NEOMENIE si SARACIE. Si despre cei care spun ca “nu s-a intors nimeni de pe lumea cealalta sa ne spuna cum este…”. PREDICA PARINTELUI CEZAR AXINTE (video + text)

Transcriere partiala si rezumativa:

“[…] Vedem şi în ţara noastră, o ţară creştină, şi într-un moment în care există mai mult ca niciodată o abundenţă de bunuri, de mâncăruri, în zilele noastre şi în oraşele noastre româneşti există copii flămânzi, oameni flămânzi, care nu au ce mânca. Sigur că “pedagogul universal”, televizorul, va sări imediat să spună că sunt puturoşi, sunt leneşi şi că aşa-i românul şi de aceea nu are ce mânca. Ei bine, nu. Este o lege matematică, o lege economică, care a fost proorocită sau văzută de Sfinţii Părinţi care spune aşa: Ce prisoseşte bogatului lipseşte săracului. Adică este vorba de inegalitatea dintre oameni, o inegalitate care a început de la căderea omului, de la Cain şi Abel; până la sfârşitul veacurilor vor fi oameni care pun în centrul vieţii lor agoniseala bunurilor, pântecele.

Și în zilele noastre se poate observa acest adevăr axiomatic. În Constanţa se spune că sunt o mie, două, trei, cinci mii de copii care stau la intersecţii sau vagabondează sau stau în canalizări sau pe unde mai sunt, împreună cu oameni bătrâni cărora noi adesea le spune boschetari, aurolaci sau cerşetori. Nu le spunem “sărmani” niciodată. De asemenea, în Constanţa sunt peste cinci mii de oameni care au, să le spunem aşa, venituri de peste un milion de euro, ca să nu vorbim de zece milioane sau o sută de milioane de euro. Închipuiţi-vă, dacă aceşti oameni ar da în fiecare lună câte 100 de euro milostenie, nu ar mai exista niciun flămând în Constanţa. La fel şi la nivel naţional, la fel şi la nivel mondial.

De aceea noi nu putem să-l osândim pe acest bogat nemilostiv, pentru că purtăm cam acelaşi chip, deşi ne atacă rău-credincioşii, spunând că Biserica nu ar face acte sociale, cum că asta ar fi mai degrabă atributul catolicilor sau al protestanţilor. Nimic mai neadevărat! Pe de o parte că tot omul din ea face milostenie, adică bănuţul văduvei. În acelaşi timp, parastasele care par atât de vetuste, de învechite pentru tineri, dar, de-a lungul timpului, în ultimii 2000 de ani, gândiţi-vă câţi oameni au beneficiat de o masă caldă, de împărţirea hainelor, de toate cele pe care le fac creştinii. Biserica Ortodoxă nu trebuie să facă acte de caritate în sensul programatic; ea face aceasta din fire. Noi pomenim morţii tot timpul, noi avem sfinţi tot timpul, împărţim, ştie toată lumea lucrurile acestea. Numai vrăjmaşul, care nu rabdă o aşa frumuseţe, vrea să ne ponegrească.

Cu toate acestea, iată că sunt oameni sărmani, flămânzi. De ce? Pentru că noi, cei care avem mai mult decât ne trebuie, cărora ne prisosesc bunurile, credem că legătura cu bunurile, cu agoniseala, ne dă siguranţa zilei de mâine. Este un paradox acum în societate: pe de o parte nesiguranţa, criza indusă artificial şi, pe de altă parte, tendinţa omului de a agonisi bunuri ca să-şi conserve ziua de mâine şi viitorul. E o mare ispită aceasta şi, din cauza ei, pentru că noi aproape firesc facem lucrul acesta şi e aproape firesc din punct de vedere economic şi social ca omul să pună bani albi pentru zile negre, iată că ni se întâmplă şi nouă ceea ce poate am făcut şi noi altora, aceasta este legea duhovnicească: ne trezim cu fel de fel de “investitori” pe care îi consider vrăjmaşi, oameni care vin din “dragoste” pentru noi şi care vor să ne facă mult “bine”, să ne cumpere terenul, nu numai cel de deasupra, ci şi cel din adâncime, să foreze, să ne ia şi de acolo toate bunurile, să ne mute morţii din cimitire unde vor ei să exploateze. Aceştia sunt orbiți de lăcomie, de agoniseala de bunuri, de arghirofilie, de iubirea de arginți, cu orice preţ şi mijloace.

La Dumnezeu şi la mântuire nu mergem cu PIB-ul, nu mergem cu balanţele [contabile], nici cu bilanțuri, nici cu profit, ci cu credinţa şi faptele noastre vrednice de mila lui Dumnezeu. Cum aţi auzit la Apostol, mila lui Dumnezeu ne va mântui pentru credinţa noastră dată în har. Sunt mincinoşi aceia care ne zic că e bine să ne vindem terenurile, care cu atâta sânge au fost apărate de moşii şi strămoşii noştri.

De ce nu investesc în a produce aparatură sau mijloace care să hrănească sau să ofere apă celor care mor de sete în Africa? O să vă spun ce spune Evanghelia. Pe când bogatul se veselea la el acasă, a murit Lazăr. Şi a fost dus de îngeri la rai. Şi a murit, când i-a venit vremea, a murit şi bogatul. Şi bogatul s-a dus la iad. Şi ce ni se spune despre bogat? Cumva că a fost desfrânat? Că a adunat averea prin hoţie, prin mijloace necinstite? Era clevetitor? Era necredincios? Ni se spune ceva despre păcatele lui? Ei bine, nu. Ni se spune despre un păcat despre care părintele Arsenie spunea aşa: “Dumnezeu nu ne va judeca pentru păcatele noastre, ci pentru neomenie.” Iar Sf. Nicolae Velimirovici se referă la Evanghelia aceasta ca la “pilda bogatului nesimţit  şi a săracului Lazăr.” Pentru că neomenia este o nesimţire, o împietrire a inimii. Poate fi și mai mult de atât de atât, dar în faza vindecabilă, reversibilă este o împietrire a inimii.

Și de-asta vă spun că nimeni n-o să facă o “vacă mecanică” pentru amărâții lumii, toți cercetătorii și-ar pune mintea [pentru a găsi soluții de eradicare a foametei, a sărăciei extreme], în loc să caute  particula cea mai mică [a universului] şi vârsta pământului. Ei AU PIERDUT OMENIA tot încercând să caute particula şi mergând pe Lună spunând că nu este Dumnezeu.  Au pierdut omenia; şi atunci nu mai contează chipurile oamenilor, nu mai contează popoarele, nu mai contează sufletele – sau poate că tocmai asta este bătălia, pentru suflet! Această neomenie caracterizează perioada în care trăim, în toată lumea, fie ea creştină sau necreştină. Această dorinţă de a-ţi asigura ziua de mâine. Aţi auzit de asigurări de viaţă – un sofism, o minciună mai mare nu există. Doar Dumnezeu asigură viaţa, şi asta prin Sfânta Împărtășanie şi prin mila Sa.

Dar această neomenie caracterizează şi neamul nostru într-un fel. Omul a devenit foarte milos pentru câini, pentru pisici, face adăposturi. Şi bine face; sigur că mila e o caracteristică dumnezeiască, iar noi, fiind chip al lui Dumnezeu, urmăm Acestuia. Numai că nu este o milă care vine din credinţă, ci este o milă care vine din umanism. Chiar şi bogatul din Evanghelie se roagă ca Lazăr să se ducă la fraţii lui să îi avertizeze. Îi iad i s-au aprins lui instinctele omeneşti, dar ne spun sfinţii care tâlcuiesc aceasta că el tot lui a vrut să-şi facă bine, pentru că voia să-şi ușureze chinul pe care îl avea acolo. Dar spune psalmistul: Cine Te va lăuda pe Tine, în mormânt fiind? – nu ne mai putem ruga, nu mai putem face milostenie decât atât cât este zi, cum spune Mântuitorul, că vine noaptea şi nimic nu mai putem lucra. Se pot ruga pentru noi cei rămaşi şi ăsta din nou este un obicei al Bisericii noastre. Şi dacă pentru cei adormiţi facem milostenii, cu cât mai mult pentru cei care sunt în apropierea noastră. Şi spunea părintele Arsenie că nimeni, niciodată, nu este întâmplător în apropierea noastră, deci cu atât mai mult ar trebui să facem milostenie.

Poporul român face milostenie; ştiu oameni îndatoraţi la bănci, care au casele ipotecate şi zi şi noapte fac milostenii. Mintea raţională nu poate pricepe cum tocmai ei lucrează milostivirea.

Spune Evanghelistul Luca cum Avraam, în dialog cu bogatul nemilostiv, la cererea acestuia de a trimite pe Lazăr la fraţii lui, îi răspunde: Au pe Moise şi pe prooroci, au Legea; chiar dacă va învia cineva din morţi, nu vor crede. Ei bine, acesta este cuvântul lui Dumnezeu despre Sine, cuvântul lui Hristos despre Sine că, iată, a trimis atâţia prooroci care au vorbit despre Întrupare şi despre Patimi şi despre Înviere, a venit El Însuşi şi a fost batjocorit şi omorât şi a înviat. Şi au înviat atâţia timp de 2000 de ani, mult mai mulţi decât ne putem închipui, mult mai mulţi decât sunt în calendare. Şi, totuşi, în vremurile noastre de creştinism profund, sunt oameni care spun: “E, dar ce-o fi pe lumea cealaltă…? Ce, s-a întors cineva de pe lumea cealaltă ca să ne spună…?”

Acum vreo 13 ani au venit la noi nişte neamuri, mătuşi din partea soţiei, mai îndepărtate. Şi aceştia fuseseră secretari de partid pe la Constanţa, în porfiră şi vison pe vremea lui Ceauşescu. Şi eu abia intrasem în Biserică, eram râvnitor. Şi-mi spun: “Măi nepoate, dar când te-ai însurat cu nepoata noastră te-am văzut om serios, te-am văzut normal, dar ai păţit ceva!” Şi eu le povesteam viaţa Sf. Ignatie Brianceaninov: “Vă daţi seama, acesta a fost şef de promoţie, inginer la Academia ţarului şi a renunţat la femei şi la frumuseţi şi la cavalerie… Şi vă daţi seama că e în Împărăţia Tatălui…” Şi acelea se uitau la mine aşa.. Şi la un moment dat mătuşa aceasta îmi zice: “Măi nepoate, dar a venit cineva de pe lumea cealaltă să ne spună cum este?” Şi atunci fetiţa mea care avea 3 ani îi spune: “Vei vedea curând!” E adevărat, aveau vreo 70-80 de ani. A făcut Dumnezeu că eu am slujit la parastasul acestui unchi ca preot. Şi, când am slujit, căutau să pună sarmale şi tot ce mai trebuie şi eu le-am zis: “Gata, haideţi să ne punem în genunchi, că astăzi se împlinesc 40 de zile; astăzi, sufletul acestui om se înfăţişează Judecătorului, în faţa Tronului Preasfintei Treimi! Să punem genunchiul la pământ şi să facem o rugăciune ca să-i ierte Dumnezeu păcatele!” De piatră! Pentru că era aceeaşi problemă pe care o punea bogatul nemilostiv împietrit: dacă ar fi văzut probabil un mort înviat, ar fi crezut? Dar nu ar fi crezut, căci Hristos a înviat, de 2000 de ani a înviat Hristos şi aceştia nu credeau! Şi, mai mult decât atât, să nu-mi fie mie spre osândă, dar în faţa lor stătea un om înviat! Căci cu adevărat mort am fost şi am înviat, pentru că eu ram produsul acestor oameni, eram produsul şcolii atee care spunea că Dumnezeu nu există, că raţiunea este totul, averea este totul. Dar nu am reuşit nimic, pentru păcatele mele şi pentru faptul că ateismul sau materialismul e adânc înrădăcinat în mintea unor oameni.

Sunt şi astăzi oameni şi nemilostivi, dar sunt oameni milostivi şi necredincioși, care nu cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat, nu cred că este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, nu cred că a murit şi a înviat. Şi zice Sf. Ap. Pavel, căci Evanghelia se leagă cu Apostolul care s-a citit: De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, de aş face totul, de mi-aş da averea şi trupul să mi se ardă, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. De ce? Pentru că a fi înseamnă a iubi.

Bogatul nemilostiv nu avea chip şi de aceea nu avea nici nume, de aceea nu era scris în Cartea lui Dumnezeu. Iar Lazăr, care nu cârtea, ci spunea doar <Dumnezeu îmi va ajuta>, care credea în Dumnezeu şi în viaţa veşnică, a avut şi are nume şi în cer şi pe pământ. Iar cei care nu cred, cei cu inima învârtoşată, care slujesc numai pântecelui, de ar învia Lazăr a patra zi şi de ar fi înviat Hristos în faţa lor, aşa cum Se jertfeşte şi înviază aici, la Sf. Liturghie, în fiecare zi de ar vedea acestea şi nu iubesc, nimic nu sunt.

Domnul să vă dea bucurie în inimă şi dragoste ca să vedem că cel mai important lucru în viaţa aceasta este să slujim aproapelui; bucuria cea mai mare vine din împărtăşirea cu bucuria celuilalt. Amin.

Pentru Duminica a 23-a dupa Rusalii, va mai recomandam:

***

Legaturi: