DUMINICA FLORIILOR: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!

11-04-2009 Sublinieri

07-palmsunday.jpg

Sf. Luca al Crimeei – “Litera omoară, iar duhul dă viaţă”

“(…) Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deşi tocmai aceasta era aşteptarea iudeilor. Impărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pământeşti.El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pământească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blândeţii, a virtuţii – fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii şi stăpânirii.

Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiască. Şi El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinându-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adânc plecat, şi înrourând sfinţii Săi obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3).

Pentru ce plângea? Aflăm din propriile Lui cuvinte: Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi (Lc. 19, 41-42). O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt împăratul tău – nu pământesc, ci ceresc! Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încât nu va mai rămâne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mântuirii lui! Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră. (…)”.

***

***

Sfantul Ignatie Briancianinov: Prima predica în Duminica Floriilor

Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar
” (Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret.

Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15).

Ce sa însemne intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asina?

Acest fapt are, potrivit tâlcuirii Sfintilor Parinti, un înteles adânc, prorocesc.

Atoatevazatorul nostru Domn vazuse deja venirea apostaziei de pe urma, de acum nestramutate, a iudeilor. El a prevestit aceasta apostazie înca din vremea când a fost data israilitenilor Legea în Sinai – a prevestit-o prin gura de Dumnezeu insuflatului Legiuitor. “Gresit-au”, graieste Moise, ca despre un lucru deja savârsit, despre pacatul pe care aveau sa-l savârseasca iudeii împotriva Dumnezeu-Omului, “nu sunt ai Lui fiii cei cu prihana: neam îndaratnic si razvratit, au acestea Domnului rasplatiti? Neam ce si-a pierdut sfatul este, si nu este întru dânsii stiinta, n-au gândit sa înteleaga. Din via Sodomei este via lor, si vita lor din Gomora”.

Dimpotriva: “Veseliti-va, ceruri, împreuna cu El” – cu Fiul lui Dumnezeu –“si sa se închine Lui toti îngerii lui Dumnezeu: veseliti-va, neamuri, cu poporul Lui, si sa se întareasca Lui toti fiii lui Dumnezeu” (Deut. 32, 5, 28, 32, 43).

Intrarea în Ierusalim pe asin neînvatat la calarit este o repetare a prorociei lui Moise – repetare nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Moise a prevestit ca neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepadati: aici, asinul neîmblânzit, “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, îi închipuie pe pagâni.

Hainele Apostolilor sunt învatatura lui Hristos, cea predanisita de ei neamurilor, si S-a asezat duhovniceste pe neamuri Domnul, facându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim: în sânul Bisericii Sale, în vesnica, nefacuta de mâna cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii si fericirii. Iudeii lepadati erau de fata. Ei vesteau cu gura: “împaratul lui Israil”, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotarâsera deja uciderea Mântuitorului.

“Mânzul asinei” mai înseamna si altceva. Aceste cuvinte arata spre fiecare om mânat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de împatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Învatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de împlinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îsi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savârseste pe el intrarea în Ierusalim.

Asta înseamna: dupa ce paraseste viata pacatoasa, omul este adus la Evanghelie si îmbracat, ca în niste haine apostolesti, în cea mai amanuntita si mai subtire cunoastere a lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratându-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste în el, precum a binevoit a fagadui: “Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvântul Meu va pazi; si Eu îl voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu îl va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dânsul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Venirea Domnului este însotita de pacea mai presus de cuvânt si de întelegere, de pacea harica, vrednica de Datatorul ei, Care este Domnul.

Aceasta pace nu sufera asemuire cu linistea fireasca a omului cazut, care poate simti liniste si multumire si în urma desfatarii trupesti, care poate socoti drept liniste chiar nesimtirea sa, însasi moartea sa vesnica. Domnul Se asaza pe însusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a însusit învatatura Lui cea atotsfânta, si îl aduce, sezând pe el, în cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, în cetatea pacii, în Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Sufletul care îl poarta pe Domnul este hiritisit de Sfântul Duh. Acesta îi da bucurie duhovniceasca, nestricacioasa, vesnica.Bucura-te, si bucura-te foarte, fiica Sionului”, fiica a Sfintei Biserici: fiindca nu esti a altcuiva, decât numai a lui Dumnezeu. “Propovaduieste, fiica Ierusalimului! Iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“.

Tu, simtind în tine pacea harica a lui Hristos si facându-te fiica a acestei paci, te-ai înnoit cu tinerete duhovniceasca si cunosti din cercare împaratia lui Hristos.

În tine sunt de acum potolite patimile prin puterea harica a Calaretului care te cârmuieste: însusirile tale cele firesti nu pot sa calce legile firii lor, nu pot sa treaca si sa se prefaca în patimi fara frâu! Luând de la Domnul toate gândurile, toate simtamintele, toata lucrarea ta, tu poti si esti îndatorata sa spui numele Domnului fratilor tai, în mijlocul bisericii sa-L lauzi pe Domnul (Ps. 21, 24). Tu, fiind nascuta de Sfântul Duh si fiica a Duhului, esti în stare sa vezi umbletul haric al împaratului tau, esti în stare sa vezi dreptatea împaratului tau.

El este “blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29), si va îndrepta pe cei blânzi la judecata, învata-va pe cei blânzi caile Sale” (Ps. 24, 10).

Dumnezeul nostru este Duh, Duh neasemuit cu nici un duh zidit, la fel cum în toate celelalte privinte se deosebeste nesfârsit de toate fapturile: sfintele duhuri zidite sunt scaunele si carele Lui.

El sade si umbla pe heruvimi; El sade si umbla pe acele fericite suflete omenesti care I-au supus Lui si I-au adus Lui ca ardere de tot însusirile lor firesti. Pe aceste suflete umbla împaratul intrând în sfânta cetate a lui Dumnezeu si aducând în ea sufletele sfinte. “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat cel ce vine, împaratul lui Israil“. Amin.

***

18877palm-sunday.jpg

Sfantul Ignatie Briancianinov: A doua predica în Duminica Floriilor

Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati portile cele
vesnice, si va intra împaratul slavei
“(Ps. 23, 7)

Acest lucru este legiuit si vestit de Sfântul Duh prin gura Prorocului de Dumnezeu insuflat.

Iubiti frati! Dumnezeu arata atotsfânta Sa bunavointa de a locui în noi. Este deosebit de cuviincios lucru a vesti voia Marelui nostru Dumnezeu la acest praznic de fata, în care pomenim intrarea Domnului în cetatea Ierusalimului, în cetatea pacii, în cetatea adevaratei slujiri a lui Dumnezeu: Ierusalimul închipuie sufletul evlavios.

“Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice, si va intra împaratul slavei.”

Cuvântul Duhului trebuie înteles si tâlcuit duhovniceste, a zis Sfântul Apostol (I Cor. 2, 14). Sa chemam de Sus harul dumnezeiesc si sa cercetam în Domnul chemarea Domnului catre noi: “Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice, si va intra împaratul slavei.”

Cine sunt “boierii” carora le vorbeste aici cuvântul lui Dumnezeu?

Sufletul si trupul omului, toate puterile lui, viata lui sunt stapânite si rânduite de catre minte. Mintea este stapânul, împaratul, preotul, capetenia în aceasta mica lume care e omul.

Domnul nostru Iisus Hristos este Adevarul dumnezeiesc. Dat fiind ca Adevarul este primit numai prin minte, cuvântul lui Dumnezeu, chemându-i pe oameni sa Il primeasca pe Mântuitorul, vorbeste temeiului, duhului, mintii lor, zicând: “Ridicati, capetenii, portile voastre”.

În îndreptarea mintii spre Adevar, în petrecerea mintii în Sfântul Adevar – Hristos, se cuprinde miezul mântuirii noastre.

Ce porti spune porunca sa fie ridicate pentru a face cu putinta intrarea Imparatului Slavei în cetatea de Dumnezeu zidita, în om? Aceste porti sunt pacatul: “pacatele voastre”, spune Prorocul, fac “despartire între voi si Dumnezeu, si pentru pacatele voastre a întors Domnul fata de catre voi” (Is. 59, 2).

Portile sunt numite “vesnice”: pacatul, de care ne-am molipsit din radacina noastra, în proto-parinti, este nesfârsit. Mântuitorul i-a pus capat: dar si acum pacatul e nesfârsit si vesnic în cei ce nu Il recunosc pe Mântuitorul sau, recunoscându-L cu gura, se leapada de El cu viata.

“Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice.”

Dar ce înseamna în dumnezeiasca poftire si porunca spusa: “ridicati”? De obicei, portile se deschid, iar aici este legiuita ridicarea lor. Chiar asa! Pentru aceste porti – pentru pacat – s-a aratat a fi neîndestulator cuvântul “deschideti”, si a trebuit sa fie întrebuintat cuvântul “pacat”: portile pacatului trebuie ridicate, îndepartate, nimicite cu desavârsire.

“Pocainta pentru pacate“, a zis un mare Parinte, “sta în a-si pricepe omul pacatul sau, a se cai de el si a nu-l mai savârsi”. Doar în sufletul care va lepada pacatul cu hotarâre, care se va curati în chip multumitor prin pocainta, doar în acela “va intra Imparatul slavei”.

Sfântul Duh, poruncind sa fie ridicate portile, porunceste si portilor sa se ridice: “ridicati-va, porti vesnice”. Asta înseamna ca pentru parasirea pacatului si a vietii pacatoase este neaparata nevoie de propria voie si stradanie a omului; însa, iertarea pacatelor, slobozirea de silnicia deprinderilor pacatoase, curatirea de însusirile pacatoase, ce s-au împropriat firii cazute, se savârseste prin lucrarea Atotsfântului si Atotputernicului Duh al lui Dumnezeu.

“Ridicati-va, porti vesnice!” Când “se vor ridica portile cele vesnice, va intra” în suflet “Imparatul slavei.”

Dorita si veselitoare a fost pentru Ierusalim intrarea în el a Rascumparatorului, Mântuitorului, Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, intrare pe care o praznuim acum.

Iubiti frati! Noi toti putem sa ne învrednicim de aceasta fericire atât de mare daca o vom dori si vom nazui din toata inima noastra spre dobândirea ei. Sa întoarcem spatele pacatului, pentru care Se întoarce de la noi Domnul; sa întoarcem spatele pacatului prin pocainta adevarata si lucratoare!

Prin gândurile, simtamintele inimii, cuvintele, faptele noastre sa se arate poruncile lui Hristos, în care ne e predanisita cea mai desavârsita abatere de la rau si facerea neratacita, placuta lui Dumnezeu, a binelui. Prin acest fel de purtare ne facem casa, biserica, cetate vrednica de Hristos. De Ma iubeste cineva”, a grait El, “cuvântul Meu va pazi; si Tatal Meu îl va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dânsul vom face” (Ioan 14, 23).

“Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice, si va intra împaratul slavei.” Amin.

(Din: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Predici“, Editura Sophia, 2008)

*preluare de la Voscreasna

palm_sunday.jpg

 


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfantul Luca al Crimeei, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “DUMINICA FLORIILOR: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!

  1. Parintele Luminilor, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa daruiasca toata darea cea buna si tot darul desavarsit tuturor citorilor nostri care poarta numele Florin, Florina, Florentina, Florica si derivatele acestora, precu si tuturor celorlalti care au nume de flori! Va uram tuturor sa deveniti flori nemuritoare in Gradina Ierusalimului Ceresc!

  2. Multumim in numele poporului drept-credincios. Pe tatal meu il cheama Florin. Doamne-ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate