Pr. Prof. Vasile Păvăleanu explică DE CE NU TREBUIE SCHIMBATĂ MODALITATEA DE ÎMPĂRTĂȘIRE A BISERICII, PRIN LINGURIȚA SFINȚITĂ, în ciuda presiunilor dinafară și dinlăuntru: “Modul administrării consfințește, confirmă, întărește, sporește credința, sau dimpotrivă este prilej de raționalizare, de secularizare, de bagatelizare, de ispitire sau chiar de necredință”
Nadajduim ca aceste explicatii cat se poate de limpezi si de edificatoare ale Parintelui Vasile Pavaleanu sa fie spre folosul si intarirea tuturor fratilor tulburati si smintiti de aparitia in ultima vreme, din diferite directii, a mai multor idei nastrusnice legate de administrarea Sfintelor Taine, provenite nu doar din partea “expertilor” medicali (experti care, se pare, se pricep la fel de bine si la medicina cum se pricep si la cele ale Bisericii – de vreme ce, dovedit lucru, habar nu au nici cand si in ce fel trebuie sa fie purtata o masca pentru a preveni realmente un risc de infectare, nici ce inseamna temperatura corpului si cand anume aceasta indica efectiv o posibila boala, astfel incat au produs niste obligatii perfect absurde!), ci si din partea unor voci contaminate de progresism si/sau de oportunism „innoitor” din sanul Bisericii. In aceste luni de criza, dar in special in ultimele doua saptamani, am trait sa auzim si sa vedem, de pilda, o serie de “indrumari” pastorale ale unor eparhii din Diaspora care mai de care mai halucinante (ca si cum respectivele mitropolii/episcopii ar fi devenit, deodata, autocefale si nu ar mai fi apartinut de sinodalitatea BOR!), o diversitate de sugestii de practici reformatoare, unele exemplificate inclusiv “tutorial” prin youtube, sau chiar sub forma unor insailari eseistice, pretins teologice si vadit incarcate de viclenie sofistica (adevarate “teologumene” hulitoare ale greturilor si ale fricii!). Multe dintre ele au fost viralizate de o multime de “vedete” ecleziale prea-panicate de duhul pandem(on)iei si mult-prea-virusate de boala grea a oportunismului si a trufiei luciferice, lipsite totodata si de frica lui Dumnezeu, si de responsabilitate reala fata de sufletele fiilor Bisericii, dar extrem de sensibile la… vanturile si valurile pustiitoare ale cerintelor stapanitorilor lumii acesteia.
Ziar Piatra Neamt:
Pr. prof. Vasile Păvăleanu, gânduri referitoare la modul primirii Sfintei Împărtășanii
Pr. prof. Vasile Păvăleanu, paroh la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra-Neamţ (cartierul Mărăței), a transmis câteva gânduri referitoare la modul primirii Sfintei Împărtășanii.
Sfânta Împărtășanie stă în centrul vieții creștine și în jurul acestui adevăr gravitează spiritualitatea ortodoxă. Ea reprezintă comuniune cu Hristos (Ioan, 6, 56), arvuna vieții veșnice (Ioan 6, 58), actualizarea permanentă în mod nesângeros a Jertfei sângeroase a Mântuitorului Iisus Hristos (I Corinteni 11, 26), precum și integrare în Trupul Cel tainic sau mistic al lui Hristos adică Biserica Sa cea Sfântă (I Corinteni 10, 17).
În ceea ce privește Euharistia, se poate face distincție între Taina în sine care înseamnă Trupul și Sângele Domnului prezent real în elementele euharistice și modul administrării ei primitorului ce se apropie „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”. Desigur, modul administrării corespunde credinței sau eventual puținei credințe sau chiar necredinței primirii Sfintei Împărtășanii. Puțina credință, necredința precum și mulțimea păcatelor caracterizează starea de nevrednicie care are efecte negative asupra celui ce cutează a se împărtăși astfel, precum spune sfântul Apostol Pavel: „oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze omul pe sine și numai așa să mănânce din această pâine și să bea din acest pahar. Cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie osândă luiși mănâncă și bea” (I Corinteni 11, 27-29).
În istoria liturgică a Bisericii, conform marilor liturgiști precum Ene Braniște, modul administrării Sfintei Împărtășanii a variat de la primirea Sfântului Trup în palmă și sorbirea Sfântului Sânge din potir așa cum se cuminecă preoții, sau primirea Sfântului Trup înmuiat în Sfântul Sânge, ca mai apoi apoi să fie folosită lingurița drept instrument al administrării Dumnezeieștilor Taine.
Despre vechimea linguriței în practica liturgică, aceiași liturgiști presupun perioada precalcedoniană (451) plecându-se de la argumentul că și bisericile necalcedoniene folosesc acest obiect liturgic. Alții afirmă că Sfântul Sofronie în viața Cuvioasei Maria Egipteanca ar fi împărtășit-o pe aceasta folosind lingurița, așa cum apare și în iconografia veche. Trecând peste părerile personale ale liturgiștilor și peste diferitele practici care au existat în primul mileniu, toți sunt de acord că folosirea linguriței s-a practicat în secolele VIII și IX în Antiohia și Ierusalim ca mai apoi să se generalizeze în tot Răsăritul Ortodox în secolele al XI-lea și al XII-lea.
Împotriva practicii romano-catolice de a împărtăși numai cu Trupul, nu și cu Sîngele (ostia), folosirea linguriței era o dovadă evidență a rânduielii ortodoxe de împărtășire a mirenilor sub ambele forme adică și cu trupul și cu sângele, după porunca Mântuitorului (Matei 26, 26-28; I Corinteni 10, 16-17).
Drept aceea, de cel puțin 1000 de ani, lingurița face parte dintre obiectele liturgice, consacrată printr-o rugăciune de sfințire, iar istoria Bisericii nu cunoaște nici un caz de îmbolnăvire din cauza împărtășirii mai multor credincioși cu o singură linguriță, deși au fost multe epidemii și molime, unele din ele foarte severe.
Aș mai adăuga că în anumite condiții speciale, de exemplu în vremuri de prigoană, au existat și moduri speciale de împărtășire. De pildă, în primele veacuri, precum citim în Viețile sfinților, martirii purtau Sfânta Împărtășanie într-o amuletă, sau o cutiuță atârnată la gât și înaintea jertfei supreme se cuminecau singuri. Această idee este descrisă și în romane celebre religioase preum Quo Vadis, Martirii, Fabiola, etc.
De asemenea în închisorile comuniste, rezistența prin credință a fost o coordonată foarte puternică, iar primirea Sfintei Împărtășanii era o dorință arzătoare. De pildă, părintele Justin Pârvu povestește că săvârșea Sfânta Liturghie în condițiile concentraționare, iar Sfânta Împărtășanie o punea cu evlavie într-un boț mic de pâine, apoi, în mare taină o așeza pe geamul de la toaletă sau în alt loc la îndemâna deținuților și prin alfabetul morse se indica celor pregătiți unde puteau găsi mărgăritarul cel de mare preț.
Tot condiție excepțională poate fi socotită împărtășirea unui bolnav a cărui cavitate bucală este roasă de cancer și el este hrănit printr-un tub împlantat în gât în esofag. Am împărtășit un asemenea bolnav folosind seringa pe care apoi am spălat-o într-un vas special, am consumat apa respectivă și apoi am ars seringa și acul.
Excepțiile însă nu pot deveni regulă.
Prin anii ’80 – ’90, în zona Neamțului câțiva preoți cu tendințe înnoitoare și cu mare temere de îmbolnăvire au recurs la următoarele procedee:
a. Folosirea mai multor lingurițe; într-o cană aveau lingurițele nefolosite cu care împărtășeau pe credincioși, fiecare cu o linguriță, pe care apoi o punea într-o altă cană,(nu cunosc ce făceau apoi cu lingurițele);
b. Fiecare credincios venea cu lingurița lui, o scotea dintr-un șervețel sau dintr-o batistă curată, preotul o lua și-l împărtășea, apoi îi dădea lingurița înapoi, (nu cunosc ce făcea credinciosul cu lingurița respectivă);
c. Sterilizarea lingurițelor pentru a da credincioșilor încredințarea că totul este conform unor reguli de igienă, asemenea instrumentarului medical.
Toate aceste practici au fost taxate de frații preoți ca inovații în cult și în urma multor critici, respectivii preoți au renunțat, revenind la rânduiala îndătinată și anume împărtășirea cu o singură linguriță.
Odată cu răspândirea pandemiei și anunțarea unor măsuri adecvate de igienă personală și colectivă au apărut critici vehemente la adresa Bisericii referitoare la sărutarea icoanelor, moaștelor, adunarea în locașul de cult neigienizat și mai ales împărtășirea credincioșilor cu o singură linguriță. Primul comunicat al Patriarhiei Române a creat o confuzie, credincioșii asaltându-ne cu întrebări pe această temă, ba chiar au ezitat primirea Sfintelor Taine sau au venit cu linguriță proprie. Este foarte posibil ca autoritățile statului să impună Bisericii renunțarea la acest mod de împărtășire a credincioșilor cu lingurița și, în consecință, să fie forțată să hotărască un alt mod administrare a Sfintelor Taine.
Ca un umil preot cu activitate și experiență de 40 de ani de slujire sacerdotală, îndrăznesc a propune conducerii Sfintei noastre Biserici, ca la o eventuală hotărâre pe această temă, să se țină cont de următoarele trei aspecte:
2. În interiorul corpului eclezial românesc există un segment consistent de preoți, monahi, monahii și credincioși mireni foarte tradiționaliști și care n-ar accepta nici o schimbare, mai ales cei din Moldova. Există experiența legată de îndreptarea calendarului, de Sinodul din Creta, în urma cărora au apărut grupări schismatice, ceea ce poate duce la concluzia că și legat de problema aceasta, a linguriței ca mod de administrare a Cuminecăturii, s-ar putea repeta istoria și nu mai este cazul să apară noi rupturi. În antiteză însă, există și o aripă ortodoxă, numită de unii ortodoxia liberală, care ar dori anumite înnoiri, modernizări sau pe drept cuvânt un aggiornamento, mai ales cu privire la practica primirii Sfintei Împărtășanii. Doar luarea în discuție a unei schimbări de practică liturgică ar deschide cutia pandorei și pentru alte chestiuni, pentru a face parte din „lumea cea cu modă nouă”, așa cum spune Sfântul Ioan Iacob.
Din punct de vedere dogmatic este o legătură intrinsecă între prezența reală a lui Hristos în Euharistie și modul prezenței Sale prin Prefacere (μεταόλή). Tot la fel, din punct de vedere liturgic, este o legătură indisolubilă între Taina Euharistică, adevărul că în potir este Trupul și Sângele Său și modul administrării Tainei. Modul administrării consfințește, confirmă, întărește, sporește credința, sau dimpotrivă este prilej de raționalizare, de secularizare, de bagatelizare, de ispitire sau chiar de necredință, asemănându-o cu un act medical sau cu un ritual formal și fără conținut duhovnicesc. Modul administrării nu trebuie să strivească „corola de minuni” a Tainei Tainelor, nici să pună sub microscop, sub lupă sau în eprubetă ceea ce este mai presus de minte, de gând și de cuvânt.
Pandemiile și epidemiile vin și trec așa cum au trecut multe de-a lungul veacurilor, lumea însăși trece după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice „că trece chipul lumii acesteia” (I Cor 7, 31). Numai Biserica cea sfântă, „stâlp și temelie a adevărului” (I Tim., 3, 15) va dăinui în veci, cu toate rânduielile ei, căci după cuvântul Întemeietorului ei „nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei, 16, 18).
Pr. prof.Vasile Păvăleanu
Legaturi:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Fratilor administratori, pana astazi am considerat acest site ca cel mai echilibrat din toata blogosfera ortodoxa, de aceea comentariul de la inceput mi se pare cel putin bizar. Nu reusesc sa inteleg deloc ingustimea cu care tratati articolul parintelui Florescu. Tind sa cred ca nu ati citit cu atentie nici articolul si nici suta si ceva de comentarii in care parintele explica argumentat si fara patima ce a dorit sa spuna; altfel nu pot intelege aprecierile zelotistico-habotnice. Nu trebuie sa publicati comentariul meu, dar sincer nu am putut sa nu-mi exprim mirarea in ceea ce va priveste…
Hristos a inviat!
Acesta este glasul Pastorului celui bun!
Il urmam!
Roni
@ Dragos:
Frate draga, pana astazi… am impresia ca nu ai comentat ca sa-ti exprimi alta opinie sau apreciere si astazi ai intrat exclusiv ca sa iti exprimi dezamagirea fata de ingustimea noastra zelotistic-habotnica. Bine 🙂 Sa vedem cum va judeca Dumnezeu, ca noi nu cautam slava de la oameni, precum altii. In rest… argumentele sunt in articol. Nu au sens alte polemici.
@ Dragos
“Parintele explica argumentat si fara patima ce a dorit sa spuna”.
Banuiesc ca glumesti 🙂
@admin
Intr-adevar nu am fost foarte activ in ceea ce priveste comentariile; nu am avut pana acum decat trei. Daca veti cauta primele doua comentarii pe care le-am trimis imediat dupa Pasti, in cel de-al doilea veti gasi niste multumiri si aprecieri sincere la adresa voastra.
Nu am contestat nimic din spusele parintelui Pavaleanu ci doar m-a surprins atitudinea si limbajul folosit in comentariul de inceput, care mi se pare ca nu va caracterizeaza…
@ Dragos:
1. Nu cautasem decat la pagina aceasta, am vazut acum comentariile de la stiri. Si ma mira cat de mult ne schimbam reperele in functie de bataia vantului. Pai sa stii ca PS Macarie, care ti s-a parut a fi „prea putin” ca atitudine a Bisericii in perioada pascala, gandeste exact ca noi. Apoi, cine scria acum cateva saptamani: „Fratilor, iertati-ma, dar chiar nu vrem sa vedem gravitatea situatiei? Am fost impiedicati noi, laicii, sa ne spovedim si sa ne impartasim, precum si sa ne impartasim copiii! Oare Pastile nostru nu este Hristos Domnul prezent real in Sfintele sale Taine, in Sfanta Taina a Euharistiei?!” – Exact, nu vrem sa vedem gravitatea situatiei?
2. De ce sa nu ne caracterizeze? Dar in Evanghelie te surprinde ca Dumnezeul Iubirii pune mana pe bici sau ca biciuieste pe farisei si carturari cu vorbe grele de tot spuse in fata? Pe de alta parte, ti se pare ca referirile la ingustimea si habotnicia noastra sunt mai elegante? Insa repet, nu ne deranjeaza, fiindca stim cui slujim si ca nu umblam dupa laude si lingusiri omenesti. Dar da, uneori e nevoie si de cuvinte mai tari si acide, cand amenintarea vicleniei agresive si a apostaziei devin letale. Si acum inca a fost o reactie inca palida fata de gravitatea lucrurilor, fata de amploarea atentatului la Hristos dat de catre lupii in piele de… păstori. Cam ce cuvinte ar fi fost mai potrivite? As zice ca cele din Evanghelie, care incepeau cu “naparci, pui de vipere, nebuni si orbi, farisei fatarnici”. Greu, nu?! Asta fiindca dincolo de gardul vopsit atragator sunt niste fiare cumpilte care sfasie tot ce avem mai sfant. Daca nu avem ochi de vazut nici acum, va fi prea tarziu, cand vom vedea, totusi. E ceasul al doisprezecelea.
3. Daca nu ai contestat fondul celor spuse de pr. Pavaleanu, atunci sa ramanem la fond. Totusi noi nu am pomenit niciun nume acolo, tu ai facut-o.
@ Vlad:
Daca poti argumenta, te rugam.
Despre cat de “fara patima” explica parintele ce a vrut sa spuna se vede din maniera in care raspunde celor care nu-i impartasesc ideea. Un mic exemplu. Cineva ii spune: “Si, daca ingaduiti, o intrebare-rugaciune pentru toti – noi (incepand cu mine, desigur), cei atat de siguri pe mintile si experientele si intemeierile patristice ale intelegerilor noastre; „Doamne, dar daca totusi gresesc in ce cred legat de acest subiect? arata-ne Tu Adevarul, voia Ta! ca de nu, in van toate, si desertaciune toata vorbaria si scrierea, si chimvale sunatoare toate spusele si scrierile noastre…”. Iar raspunsul parintelui este acesta: “…Iar de rugat, m-am rugat înainte să-l scriu, n-aveți grijă.”.
Iar despre cat de “argumentat” explica parintele ma marginesc la a cita cateva randuri din parintele Ioannis Romanidis:
“Cine teologhiseste cu mintea plina de ganduri nu o sa dea o teologie corecta, pentru ca trebuie sa aiba numai un singur gand in mintea lui. Daca are alte ganduri in minte, nu poate teologhisi corect. Poate sa teologhiseasca mai mult sau mai putin DESPRE teologia ortodoxa, pentru ca va citi texte patristice, hotarari sinodale, si are o cunoastere formala despre credinta, dar nu va putea niciodata sa ordoneze corect intregul material si sa inteleaga relatia pe care o au aceste nume si intelesuri cu realitatea experientei duhovnicesti a Parintilor” (extras din Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale parintelui Ioannis Romanidis, volumul II, a Mitropolitului Ierotheos).
@ Vlad:
Nu mi se pare ceva grav in exemplul dat, dar am aflat din alte surse ca, in general, ar raspunde mai batjocoritor sau ca ar sterge multe dintre comentariile care contin argumentatii nefavorabile (fara sa fie jignitoare), insa recunosc ca nu ma atrage si nu am nici timpul de pierdut sa stau pe comentariile scrise la postarile sale. Mi se pare suficient de grav si de hulitor (dar si perfid) ceea ce scrie in articole. Altminteri, toti suntem oameni si gresim, insa legat de Sfintele Taine nu e de joaca nici macar cand e sa ne exprimam niste opinii personale, cu atat mai putin cand avem pretentia sa facem propuneri de schimbare a randuielii Bisericii, pretinzandu-ne la masura Sfintilor Parinti. In aceasta privinta, as zice ca totul trebuie inceput de la acest cuvant arzator, de baza: “SI NU VOI SPUNE VRAJMASILOR TAI TAINA TA, NICI SARUTARE ITI VOI DA CA IUDA!”.
Pe de alta parte, nu am uitat de cat de “mult” a aparat Biserica si pe Patriarh acest preot atunci cand s-a declansat linsajul in masa dupa cazul Colectiv! Acolo s-a vazut cui slujeste (idem si Papahagi!) si cine nu a vrut sa vada… nu va vedea nici daca inviaza cineva din morti si-i va spune direct de la Hristos adevarul.
@Vlad
Banuiesc ca stii faptul ca pr. Romanidis face o distinctie clara intre mintea cu sens de ratiune (logiki)-care se afla in creier si cea noetica (nous)-care ar trebui sa se afle in inima. Mintea (nous) trebuie sa aiba un singur gand: ” Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma ! ”
Parintele Romanidis spune ca un profesor care are rugaciunea inimii, in acelasi timp, cu ajutorul ratiunii, poate preda studentilor sai probleme de matematica.
In limba romana nu exista doua cuvinte diferite care sa exprime aceste doua realitati. Explica inaltul Ieroteos Vlahos aceste lucruri
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-20561889-parintele-ioan-florin-despre-protestele-colectiv-oamenii-scandeaza-dar-nu-rafuiesc-biserica-ortodoxa-imaginea-arogantei-unei-institutii.htm
@Dragos
Si tot parintele Romanidis spune si urmatorul lucru: “Un om poate, prin ratiunea lui, sa fie un luminator, poate sa fie, din punct de vedere rational, un teolog de marca, iar la minte (nous) sa fie impietrit; mintea lui e in intuneric. Pe de alta parte, se poate sa fie cineva complet analfabet din punct de vedere lumesc si totusi sa aiba mintea (nous) luminata, si sa stie cum sa lumineze si mintea altor oameni […] De aceea vedem fenomenul acesta parodoxal ca, in Ortodoxie, de cele mai multe ori, cei mai luminati sunt cei care n-au studiat Teologia pe la universitati. Astfel, avem doua fenomene. Unul e analfabetul intr-ale ratiunii, si luminat la minte (nous). Iar celalalt e luminatul intr-ale ratiunii si intunecat la minte (nous) (extras din aceeasi carte, pp. 178-179).
@admin
Sincer mi se pare ca parintele nu a facut altceva decat sa denunte rigiditatea administratiei bisericesti. Totusi, acest preot slujeste cu binecuvantarea unui episcop. In diaspora preotii sunt mult mai apropiati de episcopii lor, asa ca imi vine greu sa cred ca episcopul lui nu-i citeste articolele si cred ca este singurul care poate cu adevarat sa-l judece
Pe de alta parte, mi-am dat seama ca nu am nici o autoritate sa va trag la raspundere pentru comentariile pe care le faceti pe blogul vostru. M-am grabit si-mi cer iertare!
@ Dragos:
E in ordine.
@Vlad
Ai dreptate, dar tot parintele vorbeste si despre cei care au atat mintea (nous) luminata dar sunt si eruditi dpdvd intelectual. In aceasta categorie intra Sfintii Trei Ierarhi. Din pacate sunt la serviciu si nu am langa mine cartile parintelui si ale inaltului Ierotheos ca sa-ti pot cita exact. Nu vreau sa fac pe desteptul dar chiar sunt pasionat de scrierile parintelui Romanides.
Din pacate sunt atat de putin traduse in romana. Eu stiu doar trei, in afara celor doua volume din “Dogmatica empirica” ale IPS Vlahos. Chiar ma bucur ca le citesti
@Dragos
Ma bucur ca plecand de la doua idei diferite am ajuns sa vedem ca avem si ceva in comun. Caci, asa cum imi zicea parintele meu duhovnic, atunci când faptul de a fi diferiți nu ne mai face complementari, când opinia aproapelui nu ne mai aduce o bogăție (așa cum învățăm în Biserică), când nu putem trece pur și simplu peste ea dacă nu sântem de acord, ci stârnește în noi opoziții agresive, în care vrem să îi convingem pe toți de justețea observațiilor noastre, înseamnă că ne-am virusat de duhul vremii. Înseamnă că am pierdut (dacă am avut vreodată) cugetul Bisericii.
Citatul despre care vorbesti se afla la aceeasi pagina cu randurile de mai sus: “Apoi, mai sunt si alte exemple, cand cineva e luminat si cu ratiunea, si cu mintea. Combinatia aceasta ni i-a dat pe marii Parinti ai Bisericii. Cand un Parinte al Bisericii are doar mintea luminata, ii avem pe marii Parinti nevoitori, care in cele duhovnicesti sunt de neatins. Tot ce-au scris despre viata duhovniceasca este de neegalat, insa nu ne-au lasat scrieri, sa zicem, ca ale lui Vasilie cel Mare sau Grigorie de Nyssa, care au avut si o inalta cultura profana. Apoi, mai avem si cealalta categorie: omul care este si impietrit la inima, si dobitoc intr-ale ratiunii”.
Te cred ca esti pasionat de scrierile parintelui avand in vedere faptul ca ai redactat cel putin o traducere a unei carti scrisa de mitropolitul Ierotheos 🙂
@Dragos
“In diaspora preotii sunt mult mai apropiati de episcopii lor, asa ca imi vine greu sa cred ca episcopul lui nu-i citeste articolele si cred ca este singurul care poate cu adevarat sa-l judece”
Din pacate, ierarhul parintelui se pare ca propovaduieste aceeasi idee, avand in vedere nota de subsol de la celebrele “indrumari” pastorale ale unei eparhii din diaspora care suna cam asa: “1. Aceste îndrumări se dau în urma consultării ierarhilor din Mitropolia Europei Centrale şi Meridionale şi a celor din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, care au convenit să îndrume viaţa bisericească în funcţie de restricţiile impuse în fiecare din ţările în care au juristicţie.”. Iar un alt preot din aceeasi Arhiepiscopie cu parintele a facut si tutorialul despre care vorbesc fratii in comentariul de la inceputul articolului (banuiesc ca a avut binecuvantarea ierarhului sau chiar recomandarea lui).
@Vlad
Nu sunt eu acel Dragos; din pacate… 🙂
@Dragos
legat de articolul parintelui, a aparut un cuvant teologic de netagaduit al Mitropolitului Ierotheos aici:
https://doxologia.ro/teologia-bisericii-despre-sfanta-impartasanie