POVATUIRI DE MARE FOLOS DE LA CUVIOSUL SERGHIE: “Cand sufletul ti-e tulburat, alearga la cainta; de n-ai cainta, caieste-te de necainta ta!”

27-07-2009 Sublinieri

sergechevitch_345.jpg

  • Nu-i om care să se simtă în largul său pe acest pământ. Asta ne e crucea.
  • Nu crede că eşti rob pe viaţă păcatului. Nădăjduieşte cu tărie în mila lui Dumnezeu. Că la El e multă milă şi iertare. De-I cerem, pe dată ne iartă şi ne izbăveşte.
  • Să nu deznădăjduieşti nicicând pentru greşelile din zilele trecute. Ia-ţi viaţa în orice zi de la început. Şi socoteşte ziua de azi ca pe cea din urmă. Altminteri, după cuvântul părintesc, e timp pierdut.

***

  • Mai de folos îi este omului să aibă voinţa slabă, decât una tare. Ca să-şi vadă neputinţa şi slăbănogeala. Altminteri, se trufeşte cu puterea sa şi, plin de sine, se leapădă de Dumnezeu.
  • Marea iscusinţă a vieţii duhovniceşti e să lucreze omul cu puterea lui Dumnezeu, nu cu puterile sale. Marea înţelepciune este să-L ai pe Domnul sălăşluit în tine.
  • De vrei să faci un lucru cât de mic, cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor. Fă-le pe toate ca în faţa Lui, şi fără El nimica să nu faci. Că spune Domnul: „Cel care nu adună cu Mine risipeşte” (Lc 11, 23).
  • Puterea împotrivirii la păcat e de la Dumnezeu, şi se câştigă cu rugăciunea.
  • Teme-te de mândrie. E cel dintâi şi mare vrăjmaş. Pe îngeri i-a făcut să cadă.
  • De ai vreun mic câştig duhovnicesc, nu te împăuna cu părerea de sine. Nu aduna comoară pentru tine, ci îmbogăţeşte-te în Dumnezeu.
  • Smerenia s-o cauţi mai întâi de toate. Că fără ea nimic nu poţi să faci. Smerenia e mântuire iute.
  • Cată smerenia, nu sfinţenia. Că fără smerenie, sfinţenia-i curată amăgire. Că pentru lipsa smereniei au ajuns draci căzuţi duhurile îngereşti şi sfinte.
  • Trăieşte aşa ca să-L mulţumeşti pe Dumnezeu, nu pe tine. Mulţumirea de sine e primejdioasă.
  • La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud, ci mândria.
  • Centrarea pe sine este începutul bolii mintale. Boala mintală se întemeiază pe socotirea propriei persoane drept centru al lumii.

***

  • Nu-i om pe lume cu psihic sănătos. Tot omul are în el toate bolile. Cel care pare sănătos şi normal, este cel care ajunge să-şi stăpânească boala şi s-o ţină în frâu. Bolnavul mintal însă nu-şi mai poate controla boala, şi ea iese la iveală.
  • Duhovnicul e şi psihiatru. Până la urmă, rădăcina bolii mintale e o nepuţinţă a sufletului. Totul are sens duhovnicesc, duhovnicescul le cuprinde pe toate. Şi tratamentul duhovnicesc poate tămădui, adesea, boala mintală.
  • Un psihiatru care nu-i şi om duhovnicesc poate să aline boala, îl poate aduce din nou în lume pe bolnav, îl poate face să trăiască alături de ceilalţi oameni. Dar n-are ce-i da sufletului său, nu-i poate arăta sensul existenţei sale. Asta numai duhovnicul poate s-o facă.

***

  • Pururea să avem căinţa tâlharului pe cruce. Că nu ştim lungimea vieţii.
  • Dacă eşti tulburat în vremea rugăciunii, alungă tulburarea şi te căieşte de tulburarea ta. De nu-ţi e inima zdrobită, iarăşi să te căieşti. De nu te poţi căi, căieşte-te de neputinţa ta. Şi aşa, pururea stăruie în căinţă.
  • Sileşte-te spre căinţă. De n-ai râvnă spre căinţă, roagă-L pe Dumnezeu să-ţi ierte lipsa de râvnă.
  • Când sufletul ţi-e tulburat, aleargă la căinţă; de n-ai căinţă, căieşte-te de necăinţa ta. Ca pururea să biruie căinţa.
  • Pocăinţa nu-i doar plângere de o clipă a păcatului, ci e necontenită mustrare a inimii.
  • De eşti creştin, fă din căinţă firea sufletului tău. Căinţa nu doar cere iertarea de păcate, îşi cunoaşte încă neputinţa şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. E însoţită de smerenie, de frica de Dumnezeu şi aducerea-aminte de moarte. Petrece pururea în ea. Ca s-o afli, cere-o de la Dumnezeu,şi ca pururea s-o ai, pururea cere-o.
  • Începe orice lucru cu căinţa. Şi rugăciunea tot aşa s-o începi. Împacă-te întâi cu Dumnezeu, ca să nu te rogi cu păcat. Că rău rugându-se oarecând un hoţ de cai la Sfântul Nicolae, a fost mustrat de sfânt şi aruncat într-o groapă cu hoituri, ca să-şi cunoască din acea duhoare urâciunea rugăciunii sale.
  • La rugăciune, uneşte-ţi mintea cu inima. Şi vezi de-i bine răsădită acolo. Iar calea unirii e căinţa. Şi prin căinţă intrând în ascunzişul inimii, aflăm acolo ferire de primejdii şi adăpost.
  • De moleşeală şi puţinătate de suflet să te căieşti ca de păcat, silindu-te să-ţi vii în fire.
  • Pentru răceala sufletului să te căieşti, că e păcat.
  • Căieşte-te că nu-i iubeşti de ajuns pe oameni, că nu te dor necazurile lor.
  • Căieşte-te că nu eşti sfânt, căieşte-te de starea ta jalnică.
  • „Greşiţi ai noştri”, pe care îi iertăm, ca să primim iertare, sunt şi cei pe care nu-i placem pentru că sunt altfel decât noi.

***

  • Mulţi talanţi are omul, dar puţin câştig, că-i iroseşte în vremea vieţii sale.
  • Adevărata ta viaţă, omule, e în ceruri. Începe s-o trăieşti de aici, de pe pământ.
  • Pururea să fim ca cel ce-aşteaptă să-i vină trenul dintr-o clipă în alta şi-i gata să se urce în el.
  • Cele duhovniceşti sunt cu adevărat, şi-s mai adevărate decât cele pământeşti şi văzute. Însă pe ele numai ochiul inimii le vede.
  • Despre teama de Judecata ce va să fie: Cată la Împărăţie ca un călător, fără grijă de ziua de mâine, pururea gata de drum. Şi neştiind ceasul plecării, fii pururi treaz, cu candela nestinsă.
  • De trândăvie şi deznădejde scăpăm de cugetăm la moarte şi, după cuvântul părintesc, de socotim fiecare zi ca pe cea din urmă. Că numai aşa vezi că n-ai vreme de pierdut, şi nu amâni rugăciunea. Că în orice clipă poţi muri, în noaptea asta chiar, si-n cele ce vei fi aflat, în acelea vei fi judecat, după cum spune Domnul. Să ne îngrijim, dar, întotdeauna să fim împăcaţi cu Dumnezeu şi cu oamenii.
  • Trăieşte ziua de azi şi lasă grija zilei de mâine, că îngrijorarea n-o schimbă cu nimic. Să nu-ţi pierzi timpul, irosindu-ţi clipa. De clipa de acum să te îngrijeşti, veghind să ai mereu ulei în lampă ca fecioarele înţelepte, şi-n toată clipa gata să-L primeşti pe Mire. Asta să ne fie grija, cum suntem aici şi acum. Că aşa cum vom fi aflaţi, aşa vom fi judecaţi de Hristos.

***

  • Tainele cele dumnezeieşti nu se iscodesc cu mintea, ci se primesc cu inimă credincioasă, şi atunci ni se arată desluşit.
  • Duhovnicia e a vieţii, nu a minţii.
  • Temeiul poruncilor dumnezeieşti e viaţa, nu ştiinţa. Nu cerceta, dar, cu mintea la ce-s bune. Dacă scrie pe ceva „otravă”, te fereşti, nu guşti să vezi de e aşa sau nu.

***

  • Fugi de îndoială ca de dracul. Nu citi Scripturile cu duh îndoit, că vine dracul în chip de teolog şi ţi le tâlcuieşte el cu viclenie. Cu credinţa, taie pe dată şirul vorbelor lui.
  • Nu sta de vorbă cu dracii, nu le fă pe voie. Nu lua aminte în nici un chip la şoptirile lor.
  • De te cuprind ispitele, zbate-te să scapi, ca omul prins de vâltoare. Ţine la viaţa sufletului cum ţii la viaţa trupului.
  • De se aprinde în tine flacăra ispitei, stinge-o iute cu apa rugăciunii, până nu se înteţeşte pârjolul. Nu sta nepăsător, revino-ţi iute şi respinge-o iute. Zbate-te şi strigă, ca un om luat de şuvoi. Moliciunea în vreme de ispită e moarte curată.
  • Ispita e şarpele muşcător. Cum l-ai simţit că muşcă, loveşte-l şi taie-i capul.
  • Zicea unul dintre Părinţi: „De pofteşti trup, mergând la morminte vezi ce rămâne din frumuseţea lui”.
  • Cugetele de hulă arată fără puţinţă de tăgadă că Necuratul există. Că sunt cumplit de înfricoşătoare, cum omul nu poate gândi. Ebine că-şi dă arama pe faţă, că îndeobşte lucrează pe furiş, şi nu cunoaştem tăria vrăjmăşiei sale şi nu ştim cu ce duşman hain avem de luptat. Numai aşa putem să-l vedem. Împotriveşte-te, leapădă-te, nu le lăsa să-ţi intre în suflet, nu sta de vorbă cu ele nicidecum. Nu te înfricoşa. După cum spun Părinţii, e o ispită bine ştiută a vieţii duhovniceşti. În Scara aflăm multe învăţături în această privinţă. Când, la rugăciune, dracul ne aduce astfel de gânduri, încă mai mult să ne ţinem de ea, punând împotriva lucrării lui lucrarea noastră, prin chemarea lui Iisus.

***

  • Cunoaşte omul când harul s-a sălăşluit în el? Uneori ştie. Alteori însă Domnul ne lasă în neştiinţă, ca să nu ne mândrim. Cum ştii că harul sălăşluieşte în tine? Pur şi simplu simţi. Sfântul Serafim de Sarov spune însă că astăzi omul a pierdut simţirea prezenţei lui Dumnezeu.
  • De te înfruntă cineva în duh de ceartă, din pricina credinţei, cere în inima ta luminare şi înţelepciune de la Duhul Sfânt, ca să ştii ce să-i spui şi cum.
  • Cel nărăvit în păcat nu poate osebi cugetele şi nu-şi vede păcatele, socotindu-le slăbiciuni omeneşti, cu neputinţă de îndreptat.
  • Nu pune pe seama vremurilor şi a lumii slăbiciunea sufletului tău.
  • Nu-i rău că truda nu-ţi aduce nici o bucurie. Că n-am venit pe lume ca să ne desfătăm. Ci suferinţa-i zestrea noastră pământească. Ba, rău este să-ţi placă munca ta, să-ţi faci din ea un idol, să-i dai tot sufletul tău, lăsând de o parte ce e cu adevărat de preţ. Veselie să-ţi aducă lucrarea celor duhovniceşti. Iar munca să-ţi fie nevoinţă, spre încercare, cum este pentru călugăr ascultarea care-l rupe de la rugăciune şi slujbe. Socoteşte-o uneltitoarea răbdării, că multă răbdare cere munca. Şi sila de muncă n-o socoti păcat de nu-ţi vatămă sufletul. Îndur-o cu gândul la Dumnezeu şi rugăciune. Şi fă-o bine, aşa cum se cuvine, ca să nu sufere alţii din pricina ta. Şi cu iubire, luare-aminte şi bunăvoinţă să te porţi cu cei cu care împarţi povara muncii. Să-ţi fie încă munca spre smerire, cugetând că pentru nevrednicia noastră ni s-a dat treaba asta de rând pe care-o facem, şi nu alta mai de soi.
  • Înstrăinarea nu-i nici silă de viaţă şi de lume, nici nepăsare. Sfântul Ioan Scărarul istoriseşte că, minunându-se de smerenia unui monah, care primea cu linişte batjocurile, l-a întrebat cum a ajuns la o asemenea nepătimire. Iar acela i-a răspuns: „Pentru ce aş lua aminte la nişte oameni de nimic?”. Şi sfântul încheie, suspinând: „Am văzut atuncea în ce adânc de răutate căzuse“.

(din: Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie, Editura Sophia, Bucuresti, 2007)

cainta-talharului-de-pe-cruce.JPG

Din invataturile aceluiasi parinte, mai cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Jean-Claude Larchet, Mandria, trufia, Parintele Serghie Şevici, Pocainta, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “POVATUIRI DE MARE FOLOS DE LA CUVIOSUL SERGHIE: “Cand sufletul ti-e tulburat, alearga la cainta; de n-ai cainta, caieste-te de necainta ta!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Parintele Staniloae despre POCAINTA ca LUCRARE PERMANENTA opusa descurajarii fataliste si ca MOTOR AL TUTUROR VIRTUTILOR: “o ar­dere necontenita in launtrul omului, care intretine tensiu­nea dupa mai bine” -
  2. Pingback: FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul -
  3. Pingback: Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima
  4. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Parintele Staniloae despre POCAINTA ca LUCRARE PERMANENTA opusa descurajarii fataliste si ca MOTOR AL TUTUROR VIRTUTILOR: “o ar­dere necontenita in launtrul omului, care intretine tensiunea dupa mai bine” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: DUMINICA FIULUI RISIPITOR – DE LA RAUL BABILONULUI IN BRATELE PARINTESTI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate