Eu sunt scribul…. MIHAI BURACU – amintiri sfasietoare din “cel mai cumplit laborator al terorii”, EXPERIMENTUL SATANIC DE LA PITESTI

19-09-2013 Sublinieri

Plus: VIDEO cu lansarea cartii la libraria “Sophia” (2012)

eu-sunt-scribul-amintiri-si-poezii-din-inchisoare_1_fullsize

Mihai Buracu (1930-2011) s-a născut la Turnu Severin şi a fost unul din cei 11 copii ai preotului militar Coriolan Iosif Buracu. A fost arestat ca elev la 7 iunie 1949 şi condamnat la 2 ani de închisoare pentru apartenenţa la grupul FDC Severin, dar a executat aproape 5 ani la Caransebeş, Lugoj, Timişoara, Târgşor, Poarta Albă, Peninsula, Piteşti, Ghencea, Bicaz, Borzeşti, Oneşti. A cunoscut ororile din cadrul fenomenului Piteşti, făcând parte din ultimul lot torturat în celebra cameră 4-spital. După eliberare a absolvit ca şef de promoţie Facultatea de Filologie din Iaşi, secţia română-istorie, şi a lucrat ca bibliotecar şi profesor de limba şi literatura română în Prăjeni, Coarnele Caprei, Cotnari, Strehaia şi, din 1967, la Liceul Economic din Turnu Severin. A fost membru fondator al PNŢ Mehedinţi şi senator de Mehedinţi (1992-1996).

mihai20buracu1

Eu sunt scribul…

In mana dreapta tin stilul, un betigas de lemn putin cioplit si ascutit la un capat, iar in mana stanga tin tablita taiata dintr-un calup de sapun de rufe. Citesc in oglinda neagra a noptii numele infernului pe care il strabat: PITESTI – ITSETIP[1]. Urlu. Sunt pruncul din pantecul mortii lepadat in scutecul durerii. Buzele imi sunt lipite cu leucoplastul fricii. Mi-e frica. De mine insumi imi e frica cel mai mult. Urletul se prelinge pe tavanul si peretii urechii, dar nu razbate in afara. Il inghit odata cu limba. Daca as racni, durerile s-ar inmii. Sunt pus in pozitia de meditatie si trebuie sa scriu despre des-facerea lumii. Alaturi de fratii de suferinta, purtand aceleasi masti ale groazei, depun marturie despre lumea facuta din minciuna si ura, despre cele facute si mai ales despre cele nefacute.

Noptile de adanca suferinta s-au transformat in oglinzi, dupa ce in spatele lor s-a turnat argint topit din argintii vanzarii lui Iuda. In ele imi oglindesc sufletul incarcat pe veci de pacatul neuitarii. Citesc in oglinda numele celui mai cumplit laborator al terorii conceput vreodata de o fiinta omeneasca, un poligon de tragere al ingerilor raului, de antrenament al cavalerilor Apocalipsului. Sunt victima si martor al iadului adus pe pamant, in infricosatoarele bolgii ale suferintei fara de hotar. Raul stie unde sa loveasca si unde loviturile lui pot prinde radacini durabile, lasand sa creasca in voie frunzisul disperarii neumbrite de adevar si credinta. Loviturile cele mai cumplite le-au primit slujitorii duhului smereniei si al umilintei. Blestemat fie numele fiarei zamislita sa sfartece trupurile si sufletele tinerilor, a celor mai curati fii ai acestui neam! Curati pentru ca au purtat la sold sabia dreptatii si a adevarului si pentru ca au avut in mana dreapta crucea mantuirii neamului lasat de izbeliste la cumpana dintre vremuri. ITSETIP este locul celui mai cumplit experiment satanic. Sinele sta fata in fata cu sinele, cu urlet pe urlet calcand.

Torturi Experimentul Pitesti 02Dupa 3 ore de bataie neintrerupta si chinuri insuportabile suntem pusi in pozitia de meditatie pentru a redacta denunturile, textele „demascatoare”. Scriem fiind imbolditi cu bata si cu ranga, cu injuraturi si scuipaturi in fiecare ora a zilei si a noptii si trebuie sa denuntam orice ar putea fi credibil despre vinovatiile apropiatilor nostri: prieteni, rude de sange si de credinta. Tablita de sapun devine martorul acestor faradelegi. Sapunul menit sa spele murdareste acum totul. As plange, dar lacrimile ii atata pe cei care ne vegheaza suferinta. As plange pana la implinirea dorintei arzatoare de a-mi gasi sfarsitul. Nimic nu poate ostoi aceasta unica dorinta: moartea, cu toate consecintele ei. Demonii foamei hacuiesc din ceea ce am fost candva. Imi fac o disectie pe viu cu bisturiul amintirii.

Dupa socul loviturilor fizice, provocatoare de dureri sfasietoare, se instaleaza socul loviturilor psihice ale amintirilor unor vremuri fericite traite in cadrul obisnuit al unei vieti bine gospodarite de divinitate: iubire, familie, scoala. Mai chinuitoare decat foamea si frigul sunt amintirile celor dragi si ale clipelor fericite petrecute impreuna cu ei, tot asa cum cazna cea mai cumplita traita in detentie nu este cea indurata de tine, ci de ceilalti:

„Nessun maggior dolore/ Che ricordarsi del tempo felice/ Nella miseria”[2].

Zavorul vietii traite in iadul de acum se inchide si se deschide zavorul catre cealalta lume, a copilariei impartasita cu fratii si parintii, a scolii blagoslovite de dascali inimosi si de colegi chivernisiti cu o prietenie netraficabila, a iubirii, a celei dintai jertfe pe altarul renuntarii la sine pentru fericirea celui drag. Firele de beteala colorata se impletesc si se despletesc. Urina cu care dimineata ne spalam chipurile istovite de insomnie crancena se preface in apa „vie” a tineretii fara tinerete si a vietii fara de viata. Privirea mortii e mai vie decat privirea celor ce aspira la invierea din morti. Nu mai gasim dobanda promisa pentru faptele bune izvorate din iezerul rugaciunilor. Ceapa credintei am stropsit-o si o infulecam cu o ura zamislita din adancurile nefiintei. Ne-sinele se invartoseaza si ne invata teologia nemilei. „Ne”-ul suprem pune capat chinurilor zilei mistuite intre ne-agonisirea de bunuri si ne-irosirea a ceea ce dobandim acum, la trecerea puntii. Opinteala viului „ne” ingretoseaza. Fara de viu am fi mai usori si mai spornici in plutirea pe apele pierzaniei.

Caderea in lumea pacatului originar se face in timp si in trepte mici, dar la Pitesti a fost o prabusire totala si bestiala in cele mai adanci caverne ale iadului. Straintunecarea insotita intotdeauna de frangerea de sine te despoaie de tolba cu povesti si de dulceata primelor rugaciuni, de amintirea sarbatorii in mijlocul familiei, cand in jurul mesei se strangeau intotdeauna cei dragi si dintr-o aceeasi samanta, de cele dintai juraminte de dragoste fata de fiinta indragita mai presus de orice, mai presus, la aceasta varsta, chiar decat Dumnezeu. Nu este o orbire mai mare decat cea a iubirii. Strigatele bestiale si injuraturile te alunga din patria limbii. Te-ai nascut pentru a te rosti ca fiinta zamislita intr-o lume oranduita dupa neamuri si semintii pe potriva menirii lor. Scribul de azi incearca sa se inteleaga cu scribul de atunci pentru a pune o oarecare oranduiala in suferinta si in urmarile celor indurate.

[…]

Ne sufocam inecati in propria neputinta si ne prohodim unii pe altii. Vie, din ce in ce mai vie ramane spaima, mai vie decat cea mai patrunzatoare durere. Cand am ajuns sa ne lovim intre noi am plans cu altfel de lacrimi decat cele de la inceputul schingiuirilor. Fiecare devenim talharul de langa crucea celuilalt, din dreapta sau din stanga rastignitilor de pe aceasta Golgota a disperarii.

Perfecta a fost organizarea torturii si asijderea aplicarea ei pana la cele mai mici detalii, cu preocuparea furibunda de a gasi noi si noi forme de distrugere a rezistentei celui nereeducat, de nimicire a ultimelor reziduuri de umanitate ce i-au mai ramas. Suferinta indurata este imensa, pustiitoare, fara zecimale si fara mila.

Nu stiu cum ar fi indurat Fiul lui Dumnezeu chinul rastignirii daca ar fi fost crucificat de proprii sai ucenici. Comunismul este o zamislire a satanei si ma intreb daca nu cumva, in acest sfarsit de mileniu, cel mai odios si mai teribil poligon de executie apocaliptica nu a fost ales anume la Pitesti impotriva studentilor romani, deoarece idealul lor de lupta pentru neam si credinta crestina a facut din ei cei mai redutabili adversari ai fortelor iadului, cei mai greu de ingenuncheat si de invins.

In ritualul satanic, ucigas si sinucigas, nimeni din grupul nostru nu a avut parte de o moarte fizica, dar toti am fost ucisi sufleteste. Ne-am dorit moartea, victime si calai de-a valma, cei mai multi stiind ca nu exista mantuire, ca suntem deja dincolo de pragul raului si al mai raului aflat in starea lui cea mai pura. Mi-as fi luat viata, dar imi dau seama acum ca nu tortionarii, ci Dumnezeu m-a impiedicat sa comit pacatul capital si aceasta pentru a depune si eu marturie pentru chinurile indurate in infernul concentrationar comunist strabatut in anii tineretii. Multi dintre cei torturati, dupa ce s-au lepadat de Dumnezeu si apoi s-au lepadat de satana, nu s-au mai lepadat decat de ei insisi, murind cu destinul de martir implinit, alaturi de semnatarii pactului facut cu necuratul la trecerea puntii dintre taramuri.

Ploua cu lovituri de pumni si de picioare. Curg pe trupurile noastre stropsite siroaie de sudoare, de lacrimi fierbinti si de spaima rece. Daca lacrimile si sudoarea se datoreaza durerii nemaiindurate vreodata, siroaiele de spaima isi au izvorul in lipsa de intelegere. De ce? De ce tocmai eu? Cu ce am gresit? Cine si cand ne-a ales, ne-a cules pentru acest atat de crancen experiment? De nesuportat sunt semnele de intrebare harazite sa sporeasca de zeci, de sute de ori atomii de suferinta. De ce eu? De ce? Urla in fiecare dintre noi vinovatiile nesavarsite, dar scoase la iveala de copitele ce ne izbesc neindurator. Frica ma sugusa sau frigul? Imi iau aerul. Imi ingheata punga de lacrimi.

Chinuri peste fire se prefac in stropi de sineala si fulgi de funingine. Mi se asterne pe crestet giulgiul unui timp din care curge tarata eternitatii. Daca as avea o oglinda, cred ca as putea sa vad cum imi albeste parul in decursul unei ore. Singur parul devine alb intr-o lume imparatita de negru. Negrul e lipsa de culoare in temnita si nu albul. Carnea, cata mai este pe mine, musteste de pofta de a muri. M-as ruga, dar nu mai am cui. Zac intr-o hazna a lipsei de speranta. Clopotul rugaciunii are limba taiata. Despuiat de piele, dezbracat de carne, nu mi-a mai ramas decat deznadejdea. Din rani curge sange amestecat cu necredinta sfasietoare si simt cum fiarele imi murseca sufletul si in locul agoniei instituie starea de veghe continua. Gol de cuvinte, incremenesc cu mana pe stilul infipt in tablita de sapun.

Eu sunt scribul…

Trebuie sa marturisesc pacatele facute si nefacute in cei douazeci de neani traiti sub zodia Sperantei. Incepe sa ma inspaimante vidul de rugaciune, insotind haul imens al noptii din mine. Ma rog acum la ingerii raului, ca unul dintre ei sa greseasca lovitura si sa-mi curme respiratia.

„Vrei si perna, banditule? Pune-ti mainile pe patura si pana la ora zece stai cu ochii pe bec!”

Miscarea buzelor inseamna rugaciune si aduce dupa sine alte lovituri.

torturi-experimentul-pitesti-umilirea_size1Strigatele bestiale sunt ale schingiuitorilor, urletele sunt ale noastre, ale celor batuti. Urletele nu-i mai impresioneaza pe slujitorii crimei platite cu blesteme si sange. Si, Doamne, pe ce pret! S-au obisnuit cu propriul sange si cu propriile urlete. Durerea nu poate fi decat urlata si atunci urlu in haurile cascate inlauntrul meu. Urechea interioara devine o altfel de cavitate sonora.

„Urechea mea e-o Altamira cu urletele pe pereti…”

Ma rog din inima, din ceea ce a mai ramas din inima, ca sa pot pune capat urletelor din mine si din afara mea. Frica de adevar mi se opreste in gat, dar frica de neadevar mi se aciueaza in parul naclait de sudoare si inalbit in cateva ceasuri, lasandu-mi chipul livid pana la adanci batraneti si mult timp dupa aceea.

Ne bat la talpi si, dupa ce ne incalta cu ciorapii rosii ai durerii, ne pun sa jucam pe jarul fricii. Cu limbi serpuitoare si spurcate ne izbesc timpanele. Ne spala cu sare pe ochi. Cu maini hraparete culeg florile de nufar crescute peste noapte in mocirla inlauntrului nostru. Floarea otravita a renegarii a inflorit in malul putreziciunilor fara de nume. Iedera denuntului, cea mai cumplita si mai otravita dintre plantele sufletivore, ma incolaceste cautandu-mi ultimele fibre ale celui care am fost. Intre 2 reprize intra in joc si nicovala. Nu loviturile cele mari, de baros, sunt cele mai insuportabile, ci acelea pricinuite de ciocaniturile mici, de argint, izbite in amintirea celor dragi. Nimic nu este mai dulce in aceasta lume decat caderea in lesin. De nesuportat este orice infinit, dar, mai ales, cel ce stapaneste spatiul dementei. Nu mai e vorba aici si acum de painea noastra cea de toate zilele, ci de mantuirea noastra cea de toate veacurile.

Neputinta de a sti in ce fiara te vei preface devine cea mai insuportabila dintre temeri. Cat de sarac se dovedeste a fi bestiarul imaginat de om in comparatie cu cel intruchipat de dinlauntrul fiecaruia! Din zori pana in zori, paianjeni uriasi tes in juru-ne o panza a disperarii din care calaii cos cu rangile si cu ciomegele o camasa a nefericirii sau un giulgiu pe care, cred, in sinea lor, si l-ar dori mai degraba pentru ei. Pe unul dintre noi l-au descoperit intr-o stare de aplecare neobisnuita, sudat intr-o temenea nefireasca, cu gleznele stranse in jurul gatului, cu pozitia omului dornic sa se stranguleze, sa se sinucida in acest mod. Bolboroseala si sforaiturile fratilor de insomnii si de suferinta strigata pana la injunghiere ma inspaimanta. Asadar se poate dormi si dupa ce ai fost calcat in picioare si prefacut in carpa de sters pe jos si dupa despuierea de tot ce a fost candva icoana si frumusete.

La fel de cumplit ca pustiul din suflet este golul din minte. In lumea celor fara drept de cuvant, vorbele sunt niste bolovani si ele cad, izbindu-ne in locurile inca neatinse de pari, de pumni si de bocanci. Fulgerele loviturilor repezi sunt despicatoare de carne si de amintirea vremurilor de odinioara. Ne smulg din coridorul viselor de demult, cand am dorit asemenea randunicii sa ne facem propriul cuib.

Urcam pe un Turn Babel cu varful in jos. Urcam scufundandu-ne in haurile nesfarsitului pentru a atinge culmile raului, unde nu te mai poate apara de tine nici haina cat de veche a unui verb. Note muzicale in berna putrezesc pe portative de sarma ghimpata. Cel mai asimetric fenomen social este cel al schingiuirii, unde o singura sluga a raului isi transforma victimele in cadavre, sute si mii de cadavre, majoritatea fiind cadavre morale. Vom purta in piept si dupa moarte ecusoanele supliciilor indurate, iar din iad vom iesi numai atunci cand lumea intreaga se va preface in iad. Au fost concepute aici exemplare umane dotate cu cel mai inalt indice de bestialitate.

Eu sunt scribul…

Am ajuns la cea mai grea piatra de poticnire in asternerea acestor randuri:

„Unde vei gasi cuvantul ce exprima adevarul?”

Exista asemenea cuvinte? Hartia le poate primi fara sa se nisipeze sau sa se cenuseasca? Ar trebui sa ai geniul unui scriitor precum Dante, autorul „Infernului” Divinei sale Comedii sau harul Sfantului Apostol Ioan, creatorul „Apocalipsei”, pentru a pune in cuvinte suferinta indurata de cei ce au trecut prin malaxoarele urii satanice. Neuitarea unor intamplari oribile se exprima prin nerostire, prin imposibilitatea asternerii lor pe hartie. Neputinta insailarii de litere au avut-o si cativa mari Sfinti Parinti. Sfantul Apostol Pavel marturiseste nevolnicia de a incredinta scrierii trairea pe care a avut-o cand a fost urcat pana la al treilea cer[3].

Aceeasi neputinta o marturiseste si Sfantul Antonie cel Mare[4] si fiul duhovnicesc al acestuia, Avva Ammona[5], care intr-o scrisoare adresata ucenicilor le spune despre o „stare” pe care n-o putea incredinta scrisului, promitandu-le ca o va descrie cand vor fi fata catre fata. Tot ceea ce depaseste puterea intelegerii lucrului savarsit, depaseste si puterea exprimarii lui. Sunt, deci, momente cand hartia se dovedeste in fata cuvantului scris mai nestatornica decat nisipul. Cuvantul este Dumnezeu, ne spune Sfantul Apostol Ioan.

In planul comunicarii, diavolul ii este mult inferior Domnului, caci palide, fara samanta si rod sunt vorbele care incearca sa cuprinda nu adevarul, ci realul Pitestiului. Cum sa rostesti fara grai ceea ce este al cuvantului? El este de la Dumnezeu si al satanei este necuvantul, lipsa de grai, rostirea in lacrimi a deznadajduirii. Din pantecele neantului s-a nascut neputinta rostirii si iata ca inca ma aflu acolo cu piedica pusa la limba. Totul muteste in mine si se preface in ura si in teama.

Repede invat scrierea cuneiforma, caci in cuneiforma trebuie sa scrijelesc pe sapun ceea ce la Securitatile judetene lectori analfabeti in ale limbii romane vor citi si le vor talmaci dupa stiinta si nemernicia lor[6].

Indecenta tacerii ma obliga la o repetata evocare a bestiarului pitestean. Nu putini sunt cei ce imi spunicoana-noilor-martiri-pitesti-patimirea-rabdatorilor-de-chinuri-2 ca tacerea e odioasa, fiind o suferinta tratabila prin vacarmul cotidianului. Pentru noi, cei veniti de dincolo, e singurul mod de a supravietui, fiindca suntem martorii si producatorii unui mesaj anume harazit a nu fi descifrat vreodata. Cuvantul dintai, Cuvantul temei e Cuvantul Dumnezeu. Nu-i destula prihanirea lui. Mai intai si mai presus de orice trebuie sa aiba loc nimicirea Lui cu toate mijloacele. Luati-L, sfartecati-L, nimiciti-L. Sa nu mai ramana vocala pe vocala si pulberea sa se aleaga de scheletul consoanelor.

Dar mai periculos este albul sonor, puritatea Cuvantului gandit doar si atunci sunt scoase din custile gatlejelor schelalaiturile, improscarea cu laturi onomatopeice, scoase din haznale de gemete. Durerea fara cuvant e o durere absoluta, fara ecou si fara umbra si cel dintai nimicit trebuie sa fie El, Cuvantul. Caderea din Cuvant precede caderea in lume, intr-o lume a sunetelor, timbre sonore lipite pe buze pentru a fi culese apoi de indragostiti si aranjate dupa culori si semne in clasoarele inimii.

Cuvantului i se opune inversunarea numarului. Cuvantul inseamna mantuire, numarul inseamna irosire. Nerostirea este consecinta neiertarii, facand greu de inteles si de acceptat „precum si noi iertam gresitilor nostri”. Fiara cea Mare, infricosatoarea Fiara Apocaliptica nu are nume. Are numar. Numarul ei este 666. Puterea raului, a numarului, a atins apogeul.

In Varsator va imparati 666, asa cum in Pesti imparatia a fost a lui 33, anul Invierii si al Mantuirii. Numaratoarea s-a aratat a fi si ea un instrument al terorii:

– „In numele legii… 1,2, 5,10,25…”

– „Ia pe 5 si tine aproape.[7]

Dimineata si seara, timp de ore chiar, se oficiaza ritualul numaratului pe randuri: „…5,10,15…”

Numarul a devenit un tatuaj al sufletului si jupuirea lui este imposibila. Suntem in camera 66. 22 fac randul din fata la cele 2 numaratori zilnice, urmam noi, cei 22 adusi la injunghiere si alti 22 in spate. La ora 6 se face desteptarea de dimineata. Fiecare zi sta astfel sub semnul Antihristului. Ora pusa in fata efectivului face din fiecare felie de viata o ofranda adusa Duca-se-lui pe pustii. Pe un viitor act de identitate, daca il vom mai dobandi, chipul nostru nu va mai fi insotit de nume, ci de un numar pus pe piept si nu peste mult valeat tatuat ca semn al inrobirii pe veci. Numar sunt si voi fi si in veac si mult timp dupa aceea.

Eu sunt scribul…

Caderea in subteranele unde colcaie abjectia prilejuieste gandul ca s-ar putea confectiona un abjectio-metru, capabil sa cuantifice monstruosul prabusirii in adanc; dar chiar si un asemenea gand intra in sfera celei mai pure abjectii. In cadrul crimei institutionalizate numai canibalismul nu s-a practicat in forme organizate, desi foamea feroce ar fi putut face posibila o asemenea deprindere. Foamea, muscand din maruntaie, ne-a intors sufletul pe dos, prefacandu-ne in otrepe ale josniciei, culcusuri ale caderii in animalitate. Poate ca unii dintre noi, putini, cred, ar fi putut deveni sacalii propriilor frati aflati in agonie. Cu cat ne este pantecele mai supt, cu atat mai uriasa creste foamea  din  noi,  transformandu-ne  fiinta in fiare,  fie  fiare jertfitoare, fie fiare pradatoare. Un inventar al unor asemenea stari de constiinta nu va putea fi facut in lumea aceasta cu instrumente capabile sa masoare fapta sau faradelegea omeneasca.

La Securitatea din Lugoj am invidiat catelandrii, care, in curte, lipaiau din castronul cu lapte cald si infulecau coltucurile de paine alba sub privirile noastre lacome si hamesite. Dupa ce saptamani de zile am primit doar 2 felii de paine si o cana de zeama calda, inodora si incolora, am ajuns sa ne ridicam de pe paturile intinse pe jos clatinandu-ne si sa pasim tinandu-ne de pereti. Si ca si cum foamea nu ne-ar fi fost de ajuns, noua, celor tineri, la recomandarea medicului, tortionar si el, ni se administra de 2 ori pe zi cate o lingura dintr-un sirop amarui pentru pofta de mancare. In timpul anchetei din ce in ce mai brutale, lefegiii crimei au practicat si un foarte original troc: dai o informatie utila, primesti 2 felii de paine in plus, iar daca informatia se dovedea extrem de pretioasa, aveai sansa sa ti se restituie pachetul primit de acasa, confiscat la inceperea regimului de drastica anchetare a unui trecut in care nu ne-am manifestat decat credinta intr-un Dumnezeu al oamenilor si dragostea fata de propriul neam.

La Pitesti, daca n-au putut sa ne puna pe ruguri si sa ne dea foc, asa cum ar fi vrut, se multumesc sa ne arda pe dinauntru. Mancarea din hardaul pentru camera noastra este foarte fierbinte si primele portii le primim noi, schingiuitii. Obligatoriu ne aliniem in fata gamelelor si la un ordin anume ne aruncam pe burta si, fara sa ne folosim de lingura sau de maini, sorbim in cea mai mare graba fiertura fierbinte. Este singurul mod de a scapa de un supliment de ciomageala. Cel ce ramane ultimul din sorbit se alege cu o portie zdravana de bataie, fierbinte si ea, ca supliment la foamea ce ne mistuie si ne va mistui pana in Noaptea de Apoi.

Ne legam la maini cu frica bataii si ne intrecem pana la ultimul strop lins pe nerasuflate. Pentru cea mai mica greseala, mardeiasii multumiti de mancarea primita in portii mai consistente ne aplica lovituri dintre cele mai dure. Au acum o pofta sporita de a bate, lovind cu sete. Sete ne e si noua, dar gura de apa dorita cu ardoare ne este interzisa. Vasul de umilinta se umple si el peste masura. Plantonul rade hardaul adus de caraliu dupa ce mancarea a fost impartita la toate celulele de pe etaj. Noi stam in continuare, pret de o jumatate de ora intinsi pe burta. Coltucul de paine si bucata de carne, atunci cand este, trebuie sa le inghitim fara sa le mestecam, pentru ca legumitul lor, la foamea ce sporeste cu fiecare zi, este o senzatie de fericire interzisa si ea. Bucatile de paine sunt pietroaie inghitite in graba pentru a nu mai simti gustul fagaduit fiecaruia in Tatal Nostru.

O perioada relativ lunga am halit intinsi pe burta mancarea de pranz si de seara. Uneori primim ca supliment cate o gamela de gogonele, foc de sarate si stricate, si ele lasa mult in urma imaginea gamelei din care sorbeam cu satisfactie amara terciul subtire sau intunericul surogatului fara gust. Gogonelele trebuie inghitite pe nemestecate, in cea mai mare viteza. Urmeaza setea chinuitoare, imposibil de astamparat. Hardaul cu apa este langa usa. Schingiuitorii beau din el pe saturate si fac si risipa, pe cand noi ne multumim sa inghitim in sec, legumindu-ne doar setea si foamea, insotitoare a batailor neintrerupte.

[va urma]


[1]Itsetip” este palindromul cuvantului Pitesti.

[2]Cand esti cazut, durere nu-i mai vie/ Decat sa-ti amintesti de fericire.” Dante Alighieri, Infernul, cantul V, 121-122.

[3] Rapirea Sfantului Apostol Pavel pana la al treilea cer (in limbaj simbolic, pana in adancul cel mai inalt al cerului) a avut loc in anul 43 si este descrisa chiar de catre acesta in Epistola A Doua catre Corinteni: Cunosc un om intru Hristos, care acum paisprezece ani – dac’a fost in trup, nu stiu; dac’a fost in afara de trup, nu stiu; Dumnezeu stie – omul acesta a fost rapit pana la al treilea cer. Si-l stiu pe acest om – fie in trup, fie in afara de trup, nu stiu; Dumnezeu stie – ca a fost in rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu-i este ingaduit omului sa le graiasca.” (II Corinteni 12,2-4). In fapt, dupa cum arata vrednicul de pomenire IPS Bartolomeu Anania, care a diortosit noua editie a Bibliei, cuvintele auzite de Pavel nu doar ca nu pot fi transpuse in limbaj omenesc, dar sunt si mult prea sfinte fata de nevrednicia omului.

[4] Sfantul Antonie cel Mare (250-356), considerat intemeietorul vietii calugaresti, alaturi de Sfantul Pahomie cel Mare. Nascut in Egipt intr-o familie de crestini copti instariti, s-a retras in singuratate la varsta de 20 de ani, dupa ce si-a impartit averea saracilor. In timp a devenit parintele spiritual a numerosi calugari care s-au retras in pustnicie prin desertul Egiptului. La putina vreme dupa trecerea sa la Domnul, discipolii sai au infiintat o manastire care ii poarta numele la poalele muntilor Al-Qalzam. Este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 17 ianuarie.

[5] Avva Ammonas, unul dintre ucenicii lui Antonie cel Mare, care i-a profetit ca va dobandi o smerenie asemanatoare pietrei necuvantatoare. A fost calugar in comunitatea din Sketis vreme de 14 ani, dupa care a devenit episcop. Biserica Ortodoxa il sarbatoreste la 26 ianuarie.

[6] Prima varianta a demascarilor erau scrijelite de catre victime pe bucati de sapun. Dupa verificarea si completarea lor, erau rescrise pe coli de hartie in fata lui Eugen Ţurcanu si predate ofiterului politic, care la randul lui le inainta mai departe la Bucuresti. In cele din urma, dupa o noua triere si prelucrare, demascarile ajungeau la Directiile Regionale de Securitate, care le verificau si uneori operau noi arestari in baza lor.

[7] Formula prin care gardienii ii grupau pe detinuti in coloane de cate 5 atunci cand se deplasau.

(din: Mihai Buracu, Eu sunt scribul… Amintiri si poezii din inchisoare, Editura Filos, 2012

***

Lansarea de la Libraria Sophia, nov. 2012

 – fiica fostului detinut politic, MIHAELA CIOBOTEA, istoricul ALIN MURESAN si scriitorul SORIN LAVRIC despre persoana si cartea lui Mihai Buracu si despre experienta Pitestiului –

(poezii recitate de actorii: MARIA PLOAE, AFRODITA ANDRONE, CERASELA POPESCU, SILVIU MAN):

***

Lucrarea Eu sunt scribul…. Amintiri şi poezii din închisoare republică integral şi adnotat opera memorialistică, poetică şi publicistică a fostului deţinut politic Mihai Buracu. Într-o manieră profesionistă, de o calitate grafică deosebită, mult peste alte volume memorialistice, Eu sunt scribul… ridică standardul editorial pentru lucrările de gen. Salutăm demersul Centrului de Studii în Istorie Contemporană pentru această acţiune de recuperare a unei istorii rătăcită prin anticariate sau prin depozitele editurilor provinciale. Dacă respectul pentru autor se poate aprecia după forma fizică a unei cărţi, atunci lucrarea îngrijită de Alin Mureşan şi publicată de editura Filos face cinste memoriei lui Mihai Buracu. Deosebit de impresionantă, coperta lucrării ni-l arată pe tânărul deţinut ferm, neclintit, însă dizolvându-se în albul hârtiei, de parcă lumina îl absoarbe.

În efortul de decantare a faptelor semnificative, de interiorizare a faptelor trecutului recent, se înscrie şi eseul lui Sorin Lavric, de la începutul lucrării, Iadul lui Mihai Buracu, o raportare personală la Piteşti, la poveştile celor care au trecut prin reeducare. Sec, Lavric face o trecere în revistă a torturilor piteştene, iar cititorul poate avea un recul. Însă dacă cineva a putut trăi zi de zi, oră de oră, timp de două luni tot acel infern al torturii, oare este cinstit din partea noastră să refuzăm chiar şi lectura lui?!

Privind pragmatic lucrurile, pentru a înţelege istoria trebuie să o cunoaştem, trebuie să cunoaştem faptele şi oamenii acelor fapte, fie victime sau torţionari. Doar în această manieră le putem face publice, le putem înţelege semnificaţia.

Lucrarea beneficiază şi de un consistent studiu introductiv semnat de istoricul Alin Mureşan, cititorul primind încă din start toate datele pentru a înţelege biografia lui Mihai Buracu. Dincolo de documentarea laborioasă şi detaliată a destinului personajului său, Alin Mureşan reuşeşte şi o radiografie în miniatură a funcţionării sistemului instaurat de Securitate în România comunistă.

Mihai Buracu a fost deţinut la Piteşti. Mihai Buracu a fost deţinut la Piteşti în 1951. Mihai Buracu a fost deţinut la Piteşti, în 1951, la Camera 4 Spital. Mihai Buracu a fost deţinut la Piteşti, în 1951, la Camera 4 Spital unde l-a „cunoscut” pe Ţurcanu. Deşi avea doar 21 de ani, în camera de tortură de la Piteşti lui Mihai Buracu i-a albit complet părul.

Pentru cine ştie ce a reprezentat Piteştiul, sau ştie cine a fost Eugen Ţurcanu, aceste propoziţii au o semnificaţie specială. Pentru ceilalţi e nevoie de mai multe detalii. Fenomenul Piteşti şi-a propus modificarea integrală a conştiinţei deţinuţilor închişi la Piteşti, prin tortură fizică şi psihică, tortură practicată, în special de către colegii de celulă, deţinuţi şi ei. Majoritatea deţinuţilor de la Piteşti erau studenţi, deci tineri care aveau posibilitatea să supravieţuiască regimului carceral. De aceea spălarea creierelor a avut loc la Piteşti şi de aceea s-a dorit distrugerea conştiinţelor deţinuţilor.

Mihai Buracu a fost arestat în 1949, la 21 de ani şi a fost condamnat la doi ani închisoare corecţională pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Din cei doi ani de detenţie a făcut … cinci. După executarea sentinţei, asemenea multor deţinuţi politic, Buracu devenise un prizonier-obiect mutat din temniţă în temniţă.

Pentru perioada de tranzit, pentru anchete şi interogatorii, traseul penitenciar traversat de Mihai Buracu arată astfel: Caransebeş, Lugoj, Timişoara. După condamnare, ajunge la Târgşor, apoi este mutat la Peninsula-Valea Neagră unde îşi înfruntă gardienii, motiv pentru care va ajunge la Piteşti.

Timp de două luni, Mihai Buracu va cunoaşte reeducarea de la Piteşti. Suficient de norocos, îi supravieţuieşte fizic şi psihic, deşi calvarul îndurat este imposibil de descris. După Piteşti urmează coloniile de muncă: Bicaz, Oneşti, Borzeşti, însumând alţi trei ani de muncă forţată.

După eliberare, Mihai Buracu va rămâne „duşmanul” regimului comunist, fiind urmărit de Securitatea Turnu Severin în cadrul unui dosar de urmărire individuală deschis în aprilie 1961. În 1976 are loc o confruntare făţişă între urmărit şi urmăritori, acesta fiind momentul în care Mihai Buracu realizează că, indiferent de atitudinea sa, va fi urmărit permanent atâta vreme cât va exista regimul comunist.

Eu sunt scribul… are două părţi, prima este constituită de relatarea experienţei penitenciare de către autor, iar cea de-a doua o reprezintă sublimarea acestei experienţe în sensibilitatea poetică a lui Mihai Buracu.

Arestat chiar înaintea susţinerii bacalaureatului, în vinovăţia lui Mihai Buracu a cântărit egal atât traseul biografic, cât şi acţiunile săvârşite. Culpa de a fi fost, la un moment dat, elevul liceului Negru Vodă din Făgăraş cântăreşte la fel cu propriile acţiuni, acţiuni despre care însuşi procurorul comunist se îndoieşte atunci când recunoaşte că „participarea inculpaţilor la aceste cercuri [de discuţii] nu poate fi considerată ca o participare la organizaţia legionară.” (p. 40). Însă pentru justiţia comunistă stabilirea vinovăţiei era o formalitate, suspiciunea sau circumstanţele erau suficiente. Iar fiul unui preot, el însuşi credincios practicant nu putea avea decât circumstanţe agravante.

Urmărind biografia unei victime inocente captivă în monstruosul angrenaj represiv, am încercat să-mi răspund la întrebarea: ce rămâne după toate aceste suferinţe? Când am închis cartea, am realizat că Mihai Buracu a reuşit incredibila performanţă de a rămâne om întreg, cinstit cu sine şi cu ceilalţi, iar aprofundarea unui destin ca cel al lui Mihai Buracu poate fi un câştig sufletesc nemăsurat.

Să vezi cum un tânăr de 20 de ani rămâne dedicat valorilor în care crede, să vezi cum o tânără de 20 de ani rămâne, ani de zile, fidelă unei promisiuni adolescentine, să intuieşti împlinirea unei iubiri, dar numai din semne ca de abur, pentru că autorul e discreţia întruchipată, deşi înţelegi că dragostea constituie nucleul dur al fiinţei sale, motorul care îl face să îndure o nouă zi de tortură sau de muncă forţată, pentru ca, după ce traversează toate formele de presiune fizică şi psihică, timp de 41 de ani să citeşti naivitatea politică din articolele anilor 90, dar şi inflexibilitatea cu orice preţ faţă de conştiinţa sa, constituie o călătorie demnă de parcurs. După lectura cărţii Eu sunt scribul…. Amintiri şi poezii din închisoare rămâi cu senzaţia copleşitoare că se poate şi altfel, că există şi alte coduri comportamentale pe care le poţi adopta în viaţă.

mihai-buracu

Legaturi:

*


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mihai Buracu, Portile Iadului, Reeducarea ieri, azi si maine, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Eu sunt scribul…. MIHAI BURACU – amintiri sfasietoare din “cel mai cumplit laborator al terorii”, EXPERIMENTUL SATANIC DE LA PITESTI

  1. Sarmanii de ei, caci MUUULT au mai suferit!
    Mare parte din ce a avut neamul nostru mai BUN si FRUMOS sufleteste a fost, in primii zeci de ani de dupa ultimul razboi, intemnitat, batjocorit, schingiuit ingrozitor, mutilat si, adeseori, omorat de catre fiara rosie.
    Doamne, miluieste-i pe dansii!

  2. Nu sunt cuvinte, doar lacrimi.

  3. Ce frumos si dureros a scris! Aproape ca simti sangele si disperarea strigatului mut, tasnind din vorbe!
    De fiecare data cand citesc, imi dau din nou seama , ce oameni au fost si ce oameni am mai ramas. Nu sunt nici macar amintirea stearsa a unei picturi de suflet, ce s-a sfarsit in acel iad ! Cinste lor si sa ne ajute Dumnezeu sa ne trezim, datorita rugaciunilor ce se scurg inca, din acele suflete marete !

  4. Pingback: Tortionarul ION FICIOR si gropile comune de la PERIPRAVA. Noi marturii ale fostilor detinuti politic (inclusiv ale actorului MITICA POPESCU) despre REGIMUL DE EXTERMINARE DIN LAGARELE COMUNISTE DE MUNCA SILNICA (video) - Recomandari
  5. la unele articole, nici macar plansul nu pare a fi de folos..

  6. “A unora ca acestia este Imparatia cerurilor”.
    Ma gandeam ce voi face si eu cand va veni stramtorarea si ma va smulge din viata de huzur si risipa,lipsita de rugaciune si fapte bune?Ma voi lepada pentru o coaja de paine? Mereu ma framanta acest gand.Ce voi face?Cum va fi?
    Doar mila Domnului de ma va scoate…imi este frica.
    “Doamne atotputernice,Tatal iubitului si binecuvantatului Tau Fiu,Iisus Hristos…Te binecuvintez ca m-ai invrednicit …ca sa iau parte in ceata mucenicilor la paharul Hristosului Tau …Sa fiu primit intre ei inaintea Ta astazi ca jertfa grasa si bine primita”.
    (Rugaciunea Sfantului Policarp inainte de a fi aprins stalpul unui rug de care era legat-rugaciune asemanatoare cu cea de sfintire a Painii si Vinului de la Sfanta Euharistie)

  7. Pingback: MIHAI BURACU: PITESTI DUPA PITESTI. Cum s-a inmultit samanta satanica a comunismului dupa 1989? “Asistam neputinciosi la o a doua internationalizare (globalizare), sora geamana cu internationalizarea rosie” -
  8. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE! -
  9. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – Interviu inedit din 1991 despre CUMPLITELE PATIMIRI DIN INCHISORILE COMUNISTE, despre metodele satanice de anchetare, reeducare, delatiune si dezbinare si CUM LUCREAZA PROVOCATORII ODIOSI -
  10. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!” -
  11. Pingback: RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU - Recomandari
  12. Pingback: Istoricul Alin Muresan despre EXPERIMENTUL PITESTI [video]: Care este “PERVERSITATEA celor care aduc în discuţie „FILOLEGIONARISMUL” unor deţinuţi de la Piteşti”;Ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Guantanamo se aseamănă cu ce
  13. Pingback: DE LA PITESTI LA ABU GHRAIB via EXPERIMENTUL STANFORD. Despre conditiile in care oamenii normali devin TORTIONARII FEROCI ai semenilor lor. In plus: observatii critice fata de proiectul ”REEDUCAREA DE LA PITESTI” realizat de CNSAS - Recomandari
  14. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Condamnarea si incatusarea TORTIONARULUI VISINESCU – dreptate tarzie, razbunare inutila sau doar ALIBI pentru OCULTAREA MARILOR VINOVATI MORALI pentru ideologia si crimele comunismului? SISTEMUL SECURISTIC NU CUMVA S-A PERPETUAT, S-A INTARIT SI S-A
  16. Pingback: 14 MAI - ZIUA DE CINSTIRE A MARTIRILOR ANTICOMUNIȘTI. Mesajul fulminant al lui Victor Alistar, membru CSM: "Atunci eram sub ocupație militară, iar ACUM SUB OCUPAȚIE IDEOLOGICĂ. Aducerea aminte fără luare aminte este FARISEISM!"/ PS MACARI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate