“Sa nu ne razbunati” – Nicolae Istrate, fost detinut politic basarabean si LECTIA VIE A CREDINTEI SINCERE, A IUBIRII VRAJMASILOR, A IERTARII TORTIONARILOR
Nicolae Istrate: “AM IESIT DIN INCHISOARE NEINRAIT SI NERAZBUNATOR…”
(fragment)
Puterea credintei
Acum, vreau sa va spun despre credinta, despre puterea pe care o are credinta cand suntem cu adevarat sinceri. M-am convins pana la ultima mea celula, pana la ultima mea fibra, ca fara credinta in Dumnezeu nu as fi rezistat. La prima arestare, cand am lucrat la santurile acelea si eram distrofic, trebuia sa mergem de la lagar pana la zona unde trebuia sa lucram. Erau vreo 2-3 km. Iarna, vara, noi trebuia sa mergem in formatie, cate cinci pe rand. Un pas in dreapta sau in stanga de convoi se socoteste tendinta de evadare; paznicii te impusca fara somatie.
In urma noastra, iarna, venea o sanie in care erau dusi cei bolnavi, dar, daca cineva cadea, prima data veneau cainii peste el si pe urma il puneau in sanie si-l aduceau. Pana sa vina sania, ori te impuscau santinelele, ori te omorau cainii. Iar eu eram distrofic, nu puteam sa merg. Şi ma rugam lui Dumnezeu sa ajung pana acolo. Daca cel de langa mine nu m-ar fi sprijinit, as fi cazut. Şi tot timpul, dimineata cand ieseam din lagar si pana ajungeam la zona aceea unde trebuia sa muncim, eu inchideam ochii si incepeam rugaciunile pe care le stiam. Şi le spuneam pe toate: „Crezul“, „Nascatoare de Dumnezeu“, „Tatal nostru“, tot ce stiam.
Dupa ce le terminam, le spuneam din nou si asa, spunand rugaciuni, faceam tot drumul asta. Le repetam, iar cand ajungeam acolo, respiram usurat: „Gata, am ajuns in zona de lucru, aicea sunt salvat!”. Seara, cand ma intorceam, aceleasi rugaciuni. Şi ziceam: „Iata, am scapat, a mai trecut o zi!“. S-a repetat lucrul asta, nu o zi, nu doua, ci multe zile. Şi m-am deprins asa. Şi de fiecare data cand ma duceam si ma intorceam, asta era preocuparea mea, de a ma ruga: dar cu o sinceritate extraordinara! Şi mi-am dat seama ca, intr-adevar, daca omul intelege credinta si se adreseaza lui Dumnezeu, Dumnezeu numaidecat il ajuta, ii da puterea de-a lupta, de a merge inainte, indiferent de greutati. Asta mi-a ramas pentru toata viata. Sunt convins ca numai rugaciunea m-a scapat, pentru ca altfel n-as fi putut sa fac drumul asta si as fi cazut. Şi ori ma impuscau santinelele, ori ma omorau cainii.
Alta data, cand munceam la banda transportoare pe care era scos carbunele, am cazut intr-un buncar despre care credeam ca e acoperit. Avea vreo 10 metri adancime, sub forma de piramida cu baza in sus. Noroc ca era in el niste carbune din asta marunt. Am inceput sa strig, dar acolo, ca in iad, nu se aude nimic. Strig si degeaba. Am incercat sa caut sa ma ridic. Nu pot. Gaseam armatura de cand se betonase buncarul asta, bucati de sarma ramase in pereti si am incercat cu mana sa ma prind de ele si sa ma ridic. Ma ridicam si iara cadeam, iara incercam.
Cand, am auzit ca buncarul asta urma sa fie umplut cu carbune – pentru ca stiam ca, daca se umple buncarul vecin, urma sa se arunce in asta, unde ma aflam eu. Iar ei nu stiau ca sunt acolo. Şi, dintr-o data, nu stiu de unde am gasit atata putere totusi sa ma apuc si sa ma ridic pana sus. Şi am reusit sa ma ridic pana aproape sus, dar tot nu gaseam ceva de care sa ma prind si sa ies. Pana la urma am reusit, am gasit, m-am prins si incet, incet, m-am ridicat pana deasupra.
Tot asa, alta intamplare, tot din lagar. Eram intr-o echipa de constructii care lucra la tencuirea unor case. Şi eu trebuia sa car apa pe care muncitorii o foloseau la tencuit. Ma duceam si aduceam de undeva, de afara, dintr-o groapa facuta pentru canalizare. Era o groapa adanca, iar eu pusesem deasupra ei o scandura. Dar cum, peste zi, gheata pe care statea scandura s-a topit, cand m-am dus sa iau apa, am cazut in groapa aceea adanca, plina cu apa. M-am speriat foarte tare. Eram singur si cu greu am reusit sa ies de acolo.
Am facut un efort extraordinar. Acolo am simtit ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca nici cel mai mare sportiv nu ar fi putut sa iasa din groapa aceea, singur, fara ajutor. Am cazut cu totul in apa si m-am dus pana la fund, nu puteam sa ma prind de nimic, scandura aceea era pe mal, dar am reusit si am iesit singur. Cand m-am intors si m-au vazut lucratorii aceia plin de apa, nu stiau ce sa faca cu mine. Era spre seara, a inceput sa se faca frig si toate hainele au inghetat pe mine, parca eram de tinichea. Cu greu am reusit sa ajung pana la lagar.
Acolo m-am dus la infirmerie. Mi-au luat temperatura, dar nu aveam febra si nu mi-au dat medicamente. A doua zi mi-au dat medicamente. Asa de tare m-am speriat cand am cazut acolo, in groapa! Şi atunci m-am rugat la Dumnezeu. Nimeni n-a fost acolo sa ma ajute si am simtit puterea lui Dumnezeu. M-am convins acum, la capatul vietii, ca adevarata credinta nu consta in spontaneitate, adica sa te rogi doar cand ai nevoie de Dumnezeu. E bine si atunci sa te rogi, dar trebuie tot timpul, permanent sa te gandesti la Dumnezeu si sa te rogi.
A mai fost ceva. Cand am fost arestat a doua oara, dupa condamnare, cand eram in celula, inainte de a ne duce in Siberia, am avut noaptea un vis. Mi s-a aratat Maica Domnului si mi-a spus:
„Ce ai suferit pana acum e nimic – la prima inchisoare. Suferinta e de acuma incolo. Suferinta e in fata, pregateste-te de suferinta!“
Cand am venit acasa, eram distrofic. Aveam 1.80 m si ajunsesem la 40-45 de kg. Eram numai pielea si oasele. Cand am coborat din tren, aveam de la gara pana acasa 10 km. I-am facut in jumatate de zi. Nu puteam sa merg, mereu trebuia sa fac pauze, sa ma odihnesc. Cand am ajuns acasa, nici mama nu m-a cunoscut. Credea ca sunt un cersetor. A trebuit sa-i spun:
– Mama, sunt eu, Nicolae!
Şi atuncea m-a cunoscut si m-a imbratisat, iar eu i-am spus:
– Mama, lasa-ma sa ma inchin.
Şi m-am dus atunci si m-am inchinat.
M-am inchinat, mi-am facut cruce si l-am multumit lui Dumnezeu ca m-a scapat cu viata.
Acuma, ma bucur de un lucru: ca am iesit din lagarele astea si din inchisorile pe unde am trecut neinrait si nerazbunator. M-am intalnit si cu acela care m-a torturat foarte greu si nu i-am spus nimic. Nu i-am reprosat nimic. M-am gandit si eu la pacatele mele si m-am gandit de cate ori am fost salvat eu de Dumnezeu. Şi-atuncea, m-am gandit ca si eu trebuie sa iert si am incercat sa-i gasesc lui scuze: ca asa au fost timpurile… incercam sa ma pun in locul lui si am reusit sa-l iert.
Cu multi dintre cei care au stat cu mine in inchisoare si au supravietuit ma intalneam, stateam de vorba cu ei. Şi ei se mirau cum de puteam eu sa iert, ca nu toti au iertat. Le spuneam si cand eram in inchisoare:
– Noi trebuie sa iertam, sa nu iesim de aici cu ura aceasta, sa nu mergem sa ne razbunam.
Mie nu mi-a fost greu sa-i iert pe cei care mi-au facut rau, dar mi-a fost greu sa-i conving pe camarazii mei, cei care au fost cu mine impreuna. Ei s-au intors si, dupa ce s-au intors, cu ura se gandeau la razbunare. Chiar aveau de gand sa se razbune. Acuma sunt atatea metode, puteam sa ne razbunam si sa nu mai afle nimeni. Dar eu nu am fost de acord, iar ei au inceput sa ma invinuiasca si sa se gandeasca daca nu cumva sunt tradator. Se mirau:
– Cum poti tu sa te rogi pentru acesti oameni care-au facut atata rau?
Eu atuncea le-am lamurit ca ma rog pentru ei ca Dumnezeu sa le lumineze mintea si sa inteleaga ca fac rau. Ca daca ei or sa inteleaga, numaidecat vor si inceta sa mai faca rau, sa mai tortureze. Astfel trebuie sa facem noi, altfel ramanem inraiti, si rautatea se formeaza in sufletul nostru si ne ataca in primul rand pe noi. In suflet se dezvolta pata asta neagra a pacatului. In felul acesta le spuneam.
Mai incoace, cand au inceput sa moara dintre camarazii mei de inchisoare, cu unii dintre ei m-am intalnit inainte de a muri. Şi le-am spus ca trebuie sa se pregateasca si sa nu moara inraiti, sa nu plece din lumea asta inraiti, ci sa plece linistiti. Le spuneam ca trebuie sa ne pregatim sa avem o moarte linistita. Şi moartea asta linistita trebuie sa o castigi, altfel rautatea asta ne face mult rau. Imi pare bine ca am reusit lucrul asta si n-am gasit pe nici unul sa plece din lumea aceasta inrait.
Daca ma uit in urma, pot sa spun ca inchisoarea m-a ajutat sa ma apropii mult de Dumnezeu. Toate torturile astea, atrocitatile prin care am trecut m-au facut sa inteleg ca nu am alta scapare decat la Dumnezeu. Cat au vrut atuncea la ancheta sa ma nimiceasca, sa ma omoare, dar Dumnezeu m-a ajutat si am rezistat. Şi am trecut de asta si m-am eliberat din inchisoare. Cine m-a ajutat pe mine? Nu m-a ajutat nimeni la lagar, Dumnezeu m-a ajutat.
Asa ca nu-mi pare rau ca am trecut prin experienta asta a inchisorii. Daca nu treceam pe aicea, poate ca as fi fost cu totul alt om. Poate ca as fi ajuns comunist sau cine stie ce alte lucruri as fi facut. Ce stiu eu ce-as fi putut sa fac… Cine stie ce se intampla cu mine daca nu faceam inchisoare? Cum eram atuncea, inainte de prima inchisoare, ca eram director de scoala, poate ma casatoream, poate intram in partid…
Colegii mei care au fost la fel ca mine, invatatori, profesori, cei de-o seama cu mine care n-au facut inchisoare, cand m-am intors eu, i-am gasit pe toti sefi, erau deja eroi ai muncii socialiste, aveau masini si una, alta. Poate ca si eu as fi fost asa daca n-as fi facut inchisoare. Asa ca, uite, mi-a ajutat Dumnezeu, sunt sanatos si pot sa ajut si pe altul. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care mi l-a dat. In fiecare seara, inainte de a ma culca, ma rog la Dumnezeu si-I cer iertare pentru tot ce-am facut rau si ii iert pe toti care mi-au gresit.
Chisinau, Basarabia, 24 iunie 2011
Vedeti si:
- Eveniment – carte si DVD: “SA NU NE RAZBUNATI!”, de monahul Moise
- “BASARABIA. ASA CUM A FOST. Deportarile romanilor basarabeni” – FILM DOCUMENTAR (VIDEO)
- “Sârmele ce mă-nveliră…” ELEGIE PENTRU TARA… DE GRIGORE VIERU SI TUDOR GHEORGHE (video)
***
- “Comunismul mai are o singura sansa sa supravietuiasca: PRIN URA, PRIN RAZBUNAREA, PRIN RAUL DIN SUFLETELE NOASTRE”
- PARINTELE AMFILOHIE DESPRE JERTFA SFINTILOR INCHISORILOR SI INTOARCEREA LA HRISTOS (video). “Fratietatea in Hristos este unica, pentru ea ne-a creat Dumnezeu!”
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- 26 iulie – ziua in care s-a nascut in cer unul din cei mai mari sfinti ai inchisorilor: COSTACHE OPRISAN: “Niciodata n-a acuzat pe nimeni pentru ceea ce i s-a facut. Pe toti i-a iertat si mereu ne vorbea de iertare si dragoste”
- SFANTUL VALERIU – NEINTELES si prilej de poticnire pentru multi, si ieri, si azi
- “PROFESIONISTII” – convorbire memorabila cu Ing. CONSTANTIN IULIAN, un marturisitor si supravietuitor al LAGARELOR DE LA PITESTI, AIUD, JILAVA… (video)
- Articolele saptamanii (2): PARINTELE ANANIA, BIRUINTA MILEI – de Nicolae Dabija
- INEDIT: Cum si-a iertat IPS Bartolomeu Anania tortionarii, dupa 50 de ani!
BASARABENII adevarati muta muntii! Avem o noua mladita, pres.ASCOR CHISINAU un apropiat al parintelui Amfilohie,marele patriot roman cu obstea sa de maici viteze!
http://www.youtube.com/watch?v=Jj_ksrS1yP4&feature=relmfu VIZIONATI SI VA BUCURATI!
Iti multumesc Constantin.Foarte frumos video-ul tau. Chiar ai mare dreptate. Basarabenii chiar muta muntii daca isi doresc cu ardoare un lucru in viata.
Asta e cea mai duhovniceasca marturie din cartea scoasa de monahul Moise. Imi pare rau ca nu a spus mai mult omul asta, ceilalti au fost mai largi in relatari
@ Cosmin:
Ba a spus mai mult… si vom mai da, vrand Domnul.