“NU SE CADEA CA SI TU SA AI MILA DE CEL IMPREUNA-SLUGA CU TINE?”
Evanghelia de la Matei 18, 23-35:
“De aceea, asemanatu-s-a imparatia cerurilor unui imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el, si femeia, si copiii, si pe toate cate le are, ca sa se plateasca. Deci, cazandu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicand: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria. Dar, iesind, sluga aceea a gasit pe unul dintre cei ce slujeau cu el si care-i datora o suta de dinari. Si punand mana pe el, il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator. Deci, cazand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si iti voi plati. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchisoare, pana ce va plati datoria. Atunci, chemandu-l stapanul sau ii zise: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine? Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria. Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre“.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina (fragmente)
Iubiţii mei, viaţa este o călătorie. Şi drumul cel drept pe care trebuie să-l urmăm toţi, ca să ajungem la capăt, în cer, este unul: Drumul pe care l-a trasat Hristos cu Sângele Său; l-a păşit El însuşi şi milioane de martiri şi mărturisitori ai credinţei noastre. Însuşi Hristos a spus: “Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
Este adevărat că acest drum al virtuţii este greu, suitor, o Golgota. “Strâmtă este uşa şi îngustă este calea care duce la viaţă…” (Matei 7, 14). Dimpotrivă, drumul răutăţii, al stricăciunii, al necredinţei este uşor, în pantă. “Largă este uşa şi întinsă este calea care duce la pierzare…” (Ioan 7, 13), la distrugere, la catastrofă. Un drum este a lui Hristos, celălalt al satanei; unul este al raiului, celălalt al iadului. Alegeţi! Omul este liber să meargă pe care drum vrea.
Virtuţile sunt un lucru greu. Şi dacă întrebaţi, care este cea mai grea din toate virtuţile, iubitorul de arginţi va spune milostenia, robul pântecelui va spune postul, sarkolatrul (cel ce-şi adoră trupul) va spune fecioria, cel ce iubeşte viaţa va spune mucenicia pentru Hristos. Dar eu consider că cea mai grea din toate este – care? – cea despre care zice astăzi Evanghelia: iertarea reciprocă. Este un pietriş, pe care Hristos cere să-l ridicăm, dar diavolul îl face munte de neridicat. Şi că aceasta este virtutea cea mai grea vă voi demonstra prin trei, patru exemple. Vă rog să fiţi atenţi.
***
Un exemplu este din Vieţile Sfinţilor. Dacă veţi deschide sinaxarele, veţi vedea că pe 9 februarie este sărbătorit sun sfânt care se numeşte Nichifor. Ascultaţi cum a primit mucenicia. În vremea aceea, Nichifor se supărase cu un preot care se numea Saprichie. Erau certaţi. Şi Saprichie era de vină, nu Nichifor. A venit prigoana, şi primul pe care l-au prins a fost preotul, Saprichie. L-au judecat şi a ieşit sentinţă de decapitare. L-au luat soldaţii dis-de-dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, şi-l duceau în afara cetăţii, ca să-l execute. Când a aflat Nichifor că Saprichie peste puţin timp nu va mai fi în viaţă, l-a cuprins plânsul. Aleargă în drum, ajunge cortegiul, şi-i cade la picioare:
– Frate Saprichie, iartă-mă.
Acela însă nimic.
– Nu te iert!
Până în ultima clipă a muceniciei, Nichifor a căzut şi l-a rugat pe Saprichie să-l ierte. Cu neputinţă. Atunci ce s-a întămplat? În momentul în care soldatul a ridicat sabia să-i taie capul, Saprichie zice:
– De ce mă omorâţi?
– Pentru că eşti creştin.
– Deci pentru asta? Atunci eu mă lepăd de Hristos…
Şi în timp ce îngerii îi pregăteau cunună, Saprichie, care nu l-a iertat pe Nichifor, a fost considerat nevrednic de mucenicie. L-a părăsit Harul lui Dumnezeu şi s-a lepădat de Hristos. În locul lui a murit martir – cine? – Nichifor, care avea o inimă bună şi dragoste. A mărturisit că este creştin şi a fost martirizat. Astfel, pe 9 februarie, în loc de mucenicul Saprichie, cinstim pomenirea mucenicului Nichifor. Înfricoşător acest exemplu! Arată că mai presus chiar decât mucenicia este să ierţi, să dai iertare din inimă. Dar este uşor? (…)
Aşa este lumea. Din nefericire, există familii, care au între ele pică, ţinerea de minte a răului, şi nu se iartă de ani de zile. Încearcă preotul şi mitropolia, dar ura se înveşniceşte de la părinţi la copii şi la nepoţi. Omul care nu iartă nu este creştin. Este animal, fiară. Spun oamenii că dacă vreun copil îi face vreun rău cămilei, aceasta nu-l iartă. Pot să treacă ani şi, dacă-l va întâlni în cale, îl va lovi. Nu iartă. De aceea zicem: “Acest om e ca o cămilă, nu iartă; ţine adânc în el răzbunarea”. Dimpotrivă cel care iartă din inimă, seamănă – Cu cine? – Cu Dumnezeu. Cu Dumnezeu? Desigur. (…)
Asta ne-o spune Evanghelia de astăzi. Pentru că Dumnezeu ce face? Iartă, iartă continuu. Este îndelung-răbdător, mult-milostiv şi mult-îndurat. Ce facem noi? În ceea ce ne priveşte e de vină celălalt, vecinul nostru, pentru că ne-a ispitit, pentru că animalul lui a intrat pe ogorul nostru…, pentru lucruri mici şi lipsite de importanţă. Dar cele pentru care noi suntem vinovaţi faţă de Dumnezeu sunt foarte mari. Suntem vinovaţi, păcătuim continuu. Păcătuim cu ochii noştri, cu urechile noastre, cu mâinile noastre, cu trupul nostru. Păcătuim ziua noaptea, la cafenea, pe drum, pe ogoare, păcătuim chiar şi în biserică. Cine poate să numere păcatele omului? Abis, “zece mii de talanţi”, despre care zice Evanghelia de astăzi (Matei 18, 24), nenumărate sunt păcatele noastre. Un număr astronomic. “Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu?” (Troparul Cassianei Monahia, Slava… Laudelor din Sfânta şi Marea Miercuri).
Şi ce face Dumnezeu? Se ia după noi. Că dacă nu s-ar fi luat după noi, dacă pentru fiecare păcat pe care îl facem, pentru fiecare înjurătură auzită, ar fi căzut un trăsnet şi am fi fost arşi cu toţii. Ne iartă, ne iartă continuu păcatele noastre. De aceea şi noi să fin iertători. Asta cere de la noi. Aşa cum El ne iartă păcatele noastre, cele mari şi nenumărate, aşa şi noi să-i iertăm pe ceilalţi. Nurorile pe soacre, soacrele pe nurori, bărbatul pe femeie, tatăl pe copil, sătenii pe consătenii lor. Daţi-mi, daţi-mi un sat unde există iertare, milă, iubire. Rai este. Daţi-mi un alt sat unde nu există iertare şi milă. Iad este. Iad este pământul pentru că şters cuvintele Hristosului nostru, necuprinsele şi veşnicile cuvinte: ”Să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34).
***
Iubiţii mei, Dumnezeu să dezrădăcineze din inima noastră spinul care se numeşte pomenirea răului, şi să sădească floarea cea cerească, iubirea Hristosului nostru. În felul acesta vom fi următori ai Aceluia, Care pe Cruce i-a iertat pe răstignitorii Săi. În felul acesta, vom putea să ne rugăm şi să zicem acel cuvânt groaznic: ”Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Altfel, suntem nişte mincinoşi şi ne batem joc de Dumnezeu cu toţii, şi cler şi popor.
Această făgăduinţă este condiţia iertării. Ierţi? Vei fi iertat. Nu ierţi? Mii de preoţi să-ţi facă pomeniri sau parastase, mii de episcopi şi patriarhi să se ducă la mormântul tău, nu vei fi iertat. Iartă deci, ca să fii iertat.
Integral – AICI
Talcuirea Sfantului Teofan Zavoratul:
“Domnul a incheiat pilda celor doi datornici prin cuvintele: “Tot asa si Tatal Meu Cel Ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau- din inimile voastre”. Pare un lucru foarte usor: iarta si vei fi iertat; daca esti iertat, esti si primit in mila, esti partas la toate visteriile milei. Asta ar trebui sa insemne ca raiul si fericirea vesnica sunt la indemana.
Si ce castig mare pentru un lucru atat de mic cum este a ierta!… Da, lucru mic, dar pentru iubirea noastra de sine nimic nu e mai greu decat a ierta. Vreo suparare pricinuita fara voie, intr-ascuns, pe care sa n-o fi vazut nimeni, ma rog, o mai iertam; dar de primit o lovitura mai dureroasa, si inca in fata altora, nici vorba de iertare.
Sunt imprejurari in care vrei, nu vrei, nu poti sa dai glas nemultumirii, asa ca taci; limba tace in timp ce inima vorbeste si urzeste planuri negre. Daca jignirea e putin mai mare, nici vorba nu mai poate fi de infranare: nici rusinea, nici teama, nici paguba nu-l pot opri pe om sa se razbune. Egoismul ce clocoteste il face pe om sa se poarte ca un smintit, si cel aflat sub inraurirea lui incepe sa indruge neghiobii. In aceasta nenorocire cad cel mai ades nu oamenii de rand; ci, cu cat este cineva mai “cultivat”, cu atat e mai simtitor la jigniri si iarta mai greu.
Uneori purtarea lor ramane prietenoasa la aratare; dar launtric este o dusmanie neimpacata: asta in vreme ce Domnul ne cere sa iertam din toata inima“.
(din “Talcuiri din Sf. Scriptura pentru fiecare zi din an”)
Va mai recomandam si:
- Sfantul Cosma Etolul: SA NU AFURISITI PE NIMENI!
- URA DE FRATI FACE LOC LUI ANTIHRIST
- Parintele Rafail Noica – Despre vulnerabilitatea iubirii si vocatia iertarii (mp3)
- Parintele N. Steinhardt: TREPTELE IERTARII (din “Jurnalul fericirii”)
- Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertare
- Iertarea – inceputul iubirii – parintele Savatie
- IPS Bartolomeu (audio): Pilda datornicului nemilostiv
- P. Amfilohie (Man. Diaconesti) (audio)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Bine le zice! Cine poate, cinste lui!
Cum totul se joaca pe reactiile noastre in situatii critice, tine de tinerea limbii in frau: ‘din cuvintele tale te vei osandi sau te vei mantui’. Acuma, depinde si de ce fel de ofensa ti se aduce; se spune ca, daca te-ar face albie de porci sa rabzi…pentru pacatele tale fiindca Domnul ii porunceste astfel, ca sa mai spele din vinovatia ta (Pr.Arsenie Boca); daca este vorba de vreun neajuns/nedreptate asupra aproapelui, dator esti sa intervii altfel inseamna ca nu empatezi fata de suferinta lui si esti rece, iar daca totusi misca ‘ceva’ in inima ta dar, din lasitate sau putinatate de suflet te abtii in a-i lua apararea, te vei face partas la rautatea/nelegiuirea facuta aproapelui; de esti viteaz(a) si fara frica de represalii, iarasi… depinde de modul cum o faci! Cat tact si prezenta de spirit iti trebuie sa actionezi potrivit firii si unuia (atacator), si altuia (urgisit). Iar, dupa tot scandalul pricinuit de egou-ri ranite si de-o parte si de alta…judecand ‘la rece’ sa ai puterea de a ierta indiferent de pe ce pozitie de afli: ‘calau’, ‘victima’, martor, ‘judecator’…
Eu zic ca, macar sa taci chiar daca fierbi pe dinauntru, ajutandu-ti pe viitor sa deprinzi nu numai tacerea ci si linistea; semn al inaintarii duhovnicesti – spun Sf.Parinti – este ca, atunci cand esti ocarat, sa nu te doara inima si sa ramai linistit, netulburat; iar, cine a ajuns la asta inseamna ca lucreaza deja nepatimirea iar duhul lui este deja plin de Duhul Sfant. Cine se poate lauda cu asa ceva?! Sunt unii blanzi si buni din fire care, numai ei si Dumnezeu stie – de fapt – cat ii doare rautatea celorlalti! I-a lasat bunul si induratul avand bunatate fireasca si linistita altfel…daca toti am fi mai iuti si aprinsi ne-am omora intre noi. Eu am fericit si fericesc pe toti cei care, au bunatate si blandete – sunt oameni ai lui Dumnezeu si o mana cereasca pentru cei din jur.
IMI PLACE FOARTE MULT SITE-UL DUMNEAVOASTRA. IL CITESC APROAPE IN FIECARE ZI.DOAR CA INSISTATI UN PIC CAM MULT PE GRIPA PORCINA SI PE NOUA ORDINE MONDIALA. EA VA VENI ORICUM,CA FACE PARTE DIN ICONOMIA LUI DUMNEZEU SI NOI NU O PUTEM OPRI,CI DOAR INTARZIA PUTIN.NOI SA NE TINEM STRANS DE BISERICA SI DE MANTUITORUL CA SA PUTEM FACE FATA INCERCARILOR SI SA NE COMPORTAM CA ADEVARATI CRESTINI IN ORICE IMPREJURARE.SA INCERCAM,FIECARE DUPA PUTERE, SA-L MARTURISIM PE HRISTOS SI CU VORBA SI CU FAPTA. SA NE INTAREASCA DUMNEZEU. DOAMNE-AJUTA!
Nu fii rău suflete al meu.
O suflete, nu pizmui,
Nu judeca nici nu huli,
Nu fii nici rece şi nici rău,
Cu nici un semen de al tău
Şi nu îl duşmăni.
Că este om şi el ca tine
Şi el râvneşte-acelaşi bine,
Pe care şi tu ţi-l doreşti,
Iar suferinţele trupeşti,
Le simte orişicine.
Şi el, o suflete al meu
La suferinţă şi la greu,
Îndură, rabdă şi suspină,
Şi poate n-a primit lumina,
Şi mila de la Dumnezeu.
Şi el ar vrea la fel ca tine
Să aibă mult frumos şi bine
Să simtă că e fericit,
Cu dragoste oricând primit,
Oriunde, de oricine.
Şi el trudeşte, rabdă, luptă
Greşeşte, cade, nu ascultă
Sau chiar de conştient e rău,
E rău că-l lasă Dumnezeu,
Că-l rabdă şi-l aşteaptă.
Şi dacă n-a primit lumina,
Dar poate plânge şi suspină,
Din inimaă când a greşit,
E mult mai bun şi mai cinstit,
Şi-şi spală multa vină.
Ca orice om în trup cu greu,
Va fi plăcut lui Dumnezeu
Şi orice bine săvârşit,
Prin Dumnezeu e-nfăptuit,
Iar răul prin cel rău.
El bietul semen de-ţi greşeşte,
Duşmanul vieţii îl sileşte,
Prin ispitire şi prin luptă,
Şi chiar de ,, răul’’ nu-l ascultă,
Cât este-n trup greşeşte.
Dar tu o suflete al meu,
Eşti egoist, pizmaş şi rău
Că ştii desigur cât de greu,
Te lupţi să-L ai pe Dumnezeu,
La bine şi la rău.
Tu conştient şi ajutat,
Aluneci grabnic în păcat,
Dar el sărmanul părăsit,
De pace, har şi rătăcit,
Cât e de vinovat?
Nu eşti tu oare mult mai rău
Când osândeşti semenul tău?
Şi pe Hristos cum Îl iubeşti
Când semenii ţii duşmăneşti,
Sau îi vorbeşti de rău?
O suflete al meu, gândeşte,
La răul ce te stăpâneşte,
Că dacă-n tine nu-i iubire
Cel rău te-atrage în ,,slujire’’
Şi rău, cu rău sporeşte.
Pricepe cursa celui rău,
Ce luptă prin semenul tău,
Spre a vă pierde pe-amândoi
La judecata de apoi,
O suflete al meu.
Eu cred ca omul e liber sa schimbe chiar si acea ordine mondiala sau orice.Dumnezeu nu cred ca ne lasa daca noi suntem crestini adevarati.Dar ar trebui sa fim cat mai multi,iar fenomenul se pare ca e invers.Daca am urma toate legile lui Dumnezeu,am muta muntii din loc.Dar bietul om,ce face…Dar sa revin la iertarea aproapelui…aici gresesc eu…e tare greu sa nu fii implicat sufleteste si sa iti pastrezi iubirea fata de aproape,cand acesta face tot invers decat poate i-ar placea lui Dumnezeu…asta e o lectie grea.Teoretic stiu ce am de facut,dar uneori cu practica o gresesc.Insemna ca suparam sufletul,care e al lui Dumnezeu.Iertarea trebuie in suflet rezolvata.Atunci te-ai eliberat cu adevarat de suparare.Azi dimineata la Universul Credintei era dat un exemplu, daca nu ma insel Parintele Arsenie Papacioc a spus ca daca nu ai iertat nu poti sa spui nici rugaciunea Tatal nostru…pe mine ma ajuta mult cand citesc din carti cu sfinti parinti:Parintele Porfirie,Sfantul Nectarie,Parintele Paisie Aghioratul.Dar parca s-a scurtat timpul ca nu mai reusesc sa le fac pe toate.Dupa ce citesc am o cu totul alta perspectiva asupra tuturor lucrurilor.Dar nu vreau sa gresesc ,toate cartile despre sfinti Parinti ma schimba in interior.Spun asta pentru mi-a venit in cap o avalansa de scrieri cu Sfinti Parinti romani sau alte scrieri religioase…Doamne ajuta!
@Mihaela S
In primul rand, ti-as fi recunoscatoare daca n-ai mai tasta cu majuscule: este infiorator! Te zgarie de-a dreptul pe retina…indicat este/a fi folosit DOAR in momentul in care vrei sa subliniezi ceva, intarind prin asta puterea/sensul cuvantului.
In al doilea rand, admin.site-lui fac BINE si F.BINE faptul ca bat toba la urechile noastre, atat despre despre gripa porcina (pericolul vaccinarii) si Noua ordine mondiala fiindca…NE TREZESTE! Ca fac referire des si (poate sau sigur)deranjeaza/inoportuneaza pe altii, e treaba lor: cui nu-i convine, sa sara pur si simplu peste ele!
A circulat pe net (apologeticum, spre ex.) “Ingerul digital” 1 si 2 iar pe “proortodoxia” la sectiunea ‘video’originile Cabalei (acum cenzurat partea 1) a fiarei care, lucreaza inca din antichitate (Pr.Arsenie Boca); nu cauta/indraznii sa opresti/cenzurezi/limitezi marturisirea de credinta a celor care au cu adevarat CURAJ si vorbesc pe fata despre ceea ce ni se pregateste, ca sa nu lupti impotriva lui Dumnezeu! Cinste lor pentru ca, isi pericliteaza pozitia, functia si chiar viata asudand sa dezvaluie/descopere ceea ce, Noua Ordine Mondiala, puterile statului ‘nostru’servite/aservite puterilor oculte care, nici ca le pasa de noi dandu-ne dau doar paine si circ spre adormirea simturilor sufletesti!
In privinta celor care ‘dorm’ si nu vor sa stie se sperie si nici ca vor s-auda despre ceea ce ni se pregateste; drept urmare, nu esti singura care intra pe acest site, poate unii intra o data si pentru totdeauna lovindu-i constiinta trezindu-si-le cunostinta pentru prima data despre realitatile pe care le traim.
Pr.Nicodim Mandita spunea ca, NIMIC nu deranjeaza pe diavol si toata cohorta lui ca, raspandirea cartilor (tiparite si/sau online – mai modern si la indemna multora…)fiindca mai tarziu sau mai devreme, bingane in sufletul fiecaruia desteptarea, trezirea la realitate, constientizarea starii de pacatosenie, realitatea Iadului si-a Raiului, sensul vietii noastre, samd…ca ridici Biserici facandu-te chiar ctitor, ca faci milostenie, nu-ti poarta de grija (diavolul)…in schimb, se infurie si spumega atunci cand, atragi atentia, faci cunoscut lucrarile lui si, trezesti CONSTIINTE! (sursa: ‘sfaturi ortodoxe’- carti)
Doamne ajuta!
Mihaela, ne bucuram ca iti place site-ul. Si noua tuturor, si Magdei;
……………
Pe acest site noi suntem musafiri, iar de obicei, oriunde, nu musafirii fac regulile casei, ci stapanii.
Doamne ajuta!
Magda
Multumesc ca mi-ai atras atentia in ceea ce priveste scrisul cu litere mari.Nu mi-am dat seama decat dupa ce am trimis e-mail-rile;atunci am observat ca toate mesajele sunt scrise cu litere mici.Imi cer iertare.
Magda
Multumesc ca mi-ai atras atentia in ceea ce priveste scrisul cu litere mari.Am observat ca toate mesajele sunt scrise cu litere mici abia dupa ce am trimis e-mail-ul.Iarta-ma!
@Mihaela S
Iarta-ma tu! Am folosit un limbaj prea dur, neadecvat – nu trebuia!
Deh! Parca era vorba aici in articol de un datornic nemilostiv: asa si eu…
Dragele mele eu atat doresc sa va spun ca va iubesc cu dragoste crestina de sora,si ma bucur ca existati.Bine, asta e datorita acestui blog.Magda imi place ca stii sa spui lucrurilor pe nume,iar Mihaela se pare ca nu s-a suparat.Dar motivul aprecierii mele este preocuparea voastra pentru tot ce se scrie aici,pentru materialele postate…Doamne ajuta!
OF, Magda!
Pentru ca veni vorba de bunatate si blandete… si libertate!
Nu fii suparata ca am indraznit, dar mi-a racait sufletul comentariul tau adresat
Mihaelei S.