SFANTUL CUVIOS DIMITRIE CEL NOU din Basarabi, facatorul de minuni
- Va recomandam si: Cuviosul Dimitrie, SFANTUL GINGASIEI SI AL SENSIBILITATII DUHOVNICESTI
“În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios care participa regulat la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul ca să se închine, umblând în cârje. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte, şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea făcea el acolo în felul lui, şi …minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de minune. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i totul preotului slujitor de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu şi a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.
* * *
Stela, o creştină credincioasă, venea zilnic la Catedrala Patriarhală şi se închina la sfintele moaşte. Avea însă o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. Venea şi se spovedea de multe ori la unul din duhovnicii de acolo, părintele Antim, care mărturiseşte: „Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna“. Într-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în catedrală şi părintele o vede pe Stela cum se aşază la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat un ceas rugându-se Sfântului. Apoi s-a ridicat, venind la acel părinte cu bucurie mare în suflet. Atâta i-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Şi din acea zi sora Stela vorbeşte, şi toţi o pot auzi cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe. Stela are în jur de 50 de ani. Este căsătorită şi are două fete. Părintele a explicat că „avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”.
***
În 2004, la unul din duhovnicii Catedralei, părintele Dimitrie, a venit un om în jur de 30-35 de ani şi care i-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Spunea că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.
Când a ajuns la Catedrală, omul era bolnav, avea o semiparalizie. Duhovnicul i-a spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Omului i-a venit foarte greu, nu mai avea aceleaşi „pârghii” pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.
***
O doamnă în jur de 40 de ani era revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la unul din duhovnicii de la Patriarhie, i-a spus, ascunzând fapta sa: „Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor“. Acesta i-a făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-a explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci femeia a strigat: „Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile!”. Apoi s-a vindecat.
(reprodus dupa revista “Presa Ortodoxa“, nr. 9/2009, sursa originala: Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov cu sfintele moaste la Bucuresti. Viata, istoricul moastelor, minunile, acatistul, paraclisul, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
http://parohiacetateafetei-floresti-cluj.blogspot.com/2009/10/retrospectiva-parohiei-ortodoxe-cetatea.html
Sfinte Cuvioase Dimitrie Basarabov roaga-te lui Hristos, sa se mantuiasca sufletele noastre!
As putea sa spun ca “o minune” au infaptuit si cu mine acesti DOI SFINTI chiar azi noapte cand am plans cu lacrimi amare ca nu ii pot cinsti cum se cuvine,citind acatistul in pat,pt.ca nici macar in picioare nu puteam sta.Am avut probleme cu un genunchi care nu-mi permitea sa-l indoi,folosit drept consolare pentru dureri doar unguiente reumatice care nu-si faceau efect. A,m plans si i-am rugat pe Amandoi Sfinti sa ma ajute.Si minunea s-a petrecut caci mi s-a anchilozat piciorul mai tare si vrand nevrand a trebui sa merg la doctor ca sa-mi scoata lichidul infectat de care nu banuiam.Mi-a dat tratament si acum Slava lui Dumnezeu pot merge si nadajduiesc ca in cel mai scurt timp voi putea sa Le multumesc In genunchi.Consider ca Ei m-au ajutat fortat sa merg la doctot si sa-mi rezolve problema pe care o ignoram.Pentru mine este o minune de care o sa-mi amintesc mereu.
Aduc Slava Lui Dumnezeu si Sfintilor Sai pentru ficare ajutor primit stiut si nestiut!
Sfântul Dimitrie vorbeşte.
Sfântul Dimitrie vorbeşte,
Prin cele simple şi fireşti
Trăite cu intensitate
Şi-n adâncimi duhovniceşti.
Prin viaţa sa foarte comună
-Şi multora neânsemnată-
Ce la sfinţit prin rugăciune,
Şi prin smerenia-i înaltă.
Trăind în mijlocul naturii
Şi-având în juru-i dobitoace,
-Care se mulţumesc cu hrana-
A câştigat şi har şi pace.
A învăţat de la natură,
Ce-i naturalul, în frumos,
Şi-n rugăciune ce-i firescul
În Adevărul lui Hristos.
Departe de lumea mondernă
-Cea înrobită de trufie-
Natura i-a păstrat firescul
-Lăuntric- pentru veşnicie.
Şi-a studiat şi zi şi noapte,
Potenţele duhovniceşti,
Şi înzestrările divine,
Prin nevoinţele trupeşti.
A fost un doctor -în lăuntru-.
Un academic al trăirii,
Făcându-şi ,,aulă’’ din suflet,
Dând doctoratu’nfăptuirii.
Lucrarea sa este nescrisă,
-Necunoscută, ne citită-,
Ci-n duh şi-n adevăr şi faptic,
Prin Duhul Sfânt înfăptuită.
Din capitala României
El prdică fără cuvânt
-Prin sine însuşi- despre viaţa,
Ce şi-a sfinţit-o pe pământ.
De post şi’adânca rugăciune,
De dragoste şi nevoinţă,
De cele mai ascunse taine
Ce se cunosc prin pocăinţă.
În jurul său cuvântătorii
Vorbesc frumos de veşnicie,
Tot academic, dar prin vorbe,
-Ce azi oferă ,, vrdnicie’’-.
Tăcerea sa vorbeşte altfel,
Aastăzi de marile păcate,
-Care’n discursul teologic,
Cu mare grijă-s evitate-.
Vorbeşte de monah lăuntric,
Şi despre marea ,, modestie’’
Care la înălţat le ceruri,
Şi care-l creşte-n vrednicie.
Vorbeşte despre viaţa sfântă,
-În sărăcia de’ altă dată-,
Care vorbea –mai viu prin fapte-
Despre trăirea cea înaltă.
Multe rosteste cuviosul,
În Adevăr şi în lumină,
Dar îl ,,ascultă’’ doar smeriţii,
Cei care sincer i se’nchină.
Că multe vorbe mari răsună,
Dar nu sting multele păcate,
De-aceia strigă cuviosul,
Că-i timpul să vorbim prin fapte.
O alta fapta minunata a Sf. Dimitrie Basarabov. La culesul viei anul trecut unul din lucratori avea dureri cumplite la mana. Avea ca un fel de pareza, 2 degete la mina dreapta erau inerte. Boala a tatalui sau, cunoscuta ca sindromul .. nu mai stiu cum, fara leac medical. Ne-am intalnit din nou si mi-a povestit ca anul trecut de Sf. Dimitrie i-a citit acatistul si Sf. Dimitrie l-a vindecat.
Multumire si slava Domnului ca avem astfel de sfinti sa se roage pentru noi!
Sfinte cuvios Dimitrie roaga-te lui Dumnezeu pentru noi amin.
http://parohiacetateafetei-floresti-cluj.blogspot.com/2009/10/fragment-conferinta-klaus-kenneth.html
mesaj transmis de Pr. Rafail Noica
Sfintilor Cuviosi Dimitrie, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, pacatoasa si pentru familia mea.Amin
SFINTILOR CUVIOSI DIMITRIE,RUGATI-VA LUI DUMNEZEU PT MINE PACATOASA SI PT TATAL MEU SA AJUNGA INTR-O BUNA ZI DE UNUL SINGUR IN CASA DOMNULUI.AMIN
Doamne ajuta!Sa ne bucuram de ocrotire si ajutor din Inaltimea Cerului,binecuvantati cu Sfintele Moaste ale Sfantului Dimitrie cel Nou din Basarabi.Amin!
sfintilor cuviosi DIMITRIE RUGATI-VA LA BUNUL DUMNEZEU PENTRU IERTAREA PACATELOR NOASTRE,SANATATE ,SPOR IN CASA,PENTRU LUMINAREA MINTII SI INTELEPCIUNE PENTRU BAIATUL MEU CLAUDIU,PENTRU VINDECAREA SOTULUI MEU TEODOR,PENTRU AJUTOR IN PROBLEMELE PE CARE LE AVEM. DOMNE AJUTA .AMIN
http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfanta-procla-sotia-pontiu-pilat-121774.html