SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL: Dumnezeu nu Se coboara decat in aceia care Il striga staruitor!

19-01-2009 Sublinieri

macaire19ianuarie

Încă nu credem că Hristos este nemincinos

Sufletul omului este îmbrăcat cu haina Sfântului Duh aşa cum trupul este îmbrăcat în haine. Cel ce umblă gol trupeşte este lipsit cu totul de bun-simţ, scârbindu-i pe cei­lalţi. Tot aşa, cel ce are sufletul gol, neîmbrăcat cu Duhul, îl scârbeşte pe Dumnezeu, care-Şi întoarce faţa de la el.

Precum Adam s-a ruşinat văzându-se gol, tot astfel sufletul ce se simte gol să se ruşineze şi să caute să se îmbrace cât mai repede în haina luminii Duhului. Să nu se înşele pe sine însuşi cu gândurile sale, crezându-se drept şi cinstit, căci dreptatea pe care ne închipuim noi că o avem se va dovedi falsă la Judecată! Să-L implorăm neîncetat pe Dumnezeu să ne îmbrace în haina sfântă a Duhului, căci numai El o poate face.

Un suflet care crede cu adevărat în Hristos este vindecat de izvorul gândurilor celor rele. De aceea l-a ispitit satana pe Adam, pentru a-i fura omul cel dinlăuntru, duhul care-i conducea trupul, pentru a-l face să nu mai privească la Dumnezeu, ci numai la fapturi şi la patimile sale. Doctorul sufletului nu este altul decât Hristos, şi cel ce aleargă cu credinţă la El se vindecă cu siguranţă, asemenea femeii cu scurgere de sânge. Sufletul omului n-a putut fi vindecat de nimeni, de nici un profet sau patriarh, iar curgerea cea necurată a gândurilor numai Mântuitorul a putut s-o oprească. Se făceau în vechime tot felul de purificări corporale, dar sufletul rămânea închis între duhurile rele ce-l bântuiau. Căci rana cea mare şi nevăzută pe care o făcuse satana numai Dumnezeu o putea vindeca. Sufletul trebuie să alerge la Domnul pentru a fi vindecat, aşa cum a alergat femeia cea bolnavă, aşa cum a strigat orbul care nu vedea să meargă şi Iisus l-a auzit şi l-a vindecat. Tot astfel, sufletul are voinţa liberă să strige după ajutor la Dumnezeu, şi cel ce încă nu se vindecă înseamnă că nu are suficientă credinţă, că se îndoieşte încă de puterea lui Hristos, care pe toţi îi întreba mai întâi: “Crezi că pot face Eu acestea?”

Noi încă nu-L iubim din toată inima şi nu credem cu adevărat că El a făgăduit că-L va dărui Duhul Său cel Sfânt celor ce-L roagă în mod sincer. Încă nu credem că Hristos este nemincinos.

***

anastasi

Pocăinţa este singura noastră salvare

Focul ceresc al Duhului Sfânt, pe care numai unii îl primesc în inima lor şi care lucrează în ei, la învierea morţilor, va aduna iarăşi mădularele împrăştiate ale trupu­lui, refăcând ceea ce a fost desfăcut, reînnoind ceea ce a fost putrezit. Focul din suflete, care acum este ascuns, va intra atunci din nou în trupuri, dar se va face văzut şi în afară, spiritualizând trupurile, făcându-le trupuri duhovni­ceşti. Aşa s-a petrecut cu cei trei tineri care, având focul dumnezeiesc în sufletele lor, au biruit focul material în care fuseseră aruncaţi de Nabucodonosor. Atunci, focul divin s-a arătat şi în afară şi a împiedicat focul pământesc să se atingă de tinerii cei curaţi. Acest foc ceresc lucrează în sufletele celor drepţi o icoană ascunsă, care însă la înviere se va arăta în afară. Potrivit gândurilor omului curat ce se luptă după propria lui voinţă, Domnul alcătuieşte acestuia un chip nevăzut înlăuntrul lui, dar care se va arăta lumii întregi la înviere, pentru că “nimic din ceea ce a fost ascuns nu va mai fi acoperit”.

Şi gândurile cele rele nu pot fi cunoscute de suflet până ce nu intră lumina în el. Singur, de la sine, omul nu ştie ce este bun şi ce este rău. Numai prin ascultarea de Dumnezeu se aprinde lumina în mintea lui, îşi vede gândurile necurate şi rănile pe care l-a făcut păcatul în el. Numai când răsare soarele oamenii văd ce trebuie să facă; pe întuneric, nimeni nu mai poate să lucreze. Tot astfel şi sufletul: fără lumina lui Dumnezeu nu se cunoaşte pe sine însuşi şi deci nu duce nici o luptă cu răul şi, vai!, va muri în păcatele sale.

Sufletul şi-a pierdut chipul prin neascultare. Adam a fost creat curat de Dumnezeu şi toate făpturile i-au fost dăruite ca să-l servească. Dar Dumnezeu a voit să încerce credinţa şi ascultarea lui şi a îngăduit vicleanului să-l ispitească, iar Adam s-a lăsat prins în cursă şi, o dată cu el, întreaga creaţie care-l slujea a căzut. Adam nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu, a voit să devină asemenea Lui – a dorit deci măreţia şi gloria, şi astfel a căzut în moarte şi blestem. Lipsa fricii de Dumnezeu, aceasta este nenoroci­rea întregii omeniri. De la Adam şi până astăzi, oamenii s-au crezut pe ei înşişi puternici, stăpâni peste întreaga natură ca şi cum ei ar fi creat-o, nevrând să priceapă, în mândria lor, că totul a fost făcut de un Ziditor, nu la întâm­plare, ci cu un sens şi cu un scop anume. Pentru că, de veacuri, oamenii nu au priceput aceasta, în iubirea lui nesfârşită pentru creatura Lui, Dumnezeu ne-a descoperit acest sens, trimiţând mereu prooroci şi, în cele din urmă, pe Fiul Său, Iisus Hristos, împreună lucrător la crearea întregului univers. In legea veche, Moise era mântuitorul poporului ales. Acum însă, Hristos este adevăratul şi ultimul mântuitor al sufletelor, scoţându-le din Egiptul păcatelor şi din sclavia gândurilor rele. El ne arată sensul existenţei noastre, şi anume recâştigarea curăţeniei şi sfin­ţeniei de la începutul creaţiei noastre, stare la care nu se poate ajunge decât ieşind din “Egipt”, adică din duhul lumii, din grijile ei, din materialitate. Şi luptând cu obişnu­inţa atât de adânc infiltrată în noi de generaţii, să scoatem afară, contrar voinţei noastre, toate poftele trupeşti şi să nu mai avem decât singura grijă: aceea de a fi plăcuţi lui Dumnezeu, de a asculta şi împlini poruncile Lui, cu preţul vieţii noastre. Numai această înţelegere, această “Nouă Lege” adusă de Mesia, salvatorul ne readuce la chipul cel dintâi al lui Adam cel nevinovat.

Pocăinţa este aşadar singura noastră salvare! Nici cultura, nici inteligenţa, nici nobleţea, nici frumuseţea nu-l reînnoiesc pe om, ci numai pocăinţa adevărată, ruşinea şi regretul pentru tot păcatul săvârşit în trecut. Şi, bineînţeles, schimbarea totală a felului de vieţuire, de gândire.

Părăsind totul pe acest pământ, ne adunăm comori în Ceruri şi inima noastră va tânji după aceste comori de sus oricât de săraci am fi aici, pe pământ; şi chiar de aceea Iisus îl sfătuieşte pe cel ce voia să ajungă desăvârşit: “Vinde totul, împarte săracilor, şi vei dobândi comori în Cer”. Nemaiavând nimic aici, pe pământ, nu vom mai avea la ce să privim în jos, şi ochii noştri vor fi veşnic spre Cer.  Duhul omului  ajuns aici  se ridică la înălţime şi moartea îi apare ca o eliberare, ca o odihnă a tuturor luptelor sale. “Plăcută este moartea cuvioşilor Săi înaintea Lui”. Pe aceasta s-o dorim, să avem o moarte plăcută Domnului.

Un trup mort în ce priveşte poftele învinge “şarpele” ce se târăşte în inima noastră. Aceasta este cea mai mare minune! Cum a fost posibil ca şarpele cel mort să-l învin­gă pe cel viu?! Pentru lume, aceasta este nebunie. Răs­tignirea poftelor, înfrânarea, ne aduce viaţa, mântuirea, căci viaţa adevărată este în trupul omorât. Lumina este în cel ce se jertfeşte pe sine însuşi după exemplul lui Hristos, căci El ne-a spus:Pentru aceasta am venit, ca să vă dau un exemplu. Aşa cum am făcut Eu să faceţi şi voi, pentru a fi fii desăvârşiţi ai Tatălui ceresc”.

Hristos îl răscumpără astfel pe Adam cel care, prin neascultare, fusese predat diavolului. Dumnezeu a închis gura şi pretenţia satanei asupra omului, căci tot printr-un om ca Adam a reînnoit firea acestuia, i-a redat nevinovăţia prin jertfirea Aceluia pe Cruce, a arătat lumii posibilitatea de mântuire, de scăpare din moartea veşnică. Iisus a înviat acest trup, a fost capabil să Se jertfească pe Sine însuşi, arătând astfel siguranţa învierii propriilor noastre trupuri -cu condiţia de a urma exemplul Lui. Moartea nu este pentru veşnicie şi universul nu este un haos, aşa cum satana se străduieşte să-i convingă pe oamenii secolului acestuia, tot aşa cum s-a străduit să-l convingă pe Adam că neascultarea lui nu are mare importanţă!

Iisus a coborât în iad şi a eliberat sufletele de acolo. Tot Iisus este singurul care Se poate coborî în iadul inimilor noastre şi poate scoate afară sufletul închis în întuneric! Inimile noastre  sunt ca nişte  morminte iar mintea noastră, o petrecere a gândurilor satanei; şi atunci, ce suntem altceva decât un iad, o groapă infectă? Dumnezeu nu Se coboară decât în aceia care Îl caută, care îl strigă. La acest strigăt, El vine şi porunceşte duhurilor rele să iasă afară, aşa cum Iisus a scos demonii din atâţia oameni posedaţi. Dumnezeu îl învie astfel pe cel mort, aşa precum spune Hristos în parabola Fiului Risipitor: “Mort a fost şi a înviat”. De ce? Pentru că a vrut să se reîntoarcă acasă la tatăl său. Insă fără propria-i voinţă, nimeni nu este silit de Dumnezeu şi El nu-l eliberează pe cel ce nu doreşte aceasta cu sinceritate. Nimeni, niciodată nu va putea curaţi făptura omului, decât Cel ce a creat-o! Nici o metodă, nici o tehnică şi nici o politică în afară de Dumnezeu nu-l poate transfor­ma pe om, nu-l poate duce la desăvârşire. Toată civilizaţia materială nu ajută cu nimic evoluţia omenirii dacă sufle­tele rămân moarte sufleteşte. Şi numai Ziditorul trupurilor noastre, Cel care a suflat din Duhul Său peste ele, dându-le chip şi asemănare cu El, El singur le poate îndrepta; dar trebuie ca fiecare să dorească această îndreptare, s-o caute, să lupte pentru ea!

Precum soarele, cu razele lui, pătrunde în toate ascun­zişurile, tot aşa Dumnezeu Se pogoară în ascunzătorile sufletelor noastre şi de acolo îl eliberează pe om, aşa cum Iisus a eliberat din iad sufletele drepţilor, după învierea Sa. Insă aceste suflete strigau necontenit după El. Cine nu are însă frică de Dumnezeu nu are nici o bază solidă în viaţa şi comportările sale. El nu-şi poate înfrâna poftele, ba chiar crede că pentru împlinirea lor este făcut pe lume, şi toată viaţa lui este un permanent desfrâu. Nu ştie ce înseamnă lupta cu sine însuşi. Şi când, din mila dumnezeiască şi pentru rugăciunile celor drepţi, se stârneşte în inima lui un gând de îndreptare, imediat satana îl deznădăjduieşte, arătându-i imposibilitatea de a mai ieşi din păcatele sale. Diavolul nu doreşte convertirea omului, pierderea unui suflet de sub stăpânirea sa, iar pe cei care voiesc să se schimbe pe aceia îi şi ispiteşte mai rău şi îi provoacă neîncetat pentru a-i duce la disperare.

Să nu ne lăsăm doborâţi de aceste gânduri negre, căci pentru cei păcătoşi a venit Hristos, ca aceştia să se întoarcă din moarte la viaţă. Să stăruim neîncetat în începutul bun de pocăinţă, să cerem, să batem, să căutăm, şi Dumnezeu ne va ajuta, ne va răspunde, va veni la noi. El asta doreşte: să vadă stăruinţa noastră, aşa cum a făcut Iisus cu femeia cananeeancă care striga după El, şi El se făcea că n-o aude. In cele din urmă a împlinit rugăciunea ei, spunându-i: “O, femeie, mare este credinţa ta!” “.

(din: Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantina)

f38375-pocainta-sau-intoarcerea-la-dumnezeu

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Macarie Egipteanul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL: Dumnezeu nu Se coboara decat in aceia care Il striga staruitor!

  1. @admin:nu abandonaţi subiectul”cipuri”,caci iata lucrarea diavolului merge inainte.de saptamana asta,se va aplica sistemul de monitorizare a oricarei convorbiri.va fi o supraveghere totală.

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Avva Macarie Egipteanul, “dumnezeul pamantesc” care acoperea greselile vazute si mangaia pe cei ce patimeau
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Vindecarea orbului din Ierihon: DISPERAREA – SCOALA RUGACIUNII ADEVARATE
  4. Dumnezeu care se scarbeste de om si-si intoarce fata din cauza asta, Hristos rascumparator al omului de la diavol (!!), mortificarea trupului pentru mantuirea sufletului etc.? Numa’ ortodoxe nu par cugetarile astea…

    PS: Nu-i nevoie sa faceti public acest comentariu, doar imi manifestam neplacerea de a gasi asemenea interpretari pe site-ul dvs.; mi se parea un pic
    alta orientarea generala…

    Numai bine.

  5. @ Alex:

    Dvs. se pare ca nu aveti nu doar habar despre ortodoxie si Sfintii Parinti, dar nici macar minima cuviinta si bun-simt de a nu huli si a nu-l face neortodox pe… SFANTUL Macarie Egipteanul. Daca ati fi scris cu dorinta de a intelege ceva ce nedumereste, poate se putea explica, asa… poate ca ati dorit sa aruncati cu niste noroi.

  6. @Alex:

    Numa …”normala” (in sensul ca “minimal” crestina) nu pare cugetarea ta si parerea ta despre Hristos si si Sf. Macarie Egipteanu…!
    Frate nu mai pluti cu mintea in deriva, navigheaza catre tarmul ADEVARULUI, si da-te jos de pe “pluta” …

  7. o mica lamurire pt. ALEX…

    Prin caderea in pacat, ADAM si EVA, protoparintii nostri, au devenit ROBIUI DIAVOLULUI…
    Iar diavolul a devenit pentru urmasii lui adam, CEL RAU in care toata lumea ZACEA (cf. 1 IOAN, cap.5, vers.19),
    Hristos a venit in lume CA SA STRICE lucrurile diavolului…(cf.1 IOAN, cap.3, vers.8), si SA RASCUMPERE NEAMUL OMENESC de sub tirania si stapanirea si asuprirea diavolului…

    Deci DELA DIAVOL a RASCUMPARAT Hristos neamul omenesc!, Asa cum in vremea antica un stapan de sclavi CUMPARA sclavi din marile targuri de sclavi, de la alti stapani de sclavi, SAU ISI RASCUMPARA, sclavii vanduti sau AJUNSI la alti stapani, sau asa cum REGII isi RASCUMPARAU fii care erau luati prizionieri de razboi, asa DUMNEZEU HRISTOS, i-a RASCUMPARAT pe oameni prin JERTFA SA DE PE CRUCEA GOLGOTEI, tocmai de la stapanul cel rau care ii luase in robie…diavolul…

    Alex, aceste idei, sunt ELEMENTARE pentru cultura minimala CRESTINA a unui..crestin….

    Deci sa nu te mai miri vreodata ca ai citit si auzit ca Hristos I-A RASCUMPARAT pe oameni de la …diavol…, caci te dai de gol…ca nu stii “doua boabe” de catehism si de invatatura crestina despre lumea si viata…

    Cu compasiune…

  8. @Alex,

    Nu degeaba a spus Hristos ca intelepciunea oamenilor este “nebunie in fata lui Dumnezeu”.
    Cunoasterea omului este una limitata, sunt lucruri necunoscute pentru ochii si mintea unui om obisnuit, care nu percepe lumea spirituala cu realitatile ei.
    Crestinismul are marturia Sfintilor de-a lungul timpului, a Proorocilor din vechime (ale caror marturii le gasim in Vechiul Testament) prin care Dumnezeu a vorbit, revelandu-le adevarul. De la Moise incoace am aflat cum s-au intamplat lucrurile la Facerea omului (Geneza), cum primii oameni creati (Adam si Eva) traiau in Gradina Edenului, fara sa cunoasca suferinta, boala si moartea, conditionati fiind de ascultarea fata de Dumnezeu. Iar singura porunca, de a nu se hrani din Pomul cunoasterii binelui si raului, nu au reusit sa o respecte, inselati fiind de capetenia ingerilor cazuti.

    Referitor la diavol: inainte de om, Dumnezeu a creat ingerii si puterile ceresti. O treime dintre ingeri au cazut prin neascultare, dupa indemnul lui Lucifer, cel mai luminos dintre ei, care prin mandrie si neascultare, a pretins ca este asemenea lui Dumnezeu, cazand astfel din slava sa cereasca si din Ceruri(unde nimic necurat nu rezista) ademenind impreuna cu o parte din ingeri, care din ingeri s-au transformat in diavoli. Acesta, ca dusman al lui Dumnezeu, impotriva caruia s-a intors, este si dusmanul oamenilor, fiindca omul, creatie a lui Dumnezeu, a fost chemat la indumnezeire.

    Multa lume zambeste cand aude de “diavol” zicand ca sunt basme. Nu sunt basme, el exista, ca dovada si manifestarile de tip paranormal, inexplicabile, multe in zilele noastre filmate, gen fenomene poltergeist, case bantuite, etc. Exista si persoane posedate care se manifesta violent in preajma lucrurilor sfinte (apa sfintita, slujba in Biserica, moaste de sfinti). Cine le neaga, traieste in ignoranta, amagindu-se (cea mai mare realizare a diavolului este aceea de a convinge oamenii ca nu exista).

    Prin caderea omului (Adam si Eva), acesta a rupt (din ce in ce mai mult) legatura cu Dumnezeu, de atunci a cunoscut suferinta, bolile si moartea, sufletul omului fiind condamnat, din cauza acestui pacat al neascultarii (pe care-l mosteneste de la Adam) sa mearga in Iad dupa moarte. Pentru a putea salva pe oameni si a sterge acest pacat, Dumnezeu a trimis pe unicul sau Fiu pe pamant, in trup omenesc, pentru a putea rascumpera sufletele noastre din robia celui rau, El suferind, patimind, fara de pacat fiind, si platind cu propria viata (trupeasca) pacatul vechi al omenirii, rascumparandu-ne. Astfel ca oricine crede in El sa nu moara ci sa aibe viata vesnica. Asadar, dupa invierea Domnului, oricine are posiblitatea de a-si mantui sufletul, prin aceasta diavolul fiind infrant, intrucat cei care il urmeaza pe Hristos scapa de sub stapanirea lui.
    Dar pe langa credinta in Hristos, este necesara ascultarea de poruncile lui Dumnezeu – iubirea de aproapele, lupta si invingerea patimilor (ura, mandria, mania, lacomia, desfranarea, etc), patimi prin care il tin pe om inlantuit in pacate.

    De aceea Biserica recomanda, nu doar credinta, ci si participarea la Sfintele Taine, care ajuta la eliberarea din aceste patimi, printre care Spovedania, prin care omul este curatat de pacate, daca le marturiseste si le regreta, si primeste puterea de a lupta cu patimile si a se elibera de ele. Scopul, asadar, este MANTUIREA sufletului. Iar pentru invingerea propriilor patimi ajuta foarte mult “mortificarea” trupului, caci trupul este inclinat spre pacat, iar infranarea trupului este pentru a-l cali in lupta cu patimile. Infranarea, rabdarea, indurarea celor neplacute, smerirea, iubirea de aproape (adica ce este mai dispretuit in lumea de azi) sunt conditii pentru mantuire. De aceea Hristos ne-a spus:

    24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Sai: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.
    25. Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla.
    (Evan. dupa Marcu, cap.16)

    Cine va indura in aceasta viata se va bucura in cea vesnica.

    “Fericiti voi cei saraci, ca a voastra este imparatia lui Dumnezeu.
    21. Fericiti voi care flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade.
    22. Fericiti veti fi cand oamenii va vor uri pe voi si va vor izgoni dintre ei, si va vor batjocori si vor lepada numele voastre ca rau din pricina Fiului Omului.
    23. Bucurati-va in ziua aceea si va veseliti, ca, iata, plata voastra multa este in cer;”

    Aceasta este invatatura lui Hristos, de care un crestin credincios trebuie sa asculte. Vedem asadar, ca una este “intelepciunea” noastra, si alta este intelepciunea lui Dumnezeu. Iar astazi, a fi un bun crestin este pentru unii (nefamiliarizati cu invatura crestina) o adevarata nebunie, dupa cum s-a vazut.

  9. Pingback: PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea” -
  10. Pingback: LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia? -
  11. Pingback: SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE! -
  12. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul: Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA! -
  13. Pingback: SUFLETUL – MIREASA LUI HRISTOS. “Dumnezeu pandeste fiecare miscare a inimilor noastre impietrite…Orice clipa poate sa ne fie ultima; de ce sa mai amanam atunci pocainta?!” -
  14. Pingback: DUHUL ADEVARULUI SI AL IUBIRII, Duhul lui Dumnezeu, Care Se roaga in noi si ne calauzeste tainic “la pamantul dreptatii”. STIM AL CARUI DUH SUNTEM? -
  15. Pingback: CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT? -
  16. Pingback: Predica audio a parintelui Ioanichie Balan la DUMINICA CELOR 10 LEPROSI si pentru SF. MACARIE EGIPTEANUL. Cum ne vindecam de lepra pacatului? -
  17. Pingback: †19 ianuarie – SFANTUL MARCU AL EFESULUI, stalpul prigonit al dreptei-slaviri si cugetul Ortodoxiei. SFANTUL MACARIE CEL MARE (EGIPTEANUL) -
  18. Pingback: VIRTUTILE FACATOARE DE MINUNI. Ce fapte ale noastre ajuta la convertirea (intoarcerea) celor rataciti? -
  19. Pingback: CINE SI CUM POATE BIRUI OMUL CEL VECHI? “Cel care se crede drept pentru ca nu e desfranat, n-a omorat, n-a furat, nici n-a inselat, acesta se rataceste grozav” -
  20. Pingback: Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a intamplat cu LOCUITORII SODOMEI? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate