Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”

7-04-2011 Sublinieri

Desăvârşirea (capitol special)

Intr-o discuţie exegetică asupra versetului din Psalmul 118 care zice: „Strang Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc înaintea Ta”, Anghel [Parintele Arsenie, n.n.] Papacioc, după multe lucruri frumoase şi folositoare duhovniceşte, a încheiat cu o reflecţie, preluata de mulţi şi păstrată în atenţia lor. De curând am auzit-o din gura lui Sandu Ştefanescu: „E bine să umplem sufletul nostru cu cele dumnezeieşti ca să nu mai aibă loc si cele lumeşti”.

In timpul bătăliei pentru câştigarea Impărăţiei Cereşti, gândindu-mă la stadiul în care ne vom afla în momentul trecerii la cele veşnice, am înţeles că atât vom fi in viaţa de dincolo (ca stadiu de lumină transfigurată), câtă dumnezeire am reuşit să inglobăm în noi, în viaţa de aici. Hristos va adăuga din dragostea Sa (pentru sluga bună si credincioasă) „O măsură plină, scuturată, îndesată şi cu vârf.”

Că n-am reuşit să împlinesc acest deziderat, se vede, căci multe din cele lumeşti şi-au făcut loc în suflet şi în minte. Am căutat totuşi ca şi asupra acestora să arunc, pe cât posibil, un înţeles duhovnicesc.

(…) Conştiinţa responsabilităţii în faţa Eternităţii Divine decurge din conştiinţa valorii persoanei în faţa lui Dumnezeu. O ai, dacă trăieşti actul comuniunii cu Dumnezeu, dacă dai existenţei tale valoarea divinului din care ai căzut şi în care trebuie neapărat să te (re)incluzi. Să raportezi permanent persoana ta la Modelul Suprem, Hristos, Omul-Dumnezeu, în lupta de a-L ajunge.

Valoarea ta e mereu în devenire, este aceea a stadiului pe care l-ai atins în raport cu Hristos. Hristos fuge, provocându-ne la urmărire, o goană spre un pisc, creându-ne tot timpul setea de a-L ajunge, ca într-un fel de nebunie sfântă, o însetare niciodată satisfăcută.

Hristos ne cere desăvârşirea: „Fiti desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” E posibil pentru om acest stadiu? De vreme ce Hristos ne cere imperativ: „Fiţi!”, nu doar ca o posibilitate incertă, „Dacă s-ar putea”, înseamnă că e posibil. N-a zis Tatăl: „Sunteti Dumnezei! Toţi sunteţi fiii Celui Prea Inalt”? Faptul acesta necesită din partea noastră o hotărâre atât de puternică de smulgere din condiţia legii materiei în care suntem ţinuţi şi un control atât de riguros al mijloacelor care ne asigură înălţarea, încât născându-se nemulţumirea în faţa realităţii spirituale pe care o trăim, propunem stadii şi controale mai înalte, mijloace mai austere.

Îndemnul Sfinţilor Părinţi: „In fiecare zi, să pui început nou de pocăinţă, vieţii tale”, devine tocmai condiţia urcuşului permanent. Fiecare treaptă e început, împros­pătare a forţelor duhovniceşti cu daruri dumnezeieşti, pentru actul transfigurării materiei din tine, ca să nu mai lucreze sub incidenţa legii morţii, ci a legii Duhului, până vei ajunge la „Starea de bărbat desăvârşit, la plinirea vârstei lui Hristos”.

Acest lucru nu trebuie înţeles şi făcut ca o înălţare la starea de îndumnezeire prin voinţă proprie, ca şi cum cu propriile puteri am fi în stare să împlinim legea vieţii. Atunci ar fi fost suficientă legea de pe Sinai şi nu ar fi fost promis un Răscumpărător care s-o plinească/desăvârşească. Ci trebuie înţeles ca o lepădare de omenescul simţirii pământeşti şi raţiunii lumeşti, începutul morţii păcatului în trup şi în suflet, gustându-l in bucuria ascetică a renunţărilor (a omorârilor) până şi a trebuinţelor, aşa încât moartea finală a trupului să se identifice cu apoteoza intrării şi rămânerii în Viaţa, în Fiinţa lui Hristos, om-Dumnezeu.

Cel ce a „înghiţit” pe Hristos (în Taina Euharistiei) este „înghiţit” de Hristos, înveşnicit în Tatăl prin lucrarea Duhului Sfânt, de lepădare de sine: „Cel ce va voi să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Căci lucrarea lui Dumnezeu în noi este dialectică şi antinomică. Spun Sfinţii Părinţi: „Lucrarea lui Dumnezeu în noi fiind însoţită de „ostenelile” (mortificările) omului” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), şi „Dumnezeu este Cel Care voieşte şi Cel Care lucrează în noi” (Sfântul Apostol Pavel).

Cele trei stadii de trăire duhovnicească, starea purgativă, a purificării prin lepădarea de patimi, starea iluminativă, a deosebirii duhurilor, starea unitivă, trăirea în trup îngeresc, când participarea voinţei personale scade pe măsură ce Harul se face tot mai lucrător, aşa încât în final Dumnezeu să lucreze în voia mea, identificată cu voia Lui, duc la desăvârşirea materială şi spirituală (a trupului), pe care ne îndeamnă Hristos să o realizăm.

Şi totuşi, atenţie! Câtă vreme suntem încă în trup, suntem susceptibili de păcat, de cădere. „Toţi sunteţi dumnezei! Toţi sunteţi Fiii Celui Prea înalt! Dar veţi putea cădea ca oricare dintre îngeri!”

Sfântul Macarie cel Mare, în drumul spre cer, chiar numai suflet fiind, căci de trup era eliberat prin moarte, la laudele demonilor ce strigau „Mare eşti Macarie, mare eşti Macarie”, pentru a-l face să se mândrească cu înălţimea sa spirituală, răspundea: „Nu mă ştiu să fi făcut vreun bine, nu mă ştiu să fi facut vreun bine!” Abia după ce s-a deschis Cerul şi a intrat în Bucuria Domnului Său, a zis: „Acum, cu adevărat am scăpat de voi, diavolilor!” Numai ajunşi acolo „Nimeni nu ne mai poate răpi din mâna Tatălui” (Evanghelia după Ioan 10, 29).

Noi dar, cum de ne putem mândri cu stadiul nostru duhovnicesc, când nici măcar nu ştim să punem început de pocăinţă vieţii noastre? Nu numai că nu ştim, dar nici nu ne-am propus aşa ceva! Căci cel ce caută, află (pe Dumnezeu), celui ce bate i se deschide (uşa dragostei) şi cel ce cere, capătă (binecuvântările harice pline de daruri).

Darurile spirituale nu vin de la sine, numai pentru că ne-am gândit să le avem. Para mălăiaţă nu pică în gura lui Nătăfleaţă! Impărăţia Cerurilor se ia cu sila (cu asaltul voinţei noastre lucrătoare) şi cei ce se silesc (cei ce dau asaltul, călcând în picioare poftele trupului, slava lumii şi dejucând meşteşugul armelor drăceşti), aceia câştigă!”

La începutul bătăliei e dureros, şi să ştii că va trebui să plângi, să plângi mult. Când vei începe să plângi, văzându-ţi starea de netrebnicie în care te afli, atunci se vor ivi Zorile Luminii lui Hristos, care-ţi vor atinge ochii sufletului tău, sărutându-ţi lacrimile. „Lumina se stinge, când ochii nu plâng!”

Cu noi este Dumnezeu

„Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru?

Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni!”

(Psalm 76, 13)

Iubiţi fraţi, am stat mult la îndoială până a mă hotărî dacă trebuie să fac şi o ultimă mărturisire. Şi aceasta, pentru ca nu cumva minunile ce le-am descoperit să fie profanate de neîncrederea sau necredinţa unora.

Duhul m-a îndemnat până la urmă să o mărturisesc. Purtam asupra mea o bucăţică din Sfânta Impărtăşanie, păstrată pentru momente limită. Păgânii, în momentul limită al bătăliei, îşi ridicau viaţa, sinucigându-se. Creştinii intrau şi înainte de moartea trupului în comuniune cu Dumnezeu prin Sfânta Impărtăşanie. De câteva ori am considerat că mă aflu în momentul limită şi am îndrăznit să consum din Sfânta Impărtăşanie.

La Jilava, când împreună cu cei care au vrut dintre copii, am luat câte o firimitură, mărturisindu-ne unul altuia greşelile şi legându-ne ca, în caz că vreunul dintre noi scapă viu şi întâlneşte un preot, să se facă martorul tuturor în actul Sfintei Spovedanii. La Gherla, când am intrat în camera 99. La Aiud, când am fost izolat în Zarcă, în 1958. Sfânta Impărtăşanie m-a salvat să rămân viu în trup, dar mai ales, m-a salvat de la căderi sufleteşti fără întoarcere. Simţeam în mod efectiv că prezenţa Ei asupra mea va fi osândă veşnică fiinţei mele, în cazul abdicării de la mărturisirea Adevărului; dar simţeam tot atât de puternic ajutorul Ei salvator.

Unii dintre copii m-au întrebat la Jilava cum a fost posibil să trec prin atâtea percheziţii din care nu scăpa nici un vârf de ac. O păstram într-o batistă curată, înfăşurată şi înnodată, fie legată cu o sforicică în jurul gâtului, fie chiar în buzunar pentru a-mi fi la îndemână în momentele critice. In timpul percheziţiilor, n-o ascundeam. Aveam credinţă că Ea se apără singură şi mă apără şi pe mine. Aşa se întâmpla.

Când îmi venea rândul să fiu percheziţionat, eram desbrăcaţi şi la pielea goală; hainele şi lenjeria, batistele, prosoapele şi orice îmi aparţinea erau pipăite la toate încheieturile şi cusăturile şi aproape totdeauna tăiate şi descusute; organismul ne era cercetat şi în gură şi sub limbă şi în urechi şi sub unghii şi unde trebuia şi unde nu trebuia, pentru a se găsi ceva compromiţător, care să atragă o pedeapsă. După ce miliţianul îmi spunea să-mi iau boarfele, mă aplecam să le ridic, şi găseam batista cu Sfânta Impărtăşanie deasupra lor, fie printre ele, neatinsa, ne deslegata, necalcata in picioare, asa cum aveau obicei sa faca cu orice gaseau asupra celui perchezitionat. O singura data m-a intrebat la Jilava un militian:

– Ce ai in batista?

– Sfanta Impartasanie, i-am raspuns, fara sa ma tem.

– Ia-ti bagajul si treci la camera.

Mai mult de 15 ani am purtat la mine Minunea lui Dumnezeu, Minunea Minunilor Lui, Trupul si Sangele Fiului Sau, în mâinile mele păcătoase de om pământean: şi am ieşit cu această Minune afară.

Schimbându-se condiţiile de viaţă, nu ştiam ce să fac cu Ea. Am întrebat un preot, dar nu am fost mulţumit cu răspunsul pe care mi l-a dat.

După ce m-am căsătorit am dat-o în grija soţiei să o păstreze într-un loc ferit, până voi afla răspunsul cel bun, adăugându-i: „In caz că voi fi rearestat, primul lucrul pe care mi-l dai va fi această Sfântă Impărtăşanie”.

Au trecut încă 27 de ani, până în 1992. Din când în când mai întrebam câte un preot cum să procedez. Simţindu-şi sfârşitul, înainte de a se spovedi şi împărtăşi, soţia m-a rugat:

– Ce ai de gând să faci cu Sfânta Împărtăşanie din batista aceea? Se află în şifonier, intr-o cutiuta. Te rog sa rezolvi cu Ea.


Visul

Cu o săptămână înaintea morţii soţiei mele am avut un vis: mă aflam în rugăciune şi o rugam pe Maica Domnului să poarte grijă de sufletul soţiei mele, aflată în suferinţă, şi să-i facă parte de mila fiului Său. Maica Domnului, cu Acoperământul ei împărătesc şi plutind in lumină dulce, blândă la chip, dar foarte serioasă, mi-a răspuns: „O voi lua în grija mea. Nu acum, ci puţin mai târziu”. M-am trezit şi nu ştiam cum să înţeleg cuvintele. Nu i-am spus soţiei visul, dar am întrebat-o dacă se simte mai bine, dacă n-ar vrea să se spovedească şi să se împărtăşească, deşi se împărtăşise nu cu mult timp în urmă, de Sfânta Marie Mare (Adormirea Maicii Domnului, la 15 august). Voia să chem preotul, atrăgându-mi atenţia asupra Sfintei Impărtăşanii ce o aveam din închisoare. După ce preotul a oficiat Sfintele Taine, mi-a zis foarte liniştită:

– Te rog să repari colţul crăpat la cutremur în camera dinspre stradă, unde au fost depuşi mama şi tata pentru priveghi. Acolo să mă pui şi pe mine.

Am reparat şi am văruit. A venit să vadă.

-Va veni lume la priveghi şi nu vreau să aibă femeile prilej de bârfa.

Apoi a tăcut. După-amiaza respira cu greu şi am întrebat-o dacă nu vrea să meargă la spital. A dat din cap, uitându-se cu compătimire, ca şi cum eu eram cel în suferinţă. Am telefonat la Ploieşti şi Tatiana a venit cu nepotul Bogdan, cu maşina, şi au dus-o la Spitalul judeţean, la Urgenţe. Înainte de a se urca în maşină şi-a luat rămas bun de la toate vecinele:

– Nu ne mai vedem aici…

Era seara zilei de 30 septembrie 1992.

După controlul tăcut în faţa liftului, a făcut un stop cardiac. Mi-au adus-o a doua zi seara, în sicriu, pe portbagajul maşinii. Era 1 octombrie 1992, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului. Atunci am înţeles răspunsul pe care mi l-a dat in vis Maica Domnului şi i-am mulţumit pentru purtarea de grijă promisă cu o săptămână în urmă. „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ora morţii noastre. Amin!”

După decesul soţiei, am plecat la Constanţa să-l văd pe fratele meu de suferinţă, Marin Naidim, şi pe părintele Arsenie Papacioc, căruia i-am mărturisit taina despre Sfânta Impărtăşanie. Dânsul mi-a spus să o dau unui preot care să o consume după ce a consumat din Sfântul Potir Impărtăşania slujită la Sfânta Liturghie, fără a o pune în Sfântul Potir. Intorcându-mă acasă am predat-o părintelui Ilie Ţintă, care a făcut aşa cum m-a învăţat părintele Arsenie.

Sfânta Impărtăşanie m-a salvat şi pe mine şi pe cei aflaţi împreună cu mine din toate încercările prin care am trecut, apărându-se singură de orice profanare timp de peste 15 ani (în temniţă), asigurându-mă la nivelul simţurilor materiale şi al judecăţii celei mai simple de Dumnezeirea Ei. Ca şi Toma, convingându-ne ochii trupeşti şi mâinile pământeşti, să strigăm şi noi: „Domnul meu, şi Dumnezeul meu!”

Minunat este Dumnezeu şi nu este Dumnezeu ca Dumnezeul nostru! El este Cei Ce face minuni! Auziţi toate neamurile! Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi! Căci cu noi este Dumnezeu!

(in: Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtata)

 

Din aceeasi carte:

Legaturi:

*

“Trebuie sa stim legea asta, ca lege cumplita: daca nu il port acuma pe Dumnezeu, daca nu-L vad acuma in viata mea pe Dumnezeu, nici dincolo de viata asta nu-L voi vedea”

*


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Impartasania, Mandria, trufia, Minuni si convertiri, Parintele Arsenie Papacioc, Virgil Maxim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
  2. Pingback: PARINTELE ARSENIE DE LA TECHIRGHIOL: “O clipa inima mi se facuse cer…” -
  3. Pingback: VIRGIL MAXIM, unul dintre marii mucenici ai inchisorilor comuniste – MODEL MORAL FARA OSTENTATIE si EXEMPLU DE TRAIRE CRESTINA DUSA PE CULMILE SFINTENIEI: “Curajul are nevoie de sprijinul constiintei” -
  4. Pingback: VIRGIL MAXIM – MANUSCRIS INEDIT: Scrisoare-testament catre fiica sa: “Multumeste-te cu putin. Nu te lasa ispitita de modernism si mondenism. Satan a pregatit pentru mileniul trei o lege numita ‘drepturile omului’” -
  5. Pingback: Marturii in Adevarul despre parintele Arsenie Papacioc, „spitalul de urgenţă al sufletelor“: “TE ADOPTA, CA UN ADEVARAT PARINTE. NU SI-A DORIT SA-SI APROPIE OAMENII CU ORICE PRET, DAR AU SIMTIT CA LUI II PASA DE EI” - Recomandari
  6. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
  7. Pingback: 3 ani de la mutarea in vesnicie a PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC (19 iulie). Invataturi si evocari video: “Frumusetea intelepciunii. Sfaturi pentru viata crestina” -
  8. Pingback: VIRGIL MAXIM (†19 martie 1997) – inregistrare inedita (audio). MARTURISIRI ZGUDUITOARE si POEME DUHOVNICESTI despre suferinta cumplita si trairile minunate, suprafiresti din inchisoare: “N-as fi vrut sa schimb cu nimic starea aceea. Nu mai e
  9. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, omul cat un veac, care a stat “CU INIMA TREAZA, CU FATA CATRE DUMNEZEU” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (✝19 iulie 2011) – 4 ani de veşnicie. ULTIMUL INTERVIU pentru “Lumea monahilor”: “VOM RĂSPUNDE, FETIŢĂ SCUMPĂ, TOŢI! Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem
  11. Pingback: “Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PRIVESTE CERUL! PRIVESTE LA HRISTOS! – Predica PS Ignatie Muresanul la INALTAREA DOMNULUI: “Esti ceea ce privesti” (VIDEO + TEXT) | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: 5 ani de la mutarea in vesnicie a PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC (19 iulie). Invataturi si evocari VIDEO: “Frumusetea intelepciunii. Sfaturi pentru viata crestina…” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR? | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: ✝19 iulie – PARINTELE ARSENIE PAPACIOC despre IUBIRE si IZOLARE INDIVIDUALISTA: “Din momentul în care s-a izolat, a făcut o semiasociație cu diavolul, pentru că ASCULTĂ NUMAI DE GÂNDURILE PROPRII. Condiția ca să te mântuiești, resp
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate