Pomenirea mortilor (Mosii de toamna). VIATA DUPA MOARTE. CEL MAI BUN PARASTAS PENTRU CEI ADORMITI – Cuviosul Paisie Aghioritul

4-11-2011 Sublinieri

***

Cuviosul Paisie Aghioritul: MOARTEA ŞI VIAŢA VIITOARE

Morţii vinovaţi

– Părinte, atunci când omul moare, conştienti­zează imediat în ce stare se află?

– Da, îşi revine şi spune: “Ce am făcut? Dar ce folos!”. Precum un om beat, care, de pildă, îşi omoară mama, râde, cântă, deoarece nu-şi dă seama ce a făcut, iar atunci când se trezeşte plânge, se tânguieşte şi spune: “Ce am făcut?”, tot astfel şi cei care în această viată fac neorânduieli sunt ca nişte beţi. Nu-şi dau seama ce fac, şi nu-şi simt vinovăţia lor. Însă abia atunci când mor le pleacă această beţie şi îşi revin. Li se deschid ochii sufletului lor şi îşi conştientizează vinovăţia lor, pentru că sufletul, atunci când iese din trup, se mişcă, vede şi percepe totul cu o repeziciune foarte mare.

Unii întreabă când va fi a Doua Venire. Însă pentru omul care moare se face într-un fel a Doua Venire, deoarece este judecat potrivit cu starea în care l-a aflat moartea.

– Părinte, cum sunt acum cei din iad?

Sunt vinovaţi şi întemniţaţi, chinuindu-se potrivit cu păcatele pe care le-au făcut, şi aşteptând să se facă Judecata de Apoi. Există acolo condamnaţi cu pedep­se mari, există însă şi vinovaţi cu pedepse mai uşoare.

– Dar Sfinţii şi tâlharul?

– Sfinţii şi tâlharul sunt în Rai, dar nu au primit încă slava desăvârşită, aşa cum nici vinovaţii din iad nu au primit osânda deplină. Deşi Dumnezeu a spus de atâtea veacuri: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor, cu toate acestea adaugă timp, amânând sfârşitul, deoarece aşteaptă să ne îndreptăm. Dar noi rămânând în ticăloşiile noastre, îi nedreptăţim pe Sfinţi, pentru că nu pot primi slava desăvârşită pe care o vor lua după Judecata de Apoi.

Rugăciunea şi parastasele pentru cei adormiţi

– Părinte, morţii vinovaţi se pot ruga?

– Îşi vin întru simţiri şi cer ajutor, dar nu se pot ajuta pe ei înşişi. Toţi cei care se află în iad numai un singur lucru şi-ar dori de la Hristos: să trăiască cinci minute pentru a se pocăi. Noi, cei care trăim, avem posibilităţi de pocăinţă, în timp ce sărmanii răposaţi, nu-şi mai pot îmbunătăţi ei singuri starea lor, ci aşteaptă ajutor de la noi. De aceea suntem datori să-i ajutăm cu rugăciunea noastră.

Îmi spune gândul că numai zece la sută din morţii vinovaţi se află în stare demonică şi acolo unde sunt îl hulesc pe Dumnezeu precum fac diavolii. Nu cer aju­tor, dar nici nu vor să primească ajutor. Ce poate să mai facă Dumnezeu cu unii ca aceştia? Se aseamănă unui copil care se depărtează de tatăl său, îi risipeşte toată averea, iar pe deasupra îl mai şi înjură. Ei, atunci ce să-i mai facă tatăl său? Însă ceilalţi vinovaţi care au puţină mărime de suflet îşi simt vinovăţia lor, se căiesc şi suferă pentru păcatele lor. Cer ca să fie ajutaţi şi într-adevăr sunt ajutaţi de rugăciunile credin­cioşilor. Adică Dumnezeu le dă posibilitatea să fie ajutaţi mai înainte de a se face a Doua Venire. Şi pre­cum în această viaţă, dacă cineva este prieten cu împăratul poate mijloci şi ajuta un vinovat, tot astfel şi cel care este prieten cu Dumnezeu poate mijloci la El prin rugăciunea sa şi astfel să mute pe morţii vinovaţi dintr-o “temniţă” în alta mai bună, dintr-o “celulă” în alta mai bună. Sau îi poate muta chiar într-o “cameră”, sau într-un “apartament”.

Aşa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi cu sucuri răcoritoare, etc, pe care le ducem atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciu­nile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic.

Dumnezeu vrea să-i ajute pe cei adormiţi, deoarece suferă pentru pierzania lor, dar nu o face pentru că are nobleţe. Nu vrea să-i dea diavolului dreptul să-I spună: “Cum îl mântuieşti pe acesta de vreme ce nu s-a oste­nit?” Însă atunci când noi ne rugăm pentru cei ador­miţi, îi dăm dreptul lui Dumnezeu să intervină. El se înduioşează mai mult atunci când facem rugăciune pentru cei răposaţi decât pentru cei vii.

De aceea şi Biserica noastră are rânduiala paras­taselor. Parastasele sunt cel mai bun avocat pentru sufletele celor adormiţi. Au puterea să scoată un suflet chiar şi din iad. Şi voi să faceţi la fiecare Sfântă Liturghie colivă pentru cei adormiţi. Grâul are semnifi­caţia lui, căci spune Scriptura: “Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune”. În lume sunt unii care se îngreuiază să fiarbă puţin grâu şi duc la biserică stafide, covrigi, colaci, ca să facă preoţii paras­tas. Dar în Sfântul Munte vezi nişte bătrânei, sărmanii, care la fiecare Sfântă Liturghie fac colivă pentru morţi şi pentru Sfântul pe care îl prăznuiesc pentru a primi binecuvântarea lui.

– Părinte, cei care au murit de curând au mai multă nevoie de rugăciune?

Atunci când intră cineva în temniţă, nu-i vine mai greu la început? Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu, pentru ca să facă ceva şi pentru ei. Şi mai ales când ştim că cineva a fost nemilostiv – vreau să spun că părea a fi nemilostiv, pentru că se poate să credem că a fost aşa, dar în rea­litate să nu fi fost – şi a avut o viaţă păcătoasă, atunci să facem mai multă rugăciune. Sfinte Liturghii, Patruzeci de Sfinte Liturghii pentru sufletul aceluia şi să dăm milostenie1 săracilor pentru mântuirea sufle­tului său, pentru ca, rugându-se săracii “Dumnezeu să-l ierte. Acela să fie înduplecat şi să-i miluiască. Şi astfel ceea ce nu a făcut acela facem noi pentru el. În timp ce un om care a avut bunătate, adică a avut intenţie de a face bine, chiar dacă viaţa lui nu a fost creştinească, numai cu puţină rugăciune este ajutat foarte mult.

Cunosc multe cazuri care mărturisesc cât de mult sunt ajutaţi cei adormiţi de rugăciunea oamenilor duhovniceşti. Odată a venit cineva la Colibă şi mi-a spus plângând: “Părinte, nu am făcut rugăciune pentru un oarecare cunoscut de al meu care a murit şi de aceea mi-a apărut în somn spunându-mi: «De douăzeci de zile nu am mai primit nici un ajutor de la tine. M-ai uitat şi acum sufăr». Şi într-adevăr, îmi spuse acela, de douăzeci de zile m-am luat cu diferite treburi şi nici pentru mine nu m-am rugat”.

– Părinte, atunci când moare cineva şi rudele lui ne cer să ne rugăm pentru el, este bine să facem în fiecare zi câte un şirag de metanii (o sută de rugăciuni)2 până la împlinirea celor patruzeci de zile?

– Dacă faci rugăciune pentru el, pune şi pe alţi adormiţi. De ce să meargă un tren la destinaţie numai cu un singur pasager de vreme ce mai încap şi alţii? Câţi răposaţi, sărmanii, nu au nevoie de ajutor, dar nu au pe nimeni care să se roage pentru ei! Unii fac paras­tase foarte dese, dar numai pentru vreun apropiat de-al lor. Dar în felul acesta nu este ajutat nici acela, pentru că rugăciunea lor nu este atât de bine plăcută lui Dumnezeu. Dacă tot fac atâtea parastase pentru acel suflet, să facă în acelaşi timp şi pentru străini.

– Părinte, mă preocupă uneori mântuirea tatălui meu, pentru că nu a avut nici o legătură cu Biserica.

– Nu poţi şti judecata lui Dumnezeu şi nici dacă acela nu s-a pocăit în ultima clipă. Dar când te pre­ocupă aceasta? În fiecare sâmbătă?

– Nu am urmărit acest lucru. Dar de ce să mă pre­ocupe în fiecare sâmbătă?

– Pentru că pe această zi o pretind cei morţi.

– Părinte, morţii care nu au oameni să se roage pentru ei sunt ajutaţi de rugăciunile celor care se roagă pentru toţi morţii în general?

– Desigur că sunt ajutaţi. Eu, atunci când mă rog pentru toţi cei adormiţi, îi văd în somn pe părinţii mei, pentru că şi ei se mângâie de rugăciunea pe care o fac. De fiecare dată când se face Sfânta Liturghie la Coliba mea, fac şi un parastas de obşte pentru toţi adormiţii, şi mă rog pentru împăraţi, arhierei, etc, iar la urmă spun “şi pentru cei ale căror nume nu s-au pomenit”.

Dacă vreodată nu fac rugăciuni pentru cei adormiţi, îmi apar înainte morţi cunoscuţi. Pe o rudă de a mea care a murit în război am văzut-o stându-mi înainte după Sfânta Liturghie, în vremea parastasului, pentru că numele ei nu-l pomenisem la parastas alături de numele celorlalţi adormiţi, deoarece fusese pomenită la Proscomidie împreună cu eroii care au căzut în luptă. Şi voi să nu daţi să se pomenească la Sfânta Proscomidie numai numele bolnavilor, ci şi numele morţilor, pentru că mai multă nevoie de ajutor au aceştia.

Cel mai bun parastas pentru cei morţi

Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morţi este viaţa noastră petrecută cu luare aminte, nevoinţa pe care o facem pentru a ne tăia neputinţele şi a ne curăţa sufletul. Pentru că dezlipirea noastră de lucrurile materiale şi de patimile sufleteşti, pe lângă faptul că ne pricinuieşte nouă uşurare, are ca rezultat şi uşurarea sufletelor celor adormiţi din tot neamul nostru. Cei adormiţi se bucură atunci când un urmaş de-al lor se află lângă Dum­nezeu. Dacă noi nu suntem într-o stare duhovnicească bună, atunci suferă părinţii noştri adormiţi, moşii şi strămoşii şi tot neamul nostru. “Uită-te ce nepot am făcut!” spun ei şi se mâhnesc. Dacă însă suntem într-o stare duhovnicească bună, se bucură pentru că şi ei au contribuit la naşterea noastră, iar Dumnezeu într-un anumit fel este obligat să-i ajute. Adică ceea ce va da bucurie celor adormiţi este străduinţa noastră de a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai şi astfel să trăim cu toţii împreună în viaţa cea veşnică.

Prin urmare merită osteneala să lovim în omul nos­tru cel vechi ca să se facă nou, astfel încât să nu se vatăme nici pe sine, nici pe ceilalţi oameni, ci să se ajute atât pe sine însuşi, cât şi pe ceilalţi, fie ei vii sau morţi.

Îndrăzneala drepţilor la Dumnezeu

– Părinte, în Epistola Sfinţiei Voastre către fraţii începători scrieţi: “Cu toate că adevăraţii monahi îşi dau seama că bucuria de care se desfată în această viaţă este doar o parte din bucuria Raiului şi că în Rai va fi mult mai multă, totuşi, din multa lor dragoste faţă de aproapele, vor să trăiască pe pământ pentru a-i ajuta pe oameni cu rugăciunea, ca astfel Dumnezeu să intervină şi lumea să fie ajutată”[3].

– Scrie: “Vor să trăiască pe pământ ca să păti­mească împreună cu oamenii şi să-i ajute cu rugăciunea”.

– Părinte, dar oare în cealaltă viaţă un călugăr vir­tuos nu va putea ajuta cu rugăciunea sa pe oameni?

– Da, şi în cealaltă viaţă va putea ajuta cu rugă­ciunea, însă nu va suferi. În timp ce aici împreună pătimeşte, nu petrece în bucurie, cu faţa zâmbitoare şi privire veselă. Şi cu cât suferă mai mult pentru aproa­pele său, cu atât mai mult este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască, iar aceasta este într-un anumit fel şi vestirea că aproapele este ajutat. Această bucurie paradisiacă este răsplătirea dumnezeiască pentru dure­rea ce o simte pentru fratele său.

– Părinte, adică Sfinţii pe care îi chemăm să ne ajute nu suferă împreună cu noi?

– Acolo nu este durere, copilaşul meu! In Rai să sufere? Oare nu se spune: “Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”? Iar Sfinţii privesc numai la răsplata dumnezeiască pe care o vor primi toţi oamenii care se chinuiesc în această viaţă şi aceasta îi face să se bucure. Dar oare Dumnezeu, Care are atâta dragoste, atâta milostivire, cum suferă această mare durere a oamenilor? O suferă deoarece ştie cât de mare este răsplata dumnezeiască care îi aşteaptă. Aşadar cu cât mai mult se chinuiesc oamenii aici, cu atât mai multă răsplată le pregăteşte Dumnezeu în cer. In timp ce noi nu vedem toate acestea şi de aceea pătimim împreună cu cei ce suferă. Iar cel care vede puţin aceste lucruri nu suferă atât de mult.

– Părinte, atunci când îl rugăm pe Dumnezeu pentru un oarecare răposat care nu are nevoie, se pierde această rugăciune?

Cum să se piardă? Atunci când spunem “odihneş­te pe robul Tău cutare“, iar acela în cealaltă viată se află într-o stare bună, nu se supără, ci mai degrabă este înduioşat. “Ia te uită, spune el, eu sunt într-o stare bună, iar aceia se neliniştesc”. De aceea, cuprins de mărinimie, ne ajută mai mult, rugându-se lui Dumne­zeu pentru noi. Dar de unde poţi şti în ce stare se află acela? În mod firesc, mai întâi faci rugăciune pentru cei despre care ştii că prin viata lor au mâhnit pe Dum­nezeu numai după aceea te rogi pentru toţi cei adormiţi.

Judecata de Apoi

– Părinte, cum se curăţă sufletul?

– Când omul lucrează poruncile lui Dumnezeu, să­vârşeşte o lucrare lăuntrică şi se curăţă de patimi atunci mintea i se luminează, ajunge la înălţimea contemplaţiei, iar sufletul străluceşte şi devine aşa cum a fost mai înainte de căderea celor întâi zidiţi. Dar în această stare se va afla după învierea morţilor. Însă omul îşi poate vedea învierea sufletului său mai înainte de învierea obştească dacă se va curăti cu desăvârşire de patimi. Trupul lui va fi atunci îngeresc, nematerialnic şi nu va mai dori hrana cea pămâtească.

– Părinte, cum se va face Judecata de Apoi?

– La Judecata de Apoi se va descoperi într-o clipă starea fiecărui om şi el se va îndrepta înspre acolo unde va trebui să fie. Fiecare va vedea[4] ca la televizor halul sufletului său şi starea duhovnicească a celuilalt.

Se va oglindi în aproapele său, după care va pleca capul şi va merge la locul lui. Atunci nu va putea spune, de pildă, o noră ce stătea picior peste picior înaintea soacrei ei care cu piciorul rupt îngrijea de nepoţelul ei: “Hristoase, de ce o bagi pe soacra mea în Rai, iar pe mine nu?”, deoarece îi va apărea înaintea ochilor ei acea scenă. Îşi va aduce aminte de soacra ei care deşi avea piciorul rupt îngrijea de nepoţel şi nu va avea îndrăzneala să meargă în Rai, căci nici nu va încăpea în el. Sau monahii vor vedea greutăţile, încercările pe care le-au avut mirenii şi cum le-au înfruntat şi, dacă nu au trăit cum trebuie, îşi vor pleca capetele şi se vor îndrepta singuri într-acolo unde vor trebui să fie. Şi monahiile care nu au plăcut lui Dum­nezeu vor vedea acolo mame eroine, care nici făgăduinţe nu au făcut, nici binecuvântările şi posi­bilităţile lor nu le-au avut, dar care s-au nevoit şi au ajuns la o stare duhovnicească înaltă. Iar ele, călugăritele, se vor ruşina, văzând cu ce fel de lucruri josnice s-au ocupat şi s-au chinuit. Aşa îmi spune gân­dul că va fi Judecata. Adică Hristos nu va spune: “Tu, vino-ncoace! Ce ai făcut?” sau: “Tu vei merge în iad, iar tu în Rai”, ci fiecare se va compara pe sine cu celălalt şi se va îndrepta înspre acolo unde va trebui să fie [5].

Viaţa ce va să fie

– Părinte, am adus dulciuri să le împărţiţi.

– Uită-te cum se bucură! În cealaltă viată vom spu­ne: De ce lucruri neînsemnate ne bucuram! Cât demult ne emoţionau acelea!”. În timp ce acum ne tre­saltă inima văzându-le.

– Părinte, cum vom putea înţelege aceasta încă de acum?

– Dacă o veţi înţelege de acum, nu o veţi spune în cealaltă viată. Oricum, cei care se află acolo sus o duc bine. Ştii ce lucru de mână fac ei acolo sus în cer? Slavoslovesc pe Dumnezeu.

– Părinte, de ce trupului mortului i se mai spune şi “rămăşiţe pământeşti”?

– Deoarece este ceea ce rămâne de la om aici pe pământ, după moartea lui. Căci adevăratul om, care este sufletul, se suie la cer. La Judecata de Apoi Dumnezeu va învia şi trupul, deoarece cu el a trăit şi a păcătuit. In cealaltă viată toţi vor avea acelaşi trup – trup duhovnicesc – aceeaşi înălţime şi cei scunzi şi cei înalţi, aceeaşi vârstă şi tinerii şi bătrânii şi pruncii, deoarece sufletul este acelaşi. Adică va exista o vârstă îngerească.

– Părinte, în cealaltă viată cei care vor fi în iad îi vor vedea pe cei care vor fi în Rai?

– Ascultă, aşa cum în vreme de noapte cei care sunt afară în întuneric îi văd pe cei care sunt înlăuntrul unei camere luminate, tot astfel şi cei care se află în iad îi văd pe cei care sunt în Rai. Iar aceasta va fi pen­tru ei un iad şi mai mare. Şi iarăşi, precum cei care în timpul nopţii se află în lumină şi nu-i văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot astfel cei care se vor afla în Rai nu-i vor vedea pe cei care sunt în iad. Fiindcă de i-ar vedea pe cei osândiţi ar suferi, s-ar întrista pentru chinurile acelora şi astfel nu s-ar desfăta de Rai, căci acolo “nu este durere…”. Şi nu numai că nu-i vor vedea pe aceia, dar nici măcar nu-şi vor aduce aminte că au avut frate sau tată sau mamă, dacă nu-i va vedea pe aceia în Rai. “In ziua aceea vor pieri toate gândurile lui”, spune psalmistul. Pentru că de şi-ar aduce amin­te, cum ar mai fi Rai? Pe lângă aceasta, cei care sunt în Rai vor crede că nu mai există alţi oameni, şi nici nu-şi vor mai aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut. Fiindcă de-şi vor aduce aminte de păcatele lor, din multa lor mărime de suflet nu vor putea suferi gân­dul că L-au mâhnit pe Dumnezeu.

Iar cantitatea de bucurie a fiecărui suflet din Rai va fi diferită. Unul va avea un degetar de bucurie, altul un pahar, iar altul un bazin întreg. Insă cu toţii se vor simţi deplini şi niciunul nu va cunoaşte mărimea bucuriei şi a veseliei celuilalt. Bunul Dumnezeu le-a rânduit astfel pentru că, dacă ar cunoaşte unul că celălalt are mai multă bucurie, atunci nu ar fi Rai, deoarece ar exista nemulţumirea: “De ce acela să aibă mai multă bucurie, iar eu mai putină?”. Adică în Rai fiecare va vedea slava lui Dumnezeu potrivit cu curăţia ochilor sufletului său. Iar măsura în care fiecare va vedea slava lui Dum­nezeu nu va fi hotărâtă de El, ci va depinde de propria curăţie.

– Părinte, unii nu cred că există iad şi Rai.

– Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistentă, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta. Raiul şi iadul le trăieşte sufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află.

Când cineva are mustrări de conştiinţă şi simte frică, tulburare, nelinişte, desnădejde sau este stăpânit de ură, invidie, etc, atunci trăieşte iadul. In timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândeţe, bunătate, etc, atunci trăieşte Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte şi bucu­ria şi durerea. Iată, mergi la un mort şi spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: “A venit fratele tău din Ame­rica“, etc, şi vei vedea că nu va înţelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile şi picioarele, tot nesimţitor va rămâne. Prin urmare sufletul este cel care simte. Toate acestea nu le creează probleme de conştiinţă? Sau să presupunem că ai un vis frumos şi de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceaţă şi nu vrea să se mai termine. Te trezeşti şi te mâhneşti pentru că te-ai tre­zit. Sau ai un vis urât, în care se face că îţi rupi picioarele şi de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezeşti cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai păţit nimic, spui: “Bine că a fost numai un vis!”. Adică sufletul participă şi la bucurie şi la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel şi bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gânditi-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poţi suporta un vis urât nici măcar pen­tru câteva minute. Cum dar vei putea suferi să fii veşnic – Doamne fereşte? – în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneţi?

– Părinte, de atâta vreme ne nevoim să nu mergem în iad, şi oare acolo să sfârşim?

– Dacă nu avem minte, acolo vom merge. Eu mă rog ca să meargă ori toţi în Rai, ori niciunul în iad. Nu spun bine? Este foarte dureros ca, după atâtea pe care le-a făcut Hristos pentru noi oamenii, să mergem în iad şi astfel să-L mâhnim. Dumnezeu să păzească ca nu numai om, dar nici măcar pasăre să nu meargă în iad.

Bunul Dumnezeu să ne dea pocăinţă adevărată pentru a ne găsi moartea într-o stare duhovnicească bună şi astfel să ne sălăşluim în Împărăţia Lui cea cerească. Amin“.

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)


NOTE:

[1] Vezi Sfântul Ioan Damaschin, “Despre cei adormiţi în credinţă“, P.Q. 95, 248.

[2]Adică: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte pe adormitul robul tău”.

[3] Cuviosul Paisie Aghioritul, “Epistole“, Schitul Lacu, pp. 53-54

[4] Sfântul Ioan Damaschin spune: Să nu creadă cineva că nu va recunoaşte unul pe celălalt la acea înfricoşată adunare. Da, într-adevăr, fiecare va recunoaşte pe aproapele său, nu din înfăţişarea trupească, ci prin ochiul cel străvăzător al sufletului, PQ 95, 276A.

[5] Sfântul Simeon Noul Teolog spune: Şi simplu fiecare om păcătos, în acea zi înfricoşătoare a judecăţii, având înaintea lui viata veşnică şi acea lumină nespusă, va vedea pe aproapele lui şi va fi judecat de el”, “Despre pocăinţă”. Cuvântul V, Sources Chretinnes, 96, 434.


Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Legaturi:


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sambata mortilor (Mosii)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

43 Commentarii la “Pomenirea mortilor (Mosii de toamna). VIATA DUPA MOARTE. CEL MAI BUN PARASTAS PENTRU CEI ADORMITI – Cuviosul Paisie Aghioritul

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Parastasul de 40 de zile se face pentru ca atunci sufletul se infatiseaza lui Hristos pentru judecata particulara. Aceasta este invatatura Bisericii.

  2. “Printre mărturiile Tradiţiei referitoare la acest subiect, putem cita textul anonim din secolele XI-XII, citat mai sus: „Intr-a patruzecea zi după moarte sufletul este dus înaintea tronului dumnezeiesc, iar acolo se hotărăşte locul în care se va sălăşlui până la învierea de obşte“386. Aceeaşi indicaţie aflăm în Nomocanonul lui Manuel Malaxos387: „Intr-a patruzecea zi, sufletul merge să se închine înaintea lui Dumnezeu şi-şi primeşte locul său, potrivit petrecerii sale pe pământ, până la a doua venire a Domnului Iisus Hristos“388. Lucrul acesta însă îl aflăm şi într-un text mai vechi, cum este cel al Sfantului Macarie Egipteanul despre ieşirea sufletului: „In ziua a patruzecea este iarăşi adus ca să se închine Domnului şi atunci, după faptele sale, Judecătorul îi hotărăşte locul de şedere“389.

    Cât priveşte timpul când se petrece această judecată menţionat în textele de mai sus, se cuvine să reamintim aici importanţa pe care o are a patruzecea zi, alături de a treia şi a noua zi, în slujbele de pomenire a mortului, potrivit unei foarte vechi tradiţii390, atestate, de pildă, de Canonul lui Clement391 sau de Cuvântul despre ieşirea sufletului al Sfântului Macarie Egipteanul: „Bine face Biserica că pomeneşte amintirea celor mutaţi de aici!”392 Această tradiţie s-a menţinut până în zilele noastre, a patruzecea zi fiind chiar considerată, azi ca şi altădată, cea mai importantă dintre zilele de pomenire, când se fac slujbe de parastas393.

    Credinţa într-o judecată particulară se regăseşte la mai mulţi autori ortodocşi moderni, cu mare autoritate în Biserică394. L-am putea cita pe Sfantul Ignatie Briancianinov, care vorbeşte despre ea în Cuvânt despre moarte şi în Ofrandă monahismului contemporan395:

    „Exista o judecată particulară, pentru fiecare creştin, îndată după moartea sa, şi una de obşte, pentru toţi oamenii, la cea de-a doua venire a Domnului nostru lisus Hristos”.

    Putem să-l cităm, de asemenea, pe Arhimandritul Iustin Popovici, care dezvoltă pe larg această temă în Dogmatica sa: „Potrivit predaniilor Sfintei Tradiţii, Judecata finală a lumii o va face Domnul Hristos, pentru că El este Mântuitorul lumii şi, după cum stă scris în Sfânta Scriptură, Dumnezeu Tatăl a dat toată judecata Fiului (In. 5, 22). Această judecată a lumii o va face Domnul Hristos la a doua Sa venire, căci atunci va veni El să judece viii şi morţii. Aceasta va fi „Judecata din urmă”. Dar mai înainte de aceea, Domnul judecă pe fiecare om îndată ce moare şi sufletul său iese din trup. Aceasta este judecata particulară. Atunci Domnul hotărăşte fiecărui suflet locul unde se va sălăşlui până la învierea de obşte a trupurilor, care va avea loc la cea de-a doua Sa venire. La judecata particulară, Domnul dăruieşte sufletelor sfinte o fericire vremelnică şi încă nedeplină, iar sufletelor păcătoase, chin vremelnic şi nedeplin. La această judecată, Domnul cercetează starea sufletului în clipa morţii: ce poartă sufletul în el, cu ce-a intrat el în cealaltă lume. Importantă e atunci atitudinea pe care a avut-o omul în vremea vieţii pământeşti faţă de Dumnezeu Cel în Treime, de lucrarea mântuitoare a Domnului Hristos şi de trupul Său divino-uman, care este Biserica. Pilda săracului Lazăr şi a bogatului nemilostiv dată de Hristos arată limpede că îndată după moarte se face judecata fiecărui suflet, după care el merge fie la loc de fericire şi veselie, fie la loc de chin şi osândă (Lc. 16, 23-25). Sălăşluirea într-unul din aceste locuri se hotărăşte potrivit vieţii duse de om pe pământ. Apostolul Pavel, cel ars de dorul lui Hristos, cel care s-a învrednicit de vedenii cereşti, care încă în trup fiind a fost răpit până la al treilea cer şi până la rai, ca să i se arate acolo descoperit tainele lumii de dincolo, însuşi acesta învaţă clar şi neîndoios cu privire la judecata particulară, spunând că le este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evr. 9, 27). Şi iarăşi acelaşi lucru îl spune când vorbeşte despre răsplăţile dobândite îndată după moarte pentru lucrările evanghelice săvârşite pe pământ (cf. Filip. l, 21-24; 2 Cor. 5, 1-3, 6, 8-10).”

    http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/09/12/jean-claude-larchet-judecata-particulara-a-sufletului/

  3. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre VIATA DUPA MOARTE si PREGATIREA PENTRU MOARTE -
  4. Pingback: INVIEREA FIICEI LUI IAIR. Predica marturisitoare a PS Sebastian despre luarea in ras a credinciosilor “medievali” care se inchina la moastele sfintilor -
  5. Pingback: “IUBIREA INVINGE MOARTEA”. PARINTELE STANILOAE despre REINCARNARE, SIMTUL TAINEI, comuniune, satul traditional, Filocalie, RABDARE SI IUBIRE, sensul mortii si VALOAREA PERSOANEI (video inedit din Arhiva TVR) -
  6. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  7. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  8. Pingback: CUVIOASA MACARIA – MANGAIETOAREA SUFERINZILOR (†18 iunie 1993): “Am ajuns sa traim vremuri rele. Oamenii sunt indeobste vicleni, facatori de rele, nu se supun defel Domnului Dumnezeu… Astazi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boala
  9. Pingback: SAMBATA SFANTULUI TEODOR (“COLIVEI”). Predica Parintelui Ioanichie Balan (audio + text): “Nu cumva sa intindeti mana in blid strain! MAI BINE SARAC SI CURAT DECAT CU CONSTIINTA DISTRUSA! Sa nu va vindeti credinta!“ | Cuvântul Orto
  10. Pingback: Staretul Efrem Filotheitul: “DACA ATI STI CAT DE MULT CER AJUTOR CEI ADORMITI…”. Importanta extraordinara a POMENIRII LA PROSCOMIDIE pentru cei plecati dintre noi | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne! VALOAREA TIMPULUI SI FOLOSUL AMINTIRII MORTII | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Fericitul Parinte Ioan Krestiankin ne invata CE SA FACEM SI CUM SA NE RUGAM PENTRU CEI ADORMITI FARA POCAINTA, PENTRU CEI NEBOTEZATI (NEORTODOCSI) SI PENTRU SINUCIGASI: “Nici un suspin nu se va pierde…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate