INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA. Sfantul Serafim Sobolev: UNDE ESTE PREASFANTA FECIOARA? “Ea este aici, în mijlocul marilor suferinţe. Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde Ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferinţe şi situaţii fără ieşire”

20-11-2015 Sublinieri

The Entry of the Theotokos in the Temple by Ann Margitich

“Dacă această cutezanţă a rugăciunilor Maicii Domnului este neegalată în ceea ce priveşte puterea ei; dacă atât de bogat este izvorul milostivirii Ei pentru noi; dacă atât de necuprinsă este iubirea Ei de mamă pentru noi, păcătoşii suferinzii şi necăjiţii, atunci să alergăm întotdeauna la Ea, prin rugăciunile noastre”

***

Va recomandam si:

***

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

***

Doxologia:

Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului – Sfântul Serafim Sobolev (2)

Maica Domnului este răbdătoare, smerită şi necârtitoare la necazuri

Preacurata Maică a Domnului este proslăvită de Biserica pământească şi cea cerească ca fiind mai slăvită decât Serafimii şi mai cinstită decât Heruvimii. Ea este astfel cinstită, fiindcă a primit de la Dumnezeu un mare şi neasemuit Har, mai mare decât toate făpturile raţionale, de a fi Maică a însuşi Dumnezeului nostru, al doilea Ipostas al Dumnezeirii.

Dar iată asupra cărui lucru aş fi vrut să vă atrag atenţia în acest moment, iubiţilor întru Hristos fiii mei. Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că nu degeaba Preacurata Fecioara Maria a primit de la Dumnezeu acest Har, ci pentru marile Sale nevoinţe duhovniceşti.

Prima dintre acestea a fost intrarea Ei în Biserică, fiind o Copilă de trei ani, sărbătoare pe care o prăznuieşte astăzi Sfânta Biserică.

Cândva, de Hristos s-a apropiat un tânăr şi L-a întrebat:

Bunule învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?”.

Iisus a răspuns:

Iar de vrei să intri în viaţa, păzeşte poruncile…”.

Zise Lui tânărul:

Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?

Iisus i-a zis:

Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor… după aceea, vino şi urmează-mi.

Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul, a plecat întristat, căci avea multe avuţii” (Matei 19,16-17; 20-22).

Pe această cale a desăvârşirii au plecat ucenicii lui Hristos. Pentru El, ei s-au lepădat la lume şi s-au predat întru totul Domnului, pentru ca să-i aparţină Unuia Lui şi numai pentru El să trăiască pe pământ.

Intrarea Maicii Domnului in Biserica 12Dar ei au făcut aceasta fiind la o vârstă matură. Fecioara Maria însă s-a lepădat de lume şi de toate bucuriile ei la vârsta de trei ani. Această nevoinţă a Ei nu a fost nimic altceva decât o închinoviere, lucru uimitor nu numai pentru oameni, dar şi pentru îngeri, lucru atât de neobişnuit pentru femeile Vechiului Testament.

Iată de ce, ca răspuns la reflecţiile marelui pustnic de la Lavra Pecerskaia din Kiev, cunoscut în întreaga Rusie, ieroschimonahul Partenie şi care se întreba cine a fost prima monahie, i s-a arătat Preacurata Maică a lui Dumnezeu şi i-a spus:

Eu am fost prima monahie”.

Precum mărturisesc Cuvântul Domnului şi tradiţia bisericească, Preacuratei Fecioarei Maria îi era proprie şi o altă mare nevoinţă şi anume răbdarea creştinească a necazurilor. Cât de multe s-au adunat în viaţa Ei şi cât de devreme au început! Încă nu se născuse Domnul, iar inima Preacuratei Fecioare Maria era zdrobită de o mare durere.

Când L-a zămislit de la Sfântul Duh pe Mântuitorul nostru, dreptul Iosif a început să se gândească că Fecioara Maria este însărcinată datorită unirii cu unul dintre oameni şi ca să nu-i pricinuiască vreun rău, a vrut tainic s-o îndepărteze din casa lui.

Greu îi era Preacuratei Fecioare Maria să-şi demonstreze nevinovăţia şi curăţia Sa îngerească şi dumnezeiască. Fără îndoială, Ea suferea mult din cauza bănuielii logodnicului său. A fost nevoie de un amestec dumnezeiesc deosebit, care să o elibereze pe Preacurata Fecioară de o asemenea povară dureroasă.

Îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a spus:

Iosife, fiu al lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor (Matei 1, 20-21).

Dar, de cum S-a născut Domnul, Preacurata Fecioara Maria a trebuit să suporte o nouă şi grea durere. Irod a trimis la Betleem ucigaşi, ca să-L piardă pe Hristos Cel născut. Fecioara Maria cu Pruncul dumnezeiesc şi dreptul Iosif au fost nevoiţi să fugă în Egipt.

Cum mărturiseşte tradiţia bisericească, în timpul acestei fugi, Sfânta Familie a fost atacată de tâlhari, fiind ameninţată cu pieirea.

Plină de durere a fost viaţa Preacuratei Fecioare Maria şi în perioada de creştere a lui Hristos, căci Ea era nevoită să se gospodărească singură şi chiar să câştige pâinea cea de toate zilele pentru sine şi pentru Pruncul său dumnezeiesc. Tradiţia bisericească spune că ea ţesea frumos în fir de aur cu lână şi cosea odăjdii bisericeşti.

La răstignirea lui Hristos, ostaşii nu I-au rupt cămaşa; atât de minunat era ţesută de preacuratele mâini ale Fecioarei Maria.

Dar cele mai grele necazuri au fost atunci când Domnul a început propovăduirea Cuvântului şi când cărturarii şi fariseii – nu o dată-, au încercat, în marea lor răutate, să-L omoare.

f45c93e27726ea563c86a0df2f55643bAceastă durere a Maicii Domnului a ajuns la limită pe Golgota, la picioarele Crucii Domnului, când s-a împlinit întru totul proorocirea dreptului Simeon:

Şi prin sufletul Tău va trece sabie (Luca 2,35).

Lucru de uimire este că şi după Adormire, moştenind fericirea şi slava neasemuită în Ceruri, Preacurata Maică a Domnului nu se poate elibera de durere. Ea este îndurerată pentru noi, pentru păcatele noastre şi iată de ce Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, a văzut-o în biserica din Vlaherne, din Constantinopol, vărsând lacrimi şi acoperindu-i pe credincioşi cu Omoforul său.

Dar mai mult decât orice nevoinţă care i-a dat Preacuratei Fecioare Maria darul de a fi Maică a însuşi Dumnezeului nostru, a fost minunata Ei smerenie. Ea însăşi a mărturisit aceasta prin cuvintele Sale la întâlnirea cu dreapta Elisabeta:

Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1,48).

În virtutea acestei smerenii, cum arată tradiţia bisericească, Ea i-a rugat pe apostoli să nu o laude şi să vorbească cât mai puţin despre Ea. Tocmai de aceea se vorbeşte atât de puţin despre Maica Domnului în Evanghelii.

Această smerenie minunată Preacurata Fecioară Maria o are şi astăzi, cu toate că Ea este mai presus de toţi îngerii.

În viaţa Sfântului Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei, se povesteşte despre arătarea Ei împreună cu Sfântul Ioan Teologul, acestui mare plăcut al lui Dumnezeu. Ca răspuns la rugăciunea lui stăruitoare să-L înveţe adevărurile dreptei credinţe, datorită smereniei Sale, nu a făcut aceasta Ea însăşi, ci i-a propus marelui Apostol Ioan Teologul să-l înveţe pe Sfântul Grigorie adevărurile credinţei ortodoxe.

Iar Sfântul Ioan Teologul i-a transmis lui aceste învăţături, care, la sfârşitul vedeniei, au fost scrise cuvânt cu cuvânt de Sfântul Grigorie şi această învăţătură este cunoscută de Biserică, sub denumirea de Crezul lui Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareii.

După acest Crez au crescut în dreaptă credinţă Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi mulţi alţi sfinţi Părinţi ai Bisericii noastre.

Ne întrebăm: Ce concluzie mântuitoare urmează din cele spuse mai sus, iubiţilor întru Hristos fiii mei?

Preacurata Fecioara Maria s-a învrednicit prin Har de a fi Maica Domnului, datorită marilor Sale nevoinţe duhovniceşti. O să atingem, oare şi noi, într-o măsură sau alta, asemenea nevoinţe, ca să ne facem vrednici de acest Har renăscător şi mântuitor, care ne face pe noi fiii adevăraţi ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai fericirii veşnice a Raiului?

De aceea, asemănându-ne Preacuratei Fecioare Maria, să ne lepădăm şi noi de lumea aceasta şi de toate bucuriile ei înşelătoare, cel puţin atât, încât inima noastră să se îndrepte mai întâi spre cer, spre împărăţia cerească, purtătoare a fericirii nepieritoare şi veşnice.

Fie ca în viaţa noastră să ne conducem după cuvintele lui Hristos:

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 33),

precum şi cuvintele apostolului Pavel:

Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (Coloseni 3, 1-2).

Noi trebuie, după sfatul marelui Stareţ, părintele Ambrozie de la Optina, să vieţuim aşa precum se învârte o roată. În toată rotirea ei, toate părţile ce o compun se îndreaptă numai în sus; numai cu un singur punct şi doar pentru o clipă, se atinge de pământ.

Detail of icon by Ioan & Camelia PopaAsemenea Preacuratei Fecioarei Maria, să răbdăm creştineşte şi fără cârtire Crucea necazurilor noastre, amintindu-ne întotdeauna cuvintele lui Hristos:

Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19).

Să conştientizăm întotdeauna că necazurile sunt trimise de Dumnezeu nu pentru pieirea noastră, ci pentru curăţirea noastră de păcate, de toate patimile noastre, pentru fericita şi veşnica unire în Har cu Hristos, în care şi constă toată mântuirea noastră.

Şi, în sfârşit, să ne asemănăm Preacuratei împărătese, spre dobândirea smereniei creştineşti. Aceasta este cea mai importantă virtute, datorită căreia Preacuratei Fecioare Maria i s-a dat darul întrupării din Ea a lui Dumnezeu Cuvântul.

Este virtutea prin care Domnul a săvârşit mântuirea noastră, pentru care şi Apostolul Pavel a spus:

S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând… S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe Cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat… Ca întru numele lui Iisus, tot genunchiul să se plece; al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2, 7-11).

Smerenia este cel mai important mijloc cu ajutorul căruia şi noi putem lucra mântuirea noastră. Iată de ce în cuvântul lui Domnuzeu se spune:

Dumnezeu celor mândri le stă împotriva, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4, 6; vezi şi Proverbe 3,34; I Petru 5,5).

Cât de importantă este smerenia în lucrarea mântuirii noastre mărturisesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care spun că fără smerenie nici o virtute nu are pentru noi putere mântuitoare.

Numai prin smerenie sunt posibile bunăstarea şi fericirea pământească.

Dacă noi – ne învaţă marele părinte, Sfântul Marcu Ascetul – am stărui în smerita cugetare, nu ar fi nevoie să fim pedepsiţi, deoarece toate relele şi necazurile ni se întâmplă pentru înălţarea noastră”.

Cu atât mai mult, fără smerenie niciodată nu vom atinge patria cerească, adevărata fericire, la care ne şi cheamă Domnul prin smerenie, atunci când spune:

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11,28-29).

Dar ce este odihna despre care vorbeşte aici Domnul? Aceasta este lumea lui Hristos, străină de orice patimă, de orice păcat, este neîntinarea şi sfinţenia Lui dumnezeiască. Este acea odihnă pe care o cere cu atâta stăruinţă Sfânta Biserică tuturor celor adormiţi în dreapta credinţă şi care nu este nimic altceva decât fericirea împărăţiei Cereşti a lui Hristos.

Să ne ajute Preacurata Fecioară Maria să urmăm conştiincios nevoinţele Ei duhovniceşti, pentru împlinirea tuturor poruncilor dumnezeieşti, mai ales smerenia Ei, pentru a fi vrednici de Harul renăscător şi mântuitor trimis de la Dumnezeu, ca încă din această viaţă pământească să putem, cel puţin în parte, să gustăm din fericirea împărăţiei cereşti a lui Hristos.

Iar pentru rugăciunile atotputernice ale Fecioarei Maria să ne învrednicească pe noi Domnul, ca după moartea noastră, să dobândim în toată plinătatea viaţa veşnică şi fericită. Amin.

(ţinut în biserica rusă „Sfântul Nicolae” din Sofia, la 21 noiembrie/4 decembrie 1947)

***

Intrarea Maicii Domnului in Biserica 13

Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului – Sfântul Serafim Sobolev (3)

Despre marea îndrăzneală în rugăciune a Maicii Domnului şi mărturia înaltei sale slave cereşti

În condacul acestui mare praznic de astăzi, al Intrării în Biserică a Preacuratei Fecioare Maria, Sfânta noastră Biserică o numeşte pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu sfinţită vistierie a Slavei lui Dumnezeu.

Sfânta Biserică o numeşte astfel pe Maica lui Dumnezeu, pentru a ne arăta întreaga măreţie a slavei Ei cereşti, exprimată prin îndrăzneala Sa plină de Har, cu care Dumnezeu a dăruit-o într-o măsură mult mai mare decât a făcut-o cu toţi îngerii şi sfinţii.

Pentru a avea o imagine despre acest mare Har al Maicii Domnului, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna cuvintele pe care le-a rostit părintele Ioan din Kronstadt despre Ea. În una din predicile sale, el spunea că, dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii, spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

Î0060ngerii şi sfinţii sunt o reflectare a slavei dumnezeieşti pe care aceştia o manifestă într-o măsură sau alta şi numai Maicii Domnului Singure îi este caracteristică toată slava dumnezeiască.

Nu degeaba Sfânta Biserică o numeşte pe Ea împărăteasa Cerului. Ea salvează de la pieire oameni care au pierdut orice speranţă de îndreptare, orice nădejde de mântuire. Iată de ce Ea este denumită de Biserică Nădejdea celor fără de nădejde. Ea îi face curaţi şi sfinţi pe cei desfrânaţi, cuprinşi cu totul de patimile trupeşti, căzuţi în întregime sub puterea diavolului.

Ea poate salva chiar şi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos, care au lăsat pe Dumnezeu, Biserica Lui cea Sfântă, toate Tainele acesteia şi se află cu totul cuprinşi în braţele diavoleşti.

Puterea dumnezeiască a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu se manifestă, nu doar în cutezanţa fără asemănare a rugăciunilor Ei, dar şi în revărsarea necontenită şi nesecată asupra noastră a înaltei Ei milostiviri, nedespărţită de această cutezanţă.

Ne putem da seama cât de mari sunt aceste rugăciuni, dacă facem următoarea comparaţie: îndurările care izvorăsc de la sfinţi, ca urmare a rugăciunilor noastre, pot fi asemănate curgerilor unui râu, iar îndurările ce se revarsă asupra noastră de la Maica Domnului trebuie asemănate cu mările şi oceanele.

Şi care dintre noi nu a simţit apărara ei, ca urmare a rugăciunilor neîngrădite către Ea? Această apărare este cunoscută de credincioşi din toate veacurile, de când există Biserica Ortodoxă.

Această apărare a Preacuratei Maicii Domnului această minunată acoperire maternă, va sta deasupra noastră totdeauna, până la sfârşitul veacului, legământ lăsat de Ea apostolilor, după Preaslăvita sa Adormire.

Acoperamantul Maicii Domnului -ortphoto.netDe unde izvorăsc înalta cutezanţă a rugăciunilor Maicii Domnului şi înaltele Ei milostiviri pentru noi? Se înţelege – din dragostea Ei de mamă pentru noi. Din viaţa Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, se vede că Maica Domnului nu se află întotdeauna acolo, în ceruri, ci părăseşte fericirea înaltelor locaşuri şi se pogoară pe pământ, să ne mângâie în necazurile noastre.

Ea este aici, în mijlocul marilor suferinţe. Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde Ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferinţe şi situaţii fără ieşire. Ea este acolo unde oamenii se află chiar pe marginea prăpastiei primejdioase.

Se pune întrebarea: ce concluzie mântuitoare trebuie să tragem din toate aceasta? Dacă această cutezanţă a rugăciunilor Maicii Domnului este neegalată în ceea ce priveşte puterea ei; dacă atât de bogat este izvorul milostivirii Ei pentru noi; dacă atât de necuprinsă este iubirea Ei de mamă pentru noi, păcătoşii suferinzii şi necăjiţii, atunci să alergăm întotdeauna la Ea, prin rugăciunile noastre.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că asupra noastră mereu se oştesc şi ne atacă neîntrerupt legiuni întregi de diavoli, având ca scop să ne piardă. Ei realizează acest scop insuflându-ne gânduri pătimaşe, stârnind în noi porniri rele şi înclinând voinţa noastră spre tot răul, spre fapte imorale, păgubitoare atât pentru noi, cât şi pentru cei apropiaţi nouă.

Dar diavolii, vinovaţi pentru toate necazurile noastre, de nimeni nu se tem atât de mult ca de Preacurata Fecioara Maria, pricinuitoarea întrupării Mântuitorului, Adevăratului Dumnezeu. Chiar şi pronunţarea numelui Ei este ucigătoare pentru demoni şi îi sileşte să fugă de la noi.

Este clar ce trebuie să facem în scopul mântuirii noastre. Trebuie să alergăm întotdeauna la Ea, în rugăciunile noastre, la Atotputernica noastră Apărătoare. Fie ca numele Ei să rămână mereu pe buzele noastre, cel puţin în această scurtă rugăciune:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

Să îndrăgim şi acele rugăciuni cu care Sfânta Biserică se adresează zilnic Maicii Domnului:

Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, fără numai pe Tine, Preacurată Fecioară;

Tu ne ajută nouă, că spre Tine nădăjduim şi cu Tine ne lăudăm, ca să nu ne ruşinăm, că suntem robii Tăi. Nici odinioară nu vom tăcea, noi nevrednicii, a vesti puterile Tale, Născătoare de Dumnezeu, că de nu ai fi stătut Tu să Te rogi pentru noi, cine ne-arfi izbăvit dintru atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom îndepărta de la Tine, Stăpână, că Tu miluieştipe robii tăi de toate nevoile. Amin”.

(ţinut în biserica rusă „Sfântul Nicolae” din oraşul Sofia, la 21 noiembrie/4 decembrie 1948)

***

Presentation of the Theotokos

Arhim. Andrei Coroian:

Maica Domnului, învăţătoarea noastră

Minune şi taină necuprinsă de gând şi de cuvânt, Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea Fiului lui Dumnezeu, nu ne-a lăsat scrise învăţături şi sfaturi. Ele ar fi fost folositoare nouă, având în vedere înălţimea vieţii ei duhovniceşti, smerenia şi înţelepciunea ei duhovnicească. A rămas în Scriptură doar acel cuvânt memorabil şi atotcuprinzător:

Faceţi tot ce vă va spune Hristos (Ioan 2, 5)

rostit la Nunta din Cana Galileii. Un îndemn la ascultare totală faţă de Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, luminaţi fiind de simţirea prezenţei Duhului Sfânt.

Prima icoană a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca se numeşte „Povăţuitoare”, iar alte icoane ale ei poartă nume precum „Îndrumătoarea”, „Arătătoarea căii”. Maica Domnului este prin excelenţă învăţătoare, însă nu atât prin cuvinte, cât prin faptele ei minunate, săvârşite în tăcere, smerenie, iubire şi ascultare faţă de Părintele nostru Cel ceresc. Întreaga ei viaţă pământească este pentru noi o povaţă, o icoană şi un îndemn. Toate principalele evenimente din viaţa ei, devenite mari praznice în Biserică: Naşterea, Intrarea în Biserică, Buna-Vestire, Adormirea, învaţă şi îndeamnă cu putere, întreaga noastră fiinţă, la îndumnezeire prin credinţă, rugăciune, iubire, ascultare de Fiul ei, Mântuitorul Iisus Hristos.

Naşterea ei, care „aduce bucurie la toată lumea” (Troparul praznicului Naşterii Domnului) trezeşte în suflet bucuria, mulţumirea, recunoştinţa şi responsabilitatea pentru darul sfânt al vieţii.

Naşterea de prunci nu este doar rodul biologic al unirii conjugale, ci după modelul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, este şi rodul rugăciunii, postirii, iubirii şi supunerii faţă de porunca lui Dumnezeu. Bucuria Naşterii Maicii Domnului, ne mai arată că orice om se naşte spre bucurie altora, spre a fi purtător de Hristos – bucuria tuturor.

Intrarea în Biserică este cea mai vie icoană a desprinderii noastre de cele pământeşti, trecătoare, pe care o săvârşim de câte ori ne apropiem de Dumnezeu, de Biserică, de mânăstiri, de cele Sfinte, când ne rugăm. Spre Dumnezeu mergem şi atunci când greşim, cerând iertare păcatelor noastre, dar mai ales în vreme de bucurie. Atunci cu cântări de psalmi mergem spre El, precum Preacurata Fecioară cu alai de nevinovate fecioare, oameni şi îngeri, a pornit spre Templu.

Urcarea celor cincisprezece trepte de către Prunca de trei ani, pe care în mod natural nu le-ar fi putut urca, primirea ei de către arhiereul Zaharia, ducerea în Sfânta Sfintelor unde va fi învăţată, hrănită şi povăţuită de către Arhanghelul Gavriil, nu este altceva decât icoana îmbisericirii noastre, care se face cu puterea Duhului Sfânt.

Sufletul nostru în momentul Botezului urcă toate treptele sfinţeniei îmbrăcându-se în Hristos, intră cu El nu numai în Sfânta Sfintelor pământească, ci şi cerească primind îngerul ca povăţuitor şi păzitor.

Cei doisprezece ani petrecuţi de Sfânta Fecioară în Templu, unde prin muncă, rugăciune, contemplaţie, priveghere, studiu, meditaţie, ascultare, s-a desăvârşit, s-a sfinţit, depăşind pe Serafimi în iubirea de Dumnezeu, pe Heruvimi în înţelepciune, pe toate cetele îngereşti în curăţie, iubire şi apropiere de oameni. Prin aceasta ne învaţă ca şi noi în Biserică să ne curăţim de patimi şi păcate să creştem în virtute până la sfinţenie.

La Buna-Vestire, prin adumbrirea Duhului Sfânt şi zămislirea Celui Necuprins, Sfânta Fecioară, „pierde grija păcatului”, viaţa ei de acum este viaţa lui Hristos-Cuvântul cel întrupat în ea. Acest fapt ne învaţă că dacă Sfinţenia Sacramentală primită prin Botez, Mirungere, şi celelalte Sfinte Taine, se poate pierde destul de uşor, sfinţenia dobândită prin multă osteneală, prin stăruinţa şi străduinţa virtuţii nu se mai pierde, este păstrată ca rod pentru viaţa veşnică.

Crescându-L cu o iubire şi dăruire unice, însoţindu-L în toată activitatea Lui, a suportat dureri de neînchipuit în sufletul Ei, atunci când Mântuitorul a fost trădat, vândut, prins, biciuit, batjocorit, lovit, răstignit, omorât. În frumuseţea şi nobleţea ei dumnezeiască, Maica lui Dumnezeu şi Împărăteasa întregii zidiri, ne învaţă ca la micile noastre măsuri omeneşti, să-L păstrăm pe Hristos în noi şi darul Său primit la Sfântul Botez, jertfindu-I cu dragoste după putere inima, mintea, trupul şi voinţa noastră, dând din viaţa noastră spre a primi din viaţa Lui.

La Învierea Mântuitorului, Maica Domnului, care murise lumii şi păcatului, fiind veşnic vie, a fost nu numai singura fiinţă care nu s-a îndoit de Înviere, ci şi aceea care a primit vestea bucuriei Învierii, cu o credinţă desăvârşită, neînpuţinată şi neştirbită de vreo umbră a gândului raţiunii omeneşti. Alipindu-ne de ea, cea dintâi Mironosiţă şi întăritoare a credinţei apostolilor în Înviere, vom putea totdeauna să biruim ispitele neputinţei, necredinţei sau îndoielii în minunea Învierii şi a celorlalte minuni ale credinţei noastre în Hristos.

Pentru toate virtuţile ei, Mântuitorul Hristos a dăruit-o Bisericii ca Ocrotitoare şi Apărătoare nebiruită, scăpare, mângâietoare şi alinare a noastră, dulceaţa sufletelor şi tăria truputilor noastre.

Ei ne rugăm zicându-i:

O, prea sfântă Stăpână Împărăteasă, prea sfânt lăcaş al dumnezeirii, cămară şi icoană însufleţită a lui Dumnezeu, înaintemergătoare a venirii Soarelui Dreptăţii pe pământ şi înaintemergătoare a noastră în Împărăţia Lui, Sfântă Maică a lui Hristos şi a tuturor creştinilor luminează întunericul minţii noastre, aprinde focul Duhului Sfânt în inimile noastre, cea dintâi fiică a Tatălui fiind, întăreşte voinţa noastră, în lucrarea poruncilor Lui… O miime din focul iubirii şi dorul din sufletul tău, după Înălţarea Fiului Tău la cer, şi din bunătatea şi iubirea ta faţă de oameni pe care ai avut-o către Biserica nou întemeiată, dăruieşte şi nouă robilor tăi, pentru a nu fi pământ sterp, neroditor, plin de spinii acestui veac, sau netrebnice şi blestemate slugi. Ceea ce la Adormirea ta, ai primit de la Arhanghel, ramura cea de măslin din netrecătorul Rai, ca una care niciodată nu ne laşi pe noi, arată-te mângâietoare, lumină dulce şi clară vieţii noastre, mântuind-o şi unind-o cu viaţa cea de-a pururi fiitoare în care tu, Stăpână şi Maică, locuieşti.

intrarea_maicii_domnului_in_biserica_2_0

Legaturi:


Categorii

Documentare, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Filme ortodoxe, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intrarea Maicii Domnului in Biserica, Maica Domnului, Parintele Andrei Coroian, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA. Sfantul Serafim Sobolev: UNDE ESTE PREASFANTA FECIOARA? “Ea este aici, în mijlocul marilor suferinţe. Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde Ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferinţe şi situaţii fără ieşire”

  1. Pingback: LA PIEPTUL MAMEI NOASTRE DIN CER, SUB GRIJA SI RUGACIUNEA ocrotitoarei si hranitoarei celor orfani sau suferinzi. PASTORALA PS MACARIE DRAGOI LA NASTEREA DOMNULUI: “Ochii ei protectori și milostivi sunt pururea aplecați spre cei fără de ajutor.
  2. Pingback: IATĂ MAMA TA! “În viaţa noastră vin ceasuri în care sabia durerii despică măruntaiele noastre… Stai lângă noi, fiindcă eşti Mamă, iar mamele nu pleacă!” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: SAMBATA MARE A SEMANARII LACRIMILOR – SEMINTELE INVIERII. Durerea sfasietoare si plansul adanc al Maicii Domnului – in poezii si in imnele Bisericii: “Ţi-a fost împunsă coasta, dar şi inima mea a fost împunsă împreună cu Tine. Am
  4. Pingback: “Așa Te vede duhul meu, Stăpână…” – INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI in poeziile Maicii Teodosia (Zorica Lațcu) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate