ATINGEREA DELICATĂ A UNUI SFÂNT, CARE FACE SĂ CURGĂ HARUL ȘI PRIN INIMA TA… Marturii ale Mitropolitului Nicolae al Mesoghiei despre CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL si darul iubirii sale jertfelnice pentru toti cei care sufera. CONVERTIREA MINUNATA A UNUI ATEU LA INTALNIREA VIE CU SFINTENIA

13-07-2016 Sublinieri

fa144-ce93ceadcf81cf89cebdcea0ceb1cf8acf83ceb9cebfcf82

***

ceb3-cf80ceb1ce90cf83ceb9cebfcf82-180-1

“Familia Ortodoxa”, nr.7 (90)/ iulie 2016:

Filosoful și Sfântul

“Sunt ateu, dar vreau să cred în Dumnezeu”

După mărturiile Sfinţilor Părinţi, sfinţenia omului nu se arată din săvârşirea minunilor, ci din viaţa cea îmbunătăţită şi din roadele sale. Întâmplarea istorisită mai jos de Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei, o adevărată minune a învierii unui suflet mort, săvârşită de Dumnezeu prin vasul Său ales, Cuviosul Paisie Aghioritul, ne învaţă că adevărata cunoaştere duhovnicească nu are nimic de-a face cu înţelepciunea acestei lumi, ci este un dar al Duhului Sfânt, care se descoperă simţurilor duhovniceşti ale omului. Si să nu uităm că acum, când Cuviosul s-a izbăvit de trupul cel stricăcios şi supus patimilor, nu ne-a părăsit, ci poate mai lesne să vină în ajutorul celor ce-l cheamă – căci vremurile noastre, mai mult ca niciodată, ne spun că„fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut(Ioan 20:29). (R.H.)


4586_101023713241349_100000011623534_26857_6884028_n

“Acum câţiva ani a venit la mine un tânăr student. Mi-a spus că e ateu şi, deşi are multe îndoieli, caută intens şi cu seriozitate, şi şi-ar dori să creadă în Dumnezeu, dar nu poate. Încearcă de mulţi ani, însă nu reuşeşte. A vorbit cu profesori, cu tot felul de oameni învăţaţi, dar niciunul nu i-a satisfăcut setea după un răspuns serios. Atunci a auzit de mine şi s-a hotărât să-mi împărtăşească nevoia sa existenţială.

Mi-a cerut o dovadă ştiinţifică a existenţei lui Dumnezeu. L-am întrebat:

– Înţelegi integrale sau ecuaţii diferenţiale?

Mi-a răspuns:

– Din nefericire nu, sunt filosof.

I-am răspuns în glumă:

– Ce păcat! Cu ajutorul lor aş fi putut să-ţi aduc dovada pe care mi-o ceri.

S-a simţit stingherit şi a rămas tăcut.

I-am zis:

– Uite, iartă-mă, am glumit. Dumnezeu nu este o teoremă matematică sau o ecuaţie. Dacă ar fi semănat câtuşi de puţin cu aşa ceva, atunci toţi oamenii învăţaţi ar crede în El. Să ştii că la Dumnezeu se ajunge altfel. Ai fost vreodată în Sfântul Munte? Te-ai întâlnit vreodată cu un nevoitor?

– Părinte, nu, dar am auzit multe şi am de gând să merg acolo. Şi mâine m-aş duce dacă mi-aţi încuraja să o fac. Cunoaşteţi acolo pe cineva cu suficientă şcoală ca să pot vorbi cu el?

– Ce-ai alege? Să te întâlneşti cu un om şcolit, dar care te ameţeşte, sau cu un om sfânt, dar care te trezeşte?

– Aş prefera cu cineva şcolit, fiindcă mă tem de Sfinţi!

L-am întrebat:

– Credinţa ţine de cele ale inimii, de ce să te fereşti de un om sfânt? Cum te cheamă?

Mi-a răspuns:

– Gavril.

I-am explicat atunci cum să ajungă la nevoitorul athonit, pas cu pas, i-am desenat chiar şi o hartă.

– Să mergi şi să-i spui ce mi-ai spus şi mie. Să-i spui: „Sunt ateu, dar vreau să cred în Dumnezeu, vreau o dovadă a existenţei Sale!”.

Mi-a răspuns:

– Mi-e frică, mi-e ruşine…

– De mine nu ţi-a fost frică şi ruşine, de ce ţi-ar fi de un om sfânt?

După câteva zile a ajuns în Athos, la nevoitor, pe care l-a găsit în curtea sa, vorbind cu un tânăr. De partea opusă stăteau alţi patru tineri, aşteptând pe nişte butuci. S-a aşezat şi Gavril lângă ei. După nici zece minute, Stareţul a terminat de vorbit cu tânărul şi a întrebat:

– Cum sunteţi, copii? Aţi servit o bucăţică de rahat? Aţi luat un pahar cu apă?

Aceia i-au răspuns politicos:

– Da, mulţumim, Ghéronda…

Stareţul i s-a adresat atunci direct lui Gavril:

– Vino aici! Eu iau apa, tu cutia cu rahat, şi hai mai aproape, să-ţi şoptesc la ureche un secret: nu-i problemă să fii ateu, dar să porţi numele unui înger şi să fii ateu? E prima dată că văd aşa ceva!

De surpriză, Gavril aproape că a avut un atac de cord. De unde ştia cum îl cheamă? Cine îi spusese problema lui? Şi, în cele din urmă, ce voia să-i zică Stareţul? L-a întrebat, abia vorbind:

– Părinte, aş putea să vă zic ceva?

– Uite, se face târziu. Ia rahatul, bea nişte apă şi du-te la cea mai apropiată mănăstire să îţi petreci noaptea.

– Părinte, aş vrea să vă vorbesc, dacă se poate!

– Despre ce, băiatul meu? Pentru ce ai venit aici?

Atunci, după cum mi-a spus,

„am simţit cum mi s-a iuţit de îndată respiraţia. Credinţa a început să-mi curgă prin inimă. Lumea mea lăuntrică s-a aprins. Fără nici un argument logic, îndoielile s-au risipit, fără nici o convorbire, fără nici un răspuns articulat. Toate dacă-urile, de ce-urile şi dar-urile au pierit de la sine, şi a rămas doar cum-ul şi de aici, încotro?”.

Atingerea delicată a unui Sfânt i-a dăruit gândurilor sale ceea ce un om învăţat nu putea da. Un sfânt cu doar patru clase de şcoală primară. Sfinţii răspândesc multă lumină. Te operează, dar nu simţi durere la această operaţie. Îţi fac transplant fără să-ţi taie stomacul. Te înalţă la culmi neatinse fără scări sau logică lumească. Îţi sădesc în inimă sămânţa credinţei fără să-ţi ostenească mintea.

Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei

Traducere de Radu Hagiu

Din Aghioritiko Vima

mesogaias-lavreotikis-nikolaos

  • Pemptousia:

Darurile duhovnicești ale Cuviosului Paisie Aghioritul

Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii

Dintru început trebuie să precizez că, despre acești oameni sfinți ai Bisericii noastre cu greu poate să vorbească cineva. Așadar, trebuie să ne gândim foarte bine ceea ce vrem să spunem, înainte de a vorbi, pentru că nu știu dacă cineva poate spune că i-a înțeles foarte bine.

Spune Sfânta Scriptură că ,,omul duhovnicesc pe toate le judecă, pe el, însă, nu îl judecă nimeni (I Corinteni, 2, 15). Acest lucru înseamnă că omul duhovnicesc poate să pătrundă adevărul dincolo de evenimente și de persoane, însă nimeni nu poate pătrunde taina pe care o trăiește omul duhovnicesc. Fără doar și poate, un astfel de om a fost și părintele Paisie. Toți cei care l-au cunoscut mai bine, toți cei care, pentru o oarecare perioadă s-au aflat în preajma lui, dar și acei care doar l-au vizitat sau doar au citit despre el – fie propriile lui scrieri, fie cuvintele celor care l-au cunoscut – s-au folosit în viața lor duhovnicească.

Eu, unul, nu pot pretinde că l-am cunoscut și l-am înțeles, însă numai faptul că am avut o legătură cu el m-a ajutat să mă zidesc duhovnicește, m-a inspirat în sens duhovnicesc, am simțit dragostea lui Dumnezeu revărsându-se din sufletul lui. Mai concret, am simțit acest lucru în diferite perioade ale vieții mele, în momente de căutare și, dacă vreți de îndoieli personale în relația cu Dumnezeu.

S-a întâmplat, într-un mod foarte curios, să-l vizitez prin anii 1972, 1973 și 1976. Eram timorat, șovăielnic și încercam să aflu de ce se vorbește așa de mult despre el. Cea de-a doua vizită s-a petrecut atunci când deja dobândisem o convingere religioasă: încercând să aflu care este drumul vieții mele, mi-am îndreptat pașii către acest om sfânt și i-am cerut sfat, dar și să se roage pentru mine. I-am mărturisit tainele inimii mele. În al treilea rând, sau, altfel spus, faza a treia a acestei relații, a fost atunci când, vreme de cinci luni și jumătate, am avut ocazia de a-i sta în preajmă. Acest lucru s-a întâmplat atunci când deja hotărâsem că vreau să urmez calea monahală.

paisios-2Nu aș vrea acum, neapărat să povestesc întâmplări trăite alături de Părintele Paisie, nici nu doresc să dezvălui vreo taină. Pot să mărturisesc, însă, ce anume simte cineva în preajma unui om sfânt. În preajma unui sfânt poți simți prezența lui Dumnezeu: ,,Domnul este viu!” Și chiar și atunci când ne îndepărtăm de acela, simțim însoțirea Duhului și a binecuvântării de care el s-a bucurat în lume și cu care a bucurat lumea. Proorocul Isaia spune că ,,fericit este acela care are neamuri în Sion și prieteni în Ierusalim”. Iar pentru noi, Ierusalimul este Biserica, iar prin lucrarea acestor sfinți simțim că avem și noi ,,neamurile” noastre duhovnicești, care ne ajută să ne întărim în credință și să ne luminăm întunericul necredinței.

Cuviosul Paisie este un om care a lăsat un testament duhovnicesc de o mare însemnătate. L-a iubit foarte mult pe Hristos, a trăit viața duhovnicească în aspectul ei cel mai ascetic, iar Dumnezeu l-a răsplătit cu Harul Său, dar și cu ani îndestulați (70) în ciuda încercărilor și problemelor de sănătate pe care le-a avut. L-a luminat Dumnezeu în așa măsură, încât a fost părinte duhovnicesc al multor suflete. L-a dăruit Dumnezeu cu harul de a lumina drumul celor rătăciți și înșelați, i-a dat, de asemenea, darul de a lucra minuni, de a face să se arate puterea și prezența Lui Dumnezeu întru acest vrednic slujitor al său.

Eu aș vrea să atrag atenția la unul dintre multele daruri cu care Dumnezeu l-a înzestrat: dragostea față de semeni, față de toți oamenii, față de cei vii, dar și față de cei ce au răposat. Îmi amintesc, de exemplu, cum, la o priveghere la chilia Sfinților Apostoli – Alypíou, părintele a ajuns foarte obosit. Era luna iulie, era foarte cald. Era lume foarte multă care venise la hram. Părintele adusese cu el și toiagul pe care îl folosesc monahii atunci când se roagă. Stau sprijiniți în acest toiag și își fac rugăciunea. Așadar, părintele stătea și el în toiag și se străduia ca nu cumva să îl ia somnul. La un anumit moment al slujbei, unul dintre părinți s-a apropiat de el și l-a întrebat: ,,Gheronda, cum de reușești să nu adormi la priveghere? Spune-ne și noua taina, pentru că noi nu prea reușim. Mai ales în zilele foarte călduroase în care se fac privegheri, ne luptăm din greu să biruim somnul”. Gheronda i-a răspuns următoarele:

,,Înainte să vin la priveghere mă gândesc la toți aceia care au încercări, griji, probleme și nu pot dormi din cauza aceasta. Și încep să mă rog pentru ei și zic: Doamne, cei care au nevoie să se odihnească, nu pot din pricina grijilor de tot felul, iar eu, care trebuie să priveghez, nu pot fiindcă mă ia somnul. Te rog, Doamne, ia somnul de la mine și dăruiește-l celor care au nevoie să se odihnească. Așa voi putea să priveghez, iar cei care au nevoie de somn vor putea să se odihnească”.

Prin acest gând simplu, el arăta dragoste și interes pentru semeni, înțelegere pentru bolile și suferințele firii umane; toate acestea se transformau în rugăciune și în harul lui Dumnezeu în viața lui. Eu consider că Dumnezeu mi-a făcut un mare dar prin faptul că Gheronda Paisie mi-a vorbit pe limba mea, mi-a dat să înțeleg problemele pe care le-am avut de înfruntat în viață, fiind și eu pomenit în rugăciunile sale.

Mă rog și eu ca acest sfânt contemporan cu noi, cunoscut și cinstit pentru înțelepciunea și harul său în toată lumea, mai ales în Rusia și în țările balcanice, să ne dea din înțelepciunea și harul său și cu acestea să ne hrănim și să ne întărim și noi în credință în viața noastră.

[…]

monastiriaka349

Legaturi:

***

 


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuviosul Paisie Aghioritul, Minuni si convertiri, Mitropolitul Nicolae din Messogia si Lavreotiki

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ATINGEREA DELICATĂ A UNUI SFÂNT, CARE FACE SĂ CURGĂ HARUL ȘI PRIN INIMA TA… Marturii ale Mitropolitului Nicolae al Mesoghiei despre CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL si darul iubirii sale jertfelnice pentru toti cei care sufera. CONVERTIREA MINUNATA A UNUI ATEU LA INTALNIREA VIE CU SFINTENIA

  1. Doamne, cât de adevărate sunt aceste cuvinte: „am simţit cum mi s-a iuţit de îndată respiraţia. Credinţa a început să-mi curgă prin inimă. Lumea mea lăuntrică s-a aprins. Fără nici un argument logic, îndoielile s-au risipit, fără nici o convorbire, fără nici un răspuns articulat. Toate dacă-urile, de ce-urile şi dar-urile au pierit de la sine, şi a rămas doar cum-ul şi de aici, încotro?”.

    Așa întocmai am primit și eu în dar credința și apoi iertarea de fiu risipitor… La mine Domnul a lucrat prin Părintele Sfânt Arsenie. Dar de când am aflat de Sfântul Părinte Paisie l-am avut la inimă și pe el.
    De-aș ajunge vrednic de mila și darul ce mi s-au dat…

    Domnul să ne miluiască, pentru rugăciunile tuturor Sfinților Săi!

  2. Pingback: SFANTUL GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos (1929-1995) – IUBIREA SA PENTRU CEI UMILI si HARISMELE MINUNATE puse in slujba mantuirii fratilor: “M-am rugat mult pentru voi, ca să vă scap de moarte!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate