Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE

8-02-2010 Sublinieri

(sursa foto: Ionut Trandafirescu)

“Reeducarea”

Este necesar să ne oprim puţin aici asupra noţiunii de „re-educare“, întrucât ea – ca şi alte noţiuni universal-valabile, cum ar fi „libertate”, „democraţie”, „justiţie”, „adevăr”, „om” – are, in contextul marxism-leninismului, un cu totul alt conţinut. Marxism-leninismul îl declară pe om dumnezeu. Natura, viata, societatea şi sufletul trebuie supuse legilor materialismului istoric.

Cei mai mari duşmani ai materialismului istoric sunt Dumnezeu şi sufletul. Aceştia trebuie distruşi în primul rând.

Repetăm, şi nu vom repeta niciodată îndeajuns, că dincolo de dominaţia economică, politică şi militară, comunismul urmăreşte dominaţia asupra sufletului. Sufletul trebuie distrus, pentru că nu poate fi supus.

Religia, arta, ştiinţa, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse şi înlocuite cu ideile, legile şi ştiinţa materialismului istoric. Rezultă astfel un om-monstru, un om-caricatură, un om-demon. Numai demonii şi oamenii, conştienţi de nimicnicia lor, se proclamă totuşi dumnezei. Prin urmare, educarea în spiritul materialismului istoric – adică „reeducarea” – este demonizarea omului, mutilarea sufletului, uciderea lui Dumnezeu, mecanicizarea conştiinţei, anularea personalităţii, dispariţia libertăţii, robia absolută, teleghidarea psihică, condiţionarea mentală pe bază de reflexe. Către acest fel de educaţie se tinde.

Din punct de vedere istoric, fenomenul reeducării se situează la apogeul raţionalismului, al autozeificării, al materialismului si al ateismului. Pornind de la Renaştere şi Umanism, trecând prin Revoluţia Franceză, s-a ajuns inevitabil la ştiinţifismul materialismului istoric şi de aici la reeducare. Reeducarea nu era posibilă dacă n-ar fi existat această orientare şi evoluţie istorică.

Explicaţia mai simpla a reeducării o dă pedagogia celebră a lui Macarenco. Acest pseudo-pedagog a fost un mare fariseu. El, ca orice umanist, îşi bazează educaţia pe blândeţe, convingere si libertate. Există însă un episod în cartea lui în care spune că, atunci când era director la şcoala de corecţie, i-a fost adus un copilandru de o răutate cumplită. Toate metodele lui de a-l linişti, de a-l îmblânzi, de a-l atrage, de a-l convinge au fost inutile, căci copilul nu a încetat să-l înjure şi să-l insulte.

Dar pedagogul Macarenco a fost angelic şi nu şi-a pierdut calmul şi răbdarea. Zâmbindu-i cu multă indulgenţă, seara l-a trimis pe copil la un dormitor comun. Şi, minune! – ne spune Macarenco, fără a lepăda masca ipocriziei. A doua zi, când l-a chemat la el pe copil, ce să vezi, să vezi şi să nu crezi, copilul era ca mielul, blând, supus şi docil.

Ei bine, la Piteşti am aflat ce se petrecuse cu acel copil reeducat de Macarenco, într-o noapte dormită între copiii reeducaţi. Căci Macarenco, adeptul lui Marx, consideră că reeducarea se face în colectivitate, şi nu de la pedagog la elevi.

După Marx, colectivitatea, datorită mediului, ajunge la conştiinţa de sine şi preia toate funcţiile autoguvernării sale, deci şi pe cea a reeducării. Ea exclude automat posibilitatea oricărei conştiinţe contrarevoluţionare, a oricărei atitudini contra sistemului. In această viziune s-au experimentat şcoli fără profesori, cu autoinstruire, autoeducare şi autoconducere colectivă. Până şi notele le acordă colectivitatea. Se consideră astfel că nu în om se produce cunoaşterea, ci între oameni, în colectivitate.

Noi credem că, dimpotrivă, adevărata cunoaştere se produce în om, iar conştiinţa nu este produsul mediului, ci e înnăscută şi se formează liber, în funcţie de aspiraţiile fiecăruia.

In încheiere Macarenco ne spune, plin de mulţumire, că nu a dat niciodată o palmă vreunui elev al său. Dar el a organizat teroarea colectivităţii prin otrăvirea elevilor lui şi transformarea lor în călăi – şi tocmai asta nu o mărturiseşte.

De dragul ideologiei, Macarenco este mincinos şi sadic, şi prin aceasta devine reprezentantul tipic al ipocriziei marxist-leniniste. El înfăţişează la scară mică un procedeu demonic pe care sistemul ateist tinde să-l generalizeze în întreaga societate omenească.

Reeducarea este aşadar un sistem aproape mecanic, bine pus la punct în laboratoare criminale, încât nu poate da greş. Scriem despre ea cu sentimentul că ne facem datoria faţă de oameni, dar şi cu teama că răspândim cea mai monstruoasă metodă de nimicire şi distrugere morală a individului. (…)

Portrete din “reeducare”

Noi vom încerca doar să schiţăm, în linii generale, câteva portrete tipice din reeducare.

*

C., un tânăr matur spiritual. Pe cât de frumos ca bărbat, pe atat de splendid pe dinăuntru. Integru. Aspirând după cea mai autentică spiritualitate creştină. Demn, dar şi cu o vie conştiinţă a pacatului. Mistic, dar inteligent şi dinamic. Student eminent şi luptător neînfricat. Un om perfect echilibrat, beneficiind atât de o structură armonioasă, cât şi de o educaţie aleasă.

Ideile religioase se îmbinau fericit cu cele socio-politice. Pentru el politica însemna ideal, ţinută morală, atitudine cavalerească. Credinţa lui era vie, dinamică, optimistă şi puternică. Viaţa sa lăuntrică bogată şi intensă îi dădea o ţinută lucidă şi atragătoare. Era deci o personalitate deplin conturată când a intrat în „tură” la Piteşti.

A fost torturat timp de şapte luni şi nu a cedat. Era considerat un erou. Şi a venit sfârşitul reeducării fără ca el să fi căzut. Mulţi l-au lăudat, dar şi mai mulţi l-au luat drept argument pentru a-i acuza pe cei ce se compromiseseră. C. însă a spus:

Nu sunt un erou, ci un norocos. M-a ocrotit Dumnezeu. Şi asa, prin oprirea reeducării, am fost salvat. Nu ştiu ce s-ar fi putut petrece cu mine dacă se continua tortura. In acele împrejurări nimeni nu poate garanta o rezistenţă infinită. Se cuvine deci să nu ne pripim să rostim aspre sentinţe despre cei ce au trecut pe aici. Este cu mult mai de folos ca cei ce nu au trecut prin reeducare să ia aminte la experienţa acelora şi să-I mulţumească lui Dumnezeu că au fost ocrotiţi de El! Am avut avantajul că am intrat în reeducare cu o conştiinţă bine formată, că aveam deja o experienţă de luptă şi rezistenţă, că însaşi natura mea e fericit alcătuită şi, în fine, că nu s-au exercitat asupra mea, în intensitate, torturile pe care le-au îndurat alţii.

C. a rămas acelaşi om simplu şi totuşi complex, mistic şi totuşi realist, tolerant şi totuşi necruţător. I-a ajutat pe prietenii săi să iasă din iadul „restructurării”, ca un bun camarad. A rămas optimist (poate ceva mai trist), puternic (poate ceva mai prudent), echilibrat, dar cu mult mai adâncit în sine însuşi, împreună cu Iisus pe care Il iubea.

Nu-i urăsc, mai spunea el despre torţionari, în fond toţi sunt nişte victime, dar problema nu este elucidată. Ţurcanu şi-a luat pedeapsa. Ne doare ceea ce s-a petrecut, deoarece dovedeşte orientarea greşită a unei epoci istorice. E greu de explicat ura dezlănţuită acolo – ea are, de altfel, alte origini – însă metoda şi aşa-zisa „restructurare” sunt consecinţa unor orientări de veacuri. Simplificând, totul a fost posibil datorită omului fără Dumnezeu, adică materialismului paroxistic. Deşi au reuşit să distrugă oameni şi suflete, ei au încheiat o epocă, deci de fapt nu au reuşit decât să discrediteze materialismul istoric cu toate implicaţiile lui. Procesul nu s-a terminat. Lumea are încă nevoie de suferinţă până va ajunge să se împace cu Dumnezeu.

*

B. era un tânăr inteligent şi vesel, puţin flecar, puţin flegmatic, cam superficial şi pus pe joacă cu viaţa. Deşi respecta oamenii de înaltă ţinută, dovedind că poartă în el o reală ierarhie a valorilor, tânărul se juca de-a compromisul şi abilitatea, încercând să cocheteze cu satana. Se zice chiar că făcea unele mici servicii autorităţilor. Dar nu se avânta prea departe. Când a intrat în „tură”, a încercat să fie abil şi s-a declarat gata să conlucreze cu reeducaţii. Jalea lui a fost însă mare, căci de repetate ori a fost prins cu ocaua mică şi bătut cumplit. De atunci revenea mereu la tortură, căci îşi pierduse creditul în faţa lui Ţurcanu. Se pare că datorită atâtor autodemascări a fost obligat să-şi descarce toate ascunzişurile vieţii şi sufletului, dar nu s-a transformat niciodată în călău.

Atunci ceva s-a întâmplat în sufletul său. El nu mergea la biserică, dar credea. Acum însă Il descoperise pe Dumnezeu înlăuntrul său ca o Biserică vie.Ii repugnau superficialitatea şi păcatele din trecut. Nimeni nu bănuia ce se petrece în sufletul său. Credeau că s-a prostit, şi după ce l-au zdrobit, l-au lăsat la o parte. El insă se ruga, cădea înaintea lui Dumnezeu, îşi jelea păcatele.Când reeducarea a luat sfârşit, a făcut o mărturisire vrednică de cea mai adâncă umilinţă. Plângea. Nu-şi ridica ochii din pămant, trăia numai pentru a fi iertat. Nu mai zâmbea, el cel surazator de odinioară. Tăcea, el care era plin de vervă. Era trist cel ce fusese altădată atât de vesel. Căuta orice prilej pentru a se umili. Părăsise toate preocupările pentru a se concentra numai si numai asupra mântuirii sale.

Ţinea însă să mărturisească cele ce se petrecuseră cu el, nu numai pentru sensul lor personal, ci probabil şi pentru importanta lor umană, istorică, spirituală.

*

Ghe. era un tânăr inteligent şi dotat cu o memorie colosală. In reeducare, după ce se trecea de „şocul revoluţionar” şi se cerea sa devii activist, fiecare îşi căuta o formulă de compromis cât mai acceptabilă. Ghe. nu putea să se transforme în ucigaş şi nici in delator. Credea în Dumnezeu şi era prea inteligent pentru a putea să accepte „restructurarea”; şi totuşi trebuia să joace rolul de „restructurat”.

Ţurcanu a descoperit în memoria lui Ghe. un soi de creier mecanic de care avea nevoie în stenogramele şi clişeele imense ale reeducării. Era prea complicat să se cerceteze vrafurile de declaraţii ori de delaţiuni, operaţiune pe care Ghe. o îndeplinea cu fidelitate. Deci Ţurcanu îl ţinea lângă el şi-l folosea ca o „memorie” a celor ce se petreceau în reeducare. In acest fel Ghe. Era mulţumit că nu contribuie cu nimic la mizeriile de acolo. Făcea o operaţiune mecanică, păstrându-şi însă libertatea sufletească.

El a trăit astfel o necontenită dedublare morală: memoria dăruită lui Ţurcanu şi sufletul dăruit lui Dumnezeu. Juca un rol central. Toată lumea se îngrozea de el, iar el nu putea încredinţa nimănui taina sa, căci ar fi fost pierdut. Şi a avut neşansa să ră mână ani în şir în centrul reeducării. Nu se poate spune că se ruga, în sensul comun al rugăciunii, ci el comunica permanent cu Dumnezeu, într-o intensitate ieşită din comun.

Atunci nu numai că a înţeles ce este restructurarea cu întregul ei suport ideologic, ci a pătruns şi în spiritualitatea creştină cea mai profundă. S-a hotărât deci să-şi dedice viaţa lui Hristos, dacă va mai avea zile.

Când s-a înscenat procesul lui Ţurcanu a fost şi el implicat şi acuzat de Securitate. Pe uşa celulei din Ministerul de Interna unde era anchetat a săpat în lemn, cu migală: „mor nevinovat”. Şi s-a resemnat. Dar cu toate strădaniile securiştilor de a-l implica, a rămas numai ca martor al acuzării. El este unul dintre oamenii care pot mărturisi lucruri inedite despre Ţurcanu.

După eliberare şi-a dăruit viaţa, sufletul şi munca lui Dumnezeu, cu o forţă care ne înspăimântă şi ne cutremură, căci dimensiunile tragediei acestei conştiinţe sunt uriaşe.

*

V. era un tânăr cu un chip frumos şi ţinută demnă. Inteligent şi intransingient. Era dur până la necruţare cu duşmanii, cu trădătorii, cu dubioşii, cu inconsecvenţii. Nu suporta umilinţa creştină, care era pentru el un fel de degradare. Credea nelimitat în propriile sale puteri şi se afirma categoric, definitiv, absolut.

Era distant şi rece în relaţii. Acorda cu multă zgârcenie prietenia sa. Era un singuratic şi admira supra-omul. Infiera cu necruţare orice i se părea a fi nedemn şi dezonorant. Adept al luptei totale, nu accepta nici cel mai mic compromis cu duşmanii. De asemenea, nu accepta nici o slăbiciune omenească, nu ierta pe nimeni şi i-ar fi fost imposibil să creadă că el însuşi ar avea nevoie de iertare. Era atât de plin de el însuşi, încât se credea perfect. Teoretiza pedepsirea şi răzbunarea.

Despre credinţă refuza să vorbească. Işi făcuse un Dumnezeu al lui, pe dimensiunile sale sufleteşti. Mulţi îl considerau orgolios, alţii credeau că e un farseur, el însă dispreţuia astfel de păreri şi nu-şi pleca urechea la ele. Criteriul lui de a judeca oamenii şi lumea era onoarea, o onoare fără compromisuri, fără oscilatii, fără temeri, fără căderi. A respins cu indignare toate ademenirile ce i s-au oferit şi a suferit stoic privaţiunile îndurate. Aşa a intrat în reeducare, acuzând pe „restructuraţi” de trădare. A fost unul dintre cei mai chinuiţi oameni şi a dovedit o rezistenţă rar opusă de cineva acolo. Au fost necesare şase luni de cumplite torturi, umiliri şi înjosiri până ce a cedat, adică, în vocabularul reeducării, a ajuns la „şocul revoluţionar”.

Când s-a prăbuşit, în sufletul lui s-a făcut întuneric, a devenit fiară, a trecut în cealaltă extremă, căci era lipsit de flexibilitate şi supleţe sufletească. Pentru el nu exista decât ori-ori. Şi întrucât s-a prăbuşit omul de onoare, a devenit o bestie. Şi se afirma cu aceeaşi orgolioasă atitudine, cu aceeaşi impenetrabilă conştiinţă. A făcut mult rău fără urme de regret, sadic.

Apoi a trecut teroarea reeducării, dar el a rămas pe poziţia sa. Când alţi reeducaţi îşi plângeau soarta şi căderea, el se afirma sus şi tare „reeducat”. Nu a primit nici un sfat. Nu şi-a făcut nici un prieten. A rămas într-o singurătate glacială şi întunecată.

Nu putea să accepte că a greşit ori că s-a compromis. Nu se justifica, ci avertiza orgolios că va lupta toată viaţa contra deţinuţilor şi deci, zicea el, „feriţi-vă de mine!”. Nu o zicea ca un avertisment sentimental, ci ca o bravadă a ticăloşiei, pe care o transforma în ţinută personală.

Nici când a ieşit din temniţă, sub influenţa familiei şi a societatii, nu a fost mai bun. A rămas un delator, dar tăcea, fiindcă aici nu avea cui să dea socoteală de trecutul său, întrucât era necunoscut. Chipul lui era aspru, privirea rece, gestul nervos, sufletul închistat, vorba săracă. Nu ştim dacă înainte de moarte va pătrunde căldură în inima sa, dacă sufletul lui se va umili, dacă orgoliul lui va ceda, dacă Dumnezeu va fi primit în locaşurile lăuntrice ale inimii sale.

Aceste portrete şi multe altele neconsemnate aici sunt mărturia vie a monstruoasei mutilări sufleteşti care a fost opera de reeducare din Piteşti. Ea s-a desfăşurat la ordinele şi sub protecţia Securităţii locale, a Securităţii din Bucureşti şi a iniţiaţilor Comitetului Central al Partidului.

Nu cunoaştem decât elementele de jos ale ierarhiei care a condus reeducarea, printre care amintim: generalul Nicolski, colonelul Popic, colonelul Dulgheru (aceştia doi din urmă au emigrat apoi în Israel ori în America), calonelul Zeller (care s-a sinucis sau i s-a înscenat o sinucidere) colonelul Caller, colonelul Cârnu şi conducerea Penitenciarului Piteşti.

(din: Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2006)

Cititi si:


Categorii

Biserica rastignita, Ioan Ianolide, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Portile Iadului, Reeducarea ieri, azi si maine, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

55 Commentarii la “Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Povestiri pline de lumina, dar si de durere, cu IOAN IANOLIDE -
  2. Pingback: URLA HAITA… Strigatul zguduitor de marturisire si avertisment al unui mare roman, supravietuitor al fenomenului Pitesti: NICOLAE PURCAREA -
  3. Pingback: TORTIONARII INCHISORILOR ROMANIEI (1) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: EMIL SEBESAN, unul din patimitorii reeducarii de la Pitesti, O LECTIE VIE DE ISTORIE -
  5. Pingback: NICOLAE PURCAREA - marturii despre reeducarea prin tortura de la Pitesti (si VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: VASILE VOICULESCU (†26 aprilie 1963) despre SUFLETUL FARA IUBIRE. O distopie profetica exceptionala despre LOBOTOMIZAREA LUMII -
  7. Pingback: Despre EXPERIMENTUL PITESTI... In premiera la TV, de Pasti: Povestea dramatica a lui TACHE RODAS si TEODOR STANESCU la Antena 3/ Lectia de demnitate si adevar a fostului detinut politic PAUL DUMITRESCU, la Realitatea TV - Razboi întru Cuvânt - Recomanda
  8. Pingback: TACEREA, PASIVITATEA SAU SUPERFICIALITATEA OAMENILOR "CUMSECADE": conditia suficienta pentru triumful nestingherit al raului. UNDE NE AFLAM NOI? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Al. Soljenitin – CAND SI DE CE SE TRECE PRAGUL NELEGIUIRII? SI DE CE SEMINTELE CRUZIMII NU AU FOST STARPITE DIN INIMILE NOASTRE? (III) -
  10. Pingback: Eu sunt scribul…. MIHAI BURACU – amintiri sfasietoare din “cel mai cumplit laborator al terorii”, EXPERIMENTUL SATANIC DE LA PITESTI -
  11. Pingback: Adevarul despre TORTURILE si SUFERINTELE din timpul regimului comunist. CINE ERAU CALAII? “Nu va puteţi imagina cum arată Iadul!” - Recomandari
  12. Pingback: CORNEL NITA – ingerul ucis de bestiile tortionare din inchisoarea de la Pitesti - Recomandari
  13. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE! -
  14. Pingback: IOAN IANOLIDE, fericitul marturisitor si blandul patimitor al inchisorilor comuniste, IN AMINTIREA SOTIEI SALE, CONSTANȚA, SI A IPS BARTOLOMEU ANANIA: “Ma rog pentru mantuirea celor care m-au chinuit” -
  15. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – Interviu inedit din 1991 despre CUMPLITELE PATIMIRI DIN INCHISORILE COMUNISTE, despre metodele satanice de anchetare, reeducare, delatiune si dezbinare si CUM LUCREAZA PROVOCATORII ODIOSI -
  16. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!” -
  17. Pingback: VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR – 62 de ani de la nasterea in vesnicie a noului MARE MUCENIC FILOCALIC de la Targu Ocna -
  18. Pingback: “Sa-ti tii sufletul curat, asa cum iti este camasa de duminica”. Marturiile impresionante ale regizorului ortodox NICOLAE MARGINEANU la “Profesionistii” (video) - Recomandari
  19. Pingback: PSIHIATRIA POLITICA. O forma de TORTURA din comunism mai putin cunoscuta - Recomandari
  20. Tanarul V. din descrierea lui Ioan Ianolide ne ofera si un posibil portret al calailor crestinilor din vremurile antihristice.

    Deci, rezumand: inteligent si intransigent, necrutator cu slabiciunile semenilor, care nu suporta umilinţa creştină, care era deplin increzator in propriile sale puteri, distant şi rece, care nu accepta nici o slăbiciune omenească, nu ierta pe nimeni, si care-si facuse un Dumnezeu al lui, pe dimensiunile sale sufleteşti. [este clar ca avea o perceptie deformata asupra Domnului – nota mea]

    “Criteriul lui de a judeca oamenii şi lumea era onoarea, o onoare fără compromisuri, fără oscilatii, fără temeri, fără căderi”. […] Aşa a intrat în reeducare, acuzând pe „restructuraţi” de trădare. A fost unul dintre cei mai chinuiţi oameni şi a dovedit o rezistenţă rar opusă de cineva acolo. Au fost necesare şase luni de cumplite torturi, umiliri şi înjosiri până ce a cedat, adică, în vocabularul reeducării, a ajuns la „şocul revoluţionar”.

    Când s-a prăbuşit, în sufletul lui s-a făcut întuneric, a devenit fiara, a trecut în cealaltă extremă, căci era lipsit de flexibilitate şi supleţe sufletească. Pentru el nu exista decât ori-ori. Şi întrucât s-a prăbuşit omul de onoare, a devenit o bestie. Şi se afirma cu aceeaşi orgolioasă atitudine, cu aceeaşi impenetrabilă conştiinţă. A făcut mult rău fără urme de regret, sadic.

    Apoi a trecut teroarea reeducării, dar el a rămas pe poziţia sa. Când alţi reeducaţi îşi plângeau soarta şi căderea, el se afirma sus şi tare „reeducat”. Nu a primit nici un sfat. Nu şi-a făcut nici un prieten. A rămas într-o singurătate glacială şi întunecată.
    Nu putea să accepte că a greşit ori că s-a compromis.” […]

    Iata, deci, ce poate ajunge un om cu multe calitati “umane”, DAR fara de Dumnezeu…
    Dumnezeu sa-l ierte! Mult a suferit (sase luni de torturi, fara “ancora” credintei!).

    Pe de alta parte, C., un tanar matur spiritual, credincios, nu a cedat dupa sapte luni de torturi, marturisind smerit ca l-a ocrotit Dumnezeu. Ceea ce ne-a spus consider ca este deosebit de valoros:

    “Nu sunt un erou, ci un norocos. M-a ocrotit Dumnezeu. Şi asa, prin oprirea reeducării, am fost salvat. Nu ştiu ce s-ar fi putut petrece cu mine dacă se continua tortura. In acele împrejurări nimeni nu poate garanta o rezistenţă infinită. Se cuvine deci să nu ne pripim să rostim aspre sentinţe despre cei ce au trecut pe aici. Este cu mult mai de folos ca cei ce nu au trecut prin reeducare să ia aminte la experienţa acelora şi să-I mulţumească lui Dumnezeu că au fost ocrotiţi de El! Am avut avantajul că am intrat în reeducare cu o conştiinţă bine formată, că aveam deja o experienţă de luptă şi rezistenţă, că însaşi natura mea e fericit alcătuită şi, în fine, că nu s-au exercitat asupra mea, în intensitate, torturile pe care le-au îndurat alţii.”

    Doamne, miluieste-ne pe noi!

  21. Pingback: “Cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”: EXPERIMENTUL PITESTI. Despre reeducarea prin tortura la emisiunea ROMANIA, TE IUBESC (Video) | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: MARTURISITORUL NICOLAE PURCAREA A TRECUT LA DOMNUL | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Badia TRAIAN TRIFAN – un marturisitor pana la sfarsit ( † 12 Aprilie 1990) sau NOBLETEA SI DEMNITATEA CRESTINISMULUI INTEGRAL IN FATA PROVOCARILOR SI PERVERSITATILOR MORALE ALE COMUNISTILOR. Pilda actuala de intelepciune | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: TESTAMENTUL UNUI NEBUN – IOAN IANOLIDE (II): “Sunt „fascist” fără să fi fost, sunt „antisemit” deşi iubesc pe evrei, sunt „reacţionar” deşi sunt deschis dialogului cu ateii. Sunt un pericol mondial!”. ULTIMII PR
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate