IUBIREA DE VRAJMASI – PORUNCA “IMPOSIBILA”

4-10-2008 Sublinieri

capul-mantuitorului-umil.jpg

Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu ne marturiseste explicit Sfantul Siluan Athonitul. Este un cuvant pe care cred ca ar trebui sa-l avem in permanenta in vedere atunci cand citim sau ascultam Evanghelia. Mai ales cand este vorba de Evanghelia Iubirii Vrajmasilor, cea citita in Duminica de maine la Sfanta Liturghie.

Parintele Rafail Noica “pluseaza” si spune ca Dumnezeu, poruncindu-ne, nu asteapta de la noi sa si putem face, pentru ca El stie ca noi nu avem in noi puterea de a implini Cuvantul Lui. Cum se poate asta? Inseamna atunci ca Dumnezeu ne cere “imposibilul”? Da, intr-un fel tocmai asta ne cere! Pentru ca poruncile Sale nu sunt porunci morale, deci nu sunt accesibile vointei simple ale omului. Poruncile lui Dumnezeu reprezinta, dupa cuvintele aceluiasi parinte Rafail, “descoperirea vietii Dumnezeiesti la care ne cheama si pe noi Hristos. Sunt asadar porunci Dumnezeiesti, nu omenesti.

Si atunci inseamna ca Dumnezeu este absurd? Nu, ci inseamna numai ca este vorba despre ceea ce parintele N. Steinhardt numeste “boieria lui Dumnezeu” care “ne toarna in poala o masura buna, indesata, clatinata si cu varf” (Lc. 6, 38). Dumnezeu vrea sa ne daruiasca TOTUL, vrea sa ne faca sa fim ca El, sa impartasim Viata Lui si de aceea ne porunceste lucruri cu neputinta firii omenesti; de fapt, prin “porunci” El ne cheama cu o chemare cu caracter absolut, o chemare “de ultima autoritate”, pe care sa n-o putem relativiza sau ignora.

Totodata, prin acest fel de porunci Dumnezeu doreste ca noi sa ne descoperim incapacitatea de a trai prin noi insine intru El si sa ne smerim total, in profunzime, sa ne vedem adanc neputinta si netrebnicia noastra si, deznadajduind de noi insine, sa-I cerem Lui ajutorul. Cum am auzit chiar in Apostolul de maine: “Puterea Mea intru neputinta (omului) se desavarseste (2 Cor. 12, 9) ; abia trairea si constientizarea slabiciunii noastre in lucrarea celor dumnezeiesti ne fac capabili sa le si putem primi cu adevarat! Altminteri, daca am primi mult pentru meritele si eforturile noastre ne-am trufi si am batjocori Darul ce ni se face!

Asadar, foarte bucuros ma voi lauda mai degraba intru slabiciunile mele, pentru ca intru Mine sa locuiasca puterea lui Hristos(ibidem).

Abia cand ma golesc de orice nadejde in mine si de orice bizuire pe propriile mele puteri, de orice parere ca am facut eu ceva bun, numai atunci ma pot umple de harul lui Dumnezeu! Caci numai cu putere dumnezeiasca, numai cu harul Duhului Sfant putem sa facem cele ale Duhului si ale Dumnezeirii, adica… poruncile evanghelice.

Am socotit ca trebuie precizate din capul locului aceste lucruri cand vorbim in general despre poruncile evanghelice si, in particular, despre porunca iubirii, care culmineaza in iubirea vrajmasilor. Si asta pentru ca multi se insala crezand ca le este foarte la indemana sa iubeasca pe toti oamenii sau sa-i iubeasca pe vrajmasii Bisericii, inchipuindu-si ca deja implinesc cu multa usurinta poruncile cele mai grele ale lui Hristos si judecandu-i pe cei care, dupa intelegerea lor, “nu au dragoste”. Iar altii se insala, cumva la polul opus, crezand ca, daca prin fire ei nu pot implini poruncile duhovnicesti (de exemplu nu pot iubi, nu pot avea blandete, etc.), atunci nici nu li se cere tocmai lor (mai ales daca traiesc in lume) sa le implineasca si atunci renunta la lupta sau isi gasesc in crestinism o parte aparent “accesibila” firii lor. Amandoua extremele sunt denuntate de Parintii Bisericii ca fiind cai ratacite. Si unii si altii, fara sa-si dea seama reduc Evanghelia la un continut “firesc”, psihologic, omenesc.

Primii traiesc foarte mult in inchipuire si, bazandu-se pe niste firi mai sentimentale, mai exaltate sau pe o imaginatie mai dezvoltata, se autosugestioneaza foarte usor si pot ajunge sa li se para ca iubesc usor, ca “au dragoste” pentru totiLor li se par lipsite de iubire cuvintele mai severe, mai ferme prin care Ortodoxia este despartita de minciuna si prin care raului i se spune pe numele de RAU. Nu vor sa vada decat “ce e bine” si “roz”, iar “iubirea” lor este mai mult proiectia unei nevoi de siguranta si confort psihologic, din care se exclude automat (prin negare, prin deformare) tot ceea ce este “inconfortabil” si produce nelinistea cea buna sau durere.

De partea cealalta, iubirea aproape ca iese din discutie, este “un moft”, de “sensibilitate” nici nu mai avem nevoie, pentru ca ceea ce este important este sa fii cat mai dur, cat mai “corect”, sa arati cat mai mult curaj in a folosi cele mai “tari” expresii impotriva adversarilor (care pot sa fie si frati, nu conteaza), totul sub acoperirea motivatiei “apararii” si “marturisirii indarjite” a adevarului.

De o parte bem sirop dulce pana la greata sau vin slab si diluat, de cealalta parte ne imbatam cu vodca tare, ruseasca. 🙂

Unii ne urcam cu inchipuirea pana la a ne crede la masurile exceptionale ale fratelui din Pateric “care de multa bunatate nu mai stia ce-i rautatea“, iar altii ne credem dispensati de poruncile Evangheliei, de vreme ce noua ne place mai mult fie lupta ideologica cu “dusmanii neamului”, fie litera Canoanelor, crezand ca in afara discutiilor despre ecumenism, masonerie si ierarhii apostati altceva nici nu mai merita discutat in legatura cu Ortodoxia.

Unii viseaza o pace si o armonie universala si se smintesc cand citesc ca Hristos a zis:N-am venit sa aduc pace, ci dezbinare sau cand aud ca Sfintii Parinti ne poruncesc sa nu avem partasie cu ereticii. Ceilalti nu pot intelege razboiul duhovnicesc decat ca pe o cearta nesfarsita cu toata lumea, vezi Doamne “pe motive de credinta” (ca si cum nu scrie in Scriptura ca “un slujitor al Domnului nu trebuie sa se certe”!). Primii sunt un fel de “origenisti” de facto, adica ei cred in apocatastaza si nu accepta in ruptul capului ca Dumnezeu nu-i mantuieste pe toti, la gramada, indiferent ce au facut si ce au crezut, ca si cum mantuirea e un fel de “hocus-pocus”, iar binele si raul pot fi usor relativizate. Ei confunda adesea iubirea pacatosilor si ereticilor cu iubirea, slabiciunea sau indiferenta fata de pacatele sau ereziile lor. Ultimii, dimpotriva, cred ca au ei dreptul sa osandeasca pierzarii pe mai toti oamenii inca de aici, toti le sunt vrajmasi si… crezand ca urasc pacatele si ereziile, trec repede pragul si ajung sa deteste si sufletele celor vatamati de vrajmasul.

Dar Ortodoxia autentica este cea care merge pe “calea imparateasca”. Iubirea vrajmasilor chiar este necesara pentru mantuirea noastra; cel putin sa mergem pe calea dobandirii ei, cel putin sa recunoastem ca n-o avem, dar ca… avem nevoie de ea de la Dumnezeu si s-o cerem! In acelasi timp, nu spunem albului negru si negrului alb: exista vrajmasi ai Bisericii, exista lupi in piele de oaie, nu toti sunt buni, frumosi si bine-intentionati si… nu ne facem ca nu vedem cine este fratele si cine este vrajmasul Bisericii. Avem datoria realismului si trezviei, datoria sa discernem graul de neghina si sa nu luam apararea raului, sa nu fim avocatii minciunii si ai “fiilor minciunii“!

Este important sa tinem cumpana dreapta si in acelasi timp sa uram din toata inima raul sub orice forma ar fi, iar de aproapele nostru cazut sub robia lui sa nu ne scarbim, ci sa ne doara pentru el si sa ne fie mila. Adevarata iubire nu neaga si nici nu justifica raul, nu trece cu superficialitate si usuratate pe deasupra realitatii crude si adesea tragice a caderii umane, a iadului lumii, a nedreptatilor si nerusinarilor, ci le asuma intr-o inima arzand de suferinta, intr-o inima compatimitoare. Trebuie sa nu pacatuim prin prostie si prin lasitate si sa nu lasam raul sa se desfasoare nestingherit fara ca noi sa facem nimic. Dar asta nu ne indreptateste nici sa-i condamnam fara drept de apel sau sa-i batjocorim pe cei care ni se par rataciti, unii fara voia lor. Ci de toti sa avem mila, pentru toti sa ne rugam asa cum putem, tuturor sa le dorim binele si mantuirea, ca sa fim cu adevarat “fiii Celui-Preainalt, Care este bun si cu cei nemultumitori si rai (Luca 6, 35) si Care vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina!

Sa ascultam acum glasul Ortodoxiei adevarate, exprimat prin Sfintii Serafim Rose si Siluan Athonitul, invatandu-ne care este calea cea dreapta de a ne iubi vrajmasii:

Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?

predica de pe munte

Legaturi:

“Nu o data repeta staretul cat ii este de trebuincioasa crestinului rugaciunea pentru vrajmasi. Iata cuvintele lui: <<Numaidecat sa te rogi pentru vrajmasi, caci daca nu te rogi e ca si cum ai turna gaz pe foc si flacara se mareste din ce in ce mai mult. Totdeauna si pentru toate, chiar si pentru necazuri, multumeste-I Domnului si Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu>>”.

“In primul rand trebuie sa nu ne panicam, ci sa ne privim cu mai mult realism si chiar cu autoironie. Astia suntem. Sa ne asumam asa cum suntem. Ce rost are sa ne punem fard peste fata sufletului, fie el si fard “duhovnicesc”? Mandria cea mare statea tocmai in inselarea de a crede ca era ceva de capul nostru, ca eram noi cine stie ce… Si ce daca am descoperit cat de uraciosi suntem de fapt? Vorba parintelui Rafail, abia acum ar trebui sa ne bucuram mai mult, pentru ca abia acum VEDEM! (…) Noi ne amagim ca imitand sau traind prin inchipuire un anume comportament ori anumite stari si virtuti duhovnicesti dobandim deja smerenia vamesului. (Desigur, are si imitatia rolul ei formativ, insa numai daca ii stim masura si daca ramanem constienti ca… e doar imitatie si daca nu ne uitam scopul, daca mai tindem totusi spre autentic, spre interiorizarea reala a acelui comportament).Semnele exterioare ale smereniei (respectul aparent fata de vointa altora, de exemplu) nu sunt intotdeauna simptomatice in cazul smereniei spirituale. Adesea ele sunt in realitate simple trasaturi umane, controlate, nascute si observate de mintea individuala… (…) Adevarata smerenie trebuie sa decurga din ceva launtric, dintr-o dispozitie personala stimulata de descoperirea spirituala a prapastiei dintre starea cazuta a omului si potentialul dumnezeiesc la care ne-am referit. Un astfel de sens, un astfel de mod de abordare a lumii imbina forta spiritului cu cea a mintii si, astfel comportamentele unor asemenea oameni constienti spiritual nu sunt nici deliberate si nici prefacute” scrie Arhiepiscopul Chrysostomos de Etna”.

“Ce frumos ar fi să citească acest text şi cei care îl folosesc pe Sfântul Maxim (si nu numai pe el) pentru a îşi elabora complicatele şi lipsitele de viaţă raţionamente ale filosofiei „iubirismului“, moda fatarnica a zilelor noastre! Pentru că exisă nu puţini care cred că pricep ceva din scrierile filocalice ale Sfântului, foarte contemplative, foarte inalte, dacă ei le percep intelectual. Însă priceperea intelectuală este nimic dacă ea nu este luminată de trăirea prin duh, prin experierea, adică, a acelor principii expuse. Filocalia Sfântului este contemplativă în sensul în care autorul ei trăia şi experia cele descrise acolo, la un nivel de neimaginat pentru cititorii de astăzi. În lipsa experierii, scrierile Sfântului Maxim sunt transformate în filosofie abstractă, lipsită de viaţă, de duh. Cei care citesc astfel scrierile sale contribuie la formarea unei păreri de sine nocive care afirmă că deţin iubirea şi că o şi înfăptuiesc. O “iubire” găunoasă, estetică, siropoasa, sentimentalista si inchipuita ce se exercită asupra unor “abstractiuni”, nu asupra unor oameni concreti – iubim homosexualii, dar nu pentru că trăim cu ei, ci aşa, de la distanţă, estetic, iubim pe eretici, iubim pe hulitori, în general, ne place sa-i “iubim” mai exaltat tocmai pe cei de care Scriptura zice sa ne ferim si de ale caror pacate sa ne delimitam. Ii “intelegem” si ii “iubim” nu pentru că simţim ceva pentru celălalt, ci pentru că ne place să ne considerăm, la rândul nostru, marginalizaţi şi neînţeleşi, eroi romantici ai unor drame care mângâie orgoliul nostru pitit sub masca smereniei. De fapt este vorba o forma mascata a iubirii de noi insine, asa cum magistral arata Oana Iftime.

Cât de străină este această “dragoste” de sine de dragostea reală a Sfântului Maxim, acuzat că urăşte, acuzat de încăpăţânare şi calcat în picioare de cei care ziceau “pace, pace”! Si astazi, “atot-iubitorii” si “atot-tolerantii” fata de eretici, sodomiti, pagani, etc. ii zdrobesc, ii ponegresc, ii persecuta si ii urasc de moarte pe fratii lor care indraznesc sa se opuna ideilor gresite si planurilor ticluite de ei. Asta le si da in vileag falsitatea si caracterul inselator al vorbelor mari si frumoase despre iubire (pentru cine are ochi sa vada, dar…)”.

pictura-manastirii-valea-din-pridvor.JPG


Categorii

Uncategorized

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

66 Commentarii la “IUBIREA DE VRAJMASI – PORUNCA “IMPOSIBILA”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: PREDICILE AUDIO ale parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA PREDICII DE PE MUNTE SI A IUBIRII DE VRAJMASI. Cine crede ca este bun se afla intr-o mare inselare; De ce cuvantul “TREBUIE” este otrava pentru suflet, cum functioneaza PATIMA ca un D
  2. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ -
  3. Foarte bun text!

    🙂

  4. Pingback: Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text) | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: IUBIND CRUCEA LUI HRISTOS… Conferinta de la Ploiesti (aprilie 2016) a Parintelui Episcop MACARIE DRAGOI (audio+text) – prima parte: “Atunci cand cand simtim ca nu mai avem puterea de a merge mai departe, atunci cand simtim ca suntem slab
  6. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate