CUGETARILE PARINTELUI MIRON MIHAILESCU pe marginea rugaciunii arhieresti ale lui Iisus, pentru ucenici si pentru credinciosi: “FARA VIATA DE LA TINE, SA NU SE SOCOTEASCA VII, SA NU TRAIASCA IN AMAGIREA ACEASTA”
Cititi si:
- Sfantul Nicolae Velimirovici despre rugaciunea arhiereasca a lui Hristos si despre roadele ei
- Predică la Rugăciunea Arhierească a lui Iisus Hristos de Ieromonah Grigorie Sandu
- “CA TOTI SA FIE UNA…” – Mitropolitul Augustin de Florina despre dezbinarea generala si cea dinauntrul Bisericii, ca semn al sfarsitului
- Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (Niceea). BIRUINTA ASUPRA LUI ARIE SI RUGACIUNEA ARHIEREASCA A MANTUITORULUI
“(…) În predica sa, părintele Savu a spus foarte bine că Duminica citirii acestei Evanghelii este Duminica nejustificării scuzelor, a pretextelor găsite de om, pentru a-şi justifica viaţa trăită autonom, fără ascultare de Dumnezeu. Noi atragem atenţia şi la Spovedanie asupra acestui mod de eschivare cu îngăduinţă faţă de sine.
Gândirea aceasta a Mântuitorului, că fără viata Lui în noi, primind-o ca de la Tatăl, nu e de conceput viaţa, şi-a arătat-o la Cina cea de Taină, când în chip de rugăciune S-a spovedit înaintea Tatălui (aici îşi şi termină El întrevederea cu ucenicii), spunând aşa:
[si urmeaza parafraza Parintelui Miron la o parte din Rugaciunea Arhiereasca a Mantuitorului Iisus Hristos, insotita de comentariul sau duhovnicesc, n.n.]
Părinte, Mi-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să le dau viaţă veşnică – şi tot El explică mai departe; viaţa veşnică este ca să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Aşa am înţeles Eu, Părinte, şi aceasta le-am dat-o lor. Ce anume? Le-am făcut cunoştinţă cu Tine, prin persoana Mea pe care le-am dat-o lor drept viaţă. Le-am împărtăşit taina dragostei Tale împodobindu-le inima cu dumnezeiescul Tău bine. Am făcut-o aceasta, Părinte şi acum vin la Tine; pe cei ce M-au ascultat şi au crezut că de la Tine vin cu viaţa Ta şi au primit-o aşa cum le-am adus-o Eu, pe aceştia primeşte-i în împărăţia Ta. Mă rog pentru ei, pentru cei care Te-au înţeles, care şi-au însuşit lumina înţelepciunii Mele, care e a Ta.
Rugăciunea aceasta, cea mai profundă, este rugăciunea unităţii, a comuniunii desăvârşite:
Eu în Tine şi Tu în Mine, ce am Eu ai Tu, ce ai Tu am Eu şi ce avem Noi le-am împărtăşit lor, iar unii au primit această împărtăşire, adică, aşa cum am luat Eu de la Tine motivul vieţii, l-au luat şi ei de la Mine. Părinte, mă rog pentru aceştia, să nu cadă din gândirea Mea pe care-o am de la Tine, ci să gândească precum Eu gândesc.
Cum zicea Apostolul Pavel: Nu mai gândesc eu, ci Hristos gândeşte şi simte în mine.
Şi spune în continuare Mântuitorul: Părinte, Eu am săvârşit acest lucru, adică Te-am făcut cunoscut şi le-am pus la inimă că, fără viaţă de la Tine, să nu se socotească vii, să nu trăiască în amăgirea aceasta. Adaugă, mai departe: Şi o voi mai face, Părinte.
Ultimele Lui cuvinte au fost acestea şi v-aş propune să citim zilnic această rugăciune fără egal, rugăciunea Mântuitorului (Ioan, cap.17).
Mă întorc la începutul rugăciunii, unde spune:
Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, cui? Mie, Fiului Tău, pentru ca tot ce I-ai dat Lui să dea oamenilor, adică pe Mine să mă dau lor drept viaţă. Asta Mi-ai dat Mie şi aceasta e viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine Cel Ce M-ai dat pe Mine lor. Aşa să-şi înţeleagă oamenii viaţa: ca viaţă dăruită lor de Tine, Părinte. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ, adică am săvârşit lucrul ce Mi-ai dat, împărtăşindu-le lor duhul Tău, dragostea Ta, simţirea Ta, viaţa Ta. Am făcut-o asta. Şi acum preaslăveşte-mă Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care-am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Ceea ce am avut Eu de la Tine, preţuirea cu care m-ai preţuit, să le-o dai şi lor, celor cărora le-am dat viaţa Mea, în care este preţuirea Ta faţă de ei. Ai Tăi erau, şi Mie Mi i-ai dat, şi cuvântul Tău l-au păzit.
Aşa prevede El, că vor fi unii ce-şi vor însuşi gândirea lui Dumnezeu despre viaţă. Eu ştiu că sunt ai Tăi oamenii şi mi i-ai dat Mie ca să le dau ce am de la Tine. Eu de la Tine am plinătatea, totul dragostei şi acest „tot”, ce-l am de la Tine şi care eşti Tu, Eu îl pun la dispoziţia oamenilor. Toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit într-înşii. Iată, Eu vin la Tine şi bucuria Mea vreau să fie deplină în ei. Precum mă bucur Eu de Tine văzăndu-Te cum îi iubeşti, să se bucure şi ei ca Mine. Să poată preţui bucuria Ta pe care o ai pentru oameni. Nu mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel viclean, să nu cadă din mentalitatea dumnezeiască.
Şi, până la urmă, aceasta am vrut să arăt, aici am vrut să ajung: la finalul rugăciunii Lui, a spovedaniei în care-Şi mărturiseşte gândirea şi i-o arată Tatălui.
Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi au cunoscut şi aceştia care M-au crezut că vin cu chipul dragostei Tale în viaţa lor. Le-am arătat numele Tău şi-l voi mai arăta, ca dragostea cu care M-ai iubit pe Mine, într-înşii să fie. Dragostea cu care M-ai iubit Tu pe Mine, vreau s-o aibă şi ei ca Tine şi ca Mine. Voi mai face aceasta şi de aici înainte.
Cum? Voi fi Eu în ei – fapt pe care a şi început a-l săvârşi la Cina de Taină, chiar atunci pe loc, când ne-a dat, în avans, ca trupul şi sângele Lui să fie viaţa noastră, şi a promis să o facă mereu de aici inainte, umplându-ne cu viaţa Lui, iar noi să facem la fel. Am făcut-o şi azi prin faptul că, dorind această viaţă a Lui, pe care a promis că ne-o va da după înviere, mai precis de la coborârea Duhului Sfânt, întru Care Se va instala în noi, ne-am împărtăşit din ea, ca arvună pentru viaţa noastră în veci.
Să judecăm şi să nu uităm ce am făcut noi astăzi, să nu pierdem din vedere că noi astăzi ne-am împărtăşit din dumnezeiasca viaţă pe care ne-a dat-o ca să trăim dumnezeieşte. E un dezastru, o urâciune şi o durere a Cerului să existe om pe pământ neîmpărtăşit cu viaţa Lui, a Mântuitorului.
Toate Evangheliile săptămânii acesteia conlucrează spre acest înţeles: să ne însuşim gândirea lui Dumnezeu, duhul inimii lui Hristos, care să fie duhul inimii noastre în toate împrejurările vieţii. Fără acest gând sfânt, să nu facem nici un pas, nici un gest, să nu rostim nici o vorbă şi să nu îngăduim coagularea nici unui alt gând. Sunt în Evangheliile acestea pilde frumoase care, fiecare în parte, ar necesita o zăbavă mai deosebită, dar, vă rog să mă credeţi, tâlcuirea lor, dacă am avea vreme s-o facem, ar duce tot la acest îndemn esenţial.
Ce am citit noi în Biserică, să fie temeinic pus la inimă; să nu fi făcut Liturghia degeaba, ca şi împărtăşirea noastră, ci dimpotrivă, să trăim cu dumnezeiasca siguranţă că până deseară, până mâine seară, până la cealaltă împărtăşanie, nu-L vom trăda ieşind din gândirea Lui, deoarece nu este gândire întru adevăr decât a Celui ce ne-a dat gândirea.
Mântuitorul Se bucură că stăm acum la sfat. Daţi-mi voie să-mi exprim această convingere, această credinţă: Se bucură bunul Dumnezeu că nu ne putem despărţi unii de alţii înainte de a ne asigura că ne vom ţine de cuvânt şi vom răspunde chemării Lui cu priveghere, cu rugăciune neîncetată în inimă, cu toate faptele iubirii jertfelnice. De aceea ne-a reţinut Mântuitorul…, căci El ne-a reţinut, să ştiţi!
(…)
***
Eu Mă sfinţesc pe Mine însumi. Să spună El asta – Dumnezeu fiind şi sfânt – în faţa Tatălui!? Să fie şi ei sfinţiţi, Părinte, ca să ştie şi ei ce ştiu Eu. Aceasta dorea Mântuitorul pentru ucenici, la Cina cea de Taină. Dacă suntem prieteni, am câştigat. Un câştig e însuşi faptul că am încercat să înţelegem ce înseamnă: „Eu Mă sfinţesc pe Mine însumi“. Inseamnă că şi credinciosul, când se spovedeşte şi se sfinţeşte dacă ascultă vocea Duhului Sfânt răsunându-i în inimă: „Ai grijă că eşti sfânt. Dumnezeu lucrează, şi tu lucrezi. Dacă nu primeşti lucrul lui Dumnezeu, degeaba ţi se dă. De aceea eşti sfânt, pentru că primeşti lucrul lui Dumnezeu“. Sigur, asta nu înseamnă să te simţi sfânt dintr-o suficienţă de sine, păcătoasă. Dumnezeu vede cine e cu adevărat sfânt. Esenţial, pentru fiecare dintre noi, este dacă ascult şi dau curs chemării Lui, înţelegând că aceasta este menirea persoanei mele.
(in: Iubind ca Dumnezeu. Liturghii dupa Liturghii cu Parintele Miron Mihailescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2004)
Cititi si:
“flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.”
Bogdaproste! Domnul sa va dea plata! 🙂
Cât de tainic stie sa lucreze Domnul…
Hristos S-a inaltat! Potrivit interpretarii date de Sfantul Chiril al Alexandriei la afirmatia Domnului Iisus ca la Tatal nimeni nu vine decat prin El:”Daca M-ati fi cunoscut pe Mine,si pe Tatal Meu L-ati fi cunoscut;dar de acum Il cunoasteti pe El si L-ati si vazut”(Ioan14,7).la aceste cuvinte apostolul Filip,ucenic si al sf.Ioan Botezatorul intreaba cu evlavie si cu dor nestavilit dupa Creatorul sau,pe care nadajduieste ca Il va poate cunoste in chip nemijlocit :”Doamne, arate-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns”.Domnul insa mirat de indrazneala lui,ii raspunde mustrandu-l: “De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut,Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal,Cum zici tu:Arata-ne pe Tatal?”.Sf.Chiril spune ca aici Domnul Iisus se descopera in mod indirect,ca ICOANA SI STRALUCIREA TATALUI.Ce interpretare frumoasa!Mai spune ca Hristos in calitatea Sa de Fiu,Il oglindeste pe Tatal,cu care are in comun,ca si cu Duhul”unitatea de substanta”.Tot Sfantul spune ca daca Fiul este icoana Tatalui,Duhul este icoana Fiului.Fiul si Duhul sunt deci icoane ale Tatalui.Dease menea si Sf.Ioan Damaschin spune ca prin Duhul Sfant Il cunoastem pe Hristos,iar in Fiul Il vedem pe Tatal.Prin raspunsul dat lui Filip,urma sa se faca cunoscut apos tolilor,si prin ei,lui Israel-ca numai prin mijlocirea lui Hristos Domnul ,omul (cel vrednic) se poate apropia de Tatal,adevar aproape inaccesibil pt.iudei.Mai departe Domnul Iisus adanceste aceasta descoperire,adaugand:”Nu crezi tu ca Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine?Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine,ci Tatal-Care ramane intru Mine-face lucrurile Lui”.(14,10).Tot acest Sfant Parinte ne mai spune ca la sarbatoarea Tarnosirii,Domnul Iisus mai face o marturisire asemanatoare:”Tatal este in Mine si Eu in Tatal”(Ioan10,38).De aici intelegem ca Persoanele Sfintei Treimi salasluiesc,una in alta fara sa se confunde sau sa se amestice. In finalul Rugaciunii,vedem cum Domnul Iisus se roaga cu smere nie si indrazneala pentru Sfanta Sa Biserica,zidita cu Sfant Sangele Sau:”Parinte,voiesc ca,unde sunt Eu,sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat ca sa vada slava Mea pe care Mi-ai dat-o,pentru ca Tu M-ai iubit pe Mine mai inainte de intemeierea lumii”.Am spus cu indrazneala,pt.ca nici un om nu ar cuteza sa-I spuna Tatalui”voiesc”.Numai Fiul Sau Care se intrupase prin ascultare,pe ntru a-l mantui pe om,putea rosti acest cuvant-izvorat dintr-o iubire nemarginita fata de Tatal Sau si dintr-un cuget curat ca lacrima.Domnul,uita de suferinte,botjocuri,batai,scuipari,si de rastignire si doreste ca toti cei care se vor jertfi in crucea lui si a aproapelui sa-i fie prieteni si invitati la Cina cea Imparateasca. Frumoase cuvinte si profunda meditatie la cata responsabilitate si recunostinta trebuie sa aiba toata zidirea Sa.Cate lipsuri si cata superficialitate exista in faptura mea! Cu atat incerc doar sa-mi incalzesc inima inzepezita de sloiurile pacatelor. Am citit predica Pr.Miron,care m-a trimis mai departe sa mai deschid si alte carti.Va multumesc si ma iertati caci nu m-am putut abtine.
Nemărginta-Ţi bunătate
O înţeleg atât de greu
O Dumnezeule al milei,
Când toate le judec prin “eu”.
Că tot ce vad prin ochi și minte
Mi-ai dăruit și-mi aparţine
Dar eu prin “eu” îmi doresc totul
Aici, acum și…fără Tine.
Vrăjit de frumuseţea lumii
De străluciri și bogăţie
M’am coborât prin trup în patimi
Uitâd complet de veșnicie
Și’am devenit tiran și lacom
Și ucigaș și numai “eu”
Mă fac prin forţă și prin moarte
(Și cum î-mi place) dumnezeu.
Și “eu”-l își dorește totul.
Că tot ce văd, vreau și poftesc
(Și chiar de nu vreu toată lumea,
Tot îmi doresc să stăpânesc).
Dar în adâncul conștiinţei
Mă arde Adevărul Tău
Și răutatea celor care
Sunt dumnezei în ei prin “eu”.
Si’admir adâncul și divinul
Cuvintelor ce mi le’ai spus
Și mă cutremur de’Adevarul
Și jerfa Ta Doamne Iisus.
C’un dumnezeu ce-i pentru sine
Pentru plăcere, pentru “eu”
Ce nu-și dă viaţa pentru ceilalţi
E monstru groazei, e cel rău.
Tu mi-ai dat viaţa pământească.
Tu ai venit la răstignire
Ca să-mi dai viul veșniciei
Din bunătate și iubire.
Mi’ai dăruit întreg pământul
Cu toată dragostea-Ţii divină
Înveșmântat în frumuseţea
Ţesută-n viaţa prin lumină.
Și-n el și’n mine câtă taină
Și mareţie ai ascuns
Ca prin smerita-mi osteneală
Să le adun cu drag, Iisus ?
Mi’ai dăruit vederea minţii
Și ochii care în lumină
Pătrund adânc (să vadă) viaţa
Și bunătatea Ta divină.
În orice fruct ai pus dulceaţă
Și peste tot doar frumuseţe
Doar armonie și lumină
Și adânc de milă și blândeţe.
M’ai mângâiat ca un părinte
(Deși pierdusem orice bine)
Și ai pogorât să-mi redai viaţa
Și să’nduri moarte pentru mine.
Și ai îndurat chin în piroane
Iisuse, să Te pot iubi
(Să vad cu ochii mei iubirea)
Că n’ai voit a stăpâni.
Că n-ai dat frumuseţea lumii
Iisuse să ne osândim
Ci’n libertate și fraţie
Să învăţăm ce să iubim.
Prin jertfa Ta desăvârșirea
E lesnicioasă prin iubire
Prin taina sfânta’a preoţiei
Și tainele mărturisirii.
Tu ești ibirea milostivă.
Tu ești și om și Dumnezeu
Tu ești în totul și în toate
Dar nu ești Dumnezeu prin “eu”.
Cu lacrimi care mi ard launtru
Citesc cuvintele iubirii
Din rugăciunea Ta Iisuse
Cea dinaintea rastignirii.
Și-mi văd și-mi simt nimicnicia.
Și ma cunosc cât sunt de rău
Și cât de mare și de sfânta
E dragostea Lui Dumnezeu.
Îngenunchez ars de durea
Că nu iubesc și mă iubești
Și pentu mine mergi, pe cruce
Iisuse să Te rastignești.
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2011/06/aducerea-moastelor-sfantului-mare.html
ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT
Cel mai frumos articol. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!