MARTURISITORUL VIRGIL MAXIM – “Dumnezeu are nevoie de fiinta ta insasi. Nu suntem din lumea aceasta!”

19-03-2009 Sublinieri

“Putini vegheaza si dau alarma, multi se fac ca nu aud, si inca mai putini sunt dispusi sa sara pentru a salva cetatea”

virgil.jpg

Astazi 19 martie – se implinesc 12 ani de la adormirea intru Domnul a unuia dintre marii marturisitori si traitori din temnitele comuniste de la noi, Virgil Maxim. Despre acesta, parintele Arsenie Papacioc spunea:

Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, multi o intuiau, dar el o si prezenta cu toate virgulele, cu tot intelesul ei. Despre el a spus cineva de mare competenta ca e singurul care ar putea fi patriarhul tarii. Eu, care l-am cunoscut de tanar, am incuviintat” (apud Monahul Moise, Sfantul inchisorilor – marturii despre Valeriu Gafencu).

Incepem acum, spre cuvenita cinstire si pentru o mai buna cunoastere a sa, reproducerea a numai cateva dintre cele mai puternice, profunde si ziditoare dintre reflectiile sale duhovnicesti incluse in volumul “Imn pentru crucea purtata. (abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce)” publicata in 2002 (un fragment mai larg din carte – aici).

Va invitam sa cititi si articolul biografic foarte bun de pe Hotnews din cadrul serialului dedicat marturisitorilor din inchisori: Virgil Maxim- Nuntasul cerului.

Unde ne sunt vigilii, care sa dea alarma?

“Marii Sfinţi au fost mugurii crescuţi pe ramurile sfinte ale mamelor, surorilor sau fraţilor lor, conştienţi că cel mai mare act pe care-l poate săvârşi cineva în viaţă, nu este nici strălucirea imperială, nici cea culturală, nici cea militară, nici oricare alta, ci slujirea lui Dumnezeu, împreună cu toţi cei care îţi sunt daţi să-i conduci pe calea mântuirii. Eclesiastul ne orientează: “Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni, afară de a avea o inimă curată şi a iubi pe Dumnezeu”.

La Marea şi Infricoşătoarea Judecată de Apoi, Mântuitorul nu va întreba pe nimeni ce diplomă a obţinut sau ce victorie a repurtat în războaie, ci numai dacă L-a iubit pe Dumnezeu, satisfăcând în opera de dragoste acoperirea şi uşurarea nevoilor fraţilor mai mici ai Lui, semenii noştri. „Unuia dintre aceşti mici fraţi ai Mei de aţi făcut, Mie mi-aţi făcut”.

O, câtă simplitate în împlinirea acestui deziderat şi cât de mult ne complicam în viaţă; în afară de egoisme şi ambiţii personale nu mai vedem nimic şi nici nu ajungem până la cel mai apropiat semen, de multe ori frate, soră, tată, mamă, care şede chiar lângă noi cu rana deschisă, neputincios, flămând, gol, însetat; îl batjocorim şi trecem blasfemiind, ca iudeii de altădată pe Hristos când era Cruce, iar acum fiecare dintre noi suntem unul din acei iudei.

Cum să-L vezi pe Hristos în aproapele tău, dacă lumina din tine este întuneric? Cum să alungi întunericul dacă nu răspunzi la chemarea: „Veniţi de luaţi lumină”? “Eu sunt lumina lumii”, zice Hristos, „Cine umblă în lumină, vede pe unde merge şi nu se poticneşte”. Orbecăiala lumii în întunericul şi mocirla păcatului ca într-o stare de bine şi bucurie, pervertirea binelui în rău, o doreşte diavolul pentru sufletul omului.

O propunere mică pe care şi-o face cineva de a renunţa măcar parţial la o patimă rea, ţigara, băutura, pune în alarmă pe diavol, care îi aruncă de gât, de mâini şi de picioare, ca să-l lege bine, să nu-l scape de pe drumul spre iad, lanţuri şi patimi mai mari si mai grele. Prietenii murdare, plăceri uşoare, satisfacţii josnice, până atunci necunoscute dau asaltul să se instaleze în casa sufletului.

Când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri pustii, căutând odihnă, dar nu găseşte. Atunci zice: mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit. Şi venind, o află goală (de păcate), măturată şi impodobită (cu propunerea faptelor bune). Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri, mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici, şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean” (Evanghelia după Matei 12,43-45).

Mântuitorul ne-a descoperit tactica diavolului; pornind de la individ şi încheind cu starea generală a unei naţiuni ai cărei indivizi sunt stăpâniţi de diavol. Toate neamurile s-au aprins în cârdăşia bucuriei josnice, a plăcerilor şi satisfacţiilor trupeşti. E îndrăcirea lumii.

Ca să poţi ieşi din mâna diavolului trebuie mai întâi să rupi complet cu lumea păcatului, cu anturajul rău, să intri în altă lume, care-şi propune altă viziune asupra vieţii. […]

Vedem atitudinea celor răi faţă de această condiţie de viaţă propusă pentru toţi; o consideră sfidare la adresa lor. Dacă nu te vor putea întoarce în mocirla lor prin tot felul de tentaţii, te vor lovi, calomnia şi batjocori, îţi vor crea situaţii greu de suportat, îţi vor pune piedici greu de trecut.

De aici poţi înţelege că altcineva lucrează prin ei. Nu faptul că ai plecat îi tulbură propriu-zis, ci faptul că eşti acum pentru ei oglindă care le arată murdăria în care se află. Diavolul, temându-se ca nu cumva şi altul să se trezească, să-şi vină în fire, dă asaltul asupra oamenilor, să-i facă şi mai răi.

Vigilii, care în Evul Mediu străjuiau în toiul nopţii prin cetăţi, strigau la răspântii, din timp în timp, când totul era bine şi linişte: „E binee! E binee!”. Şi li se răspundea de către alţii, de la alte răspântii: „E binee!”. Dacă cineva periclita liniştea şi siguranţa cetăţenilor, sau numai pentru o bănuială, se dădea alarma şi toţi cetăţenii săreau să salveze cetatea din primejdie.

La răspântia în care ne aflăm acum (spirituală, morală, economică, politică etc.), unde sunt vigilii care să dea alarma şi cine sare să salveze şi să liniştească situaţia tragică în care ne aflăm? Puţini veghează şi dau alarma, mai puţini aud, căci mulţi se fac că nu aud, şi încă mai puţini sunt dispuşi să sară pentru a salva cetatea. Dar fără jertfirea intereselor proprii nimic nu se poate realiza pentru binele obştesc; iar diavolul a preluat rolul vigililor, el s-a instalat şi a devenit paznic, în schimb continuu, zi şi noapte, şi strigă la toate răspântiile:

,,E binee! E foarte binee!… E foarte bine în păcat! Veniţi! Veniţi la orice oră din zi şi din noapte! E scris “non stop ” pe toate firmele dughenelor de desfătare: de beţie, de furt, de minciună şi înşelătorie, de desfrâu şi crimă! Am baruri de noapte şi baruri de zi!

Am creat condiţii extraordinare de adevărată democraţie, de stil apusean: libertate! Da, libertate adevărată, în care drepturile individului, întrec posibilitatea vreunei cenzuri din partea societăţii şi chiar a lui Dumnezeu. Dreptul ca fiecare să facă ce vrea, când vrea, cum vrea, este garantat prin legea drepturilor omului, pe toată faţa pământului. Dacă un stat nu înscrie în constituţia lui legea libertinajului, cum îi zic ipocriţii care vor să mai trăiască în virtute, le instig pe celelalte state şi aşa îşi va crea probleme economice. Şi ştiţi că pentru burtă…

Pe mine nu mă interesează termenii literari, că îi zic unii libertate sau alţii libertinaj, treaba lor. Pe mine mă bucură faptul că lumea s-a prins în jocul magic al independenţei totale a individului. Până acum trebuia să ţin cu mare silă pe cineva în stare de păcat, acum vă las libertatea să vă complăceţi în el, fără vreo siluire din partea mea.

Ziceţi ce vreti despre Dumnezeu: că e bun, că e mare, că e tare. Sporovăiţi cât vreţi despre El, dar… faceţi voia mea.

Ce dulce e păcatul! E virtuos să ştii să sorbi cu paiul licorile ameţitoare, să savurezi beţia, să fumezi Kent sau Marlboro, să te destrăbălezi în plină stradă. Ţi-am pus la toate răspântiile dughene parfumate şi vând la preţ de piaţă liberă, pretutindeni în lume, ziare şi reviste cu minciuni frumoase şi imagini pornografice, senzaţii tari pentru tineretul liber de ascultarea către boşorogii care-şi fac semnul Crucii în public. Vând casete cu filme erotice şi cântece zgomotoase cu urlete înnebunitoare ca în iad. Mănâncă, bea, veseleşte-te!

Aici e viaţa! Dacă o fi ceva şi în altă parte, nu-ti face probleme, mai e timp! Eşti tânăr! Nu-ţi închide poarta plăcerilor trupeşti pentru nişte închipuiri! Lasă-mi plăcerea să-ţi fiu ghid pe drumul vieţii. Fii atent ce-ţi spun: Hristos te pune la înfrânări de tot felul, să-ţi controlezi gândurile, vorbele şi faptele, să posteşti, să te rogi, să nu te cerţi cu ceilalţi oameni, prieteni, vecini, colegi de serviciu, să faci fapte bune, să fii conştiincios în muncă, când tu poti să-i trişezi şi să iei bani pe munca altora. Ba, te pune să gândeşti la moarte, la Judecata de apoi, la chinurile iadului. Şi mai ales te cheamă la Biserică! Ia te uită ce pierdere de timp! Eu nu-ti creez nici o obligaţie. Fii liber! Liber de orice gând de cenzură divină şi vei fi tu însuti, propriul tău dumnezeu, ca şi mine! O, cât mă bucur că ai acceptat propunerea mea! Ce satisfacţie diabolică mi-ai dat!

Acum îmi semeni întru totul! De acum, patimile tale îti vor fi draci. Eu nu mă voi mai ocupa de tine în mod special. Tu singur vei fi emisarul meu în lume, pricină de sminteală pentru multi altii. Vino să te prezint în iad tuturor prietenilor tăi, fraţi întru fărădelege, liberi ca şi tine în păcat! Veţi trăi în veşnicie! Alături mine în plănsul şi scrăşnirea dintilor. Ha! Ha! Ha!”

Apoi se ascunde în ambalajul unei sticle de whisky.

Când îţi propui să ieşi din ţara porcilor şi sa te întorci la Casa Tatălui, trebuie să eviţi pe drum casele pierzării, în uşa cărora stau negustorii de plăceri uşoare. Dacă până acum nu auzeai clopotul Bisericii şi treceai nepăsător pe lângă ea, acum trebuie sa-ţi astupi urechile la chemările care încă n-au murit complet în sufletul tău şi să renunţi la plăcerile gratuite.

Numai în Casa Tatălui vei găsi bucuria ospăţului adevărat. Mielul junghiat pentru tine pe altarul dragostei, te aşteaptă la masă să vii îmbrăcat în haina virtuţilor. Dar fară sfâşiere, fără părere de rău pentru trecutul petrecut în ignoranţa întunericului şi hotărârea de a nu-l mai agrea, nu te poţi bucura de îndelunga răbdare a iubirii Tatălui, care e dispus să-ţi ierte absolut totul.

Ce dar mai mare îi poţi oferi lui Dumnezeu, decât fiinţa ta însăşi? Orice danie, în bani, haine sau hrană îşi are valoarea ei, dar nu te reprezintă integral. Lipsind tu, personal, din faţa Lui, din Biserica Lui, din actul comunicării directe cu El în Sfânta Taină a Impărtăşaniei, te afli în postura celor poftiţi la Nunta Fiului de Impărat care n-au venit din pricina treburilor lumeşti, ci şi-au trimis doar scuzele, în postura tânărului bogat care a împlinit toate poruncile, în afară de una: urmarea lui Hristos. Dumnezeu nu are nevoie de banii, hainele sau mâncarea noastră în vistieria Sa, ci de noi, de persoana noastră, fiinţă vie care să se împărtăşească cu bucuria Vieţii Veşnice.

Dacă n-am fi fost creati în acest scop, Hristos ne-ar fi spus când a venit pe pământ: „Oameni buni. să ştiţi că nu aveţi nici o partăşie cu Cerul, cu Veşnicia, cu Dumnezeu. Aţi fost făcuţi pentru pământ. Beţi, mâncaţi, desfataţi-vă, că doar cu atât rămâneţi. Murind, nu veţi avea nici satisfacţii, nici plăceri!” Dar nu! El a spus clar, sintetizând totul în cuvintele cu care şi-a început propovăduirea: “Pocăiţi-va, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor!” şi: „Ma duc să vă pregătesc lăcaş pentru ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi împreună cu Mine”.

Nu suntem din lumea aceasta. Suntem fiinţe ale lumii “pe care ochiul pământesc nu a văzut-o şi mintea omenească nu o înţelege”, cum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel; pe care noi o vedem şi o înţelegem cu ochiul credinţei şi mintea înduhovnicită”.

(Din: Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtata)

Cruce executata de Virgil Maxim in inchisoarea Targsor, in 1948

Va recomandam si:


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Razboiul nevazut, Virgil Maxim, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “MARTURISITORUL VIRGIL MAXIM – “Dumnezeu are nevoie de fiinta ta insasi. Nu suntem din lumea aceasta!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: VIRGIL MAXIM, unul dintre marii mucenici ai inchisorilor comuniste – MODEL MORAL FARA OSTENTATIE si EXEMPLU DE TRAIRE CRESTINA DUSA PE CULMILE SFINTENIEI: “Curajul are nevoie de sprijinul constiintei” -
  2. Pingback: VIRGIL MAXIM – MANUSCRIS INEDIT: Scrisoare-testament catre fiica sa: “Multumeste-te cu putin. Nu te lasa ispitita de modernism si mondenism. Satan a pregatit pentru mileniul trei o lege numita ‘drepturile omului’” -
  3. Pingback: VIRGIL MAXIM (†19 martie 1997) – inregistrare inedita (audio). MARTURISIRI ZGUDUITOARE si POEME DUHOVNICESTI despre suferinta cumplita si trairile minunate, suprafiresti din inchisoare: “N-as fi vrut sa schimb cu nimic starea aceea. Nu mai e
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate