Predica Sf. Nicolae Velimirovici la DUMINICA SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL I ECUMENIC: Talcuirea ultimei rugaciuni a lui Iisus catre Tatal: “Fratii mei, ganditi-va cum Domnul Iisus, chiar inainte de moartea Sa, S-a rugat pentru voi”

26-05-2012 Sublinieri

“Cea mai mare bucurie a Domnului este aceea de a fi slavit întru copiii Sai, urmatorii Sai credinciosi”

soumela_nicaea.JPG

Duminica a VII-a dupa Pasti, a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

Evanghelia despre Rugaciunea Domnului si Mântuitorului nostru pentru noi

“(…) Astazi Biserica sarbatoreste pomenirea unei cete mici de ucenici si urmatori ai Sai. Astazi Biserica aduce înaintea voastra numai trei sute optsprezece dintre roadele Sale dulci, înmiresmate si nestricacioase. O ceata mica, dar aleasa.

Acestia sunt cei trei sute si optsprezece Sfinti Parinti ai Primului Sinod Ecumenic, care s-a tinut la Niceea în anul 325, în timpul împaratului Constantin cel Mare, pentru apararea, lamurirea si întarirea Credintei Ortodoxe.

La vremea aceea, se aratasera “lupi îngrozitori” (Fapte 20:29) sub chipul înselator al pastorilor Bisericii, care din pricina vietilor lor desfrânate, nu au putut afla un loc pentru adevarul lui Hristos înlauntrul lor, ci au lasat credinta deoparte, învatându-i pe oameni desfrânarea pe care o traiau ei.

De aceea, Duhul Sfânt i-a adus pe acesti sfinti ai lui Dumnezeu la un loc, la un Sinod, astfel încât, adevaratii învatatori ai lui Hristos sa fie vazuti, ca împotrivitori ai minciunii; si pentru ca sa se vada taria celor care lupta pentru Hristos asupra celor care lupta împotriva Lui; pentru ca sa se vada roada adevarata, dulce a Pomului Celui bun care este Hristos, împotrivindu-se roadelor putregaite si amare ale pomului celui rau.

Precum stelele care licaresc pe cer îsi primesc lumina de la soare, tot asa Sfintii Parinti au stralucit la Niceea, primind lumina de la Domnul Hristos si Duhul Sfânt. Acestia erau barbati purtatori de Hristos, caci Hristos traia si stralucea în fiecare dintre ei. Acestia erau mai mult salasluitori ai cerului decât ai pamântului, mai mult ca îngerii decât oameni. Acestia erau, întru adevar, Biserica a Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis ca: “Voi locui în ei si voi umbla în ei” (II Corinteni 6:16).

Nu este destul sa pomenim doar pe trei dintre ei, pe cei pe care îi cunoasteti cel mai bine, ca sa va faceti o idee despre felul cum erau ceilalti trei sute cincisprezece: Sfântul nostru Parinte Nicolae, Sfântul Spiridon si Sfântul Atanasie cel Mare?

Multi dintre ei au venit înaintea Sinodului, purtând pe trupurile lor ranile primite pentru Hristos: de exemplu, Sfântul Pafnutie îsi pierduse un ochi la locurile de suferinta.

Toti straluceau cu o lumina launtrica, care venea de la Dumnezeu, si în care adevarul era vazut si stiut. Ca urmatori ai lui Hristos care a fost rastignit, ei priveau suferintele lor ca pe nimic, care le-au adus o neînfricare nemarginita si de negrait prin cuvânt, în apararea adevarului.

Prin cunoasterea adevarului cea data lor de la Dumnezeu si prin neînfricarea lor în apararea adevarului, acesti Sfinti Parinti au dovedit netemeinicia si au dat o lovitura ereziei lui Arie celui rau, si au alcatuit Crezul pe care îl tinem si îl marturisim astazi ca pe adevarul mântuirii lui Dumnezeu.

300px-nicaea.jpgEvanghelia de astazi nu vorbeste despre acest Sinod, ci despre ultima rugaciune a Domnului nostru Iisus Hristos catre Tatal Sau cel Ceresc.

De ce citim aceasta rugaciune în Evanghelia de astazi?

Pentru ca aceasta rugaciune si-a aratat lucrarea la Primul Sinod Ecumenic. Prin puterea acestei rugaciuni, Dumnezeu a facut pe Sfintii Parinti de la acest Sinod aparatori credinciosi si neînfricati ai adevarului, si biruitori asupra iscodirii si rautatii oamenilor si dracilor. Aceasta este rugaciunea cea mare:

Atunci, Iisus, ridicând ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca.

Tot ceea ce i-a învatat Domnul pe oameni sa faca, a facut El Însusi. El i-a învatat pe oameni sa se roage asa: “Tatal nostru, Care esti în ceruri” (Matei 6:9). Si El a ridicat ochii Sai la cer, unde se salasluieste Tatal si a zis: “Tata!” El nu spune “Tatal nostru”, cum spunem noi, ci pur si simplu “Tata!”

Numai El singur putea spune “Tatal Meu”; El si nimeni altcineva, nici în cer nici pe pamânt, fiindca El este Fiul Cel Unul Nascut al Tatalui ceresc, cel Unul deopotriva cu Tatal în fiinta si în esenta – Cel Unul Fiu al Cel Unuia Tata – pe când noi suntem numai fii adoptati prin mila si harul lui Dumnezeu.

Ridicând ochii Sai – nu numai ochii Sai cei trupesti ci si ochii Sai cei duhovnicesti – si mai întâi acestia din urma. Vamesul nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer (Luca 18:13), fiindca acesta îsi simtea starea de pacatosenie. Cu toate astea, Domnul de bunavoie Si-a ridicat ochii Sai la cer, caci El era fara de pacat. A venit ceasul Lui – ceasul celei mai mari suferinte. Numai El singur a vazut lamurit acest ceas, cel mai cumplit ceas de la începuturi pâna la sfârsitul veacurilor. Numai El singur a vazut aceasta deslusit chiar dintru începuturi, si dintru început El a spus aceasta mai dinainte, si a vorbit despre aceasta ucenicilor Sai. Dar ucenicii Sai nu întelegeau, nici inimile lor nu au simtit durerea cât mai era înca vreme de zile, ci numai când vremea era aproape.

“Proslaveste pe Fiul Tau!”hristos_20in_20ghetsimane.jpg

Proslaveste-L în ceasul acesta cumplit asa cum Tu L-ai proslavit pâna acum.

Proslaveste-L în moarte asa cum L-au proslavit în viata.

Proslaveste-L în umilire si chinuire, asa cum L-ai proslavit întru taria cuvintelor si a faptelor.

Proslaveste-L între oameni, tot asa cum Tu L-ai proslavit întru îngeri dintru începuturi.

“Proslaveste-L pe Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa Te proslaveasca”.

Daca din prima parte a propozitiei pare ca Fiul este mai mic decât Tatal, din cea de a doua parte vedem deslusit ca Ei sunt deopotriva si lucrarea Lor este dimpreuna întru taria puterii Lor, care este asemenea. Tatal Îl proslaveste pe Fiul, si Fiul Îl proslaveste pe Tatal, cu tarie nedespartita si cu iubire nedespartita. Asa cum a vazut si a grait Preavazatorul: “Oricine tagaduieste pe Fiul nu are nici pe Tatal; cine marturiseste pe Fiul are si pe Tatal” (I Ioan 2:23). Tatal L-a trimis pe Fiul în lume; Fiul L-a descoperit pe Tatal lumii.

Nimic nu va fi cunoscut de catre Fiul fara de Tatal, nici de catre Tatal fara de Fiul, asa cum nu s-ar cunoaste lumina daca nu ar veni de la soare; nici soarele fara lumina care sa-l descopere. Si Apostolul foloseste aceasta asemanare, numindu-L pe Hristos “stralucirea slavei Lui” (Tatalui) (Evrei 1:3). Dar Domnul nu cauta aceasta proslavire a Lui, de la Tatal, pentru El, ci pentru oameni, asa cum vedem din urmatoarele cuvinte:

“Precum I-ai dat stapânire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui”.

Vedeti în ce chip priveste Domnul slava Sa, din iubirea Sa de oameni! El spune aici lamurit, ca prin aceasta sa dea oamenilor viata vesnica. Aceasta cere El de la Tatal Sau. Aceasta este proslavirea pe care o cauta El de la Tatal Sau.

În vreme ce oamenii Îi pregatesc paharul amar al suferintei, sudorii si sângelui, El Se roaga ca Tatal Sau sa le dea oamenilor viata vesnica.

Raspunsul Lui la piatra cea mai grea este pâinea cea mai dulce. El a spus de multe ori ca Tatal I-a dat Lui “putere asupra trupului”; El a zis: “Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu” (Matei 11:27) si “toate câte are Tatal ale Mele sunt” (Ioan 16:15).

Iar dupa Învierea Sa, El S-a descoperit ucenicilor Sai: “Datu-Mi-s-a toata puterea în cer si pe pamânt” (Matei 28:18).

Iata deci ca Lui I s-a dat puterea asupra întregii zidiri vii, si Domnul doreste de la Tatal putere asupra vietii vesnice, tot cu privire la acele suflete care I-au fost date Lui: adica, sa le dea viata vesnica.

Fiindca un lucru este, sa existe putere asupra lumii celei muritoare, si alt lucru sa aiba viata vesnica în dar. La începuturi, când Dumnezeu a dorit sa zideasca omul cel viu si fara de moarte, Sfânta Treime, în întregul Ei, a luat parte la aceasta zidire, caci se spune: “Sa facem om dupa chipul nostru” (Facerea 1:26).

Si acum, când Înnoitorul si Mântuitorul lumii doreste sa dea viata vesnica oamenilor celor muritori, El se sfatuieste în rugaciune cu Tatal Sau, întelegându-se, desigur, aflarea de fata a Duhului Sfânt.

În cazul acesta, ca si la facere, viata vesnica este privita numai ca dar al Duhului Sfânt. Într-un caz si în altul, se spune ca viata vesnica este cel mai mare bun pe care îl are Dumnezeu în darurile Sale. Aceasta clipa a restaurarii omului la viata vesnica, este la fel de maret si de fara de asemanare ca si acela al facerii omului din tarâna, caci pentru a face dintr-un om muritor unul nemuritor este o lucrare la fel de mareata si Dumnezeiasca ca si facerea lui din tarâna.

“Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis”.

Cunoasterea lui Dumnezeu în viata aceasta pamânteasca aduce începutul si pregustarea vietii celei vesnice.

Cunoasterea lui Dumnezeu: aceasta este semnificatia vietii vesnice cât mai suntem înca pe pamânt. Dar viata vesnica ce va sa vina este asa cum, “cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2:9).

“Dumnezeu S-a descoperit prin Duhul Sau” în aceasta lume numai celor care sunt cei mai placuti lui Dumnezeu. Dar cea mai mare bucurie a vietii vesnice, în Împaratia cea cereasca, va sta în cunoasterea cea mai mare a lui Dumnezeu – în vederea fetei lui Dumnezeu – caci, vorbind despre copii, Domnul Însusi spune: “Ca îngerii lor, în ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu, Care este în ceruri” (Matei 18:10).

Vederea vesnica a lui Dumnezeu, si vietuind neîncetat înaintea fetei lui Dumnezeu, întru uimire si bucurie de negrait prin cuvând, întru lauda si bunatate neîncetata – nu este aceasta viata îngerilor si a dreptilor din lumea cealalta? Nu este viata aceasta întru cunoasterea lui Dumnezeu?

Câta vreme ne aflam aici, pe acest pamânt, asa cum spune Apostolul, “caci vedem acum ca prin oglinda, în ghicitura, iar atunci, fata catre fata” (I Corinteni 13:12).

Acum Îl cunoastem pe Dumnezeu numai în parte, dar apoi Îl vom cunoaste întru totul. Iata ca nu ar trebui sa socotim ca omul ajunge la credinta ca Dumnezeu exista undeva si într-un anumit fel, judecând toate dupa mintea sa.

Omul acela Il cunoaste pe Dumnezeu, care simte respiratia vie a lui Dumnezeu în sine si în tot ceea ce se afla împrejurul sau; acela care, cu inima si cu mintea si cu sufletul, simte prezenta mareata si înfricosatoare a “singurului Dumnezeu adevarat”, în firea si în viata sa personala.

De ce întareste Domnul cuvintele: “singurul Dumnezeu adevarat?”

Pentru ca El vrea sa tina pe ucenicii Sai la adapost de panteism si de închinarea la idoli, si sa adevereasca înca odata cuvintele pe care le-a rostit El prin Moise: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, … sa nu ai alti dumnezei afara de Mine” (Iesire 20:2,3).

Si de ce întareste El faptul ca viata vesnica este cunoasterea Lui Însusi – Iisus Hristos? Pentru ca Dumnezeu este descoperit prin El în chip atât de întreg, cât poate fi El descoperit oamenilor celor muritori, si pentru ca numai prin El oamenii pot ajunge la cunoasterea cea mai deplina a lui Dumnezeu, la care se poate ajunge în lumea aceasta. Asa cum a spus Domnul Însusi iudeilor: “Daca M-ati sti pe Mine, ati sti si pe Tatal Meu” (Ioan 8:19), de unde este clar ca Tatal poate fi cunoscut numai prin Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos.

“Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamânt; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savârsit”.

Ce înseamna cuvintele “pe pamânt”? Acestea înseamna: în trup, printre oameni. Lucrarea pe care a savârsit-o Domnul pe când Se afla în trup printre oameni este lucrarea de mântuire a oamenilor.

Pâna la moartea Sa pe Cruce, lucrarea a stat în cuvinte datatoare de viata, din cele care nu mai fusesera auzite niciodata mai înainte pe pamânt, si în minuni fara de numar, din cele care nu se mai vazusera niciodata. Dar Domnul a dat asigurare atât pentru cuvintele Sale cât si pentru minunile Sale, Tatalui ceresc, învatând pe oameni smerenia dimpreuna cu ascultarea.

“Si acum, proslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine Însuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.”

Cum pot întelege aceste cuvinte cei care spun ca Hristos era un om obisnuit si o zidire a lui Dumnezeu ca si celelalte zidiri ale lui Dumnezeu? Iata, Domnul vorbeste de slava pe care a avut-o El la Tatal mai înainte de facerea lumii! Domnul a spus despre Sine: “Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam” (Ioan 8:58). El este mai înainte de Avraam: atât a socotit El sa spuna iudeilor strâmtorati la minte, dar faptul ca El exista si Se afla întru slava mai înainte de facerea lumii, El nu a avut de gând sa le descopere lor.

Prin aceasta rugaciune, Domnul descopera acum aceasta lumii întregi. De ce doar acum? Pentru ca El stie de mai înainte ca aceasta rugaciune va ajunge la urechile oamenilor numai dupa Învierea Sa întru slava mare, dupa care va fi mai usor pentru oameni sa creada întru slava Sa de dinaintea vesniciei.

Slava Lui este deopotriva cu aceea a Tatalui, întrucât este slava “Unuia-Nascut din Tatal” (Ioan 1:14). Nu a marturisit chiar Domnul: “Toate câte are Tatal ale Mele sunt” (Ioan 16:15)?

Asadar slava Tatalui este slava Fiului. Atât întru slava, cât si întru tarie, Fiul este deopotriva cu Tatal.

Atunci, de ce Se roaga El ca Tatal sa-L proslaveasca pe El?

Fiul nu Se roaga pentru proslavirea firii Sale Dumnezeiesti, ci a umanitatii Sale. Firea Sa omeneasca este lucrul cel nou pentru lumea zidita, iar nu Dumnezeirea Sa. Firea Sa omeneasca trebuie proslavitata si adusa întru slava Dumnezeiasca, pentru ca si noi oamenii sa-I aducem aceasta slava. Aceasta este încununarea a toate câte a facut Mântuitorul lumii.

Aceasta este marea taina a pacii oamenilor cu Dumnezeu si a primirii binecuvântate a lor ca fii, prin slava Omului-Dumnezeu.

Mai socotiti si împrejurarea de foarte mare însemnatate, în care Domnul Se roaga Tatalui sa-L proslaveasca pe El pentru ca, spune El, El a savârsit lucrarea care I-a fost încredintata Lui sa o faca. Aceasta învatatura ne arata noua deslusit ca numai atunci când împlinim Voia lui Dumnezeu putem astepta rasplata de la Dumnezeu.

Amintiti-va proorocia lui Hristos ca, la sfârsitul veacurilor, când “Fiul Omului va sa vina întru slava Tatalui Sau, atunci El va rasplati fiecaruia dupa faptele sale” (Matei 16:27). Fericiti vor fi dreptii în ziua aceea, caci vor fi rasplatiti însutit pentru faptele lor cele bune, si vor straluci ca soarele cu lumina slavei lui Hristos înaintea tronului Celui Preaînalt.

“Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvântul Tau l-au pazit”.

Care este acest nume al lui Dumnezeu pe care Domnul Iisus l-a aratat oamenilor? Numele “Tata”. Acest nume este deopotriva de necunoscut atât pagânilor cât si iudeilor. Aceasta este o descoperire cu totul noua pentru oameni. Proorocii si dreptii Vechiului Testament Îl cunosteau pe Dumnezeu sub numele de “Dumnezeu”, “Ziditor”, “Domnul”, “Împaratul” si “Judecatorul”, dar niciodata de “Tatal“.

De-a lungul vremii, acest nume al lui Dumnezeu a fost necunoscut oamenilor. Nici un om muritor n-ar fi putut descoperi acest nume tainic al lui Dumnezeu caci, sub jugul întunericului plin de pacate si înfricosare, nici un om muritor nu putea simti paternitatea Ziditorului sau. Si ceea ce nu se poate simti chiar daca se întâmpla sa se rosteasca cu buzele, nu are un înteles mare. Numai Cel Unul Nascut din Dumnezeu Îl poate numi pe Dumnezeu “Tata”; numai “Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut” (Ioan 1:18).

Cui a descoperit Domnul acest nume preadulce al “Tatalui”? “Oamenilor”, spune El, “pe care Mi i-ai dat Mie din lume”.

Unii socotesc ca El a spus precis: “oamenilor … din lume” asa încât nu pot fi îngerii, “barbatii cei ceresti”, la care Se gândeste El, ci oameni obisnuiti, de pe pamânt. Dar, fara îndoiala ca este mai cu dreptate sa socotim ca Domnul Se gândea aici la ucenicii Sai, atât în sens restrâns cât si în sens mai larg. Aceasta se face lamurit din cuvintele care urmeaza în aceasta rugaciune, când Domnul spune:

“Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (Ioan 17:20).

Cei care sustin predestinarea, care vad în aceste cuvinte predeterminarea lui Dumnezeu pentru mântuirea unora si osândirea altora, este cu totul neîntemeiata.

“Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat.”

Aceasta înseamna: ei erau ai Tai ca zidiri si robi, cunoscându-Te numai ca Ziditor si Judecator, dar acum ei au învatat de la Mine numele Tau mai dulce si mai drag, si sunt adoptati prin Mine ca fii.

Tu Mi i-ai dat pe ei ca robi, ca Eu sa Ti-i aduc Tie ca fii. Acestia s-au aratat vrednici de cinstea aceasta, caci ei “cuvântul Tau l-au pazit”. Din iubirea Sa de oameni, Domnul îi lauda aici foarte pe ucenicii Sai Tatalui Sau Celui ceresc. Si El continua laudarea lor:

“Acum au cunoscut ca toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine”.

Iudeii cei rai nu voiau sa înteleaga aceasta, ci Îl cleveteau pe Domnul, spunând ca El avea o putere minunata de la Belzebul, împaratul diavolilor. Trebuie sa amintim ca era tulburare si împotriviri despre Hristos printre batrânii iudei: era de la Dumnezeu sau nu? De aceea putem întelege de ce Domnul îi lauda aici pe ucenicii Sai pentru a întelege ca El este Dumnezeu. “Toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine”, adica: toate cuvintele si toate faptele.

“Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit, si au crezut ca Tu M-ai trimis”.

Prin “cuvinte” trebuie sa întelegem toata întelepciunea si puterea pe care le-a dat Domnul ucenicilor Sai, si nu numai cuvintele. Lucrarea acestei întelepciuni si puteri a fost deja încercata de ucenici în timpul vietii pe pamânt a Mântuitorului, si acestia s-au lamurit ca este cu adevarat întelepciune Dumnezeiasca si putere Dumnezeiasca.

“Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi-ai dat, ca ai Tai sunt”.

Înseamna aceasta ca Domnul nu Se roaga pentru toata lumea, ci numai pentru ucenici?

Ucenicii sunt pamântul cel bun în care Samanatorul Cel ceresc a semanat samânta Lui mântuitoare. Atunci, pentru acest câmp, în care a lucrat si semanat Semanatorul Însusi, El Se roaga în primul rând.

Domnul face aceasta pentru a ne învata sa ne rugam Lui cu modestie, si sa cerem numai ceea ce este cel mai de pret.

În mijlocul pamânturilor pustii, necultivate, ale lumii acesteia, El a împrejmuit un câmp mic, în care El a semanat samânta de mare pret. De cum samânta aceasta creste si aduce roada, câmpul se va largi si se va semana samânta mai bogata. Atunci, nu este firesc pentru Lucratorul, ca sa Se roage numai pentru câmpul împrejmuit, lucrat si semanat, iar nu pentru toate pamânturile pustii, necultivate?

Laudându-se cu propria lor maretie – multi reformatori din întreaga istorie au încercat prin teoriile lor, sa aduca fericire omenirii dintr-odata, chemând de îndata întreaga omenire. Dar încercarile lor au fost grabnic nimicite întru totul, lasând lumea înselata, într-o nefericire si mai mare.

Lucrarile Domnului Iisus au un început nevazut si adânc, ca o samânta de mustar care se afla în pamânt, care creste încet dar, atunci când s-a dezvoltat si a ajuns pom, nici un vânt nu-l poate zdruncina. Când vine cutremurul, acesta distruge turnurile înalte care au fost zidite de mâinile oamenilor, dar nu distruge pomul.

În orice caz, Domnul nu S-a rugat Tatalui Sau numai pentru ucenici, ci – asa cum vom vedea mai târziu – “si pentru cei care cred în Mine prin cuvântul lor”. Totusi, nu pentru toate pamânturile pustii si necultivate ale lumii, ci numai pentru câmpul acela largit pe care ucenicii vor semana semintele de mare pret ale Evangheliei.

“Si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit întru ei”.

În afara de însusirile Sale personale, Fiul este cu totul deopotriva cu Tatal si cu Duhul Sfânt; deopotriva întru vesnicie si nemurire; deopotriva întru putere si tarie; deopotriva întru întelepciune si dreptate.

Cu toate acestea, privitor la însusirile lor personale, Tatal este nenascut, Fiul este nascut iar Duhul purcede de la Tatal.

Legatura Tatalui cu Fiul este aceea de Parinte, si cu Duhul Sfânt este aceea de Izvor. Stapânirea si taria asupra tuturor zidirilor, lumii celei vazute si a celei nevazute, apartin deopotriva si nedespartit Tatalui, Fiului si Duhului Sfânt.

Esenta si fiinta acestor Trei este o unitate nedespartita, si prin ipostaze formeaza Treimea cea neamestecata. De aici toate cele ce sunt ale Tatalui, sunt si ale Fiului si ale Duhului Sfânt – “si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele.”

Acestea sunt adevarate si pentru urmatorii lui Hristos. Ei sunt ai Tatalui tot asa cum sunt si ai Fiului si ai Duhului Sfânt. De ce spune Domnul putin mai devreme: “Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat”, iar acum: “si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale sunt ale Mele”?

Pentru ca, fiind Trimisul Tatalui, El le-a primit pe ele de la Tatal ca materie prima, si le-a înnobilat si le-a rascumparat din pacat, si acum, din iubire, El le da din nou, înnobilate si rascumparate, ca sa fie ale Tatalui.

Iata deci ca ceea ce este a Tatalui, este si a Lui; si ceea ce este a Lui este si a Tatalui. Caci este greu sa împarti iubirea a doi oameni care se iubesc unul pe celalalt, asa cum este la fel de greu sa împarti ceea ce este a unuia si ceea ce este a celuilalt.

Domnul mai spune: “si M-am preaslavit întru ei”.

Ca Dumnezeu, El este preaslavit înaintea oamenilor; si ca om El este preaslavit înaintea Sfintei Treimi si a îngerilor. Prin ce este preaslavit pomul daca nu prin roadele lui? Domnul nu cauta slava desarta, ci cauta slava întru roadele Sale – în ucenicii Sai – cei care L-au urmat cu credinta si cu fapte bune, cu iubire si cu râvna. Cauta parintii slava mai mare decât aceea pe care le-o dau copiii lor?

Si cea mai mare bucurie a Domnului este aceea de a fi slavit întru copiii Sai, urmatorii Sai credinciosi.

“Si Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i în numele Tau, în care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi”.

De ce spune Domnul ca El nu mai este în lume? Pentru ca lucrarea Lui este savârsita si El mai asteapta numai sa treaca prin ultimele si cele mai mari suferinte, si sa pecetluiasca lucrarea savârsita cu sângele Sau nevinovat.

Vedeti cu câta gingasie Se roaga El pentru ucenicii Sai!

Nici macar mama nu s-ar ruga astfel pentru copiii ei. “Parinte Sfinte, pazeste-i!” Domnul îi lasa pe ei ca pe miei în mijlocul lupilor. Daca nu ar veghea asupra lor ochiul parintesc cel din cer, ar fi cu totii sfârtecati de lupi.

“Pazeste-i în numele Tau” – ca Parinte, ca Tata. Fii tata lor, asa cum esti Tu pentru Mine si, în iubirea Ta parinteasca, pazeste-i si apara-i de lupii cei rai, si îndruma-i “sa fie unul, asa cum Noi suntem Unul”.

În aceasta unitate desavârsita se va vedea nu numai puterea atotbiruitoare a credinciosilor, ci si slava lui Dumnezeu; da, si chiar fiinta lui Dumnezeu. Asa cum Tatal este în esenta asemenea cu Fiul, fiind deofiinta, fiind deosebiti numai în Persoana, tot la fel sa fie si între credinciosi: multi si deosebiti în persoana, dar în esenta sa fie unul în iubire, vointa si minte.

Domnul continua:

“Când eram cu ei în lume, Eu îi pazeam în numele Tau”

Eu îi pazeam pe ei ca pe copii în numele Tatalui;

“pe cei ce Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzarii, ca sa se împlineasca Scriptura”.

Nici unul dintre alesii Domnului nu va pieri decât numai Iuda, vânzatorul, dupa cum este scris în Sfânta Scriptura.

Cu toate astea, Iuda nu este pierdut pentru ca asa este scris, ci pentru ca el este necredincios lui Dumnezeu si închinator argintilor. Se prooroceste în Scripturi despre Iuda: “Chiar omul care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea calcâiul” (Psalm 40:9; Ioan 13:18). Si se mai scrie: “Si dregatoria lui sa o ia altul” (Psalm 108:7; cf. Fapte 1:20). Amândoua proorocirile s-au împlinit în Iuda. El a mâncat pâine împreuna cu Domnul Iisus, si a ridicat calcâiul asupra Lui. Dupa vinderea Domnului, Iuda s-a spânzurat, si în locul lui, Matia se numara împreuna cu Apostolii, primind putere Apostolica.

“Si acum, vin la Tine,” încheie Domnul, “si aceasta le graiesc în lume, ca sa fie deplina bucuria Mea în ei.”

Înainte de a se desparti de ucenicii Sai si de lumea aceasta, Domnul face aceasta rugaciune catre Tatal Sau Cel ceresc. Domnul stie ca Îl asteapta moartea si mormântul, dar nu vorbeste despre aceasta Tatalui fara de moarte, caci moartea si mormântul sunt de nimic în ochii lui Dumnezeu.

El vorbeste despre întoarcerea la Tatal Sau – “si acum vin la Tine”, la slava cea vesnica “pe care am avut-o la Tine mai înainte de întemeierea lumii”.

Apoi El Se roaga pentru ca ucenicii Sai sa aiba bucuria Lui în ei.

Ce fel de bucurie este aceasta?

Aceasta este bucuria pe care o are fiul cel ascultator atunci când împlineste voia tatalui sau.

Aceasta este bucuria facatorului de pace, a carui pace launtrica, Dumnezeiasca, nu poate fi tulburata de nebuniile acestei lumi.

Este bucuria gospodarului care a curatit câmpul, l-a arat si l-a semanat, si care se uita cum creste recolta si se coace si se bucura.

Este bucuria biruitorului care si-a doborât toti vrajmasii si a dat putere biruitoare prietenilor sai, ca sa fie biruitori pâna la sfârsitul veacurilor.

În cele din urma, este bucuria inimii curate si cu frica de Dumnezeu – bucuria aceasta este viata, iubire si tarie.

În plinatatea ei, asemenea bucurie a dorit Domnul pentru ucenicii Sai înainte de a pleca din lume.

Aceasta rugaciune pe care a rostit-o Domnul Iisus înaintea mortii Sale, a fost ascultata de Tatal cu toata purtarea de grija, si roadele s-au vazut îndata. La vremea muceniciei Sale, întâiul mucenic pentru credinta crestina, Sfântul Arhidiacon Stefan, a vazut “slava lui Dumnezeu si pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7:55).

Si înteleptul Apostol Pavel scrie ca Dumnezeu “L-a asezat pe El (pe Hristos) de-a dreapta Sa, în ceruri, mai presus decât toata începatoria si stapânia si puterea si domnia si decât tot numele ce se numeste, nu numai în veacul acesta, ci si în cel viitor. Si toate le-a supus sub picioarele Lui” (Efeseni 1:20-22).

Aceasta este despre slavirea Domnului Iisus. Cu privire la unitatea duhovniceasca a urmatorilor Sai, aceasta s-a întâmplat chiar atunci când El se rugase Tatalui Sau. În Fapte se spune despre Apostoli ca “toti acestia, într-un cuget, staruiau (1:14), iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una” (4:32).

Dupa cum am mai spus, rugaciunea lui Iisus nu este numai pentru Apostoli – desi în primul rând pentru ei este – ci este si pentru toti cei care au venit si vor veni la credinta în Hristos “prin cuvântul lor”. Deci, aceasta rugaciune mai era si pentru Sfintii Parinti ai Primului Sinod Ecumenic, pe care îl sarbatorim astazi. “Pazeste-i!” S-a rugat Domnul Tatalui Sau. Si Tatal i-a pazit pe ei de ereziile lui Arie, si i-a insuflat, luminat si întarit prin Duhul Sfânt ca sa apere si sa întareasca credinta Ortodoxa.

Aceasta rugaciune este pentru noi toti care suntem botezati în Biserica apostoleasca si care, de la Apostoli si urmasii lor, am ajuns sa cunoastem numele mântuitor al Mântuitorului Hristos.

O, fratii mei, gânditi-va cum Domnul Iisus, chiar înainte de moartea Sa, cu doua mii de ani în urma, S-a gândit la voi, si S-a rugat lui Dumnezeu pentru voi!

O, aceasta rugaciune atotputernica sa va pazeasca si sa va curateasca de toate pacatele, sa va umple de bucurie si sa va uneasca inimile si sufletele!

Sa fim cu totii una în slavirea Tatalui, si Fiului si Duhului Sfânt – Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea, si-n vecii vecilor. Amin”.

(in: Sfantul Nicolae Velimirovici, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti)

mantuitorul-in-rugaciune-catre-tatal.JPG

  • Ascultati rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului Iisus Hristos, citita de IPS Teofan

Pentru aceeasi Duminica:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (Niceea), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului Iisus Hristos, Sfantul Nicolae Velimirovici, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Predica Sf. Nicolae Velimirovici la DUMINICA SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL I ECUMENIC: Talcuirea ultimei rugaciuni a lui Iisus catre Tatal: “Fratii mei, ganditi-va cum Domnul Iisus, chiar inainte de moartea Sa, S-a rugat pentru voi”

  1. Acesata Rugaciune a izvorat din dragostea nemarginita a Domnului Iisus pentru Apostoli Sai,din dorinta de de a-i cruta de ispite si dezamagiri pe cat va fi cu putinta,atunci cand vor ramane singuri.Aceste cuvinte nu au fost rostite numai pentru Ucenici,ci si pentru toti aceia care vor crede in Evanghelie.
    Cuvintele cu Care incheie aceasta Cuvantare,exprima increderea multa in Ucenicii Sai,dar este si ca un imn de incurajare pentru noi:”In lume necazuri veti avea;dar indrazniti.Eu am biruit lumea”.Prin ei,si noi, va trebui sa dam dovada de o mare indrazneala spirituala,sa ne opunem influentelor potrivnice.Crestinismul nu este religia celor slabi,asa cum inteleg unii dintre noi,ci,este a celor tari,inzestrati cu indrazneala.
    Acesta Rugaciune,pentru noi este ca un model de revelatie a Lui Dumnezeu drept Tatal Ceresc de catre Fiul Sau,dar si ca Parintele nostru Ceresc Care prin ascultare(?),sa ne ajute sa devenim cu adevarat copiii Sai;ea cere credinciosilor ca toti sa fie una :”Dupa cum Tu,Parinte,intru mine si Eu intru Tine,asa si acestia in Noi sa fie una,ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis”(Ioan 17,20-21).Domnul se roaga nu numai ca sa fim uniti prin legatura dragostei,ci si pentru a ramane in comuniune deplina cu Persoanele Divine.”Eu intru ei si Tu intru Mine”,iar iubirea Tatalui pentru Fiu,se va extinde si asupra celor iubiti de Fiul,care prin primirea Sfantului Duh,vor deveni copii prin adoptie si se vor impartasi din Slava Sfintei Treimi.
    Prin “slava”dupa cum ne arata Sf.Grigorie Palama,este “ceea ce poate sa cunoasca mintea omeneasca luminata de har din maretia Divinitatii,Fata Sa intoarsa catre lume”.”Sfantul Duh este Persoana divina care,daruindu-le oamenilor harul,le descopera si slava dumnezeiasca,fiind dupa expresia Sfantului Petru “Duhul slavei”.Si ce frumos marturiseste Sf.Petru!:”Noi v-am adus la cunostinta puterea Domnului nostru Iisus Hristos si venirea lui,nu luandu-ne dupa basme mestesugite,ci fiinca am vazur slava Lui cu ochii nostri”(11Petru 1,16).
    Sa ne invredniceasca si pe noi Bunul Dumnezeu,de primirea Sfantului Duh,pentru a ne putea macar gandi la slava dumnezeiasca.
    (de prin carti,adunate)

  2. Iertati pentru off-topic. Poate gresesc si nu ar fi indicat sa postez comentariul la acest articol dar nu stiu unde l-as putea publica. Sint indignata de vadita rea vointa a blogerului saccsiv care a considerat ca un astfel de comentariu poate fi nociv si periculos pentru publicul sau. M-am adresat comentatorului Marian exNorvegia si nu inteleg unde exista in comentariul meu lipsa de decenta, nocivitate si ratacire de la dreapta credinta. Permiteti-mi va rog postarea integrala a comentariului care face obiectul cenzurarii , repet, postare adresata lui Marian exNorvegia , comentator fidel al acestui blog (cel putin asa stiam) sperand sa-mi citeasca postarea. Rog totodata adminul precum si comentatorii acestui blog sa-mi arate unde am gresit din punct de vedere crestinesc. Nu inteleg, acel blog se autoproclama crestin-ortodox dar constat uimita cum primesc acces comentariile incarcate de ura si zavistie, in timp ce comentarii aducatoare de pace si intlegere sint cenzurate. Incep sa dau crezare celor care critica acel blog si sa ma intreb consternata daca nu cumva acel blog a fost special creat pentru impilarea oamenilor, pentru inducerea confuziei si ascunderea adevarului. Va rog sa-mi iertati iesirea dar nu inteleg unde am gresit in comentariul meu , de ce am fost cenzurata ? sa fie vorba oare de ura si invidie , permitandu-mi sa-l laud pe un tigan . Care sint criteriile de selectie ale comentariilor publicate pe blogul saccsiv ? Va redau comentariul integral si va rog sa-l supuneti atentiei dumneavoastra, aratandu-mi unde am gresit. Va multumesc din inima.
    Nelly said on 27 may
    comentariul dumneavoastra asteapta aprobarea
    @Marian exNorvegia
    M-am amuzat enorm la pamfletul tau adresat lui Dan. De cateva ori m-am pus in locul tau si ti-am inteles perfect amaraciunea cu romanii, lupta pe care o duci este una mult mai grea. Nu stiu daca ai vazut ca totusi in aceeasi masura, romanii te apreciaza chiar si comentatorii de aici ti-au recunoscut calitatile. Pc mouse si danuta au dreptate, de ce nu faci un blog ortodox pentru tigani ? te-a sfatuit si saccsiv odata in acest sens. Tu ai un geniu nativ de narator, scriitor, critic, umorist si pamfletist as zice chiar si dramaturg. Pe blogurile pe unde apuc sa te citesc (te citeam pe ziare.ro) , am constatat un lucru care m-a surprins la un tigan : cuvintele tale sint incarcate de o puternica energie emotiva care ajung usor la tinta, la inima publicului, uneori sint constructive alteori distructive, depinde cu ce scop le folosesti. Ar fi pacat sa te pierzi in marea masa a comentatorilor. Asa cum ti-au sugerat si comentatorii de aici, nu exista un blog tiganesc dedicat tiganilor. Sa nu te superi pe mine, caut doar sa te incurajez pe o directie in care sint sigura ca ai avea un mare succes.Presupun ca stapinesti limbile engleza, italiana, limbile scandinave care te-ar putea ajuta sa construiesti cel mai amplu blog sau sit tiganesc european (sau international). Desigur, vei avea si critica dura, comentarii rautacioase dar in opinia mea acestea vor contribui si mai mult la traficul blogului tau. Nu lasa sa fure altii aceasta idee si sa o puna in practica, in momentul de fata ai un culoar liber . Cred ca ar trebui sa te impaci cu saccsiv si sa va ajutati reciproc pentru un scop bun : credinta ortodoxa. Haideti fratilor sa incetam cu ura si dezbinarea dintre noi, avem (si multumesc Domnului) oameni de mare valoare in jurul carora ar trebui sa ne stringem randurile. Cu ura si cu cearta nu vom putea recladi niciodata Romania pe fundament trainic si durabil. Numai daca ne vom intoarce la iubirea de semeni si de Dumnezeu, atunci Hristos va veni sa locuiasca intre noi.

  3. @Nelly
    Multumesc pentru incurajari insa laudele nu cred ca le merit. Comic, critic, pamfletist si dramaturg ??? am facut doar tot posibilul pentru a atrage atentia asupra a ceea ce se urmareste acolo, nimic mai mult. La intrebarile tale, cred ca ti-ai raspuns chiar singura fara sa-ti dai seama : da, prieteniile, pacea si intelegerea intre oameni, sunt nocive pe acel blog. Oamenii trebuie sa ramina in deznadejde, panica, disperare, frica si suspiciune asupra tuturor celor din jurul lor, altminteri scopul intunecat al acestor lideri-guru ar dispare. Sunt oameni buni numai aceia aratati de el. Apoi legat de “aprecierile” acelor comentatori….nelly, doar nu crezi ca eu am ajuns sa diger doua lingurite de zahar amestecate cu mult venin si ura. Inca stiu sa disting infectia ascunsa din cuvintele oamenilor, asa ca nu am sarit in sus de bucurie. Comentariul cu Mircea Badea mi-a fost lasat nu pentru ca ma iubeste saccsiv ci pentru ca de mult se chinuie sa-mi prinda vreun comentariu de la spam care sa ma incrimineze cu ceva. Acest comment a fost lasat ca si cand : “ia uitati ce zice tiganul despre noi”. Sau, gestul saccsivului se mai poate interpreta si astfel : “sariti acum la gatul lui si rupeti-l in doua”. Commentul adresat lui Dan era de fapt zugravirea trista a tuturor celor de acolo care isi fac de zor provizii pentru inceperea razboiului dar nicidecum nu-si agonisesc proviziile duhovnicesti pentru trecerea vamilor vazduhului (vezi comentariile paranoice semnate un_foarte_mare_pacatos). Acolo se incearca a ni se prezenta dusmanii din afara de care trebuie sa fugim in paduri, sau sa-i punem la zid, sa-i ucidem (gasind chiar si argumente biblice) dar nu se arata de fapt marele dusman, cel dinlauntrul nostru care ne lupta mortal si ne arunca in gheena. Cu alte cuvinte, ni se arunca praf in ochi pentru a nu identifica dusmanul care zace ascuns in noi si ne tine departe de Hristos si adevarata ortodoxie. In rest….multumesc inca o data, Doamne ajuta si ma bucur ca ti s-au deschis ochii relativ usor (pentru altii a fost si este nevoie de rugaciuni pentru a iesi din mocirla aceea sufleteasca). Am observat ca cei cu o intuitie ascutita si discernere sunt repede exclusi de acolo iar asta nu poate fi decat bine. Ramin doar cei aflati in bezna mintii {termen copiat de saccsiv de la Mircea Badea (noaptea mintii)} si recosmetizat :))
    PS: lupta pe care o duc o consider normala, probabil din obisnuitna , insa daca dupa cum spui, lupta pe care o duc este una mult mai grea, atunci cred ca si plata va fi una cu mult mai mare. Acest lucru as dori eu sa le arat tiganilor ….daca Dumnezeu ne cheama la o plata asa de mare si frumoasa, atunci si luptele ni le face cu mult mai grele, lupte in urma carora ori ramai in mocirla, ori ajungi cel mai stralucit invingator. Sa ne invredniceasca Dumnezeu vederii stralucirii Sale :)) :))

  4. PS SEBASTIAN:
    „Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, veniţi din toate laturile Imperiului Roman, PURTAU PE TRUPURILE LOR URMELE INCA NEVINDECATE ALE RANILOR PE CARE LE SUFERISERA CU SFINTENIE IN TIMPUL PERSECUTIILOR abia încheiate. Au venit unii cu ochi scoşi, alţii cu braţe tăiate, alţii cu trupurile pline de rani − mărturisitori care suferiseră pentru Hristos, gata să-şi dea şi viaţa de dragul Adevărului. Câtă credinţă şi jertfelnicie!… Noi, oare, am fi în stare să ne dăm viaţa, asemenea lor? Doar în acest spirit de JERTFA şi de DARUIRE, de VIATA SFANTA şi de ASCEZA asemenea lor, putem şi noi să ne păstrăm dreapta credinţă primită de la strămoşii noştri. De aceea, este nevoie să luăm exemplu de la Sfinţii pe care Biserica ni i-a aşezat astăzi modele, Sfinţi care, uniţi în duhul rugăciunii, al comuniunii sfinte, al smereniei şi al sincerităţii, au aflat adevărul de credinţă care, apoi, ne-a fost transmis şi nouă, până astăzi”.

  5. Pe cel care asculta de Domnul, Acesta il umple cu harul Sau, si il intareste in toate necazurile si chinurile din viata aceasta! Primii pasi sa fie cu indrazneala, ca urmatorii ii face acela cu ajutorul harului, sau, mai degraba, harul face pasii in locul lui.

    Minunat este Sf Nicolae Velimirovici intre Sfintii lui Dumnezeu! Sa cititi cartile lui, sunt foarte folositoare de suflet, unele au si intamplari minunate din viata lui, povestite de altii. Mare nevoitor si rugator era.

    Pamantul cred ca se cutremura de rugaciunea celor 318 Sfinti Parinti la Sfantul Sinod! Sfinti, sfinti cu adevarat.

  6. Marian exNorvegia
    Foarte frumos ai spus (dusmanul din mine, nu cel din afara). Asa este, total de acord cu tine.

  7. Pingback: CHEMATI SA FIM FII AI LUI DUMNEZEU, NU DOAR OAMENI MAI BUNI… Predica trezitoare a Parintelui Hrisostom de la Putna (audio): “Sa-L aducem pe Hristos langa noi. Sa-I spunem toate! Sa-L facem partas vietii noastre cotidiene” -
  8. Frati admini, va rog sa ma iertati ca mai vin si eu cu acest comentariu care confirma ceea ce au scris comentatorii de mai sus. Am scris pe saccsiv acest comentariu care a fost cenzurat :
    “@Blue
    Tu spui :”Felicitari pentru atitudinea adoptata. Consider ca ai demolat in acest articol si cu aceste cuvinte toate rautatile ce se scriu despre tine aici ( ocazional ) si pe alte site-uri.”
    Ba sa sti ca blogul acesta si-a schimbat mult din atitudine si directie (in sensul bun), tocmai datorita celor care i-au “taxat” abaterile pe alte bloguri. Asa cum spunea comentatorul cineva, problema noastra a romanilor nu este numai dialogul precar, saritul la beregata celor care nu sunt de acord cu noi ci si lipsa exercitiului libertatii, nu stim ce sa facem cu libertatea noastra si in acelasi timp distrugem si libertatea celuilalt.
    @saccsiv
    Fratele meu, ca iti place sau ca nu-ti place, si tu ai contribuit din plin la situatia de acum in care “fratii se cearta cu ura” parand ca in sfarsit ai inteles ca nu e bine. Pentru ca de cand tot citesc acest blog am constatat cum incurajezi pe unii, descurajezi pe altii , admiti comentarii rautacioase , admiti atacuri la persoana parand ca le incurajezi in timp ce alte comentarii decente le cenzurezi doar pentru ca nu sunt pe linia trasata de tine. Aceste lucruri au dus la situatia actuala pe blogul tau. Nu-ti zic cu rautate dar in opinia mea, adminul unui blog ar trebui doar sa lanseze articolele, temele de dezbatere dupa care sa nu intervina decat atunci cand se incalca regulile decentei si ale bunului simt (injuraturi, blesteme, atacuri la persoana). Daca aceste reguli nu sunt incalcate, comentatorii trebuie lasati sa-si exprime liber parerile. Dar cand tu intervii pe cu totul alte criterii cenzurand sau atacand unele persoane doar pentru ideile lor neimpartasite sau cand doresti sa-ti impui parerile tale personale fara a tine cont si de parerile altora, atunci apar probleme si multe suspiciuni. Acesta este adevarul fie ca te superi, fie ca nu.
    Trecand acum la articol. Tema lansata este buna dar lasa in continuare loc de mari lacune si ma indoiesc ca vei asculta si opiniile mai pertinente care se apropie mult de adevar ci vei continua pe linia veche de impunere. Ramine de vazut. Da, ai zis bine, trebuie sa-i iubim pe toti fratii nostrii ortodocsi rusi, greci, sarbi sau bulgari. Aici, cu riscul de a te enerva iti amintesc ca trebuie sa-i includem si pe tiganii ortodocsi, care nu sunt putini deloc frate, fie ca tu-i urasti sau nu. Trebuiesc inclusi toti fratii ortodocsi pe care noi nu-i dorim din diferite motive egoiste, personale. Ba mai mult, trebuie sa-i iubim pe toti oamenii pe care Dumnezeu i-a creat si aici aduc ca exemplu pilda fiului risipitor : ” PE TINE FIULE TE-AM AVUT MEREU LINGA MINE SI TE-AI BUCURAT DE DRAGOSTEA MEA, DAR ACEST FRATE AL TAU A FOST PIERDUT SI S-A REGASIT, A FOST MORT SI A INVIAT”. Unul din acesti fii risipitori pot veni oricand la ortodoxie prin iconomia dumnezeiasca si vedem clar cat de mlt se bucura Dumnezeu pentru unii ca acestia. Mai constat uneori pe acest blog, o tendinta paguboasa prin care se insinueaza ideea ca noi, ortodocsii trebuie sa ne inchidem asa intr-un glob de cristal , sa traim in credinta noastra si sa-i punem la zid pe necredinciosi. Ca pe vremea Vechiului Testament (iubeste-ti aproapele si uraste-ti vrajmasul). Fratilor, de vom face asa, respectam doar legea firii si nimic mai mult, nu vom fi cu nimic mai presus paganilor. Ori miracolul crestinismului consta exact in acest fapt : a-i iubi pe vrajmasi. Hristos ne-a zis clar ce trebuie sa facem daca vrem Imparatia Cerurilor. Si stia ca putem face acestea, altfel nu ne-ar fi dat aceste porunci. Daca nu putem face asa, sa ne luam gandul ca suntem crestini sau ca vom patrunde in Imparatia Sa. ”
    Aveti dreptate fratilor si iertati-ne admini pe toti cei care ne-am trezit atit de greu si de tarziu. Mi-amintesc ca ati tipat pana ati ragusit dar multi dintre noi am crezut ca aveti ceva personal cu saccsiv.
    @Mariane exNorvegia
    Ai dreptate frate. Am vazut si eu acum miscarea mizerabila pe care a facut-o prin care da impresia ca ia impacat pe toti si ca trebuie sa-i iubim pe toti ortodocsii pentru ca imediat sa publice un articol despre tigani pe care ar trebui sa-i uram. Parca a innebunit cu tiganii. Acum 5 ani eu am fost dus la munca impreuna cu alti 20 de romani in Cehia unde am fost tinuti sclavi la propriu de 2 romani si 2 cehi. Mi-e rusine sa redau prin ce am trecut, dar saccsiv nu spune nimic de aceste fapte reale. Nu-ti mai bate frate capul cu el ca nu ai ce sa-i dovedesti unuia ca acesta. Inteligenta si bunul tau simt sunt cu mult peste cele ale lui saccsiv. Mai bine roaga-te si pentru el frate. In afara de faptul ca ar avea o misiune , eu cred ca omul are si ceva probleme de natura psihica. Nu contest faptul ca saccsiv te uraste de moarte pentru ca esti tigan si ai indraznit sa-i dovedesti ca ai calitati net superioare lui dar tu bucura-te frate si te roaga pentru el ca prin unul ca tine (si prin alti tigani cunoscuti de mine) Dumnezeu le da de rusine pe cele mari prin cele mici. Fa acel blog asa cum te-au sfatuit altii si Dumnezeu sa-ti dea binecuvantare , sa ma ierte si pe mine ca odata uram tiganii. Doamne iarta-ma.

  9. Pingback: Predica Sfantului Iustin Popovici la DUMINICA SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL INTAI ECUMENIC. Martorii Vietii vesnice traite inca din trup, la care este chemat FIECARE dintre noi -
  10. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA DINAINTEA CINCIZECIMII, A SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL INTAI ECUMENIC SI A RUGACIUNII LUI IISUS (Duminica a VII-a dupa Pasti): Sa cunoastem in Cine credem si Cui ne rugam! -
  11. Pingback: IMPORTANTA DREPTEI CREDINTE si a “UNITATII DUHULUI INTRU LEGATURA PACII”: Sa ramanem uniti in dragostea lui Dumnezeu ca sa ne imbracam cu putere de Sus! – Cuvinte de invatatura la DUMINICA SFINTILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC | Cuvântul O
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate