VIRGIL MAXIM, unul dintre marii mucenici ai inchisorilor comuniste – MODEL MORAL FARA OSTENTATIE si EXEMPLU DE TRAIRE CRESTINA DUSA PE CULMILE SFINTENIEI: “Curajul are nevoie de sprijinul constiintei”

19-03-2014 Sublinieri

virgil-maxim

“Sunt oameni care ajunși în situații limită fac rău altora ca să le fie lor bine. Cel lipsit de conștiință poate face orice rău, doar ca să scape el. Conștiința, însă, este singurul martor care nu ne lasă s-o facem“.

***

Fericiti cei prigoniti:

Virgil Maxim, unul din acei sfinți ai închisorilor

Nistor Man

O figură foarte importantă, admirată de noi toți, era Maxim Virgil, care fusese arestat în 1941, când era elev în clasa a VIII-a (cum ar fi astăzi clasa a XII-a). Când l-am întâlnit, făcuse aproape 9 ani de pușcărie. Avea o pregătire intelectuală deosebită, era un om moral și un foarte bun camarad. Știa întotdeauna să-ți dea un sfat bun și încredere în capacitatea ta de a supraviețui, găsind de fiecare dată cuvintele care să-ți meargă la suflet. Ca [om] credincios, a avut un comportament ireproșabil. Era un om din categoria Ianolide-Gafencu, împreună cu care fusese închis la Aiud, unul din acei sfinți ai închisorilor…

Nu a spus nici o vorbă nelalocul ei, nu s-a enervat niciodată, nu s-a certat cu nimeni… Să știți că oamenii când dau de greu, în condiții mizere, de foamete, de nesiguranță, se ceartă din orice motiv. Dar acest om accepta cu demnitate orice mizerie, orice neajuns și nu-și pierdea cumpătul în nici o situație. A fost eliberat în 1964. Era împăcat, luminos, deși făcuse 23 de ani de pușcărie. S-a căsătorit, a avut copii și nepoți.

(Nistor ManSfinții pe care i-am întâlnit. O convorbire cu Traian Călin Uba, Editura Fundației Academia Civică, București, 2012, p. 70)

virgil-maxim-la-anii-maturitatii

***

Virgil Maxim, luptătorul pentru învierea neamului său

pr. Liviu Branzas

Cel mai important pentru mine, dintre noii veniţi, este Virgil Maxim. Este un tânăr prahovean care a fost întemniţat în 1942 şi a rămas în închisoare până în zilele noastre. Tot din această categorie excepţională este şi Nicolaescu, un tânăr muncitor arestat din 1941.

Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuţi deţinuţi din închisori. Este din categoria celor pentru care închisoarea aceasta nesfârşită a devenit mediu de înălţare pe cele mai înalte culmi de trăire religioasă. Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu, Anghel Papacioc, Ion Ianolide, Alexandru Virgil Ioanid, Marin Naidim, Virgil Maxim şi mulţi alţii ca ei s-au adâncit atât de mult în trăirea mistică, încât păreau nişte monahi. Dacă ar veni acum libertatea propriu-zisă pentru noi, România ar fi asaltată pe plan spiritual de aceşti tineri de elită care ar porni o ofensivă de regenerare morală a societăţii româneşti. Când va veni însă libertatea în mod real, unii dintre ei vor fi morţi în închisoare, iar alţii vor ieşi din comunism cu resursele vitale epuizate, bătrâni sau pe patul morţii, libertatea fiind pentru ei aproape inutilă. În timp ce un Alexandru Virgil Ioanid va fi cenzurat de însăşi presa pretins democratică şi va muri în anonimat, foştii conducători ai U.T.C.-ului, cu studiile la Moscova, sau fiii lor, vor ajunge în fruntea principalelor instituţii ale statului şi vor fi adulaţi de gloatele cuprinse de un delirium tremens politic greu de înţeles şi calificat.

Virgil Maxim are un program spiritual foarte intens. În plus, este preocupat să-i înlocuiască pe alţi camarazi la muncile din celulă socotite mai grele sau degradante. Prietenia cu Virgil este pentru mine deosebit de benefică pe plan spiritual. El a acumulat în anii de închisoare din timpul lui Antonescu o cultură teologică foarte solidă. Cunoaşte scrierile Sfinţilor Părinţi, cum nu am întâlnit pe nimeni până acum. Ne plimbăm ore în şir pe “stradela principală” a celulei (spaţiul longitudinal dintre paturi, pe axa uşă-fereastră) şi ne adâncim în lumea adevărurilor şi faptelor creştine. Cel mai exact portret al lui Virgil Maxim nu poate fi decât ceea ce am scris în “Cuvânt înainte” la volumul lui de “Poeme isihaste”, publicat după decembrie ’89. Iată câteva fragmente:

“Când l-am cunoscut la închisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temniţă grea şi mai avea în faţă multă suferinţă de îndurat. Toată tinereţea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgotă ce părea fără sfârşit. Celula închisorii a fost pentru el o veritabilă chilie de mânăstire, în care sufletul său, aspirând spre culmi, s-a transfigurat în duhul lui Hristos. Datorită condiţiilor istorice, acest om cu o puternică vocaţie mistică şi teologică a rămas un laic. În alte circumstanţe ar fi devenit cu siguranţă – un mare sacerdot. Puţini sunt astăzi în România cei care să aibă dreptul moral de a vorbi poporului român – şi îndeosebi tineretului – ca acest luptător pentru învierea neamului său. Poezia care se trimite acum publicului românesc este o mărturisire de credinţă, scrisă pe zidurile închisorii cu sângele tinereţii sale. Sufletele tinere, însetate de adevăr şi măreţie, se vor purifica şi ilumina prin ea. Cititorule, când te vei împărtăşi din potirul mistic al acestor poeme ale credinţei, poate vei simţi în adâncul sufletului un impuls tainic de a îngenunchea. Nu te sfii s-o faci, căci poezia lui Virgil Maxim este o rugăciune profundă, rostită pe Golgota unei tinereţi martirizate!”

După aproximativ trei luni, Virgil va fi dus la Bucureşti spre a fi martor în procesul Ţurcanu.

(Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)

***

Virgil Maxim. Un deținut cu alură de mucenic

Victor Rosca

O mărturisire de credință

În august 1948 a fost transferat de la penitenciarul Aiud la penitenciarul Târgșor al doilea lot de deținuți politici, foști elevi de școli secundare la data arestării, toți vechi pușcăriași. Cu acest lot a venit și Virgil Maxim, fost elev la Școala Normală din Buzău, condamnat de instanța militară încă din 1941 la 25 de ani de muncă silnică. (…) Virgil Maxim era renumit în închisorile politice prin ținuta sa încadrată de o disciplină morală exemplară. Acest stil de viață însușit de mulți tineri aflați în pușcăriile politice, mai ales în perioadele de paroxism ale regimului de exterminare prin înfometare consta în îndeplinirea perceptelor biblice, de acceptare a sacrificiului personal în folosul celui mai nevoiaș. (…)

Între tinerii adepți ai acestui stil de viață, arestați înainte de 1945, erau și studenții Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, elevul Iulian Bălan, muncitorul Sebastian Avram și alții, care au dus în pușcării o viață comparabilă cu a sfinților. Ei puneau trăirea morală creștină înaintea perceptelor politice pentru care fuseseră arestați.

Virgil Maxim era un tânăr de 26 de ani cu o constituție fizică armonioasă și o fire blândă, cu fața permanent luminată de un surâs discret. Întrucât fusese încarcerat în aceeași celulă cu elevii din Buzău, asista vrând-nevrând la ședințele de reeducare conduse de Spirea Dumitrescu.

Într-o zi, directorul adjunct, răsfoindu-i dosarul, găsește marcată atitudinea lui mistică. Nerăbdător să-l cunoască, îl acostează la prima ședință:

– Tu ești Virgil Maxim?

– Da, eu sunt Virgil Maxim!

– Pentru ședința următoare, tu vei prezenta referatul! Îți alegi o temă din cărțile distribuite!

Virgil Maxim, luat prin surprindere, nedumerit, stânjenit de autoritatea directorului adjunct, îi răspunde oarecum nehotărât:

– D…a…!

– Bine. O să te ascultăm, a conchis scurt tovarășul Vasilache.

A accepta să dai lecții de ateism deținuților politici într-o închisoare comunistă în anul 1948 era o adevărată sinucidere morală. În concepția deținuților politici, aceasta era coborârea primei trepte spre dezastrul capitulării.

Pentru Virgil Maxim dilema nu era între a prezenta sau a refuza să țină prelegerea. Decizia fusese deja luată. Problema care-l preocupa din momentul în care spusese ”da” era alegerea subiectului în persprectiva impactului pe care l-ar avea atât asupra celor șapte adolescenți, până atunci convinși că cedarea era unica soluție a prizonieratului politic, cât și asupra opresorilor, ca să nu le ațâțe mânia.

După o săptămână de căutări, frământări și insomnii, a venit ziua scadenței. Subiectul era ales. Ideile expunerii erau conturate. Mai trebuia doar să aleagă cuvintele cele mai potrivite. (…)

În sală, în afara celor doi directori și a celor șapte elevi din Buzău, mai veniseră să asiste prim-gardianul Vițel, șeful secției Moș Dumitrache și grefierul Coman. Virgil Maxim, cu emoția bine stăpânită, a scos din buzunar Noul Testament, o carte prohibită în pușcărie, și a citit din Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani, capitolul XIII:

”Nu este stăpânire decât de la Dumnezeu… Dați deci tuturor cele ce sunteți datori: celui cu darea, dare, celui cu vama, vamă, celui cu teamă, teamă, celui cu cinste, cinste. Nimănui cu nimic să nu fiți datori decât cu iubirea unul față de altul; cel ce îl iubește pe aproapele a împlinit legea”.

Sfidarea era dublă: mai întâi cutezanța de a scoate din buzunar o carte interzisă în pușcăriile comuniste, apoi îndrăzneala de a citi din Noul Testament într-o alocuțiune ce trebuia să servească educației ateiste.

Virgil Maxim a vorbit de supunere față de stăpânire, dar și de darurile iubirii creștine în opoziție cu ura ațâțată de Partid în politica luptei de clasă.

La terminarea expunerii, în liniștea sălii nu s-a auzit decât respirația lui de despovărare. Elevii păreau înmărmuriți. Frica le achilozase întreaga ființă. Oamenii administrației înlemniseră și ei, buimăciți de întâmplarea neașteptată. Directorul adjunct Vasilache și-a revenit primul și s-a repezit spre Virgil Maxim. Furios că nu-și găsea cuvintele pentru o replică dură, i-a smuls cartea din mână, bâlbâind fraze incoerente:

– Ia să văd! Ce carte este asta? De unde o ai? N-ai să scapi tu… Ai să plătești! O să mai vedem noi…

– Poftiți, domnule director adjunct!, i-a răspuns respectuos Virgil Maxim și i-a întins cartea cu mult calm.

Acest incident a avut urmări neașteptate atât pentru elevi, cât și pentru administrație. Realizând că acțiunea lor s-ar putea transforma în bumerang, prejudiciindu-le situația, directorii au suspendat imediat ședințele de reeducare și au cerut Direcției Generale a Penitenciarelor un educator. Să continue acțiunea ca înainte devenea periculos. Puteau fi acuzați de lipsă de combativitate sau chiar de capitulare în fața dușmanului de clasă.

Un deținut cu alură de mucenic [1]

Virgil Maxim a jucat un rol cu totul deosebit în închisoarea Târgșor. Era un model de trăire morală, și atitudinea lui a determinat poziția multor elevi față de reeducare. El devenise cunoscut în urma ședinței de reeducare, când făcuse apologia iubirii creștine, iar de atunci câștigase respectul atât al elevilor, cât și al unora dintre temniceri, care, la rândul lor, se temeau în egală măsură de deținuții reeducați. În ciuda faptului că executase deja câțiva ani de temniță politică, figura lui era veșnic luminată de un surâs tainic.

După ce am auzit, printre elevi, vorbindu-se de personalitatea și curajul lui, pândeam momenul să-l cunosc și să stau de vorbă cu el. Numai că Virgil Maxim era foarte rar singur. Când nu era în schimbul de lucru la țesătorie, îl vedeam plimbându-se cu unul dintre preferații lui: Alexandru Pantea, Gheorghe Brânda, Zeno Oarcea și Iuliu Vlad. Mă uimea cum aceștia, fiind mereu în preajma lui, îi împrumutaseră nu numai zâmbetul, dar și ceva din alura sa de mucenic. Atunci mi-am dat seama că o personalitate, pentru a educa și a-și lăsa amprenta asupra celor din jur, nu este necesar să dea sfaturi. Simpla lui prezență poate să fie sămânța care influiențează ținuta și modelează caracterul acestora.

Din cele câteva conversații pe care le-am avut cu Virgil Maxim, am înțeles necesitatea însușirii valorilor morale creștine, ce pot fi un autentic sprijin pentru sine. Ele ne fac toleranți și cu respect față de semenii noștri și ne dau putere de sacrificiu în oricare situație ne-am afla.

În prima noastră întâlnire, mi-a vorbit de conștiință:

– Curajul are nevoie de sprijinul conștiinței, mi-a spus el.

– Și cum te ajută conștiința?, l-am întrebat.

– Tu ai trecut prin ancheta Securității?

– Desigur, am trecut!

– Da…? Sunt oameni care ajunși în situații limită fac rău altora ca să le fie lor bine. Cel lipsit de conștiință – a conchis el – poate face orice rău, doar ca să scape el. Conștiința, însă, este singurul martor care nu ne lasă s-o facem.

N-am simțit nevoia să-mi mai aducă și alte argumente.

Știam că în pușcărie circulă fascicule de Noul Testament. I-am comunicat dorința mea de a-l citi, iar el m-a îndemnat să-mi însușesc sfaturile date în Epistolele Apostolilor. Prin el am obținut, în câteva rânduri, foi din care am memorizat, împreună cu Luca Călvărăsan și Petre Paraschiv, cele trei epistole ale Sf. Apostol Ioan, apoi epistola Sf. Apostol Iacob, cele două epistole ale Sf. Apostol Petru și două dintre epistolele Sf. Apostol Pavel.

(Victor Roșca – Experimentul Târgșor. Începutul represiunii comuniste, Editura Curtea Veche, București, 2011, pp. 24-27,76-78)

1. Titlul evocării este dat chiar de memorialist, în cartea citată din care s-a făcut extrasul.

***

virgil-maxim-la-arestare

”Acest tânăr era atât de pur încât noi ceilalți tineri îi pronunțam numele cu o adevărată pioșenie considerându-l sfântul acestei închisori”

Gheorghe Andreica

Maxim Virgil, de loc din comuna Sălciile – Prahova, era condamnat la o pedeapsă mare încă din anul 1942 de către regimul generalului Antonescu.

Acest tânăr era atât de pur încât noi ceilalți tineri îi pronunțam numele cu o adevărată pioșenie considerându-l sfântul acestei închisori [1].

Cu toată firea lui blândă și atitudinea plină de modestie, lui Maxim Virgil toată lumea i-a zis ”domnu” Maxim.

Chiar și după anul 1990, de acum bătrâni ieșiți la pensie când toți eram ”tu” și ”mă”, pentru toată lumea Maxim Virgil a rămas ”domnul” Maxim. (…)

În fața atitudinii de sfânt creștin pe care a avut-o și față de cei 22 de ani de închisoare neîntreruptă pe care a executat-o, n-am mai îndrăznit niciunul să ridicăm fruntea prea mult în fața lui ci a rămas pentru toată lumea ”domnu” Maxim.

(Gheorghe Andreica – Târgșorul nou. Închisoarea minorilor 1948-1950, Editura Printeuro, Ploiești, 2000, pp. 118, 127)

1. Este vorba despre închisoarea Târgșor, în care Virgil Maxim a fost încarcerat între anii 1948-1950. Deși avea vârsta de 26 de ani la acea dată, Virgil Maxim a fost transferat la Târgșor deoarece încă figura ca elev în evidențele Securității, căci la la data arestării din timpul guvernării antonesciene era în clasa a VIII-a.

***

cruce-executata-de-virgil-maxim-la-inchisoarea-targsor-in-1948

”Maxim Virgil s-a ridicat cu râvnă spre îndumnezeire şi spre trăire creştină”

Luca Călvărăsan

Virgil Maxim vorbea puțin, mai mult sugera. Avea energie și probleme ca s-o stăpânească. Năvalnic și pasionat din fire, se voia umil și smerit și pentru asta se lupta cu sine. Nu-i aproba pe cei a căror intransigență se dovedea îngâmfare. Nu încerca să afișeze un anume mod de viață cât o trăire, un exemplu. Purtarea lui sugera că nimic nu justifică ostentația, nici chiar un principiu. (…)

Maxim Virgil, cu o trăire înalt spirituală, exercita asupra noastră a tuturor celor din seria anului 1948, o binefăcătoare înzdrăvenire în duh creştin şi românesc. Ne-am inspirat din ţinuta sa demnă, în momentele noastre critice. De origine, tot prahovean. Era pentru noi un simbol major, un îmbătat de lumină.

(…)

(Luca Călvărăsan – Istoria în lacrimi. Episodul Târgșor și altele, Vol. II, Editura Bucura, Sibiu, 1998, pp. 111, 150, 177-178)

zaharia-marineasa-virgil-maxim-liviu-vranzas-si-nicolae-balanescu

***

Virgil Maxim – un băiat vesel, cu un adânc spirit religios

Puiu Nastase

Virgil Maxim, și el fost elev, produs de elită al Frățiilor de Cruce, care trecuse și prin reeducarea din Gherla. Prahovean născut în comuna Ciorani la 6 decembrie 1922, Virgil Maxim a avut astfel, spre norocul lui, ca patron de la naștere pe Sfântul Nicolae, Episcopul Myrei (Lycia, Asia Mică), patron al tuturor închisorilor.

Adus la Gherla pe data de 15 iunie 1951, pe când reeducarea era în toi, soldându-se aproape zilnic cu morți, a fost introdus în camera 99, unde, după un timp în care Grigore Romanescu și Vasile Pușcașu au încercat să-l atragă de limbă fără succes, a fost supus unor bătăi sălbatice de către aceștia, la care s-au adăugat, mai târziu, torționarii Ioan Stoian, Gheorghe Popescu și însuși Eugen Țurcanu.

Împreună cu el au fost bătuți și alți elevi aduși de la Târgșor: Constantin Lupoaie, Aurel Obreja, Ioan Ismană, Dumitru Neagu și Marcu Aurelian Stoian. Mi-a povestit că a fost bătut așa de rău încât a fost socotit mort și dus la morga închisorii, dar Dumnezeu i-a păstrat viața. […]

Virgil Maxim era un băiat vesel, în ciuda celor pătimite, cu un adânc spirit religios (ar fi vrut să se călugărească) și cu simț poetic (compunând și el poezii duhovnicești).

(Puiu Năstase – Temerarii, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Metafora, Constanța, 2004, p. 409)

virgil-maxim-impreuna-cu-sotia-petruta-si-fata-lor-tatiana

***

O mustrare frățească ca mărturisire de credință

Octavian Anastasescu

L-am cunoscut şi pe Virgil Maxim – am ctitorit cu el, am făcut începenia Bisericii Acoperământul Maicii Domnului. Mi-aduc aminte… fumam şi eram pe strada mea, acolo, la nord. El tot la nord stătea. Şi aud în spatele meu un tropăit şi o chemare: „Frate Octaviene! Era el, Virgil Maxim. Zice:

Dacă te mai văd fumând, termini prietenia cu mine!

Zic: „Bine, am înţeles.”

Am aruncat ţigara. După două sau trei săptămâni de zile, am auzit că a murit. L-am cunoscut la biserică la Nord, cânta la strană. Cânta la strană.

După ieşirea din închisoare, a vrut la un moment dat să se călugărească. S-a dus la un episcop, i-a spus prin ce trecuse în viaţa lui, iar episcopul i-a răspuns: „Banditule, nu avem nevoie de legionari în mănăstiri. Du-te să te demaşti.”[1]

După acest răspuns, Virgil Maxim nu s-a mai călugărit…

(Octavian Anastasescu – Lângă Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, editura Areopag, București, 2014, p. 92)

[1]. Afirmație neadevărată întrucât dialogul dintre Virgil Maxim și episcopul Antim Nica al Buzăului, căci despre sfinția sa este vorba, s-a purtat pe alte coordonate decât cele ale disprețului. Astfel, dorind să epuizeze toate posibilitățile de a intra în viața monahală, fericitul mărturisitor pleacă spre Episcopia Buzăului. Odată ajuns,

Prea Sfinţitul Antim m-a privit cu bucurie, dar totodată şi cu puţină teamă. O zi întreagă am stat cu dânsul de vorbă, arătându-i dorinţa de a intra în viaţa de mănăstire. După o lungă deliberare, Prea Sfinţia Sa mi-a spus că, de vreme ce din cei trei fraţi, deocamdată numai eu am venit acasă, iar părinţii, bătrâni şi bolnavi, nu au alt ajutor, am obligaţia să rămân lângă dânşii, mai ales că dispoziţiile în vigoare nu-mi dădeau dreptul să intru în mănăstire înainte de a împlini 50 de ani. Era şi puţină timorare: la insistenţele mele, Prea Sfinţitul m-a întrebat în final:

– Şi ce vrei să faci în monahism? Ce ai de gând?

N-a fost răspunsul clasic: “Să mă mântuiesc, părinte!”, ştiind că sunt şi alte căi pentru mântuire, nu numai mănăstirea:

– Aş vrea, Prea Sfinţite, să realizăm un creştinism viu, activ!

– O, fiule, în momentul de faţă Biserica abia a ieşit dintr-o prigoană grea din care încă nu suntem scăpaţi. Cred că nu e tactic să provocăm taurul la luptă. Eu te desleg de această intenţie şi te rog să-ţi împlineşti îndatoririle creştineşte în cadrul familiei. Ai făcut vreo juruinţă în privinţa asta?

– Nu Prea Sfinţite. Dorinţa aceasta a mea, era numai în gând.

N-am mai forţat nota şi, înţelegând că Dumnezeu pune stavilă dorinţei mele şi mă trimite pe alt drum care, probabil, îmi era mai accesibil, am plecat, mulţumindu-i.

Cf. Imn pentru crucea purtată, Editura Antim, București, 2002, , p. 423.

Legaturi:


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Virgil Maxim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “VIRGIL MAXIM, unul dintre marii mucenici ai inchisorilor comuniste – MODEL MORAL FARA OSTENTATIE si EXEMPLU DE TRAIRE CRESTINA DUSA PE CULMILE SFINTENIEI: “Curajul are nevoie de sprijinul constiintei”

  1. Pingback: Imnuri pentru Crucea purtata: PARINTELE AMFILOHIE despre REALITATE si ADEVAR (video)/ SFINTII INCHISORILOR POMENITI LA AIUD/ 93 de ani de la nasterea Mitropolitului Bartolomeu: BARBATIE/ Pr. Gheorghe Holbea si Dan Puric la Facultatea de Teologie, despre M
  2. In cartea Imn pentru crucea purtata este descrisa o intamplare din inchisoare.

    Un taran, un doctor si un om care isi traia ultimele ceasuri erau in aceeasi celula.
    Taranul insista sa-i dea muribundului sa manance, desi in acesta de abia mai palpaia o scanteie de viata.
    Doctorul, care era necredincios la momentul respectiv, a izbucnit spunandu-i taranului ca degeaba se chinuie, fiindca omul mai are foarte putin de trait.
    Taranul a raspuns:
    – Stiu, dar nu as vrea sa vada de acolo de sus ca nu l-a iubit nimeni si pe el.

    A fost momentul cand doctorul a izbucnit in lacrimi. Simtea apoi nevoia in toate celule prin care a trecut sa povesteasca ulterior intamplarea, ca moment al convertirii lui la credinta.

    Despre iubirea din inchisoare, imi spunea cineva ca a asistat la intalnirea dintre pr Staniloae si monahul Andrei Zamfirescu. A fost un moment plin de iubire, cu toata dragostea, lacrimi in ochi si imbratisari, depanand amintiri din vremurile de atunci.

    Monahul Zamfirescu a fost inainte de inchisoare invatator si a amenajat un mic altar la care copiii obisnuiau sa se roage. La venirea comunistilor i s-a cerut sa dea jos icoana Maicii Domnului de acolo si a refuzat, fapt pentru care a suferit multi ani de inchisoare si familia lui de asemenea a avut de suferit.

    Zicea cineva ca incercarile prin care au trecut erau asa de mari, ca uneori nu era nici cea mai mica iesire si atunci ramanea rugaciunea, care in momentele de maxima tensiune era ca o strigare din toata fiinta catre cer.

  3. Pingback: VIRGIL MAXIM – MANUSCRIS INEDIT: Scrisoare-testament catre fiica sa: “Multumeste-te cu putin. Nu te lasa ispitita de modernism si mondenism. Satan a pregatit pentru mileniul trei o lege numita ‘drepturile omului’” -
  4. Pingback: VIRGIL MAXIM (†19 martie 1997) – inregistrare inedita (audio). MARTURISIRI ZGUDUITOARE si POEME DUHOVNICESTI despre suferinta cumplita si trairile minunate, suprafiresti din inchisoare: “N-as fi vrut sa schimb cu nimic starea aceea. Nu mai e
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate