DESCHIDEREA CERURILOR si SANSA “RESTARTARII” VIETII. Taina “Aratarii” celei ascunse si a “Dreptatii” celei scandaloase a Dumnezeirii pogorate. SMERENIA CHEAMA HARUL

6-01-2019 Sublinieri

Taina smereniei Celui Atotputernic este cea mai de nepatruns si mai coplesitoare taina, care cuprinde chintesenta sau cheia insasi a implinirii mantuirii omului. Pentru umanitatea sleita si bolnava de azi, pentru noi, postmodernii suprainformati, complicati, cinici si pragmatici, pe care aproape nimic nu ne mai poate surprinde si nu ne mai poate misca, cei care le-am auzit deja pe toate, care ne-am obisnuit cu toate si pentru care orice cuvant, orice metafora, orice simbol s-a banalizat, s-a consumat (daca nu – mai grav – s-a si pervertit, pentru unii) – e foarte greu sa mai poata fi “percepute” si patrunse cu inima deschisa, cu credinta si cu evlavie, TAINELE mantuirii noastre.

Mai cu seama cand acestea sunt atat de invesmantate in forme atat de ascunse, atat de discrete, atat de… smerite. Ce poate sa ne spuna noua, astazi, Botezul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos? Cu ce semnificatie mai poate razbate pana la noi un gest aparent atat de “gratuit”, de “inutil”, de “simbolic”? Aceasta o explica Sfintii Parinti, dar si parintii si invatatorii nostri de cateva veacuri incoace (gasiti cateva trimiteri la talcuirile lor amanuntite la final). Insa dincolo de explicatiile teologice avem icoana insasi a Descoperirii, a Ivirii lui Dumnezeu-Omul la aratare, in lume. Cel nascut in iesle rece, la marginea lumii, izgonit de oameni si incalzit doar de suflarea vitelor, iese pentru a Se arata oamenilor in acelasi chip cu totul neinsemnat, acoperit, lipsit de fala si solemnitatea unui Imparat, a unui Proroc, daramite a unui Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut.

Iisus vine la Iordan si numai cel care-l cunoaste TREMURA in fata Sa, asa cum se si cuvine. Desi curat si drept, marele Ioan se infricoseaza si se recuza, neacceptand, in prima instanta, sa-si puna el, sluga, mana peste Cel care a facut cerul si pamantul. Consimte aceasta numai cand primeste ascultare de la Cel pentru Care el insusi fusese chemat la viata si la slujire. “Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”. Asa cum si Petru, mai tarziu, nu putea concepe sa se lase spalat pe picioare de Domnul Sau, dar i s-a raspuns ca altminteri nu va avea parte de El, la fel si Inaintemergatorul este silit sa plineasca prin chiar mana sa TAINA “dreptatii” acasteia noi, socante si scandaloase a Dumnezeului intrupat. Si Ioan, si Petru ajuta, prin ascultarea lor, la Aratarea in lume a deplinatatii dumnezeirii, ca SMERENIE mai presus de fire, mai presus de cuvant, mai presus de inchipuire. Fara nicio reclama, fara niciun spectacol, fara niciun zgomot, Imparatul cerurilor vine in lume si Isi pleaca preasfantul Sau cap in fata omului, Se face, precum si la Nasterea din Betleem, mic, neputincios si dependent fata de propria sa faptura.

E foarte greu de inteles pentru omul plin de sine si plin de griji lumesti, dar tocmai aceasta “ascundere” nu doar sub apa, ci si sub mana robului, aceasta pogorare nemaivazuta a lui Dumnezeu zguduie, cutremura si despica cerurile, asa cum nicio minune stralucitoare si niciun cuvant tunator nu au facut-o. Smerenia suprema a Celui care S-a facut Fiul Omului deschide cerurile si face perceptibil insusi glasul Tatalui Celui nevazut.

Dumnezeu nu striga pentru urechi surde, adica pentru inimi reci si impietrite. Dar glasul Lui poate fi auzit strigand in noi, numai atunci cand smerenia Sa afla macar un strop de inrudire in cele ale noastre. Tainele dumnezeiesti in general si cele care tin de duhul unei Sarbatori, in special, cauta sau suflete de copil sau inimi largite prin zdrobirea umilintei si a pocaintei.

Scrie Parintele Zaharia de la Essex:

“Potrivit Pă­rintelui Sofronie, conştientizarea faptului că omul s-a aflat în sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu şi înţelegerea purtării Sale de grijă ne insuflă o adâncă recunoştinţă şi smerenie, iar această stare a inimii atrage harul lui Dumnezeu.

La începutul anilor şaptezeci am vizitat o mănăstire din Sfântul Munte, unde călugării se îndeletniceau cu lucrarea Rugăciunii lui Iisus. Obştea era nou înfiinţată şi toţi erau plini de râvnă şi de rugăciune arzătoare. Pravila lor cuprindea printre altele şi următorul „exerciţiu” duhovnicesc pe care îl primiseră de la stareţul lor: înainte de a-şi începe rugă­ciunea, se aşezau în linişte pe un scăunel şi cugetau la zi­direa omului şi la pronia lui Dumnezeu faţă de el. În felul acesta stareţul voia să le insufle un simţământ de adâncă uimire, dar totodată şi de umilinţă: uimire înaintea negrăitei purtări de grijă a lui Dumnezeu pentru om, şi umi­linţă din pricina lipsei noastre de recunoştinţă faţă de toate binefacerile Sale. Abia apoi îşi începeau canonul zilnic de rugăciune. Părintele Sofronie ne sfătuia, de asemenea, să păstrăm mereu vie conştiinţa „protologiei” [Așa cum eshatologia se referă la sfârșitul lumii, protologia se referă la tot ce ține de începuturile zidirii] noastre, fiindcă ea este un izvor nesecat de smerenie şi de mulţumită înaintea lui Dumnezeu.

Aceste două virtuţi – smerenia şi recunoştinţa – sunt de mare preţ, căci prin ele inima omului se deschide larg spre  Dumnezeu. Cugetând, de pildă, la primul capitol din Facerea sau în general la lucrările lui Dumnezeu din istoria neamului omenesc, îi facem loc Domnului în inima noastră. De asemenea, pomenirea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos ne aduce mult folos, însă în chip diferit: ea dă naştere fricii lui Dumnezeu, care ne ajută să păstrăm harul Lui şi ne insuflă spre pocăinţă neîncetată. Această perspectivă eshatologică are mare însemnătate. Venirea Domnului se apropie, de aceea trebuie să ne păstrăm mereu vie insuflarea.

mirele Hristos bate la usaCartea Apocalipsei ne spune că Dumnezeu bate neîncetat la uşa inimii omului, aşteptând ca acesta să-I deschidă de bunăvoie. Atunci El intră încărcat de darurile harului Său şi de bogăţiile Lui fără de seamăn, prăznuind împre­ună cu omul şi încheind un legământ cu el.

[…]

Din veşnicie, Domnul aşteaptă răbdător la uşa inimii omului şi atunci când găseşte o mică deschizătură, anume puțină smerenie şi recunoştinţă, intră şi prăznuieşte împre­ună cu el. Cartea Apocalipsei numeşte această primă cerce­tare a harului „dragostea cea dintâi”. Acesta este începutul călătoriei noastre împreună cu Dumnezeu, şi trebuie sa ne îngrijim a umbla cu vrednicie pe această cale. Domnul îl ceartă pe episcopul Bisericii din Efes:

„Dar am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta cea dintâi. Drept aceea, adu-ți aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine curând şi voi mişca sfeşnicul tău din locul lui, dacă nu te vei pocăi”.

Intr-adevăr, primii creştini cunoscuseră această mare dragoste, întâia cercetare a harului, în toată plinătatea ei, dar se pare că din pricina prigoanelor sau a altor greutăţi râvna lor începuse să slăbească. La fel şi noi, dacă vrem să ne reînnoim legătura cu Dumnezeu, suntem datori a ne aduce mereu aminte de clipa în care Domnul ne-a cercetat pentru prima oara cu harul Său. Părintelui Sofronie îi plăcea foarte mult acest verset, pe care îl repeta adeseori: Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi“.

[…]

Domnul îl cercetează pe om într-un mod personal, de aceea fiecare dintre noi îşi are propria-i cale către Dumnezeu. Am auzit istorisiri uimitoare despre cum şi-au trăit unii oameni „dragostea cea dintâi”. Adeseori cea mai mică des­chidere a inimii este de ajuns pentru ca Dumnezeu să intre înlăuntrul omului şi să i Se descopere. Părintele Sofronie povestea despre un ţăran rus care, în timp ce bea vodkă într-o cârciumă, a primit un gând bun şi împreună cu el cercetarea harului dumnezeiesc. Acest har l-a scos pe ţăran din câr­ciumă şi l-a dus mai apoi în Sfântul Munte, unde a devenit monah în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”. Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi chipul în care îl atrage la Sine! Bunăoară, cineva care fură de zece ori într-o zi se poate hotărî odată să fure numai de nouă ori, şi aceasta este de ajuns pentru ca Dumnezeu să Se strecoare în inima lui şi să-l întoarcă de la calea păcatului. Dragostea lui Dumnezeu este adevărată nebunie, dar nebunia Lui este nemăsurat mai înţeleaptă decât înţelepciunea omenească. Uneori este de ajuns să cugetăm la negrăita înţelepciune cu care Dumnezeu lucrează în viaţa fiecăruia dintre noi, pentru ca inima să ni se îmblânzească. Alteori numai su­ferinţa ne poate înmuia inima. Chiar dacă ne simţim cu totul zdrobiţi, nimiciţi, încât ajungem să deznădăjduim de însăşi viaţa noastră, dacă în acele clipe, cu ajutor de Sus, ne adunăm toate puterile şi ne întoarcem către Dumnezeu, atunci El, cu siguranţă, se va pleca spre noi şi ne va cerceta cu harul Său. În ziua de astăzi nimănui nu-i este străină suferinţa, cu toţii o trăim într-un chip sau altul. Durerea şi suferinţa au devenit limbajul comun al omenirii. Poate că Dumnezeu Se foloseşte de acestea ca să pătrundă cu harul Lui în lumea noastră împietrită şi lipsită de dragoste, lucrând astfel renaşterea noastră duhovnicească. El a schimbat vieţile a nenumăraţi oameni şi poate cu uşurinţă schimba multe altele, întinzându-Şi harul asupra întregii lumi.

Young monk and the sculs, Profit Elijas, Athos 1988De asemenea, inima ne poate fi mişcată spre umilinţă la gândul că viaţa noastră de până acum nu a fost decât un şir nesfârşit de greşeli, de trădări şi de nereuşite. Vedem că nu există nimic vrednic de Dumnezeu în viaţa noastră şi nu aflăm în noi înşine vreun lucru care să ne dea puterea de a ne ridica privirea la Faţa Lui. Nici El nu poate căuta spre noi şi nici noi nu putem să stăm înaintea Lui. Dacă ne întoarcem către Dumnezeu cu o asemenea conştiinţă, El, negreşit, va afla o cale să pătrundă în inima noastră cu harul Lui. In acest chip putem pune un nou început în fiecare clipă a vieţii noastre, căci ştim că Dumnezeul nostru nu va întârzia să ne răspundă.

Dar pentru ca Domnul să ne cerceteze cu harul Său are nevoie mai întâi de împreună-lucrarea noastră, de contribuţia omului, oricât de mică şi de neînsemnată ar fi ea. Dumnezeu ne-a creat din nimic, dar nu ne va zidi din nou dacă nu încuviinţăm să lucrăm împreună cu El, căci numai după ce vom adăuga partea noastră, infinit de mică, la partea lui Dumnezeu, infinit de mare, se va săvârşi minunea unirii inimii noastre cu harul Lui“.

Daca nu ne lasam sufletul ingropat sub mormanele de griji, preocupari si amagiri pamantesti, daca nazuim inca spre a ne reaprinde din jaratic focul harului, al “dragostei dintai”, al ravnei arzatoare dupa Dumnezeu, cu zdrobire de inima si cu lacrimi, cu frica si cu cutremur, avem o nadejde si noi sa traim “pe pielea noastra”, in sufletul nostru, taina deschiderii cerurilor. Care pentru noi si pentru a noastra mantuire se savarseste. Acum. Si pururea. Si in vecii vecilor. AMIN.

(Meditatie anonima pentru Cuvantul Ortodox, 2019)

***

PS Alexander Golitzin, Arhiepiscop de Toledo și Dallas – Predică la sărbătoarea Botezului Domnului, 6 ianuarie 2019, Catedrala Mitropolitană din Iași:

IPS Alexander Golitzin: „La Botez, Hristos s-a înclinat în fața propriei Creații”:

“Asa precum cantam in tropar, astazi inchinarea Treimii s-a aratat si as dori sa insist asupra acestor cuvinte. Cum S-a aratat Treimea? Dupa Sfanta Evanghelie pare sa fie destul de evident: vocea Tatalui s-a auzit de sus, Fiul a iesit din apele Iordanului si Sfantul Duh S-a aratat in chip de porumbel. Dar intrebarea mea este alta: ce face acest lucru sa se intample? Ce anume face ca Treimea sa Se arate? Si nu vreau sa va las sa asteptati prea mult. Raspunsul este simplu, este smerenia Domnului nostru. Fiindca El vine la sluga Sa si Isi inclina capul sub mana propriei Sale creatii. El, care este neintinat, se pleaca inaintea unui om pacatos. Bineinteles ca Sfantul Ioan este un proroc mare, dar, pana la urma, este numai un om. Si precum toti oamenii sunt pacatosi, ca si profetii dinaintea Sfantului Ioan, inclusiv marele proroc Isaia, cel care cand L-a vazut pe Dumnezeu a strigat “Vai mie! Ca sunt un om cu buze intinate si ochii mei L-au vazut pe Imparatul“.

De-asta si Sfantul Ioan incearca pana la urma sa se eschiveze, dar Domnul Iisus nu permite acest lucru pentru ca vine sa Isi plece capul in fata propriei Sale creaturi si sa intre in apele Iordanului sub mana propriei Sale faceri. Si acest moment, iubitilor, cand cerurile se deschid si se aude vocea Tatalui si Sfantul Duh apare in forma de porumbel, [se intampla atunci cand] Cuvantul Lui Dumnezeu se apleaca in fata propriei Sale creaturi. Fiindca asta se intampla numai in smerenie, anume ca Dumnezeu Se arata.

Asta am vazut-o, de fapt, deja in urma cu 12 zile. Ce am vazut in urma cu 12 zile? Cum a venit Imparatul cerului si al pamantului la noi? Cum ni s-a aratat noua Cel care este asezat pe heruvimi si in fata Caruia serafimii canta Cantarea Intreita? Vine ca un copilas mic, neajutorat si asezat pe dusumeaua murdara a unei pesteri pentru animale. Si astazi Isi extinde aceasta smerenie, plecandu-Si capul neintinat sub mana unui simplu om.

Si asa ni se va arata din nou in duminica Intrarii in Ierusalim, cand intra in orasul stramosului Sau, David, care a fost regele adevarat al lui Israel. Si face asta in armura si cu steaguri militaresti? Nu! Intra de fapt exact ca un taran, calarind un magar. Si cum Isi sfarseste viata pe acest pamant? Si-o sfarseste parasit, batjocorit, gol, tradat...

Si aceasta, iubitilor, aceste scene din viata Mantuitorului, aceasta smerenie de negrait a Dumnezeului nostru, este adevarata Aratare a Dumnezeirii Sale, a Slavei Sale. Si pentru noi, iubitii mei, aceasta este calea pe care si noi trebuie s-o urmam, fiindca aceasta este calea pe care umbla Dumnezeu Insusi. Smerenia, daruirea de sine, indelunga rabdare, blandetea si mila (bunatatea) – aceasta este calea pe care ni se deschid portile Vietii si prin aceasta cale ni s-a revarsat prezenta lui Dumnezeu. Lui sa-I fie slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci, Amin!”

***

Extras din predica la Botezul Domnului a Sfantului Ioan Maximovici:

“Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovăduia pocăinţa şi îi chema pe păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a temut Ioan.

„Tu trebuie să mă botezi pe mine”, „Lasă asta acum – îi răspunde Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea”.

Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalţe, să fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalţe în faţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereşte în faţa omului. Hristos S-a coborât în apă şi a primit botezul de la robul Său. Tremurând, Ioan a pus mâna pe Stăpânul şi Dumnezeul său şi Hristos Şi-a plecat smerit capul în faţa lui.

Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfăcut atunci cerurile şi s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl:

„Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca să împlinească voirea Mea, este Fiul Meu cel adevărat, care Se micşorează ca pe om să-l înalţe”.

Iar Duhul Sfânt S-a pogorât din cer peste Iisus, întărind cuvintele Tatălui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul şi a descoperit oamenilor taina Treimii dumnezeieşti.

[…]

– continuare la: BOTEZUL DOMNULUI (BOBOTEAZA): Sf. Ioan Maximovici despre SMERENIA CARE A DESCHIS CERURILE SI A SFARAMAT CAPUL BALAURULUI. Plus: Ce inseamna Aghiazma Mare si cum se ia?

***

Cuviosul Paisie Aghioritul despre SMERENIE si HAR:

Adeseori unii mă întreabă: „De cât timp este nevoie ca să dobândească cineva Harul dumnezeiesc?”. Se poate ca unii să trăiască toată viaţa lor, chipurile, duhovniceşte, să facă asceză etc., dar să creadă că sunt ceva şi de aceea să nu primească Harul lui Dumnezeu. Iar alţii primesc Harul în scurt timp, fiindcă se smeresc.

Dacă omul se smereşte, se poate ca într-un minut să fie scăldat de Harul dumnezeiesc, să devină înger şi să se afle în Rai. Dar dacă se mândreşte, poate deveni într-un minut demon şi să ajungă în iad. Adică omul, dacă vrea, poate deveni miel, dar poate deveni şi capră. Sărmanele capre, chiar dacă vor, nu pot deveni miei, însă Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea din capră să se facă miel; e de ajuns doar să vrea.

Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte numai în omul smerit şi blând. Doar acolo se odihneşte Duhul lui Dumnezeu. Ai văzut ce spune Proorocul Isaia? „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând?” (Isaia 66, 2).

Dumnezeu vrea să avem puţină smerenie, ca să ne înrudim cu El, iar apoi toate darurile Sale vin cu îmbelşugare unul după altul. Într-un oarecare fel Dumnezeu îi datorează omului smerit mult Har, pe care i-l dă în dar, fără ca el să-l ceară. Aceasta este lege duhovnicească. Nu spune Scriptura: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă Har (Iacov 4, 6)? Aşa le-a rânduit Dumnezeu. (…) Cel foarte smerit primeşte mult Har de la Dumnezeu, fiindcă este ca un burete care absoarbe Harul dumnezeiesc.

Cel care se pleacă cu smerenie şi primeşte loviturile celorlalţi, scapă de propriile umflături, se înfrumuseţează duhovniceşte ca un înger şi astfel poate să intre pe poarta cea strâmtă a Raiului. Nimeni nu urcă în Cer prin urcuşul lumesc, ci prin coborâşul duhovnicesc.

Smerenia deschide porţile Cerului şi vine în om Harul lui Dumnezeu; pe când mândria le închide. Părintele Tihon spunea: „Un om smerit are mai mult Har decât mulţi oameni la un loc. În fiecare dimineaţă, Dumnezeu binecuvântează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile. Cel mai mare dintre toţi este acela care are mai multă smerenie!

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007)

***

Extras din: Predica si talcuire la BOTEZUL DOMNULUI a Sfantului Nicolae Velimirovici:“Hristos a intrat in apa nu ca sa Se curateasca pe Sine, ci ca sa inece simbolic pe omul cel vechi”. MINUNATA SMERENIE A LUI DUMNEZEU

[…]

Minunat este Dumnezeu intru lucrarile Lui! Prin toate lucrarile Sale, El ne invata smerenia si ascultarea. El Se ascunde in spatele lucrarilor Sale, tot asa cum soarele se ascunde noaptea in spatele stralucirii stelelor, tot asa cum o privighetoare se ascunde in tufe in spatele cantecului sau.

El da lumina soarelui si soarele straluceste de parca ar avea lumina de la sine, pe cand faptul este ca lumina lui Dumnezeu se trece cu vederea.

El da glas tunetului Sau si vanturilor Sale si acestea se aud; dar El nu Se aude.

El da frumusete muntilor Sai si pajistilor Sale si ele stralucesc de frumusete, ca si cum ar fi de la ele, pe cand frumusetea lui Dumnezeu ramane ascunsa ca o taina.

El da frumusete si mireasma florilor campului si acestea o raspandesc in jurul lor ca si cum ar fi de la ele; nebagandu-se in seama ca aceasta mireasma este a lui Dumnezeu.

El da putere fiecarei fapturi si fiecare faptura se impodobeste in fata celorlalte, falindu-se cu puterea, ca si cum ar fi a sa; pe cand puterea nemasurata a lui Dumnezeu nici nu se impodobeste, nici nu cauta a fi bagata in seama.

El da minte din mintea Sa oamenilor si oamenii cugeta si gandesc ca si cum ar fi cu mintile lor; pe cand mintea lui Dumnezeu ramane in pace desavarsita, intorcand spatele laudei lumii.

Astfel ne invata Dumnezeu smerenia. Tot ceea ce face El, face atat potrivit firii Sale, cat si pentru botezuloameni, ca omul sa se rusineze si sa se faca constient de mandria sa prosteasca; ca omul sa nu se dea mare, neavand nici o lucrare buna a sa; ci sa lase faptele sa vorbeasca pentru sine si el sa se ascunda in spatele lor, asa cum Dumnezeu sta tainuit in spatele lucrarilor Sale, fara sa fie vazut ori auzit, asa cum merge un pastor in spatele turmei sale mari.

Minunat este Dumnezeu, Care ne invata astfel smerenia! El este minunat si atunci cand ne invata ascultarea. Omul niciodata nu poate sa fie ascultator ca Dumnezeu. Omul seamana samanta in pamant si apoi o lasa in grija lui Dumnezeu. Omul seamana intr-o zi, dar Dumnezeu Se ingrijeste de samanta vreme de o suta de zile, pazind-o, incalzind-o, dandu-i viata si ridicand-o incetisor din pamant ca un firicel, impodobind firicelul cu mugurasi si apoi o coace, pana cand omul merge din nou la camp, petrecand o zi sau doua ca sa stranga granele si sa le transporte cu caruta la hambarul sau.

Corbul isi cloceste puii si apoi ii paraseste, nemaiingrijindu-se de ei. Dar Dumnezeu ia asupra Lui pe acesti pui nestiutori, slujindu-le si purtandu-le de grija cu ascultare, ziua si noaptea. Pestele isi depune icrele si pleaca, dar Dumnezeu ramane, ca sa scoata pestisori din icre si ca sa le supravegheze hranirea si cresterea lor. Orfani fara de numar, atat de la oameni, cat si de la animale, nu ar ramane in viata daca Dumnezeu nu ar avea grija de acestia. Dumnezeu Isi supravegheaza intreaga Sa zidire zi si noapte, ascultandu-le cererile si dandu-le ceea ce le este de folos.

Dumnezeu asculta doririle si rugaciunile oamenilor si le implineste; El le implineste intotdeauna cu ascultare, atata vreme cat nu exista nici un pacat in cererile si rugaciunile lor. Totusi, rugaciunile care cauta sa-L traga pe Dumnezeu in pacat si sa-L faca partas la pacatul omului – Dumnezeu nu asculta aceste rugaciuni; Dumnezeu nu primeste aceste rugaciuni. Dintre toate rugaciunile, Dumnezeu asculta cel mai grabnic rugaciunile celui smerit, care se pocaieste, care se roaga pentru iertarea pacatelor sale si pentru dezlegarea de ele. In felul acesta, omul se face zidire noua, punand inceput bun – pentru viata de fiu in locul celei de rob. De aceea, toti proorocii, din vremuri stravechi, au cautat pocainta oamenilor. De aceea Sfantul Ioan Inaintemergatorul nu numai ca propovaduieste pocainta, dar savarseste botezul pocaintei, pentru ca oamenii sa puna pecete vazuta pe pocainta lor. Cu cat este mai mare pocainta unui om, cu atat mai deplin se slobozeste de cele ale lumii si se intareste cu ravna pentru Dumnezeu; Dumnezeu degraba ia aminte si in ascultare raspunde rugaciunilor oamenilor.

Asadar, omul nu poate sa fie niciodata la fel de smerit ca Dumnezeu, nici ascultator ca El. In intreaga Sa zidire, in cer si pe pamant, Dumnezeu ii invata pe oameni smerenia si ascultarea. Dumnezeu trimite aceasta veste lumii din marea Sa dragoste pentru oameni si din dorinta Sa arzatoare ca toti oamenii sa se mantuiasca si nici unul sa nu se piarda.

Dar Dumnezeu a dat oamenilor aceasta invatatura despre smerenie si ascultare in chip mijlocit, fie prin firea zidita de El, fie prin proorocii Sai, oameni alesi si ingeri. Numai prin Persoana Domnului Iisus, Dumnezeu da aceasta invatatura in chip nemijlocit, prin Sine Insusi imbracat in trup. In fiecare clipa a vietii Sale pamantesti, de la nasterea Sa in pestera pana la moartea Sa pe Cruce, Domnul Iisus traia invatand oamenii despre smerenie si ascultare. El a dat aceasta invatatura vie si prin botezul Sau in apa Iordanului.

Ioan era cel mai insemnat om al zilei. Hristos nu era cunoscut nimanui si, chiar atunci cand L-au cunoscut, oamenii pacatosi Il socoteau pe Ioan mai mare decat El. Oamenii se adunau in jurul lui Ioan din toate categoriile, simpli si invatati, saraci si bogati. Ioan atragea atentia atat prin infatisarea sa din afara, cat si prin viata sa pustniceasca din pustie si prin cuvintele sale cu inteles tainic. Nu se strangeau multi in jurul lui Ioan din pricina pacatoseniei lor ori din dorinta de pocainta, cat din iscodire, ca sa vada si sa auda un om care nu era obisnuit. Desarta iscodire! Cat timp de mare pret ne fura aceasta, dandu-ne in schimb nimic altceva decat o dulceata bolnavicioasa trecatoare, care se schimba indata in ceva amar! Cum ne prinde in capcana si cum ne scapa pocainta si impreuna cu aceasta mantuirea noastra!

Hristos nu a starnit iscodire. In mijlocul multimii, El mergea fara graba catre Iordan. El nu avea nimic care sa atraga privirea oamenilor si nimeni nu-I dadea nici o atentie. Infatisarea Sa nu avea ceva aparte, ca aceea a lui Ioan, nici vietuirea Sa nu era atat de bogata in osteneli pustnicesti.

El era deopotriva cu multimea si cu totii mergeau impreuna din Galileea la Iordan, mancand si band cu El si vorbind cu El ca si cu oricare alt om din multime. Marele Isaia a vazut si a proorocit aceasta dinainte, zicand: si cand L-am vazut, nu avea frumusete ca sa ne fie drag (Isaia 53:2).

[…]

– continuarea AICI

***

Boboteaza, sansa restartului nostru sufletesc, cu PS Ignatie

Realitatea Spirituala cu George Grigoriu (6  ianuarie 2019)

Dupa ce Hristos iese din repejunile Iordanului se despica cerul, se rup cerurile, ca Dumnezeu-Treimea sa se arate. Asa se intampla si in viata noastra.

Botezul lui Hristos ar trebui sa fie iarasi, asa cum am mai spus in emisiunea despre Craciun, sa fie un memento, o anamneza a propriului nostru botez. Prin botezul nostru Hristos vine, Treimea, in viata noastra.

Acuma, desigur pot parea destul de abstract dar multi nu mai inteleg ce inseamna botezul, au transformat aceasta Taina a Bisericii intr-o chestiune de familie. Vin 2-3, suntem foarte bine imbracati, eleganti, asteptam repede, repede ca preotul sa isi faca treaba lui si dupa aceea sa o zbughim direct la restaurant, pierzand tot ceea ce presupune acest eveniment unic din viata omului, si anume, ca vine Hristos prin Taina Sfantului Botez. Prin Taina Sfantului Botez [omul ajunge] sa fie restartat, realmente.

(…) Acest lucru il invatam si sarbatoarea Bobotezei, a Botezului Domnului, sa ne duca, sa faca o trimitere la propriul nostru botez, in care noi toti am fost restartati, ni s-a schimbat “sistemul de operare” din punct de vedere spiritual.

Am fost “infuzati”, am primit “perfuzii” serioase de Hristos, de tot ceea ce insemna lumina, pace, odata cu Taina Sfantului Botez. Din pacate, pierdem toate aceste lucruri si lumina.

Vedeti, daca noi am avea aceasta capacitate extraordinara de a vedea cu ochii spiritului, cu ochii mintii, ochii acestia duhovnicesti, sa vezi cum arata un copil dupa ce l-ai luat din cristelnita si il tii in bratele tale. Este un sfant. Este un ins care Hristos locuieste in inima lui, Treimea. Asa cum Se descopera Treimea la Botez, imediat dupa iesirea lui Hristos din repejunile Iordanului, la fel in Taina Sfantului Botez, dupa botezul care se face in numele Sfintei Treimi, casa aceasta de lut, templul acesta, trupul acesta al nostru, devine un salas al Treimii, in care Dumnezeu se asaza in inima omului. Cati mai inteleg aceste realitati?”

“DRAGOSTEA CEA DINTÂI” – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi chipul în care îl atrage la Sine! DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ESTE ADEVARATĂ NEBUNIE…”

SENSURILE ADANCI SI ESENTIALE PENTRU NOI ALE BOTEZULUI DOMNULUI. Innoirea vietii noastre prin botezul pocaintei

Predica si talcuire la BOTEZUL DOMNULUI a Sfantului Nicolae Velimirovici: “Hristos a intrat in apa nu ca sa Se curateasca pe Sine, ci ca sa inece simbolic pe omul cel vechi”. MINUNATA SMERENIE A LUI DUMNEZEU

BOTEZUL DOMNULUI (BOBOTEAZA): Sf. Ioan Maximovici despre SMERENIA CARE A DESCHIS CERURILE SI A SFARAMAT CAPUL BALAURULUI. Plus: Ce inseamna Aghiazma Mare si cum se ia?

BOTEZUL DOMNULUI (TEOFANIA). Omilie a Sfantului Vasile si PREDICI AUDIO cu Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nectarie: ARATAREA SMERENIEI LUI DUMNEZEU

BOTEZUL DOMNULUI (Boboteaza). Predica si talcuire a MITROPOLITULUI HIEROTHEOS VLACHOS

SFANTA EPIFANIE a Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos

Predici audio la BOTEZUL DOMNULUI. Smerita Aratare a Domnului in lume – VESTIREA NASTERII DIN NOU si MINUNEA INFIERII NOASTRE. Folosul apei sfintite

PREDICI LA BOBOTEAZA (BOTEZUL DOMNULUI): Sfantul Teofan Zavoratul si IPS Bartolomeu Anania (audio)

DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS? CE APA ARE ACEEASI PUTERE CU IORDANUL? Si: unde a fost Mantuitorul Iisus Hristos de la 12 ani pana la Aratarea Sa?

EPIFANIA (BOTEZUL DOMNULUI): Pe Acesta sa-L ascultati!

“CE AI CU NOI, IISUSE?” – SEMNUL PRUNCULUI NEAJUTORAT si DURERILE BUCUROASE ALE NASTERII DE SUS. Cum sa ne pregatim de primirea Lui, cum sa asteptam Nasterea Domnului? Ce Craciun va sarbatori cineva cand nu este in randuiala, cand sufletul lui nu se odihneste in Dumnezeu?”

HRISTOS S-A NĂSCUT… PENTRU TINE! “Ţie, aşadar, căruia ţi-a murit ce ţi-a fost drag, ţie, celuia care te vezi păcătos, bicisnic, ţie, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ȚI S-A NĂSCUT PRUNC!”/ Mesaje pastorale arhierești pline de sensibilitate si adâncime: SINGURĂTATEA LUI IISUS ȘI SINGURĂTATEA OMULUI (ÎPS Iosif și Nicolae, PS Macarie și Ignatie)

PRAZNICUL TAIERII IMPREJUR DUPA TRUP A MANTUITORULUI IISUS HRISTOS. Cuviosul Iachint al Putnei: “Mare a fost smerenia Domnului!”

LITERA UCIDE… CHIAR SI PE FIUL LUI DUMNEZEU! “Împărăţia lui Hristos nu este din această lume”. DE CE PREFERAM UN DUMNEZEU AL PUTERII SI NE SMINTIM DE SMERENIA SI CRUCEA LUI HRISTOS? “Cum să crezi într-un Dumnezeu pe Care-L vezi neputincios, batjocorit, făcut de ruşine, bătut şi răstignit ca ultimul dintre tâlhari?”

PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI

Duminica a V-a din Postul Mare – PREGĂTIREA PENTRU PAHARUL PĂTIMIRILOR: “Dumnezeu îşi dezvăluie puterea Sa în slăbiciune, înţelepciunea Sa în nebunie, slava Sa pe Cruce”

Ca un miel spre junghiere…: SMINTEALA DUMNEZEULUI RĂSTIGNIT și REFUZUL LUI HRISTOS din partea celor care aleg partea PUTERII LUMEȘTI sau a REVOLTEI, a VIOLENȚEI în numele dreptății. CARE ESTE PUTEREA CREȘTINULUI?

CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA IASI – “Intalnirea cu duhovnicul – Parintele Sofronie Saharov, Staretul meu”. POVESTEA MINUNATA A UNEI NASTERI… LA 20 DE ANI. Prima intalnire… cu sfintenia, cu harul. RISCUL DE “A OBRAZNICI CU DUMNEZEU”, LUAND IN USOR DARURILE SALE (video)


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Botezul Domnului si ajunul sarbatorii, Cuvantul ierarhilor, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Meditatii duhovnicesti, PS Ignatie, Episcopul Husilor, Sfinti Parinti recenti, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “DESCHIDEREA CERURILOR si SANSA “RESTARTARII” VIETII. Taina “Aratarii” celei ascunse si a “Dreptatii” celei scandaloase a Dumnezeirii pogorate. SMERENIA CHEAMA HARUL

  1. La Multi Ani!
    Frumoase si miscatoare cuvinte la Botezul Domnului si despre “dragostea dintâi”, “totusi este trist in asta lume”, ca sa-l amintesc pe “românul perfect” si geniul poeziei românesti, Mihai Eminescu….

  2. Admin
    Frumos cuvânt . Înțelept .
    Sa luam aminte .
    Amin .

  3. Ce bogăție, ce revărsare de Lumină în viața noastră, în inima noastră, au adus aceste cuvinte rostite sau scrise din inimi smerite, cărora li S-a descoperit Domnul și prin ei și nouă, prin intermediul frățiilor voastre !!! Mulțumim mult frățiilor voastre pentru tot, iar Bunul Dumnezeu să vă răsplătească dragostea și jertfa !!! Amin și Doamne ajută tuturor !!!

  4. Pingback: Imparatia Cerurilor s-a apropiat de noi, ne este la indemana… Pana cand o ignoram, o uitam, o tradam? | Cuvântul Ortodox
  5. “Pe când mândria este moartea virtuților și viața păcatelor, smerenia este moartea păcatelor și viața virtuților.”
    Sfântul Ioan Gură de Aur

    “Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuților. Dacă cineva are fapte bune și n-are smerenie, se răstoarnă din căruță; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căință, păreri de rău, pe aceia îi mântuiește Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune și li se pare că au ceva.”
    Părintele Proclu Nicău

    “Întâia temelie pentru ca omul să desluşească şi să deosebească adevărul este smerenia.”
    Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

    “Piatra de căpătâi a vieţii călugăreşti este smerenia.”
    “Dacă este smerenie, atunci este totul. Dacă nu este smerenie, nu este nimic, chiar dacă omul ar săvârşi minuni. Smeriţi-vă!”
    Sfântul Varsanufie de la Optina

    “Smerenia este să ierți pe toată lumea.”
    Părintele Selafiil de la Noul Neamț

    “Mândria încearcă să-și închipuie o lume și să trăiască în ea. Smerenia primește lumea așa cum a zidit-o Dumnezeu.”
    Părintele Sofronie Saharov

    “Iubește smerenia; ea îți va acoperi toate păcatele tale.”
    Sfântul Antonie cel Mare

    “Celui smerit şi blând, aşezat chiar şi în iad, îi este bine.”
    Părintele Tadei

    “Casa sufletului este răbdarea; hrana sufletului este smerenia…”
    Sfânta Elisabeta Feodorovna

    “Iubirea și smerenia sunt sinonime.”
    Maica Gavrilia Papaiannis

  6. “Iubește smerenia, că prin ea Dumnezeu îți va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuților.”
    Părintele Arsenie Boca

    “Pe cât poţi, să umbli smerit. Tot ceea ce faci, să faci cu sârguinţă, pentru Hristos, iar nu pentru a plăcea oamenilor sau din slavă deşartă, ca să auzi „bravo” de la oameni. Când omul nu acceptă laudele oamenilor, ci lucrează numai pentru Dumnezeu, atunci este răsplătit de Dumnezeu în această viaţă cu Harul Său îmbelşugat, iar în cealaltă cu bunătăţile Raiului.”
    Sfântul Paisie Aghioritul

    “Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de experienţă şi am suferit pentru aceasta şi sunt foarte mulţumitor lui Dum­nezeu că prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa.”
    “Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate, şi rugăciunea te va iubi.”
    “Pentru a cunoaşte pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie.”
    Sfântul Siluan Athonitul

    “Când vei ajunge să te smerești, toți ți se vor părea sfinți. Când ești plin de tine, însă, toți ți se par răi.”
    Părintele Iosif Isihastul

    “Dacă sunt primul, e o plictiseală groaznică. Dacă sunt ultimul, e o bucurie continuă, pentru că învăț mereu ceva util.”
    Părintele Sofronie Saharov

    “Fiul meu, tinerețea, dacă are smerenie, destul îi este ei! Că nimic nu cere Dumnezeu de la tânăr fără numai curățenie și smerenie.”
    Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Românești, 1434 – 1508

    “Copiii mei, să trăim în tăcere, să trăim smerit, să trăim lăuntric, să trăim în felul duhovnicesc pe care-l vrea Dumnezeu. Să trăim mai ales, în adâncimea duhului. Adică în tăcerea nopții. Atunci vom avea toate trăirile și simțămintele slujbei.”
    Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate