VIATA SFINTEI CUVIOASE XENIA (video)/ RUGACIUNEA Preasfintitului Macarie (audio + text) PENTRU IZBAVIREA SI MANGAIEREA IN DEPRESIE SI IN TULBURARILE MINTII SAU INIMII catre Sfintele XENIA din Sankt Petersburg (24 ianuarie), MATRONA de la Moscova si MARIA din Gatcina (26 ianuarie)

24-01-2021 Sublinieri

***

Rugăciune către Sfintele Cuvioase Xenia din Sankt Petersburg, Matrona de la Moscova și către Sfânta Noua Muceniță Maria din Gatcina, pentru vindecarea de depresie și boli psihice (a Episcopului Macarie Drăgoi)

f

Sfântă Cuvioasă Xenia, primind de la Hristos vindecare și întărire după cumplita întristare și deznădejde ce te-a cuprins după moartea celui care ți-a fost soț, ai hotărât să dăruiești din ceea ce nu ai, trăind pentru aproapele aflat în sărăcie, necaz și strâmtorare, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile „nebuniei” de dragul lui Hristos și astfel ai dobândit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni.

Iar tu, Sfântă Matrona, cea care din pruncie ai fost aleasă, nevederea și nemișcarea trupească făcându-ți-se prilej de vedere a lui Dumnezeu și de zbor spre înaltul cerului duhovnicesc. După cuvântul Scripturii, „că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei”, mulțimi de bolnavi și creștini zilnic primeai în casa ta, punându-ți viața în primejdie și înfruntând autoritățile sovietice fără de Dumnezeu. Pentru aceasta, și după plecarea ta din această lume, mormântul tău binecuvântat loc de pelerinaj a devenit, împlinindu-ți-se prorocia: „Spuneți-mi durerile ca și când aș fi în viață și pe toți vă voi asculta”.

Și tu, Sfântă Nouă Muceniță Maria din Gatcina, care sufereai de cumplita boală Parkinson și de paralizie, în vremurile bolșevicilor urâtori de Dumnezeu te-ai nevoit, credința ai mărturisit și cununa muceniciei ai dobândit. Pe bolnavii și suferinzii care te vizitau îi îmbărbătai, spunându-le adesori că depresia e o cruce duhovnicească îngăduită de Domnul acelora care nu știu sau nu vor să se pocăiască și se întorc mereu la vechile patimi, lipsiți fiind de spor duhovnicesc și biciuiți fiind de conștiință. Răbdarea cu umilință a acestei cruci, le spuneai oamenilor, va topi până la urmă întristarea și Domnul va socoate astfel la iveală adevăratele roade ale pocăinței.

Pentru acestea, sfintelor femei mult-pătimitoare, Dumnezeu v-a arătat pe voi mângâietoare și grabnic ascultătoare a celor în necazuri și în tot felul de boli, suferințe, primejdii și curse. Iată, venim înaintea voastră cu credință și evlavie, rugându-ne pentru cei care în depresie și în alte boli ale minții și ale trupului și sufletului au căzut.

Cuvioaselor Maici Xenia, Matrona și Maria Noua Muceniță, vă rugăm, cu umilință și credință, luați aminte la starea robilor lui Dumnezeu aceștia (numele), care mult se chinuiesc pe ei înșiși și pe cei care îi îngrijesc pe ei din cauza bolilor psihice și a depresiei. Ușurați-le mâhnirea sufletească, ridicați-le tristețea cea pătimașă, alungați gândurile cele nebunești și conduceți viața lor, la limanul păcii și al odihnei aducându-i pe ei. Căci nu are cine să le ajute și în multe feluri de primejdii se pun pe ei înșiși și pe cei apropiați ai lor, și în tot felul de tulburări, sminteli și îngroziri petrec.

Ne rugăm vouă, de Dumnezeu dăruitelor, ca să le dăruiți somn acestora care suferă de insomnii, pacea minții acestora care în tulburarea gândurilor rele se amărăsc, ridicarea tristeții celei înnegurate acestora care suferă de deprimare, să le dăruiți ascultare și bunăvoință sărmanilor care întru împotrivire și îndreptățire s-au legat pe ei. Întru mângâierea pocăinței povățuiți-i pe unii ca aceștia cu mijlocirea voastră, sfintelor cuvioase, și la limanul cugetului smerit călăuziți-i, astfel încât, din primejdia pierderii minții izbăvindu-se, să aducem slavă și mulțumire Preamilostivului Dumnezeu: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Notă:

Sfânta Cuvioasă Xenia cea nebună pentru Hristos, din Sankt Petersburg, în Rusia ( 1803) este sărbătorită la 24 ianuarie. Moaștele sale se cinstesc în paraclisul din cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg.

Sfânta Cuvioasă Matrona de la Moscova (+ 1952) este sărbătorită pe 2 mai. Moaștele ei se cinstesc în Mănăstirea Sfânta Matrona din Moscova;

Sfânta Noua Muceniță Maria din Gatcina (+ 1930) este sărbătorită la 26 ianuarie. Moaștele ei se cinstesc în Catedrala Sfântul Apostol Pavel din Gatcina, regiunea Leningrad.

Legaturi:

NEBUNIA INTRU HRISTOS intruchipata in SFANTA XENIA de Sankt Petersburg

SFANTA MATRONA CEA OARBA: “De ce sa-i judeci pe altii? Gandeste-te mai des la tine”

DOCTORIA NADEJDII – Conferinta de la Cluj (martie 2016) a PS MACARIE DRAGOI (video+text). Balsam pentru durerile inimilor suferinde si ale sufletelor cazute in adancul prapastiei: SA STRIGAM CATRE HRISTOS, SA RIDICAM OCHII SPRE CER!

PĂRINTELE EPISCOP MACARIE MĂRTURISEȘTE: “Atunci ești ucenic al lui Hristos, CÂND ASCULȚI MAI MULT PE DUMNEZEU, DECÂT PE OAMENI. CÂND NU TACI, DEȘI UNII ÎȚI CER SĂ TACI. Când propovăduiești și când slujești, deși unii îți cer să încetezi”

“SCOALA-TE SI UMBLA!” De ce trebuie sa pretuim totusi… sanatatea? CUM SE TRATEAZA SI SE VINDECA DE BOLI CREDINCIOSII ORTODOCSI?

CUVINTE ALE PARINTILOR PENTRU BIRUINTA ASUPRA DEPRIMARII: “Biblia este ca sanul maicii, pe care sa-ti pleci capul la vreme de durere si necaz”

Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL DEPRESIEI

INTRISTAREA SAU DEPRESIA – DUHUL “UCIGASULUI DE OAMENI DINTRU INCEPUT”. CARE ESTE GRAVITATEA PACATULUI SINUCIDERII? Raspunsurile psihiatrului ortodox D. Avdeev

PSIHOZA, NEVROZA sau INDRACIRE? Care sunt cauzele posibile ale bolilor psihice?

TRISTETEA SI AKEDIA: cauze, manifestari, terapeutica duhovniceasca (Jean-Claude Larchet)

Jean-Claude Larchet: DELIRUL, LIPSA DE IUBIRE, FALSA IUBIRE SI BOLILE PSIHICE

Sfantul Gherasim de Kefalonia (16 august si 20 octombrie) – UN SFANT VINDECATOR AL BOLILOR PSIHICE SI AL INDRACIRII. Rugaciunea celui chinuit de diavol

Din MINUNILE SFANTULUI GHERASIM DIN KEFALONIA, tamaduitorul celor posedati de demoni si al bolnavilor psihic (†16 august)

POVATUIRI DE MARE FOLOS DE LA CUVIOSUL SERGHIE: “Cand sufletul ti-e tulburat, alearga la cainta; de n-ai cainta, caieste-te de necainta ta!”

IPS NEOFIT DE MORFOU – indemnuri, sfaturi si talcuiri duhovnicesti pentru vremurile de incercare pe care le traim (I): “Vrem sa dobandim linistea? Sa avem mangaiere intr-o lume in care toti si toate ne infricoseaza? Doar Duhul Sfant poate face aceasta, sa indeparteze frica de la noi”


Categorii

Maici duhovnicesti, PS Macarie, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “VIATA SFINTEI CUVIOASE XENIA (video)/ RUGACIUNEA Preasfintitului Macarie (audio + text) PENTRU IZBAVIREA SI MANGAIEREA IN DEPRESIE SI IN TULBURARILE MINTII SAU INIMII catre Sfintele XENIA din Sankt Petersburg (24 ianuarie), MATRONA de la Moscova si MARIA din Gatcina (26 ianuarie)

  1. Pingback: VIATA SI ACATISTUL SFINTEI NOI MUCENITE MARIA DIN GATCINA – mangaietoarea si tamaduitoarea sufletelor cuprinse de deznadejde sau deprimare (†26 ianuarie 1930): “DEPRESIA este o cruce duhovnicească” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate