, catolicosul Karekin I nu pare a păşi pe urmele catolicoşilor armeni ai Ciliciei din secolul al XII-lea, Nerse al IV-lea şi Nerse al Tarsului, în vremea cărora s-a observat o importantă apropiere dogmatică şi bisericească – nu identitate deplină – a episcopilor armeni către Ortodoxie. Însă aceasta nu a fost dusă la bun sfârşit din cauza împotrivirii episcopilor şi egumenilor din Armenia Veche.

Drept consecinţă a celor de mai sus:

    – Nu se dovedeşte neavenită folosirea de către mitropolitul Elveţiei a expresiilor prin care atribuie titluri ortodoxe eterodocşilor, ignorând Credinţa şi Tradiţia de veacuri a Bisericii?

    – Nu este lesne de înţeles că poporul ortodox nu poate recunoaşte pe întâistătătorul armean drept ierarh adevărat al lui Hristos şi propovăduitor al Credinţei Ortodoxe, iar Biserica Armeană ca „mădular slăvit şi ales al Trupului lui Hristos“?

    – Oare nu se creează impresia că Dialogul Teologic nu-şi păstrează specificul care i se potriveşte, adică acela de a constitui expresia naturii misionare a Bisericii, ci se transformă într-o metodă de eludare a principiilor dogmatice şi eclesiologice fundamentale?     – Oare responsabilitatea noastră nu este uriaşă atunci când îl lipsim pe mult pătimitorul – şi de aceea simpatizat de noi – popor armean de lumina cea adevărată a Credinţei Ortodoxe şi de adevărata comuniune a Bisericii Ortodoxe, pentru că, din anumite motive, nu mărturisim adevărul că el se află în afara Bisericii şi nevoia de a se întoarce la ea? Mai ales că recunoaştem ca întemeiată lupta lor pentru dreptate istorică, în care de multe ori le-am stat alături?“.

______________________________________________________________

Note:

1 II Corinteni 11, 4.

2 Episkepsis, 517/30.04.1995.

3 Sfântul Vasile cel Mare, Epistola către Amfilohiu, Despre canoane. În ro­mâneşte, Scrieri – partea a treia, în PSB 12, p. 375.

4 Vezi Karekin Sarkissian, The doctrine of the Person of Christ in the Armenian Church, GOTR, vol. X, 2, 1964 1965, p. 108 121.

 saint_euphemia_large.jpg

Legaturi:


Categorii

Dogme/ erezii, Marturisirea Bisericii, Portile Iadului, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “ARMENII (MONOFIZITI) SUNT IN COMUNIUNE CU BISERICA ORTODOXA?

  1. Cuviosul Paisie Aghioritul a spus:
    “Oare atâţia Sfinţi Părinţi care au fost luminaţi de Dumnezeu şi au trăit în aceeaşi vreme cu ei [cu monofiziţii] i-au înţeles greşit, şi venim noi acum, după atâtea veacuri, ca să i corectăm pe Sfinţii Părinţi? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteală? Oare şi ea a înţeles greşit cartea ereticilor?”

    E foarte dureros sa vezi ca unii teologi ortodocsi contemporani ii numesc pe monofiziti (copti, armeni s.a.m.d.) “ortodocsi” si nu se gandesc ca in acest fel isi bat joc de Sfintii Parinti care si-au varsat sangele ca Ortodoxia sa biruiasca asupra minciunii si a inselarii celui viclean, stiind ei ca Hristos va fi cu cei dreptcredinciosi “pana la sfarsitul veacurilor”.

  2. Ma gandesc tot la un cuvant al Cuviosului Paisie si ma intreb ce vom face atunci cand (dupa profetia Batranului) eterodocsii vor veni insetati de Adevar la cei din Biserica Ortodoxa si le vor cere aproape cu disperare, ii vor trage de maneca, ii vor ruga fierbinte sa le propovaduiasca Evanghelia necontrafacuta a predaniei ortodoxe, sa le arate drumul catre ceea ce miile de convertiti din ultimii ani numesc “ACASA”.
    Oare ce le vor spune ecumenistii sincretisti instruiti la scolile mai marilor ereziarhi de ieri si de azi? In logica ecumenista (practica o arata), a veni la Ortodoxie se numeste “prozelitism”, iar a deveni orice altceva “optiune religioasa liber exprimata”. Asa-i in logica inversa…
    Cred totusi cu tarie ca celui care bate i se va deschide, iar cei de pe urma vor fi cei dintai. Sa nu ne miram cand vom auzi clar pietrele vorbind. Poate ca unii cu inima curata le si aud deja. “Cine are urechi de auzit sa auda.”

    Exista in cartea “Acceptam unirea cu monofizitii? – romanii ortodocsi intre optimism, dezimformare si apostazie” descrierea unei veniri la Ortodoxie a unui student telog armean care si-a luat la licenta ca subiect: istoria Sinodului al IV-lea Ecumenic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tot studiind, a ajuns la concluzia ca biserica sa se afla in ratacire si a imbratisat Credinta Ortodoxa. Necunoscute si minunate foarte sunt caile Domnului!

  3. Am citit in revista “Atitudini” urmatorul lucru:nici un ierarh ortodox nu mai este binevenit la muntele Athos dupa decizia luata necanonic de catre preasfantul sinod ortodox roman in legatura cu Nicolae Corneanu si Sofronie(nebunul de Sofronie a dat o parohie ortodocsa unui preot greco-catolic)!Acest lucru a fost afirmat si de catre parintele Iulian de la schitul Prodromu!…mai este valabila interdictia grecilor catre ierarhii nostrii sau au ridicat-o?

  4. Fiti cu luare aminte si chiar de va lupta patimile un lucru sa il tineti cu strasnicie:ramaneti in sfatul sfintilor parinti ca e mantuitor si nu invatatura teologilor contemporani CARE CU PARERE DE RAU O SPUN CA AU INNEBUNIT!…pana si parintele Teofil Paraianu a inceput sa aiureze!

  5. “Cine se inchina, sa se inchine in Duh si ADEVAR”. cam asta e tot ce ar fi de spus! daca nu au Adevarul nu sunt inchinatori ai Sai. dar ratacirea aceasta a lor, desi parut mica, este foarte grea! nu degeaba i-au dat anatemei Parintii. sper ca nu va plictisesc, dar iata in cateva cuvinte: a uni firile lui Hristos este un rau teribil, care duce la erori teologice de neimaginat! de exemplu se ajunge la concluzia ca Dumnezeirea a suferit pe Cruce, ceea ce este inacceptabil! apoi, pe langa Jertfa, face inutila insasi intruparea Domnului! caci daca N-a fost om intocmai noua afara de pacat si nastere, atunci cum a indumnezeit firea umana? cum a restabilit unirea cu Dumnezeu? noi marturisim ca Iisus a ridicat Firea Sa umana la indumnezeire prin comunicarea insusirilor. prin El s-a restabilit comuniunea pierduta cu Dumnezeu, iar Firea Sa umana este indumnezeita. in Persoana lui Hristos se gaseste intreaga, nealterata, Dumnezeirea Sa. prin amestecarea firilor, necalcedonii aduc slabiciunea omeneasca in sanul Prea Sfintei Treimi! Cele doua Firi ale Unuia si Aceluiasi Hristos sunt neimpartite, nedespartite si neamestecate. Treimea a ramas neschimbata dupa intruparea Domnului. si, ce sa mai, se pot scrie romane intregi despre idiotenia aceasta a amestecarii firilor in Hristos. dar se si manifesta: ‘insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti Parinte”; iata’ firea umana se supune firii Divine a Lui Hristos in noaptea Patimilor Sale. ca om a plans cand a auzit ca a murit Lazar! ca Dumnezeu l-a inviat din morti; ca om a flamanzit langa smochin, ca Dumnezeu l-a blestemat si s-a uscat. si, intr-un cuvant, sunt atatea Scripturi in care se arata clar cele DOUA FIRI ale Lui Hristos. numai ereticii necalcedoni nu le vad. sa stam bine sa stam cu frica sa luam aminte sa nu cadem si noi! Doamne apara-ne de erezie!

  6. mai fratilor,no comment; doar o intrebare am sa va pun: s-a resfintit cumva biserica Sf Ecaterina din bucuresti, dupa ce au slujit monofizitii in ea?! Mai ales ca noi toti, am semnat si am cerut asta in acea scrisoare a Oanei Ifrim…
    Continuam doar cu scrisori! Cand trecem la fapte? Nu mai exista decat marturisitori on-line???
    Nu mai zic nimic, ca degeaba zic.
    Va astept cu dor sa ma chemati la fapte.

  7. Lumina propaga ideea manipulatorie, specifica ecumenistilor, prin care Sfintii Parinti sunt acuzati ca “nu au inteles” limbajul in care se exprimau ereticii monofizi:

    “Chiar dacă de 1.500 de ani nu există comuniune euharistică între Biserica Ortodoxă şi cea Armeană, dialogul teologic, în ultima vreme foarte intens între cele două Biserici, caută să lămurească în ce masură nefericita despărţire petrecută în secolul al V-lea n-a fost cauzată mai degrabă de unele probleme de limbaj teologic, decât de accepţiuni dogmatice diferite. Pe teritoriul ţării noastre, armenii s-au aşezat începând din secolele XI-XII, unde au găsit o atmosferă propice practicării îndeletnicirilor lor tradiţionale, în condiţii de toleranţă religioasă. Armenii aşezaţi în Transilvania încă din secolul al XI-lea s-au unit din punct de vedere religios cu Biserica Catolică. Prin Legea Cultelor din 1928, cultul armean a fost recunoscut de către Statul român ca făcând parte dintre bisericile istorice din ţară.”
    http://www.ziarullumina.ro/articole;713;1;15847;0;Biserica-armeana-din-Iasi-resfintita-de-Patriarhul-Suprem-al-Tuturor-Armenilor.html

  8. ARE DREPTATE GHENADIE. PARCA SI PR. TEOFIL PARAIANU S-A INDEPARTAT DE DUHUL ORTODOX AUTENTIC (ASTA CA SA NU VA MAI SPUN CA INTR-O CARTE DE-A SA, SPUNE, DUPA CE A FOST INTREBAT, CA S-AR PUTEA SA EXISTE EXTRATERESTRII !?!!… SPER CA INTERVIUL A FOST AUTENTIC SI NU DOAR O INTOXICARE FACUTA DE SLUGILE LUI ANTIHRIST. IMI PARE RAU CA
    L-AM JUDECAT PE PR. TEOFIL PARAIANU, DAR MA BUCUR CA SUNT OAMENI (PRECUM GHENADIE, DE PE FORUM) CARE SIMT CINE ARE IN SUFLET ORTODOXIA.

  9. SA STITI CA ESTE MAI RAU SA FII ECUMENIST DECAT PAGAN ! MACAR PAGANII NU CUNOSC ADEVARUL. SFANTUL APOSTOL PETRU SPUNE (CRED CA E VALABIL SI PENTRU ECUMENISTI) CA
    ” mai bine era pentru ei sa nu fi cunoscut calea dreptatii, decat, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfanta, data lor “. (SA SE INTINEZE CU ERETICII !!????!!)

  10. ESTE FOARTE CLAR, CRED, PENTRU TOATA LUMEA (SI AICI MA REFER LA ORTODOCSI) CA ECUMENISTII SUNT INAINTE-MERGATORII LUI ANTIHRIST !

  11. @ Ionut Cristian:

    Avem doar rugamintea sa nu mai scrieti cu majuscule, sa “umblati” la tasta “Caps Lock” 🙂 Va multumim!

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Ierom. Grigorie Sandu: DESPRE PASUL DOI IN DANSUL ECUMENIC
  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Religia in scoli intr-o tara unde dumnezeu e banul / “ZIARUL LUMINA” PROMOVEAZA EREZIA MONOFIZITA/ Critici rusesti fata de ofensiva impotriva identitatii, libertatii si familiei… (STIRI SI RECOMANDARI RELIGI
  14. Pingback: CHIVOTUL LEGII: noul "miracol" mediatic al coptilor etiopieni, prezentati DE PRESA drept ORTODOCSI
  15. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul si Sfanta Mucenita Eufimia – APARATORII DREPTEI CREDINTE IN FATA “LUPILOR” ERETICI SI A PROZELITISMULUI SECTAR | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate