DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!

12-01-2009 Sublinieri

Extrase din cuvintele unor batrani duhovnicesti athoniti si ale unui venerabil ierarh, citite in ultima perioada in revistele ortodoxe, pe care le dedicam, cu toata dragostea, pretuirea si durerea, fratilor nostri ortodocsi de pe internet si nu numai, ale caror inimi sunt “îmboldite de spinii urii”, ca o chemare sincera spre impacare, smerenie, dragoste si unitate intru Hristos, fara de care nimic nu vom izbandi, oricat de multa “dreptate” am avea:

pasaret.jpg

****

Parintele Dionisie Ignat de la Colciu:

Durerea cea mai mare este că noi între noi nu ne iubim, noi între noi. Dacă şi aici, şi în monahism se strecoară ispititorul ăsta! Tu eşti român şi eu român, dar el se bucură când îţi poate săpa o groapă ţie, în faţa duşmanului. In faţa duşmanului, care duşman e şi al lui şi al meu. El se uneşte cu duşmanul lui şi al meu ca să mă distrugă pe mine. Am observat că multe întâmplări din acestea s-au întâmplat şi asta-i dureros.

Vedeţi? Asta-i ca şi cum ar fi un blestem pe capul nostru. Vasăzică, zici să fim mai uniţi, împreună, cu aceleaşi idei şi pe urmă te faci fals, vezi? Asta-i o slăbiciune, da, o slăbiciune. Cel mai dureros lucru. N-avem darul ăsta al unirii... […] Vezi, şi la noi, nu ziceau vechii noştri români că „unirea face puterea”? Dacă este unire, ai putere. […] Dar dacă nu-i unire, e dărâmare, s-a terminat“.

(in revista “Presa ortodoxa“, numar-semnal, decembrie 2008)

dionisie5.jpg

***

Parintele Iulian Lazar de la Prodromu:

Mai, sa fiti atenti la cuvintele desarte, ca mult rau va faceti unii altora prin mass-media si veti da socoteala.Va spun ca pentru orice cuvant desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua Judecatii. caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit” (Mt. 12, 36-37). “Nici vorbe de rusine, nici vorbe nebunesti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degraba multumire” (Ef 5, 4) sa aduceti in toate zilele voastre. Domnul si Maica Domnului sa va ocroteasca…”

(in revista “Lumea monahilor”, nr.18/decembrie 2008)

p.jpg

***

PS Justinian Chira, Episcopul Maramuresului si Satmarului:

“Care este pozitia, in Evanghelie, in legatura cu dusmanii? Iubiti pe vrajmasii vostri! – asa zice Evanghelia. Binecuvantati pe cei ce va blestema si va rugati pentru cei ce va batjocoresc. Acesta este cuvantul lui Hristos, aici trebuie sa ne incadram noi.

Nu cum din nefericire se intampla si acuma: e o dureroasa, o extraordinara rana in sufletul meu cand vad in presa cum se barfesc, cum se condamna oamenii unul pe altul. Ca nu-i unul mai rau ca altul si nici nu-i mai rau altul decat mine si eu decat altul. Sunt dureroase aceste lucruri. Aceasta este pozitia crestina.

Sa incepem cu inceputul. Sa incepem cu adevarat sa traim in duhul Evangheliei lui Hristos, ca daca nu, atunci Apocalipsa va veni. Si atuncea e mult mai dureros inceputul sfarsitului, mult mai groaznic inceputul sfarsitului! Pentru ca inceputul inseamna: a te coace pe toate partile in foc, si a nu te lasa sa mori, nici sa traiesti – asta este atmosfera din lumea de azi. Binecuvantat sa fie Dumnezeu!”

(in revista “Lumea monahilor”, nr.18/decembrie 2008)

1230053106-3.jpg

Legaturi:

_mg_2772ma.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuvantul ierarhilor, IPS Justinian Chira, Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, Parintele Iulian (Prodromu)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Cuviosul DIONISIE IGNAT de la COLCIU risipeste tulburarea cu privire la actele electronice, pecetluire si vinovatie: “TOTUL ESTE VOINTA OMULUI… NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“ | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: PĂSTORUL MARAMUREȘULUI CREȘTIN. Astăzi, 28 mai, Parintele Arhiepiscop IUSTINIAN CHIRA implineste 95 de ani! “Două modele am avut în viaţă: Pe Iisus Hristos şi pe ţăranul muncitor cu palmele bătătorite” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: VLADICA JUSTINIAN CHIRA, vrednicul arhiepiscop al Maramuresului, A TRECUT LA DOMNUL in aceasta dimineata, LA 95 DE ANI | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: VLADICA JUSTINIAN despre RUGACIUNILE IMPREUNA CU ERETICII si ECUMENISM, cu fermitate, dar si cu grija de a “A NU FACE BREȘĂ ÎN INTERIORUL BISERICII”: “Noi nu avem voie să ne exprimăm cu multă uşurinţă despre orice problemă şi
  5. Pingback: “Dumnezeule, dar eu nu vreau sa ma duc in Rai singur, eu vreau sa ma duc cu poporul!” – VESNICA POMENIRE INALTPREASFINTITULUI JUSTINIAN, “voievodul” duhovnicesc al Maramuresului. CUVINTE DUHOVNICESTI, MARTURII SI EVOCARI (vid
  6. Iisus Hristos sa apere biserica ortodoxa

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate